Dumnezeu nu vrea sa avem familie?

[ioana3]

În prealabil postat de fallen

Daca pentru el e un obiectiv greu de realizat, intr-adevar, pentru altii, ca mine, de exemplu, e imposibil. Eu singura nu voi putea avea casa mea decat candvor muri bunicii si parintii mei. Cine ma mai ia atunci, cu cine mai fac copii? Nu imi surade perspectiva sa imbatranesc si sa mor singura.
Ce vreti sa va mai spun? Cu fizicul, abilitatile, jobul si veniturile mele, nu pot gasi dcat pe cineva la fel sau sub nivelul meu. Nu vreau sa ic ca sint mai naspa /proasta ca altele, doar ca am niste " calitati negative" :) pe care astazi lumea le considera defecte. Nu am scoala vietii :). Si am si un complex de superiorotate care ma face sa nu fiu agreata si iubita nici de cei mai destepti, nici de cei mai prosti ca mine. Mai prosti ma refer la cei cu mai putina scoala, cultura, inteligenta, dar care se cred maibuni ca mine ptca ei au reusit in viata mai bine ca mine si aunt deasupra mea. De exemplu si taranii din piata, care-mi sunt clienti la pravalie, sunt constienti ca au nevoie de sfaturile si de produsele mele, dar tot au tendinta sa "patroneze", pt ca ei sunt cumparatorii, la ei sunt banii, ei imi dau sa mananc. Ei bine, eu nu am ce sa fac pentru a fi placuta si iubita de oamenii astia, si nici nu vreau. Cel putin atata timp cat n-am prea mare concurenta, tot la mine vor veni, chiar daca nu ii lingusesc ba chiar aproape le spun in fata ca sunt prosti. Si-acum pe bune, degeaba esti patron de taraba si castigi 100 de milioane pe luna, ai cateva sute de pasari acasa si nu stiu cate hectare de teren si viloaie, daca nu te ducecapul, ba mai mult crezi ca sti tu mai binece faci si nu asculti de dobitocul de veterinar din sat sau de la pravalie, tot o sa-ti crape orataniile si nu o sa ai productiile la care sperai. Eu nu am c invidia la acestia si nici la ce nazui, ce invata si lua exemplu de la ei, spre deosebire de barbatu-meu. Ceea ce vreau sa spun cu aceasta paranteza e ca nu are cum si cine sa ma iubeasca si sama respecte mai mult de-atat. Am avut si prieteni si colegi destepti, invatati, intelectuali, care si acestia la randul lor au incecat sa ma minimalizeze si sa ma dea la o parte. Ma impingeau sa gresesc si imi exploatau la maxim toate greselile, si incercau sa ma convinga ca ei aveau dreptate si eu nu, dar fara i sa sa-mi aduca argumente care sa ma convinga si pe mine ( adica ceva de genu e asa ptca asa zic io siio sunt sefu, asa ca ....ia aminte ca te zbor, si cu atitudinea asta ajungi la munca de jos - unde am si ajns dealtfel) . Si acum va intreb: cine ar vrea o sotiecu asemea atitudine? Sa nu fi sigur ca-ti mai aduce painea acasa? Si mai e oproblema : aactualii sefi vor sa-mi lase mie afacerea lor. Probabil pt ca nu e profitabila pt ei. Pt ,ine insa ar i macar un loc de munca car de cat sigur, produce suficient pt o persoana. Eu o administrez singura de 2 ani, si daac nu am reusit s-o falimentez, pana acum, probabil ma voi descurca si pe viitor,macar la limita subzistentei ( aici iar ice al meu ca nu am ambitie, ca trebuia sa aspir mai mult, etc). Poate dc eram mai bun manager faceam mai mult dar io zic ca maimult de-atat chiarnu se poate scoate, atata e potentialul pravaliei. Aici insa mai intervine in aspect de natura juridoca, sa zicem, in perspectiva caruia e mai bine sa nu fiu casatorita si sa nu am posesiuni. Adica n caz ca m-ar acuza de ceva, as primi vreo amenda sau m-ar cerceta pt vreo incalcare a legii ( ma refer la fisc, taxe, impozte, etc), atunci imediat ti se blocheaza toate conturile, nu mai poti sa-ti scoti nici salariul dc il ai pe card, si ti se pune sechestru pe proprietati. Nu vreau ca greselile si ghinioanele mele sa se rasfranga si asupra familiei. Mai bine sa nu am nimic penumele meu, sa suport doar eu consecintele, m-as duce si la puscarie dar sa stiu ca familia e asigurata,'au ce manca si nu sufera ( al meu nu e de acord,'zice ca mai bine ar renunta la casa si la tot ce are, ca daca e jn viata si sanatos si liber o poate lua de la capat, insa el probabil nu se gandeste la consecintele asupra familiei, sau poate de-aia se teme si nu se grabeste sa-si intemeieze o familie). Deci cam astea ar fi motivele pt care nici el nu ma vrea suta la suta, si nici eu nu pot sa obtin ceva mai bun. Dincolo de limitele fizice, morale,'intelectuale, profesionale, evorba si de um caracter mai indaratnic, de o iubire de sine paguboasa, care nu vrea sa faca compromisuri, sa se schimbe pt a-i fi mai bine, prefera sa ii fie rau si sa moara cu mandria ca a facut ce-a vrut, decat sa se piarda si sa se transforme in alt " produs" care sa aiba mai mult succes. Culmea e ca in cartile automotivationale nu ne invata sa ne transformam din ceva ce ne place noua in ceva ce place lumii, ci tocmai invers :-) . Asa cum nu s-au scris carti cu retete ptca cei slabi sa se imgrase, ci invers, nici pt personalitati puternice si orgolioase nu s-au scris modalitati de a le pune cu botul pe labe. De-astea stie lumea,si le exercita asupra noastra,'continuu, insa nu reusesc sa ne supuna dcat fizic, si pe termen limitat, constransi de imprejurari, sa ne tie in cusca si in lanturi, lese, dar nu vom inceta niciodata sa ii muscam de fund si sa ncercam sa evadam, pana ne vom rupe toti dintii !
E

