Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Minuni ale Ortodoxiei > Mari Duhovnici si predicile lor
Răspunde
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #1  
Vechi 24.11.2008, 15:28:50
ILaura ILaura is offline
Junior Member
 
Data înregistrării: 14.10.2008
Mesaje: 2
Implicit Pilda magilor

Întregul text de la Matei, capitolul 2, vers. 1-18, se dovedește de stringentă actualitate, dacă ne pricepem a-l citi cu luare-aminte și duh treaz, așa cum atât Mântuitorul cât și Apostolul neamurilor ne îndeamnă să procedăm fără greș. Din textul acesta neîndoielnic viu – deși relatează întâmplări petrecute acum două mii de ani - se cade să fie câștigate două învățăminte principale: unul pozitiv, unul negativ.Cel negativ îl are în vedere pe Irod, care, lăsat de izbeliște și de ocară de cei trei crai, se răzbună printr-un act de sălbăticie și de exterminare în masă, dispunând uciderea tuturor pruncilor din Betleem și din toate hotarele lui până la vârsta de doi ani. Tradiția ne spune că în nădejdea omorârii Pruncului bașbuzucii lui irod au măcelărit paisprezece mii de nevinovați. Actul acesta de genocid (cu certe, vai, rezonanțe în istoria neamului nostru) reprezintă pilda pe care omenirea trebuie să nu o urmeze, ci să-i opună o aversiune suprasaturată de criminalitate îndârjită și neroadă. Purtarea magilor, în schimb, care-i un act de nedelațiune, propune pilda cea bună. Ei nu se duc să-l încunoștiințeze pe Irod, așa cum fuseseră obligați să o facă (pasămite, pentru ca regele să poată merge să se închine și el noului născut), ei refuză să joace rolul de informatori (adică de turnători) și-și cată de drum, în vreme ce, cu buzele umflate, păcălitul de Irod turbează de mânie și îngălbenește de ciudă. Actualitatea textului evanghelic este, așadar, dublă. Într-adevăr, din ziare, emisiuni radiofonice și imagini ale televizorului, noi, cei de astăzi, ce anume citim, auzim și vedem? Din Asia, din Africa, din America, din occidentul Europei, din Orientul Apropiat ce aflăm? Mai ales acte vrednice de lumea lui Irod. Asasinate, violuri, răpiri de avioane și de oameni, luări de ostateci, omorâri de ostateci, atentate cu bombe în gări, aeroporturi, cafenele, teatre, restaurante, parcuri, locașuri de rugăciune și alte locuri publice, jafuri, răpiri de vase, exterminări de populații, prigoniri, incendieri, înfometări, torturi. S-ar zice că lumea lui Irod – a omorurilor, cruzimii, neînduplecării și setei de sânge – a renăscut și s-a extins peste tot locul. Nimic nu mai pare să-i facă plăcere insului contemporan decât să-și omoare semenul, de preferință în chinuri, să privească îndelung și cu netăgăduită satisfacție cum se perpelește, să-i verse sângele și, cine știe, să-l bea.Vechile plăceri ale omului întotdeauna au ajuns nevolnice în a procura îndestulare noilor pofte. Nu băutura, nu mâncarea, nu avuția, nu dragostea trupească, nu ambiția mai pot pretinde a fi obișnuitele desfătări. Și-au pierdut legitimitatea, prestigiul și hazul. Egoiste, grosolane, trupești, lipsite de valoare duhovnicească, brute, erau totuși străine de înfiorătoarele abisuri ale sadismului colectiv, iar sângele nu le păta. Și implicau numai răspunderea, persoana și nivelul sufletesc al celui în cauză. Se încadrau în perseverenta animalitate a ființei gânditoare, în ceea ce francezii numesc „partea diavolului”, nu-și arogaseră încă drepturi de intervenție și suveranitate asupra semenilor făptașului. Erau, putem spune, modeste, cunoșteau rușinea, nu-și organizau publicitatea. Stârnesc, de aceea, în felul