|
#1
|
|||
|
|||
Nedumerire referitoare la anatema Sf. Ap. Pavel
Am o mare, foarte mare nedumerire, referitoare la spusele Sfantului Apostol Pavel in Epistola catre Galateni, capitolul I, versetele 6-9. Anatema pronuntata in aceste versete la adresa oricui, fie si inger, doreste sa propovaduiasca o alta Evanghelie [invatatura] decat cea propovaduita de Domnul Iisus Hristos si de Sfintii Apostoli, se refera si la schimbarea vechiului calendar iulian, neindreptat, cu calendarul nou, indreptat sau nu? Caci nicaieri in Sfanta Scriptura sau Sfanta Traditie, Domnul Iisus Hristos, Sfintii Apostoli si Sfintii Parinti nu ne-au spus ca ar fi bine sa indreptam calendarul Sfintei Biserici Ortodoxe dupa miscarea astrelor. Presupun ca in caz contrar, ne-ar fi atentionat in mod explicit in aceasta privinta. Eu sunt pe nou, dar ma macina aceasta grea indoiala. Inclin totusi sa cred ca anatema pronuntata de Sfantul Apostol Pavel este si asupra conducatorilor spirituali ai crestinilor ortodocsi nou-calendaristi, nu stiu insa daca si asupra simplilor credinciosi ortodocsi. Conform viziunii Parintelui staret al Sfintei Manastiri Sihastria,Ioanichie Moroi, caruia dupa trei saptamani de post negru i s-au aratat Sfintii Trei Ierarhi, raspunzatori de schimbarea vechiului calendar vor fi in fata Domnului numai intaistatatorii BOR [si ai celorlalte Biserici Ortodoxe Autocefale] care au fost de acord cu aceasta schimbare.
[COLOR=sienna]6.[SIZE=2]Mă mir că așa degrabă treceți de la cel ce v-a chemat pe voi, prin harul lui Hristos, la altă Evanghelie, [/SIZE][SIZE=2]7.[/SIZE][SIZE=2]Care nu este alta, decât că sunt unii care vă tulbură și voiesc să schimbe Evanghelia lui Hristos. [/SIZE][SIZE=2]8.[/SIZE][SIZE=2]Dar chiar dacă noi sau un înger din cer v-ar vesti altă Evanghelie decât aceea pe care v-am vestit-o - să fie anatema! [/SIZE][SIZE=2]9.[/SIZE][SIZE=2]Precum v-am spus mai înainte, și acum vă spun iarăși: Dacă vă propovăduiește cineva altceva decât ați primit - să fie anatema![/SIZE] [/COLOR] Razvan Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul! |
#2
|
|||
|
|||
Ce legatura are versetul respectiv cu schimbarea calendarului? ce legatura are mantuirea noastra cu schimbarea calendarului? astea-s niste aberatii domnule, versetul spune clar ca cine v-a propovadui o alta EVANGHELIE nu un alt calendar, sa fie anatema, am vazut ca pentru multi crestini de multe ori si preoti problema calendarului tinde sa fie foarte importanta, ce-i cu tampeniile astea domnule? dupa calendar ne va judeca Dumnezeu? extraordinar cum percep altii credinta
|
#3
|
|||
|
|||
nu cred ca se refera la calendar pt ca apostolii nu pierdeau ei timpu cu calendaru aveau treburi mai serioase de facut
|
#4
|
|||
|
|||
seminaristul a scris:
Citat:
Si oare nu aceasta face Daniel? Nu inchina BOR ereticului de Ratzinger si ereticei Biserici Catolice? Nu sustine [Daniel] erezia neghioaba a ecumenismului, unire cu toti ereticii doar de dragul unirii fara a-i aduce pe acestia din urma la dreapta credinta??? Raspunde, seminaristule! Caci acestea sunt realitati concrete din BOR, nu minciuni si scorneli... |
#5
|
|||
|
|||
"Viitorul Patriarh [cel ce-i va urma IPS Teoctist] va fi din neamul evreiesc si va inchina BOR sinagogii satanei." -citatul corect de la parintele Adrian [Fageteanu].
