Citate diverse din Sfintii Parinti

[OvidiuO]

Despre sfintele fapte bune

"Faptele bune evanghelice sunt sfinte puteri Dumnezeu-omenesti ce izvorasc din Dumnezeu-Omul Hristos si au putere Dumnezeu-omeneasca.
De aceea, ele sunt in acelasi timp puteri de dumnezei-facatoare, in-dumnezeitoare: pe omul crestin il schimba la fata, il in-dumnezeu-inomenesc, il in-dumnezeiesc.
Aceasta este deosebirea de temelie dintre faptele bune evanghelice Dumnezeu-omenesti si toate faptele bune necrestine, fie ele filosofice, religioase, stiintifice, culturale, civilizatorice, politice. In fiecare fapta buna evanghelica, Dumnezeu-omeneasca, lucreaza neincetat impreuna Dumnezeu si omul " - Sf. Iustin Popovici.

[OvidiuO]

"Zis-a avva Antonie : parintii cei de demult, cand mergeau in pustie, intai se vindecau pe sine si facandu-se doctori alesi, vindecau si pe altii. Iar noi iesind din lume, mai inainte de a ne vindeca pe noi singuri, indata incepem a vindeca pe altii si intorcandu-se boala asupra noastra, se fac noua cele de pe urma mai amare decat cele dintai si auzim de la Domnul zicand : Doctore, vindeca-te mai intai pe tine" - Pateric

[OvidiuO]

[b]Rugaciunea si postul[b]

"Un trup satul este o piedica in calea rugaciunii curate, iar Duhul Sfant nu vine cand pantecele nostru este plin. Pe de alta parte, trebuie postit cu masura, ca trupul sa nu se slabeasca inainte de vreme si monahul sa ramana in stare sa-si faca ascultarea. Am cunoscut un frate care se uscase de atat post, dar care a slabit si a murit inainte de vreme" -Sf. Siluan Athonitul

[OvidiuO]

Fericirea

"Numai persoana poate iradia viata si deci poate da altuia fericirea. Numai peroana poate primi alta pesoana ca viata inepuizabila si neconfundata cu sine. Nu din lucruri si din valori spirituale abstracte traite in izolare se hraneste viata plenara sau fericirea omului, ci din alta persoana. Dar numai dintr-o suprema Persoana poate iradia toata viata sau fericirea fiintelor umane, care au fost create ca pesoane pentru a putea fi in comuniune cu Dumnezeu cel personal si intre ele. - Pr. Dumitru Staniloae

[OvidiuO]

Fata omeneasca

"Fata omeneasca este prin ea insasi mijlocul de comunicare intre oameni. Fata nu e data omului pentru o existenta a lui in izolarea individualista. Din acest punct de vedere exista o mare identitate de rol intre fata si cuvant. Amandoua sunt date insului pentru a se comunica altora. Ele sunt date omului pentru ca el este persoana, deci subiect comunicabil, subiect pentru alte subiecte. Ca persoana omul nu exista numai pentru sine, ci si pentru ceilalti, sau se realizeaza pe sine in comunicarea cu ceilalti. In fata omului se reflecta toate urmele lasate de intalnirea si de convorbirea cu ceilalti oameni. Iar cuvintele lui se imbogatesc din convorbirea cu ceilalti, din invatarea de la ei, din cuvantul lor oral sau scris. In fata si in cuvintele fiecaruia se pastreaza urmele si vibratiile sentimentelor produse de altii, sau sentimentele nutrite si exprimate fata de altii.
Fata tine de om, pentru ca el este pentru altii, si prin fata isi arata trebuinta sa fie cu ei, sa se intereseze de ei, si altii sa stie ca el se intereseaza de ei. Fata nu apartine cuiva in izolare. Fata e proiectia inevitabila a insului spre ceilalti. Ea tine de el, pentru ca el tine de ceilalti. De aceea a luat Fiul lui Dumnezeu fata omeneasca. El a aratat prin aceasta interesul Lui fata de noi, vointa de a comunica cu noi" - Pr. Dumitru Staniloae

[OvidiuO]

Pocainta este temelia si scopul rugaciunii

"Toate felurile de inselare demonica la care se supune cel ce se nevoieste in rugaciune apar ca urmare a faptului ca la temelia rugaciunii nu este pusa pocainta, ca pocainta nu s-a facut izvorul, sufletul, scopul rugaciunii " - Sfantul Ignatie Briancianinov

[OvidiuO]

Apostolicitatea Bisericii

"Sfintii Apostoli sunt cei dintai dumnezei-oameni dupa har. In toata viata lor, fiecare dintre ei, urmand Apostolului Pavel, zice despre sine: "Nu mai traiesc eu, ci Hristos traieste in mine" (Galat. 2,20) La ei toate sunt Dumnezeu-omenesti, pentru ca toate sunt din Dumnezeu-Omul Hristos insusit de buna voie prin sfanta lucrare a dumnezeiestilor fapte bune ale credintei, dragostei, nadejdii, rugaciunii, postului si a celorlalte.
Aceasta Dumnezeu-omeneasca apostolicitate se prelungeste toata asupra urmasilor purtatori de Hristos ai Apostolilor: asupra Sfintilor Parinti. Intre Apostoli si Sfintii Parinti nu este, in esenta, nici o deosebire: in ei deopotriva traieste, si lucreaza, si nemureste, si invesniceste Unul si Acelasi Dumnezeu-Om Hristos, Care ieri si astazi si in veci este Acelasi (Evrei 18, 8)
Traditia de capatai a Bisericii Ortodoxe este Dumnezeu-Omul Hristos Cel viu, aflat intreg in trupul Dumnezeu-omenesc al Bisericii, caruia El ii este cap nemuritor si vesnic" - Sfantul Iustin Popovici