lor, nostalgia. Alături de lumea lui Irod, și în bună vecinătate cu ea, stă lumea lui Iuda. Pe aceasta magii au renegat-o. Oare ce le ceruse regele Irod magilor? Ce însemnau acele informații care urmau să-i fie date, împrăștiate, la întoarcerea lor în drumul spre patrie? Nimic altceva decât un act de pâră, denunț, delațiune, turnătorie. (Fiecare termen e de ajuns, înșirarea e pleonastică, dar e voită, ca să scoată mai bine la iveală infamia, să iște mai cu tărie scârba). Ca și setea de sânge și delectarea întru fapte de tortură, denunțul e o caracteristică a timpurilor noastre. Și ce păcat groaznic și mârșav semnifică! Din nou observăm o falie între vechile păcate omenești și răspândirea molimei acesteia noi. Căci furtul, beția, lăcomia, desfrânarea, violența chiar sau crima din pasiune pălesc în prezența turnătoriei, a unui păcat fără de riscuri, necondiționat de curaj și niciodată însoțit de circumstanțe atenuante. Lumea lui Irod și lumea lui Iuda se completează de minune și alcătuiesc un tablou de o ferocitate și de o abjecțiune pe care nici formele cele mai acute ale vechilor păcate omenești – oricât de murdare, monotone, respingătoare și, în fond, de ridicole și deșarte – nu le pot, măcar parțial, concura. Denunțul e un păcat mai grav decât oricare altul pentru trei pricini hotărâtoare: 1. E un păcat împotriva Duhului Sfânt, deoarece în oricare om există suflate divină. Lui Adam, protopărintelui nostru, Dumnezeu i-a dat suflu de viață din însăși suflarea Sa, față către față. Denunțarea semenului vrea, așadar, să zică vânzare d duh dumnezeiesc și este păcat strigător la cer, întocmai ca al lui Iuda.Enunțarea smulsă prin tortură nu poate, desigur, fi socotită drept păcat. Dar pâra rece, denunțul scris sau oral, turnătorie efectuată din proprie inițiativă și în deplină libertate a voinței e cel mai abject, mai mârșav, mai ticălos, mai spurcat și mai nemernic dintre toate mișeleștile păcate existente. Poate că insistența aceasta a mea să fie socotită exagerată și că asemenea puhoi de cuvinte insultătoare și încrâncenate să pară nelalocul lor sub condeiul unui purtător de haină călugărească. Nu i-ar fi mai de priință un limbaj mai cumpătat, epitete mai puțin violente, nu atâta stăruință și o atitudine mai reținută? Răspund, fără a șovăi, că dacă aș afla alte adjective mai triviale, mai infame, mai bicisnice, mai spurcate, mai ticăloase, nu m-aș da în lături să le folosesc, părându-mi doar rău că posed un vocabular atât de sărac pentru a-mi exprima oroarea și dezgustul și a califica după sfânta dreptate păcatul despre care vorbesc. 2. Denunțul, act de hulă împotriva Duhului Sfânt și de pângărire a scânteii divine sălășluitoare în orice făptură a lui Dumnezeu, vânzarea de sânge nevinovat și întovărășire cu Iuda, este în al doilea rând păcat gratuit. Vechime omenești și prea omenești păcate își aveau logica și explicația lor: satisfacerea unei patimi: lăcomia, desfrânarea, dorința de mărire, arghirofilie…Denunțul e însă act gratuit. Exceptând câteva rare cazuri când turnătorul e plătit cu bani peșin ori recompensat în alt mod, el nu aduce făptuitorului nici un profit direct. Vânzătorul acționează – ca și unele personaje ale cărților lui André Gide – fără motivare, din pură plăcere drăcească și numai din imboldul de a săvârși răul și de a-și vârî aproapele în scârbă, năpaste și urgii. 