Raspunsuri duhovnicesti +

[cristiboss56]

- Părinte, când mi se spune să fac ceva, pornesc întotdeauna cu o frică şi o şovăială şi, în cele din urmă, poate din cauza fricii, nu reuşesc să fac lucrul aşa cum trebuie.
- Să-ţi faci cruce, copilul meu cel bun, şi să faci ceea ce ţi se spune! Dacă spui: €žPentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri€, oare dintre atâţia Sfinţi, unul dintre ei nu te va ajuta?
Să nu-ţi pierzi niciodată încrederea în Dumnezeu! Nu te limita la logica ta omenească şi strâmtă, ca să nu te chinuieşti şi să împiedici astfel ajutorul dumnezeiesc! Atunci când te vei încredinţa pe tine şi lucrarea ta lui Dumnezeu, după ce cu prudenţă vei acţiona omeneşte, El te va ajuta mult, dar va ajuta şi pe alţii. Încrederea în Dumnezeu este mare lucru. Odată, trebuia să-mi ia sânge. Erau patru doctoriţe. Vine prima, se chinuieşte, dar nu-mi poate afla vena. Vine a doua, la fel. Vine a treia, care era specializată în aceasta, dar nimic. În clipa aceea trecea pe acolo a patra doctoriţă. A văzut cum mă chinuiau şi a venit să încerce şi ea. Mai întâi şi-a făcut cruce şi imediat a aflat vena, pentru că a cerut ajutorul lui Dumnezeu. Celelalte, într-un anumit fel, aveau încredere numai în ele însele.
Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnices™ti.

[cristiboss56]

Așa cum mândria este izvorul tuturor patimilor, așa și smerenia este maica tuturor virtuților. Sfântul Ioan Gură de Aur numește smerenia, temelia pe care „se poate înălța fără nici o primejdie orice altceva” bun și mântuitor pentru noi. „Și iarăși, dacă această temelie lipsește, chiar dacă cineva s-ar înălța, prin viața sa, până la ceruri, tot ce a zidit cu ușurință se nimicește și rău sfârșit va avea.”
Omul a fost zidit pentru smerenie, nu pentru mândrie. O cunoaștere de sine mai adâncă și mai adevărată îl poate încredința de aceasta. Dumnezeu a rânduit toate cele ce-l înconjoară pe om astfel încât să-i slujească spre smerire, nu spre mândrie.
(Arhimandrit Serafim Alexiev, Viaţa duhovnicească a creştinului ortodox, traducere de Valentin-Petre Lică, Editura Predania, Bucureşti, 2010, p. 193)

[cristiboss56]

Şi către voi, bărbaţilor, aceea spun. Să nu aveţi un asemenea păcat care să vă silească să vă loviţi femeia. Dar ce zic de femeie? Nici pe slujnică nu-i este îngăduit bărbatului liber să o lovească sau să-şi pună mâinile pe ea. Iar dacă a lovi o roabă este ocară mare pentru un bărbat, cu mult mai mult să-și întindă mâna asupra celei libere. Şi asta ar putea-o vedea cineva şi de la legiuitorii din afară, care nu silesc pe cea care a pătimit astfel de lucruri să mai locuiască cu cel ce a lovit-o, de vreme ce este nevrednic de locuirea cu ea. Căci este cea de pe urmă nelegiuire ca să necinsteşti ca pe o roabă pe tovarăşa de viaţă, care este legată strâns de tine prin cele de trebuinţă şi prin Cel de sus. De aceea, un astfel de bărbat - dacă mai trebuie să-l numim bărbat şi nu fiară - este socotit la fel cu ucigaşii de tată şi de mamă. Căci dacă ne-a fost poruncit ca pentru femeie să lăsăm şi tată, şi mamă, nu nedreptăţindu-i pe aceia, ci plinind legea dumnezeiască - ba şi înşişi părinţilor le este atât de dorit acest lucru, încât, părăsiţi fiind, au şi bucurie şi se învoiesc la aceasta cu multă sârguinţă -, cum nu este cea de pe urmă nebunie ca să o înjosim pe aceasta [pe femeie] pentru care Dumnezeu ne-a poruncit să-i lăsăm până şi pe părinţi? Deci, oare numai nebunie este aceasta? Dar ruşinea cine o va suferi, spune-mi? Ce cuvânt o va putea înfăţişa, când ţipete şi urlete se aud pe stradă, şi vecinii şi trecătorii aleargă la casa celui ce face aceste necuviinţe ca la o fiară vătămată la cele dinăuntru. Mai bine să se deschidă pământul pentru cel ce face asemenea lucruri decât să mai fie văzut după aceea în for.
- „Dar femeia este obraznică“, ar zice [careva].
- Dar gândeşte-te că este femeie, vas slab, iar tu bărbat. Căci de aceea ai fost „hirotonit“ conducător şi ţi s-a dat funcţia capului, ca să porţi slăbiciunea celei conduse. Fă-ţi, dar, strălucită conducerea. Şi va fi strălucită când nu necinsteşti pe cel condus.


