Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Generalitati > Stiri, actualitati, anunturi
Răspunde
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #191  
Vechi 24.07.2013, 21:43:25
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Implicit „Despre posturi”, scrisă de Pr. Lect. Dr. Stelian Ionașcu



La Editura „Cuvântul Vieții a Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a apărut recent, în Colecția „Păstorul cel Bun”, broșura „Despre posturi”, scrisă de Pr. Lect. Dr. Stelian Ionașcu. Aflați de aici, printre altele, care este rânduiala postului după învățătura ortodoxă, de câte feluri sunt posturile, care este rânduiala dezlegărilor, dar și câteva reguli adaptate la unele categorii de persoane.

Lucrarea poate fi cumpărată de la Librăria Cărților Bisericești (Intr. Miron Cristea nr. 6), Magazinul „Ortodoxia” (Calea Victoriei nr. 45, lângă biserica Krețulescu), Galeriile „Cuvântul Vieții”, prin comandă pe internet la adresa magazin@editurapatriarhiei.ro, precum și de la pangarele bisericilor și mănăstirilor din cuprinsul Arhiepiscopiei Bucureștilor.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #192  
Vechi 26.07.2013, 16:29:05
Ekaterina's Avatar
Ekaterina Ekaterina is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 24.03.2012
Locație: Bucuresti
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.284
Implicit O nouă ediție a volumului al IX-lea din Filocalie

"Volumul al IX-lea al Filocaliei a fost republicat recent la Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, în condiții grafice deosebite, cu copertă cartonată, informează basilica.ro. Volumul cuprinde lucrarea „Scara“ a Sfântului Ioan Sinaitul și scrierile Avvei Dorotei: „Felurite învățături de suflet folositoare“ și două „Epistole“.

Această ediție revizuită reprezintă un omagiu adus marelui teolog pr. Dumitru Stăniloae în anul care îi este dedicat în Patriarhia Română și apare în colecția „Scrieri-traduceri de pr. prof. Dumitru Stăniloae“. Cartea poate fi consultată la bibliotecile școlilor teologice, dar poate fi și cumpărată de la Librăria Cărților Bisericești (Intr. Miron Cristea nr. 6), Magazinul „Ortodoxia“ (Calea Victoriei nr. 45, lângă Biserica Krețulescu), Galeriile „Cuvântul Vieții“, prin comandă pe internet la adresa magazin@editurapatriarhiei.ro, precum și de la pangarele bisericilor și mănăstirilor din cuprinsul Arhiepiscopiei Bucureștilor." (Sursa: Ziarul Lumina)
Reply With Quote
  #193  
Vechi 26.07.2013, 20:57:48
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Implicit Dicționarul de muzică bisericească românească



Editura BASILICA a Patriarhiei Române a publicat volumul cu titlul Dicționarul de muzică bisericească românească (București, 2013, 944p. – ISBN 978-606-8495-05-7).

Volumul apare ca o consecință a maturizării domeniului liturgic românesc, precum și a capacității academice de a pune în lucrare, cu exigențele specifice, un astfel de proiect ambițios. Cartea reprezintă o sinteză care își propune să transmită, într-un mod cât mai accesibil, elementele de bază ale unei cunoașteri cuprinzătoare a muzicii bisericești și a liturgicii în general, atât din spațiul românesc, cât și, prin necesare referințe la istoria și universalitatea acestui domeniu, din tot spațiul ortodox.

Acest dicționar a fost realizat într-un timp scurt pentru o lucrare de asemenea dimensiuni, de către profesori universitari de la Facultățile de Teologie Ortodoxă, specialitatea „Muzică bisericească și ritual”, precum și de la „Teologie liturgică”, din toată țara și de profesori de la Seminarele Teologice, cărora li s-au adăugat și unele cadre didactice de specialitate de la Universitatea Națională de Muzică din București și de la alte instituții muzicale de învățământ universitar din țară. Aceștia au fost îndrumați de ierarhii din Subcomisia de muzică bisericească și liturgică a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române: Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, Preasfințitul Părinte Sebastian, Episcopul Slatinei și Romanaților și Preasfințitul Părinte Ioachim Băcăoanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, și coordonați tehnic de Pr. prof. dr. Nicu Moldoveanu, Pr. prof. dr. Nicolae Necula, profesori consultanți la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București și Arhid. prof. dr. Sebastian Barbu-Bucur, profesor consultant la Universitatea Națională de Muzică din București. Secretarii comisiei, Pr. lect. dr. Zaharia Matei, Pr. lect. dr. Stelian Ionașcu și Pr. asist. dr. Alexandru-Marius Dumitrescu de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București, au primit materialele din țară, trimițându-le ulterior coordonatorilor volumului, care le-au corectat, le-au ajustat, le-au organizat alfabetic și le-au completat.

