REGRETAREA sau INDREPTAREA

[moro.d]

stiu k vi se pare stupida intrebarea. stiu k cel mai bine ar fi sa le facem pe amandoua: sa regretam cele facute si sa ne indreptam. dar sa presupunem prin absurd k ele se exclud, ce i-ar fi mai util omului: sa regrete si sa persiste in pacate sau sa nu regrete ce a facut, dar sa se indrepte fiind constient k ceea ce a facut nu a fost corect?

[Colors]

Pare cumva antagonic ce spui. Intai ca daca regreti e de la sine inteles ca nu doresti sa mai ajungi in situatia de a regreta din nou, de aici rezulta dorinta de indreptare. Si iarasi indreptarea fara urma de regret nu se poate pentru ca lipseste raportarea la bine sau la rau. Daca nu e rau despre ce indreptare poate fi vorba? Ori daca esti constient de raul facut, deja inseamna ca doresti indreptarea ... voila :)

Liviu

În prealabil postat de ispita_ta

ce i-ar fi mai util omului: sa regrete si sa persiste in pacate sau sa nu regrete ce a facut, dar sa se indrepte fiind constient k ceea ce a facut nu a fost corect?

cred ca ce vrei tu sa spui este :

1. sa regreti doar de forma, ptr a da (aparenta) satisfactie altora, dar sa nu te indrepti;
2. sa nu regreti = sa nu recunosti "oficial" ca ai gresit, ptr ca de multe ori e greu sa pui obrazul la asa ceva, dar TOTUSI sa te indrepti, deci sa nu mai faci ceea ce a mahnit pe altii.

cred ca a doua varianta este preferabila. succes !

[moro.d]

intreb pt k am citit despre un sfant (din pacate nu i-am retinut numele) kre a fost calugar... avea patima curviei, dar in fiecare noapte dupa ce venea de la femeia respectiva isi regreta fapta si se ruga de fiecare data cu lacrimi sa-l ierte... intr-o noapte tot asa: dupa o frumoasa aventura a revenit in chilia sa unde iar s-a rugat pt a fi iertat; in acest timp Dumnezeu i s-a aratat si i-a spus k a venit sa-l ia intru Imparatia Cerurilor... diavolul, revoltat, L-a intrebat: "cum il iei?! n-ai vazut ce curvar e?!" iar Dumnezeu i-a raspuns ceva de genul: "Daca m-a rugat de fiecare data sa-l iert, de ce sa nu-l iert?" ...
(a fost gasit mort in pozitia in kre s-a rugat)
:( :( :( dar eu nu pot regreta, nu-mi vine acel sentiment de regretare... si am inteles k principala conditie pt a fi iertat este sa regreti... : ((

[2io]

În prealabil postat de ispita_ta

intreb pt k am citit despre un sfant (din pacate nu i-am retinut numele) kre a fost calugar... avea patima curviei, dar in fiecare noapte dupa ce venea de la femeia respectiva isi regreta fapta si se ruga de fiecare data cu lacrimi sa-l ierte... intr-o noapte tot asa: dupa o frumoasa aventura a revenit in chilia sa unde iar s-a rugat pt a fi iertat; in acest timp Dumnezeu i s-a aratat si i-a spus k a venit sa-l ia intru Imparatia Cerurilor... diavolul, revoltat, L-a intrebat: "cum il iei?! n-ai vazut ce curvar e?!" iar Dumnezeu i-a raspuns ceva de genul: "Daca m-a rugat de fiecare data sa-l iert, de ce sa nu-l iert?" ...
(a fost gasit mort in pozitia in kre s-a rugat)
:( :( :( dar eu nu pot regreta, nu-mi vine acel sentiment de regretare... si am inteles k principala conditie pt a fi iertat este sa regreti... : ((

ai omis ceva de aici: în momentul în care omul venea la rugăciune si îi părea rău, pe lângă acest regret avea si vointa de a nu mai repeta.

Că nu putea să nu mai desfrâneze... asta vine de la Dumnezeu si nouă ne este doar puterea vointei.

Stii, raiul este plin de păcătosi, ... pocăiti. Nu deznădăjdui, tu în orice moment dă voinţa ta toată, cât poti. Dumnezeu se va milui si te va întări, dar tot în timp.

Doamne ajută!
Ionut

PS: am mai spus în altă parte: mergeti la duhovnic, la un părinte, pentru întărire [prin stergerea păcatelor] si pentru sfaturi [cu rugăciunile voastre aceste sfaturi sunt de la Hristos].

[Colors]

ispita_ta sa ma crezi ca si eu sunt in aceeasi situatie. Povestea o cunosc, mereu ma gandesc la ea, deosebirea este doar, ca eu nu am lacrimi pentru pacatul meu.

