Sfintii Zilei

[cristiboss56]

Sfantul Ioan Rusul

Sfantul Ioan Rusul s-a nascut intr-un sat din Rusia, in jurul anului 1690. Sfantul Ioan Rusul a participat ca soldat in razboiul rusilor impotriva turcilor din anul 1711. A fost luat prizonier de catre tatari in luptele pentru dezrobirea Azofului si vandut unui ofiter superior turc.

Tinerii luati prizonieri in acea zona, au ales sa renunte la credinta in Hristos si s-au facut musulmani. Sfantul Ioan Rusul a refuzat sa urmeze exemplul prietenilor sai si a rabdat cu mult curaj chinurile venite din partea asupritorilor.

Ca prizonier a fost randuit sa ingrijeasca de vite. Grajdul vitelor ii devine si locul de odihna. Desi i se ofera in timp o camera apropiata de graj, refuza si continua sa doarma alaturi de animale. Ii multumea lui Dumnezeu ca l-a invrednicit sa se faca urmator al smereniei lui Hristos, Cel ce a primit a Se naste intr-o iesle saraca, langa Bethleem.

Prin rugaciunile Sfantului Ioan Rusul, grajdul se umplea de buna mireasma. Dormea putin, se ruga mult si se hranea cu putina paine si apa. In fiecare sambata mergea la o biserica inchinata Sfantului Gheorghe si se impartasea cu Trupul si Sangele Domnului.

A primit de la Dumnezeu darul de a cunoaste momentul trecerii sale la cele vesnice. Preotul care l-a impartasit inainte de moarte, i-a adus Sfanta Impartasanie intr-un mar, pentru a fi ferit de fanatismul turcilor. Dupa ce s-a impartasit, a trecut la cele vesnice, in anul 1730.

Mai tarziu, in anul 1773, Sfantul Ioan Rusul s-a aratat in vis preotului care il impartasise in fiecare sambata, si i-a descoperit ca trupul sau este intreg si neputrezit. Preotul, calauzit in chip minunat de Dumnezeu, a luat sfintele moaste ale Sfantului Ioan Rusul si le-a asezat in biserica "Sfantul Gheorghe”.

Amintim ca in 1832, Osman Pasa a jefuit biserica "Sfantul Gheorghe” si a aruncat in foc moastele Sfantului Ioan Rusul, dorind prin acest gest sa se razbune pe crestini. Trupul sfantului s-a miscat, in mijlocul flacarilor, ca si cum ar fi fost viu, dar nu a ars. I-a ramas numai o negreala de la jar si de la fum, negreala care se pastreaza si astazi ca marturie a intamplarii de atunci.

Dupa anul 1922, moastele Sfantului Ioan au ajuns in insula Evvia, in actualul oras Procopie.

[cristiboss56]

Moaştele Sfântului Ioan Rusul

Moaştele Sfântului Ioan Rusul se află în localitatea Procopie din insula grecească Evvia. Grecii l-au adus aici pe sfântul atunci când au plecat din localitatea Procopie din Turcia, în urma schimbului de populaţii între Grecia şi Turcia, în jurul anului 1924. La Sfântul Ioan Rusul, mare tămăduitor şi făcător de minuni, au evlavie credincioşii de pretutindeni.
Pe insula Evvia, în oraşul Procopie „cel nou“, Sfântul Ioan Rusul îi adună pe toţi în jurul moaştelor sale. La raclă, de dimineaţă până seara, se aude murmur de rugăciune. Până şi copiii îşi mai temperează zburdălnicia, apropiindu-se de el ca de un prieten.
Aici, grecii i-au ridicat o biserică impunătoare Sfântului Ioan Rusul, cel care a trăit toată viaţa ca un rob, în grajd, împreună cu animalele. S-au chinuit timp de 21 de ani (1930-1951) să o zidească. Este în formă de navă, zugrăvită cu fresce bizantine şi îmbrăcată în marmură. Impresionantă este şi catapeteasma prin filigranele în marmură albă.
Cu toate că este înconjurat de bogăţii, primite în semn de mulţumire de la credincioşii care i-au simţit ajutorul, sfântul îi întâmpină pe toţi în picioarele goale şi cu faţa întoarsă spre cei care îi şoptesc printre lacrimi şi frânturi de rugăciuni necazurile.
După ce şi-au descărcat inima, credincioşii merg la micul paraclis de lângă biserică, unde se încing cu centura şi se acoperă cu camilafca sfântului, şi apoi se închină, fac metanii şi plecăciuni în faţa icoanelor Sfinţilor Siluan Aghioritul şi Serafim de Sarov, prieteni şi împreună-rugători cu Sfântul Ioan Rusul. Din tinda paraclisului, de la nişte robinete special amenajate, credincioşii îşi iau acasă ulei sfinţit de la candela care arde neîncetat la racla sfântului tămăduitor şi făcător de minuni. Ultima oprire este la agheasmatarul cu apă sfinţită, aflat la câţiva paşi de paraclis.