Dorim să menționăm și faptul că acest dicționar, care cuprinde peste 900 de pagini, conține termeni muzicali și liturgici, manuscrise și tipărituri muzicale pe notație psaltică ori liniară, sau pe ambele, precum și corale, școli de cântăreți, seminare, academii, institute, facultăți, coruri, protopsalți, creatori de muzică psaltică, precum și compozitori de muzică corală religioasă, copiști, muzicologi, profesori de muzică religioasă – clerici și laici – din toate zonele locuite de români, istoriografi, lexicografi, cronicari muzicali, publicații muzicale bisericești ș.a.

În încheiere precizăm că prezentul dicționar conține un volum de informații de o extraordinară diversitate din domeniul liturgico-muzical bisericesc, scrise pe înțelesul publicului larg. Desigur, pentru credincioșii Bisericii Ortodoxe această lucrare este un prilej deosebit pentru a se familiariza cu elementele de bază ale cultului, iar pentru studenți, un izvor de cunoștințe absolut necesare pe calea formării profesionale. Nu în ultimul rând, intelectualii Bisericii și cei ce activează în domeniul științelor umaniste sau al muzicii laice se pot folosi de lectura acestui Dicționar.

Lucrarea poate fi achiziționată, potrivit Editurii BASILICA a Patriarhiei Române, de la Librăria Cărților Bisericești (Intr. Miron Cristea nr. 6, accesul se face din strada 11 Iunie), Librăria „Ortodoxia” (Calea Victoriei nr. 45, lângă biserica Krețulescu), Galeriile „Cuvântul vieții”, prin comandă pe internet la adresa magazin@editurapatriarhiei.ro, precum și de la pangarele bisericilor și mânăstirilor din cuprinsul Arhiepiscopiei Bucureștilor.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #194  
Vechi 05.08.2013, 17:12:40
Ekaterina's Avatar
Ekaterina Ekaterina is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 24.03.2012
Locație: Bucuresti
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.284
Implicit O carte document despre mărturisirea de credință a slujitorului Constantin Sârbu

"Numele preotului Constantin Sârbu a rămas în conștiința multor bucureșteni atât pentru ctitorirea și slujirea Bisericii „Sfinții Împărați Constantin și Elena“ de la Bariera Vergului (astăzi Piața Muncii), cât și pentru refacerea Bisericii „Sapienței“ și coagularea unei comunități creștine în jurul acestui lăcaș de cult.

A rămas în conștiința multor credincioși pentru că slujirea părintelui Constantin era sinceră și devotată, iar acest lucru se învederează în documentele de arhivă și în mărturiile de istorie orală. În lumina documentelor de arhivă am publicat o fișă biografică a părintelui Constantin Sârbu în volumul publicat, în 2007, de Patriarhia Română, Martiri pentru Hristos din România, în perioada regimului comunist, pp. 643-658.

Tot documentele de arhivă verifică ceea ce s-a păstrat despre părintele Constantin în conștiința credincioșilor prin mărturiile pe care le-au dat. În acest sens, în urmă cu peste un deceniu, Xenia Mămăligă alcătuia un volum, cu titlul Un mare mărturisitor creștin - Preotul Constantin Sârbu, apărut la Editura Bonifaciu din București, în anul 2010.

În cele peste 290 de pagini autoarea strânge o serie de mărturii despre părintele Constantin așa cum a fost cunoscut de credincioșii comunității de la Sapienței. Materialul este împărțit pe mai multe capitole, precum: „Liturghisitorul“, „Învățătorul“, „Organizatorul“, „Propovăduitorul“, „Părintele săracilor“, „Duhovnicul“.