Stii, tot trag nadejde ca si acela sa ma mantuiesc prin mila Domnului. Mereu zic sa nu mai pacatuiesc si o iau de la capat.

Acela pacatuia dar stergea cu lacrimile pacatul, vazandu-se mai jos decat toata faptura si se jura din inima sa nu-l mai faca.

Pacatul cel mai mare este acela care ne stapaneste si nu-l cunoastem, nu cel care il credem noi.

Tot o astfel de poveste pot sa-ti spun spre incurajare:

Un sihastru oarecare traia in pustie si avea un frate mirean la tara, intr-un sat. Iar dupa catava vreme a murit fratele lui, si i-a ramas un copilas de trei ani. Iar sihastrul auzind de moartea fratelui sau, a mers acolo, a luat pruncul si l-a dus cu sine in pustie la chilia lui, hranindu-l cu finice si cu alte verdeturi din pustie. Si n-a vazut copilul nici un om, decat pe batranul sihastru care il hranea - de cand l-a dus in pustie - nici muieri, nici sat, nici paine n-a mancat, nici n-a stiut ce este si cum este viata lumii acesteia. Totdeauna era in pustie cu batranul, postind, rugandu-se si laudand pe Dumnezeu. Si asa a petrecut optsprezece ani si a murit apoi copilul.

Iar dupa ingroparea lui, a inceput sihastrul a se ruga lui Dumnezeu ca sa-i descopere lui pentru acel copil, in care ceata de sfinti este pus? Si i-a aratat Dumnezeu, caci dupa multa rugaciune cu osardie ce a facut, a adormit si a vazut in vis un loc intunecat si plin de toata scarba si in mijlocul acelui loc era copilul aruncat, zacand in mare scarba si suparare nespusa. Aceasta vazand batranul, s-a mirat si a inceput a grai catre Dumnezeu, zicand: Doamne, ce este nedreptatea aceasta? Au doara nu era curat acest copil de toate spurcaciunile trupesti si necurateniile lumesti? El, care in toate zilele si noptile Te preamarea si Te lauda pe Tine, postea, priveghea si se ostenea si cu nici un pacat lumesc nu era atins! Dar acum ce este aceasta de-l vad la acel loc de scarba pedepsit? Iar noi, care suntem nascuti, crescuti si imbatraniti in pacate, ce nadejde de mantuire o sa avem? O, amar si vai mie!

Acestea si mai multe cu plangere si cu tanguire graindu-le batranul, a stat inaintea lui ingerul Domnului si a zis: ce plangi asa, batrane si te tanguiesti pentru acel copil, care cu adevarat de pacatele cele trupesti si lumesti neatins a fost si l-ai invatat a posti, a priveghea si a se ruga? Dar smerenia, adica a se smeri, pentru ce nu l-ai invatat? Ca avea mandrie mare si inaltare in inima sa, socotindu-se pe sine pentru curatenia si viata lui cea neatinsa de lume ca este om mare si sfant, mai vartos decat toti cei din lume si cu acea gandire inaltã in inimã a si murit. Deci, sa cunosti ca nu este nedreptate la Dumnezeu, caci tot cel ce se inalta pe sine cu gandul sau, necurat este inaintea lui Dumnezeu, precum zice proorocul. Acestea zicand lui ingerul, s-a facut nevazut. Iar batranul si-a venit in fire si in cunostinta si a tot plans neincetat pentru pieirea copilului, pana la sfarsitul vietii sale.

De va castiga cineva smerenia eu cred ca se va mantui. Caci prin smerenie ne curatam sufletul de toata rautatea si ne vedem plini de ranile pacatelor si atunci alergam la mila lui Dumnezeu.
Si asta zic, ca nu ferirea de pacate sa avem mai intai, ca asta nu se poate, ci mai ales sa cautam iertarea si mila Domnului. Si vazandu-te neputincios, nu te vei inalta cu mandria niciodata, si asa, dupa silinta, sa nadajduim ca vom scapa si de celelalte neputinte.

Nu exista un timp anume in care sa crezi ca te-ai vindecat, si de acum nu mai pacatuiesti. Ne necajim ca ne vedem slabi si am dori ca de maine sa ne stim ca am invins slabiciunea ce ne da razboi. Dar lupta nu se incheie niciodata, apar alte ispite si caderi, asa e toata viata. Dar in toata vremea sa alergam la Hristos si sa cerem ajutor si iertare. Citeam undeva ca scria: in orice vreme te vei cai pentru pacatul tau, ti s-a si iertat. Smerenia este singura cale.

Liviu

[moro.d]

am inteles, va multumesc.