[cristiboss56]

Sfantul Nichita Marturisitorul, Episcopul Calcedonului

Sfantul Nichita Marturisitorul a ales din tinerete sa urmeze calea vietii monahale, cea plina de nevointe sufletesti si trupesti. Pentru viata sa duhovniceasca imbunatatita, Sfantul Nichita Marturisitorul a fost numit Arhiepiscop al Calcedonului. In timpul slujirii arhieresti, Sfantul Nichita s-a evidentiat mai ales prin virtutea milosteniei, hranind pe cei flamanzi, imbracand pe cei goi, primind si odihnind pe cei straini. In Sinaxar este pomenit ca "tata al sarmanilor, aparator al vaduvelor si izbavitor al celor napastuiti".

De asemenea, Sfantul Nichita s-a remarcat ca aparator al sfintelor icoane in timpul prigoanei din vremea imparatului Leon Armeanul. Sfantul Nichita s-a aratat marturisitor al lui Hristos, vadind invataturile eretice ale iconoclastilor si popovaduind dreapta credinta cu privire la cultul cinstirii sfintelor icoane. Din aceasta cauza a fost trimis in temnita, suferind numeroase chinuri. Dupa multi ani si dupa multe osteneli de marturisitor, s-a mutat la Domnul.

[cristiboss56]

Muceniţa Teodosia era din oraşul Tir, din Fenicia. În anul 308, pe când se afla în Cezareea Palestinei, a mers la palatul dregătorului Urban, la temniţa unde erau înlănţuiţi creştinii, şi-i îmbărbăta pe aceştia pentru suferinţele lor pentru numele Mântuitorului Iisus Hristos. Istoricul Eusebiu de Cezareea (265-339), care a văzut mucenicia Sfintei Teodosia, scrie: „...o fecioară credincioasă, care nu avea încă 18 ani, s-a apropiat de cei legaţi pentru Hristos şi le grăia lor cu îndrăzneală despre Împărăţia lui Dumnezeu. Apoi, le-a urat de bine, rugându-i să o pomenească şi pe ea înaintea Domnului, când vor sta în faţa lui Dumnezeu, după sfârşitul nevoinţei lor muceniceşti. Iar ostaşii care păzeau, auzind pe fecioară grăind asemenea cuvinte celor legaţi pentru Hristos, au prins-o ca şi cum ea ar fi făcut un mare rău, şi au dus-o la dregătorul Urban. Acesta a poruncit să o întindă pe roată şi să-i sfâşie coastele şi sânii cu gheare de fier, până la oase. Sfânta a suferit toate aceste chinuri cu bucurie, iar dregătorul văzând-o că încă este vie a poruncit să fie aruncată în mare şi înecată. Şi astfel s-a mutat la Domnul.

[cristiboss56]

Sfântul Isaachie era din Asia Mică şi a trăit pe vremea împăratului Valens (364-378). Din slăbiciunea minţii, acest împărat a căzut din adevăr în mrejele rătăcirii lui Arie şi a prigonit Biserica lui Hristos, închizând sfintele locaşuri, iar pe unele dărâmându-le. Sfântul Isaachie, auzind de jalea creştinilor şi de năvălirea goţilor, a lăsat pustia şi s-a dus la Constantinopol, nădăjduind să poată intra la împărat să-l roage să deschidă sfintele locaşuri de închinare. Nefiind lăsat să intre, sfântul l-a aşteptat pe Valens la porţile cetăţii, iar când acesta a ieşit cu oştirea la război, împotriva goţilor, sfântul i-a spus că dacă nu va redeschide bisericile închise, va pieri în luptă. Împăratul mâniindu-se de îndrăzneala lui, a poruncit să fie bătut şi aruncat într-o mlaştină, dar Sfântul Isaachie, scăpând de acolo, iarăşi a ieşit înaintea împăratului şi i-a spus că, dacă nu va redeschide bisericile creştinilor, va pieri în luptă prin foc. Şi aşa a fost, Valens a murit ars într-o şură de paie, iar Sfântul Isaachie, trăind în sfinţenie încă mulţi ani la Constantinopol, s-a mutat în pace la Domnul.