Cu multa tristete am citit acest mesaj al tau. Si am intarziat mai mult de 24 de ore ca sa-ti raspund.
Nu stiu cata vina are cel caruia tu ii zici sotul tau in fata lui Dumnezeu. In mesajul tau m-am lovit de mandria caruia Dumnezeu "ii sta impotriva" si pe care o cunosc din proprie experienta. Nu iti trebuie nimic altceva ca sa nu iti mearga in viata!
Daca nu stii pana acum ca toti ceilalti sunt chipuri ale Dumnezeu, invata smerenia, sau in acest sens roaga-L pe El in acest sens.
Modul in care marturistesti ca ii tratezi pe ceilalti, contravine invataturilor crestine. Te-as cauta ca sa discut cu tine fata in fata daca as sti unde esti.

[IvanTurbinca]

Eu nu observ decât o fată căreia îi trebuie puțină încurajare și îndrumare. Azi mă gândeam la titlul pe care l-a dat: ”Dumnezeu nu vrea sa avem familie?”. Mi-a venit în minte un răspuns: Dumnezeu nu vrea să avem familie păgână. Este atât de iubitor, atât de zelos încât măcar pe unul ar vrea să-l câștige dacă s-ar putea. Despărțirea vine de la credință; cum s-ar spune, în mod ironic, fallen este cea care provoacă ruptura. Este ceea ce Hristos a spus că: ”N-am venit să aduc pace, ci sabie!”. Adică nu pacea lumii care trăiește în păcat ci sabia cuvântului care desparte pe cel credincios de cel răzvrătit. Dar cum se face că sunt atâtea familii care trăiesc fără Dumnezeu și au pace? Acum au, poate și mâine, dar Dumnezeu îi cheamă și de va voi măcar unul, se va schimba, iar de nu...

2. Iar mie, puțin a fost de nu mi-au alunecat picioarele, puțin a fost de nu s-au poticnit pașii mei.
3. Că am pizmuit pe cei fără de lege, când vedeam pacea păcătoșilor.
4. Că n-au necazuri până la moartea lor și tari sunt când lovesc ei.
5. De osteneli omenești n-au parte și cu oamenii nu sunt biciuiți.
6. Pentru aceea îi stăpânește pe ei mândria și se îmbracă cu nedreptatea și silnicia.
7. Din răutatea lor iese nedreptatea și cugetele inimii lor ies la iveală.
8. Gândesc și vorbesc cu vicleșug, nedreptate grăiesc de sus.
9. Până la cer ridică gura lor și cu limba lor străbat pământul.
10. Pentru aceasta poporul meu se ia după ei și găsește că ei sunt plini de zile bune
11. Și zice: "Cum? știe aceasta Dumnezeu? Are cunoștință Cel Preaînalt?
12. Iată, aceștia sunt păcătoși și sunt îndestulați. Veșnic sunt bogați.”
13. Iar eu am zis: "Deci, în deșert am fost drept la inimă și mi-am spălat întru cele nevinovate mâinile mele,
14. Că am fost lovit toată ziua și mustrat în fiecare dimineață".
15. Dacă aș fi grăit așa, iată aș fi călcat legământul neamului fiilor Tăi.
16. Și mă frământam să pricep aceasta, dar anevoios lucru este înaintea mea.
17. Până ce am intrat în locașul cel sfânt al lui Dumnezeu și am înțeles sfârșitul celor răi:
18. Într-adevăr, pe drumuri viclene i-ai pus pe ei și i-ai doborât când se înălțau,
19. Cât de iute i-ai pustiit pe ei! S-au stins, au pierit din pricina nelegiuirii lor.

