The God delusion,The enemies of reason...

[Imogene]

În prealabil postat de bubulyna

Daca este adevarat ce sustine Richard Dawkins,eu nu mai vreau sa traiesc. Si din cate am vazut ,exista dovezi care indica ca are dreptate. El a studiat biologia si evolutia,deci nu pot sa-l contrazic. Voi puteti accepta ca omul este doar o masinarie chimica? Ca sufletul e doar un concept inventat? Daca consumam alcool,sau droguri,'"sufletul"" este influentat. In creier au loc toate reactiile chimice. Desi noi am vrea sa fie mai mult,din pacate nu e. Nu conteaza ce vrem noi,conteaza adevarul. Omul vrea sa caute un scop mai inalt universului,dar poate ca nu exista. E greu de acceptat acest lucru,ca am aparut prin evolutie si ca frumusetea naturii este inutila. Dar daca este adevarat? Si cu siguranta este,pentru ca asta indica dovezile.

Eu iti recomand sa citesti Lumea Sofiei de Jostein Gaarder. Este un roman scris ca o introducere in filozofie. Indeamna la reflectie, indoiala. Chiar daca lucrurile ar sta asa cum conchide Richard Dawkins, adica ca nu exista Dumnezeu cu toate ca oameni destepti sustin ca teoria lui Darwin nu exclude existenta unui creator, tot ai putea sa gasesti un sens in viata asta. Exista oameni de stiinta, teologi care chiar daca au imbratisat teoria evolutiei inca cred in Dumnezeu si in existenta sufletului. Nici macar Darwin nu sustinea ca teoria sa exclude existenta lui Dumnezeu. Poti cauta si documentarul asta chiar pe tema asta.

http://www.bbc.co.uk/darwin/?tab=20

Desi majoritatea oamenilor crede ca caracterul definitiv al mortii face viata lipsita de sens, un moment de reflectie va dezvalui ca moartea e irelevanta pentru problema sensului vietii. Chiar daca oamenii ar fi in mod natural nemuritori, tot si-ar pune intrebarea daca viata are sau nu vreun sens. Ipoteza care sta la baza prezumtiei ca viata nu are sens pentru ca se termina odata cu moartea este credinta ca pentru ca ceva sa fie semnificativ sau sa aibe valoare acel ceva trebuie sa fie vesnic. Faptul ca multe din lucrurile pe care le pretuim (cum ar fi relatiile cu semenii nostri) sau din activitatile pe care le gasim valoroase (cum ar fi cresterea unui copil) arata ca viata nu trebuie sa dureze o vesnicie pentru a fi semnificativa. De asemenea, putem arata ca pot exista vieti vesnice fara vreo semnificatie: in mitologia greaca, Sisif e pedepsit de zei sa urce o piatra pe un deal dupa care piatra se rostogoleste la poalele lui; el e condamnat sa repete pentru eternitate aceasta activitate fara vreun sens. Durata de viata nu are nimic de-a face cu semnificatia ei.
Pina la urma, ce anume din trairile noastre ne determina sa consideram ca viata e fara vreun sens? Faptul ca toti vom muri este unul din ele dar nu singurul. Un alt motiv este ca stiinta a dedus (viata neaparind pe Pamint pentru a indeplini un scop al unei fiinte inteligente) ca nu exista un scop mai mare pentru vietile noastre. Dar, in cazul in care existenta unui scop mai inalt da sens vietii noastre, faptul ca ea este sau nu vesnica nu mai are vreo importanta. Daca facind parte dintr-un scop mai inalt da sens vietii noastre atunci viata noastra ar fi semnificativa, chiar daca moartea ar incheia-o definitiv.
Este totusi adevarat ca inexistenta unui scop superior face viata noastra fara sens? Un moment de reflectie va va arata ca nu e asa. Cum ar putea ca un scop superior sa dea sens vietii noastre pentru noi? Faptul ca facem parte dintr-un plan divin poate oferi semnificatie vietii noastre numai daca acceptam ca rolul nostru in acel plan are vreo semnificatie pentru noi. Pe de alta parte, daca sintem ignoranti cu privire la un plan mai mare pentru vietile noastre (si sigur asa este) nu putem stii care e rolul nostru in acest plan si astfel nu poate da vreo semnificatie vietii noastre, pentru noi.
Aceste consideratii ne arata ca trebuie sa ne cream propriile sensuri pentru viata noastra, indiferenta daca aceasta face sau nu parte dintr-un scop mai mare. Faptul ca viata noastra are vreun sens sau nu depinde de cum o judecam. Absenta sau prezenta unui scop superior are tot atita relevanta cit finalitatea mortii. Afirmatia ca “viata noastra nu are vreo semnificatie ultima” nu are vreun sens, pentru ca nu exista vreun fel in care sa definim semnificatia vietii, altul decit din punctul nostru de vedere.
Intrebarile despre sensul vietii sint intrebari despre valori. Noi atribuim valori obiectelor mai degraba decit sa le descoperim. Viata nu poate avea vreo semnificatie in afara semnificatiilor pe noi le cream pentru noi insine, pentru ca universul nu e o fiinta rationala care sa atribuie valori lucrurilor. Chiar daca exista o entitate rationala numita Dzeu, valoarea atribuita de el vietii noastre nu ar fi aceeasi cu cea traita si deci ar fi irelevanta.
Viata noastra are semnificatie pentru ca credem ca activitatile pe care le desfasuram sint utile. Determinarea care ne mina sa indeplinim proiectele pe care noi ni le-am creat pentru noi insine dau sens vietii noastre. Simtim ca viata noastra nu are vreun sens atunci cind majoritatea asteptarilor, dorintelor noastre, mai ales pe care le consideram importante, sint inselate. Consideram viata noastra ca fiind semnificativa sau nu in functie de gradul de realizare a dorintelor importante. Judecata asupra vietii noastre in aceste privinte este aceeasi, indiferent daca viata este vesnica sau nu sau daca scopul ei face parte sau nu dintr-un scop superior.
Secretul unei vieti semnificative este concentrarea pe acele dorinte care se pot indeplini si diminuarea celor care sint irealizabile. Desigur, cu conditia sa stim diferenta dintre cele doua categorii.