|
#441
|
|||
|
|||
Sau altfel spus: nu ai cum să înțelegi un văzător cu duhul. Sunt convins că toți "deștepții" care caută "greșeli" nu știu mai nimic despre viața, faptele și scrierile părintelui, în schimb știu să vadă greșelile. Și chiar și așa, neexcluzând unele eventuale greșeli (căci fără de greșeală nu a fost decât Mântuitorul), cine suntem noi să arătăm cu degetul? Cumva "sfințișori"? - cum spunea adesea părintele.
|
#442
|
||||
|
||||
Citat:
Iar explicatiile din pagina anterioara cu privire la justificarea picturii lui Francis de Asisi, sunt complet puerile. Daca era atat de sfant, cum pretindeti ca citea gandurile, a fost ridicat de Maica Domnului la cer etc., cu siguranta ar fi stiut si ca cei pe care i-a pictat si i-a numit "sfinti", erau de fapt niste ERETICI! Deci pana la urma era vazator cu duhul sau nu? Ca nici voi nu mai stiti se pare. La Prislop toate tarabele alea sunt efectiv o tiganie si se incaseaza venituri uriase de pe urma imaginii acestui parinte. |
#443
|
||||
|
||||
@ovidiu.b Te referi la ce a spus Pr.Aldea, sau la modul general? Caci daca te referi la Pr.Aldea, dansul a si mentionat a citit scrierile Pr.Boca. Dansul cheama la echilibru, atata tot. Nu poti sa spui ca un om nu are greseli, caci are. Toti Sfintii au avut greseli. Si nu e vorba de a arata cu degetul, dar cand o greseala e in vazult tuturor, cum ar fi pictura lui Francis, oamenii vor sa se lamureasca. Si sa stii, ca sunt evidentiate si greselile altor sfinti. Nu cu ura sau mai stiu eu ce, ci doar ca sa se stie de ele, sa fie intelese, si sa nu fie urmate.
Defapt, Pr.Aldea nu a scris despre Pr.Boca, ci despre cele doua extreme in care au cazut oamenii. Dupa cum am si scris in a doua postare, i s-au pus cateva intrebari parintelui legate de Franciss de Assisi si altele, si dansul a explicat cum sta treaba. Discutia nu era despre evidentierea greselilor, ci era vb. de lamuriri. Last edited by Parascheva16; 16.06.2015 at 05:13:18. |
#444
|
||||
|
||||
@Raoul. Sunt doua cartie ale Pr.Boca. Cea scrisa de dansul, Cararea Imparatiei, si alta cu predici.
|
#445
|
||||
|
||||
|
#446
|
|||
|
|||
Citat:
Parintele nu e de vina pt comertul desantat care se face pe seama lui. Desi tot e ceva ,pt ca oamenii incep cat de cat sa capete frica de Dumnezeu. |
#447
|
|||
|
|||
Cea cu predici e scrisa chiar de manuta lui sau tot compilatii din amintirile altora?
__________________
Suprema intelepciune este a distinge binele de rau. |
#448
|
|||
|
|||
Citat:
Daca dai la o parte ceea ce e din surse indoielnice, nu stiu cat ramane si daca ceea ce ramane ar putea genera atata interes. Totusi nu poti sa nu te intrebi, sunt atatia sfinti, chiar romani, canonizati, de ce respectivii nu genereaza la fel de mult interes aparent (cu exceptia poate Sf. Parascheva)? Acestia si-au "pierdut puterile"? Sau evlavia voga si banul se amesteca la unii intr-o masura incat dreapta credinta a pelerinilor devine cam indoielnica? Oara fara mediatizarea asta care e ceva intre comercial si fals, ar mai fi fost atata valva? Citat:
__________________
Suprema intelepciune este a distinge binele de rau. Last edited by AlinB; 16.06.2015 at 10:49:59. |
#449
|
||||
|
||||
Citat:
Din mormantul lui nu au putut scoate nimic (ca nu aveau ce), au luat doar apa si au bagat-o in agheasma, ca sa se creeze o alta nebunie: agheasma cu apa din mormantul parintelui. Pai da, mai da-le-n saracie de canoane, daca e de acolo, mai conteaza? Last edited by Raoul; 16.06.2015 at 16:28:46. |
#450
|
|||
|
|||
Serios, unde ai auzit asta?
__________________
Suprema intelepciune este a distinge binele de rau. |
|
Subiecte asemănătoare | ||||
Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
Parintele Arsenie Boca | Carmen FUNIERU | Biserica Ortodoxa Romana | 141 | 20.01.2014 16:22:05 |
PR. ARSENIE BOCA | cristina83 | Mari Duhovnici si predicile lor | 70 | 17.01.2013 14:14:43 |
7 intamplari cu Arsenie Boca | florisca | Generalitati | 13 | 31.08.2010 20:40:31 |
|