De asemenea, autoarea a adăugat mai multe meditații la Săptămâna Mare, cateheze, cuvinte ale părintelui, fragmente din cartea de aur a Parohiei Sapienței și câteva discursuri la parastasele săvârșite pentru părintele Constantin. Mărturiile reflectă o convingere puternică a credincioșilor atunci când vorbesc despre părintele care le-a fost mângâietor sufletesc.

De pildă, Matilda Mircea își amintește despre momentul venirii părintelui Sârbu la Biserica „Sapienței“, închisă de mulți ani. Părintele Sârbu venea din temnița comunistă și după o scurtă perioadă de domiciliu obligatoriu la Viișoara, în Bărăgan. Această credincioasă a fost cea care s-a îngrijit ca părintele să primească hrană și a participat la construirea unei locuințe incipiente în care părintele să poată locui.

De altfel, din mărturii de acest gen constatăm cum comunitatea de la Sapienței s-a închegat în jurul bisericii care trebuia reparată și redată cultului. Această solidaritate a credincioșilor i-a sudat în comunitatea care avea să se afirme în viața religioasă bucureșteană. De asemenea, faptele de milostenie ale părintelui Constantin sunt surprinse în memoria credincioșilor.

Părintele este arătat cum vizita aziluri de bătrâni sau cum ajuta material tinerele din parohie să se mărite. Dar toate acestea le săvârșea părintele mai ales prin puterea rugăciunii. „Rugăciunile părintelui aveau mare putere“, rememorează Ana Cristea. O calitate aparte a părintelui a fost cea de duhovnic. „Părintele Constantin Sârbu, prin predicile sale și prin fapte, m-a trezit din buimăceala sufletească în care trăisem până atunci, ca și cum mi-ar fi poruncit (să cred) și să înțeleg ce este credința pentru om și ce vrea Iisus Hristos de la noi, oamenii.

El știa să cucerească sufletele și să le aducă pe drumul drept al Bisericii prin dragoste adevărată, perseverență și printr-o credință care la el simțeam cum ardea în vâlvătăi“, spune Mariana Stoicof. Acesta a fost părintele Constantin Sârbu în conștiința credincioșilor de la Sapienței, după cum aflăm în cartea editată de Xenia Mămăligă.

În același volum avem mărturia ultimelor clipe ale părintelui. Și-a prevăzut sfârșitul pământesc, primind Taina Împărtășaniei de la părintele Ilarion Argatu. Era 23 octombrie 1975, când la cele veșnice trecea poate unul dintre cei mai mari slujitori ai Bucureștilor și mărturisitori ai perioadei comuniste. (Sursa: Ziarul Lumina)
Reply With Quote
  #195  
Vechi 09.08.2013, 09:46:30
Ekaterina's Avatar
Ekaterina Ekaterina is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 24.03.2012
Locație: Bucuresti
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.284
Implicit Biobibliografia părintelui Dumitru Stăniloae reeditată

"La Editura Trinitas a Patriarhiei Române a apărut, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, ediția a II-a a lucrării „Părintele Dumitru Stăniloae. Biobibliografie“, semnată de Virginia Popa, care cuprinde prezentarea sistematică a operei teologului român, precum și referințele externe despre viața și teologia sa.

Lucrarea „Părintele Dumitru Stăniloae. Biobibliografie“, în 944 de pagini, umple un gol bibliografic resimțit în teologia românească, în special de cei care sunt interesați să cerceteze sistematic opera teologului român. Volumul este un instrumentar de lucru foarte util pentru studenți și profesori de teologie, pentru preoți, pentru cei care redactează lucrări științifice, precum și pentru oricine dorește să se edifice asupra unei teme de teologie dogmatică care a fost tratată de părintele Dumitru Stăniloae.

Biobibliografia oferă o perspectivă generală asupra vieții și operei teologului român, dar face și o trecere la cele mai importante referințe externe, arătând modul în care teologul român a fost receptat în spațiul teologic românesc, precum și în cel străin. „Vastitatea și diversitatea operei părintelui Dumitru Stăniloae reprezintă o imensă bogăție spirituală, care trebuie cunoscută și valorificată de profesorii de teologie, de preoți, de studenți, de credincioșii intelectuali ș.a.

Tezaurul spiritual conținut în teologia părintelui Stăniloae este adunat în comuniune cu Sfinții Părinți ai Bisericii și în coresponsabilitate cu Păstorii spirituali ai poporului român dreptcredincios de astăzi“, arată Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în cuvântul-înainte.