3. Din acest punct de vedere, denunțul se identifică plăcerii, singurei plăceri de care au parte dragii în iad. Căci e bine să știm să și dracii trăiesc, nu altfel decât osândiții, tot în cuprinsul și în putoarea iadului, acolo chiar, nu aiurea. De aceea, probabil, le și vine la îndemână să hălăduiască și hoinărească pe pământ, de aceea gândesc, se roagă de Domnul în țara gherghesenilor să nu-i trimită în adâncuri (adică în iad, în locașul lor), ci oriunde altundeva, fie și într-o turmă de porci. De aceea și ies atât de greu, zvârcolindu-se și strigând cu glas mare, din trupul demonizaților, de aceea, dacă unul dintre ei găsește o casă curată, măturată și împodobită, se grăbește să cheme alte șapte duhuri să locuiască împreună cu el (Luca 11,26). Dracii, aidoma gardienilor din închisori (ori caraliilor, cum li se mai spune) respiră același aer infect ca și osândiții, același jalnic și înfiorător spectacol se desfășoară înaintea ochilor lor, de același întuneric, de aceleași flăcări, aceleași hidoșenii se învrednicesc. Nu le desfată nările alt miros decât putoarea, nu le mângâie urechile alte sunete decât gemetele, țipetele, vaietele și sudălmile chinuiților. Și, atunci, care mângâieri le rămân, care distracție? În cel fel se deosebesc ei de nenorociții încredințați neîndurării lor? Una singură e diferența, una singură e consolarea: putința de-a-și vărsa năduful, lehamitea și jalea asupra celor pe care-i stăpânesc discreționar: mai iau câte o găleată de smoală și o aruncă în căldare, înfig mai adânc țepușul în carne, ațâță focul mai abitir, strâng funia mai vârtos, înmulțesc batjocurile, nerușinările, umilințele. Asta le este supapa, ventilul, mijlocul unic de răcorire și de oarecare potolire a necazului și rănii lăuntrice. Bucuria denunțătorului nu-i de alt soi, mângâierea lui nu-i izvorâtă din alte regiuni ale psihiei. Denunțătorul se identifică dracilor, nedescoperind alt eșapament răutății ce mocnește într-însul decât facerea răului. Creștinii pot cu ușurință deduce din textul de la Matei (2, 1-18) că li se cuvine să fie revoltați, dezgustați și înfiorați de orice faptă de sălbăticie și cruzime în genul celei făurite de Irod și, dimpotrivă, atrași ca de un desăvârșit model de purtarea magilor, care-i exact contrariul purtării lui Iuda.Noi, oamenii obișnuiți, nu avem aur, smirnă și tămâie spre a le duce drept daruri lui Hristos. Dar dacă nu avem aur ori alte nestemate și mirodenii de mare preț, nu înseamnă că nu avem ce prinosuri aduce și noi. Putem, de exemplu, resimți oroare față de cruzime, omor, ură, prigoană, sălbăticie. Putem refuza să urmăm pilda lui Iuda, concepând vânzarea aproapelui ca păcat nu mai venal decât hulirea numelui lui Dumnezeu ori trădarea Mântuitorului. Lumea lui Irod și lumea lui Iuda, a cruzimii și a netrebniciei, să ne fie deopotrivă străine, stranii și de neînțeles. Bucuria să nu ne-o căutăm pe meleagurile ticăloase ale răutății gratuite și în imitarea dracilor, al căror singur balsam e zvârcolirea în chinuri a damnaților. Să ne străduim, cu alte cuvinte, a da actualitate textului evanghelic asupra căruia ne-am oprit: frumoasei pilde a magilor dându-i ascultare, spăimântătoarei pilde a lui Irod opunându-i-ne dn răsputeri (slabele noastre răsputeri), însă nu lipsite de acea vlagă de răspândire și contaminare conferită oricărui act – oricât de modest ar fi el – de curaj, curăție și bunăvoire. Părintele Nicolae Steinhardt
Reply With Quote
Răspunde

Thread Tools
Moduri de afișare


Subiecte asemănătoare
Subiect Subiect început de Forum Răspunsuri Ultimele Postari
O pilda ioan cezar Generalitati 10 20.12.2012 19:37:03
Darurile magilor George.m Craciunul - Nasterea Domnului 8 03.12.2012 13:00:25
Pilda semanatorului costel Generalitati 25 11.04.2012 16:49:21