Până astăzi am crezut că familia este năzuința cea mai de preț, aici, pe pământ, și desigur că este un lucru foarte bun. Și aceasta este calea firească pentru cei mai mulți.

Dar întâi să fim creștini și apoi ne va rândui Dumnezeu calea, iar nu invers, adică să alergăm după căsătorie speriați să nu îmbătrânim singuri, apoi să ne dăm seama că Dumnezeu nu poate intra în familia noastră. Cam târziu, multe lacrimi și copii nefericiți...

”Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă.”

[Ioan_Cezar]

Foarte frumoasă postare!

Cu mulţumiri, Doamne ajută!

[fallen]

Da, intr-adevar, fru oasa postare, si cat de reala ( actuala) si in ziua de azi situatia redata de psalmist!
Cum ii invidiaza lumea si in ziua de azi pe cei pacatosi, care o duc bine, si cum ar vrea sa le urmeze, doar ca pe unii nu ii lasa familia, ii trage inapoi, pe altii propria constiinta...si cred ca nimic nu e mai rau decat o lupta interioara, intre tine si constiinta ta, intre ce simti, ce ai invatat si ce constati, expermentezi acum....cum poti sa iti ingropi singur propria constiinta, parte a fiintei tale...

Hai sa nu dramatizam, totusi...uneori sa explica dd ce nu oricine poate avea familie; poate ca Dumnezeu asa a randuit, pentru greselile generatiilor anterioare, care s-au departat de El, sa stinga neamul unora...si inseamna ca asa e mai bine. Poate cine stie cum, ce sansa sa aiba unul din urmasii acestor neamuri, sa se trzeasca in el vocea constiintei adormite, si sa-si doreasca atat de mult izbavirea, incat sa ajunga intr-o familie de oameni foarte buni si credinciosi, alaturi de care sa se indrepte si sa produca la randul lui urmasi buni, care sa nu exprime caracterele urate ale neamului din care provine persoana in cauza ...
Asta am ajuns la concluzia raspnzand pe un alt forum unui baiat care se plangea ca mostenete caracterul violent al tatalui sau, desi nu a fost niciodata de acord cu el, ba mai mult a fost o victima, acum s-a trezit ca nu e nici el mai breaz si are tendinta sa il imite, sa reproduca intocmai purtarile tatalui...acelasi lucru care l-am observat din pacate si la sotul meu ( ma refer la agresiitate, violenta in lmbaj si purtari), ca restul obiceiurilor pe care le avea tatal sau ( Dumnezeu sa-l ierte ca s-a prapadit de curand, pana la urma) le condamna si el si nu le reproduce pt ca are oroare de ele. ( bautul, petrecutul cu prieteni sau alt femei, cheltuitul banilor aiurea). La fel zicea si baiatul asta, insa el chiar isi dadea seama ca violenta lui nu e ok si ca raneste persoanele care-i fac bine...si se intreba cam ce ar putea face in acet sens..
( By the way, nu am reusit sa anjngem la inmormantarea batranului pt ca habar nu am avut, daca nici dansul nu a mai dat nici un semn, ne suna fiind probabil baut (mm ca sigur), ne invita la el, apoi uita ca ne-a chemat si nu-l gaseam acasa, sau poate dormea si nu auzea, cine stie...si am aflat abia dupa un timp de cand s-a intamplat...ne batea la cap sa ii despagubim noi pe ceilalti mostenitori ai lui, de parca penoi ne dadeau banii afara dn casa, etc ( adica zicea sa ledam la aia vreo 10000, acum, adica la copiii celei de-a doua sotii, si sa ne ramana noua casa lui cand avea sa moara, eventual sa il luam la noi sa sa ne mutam la el, etc...si nu prea ne-a suras ideea, in acelasi timp baietii aia cam faceau presiuni, adica daca nu le dadeam bani voiau sa se mute ei acolo si sa renuntam noi, ceea ce s-a si intamplat pana la urma, a zis al meu " go for it", n-aveti decat...) ..probabil si pt ca insista pe chestia asta, am cautat sa evitam, si oricum e greu sa ai o discutie constructiva cu o persoana care se afla in cvasipermanenta starr de ebrietatate...e oarecum similar ca si cum ar fi senil sau psihopat...si mi-e greu sa cred ca am fi fost noi in stare, daca ne mutam cu dansuk, sa il facem sa renunte, acum la batranete, la bautura si la toate obiceiurile urate...s-a chinuit biata maica-sa cu el si in tinerete, cand a avut un accident si a fost imobilizat la pat, si asa face si al meu cand e bolnav, te face cum ii vine la gura...evident, acasa, la spital nu a facut asa ceva :) )