Materialul documentar al volumului a fost împărțit în două secțiuni. Prima secțiune (paginile 23-596) cuprinde o bibliografie sistematică a operei părintelui cu referințe așezate, în primul rând, după formatul documentului, respectiv volume și broșuri, studii și articole cu versiunile în limbi străine, predici și cuvântări, interviuri și convorbiri, introduceri, prefețe și postfețe, recenzii, corespondență și traduceri.

A doua secțiune (paginile 597-942) cuprinde referințe despre viața și opera părintelui întâlnite în dicționare, enciclopedii și bibliografii, monografii și volume colective, periodice, precum și recenziile asupra operelor și traducerilor teologului român, ca și recenzii despre lucrări dedicate părintelui Stăniloae. Lucrarea a fost editată într-un format accesibil, ușor de mânuit și de citit." (Sursa: Ziarul Lumina)
Reply With Quote
  #196  
Vechi 27.08.2013, 19:38:21
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Implicit Părintele Iustin Pârvu o misiune creștină și românească







La Editura Doxologia a apărut lucrarea „Părintele Iustin Pârvu o misiune creștină și românescă”, autor Adrian Alui Gheorghe.
Au fost adunate în această carte secvențe din viața și „opera” părintelui Iustin Pârvu. Închis la Aiud, la Gherla, la Periprava, „închis” în mănăstire, „îngropat în lume”, părintele Iustin n-a făcut decât să reafirme, de fiecare dată, libertatea deplină pe care ți-o oferă credința. Din pilda sa și a altora învățăm să fim români și creștini. Cartea adună dialoguri realizate în perioada 2005-2007.
Istoria unui secol și credința au fost trăite și simțite „la prima mână” de părintele Iustin Pârvu, de asta mărturiile pe care le lasă, în dialogul prezentat în volum, sunt probe pentru „patericul” atât de necesar confirmării și afirmării Bisericii în vremurile din urmă, nealese, schismatice.
Părintele ne spune că omul a venit pe lume curat, vesel, sprinten. Singur își împovărează viața, singur se bagă în jugul patimilor, singur devine posac și asta pentru că el nu se mai raporteză la Dumnezeu, el se raportează numai la averea vecinului, la luxul nemăsurat pe care l-a văzut undeva. Vechii creștini se întreceau în virtuți, în fapte bune, în rugăciunea inimii. Creștinii de azi vor să fie și cu un picior în cer, dar și cu unul bine înfipt pe pământ. Ori, Dumnzeu ne dă o cale frumoasă: să trăim pe pământ în aspirație pentru cele veșnice.
Viața întru Hristos nu e o continuă beatitudine, așa cum își închipuie cei care nu ating niciodată cerul cu gândul lor. Viața întru Hristos, afirma părintele, e o continuă stare de luciditate. Dar și iubirea este luciditate, căci iubind descoperi, iubind vezi nevăzutul, iubind îți simți dimensiune de om. De aceea autorul, Adrian Alui Gheorghe, remarcă că în părintele Iustin era câtă luciditate atâta sfințenie, câtă sfințenie atâta putere, câtă putere atâta credință, câtă credință atâta omenie.
Ni se amintește aici că „profesiunea” de român nu este una ușoară. Trebuie să întrunești toate calitățile, să ai simțul valorilor nației prin care trăiești. Nu poți să îndeplinești această „profesiune” fără harul lui Dumnezeu, cel care a dat putere popoarelor să se individualizeze în istorie.
Mila ne este prezentată ca fiind esența iubirii de aproape, de frate, de soră, de mamă, de tată de prieten de vecin, de străin. Călugăria fără milă nu se poate. Omul fără dragoste, fără apropierea față de suferință, nu poate merge la judecata lui Dumnezeu. Fără această apropiere și simțire, nu putem trăi în mănăstire, dar nici în societate.
Ceea ce observă părintele Iustin Pârvu că lipsește în zilele noastre nu este altceva decât sentimentul durerii pentru aproapele nostru. Omul nu trăiește izolat, omul nu trăiește singur, el trăiește mereu în planul celuilalt. În momentul în care am pierdut porunca aceasta a iubirii și a raportului dintre noi, nu mai suntem creștini, suntem altceva. El dorește să le amintească oamenilor că ar trebui să ne dăm seama că prosperitatea materială după care alergăm nu-i decât o iluzie, o momeală care ne bagă în primejdii nebănuite, într-o nefericire mult mai periculoasă decât sărăcia materială. Există împliniri mai înalte decât acestea, de exemplu, să resimtă bucuria dragostei, a jertfirii, a trăirii frumuseților naturale pe care le-a sădit Dumnezeu pe acest pământ. Omul are nevoie de puține lucruri ca să fie liniștit, fericit, mult mai puține decât crede. Ce are în plus atârnă greu, foarte greu, îl scufundă.
Suntem îndemnați în acest volum să Îl iubim pe Dumnezeu cu frica că am putea să-L pierdem, că în afara Lui nu mai avem nicio cale pe lumea asta, în lumea viitoare. Omul în afara lui Dumnezeu e ca un rătăcit în deșert, mâncat de deșert . Fără Dumnezeu omul este o armură goală.