[cristiboss56]

Sfântul Mucenic Eremie era un ostaş creştin, mare la stat şi cărunt de bătrâneţe, care a trăit în Comane, în zilele împăratului Antonin Piul (138-161). Find prins pentru că Îl mărturisea pe Hristos, a fost dus înaintea dregătorului Sebastian pentru a fi judecat. Din ordinul dregătorului, mai întâi i-au zdrobit faţa, i-au despuiat obrajii şi i-au dezrădăcinat dinţii, apoi l-au aruncat într-un cuptor încins, dar ieşind de acolo nevătămat, i-au dat să bea otravă. Sfântul Ermie a rămas nevătămat şi văzând aceasta mulţi păgâni au crezut în Mântuitorul Iisus Hristos, lor li s-au tăiat capetele. Iar pe sfânt, după ce i-au scos ochii, l-au spânzurat trei zile cu capul în jos. Apoi, văzând că nu moare, i-au tăiat capul, şi aşa a trecut la Domnul

[cristiboss56]

Sfântul Ilarion a trăit pe vremea împăraților iconoclaști, intrând de la vârsta de 20 de ani în mănăstirea ce se numea „a lui Dalmat”. După 10 ani de ascultare a fost binecuvântat cu darul facerii de minuni. Pentru aceasta a fost hirotonit preot și timp de opt ani a fost ucenicul Sfântului Grigorie Decapolitul. În timpul împăratului iconoclast Leon Armeanul (813-820), a pătimit mult pentru credința sa. Următorul împărat, Mihail Travlu (820-829), a eliberat din temnițe pe ortodocși. Deci ieșind sfântul, a aflat adăpost la o bătrână credincioasă ce i-a zidit pe moșia ei o chilie, slujindu-l șapte ani. Dar în timpul domniei lui Teofil (829-842), fiul lui Travlu, Sfântul Ilarion a pătimit din nou, fiind izgonit pe insula Afusia, unde a viețuit opt ani. În timpul împărătesei Teodora, Sfântul Ilarion a fost eliberat din surghiun și a mai viețuit încă trei ani la mănăstirea sa numită „a lui Dalmat”, mutându-se în pace la Domnul.

[cristiboss56]

Sfântul Mucenic Teodot a trăit în Ancira Galatiei (care astăzi se numeşte Ankara) şi a fost pârât dregătorului Teolechi că a scos trupurile sfintelor fecioare muceniţe, cele aruncate în lac, şi le-a îngropat. Pentru această pricină a fost adus înaintea dregătorului şi acolo, a zis cu îndrăzneală că, deşi este simplu şi smerit, pentru credinţă şi mărturisirea lui Hristos este mai presus şi mai puternic decât împăraţii lumii. Pentru aceasta, deci, l-au bătut cumplit, apoi l-au spânzurat sus pe un lemn, l-au jupuit pe coaste şi la sfârşit i-au tăiat capul. Şi aşa a luat fericitul cununa mucenicilor, în vremea împăratului Diocleţian (284-305).

[cristiboss56]

Sfinţii Nicandru şi Marcian erau ostaşi în armata romană de la Dunăre şi îşi îndeplineau slujirea ostăşească în cetatea Durostorum (astăzi Silistra), pe vremea împăratului Diocleţian (284-305). În acea vreme, în cetăţile de la Dunăre a venit cezarul Maximian Galeriu, care a îndepărtat pe toţi ostaşii creştini din armata romană, arestându-i şi persecutându-i până la moarte. Pentru că Sfinţii ostaşi Nicandru şi Marcian au mărturisit împreună cu alţi trei ostaşi: Pasicrat, Valention, Isihie, şi cu veteranul Iuliu că sunt creştini, au fost aruncaţi în închisoare. Apoi, au fost cercetaţi şi siliţi să se lepede de Hristos, dar ei, nevrând să apostazieze, au fost bătuţi şi chinuiţi în multe feluri. Văzând împăratul că nu-i poate îndupleca să se închine zeilor, a poruncit să se taie capetele Sfinţilor Nicandru şi Marcian la 8 iunie. Şi aşa aceşti sfinţi au primit de la Hristos-Domnul cununa muceniciei.

[cristiboss56]

Sfântul Chiril a trăit în timpul domniei împăratului Teodosie al II-lea sau cel Tânăr (408-450), fiind nepot de soră al Arhiepiscopului Alexandriei, Teofil, şi urmaşul acestuia în scaunul arhieresc. A fost un mare apărător al Ortodoxiei la Sinodul al treilea ecumenic care a avut loc la Efes în anul 431 şi a condamnat învăţătura eretică a lui Nestorie, care nu recunoştea că Preasfânta Fecioară Maria este Născătoare de Dumnezeu. Strălucind în multe bune lucrări, după cum mărturiseşte cartea Proloagele, s-a mutat la Domnul.
Sfântul Chiril a fost un ierarh învățat și un scriitor prolific. Atât scrierile sale, cât și teologia sa ocupă un loc important în tradiția Părinților și a Bisericii Ortodoxe până astăzi. El a trăit între anii 378 şi 444, fiind unul dintre cei mai importanţi Sfinţi Părinţi ai Bisericii din secolul al V-lea. Pomenirea lui se face şi la 18 ianuarie, împreună cu a Sfântului Atanasie cel Mare.