sotul vs familia de origine

[andrei25]

În prealabil postat de I.Calin

Sfatul celui bătrân, da! Dar fără imixtiuni gratuite în viața tinerilor. Cât despre faptul că nu vor să aibă nici o legătură cu socrii, nu o să mă facă nimeni să cred că este o opțiune neîntemeiată. Am mai spus: singura datorie este a părinților față de copii și nu invers. Copii nu au cerut să se nască, s-au născut din iubirea celor doi. N-ai decât să le dai educația cuvenită și dragoste, care dragoste adevărată nu cere nimic pentru sine. Este gratuită, fiindcă dragostea autentică este divină. Dacă copii vor alege să-i iubească și să-i respecte mai târziu e și meritul părinților că au știut să le insufle anumite valori. Dar pentru asta nu trebuie să ceară vreo recompensă sufletească. Să dea Dumnezeu să existe cât mai mulți copii care să-și iubească și să-și cinstească părinții și mai ales, părinții - socrii.

Nu sunt de acord cu afirmatia ca "singura datorie este doar a parintilor fata de copii si nu invers".
Din exemplul dumneavoastra cu sotia, cred ca sunteti un pic gelos si mandru. Dar o sa aveti si dumneavoastra copii, daca nu, aveti deja, si o sa se casatoreasca si ei, si o sa vedeti. Sa stiti ca, cu moneda cu care platiti, cu aceia veti fi platit. Doamne ajuta!

[I.Calin]

În prealabil postat de andrei25

Nu sunt de acord cu afirmatia ca "singura datorie este doar a parintilor fata de copii si nu invers".
Din exemplul dumneavoastra cu sotia, cred ca sunteti un pic gelos si mandru. Dar o sa aveti si dumneavoastra copii, daca nu, aveti deja, si o sa se casatoreasca si ei, si o sa vedeti. Sa stiti ca, cu moneda cu care platiti, cu aceia veti fi platit. Doamne ajuta!

Nu știu dacă din ce am afirmat eu reiese că sunt un "pic gelos si mandru". S-ar putea, deși nu mă simt.
Cât despre copii, am și eu și am vorbit până acum în calitate de părinte și nu de copil. Îmi mențin afirmațiile: singura datorie este a mea în calitate de părinte și nu a lor. Și într-adevăr, mă rog la Dumnezeu să mi se plătească cu moneda cu care am plătit și eu. Sunt convins că voi avea parte de multe bucurii. Dacă nu voi avea, în mod cert, eu voi fi cel care am greșit, așa cum, de altfel, văd și acum greșelile copiilor mei.
Copiii, dacă îmi vor greși, îmi vor greși datorită mie și nu datorită lor. Înseamnă că eu nu am fost capabil să le ofer educația potrivită, fiindcă ei sunt în mare parte rezultatul "muncii mele" și al mamei lor și mai apoi, a altor medii educogene. Îmi place să cred că singurul vinovat de ce mi se întâmplă sunt eu și nimeni altcineva. Așa - zisele "rele" sau "bune" pe care mi le vor provoca copii mei vor fi consecințele faptelor mele asupra lor. Și pentru viitor, încerc să mă pregătesc de pe acum și să accept deciziile lor ca fiind bune chiar dacă nu sunt de acord cu ele.
Educația veritabilă constă și în "manipularea" pozitivă a educabilului determinându-l pe acesta să creadă că unele decizii îi aparțin lui și numai lui, evitând satisfacerea orgoliului meu de om "care le știe pe toate". Nu știu dacă mă înțelegi ce vreau să spun, dar nu o să arunc niciodată în cârca progeniturilor mele defectele educației, educație pe care nu o să fiu capabil să le-o dau. Adică, să spun ceva, de pildă, "Eu, bine i-am spus, dar el nu m-a ascultat". Este o scuză superficială a unora care nu au răbdarea necesară să se implice în viața copiilor lor ("Nu am timp", "Nu știu" etc.). Un copil nu te ascultă fiindcă nu i-ai dat motive suficiente să o facă. Nu spun că este ușor să educi, iar pedagogia este o artă și mai puțin o știință. Nu înveți să iubești, o faci pur și simplu. Dacă nu simți copilul și toate problemele sale așa zis naive, nu-l vei simți nici mai târziu, adult fiind. Problemele unui copil sunt foarte importante dpsv și noi trebuie să le acordăm creditul necesar. Dar noi, adesea nu! Noi știm mai bine, noi trasăm direcții, noi facem bine și el trebuie să asculte etc. Haida de!

De ce spun acestea? În educarea lor, nu suntem singuri: Dumnezeu care ne iubește pe noi, îi iubește și pe ei. Dacă copiii mei mă vor iubi, va fi rezultatul îndurării lui Dumnezeu față de mine și nu în urma unor merite - surogat pe care mi le atribui. Dar până să "cer" cinstirea copiilor mei, n-am decât să îmi fac datoria față de ei și nu până la vârsta maturității lor, ci toată viața după puterea pe care o s-o am. Repet: i-am adus pe lume, ei n-au cerșit să se nască, trebuie să le dau tot ceea ce pot și îndrăznesc să sper că Dumnezeu îmi va oferi ajutorul să o fac.