[OvidiuO]

Ura fata de frati

"Ti-a venit vreo ispita de la fratele si supararea te-a dus la ura ? Nu te lasa biruit de ura, ci invinge ura cu dragoste. Si vei invinge in chipul acesta: rugandu-te pentru el cu adevarat lui Dumnezeu, primind apararea lui sau chiar iscodindu-i (cautandu-i) tu apararea si socotindu-te pe tine cauza a ispitei si fiind cu indelunga rabdare pana va trece norul.
Sufletul rational care nutreste ura fata de om, nu poate avea pace cu Dumnezeu, datatorul poruncilor. "Caci de nu veti ierta, zice, oamenilor greselile lor, nici Tatal vostru cel ceresc nu va ierta greselile voastre"(Matei 6,14) Iar daca acela nu vrea sa se impace, pazeste-te macar pe tine de ura, rugandu-te pentru el sincer si negraindu-l de rau fata de cineva.
Nu umbla sa-ti placi tie si nu vei uri pe fratele tau" - Sf. Maxim Marturisitorul

[ilma]

"Iubirea lui Dumnezeu fata de cel mai mare pacatos este mai mare decat iubirea celui mai mare sfant fata de Dumnezeu."Parintele Arsenie Boca

[dorinel78]

PETERIC AVA PAMVO
15) Avva Pamvo l-a trimis pe ucenicul sau ca sa vanda rucodelia sa. Si facand saisprezece zile (dupa cum ne spunea noua), noaptea dormea in tinda bisericii Sfantului Apostol Marcu, si vazand slujba bisericii, s-a intors la batranul. A invatat inca si cateva tropare. Deci i-a zis lui batranul: te vad, fiule, tulburat. Nu cumva vreo ispita si s-a intamplat in cetate? Raspuns-a fratele: cu adevarat, avvo, intru lenevire cheltuim zilele noastre in pustia aceasta si nici canoane, nici tropare nu cantam. Mergand la Alexandria, am vazut cetele bisericii cum canta si m-am intristat ca nu cantam si noi canoanele si troparele. I-a zis lui batranul: amar noua, fiule, ca au ajuns zilele in care vor lasa calugarii hrana cea tare, cea zisa prin Sfantul Duh, si vor urma cantarilor si glasurilor, caci, ce umilinta si ce lacrimi se nasc din tropare? Cand sta cineva in biserica sau in chilie si isi inalta glasul sau ca neputinciosii. Ca daca inaintea lui Dumnezeu stam, suntem datori sa stam cu multa umilinta si nu cu raspandire, ca n-au iesit calugarii in pustia aceasta ca sa stea inaintea lui Dumnezeu si sa se raspandeasca si sa cante cantari cu vers si sa puna glasurile la randuiala cu mestesug, sa-si clatine mainile, sa-si tarasca picioarele, ci suntem datori cu frica lui Dumnezeu si cu cutremur, cu lacrimi si suspine, cu glas evlavios, umilit, masurat si smerit sa aducem lui Dumnezeu rugaciune. Ci iata iti zic tie, fiule, vor veni zile cand vor strica crestinii cartile Sfintelor Evanghelii si ale Sfintilor Apostoli si ale dumnezeiestilor prooroci, stergând Sfintele Scripturi si scriind tropare si cuvinte elinesti. Si se va revarsa mintea la acestea, iar de la acelea se va departa. Pentru aceasta parintii nostri au zis: cei ce sunt in pustia aceasta, sa nu scrie vietile si cuvintele parintilor pe pergament, ci pe hartii, ca va sa stearga neamul cel de pe urma vietile parintilor si sa scrie dupa voia lor, fiindcã mare este necazul ce va sa vina. Si i-a zis lui fratele: asadar, se vor schimba obiceiurile si asezamintele crestinilor si nu vor fi preoti in biserici sa facã acestea? Si a zis batranul: in astfel de vremuri se va raci dragostea multora si va fi necaz mult. Napadirile paganilor si pornirile noroadelor, neastâmpãrul imparatilor, desfatarea preotilor, lenevirea calugirilor. Vor fi egumeni nebagand seama de mantuirea lor si a turmei, osardnici toti si silitori la mese si galcevitori, lenesi la rugaciuni si la clevetiri osardnici, gata spre a osandi vietile batranilor si cuvintele lor, nici urmandu-le nici auzindu-le, ci mai vartos ocarandu-le si zicand: de am fi fost si noi in zilele lor, ne-am fi nevoit si noi. Iar episcopii in zilele acelea se vor sfii de fetele celor puternici, judecand judecati cu daruri, nepartinind pe cel sarac la judecati, necajind pe vaduve si pe sarmani chinuindu-i. Va intra inca si in norod necredinta, curvie, uraciune, vrajba, zavistie, intaratari, furtisaguri si betie. Si a zis fratele: ce va face cineva in vremile si anii aceia? Si a zis batranul: fiule, in acele zile, cel ce isi mantueste sufletut sau mare se va chema in Imparitia Cerurilor (32).