Cartea „Părintele Iustin Pârvu o misiune creștină și românească”, de Adrian Alui Gheorghe poate fi cumpărată de la magazinul online Doxologia, de la librăriile Doxologia, precum și de la celelalte librării din Iași și din țară.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #197  
Vechi 02.09.2013, 18:49:03
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Implicit O biografie despre Mitropolitul Visarion Puiu




Un alt demers pentru cunoașterea vieții marelui mitropolit s-a concretizat prin apariția volumului „Mitropolitul Visarion Puiu: Viața și opera sa bisericească“, semnat de protoiereul Ioan Lisnic, apărută la Editura Labirint, din Chișinău, în 2010, 145 p. Autorul face o delimitare a activității mitropolitului Visarion pe mai multe capitole: I. Studiile și începutul activității bisericești; II. Director al Seminarului Teologic „Sfântul Andrei“ din Galați; III. Director al Seminarului Teologic din Chișinău și exarh al mănăstirilor din Basarabia; IV. Slujirea arhierească în episcopiile Argeș și Hotin; V. Mitropolit al Bucovinei. Șef al Misiunii ortodoxe din Transnistria; VI. Anii exilului. Fondator al Episcopiei Ortodoxe Române pentru Europa Occidentală. Din bibliografie reiese că autorul a consultat un important fond de carte și documentar din Arhivele Naționale ale Republicii Moldova și Muzeul de Istorie și Etnografie din Bălți.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #198  
Vechi 06.09.2013, 19:10:48
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Implicit Profesorul, dirijorul și compozitorul Nicolae Lungu





La Editura BASILICA a Patriarhiei Române a apărut, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, lucrarea Profesorul, dirijorul și compozitorul Nicolae Lungu, semnată de pr. prof. univ. dr. Nicu Moldoveanu.

"Personalitate marcantă a lumii muzicale și teologice deopotrivă, profesorului, dirijorului și compozitorului Nicolae C. Lungu, vechi membru al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România, la împlinirea anul acesta a 113 ani de la naștere și 20 de ani de la trecerea la cele veșnice, cu dragoste și recunoștință îi este dedicată această monografie academică, alcătuită de către unul din cei mai apropiați discipoli, în persoana Preotului profesor universitar dr. Nicu Moldoveanu, urmașul direct la catedra de Muzică bisericească și ritual de la Institutul Teologic Universitar (redevenit imediat după 1990, Facultatea de Teologie Ortodoxă din Universitatea București). Format la școala neîntrecutului maestru, Părintele Nicu Moldo¬veanu, el însuși teolog, profesor, dirijor, compozitor și muzicolog recunoscut, membru al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România, prin publicarea acestei monografii aduce un pios omagiu memoriei marelui său înaintaș", se menționează în Nota Editorială.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #199  
Vechi 28.09.2013, 21:23:41
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Implicit ”Tainele vindecării”



A apărut la Editura Basilica a Patriarhiei Române volumul ”Tainele vindecării” al Înaltpreasfințitului Părinte Kallistos Ware, Mitropolit de Diokleia, renumit teolog ortodox britanic și ierarh care a vizitat România în mai multe rânduri.

Cartea, tradusă din engleză de Florin Caragiu, reunește mai multe conferințe ținute de cunoscutul teolog și ierarh în primăvara anului 1999, la un centru creștin din Franța, în cadrul unei reuniuni organizate de Asociația Ortodoxă pentru Pace.