[ioana5760]

În prealabil postat de fallen

Hai sa nu dramatizam, totusi...uneori sa explica dd ce nu oricine poate avea familie; poate ca Dumnezeu asa a randuit, pentru greselile generatiilor anterioare, care s-au departat de El, sa stinga neamul unora...si inseamna ca asa e mai bine.

Cred ca asa e randuit la unii sa nu aiba familie. Dar nici de manastire nu sunt. Atunci care e calea lor de mantuire? sa ramana singuri si sa traiasca in curatie.
Eu ma intreb alta, daca scopul casatoriei este sustinerea reciproca in vederea mantuirii si nasterea de prunci, atunci dupa o varsta cand nu mai poti avea copii ca femeie, mai are sens casatoria in vederea de a nu ramane singura la batranete? nu e vazuta ca o desfranare?

[ioana5760]

În prealabil postat de IvanTurbinca

Eu nu observ decât o fată căreia îi trebuie puțină încurajare și îndrumare.

Da, Fallen trebuie sa aiba mai multa incredere in ea si sa fie mai optimista.
Eu zic ca are multe calitati. Si barbatul de langa ea le vede si stie ca este superioara lui, dar e prea mandru sa recunoasca.

[fallen]

În prealabil postat de ioana5760

Cred ca asa e randuit la unii sa nu aiba familie. Dar nici de manastire nu sunt. Atunci care e calea lor de mantuire? sa ramana singuri si sa traiasca in curatie.
Eu ma intreb alta, daca scopul casatoriei este sustinerea reciproca in vederea mantuirii si nasterea de prunci, atunci dupa o varsta cand nu mai poti avea copii ca femeie, mai are sens casatoria in vederea de a nu ramane singura la batranete? nu e vazuta ca o desfranare?

Nu cred, atata timp cat se casatoreste pt a avea un sprijin la batranete. Dupa o anume varsta se presupune ca se mai raresc sau inceteaza relatiile trupesti propriuzise. De aceea probabil nici nu se mai savarseste taina cununiei la persoane trecute de 60 ani. In fine, presupun ca reglementarea se aplica la persoane normale, nu la " columbeni" ( ma rog, adica persoane mai virile pentru varsta lor; probabil, in atare cazuri, se admite totusi o exceptie, pentru a evita caderea in pacat a persoanei respective)

[fallen]

În prealabil postat de ioana5760

Da, Fallen trebuie sa aiba mai multa incredere in ea si sa fie mai optimista.
Eu zic ca are multe calitati. Si barbatul de langa ea le vede si stie ca este superioara lui, dar e prea mandru sa recunoasca.

Unele persoane sunt mai pragmatice si pt ele conteaza mai putin calitatile intrinseci ale altor persoane, cat mai ales rezultatele concrete ale activitati lor, respectiv succesul si banii pe care sunt capabili sa ii obtina.
Intr-adevar, pot fi si persoane care desi sunt constiente ca ai anumite calitati, sau tocmai pt ca stiu asta, evita sa iti arate tocmai pt a nu " ti-o lua in cap", adica sa nu cumva sa pleci sa-ti incerci norocul in alta parte, crezand ca ti-ar putea fi mai bine. Desi in cazul meu mi s-a spus in cateva randuri ca asta e tot ce imi poate oferi el, si nu ma obliga nimeni sa accept daca vreau mai mult sau altceva, sau cred ca mi secuvine sau as putea obtine mai mult in alta parte...in fine, acest pct de vedere mi se pare mai potrivit cand e vorba de un angajat, nu de o relatie de cuplu care nu ar trebui, dupa parerea mea, tratata asemenea unei tranzactii comerciale sau a unei relatii angajat/angajator, de asta poate nici nu ma grabesc sa ii dau curs.