|
#6
|
||||
|
||||
[quote=razvan_m;97288]
[COLOR=sienna]6.[SIZE=2]Mă mir că așa degrabă treceți de la cel ce v-a chemat pe voi, prin harul lui Hristos, la altă Evanghelie, [/SIZE][SIZE=2]7.[/SIZE][SIZE=2]Care nu este alta, decât că sunt unii care vă tulbură și voiesc să schimbe Evanghelia lui Hristos. [/SIZE][SIZE=2]8.[/SIZE][SIZE=2]Dar chiar dacă noi sau un înger din cer v-ar vesti altă Evanghelie decât aceea pe care v-am vestit-o - să fie anatema! [/SIZE][SIZE=2]9.[/SIZE][SIZE=2]Precum v-am spus mai înainte, și acum vă spun iarăși: Dacă vă propovăduiește cineva altceva decât ați primit - să fie anatema![/SIZE] [/COLOR]quote] Frate, acele versete arata ca inca din vremea apostolilor se confruntau cu erezii.. Fapte 19,23-24, F. Ap. 8,9-24; 20,29-30; I Cor. 1,10-13; 3,2-9; II Petru 2,1-2; I Tini. 4,1-5; Tit. 3,3-5.... Deci daca te uiti bine, de cand se confrunta Biserica cu ereticii, iti dai seama la ce se referea Sf.Pavel... "alta Evanghelie"... Domnul Hs a spus "cine asculta cuvintele Mele, asculta de Cel Care M-a trimis pe Mine, si cine nu va asculta pe voi, de Mine nu asculta"! si iarasi "Mergand invatati TOATE CATE V-AM PORUNCIT VOUA!!!" spune Dl.Hs Apostolilor... Deci, cine nu asculta de cuvintele Sf.Apostoli, nu asculta de Dl.HS! Iar Sf.Pavel este si el un Apostol, recunoscut de catre "stalpii Bisericii": Sf.Petru, Sf.Iacob, Fratele Domnului si Sf.Ioan! Deci [COLOR=black]chiar dacă noi sau un înger din cer v-ar vesti altă Evanghelie decât aceea pe care v-am vestit-o - să fie anatema! Deci chiar daca ei ca Apostoli propovaduiesc altceva decat ce a spus Domnul Hs si le-a fost poruncit sa invete "toate neamurile", sa fie anatema! Este cea mai grea pedeapsa ce o paote da Biserica Ortodoxa, de la intemeierea ei, pana azi! adica "coborarea de viu in iad"!!! Ea se da contra celor ce dispretuiesc si ataca adevarurile dogmatice, morale si de cult si prin aceasta, ei duc la ratacire si pierzare de suflet pe cei nestiutori, devenind periculosi societatii bisericesti. Anatema cuprinde blestem, afurisenie si predare a celui anatemisit pe mina satanei, de care asculta si ale carui fapte si misiune o implineste, devenind mort sufleteste si vrajmas lui Dumnezeu. Ceea ce este pedeapsa cu moartea in legile de stat, este anatemisirea in legile Bisericii. Nimanui dintre crestini sau clerici, nu-i este ingaduit sa intrebuinteze anatema, nici chiar in gluma, caci face mare pacat (Mat. 5, 21-26); numai Sfintul Sinod poate folosi aceasta anatema, dupa ce a epuizat toate mijloacele de indreptare si cel vinovat a fost judecat si osindit public, pentru fapte contra adevarurilor lui Dumnezeu si a Bisericii Sale (Lev. 26,14-46; Deut. 28,15-58; Ps. 110, 1-31. Prin anatemisire, “se afieroseste acela diavolului si mai mult sa n-aiba parte de mintuire si sa se faca instrainat de Hristos” (Pidai. N. f. 269). Ea se da deobicei ereticilor sau apostazilor (cei care se leapada de dreapta credinta si o hulesc)!!! [/COLOR] Dar Sf.Pavel spune clar: "[COLOR=#a0522d][COLOR=black]Dacă vă propovăduiește cineva altceva decât ați primit - să fie anatema![/COLOR] [/COLOR] |
#7
|
|||
|
|||
Citat:
|
#8
|
|||
|
|||
Ceaslovul, ala e calendarul
Domnilor, nu va mai infierbantatzi mintzile cu anateme, cand acolo e vorba despre alta evanghelie... cum ar fi coranul de exemplu sau Materialismul dialectic shi shtiintzific, sau froidismele sau shambalishtii shi ashramishtii cu vedele lor... deci despre evangheliile altor mantuitori... care se vor ridica, caci mincinoshi au fost shi vor fi cu totzii...
caci ne spune CLD care este calendarul creshtinului : Ceaslovul , cine are tragere, cine nu, apoi Dumnezeu cu mila... dar in calendare este important sinaxarul adevaratzilor sfintzi... ca aceia sunt pilde vii pentru a fi pomenitzi shi urmatzi... |
|
Subiecte asemănătoare | ||||
Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
o nedumerire...! | myself00 | Generalitati | 6 | 25.04.2012 10:57:05 |
Nedumerire, mare nedumerire! | ToaderValentin | Intrebari utilizatori | 16 | 29.02.2012 00:33:36 |
Declaratiile dlui Basescu,referitoare la Israel,un pericol pentru Romania | mihailt | Generalitati | 17 | 16.01.2012 21:53:20 |
Rugaminte referitoare la niste Sfinte Slujbe din Sfantul si Marele post | mihailt | Despre Biserica Ortodoxa in general | 4 | 03.03.2010 19:51:57 |
nedumerire | flr_tavi | Nunta | 2 | 18.02.2009 16:10:59 |
|