În cunoscutul stil colocvial și, simultan, erudit, mitropolitul de Diokleia vorbește despre două teme actuale la vremea aceea, în preajma campaniei de bombardare a Serbiei, dar și în vremea noastră: pacea și sănătatea.

Ca oricare dintre cărțile mitropolitului Kallistos, și aceasta este una de care cititorul se va bucura atât duhovnicește, cât și civic, filozofic și literar.

Volumul poate fi cumpărat de la Librăria Cărților Bisericești (Intr. Miron Cristea nr. 6), Magazinul „Ortodoxia” (Calea Victoriei nr. 45, lângă biserica Krețulescu), Galeriile „Cuvântul vieții”, prin comandă pe internet la adresa magazin@editurapatriarhiei.ro, precum și de la pangarele bisericilor și mănăstirilor din cuprinsul Arhiepiscopiei Bucureștilor.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #200  
Vechi 02.10.2013, 23:39:13
Mihailc Mihailc is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 15.03.2008
Mesaje: 3.187
Implicit

Sorin Dumitrescu - Tablou cu orbi. Metalingvism și marginalizare



Timp de aproape 10 ani,din anul 1969 și până în 1978, data apariției volumului ,,Epica Magna”, n-a fost înregistrată decât o singură reacție a poetului : tăcerea. Apoi fiecare nou volum apărut a avut parte de aceiași primire rece, fiind invariabil tratat ca un semieșec literar.Totuși Nichita nu s-a confruntat niciodată fățiș cu opinia mioapă a vremii. Este epoca în care se consolidează principalele forme de rezistență împotriva totalitarismului comunist. România a produs atunci trei forme de rezistență : sincronismul rezistenței prin cultură, protocronismul rezistenței prin tradiția ancestrală și rezistența prin credință. În pofida faptului că aveau același clar și înfricoșător adversar comun, toate și-au istovit energia luptând una împotriva alteia,fiecare încercând să reziste atacurilor și reproșurilor proferate de celelalte rezistențe : sincronismul rezistenței prin cultură a avut de rezistat protocronismului rezistenței prin tradiție și de militat împotriva ortodoxismului rezistenței prin credință ! Acesta este contextul paradoxal în care evoluează, în paralel și total slobodă ideologic, noua implicare creativă a poetului și neașteptata deschidere pe care o aduce cu sine modul poetic metalingvistic. Aflate în plin război socio-cultural, nici sincronismul, nici protocronismul și nici ortodoxismul n-au sesizat mutația capitală produsă artei cuvântului și poeziei, prin debutul poeticii pnevmatice a necuvintelor . Dovada certă o constitue faptul că până la capăt, poetul a fost amplu curtat, mai ales de adulatorii defunctei sale glorii poetice ! Exact ca în poemul Tablou cu orbi... Retrospectiv, devine din ce în ce mai evident că volumele au fost boicotate atât de fobia criteriilor, specifică comentariului postmodernist al epocii, cât și de superficialitatea sistemului de valori instalat în conștiința întelectualității liber cugetătoare. Acestor avataruri li s-a adăugat lipsa unei credințe mature și învățate, care toate laolaltă i-au restrâns nedumeririle existențiale și, finalmente, i-au diminuat periculos perspicacitatea axiologică. Case closed !

Cuprinsul volumului
1. Preambul: Nichita, de la glorie la marginalizare, pe scurt
2. Criteriile axiologiei teologice a limbajului
3. „Mașinăria cu aripi” a celor 11 elegii
4. Poetica metalingvistică și standardele ei pnevmatice
5. „Mașinăria Cu vânt” a „Nodurilor și semnelor”
6. Lințoliul nedesfăcut

http://cartianastasia.wordpress.com
__________________
Prostul este dușmanul a ceea ce nu cunoaște (Ibn Arabi)

Last edited by Mihailc; 02.10.2013 at 23:51:33.
Reply With Quote
Răspunde



Subiecte asemănătoare
Subiect Subiect început de Forum Răspunsuri Ultimele Postari
recomandari editoriale catalinabalhui Generalitati 12 13.11.2012 03:04:13
aparitii editoriale gratia47 Stiri, actualitati, anunturi 1 14.03.2008 23:52:04