In fine, se mai poate intamla sa ajungem uneori atunci cand nu cadem de acord cu persoanele cu care convietuim, fie acasa fie la munca, sa incercam sa gandim lucrurile si sale intelegem si din perspectiva celuilalt. Aparent pare o idee buna, crestineasca, insa se pare ca nu e intotdeauna asa. Uneori chiar nu reusim sa intelegem sau daca reusim, ajungem la concluzia ca nu e bine cum gandeste celalalt, cel putin dpdv crestinesc, daca nu si lumesc. Sau se poate ajunge la an anume " sindrom Stockholm", in care cineva ( zis victima) isi restructureaza, reorganizeaza prioritatile si obiectivele in functie de cele ale persoanei celelalte ( numita si agresor, chiar daca nu are neaparat loc o agresiune fizica). Acest fenomen se pare ca se produce pentru ca psihicul uman nu e intotdeauna foarte rezistent la suferinta, agresiuni, teroare si incearca sa scape de acestea luand masuri compensatorii, chiar daca uneori sunt solutii de compromis ( care in timp sunt distructive)

Cat despre copii, in cazul nostru, momentan, am ajuns la concluzia ca poate e mai bine sa nu avem, si poate Dumnezeu stie El mai bine de ce nu ne da...pentru ca atunci cand un om nu are sufiienta rabdare si obisnuieste sa dea vina pe ceilalti pentru toate neajunsurile care se intampla, cu siguranta ii va fi greu sa suporte toate greutatile prin care trece un parinte in primii ani de viata ai copilului, cand e mai tot timpul bolnav si sensibil, si pe langa cheltuiala si neodihna mai produce parintilor si o mare " cantitate"( amount) de temeri, emotii, anxietate, panica chiar, mai ales celor care nu sunt familiarizati cu suferinteke omenesti sau din contra, avand ocazia prin specificul muncii sa vada cele mai teribile orori, sunt panicati, terifiati peste masura. Cu siguranta parintele mai putin familiarizat si mai putin rabdator va da vina si va ocari exclusiv pe celalalt ( mai frecvent pe mama) pentru toate inconvenientele ( chiar daca sa zicem el a fost cel care a dezbracat copilul transpirat in parc, dar apoi mama e de vina ca nu ii da medicamentele care trebuie ca sa il faca bine mai repede ....). Eu zic ca un asemenea personaj nu merita sa ii dea Dumnezeu copii, si nici o mama care nu ar fi suficient de puternica, nu ar rezista la teroare si ar ajunge sa se invinovateasca ea insasi ca nu e o mama suficient de buna...

[fallen]

Am intalnit cu ceva vreme in urma un barbat care divortase desi avea un copil. In fine, el zicea ca nu din vina lui. Asta desigur poate fi discutabil ( se pare ca sotia avea pe altcinva, dar si aici se poate interpreta si ca el ar fi impins-o la asta, nefiind un sot destul de bun). Ideea e ca tipul s-a pronuntat ca nu mai vrea si nici nu mai poate sa isi ia alta sotie ( nici sa aiba o relatie mai apropiata, gen sa locuiasca cu o femeie), si nici sa mai aiba alt copil, pt ca spunea el nu ar mai putea iubi pe altcineva la fel de mult cum isi iubea fiul, si i s-ar i parut nedrept in aceste conditii sa se implice intr-o relatie. Ceea ce mi se pare foarte cinstit din partea lui... si foarte crestinesc, totodata. Majoritatea barbatilor care sunt la a doua experienta matrimoniala, iti spun din capul locului ca stau cu tine dar sa nu te astepti sa te iubeasca la fel de mult cum si-a iubit fosta sotie si cum isi iubeste copilul. Si de multe ori iti spun si fac tot posibilul sa nu mai faca alti copii, iar daca se ntampka impotriva vointei lor, sunt nemultumiti si declara ca nu ii vor iubi, ca nu i-au vrut, cel mult ti-au facut o favoare, eventual daca isi permit le asigura tot ce au nevoie, dar, in rest, e problema ta ( si poate ar fi bine sa nici nu-l deranjeze prea mult, sa ii aduca vreun prejudiciu material prea mare, sau sa nu il lase sa se odihneasca si sa-si desfasoare activitatile...)

[Florinvs]

Intradevar, este de preferat sa nu se ajunga la divort (de asta este bine ca atunci cand te casatoresti cu cineva e bine sa fii foarte sigur ca vrei sa fii cu aceea persoana toata viata), insa daca se ajunge la divort, dupa un timp rezonabil, ca om si ca barbat, nu cred ca poti sta singur!

Daca te recasatoresti dupa cativa ani, asta nu inseamna ca-ti iubesti mai putin copilul- orice tata sanatos la cap isi va iubi copilul toata viata.