(Sfântul Ioan Gură de Aur, Cuvântări despre viața de familie, traducere Pr. Marcel Hancheș, Editura Învierea, Timișoara, 2005, p. 56-57).

[cristiboss56]

Milostenia este primită când o faci cu blândeţe, nu cu asprime; când o faci cu inimă deschisă, nu bombănind în sinea ta; când nu îţi pare rău că dai, ci te bucuri, căci Dumnezeu iubeşte pe cel care dă cu voie bună (2 Cor. 9, 7). Şi de ce ţi-ar părea rău să ajuţi un om nenorocit? Pentru că se împuţinează banii tăi?
Dacă gândeşti astfel, atunci nu mai fă milostenie deloc! Dacă nu crezi că banii pe care îi dai se înmulţesc în cer, aşa cum am spus mai înainte, nu mai fă niciodată milostenie. Desigur, adesea, Dumnezeu îi răsplăteşte pe pământ pe cei care fac milostenii. Dar tu să nu ceri astfel de răsplată, pentru că împuţinezi comoara ta cerească.


(Sfântul Ioan Gură de Aur, Problemele vieții, Editura Egumenița, Galați, 2007, p. 288)

[cristiboss56]

Să-I cerem sănătate trupească şi sufletească. Să-I cerem luminarea minţii şi înţelepciune, pentru a nu greşi calea către El. Să-I cerem bunătate sufletească şi smerenia inimii, căci spune Domnul: Învăţaţi-vă de la Mine că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi afla odihna sufletelor voastre. Să-I cerem dreapta socoteală în tot ce facem, având convingerea că atunci când vom muri, vom da seama înaintea judecăţii lui Dumnezeu de felul cum ne-am trăit viaţa pe pământ. Să-I cerem râvnă pentru citirea Sfintei Scripturi, înţelegerea lor şi împlinirea poruncilor lui Dumnezeu. Să-I cerem harul Duhului Sfânt şi mântuirea sufletelor noastre.

Să-I cerem lui Dumnezeu ceea ce este vrednic de El şi cele pe care numai El ni le poate da. Să-i cerem ajutor ca, în toată viaţa noastră, să căutăm mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate celelalte se vor adăuga nouă. Asta să-I cerem lui Dumnezeu în rugăciunile noastre.

[adrian7]

Stie cineva ce inseamna "Sfant Patron al meu"? Dar "Sfant Patron al casei"?
Am gasit intr-o rugaciune care se refera la Sfinti si se cere numele lor.

[Mosh-Neagu]

În prealabil postat de adrian7

Stie cineva ce inseamna "Sfant Patron al meu"? Dar "Sfant Patron al casei"?
Am gasit intr-o rugaciune care se refera la Sfinti si se cere numele lor.

Sfantul Patron al tau este sfantul al carui nume il porti. Iar Sfantul Patron al casei este sfantul care a fost ales de comun acord in familie, la casatorie, pentru a apara casa de primejdii (Sf Nicolaie, Sf Gheorghe, Sf Ilie, etc).

[Mihailc]

În prealabil postat de adrian7

Stie cineva ce inseamna "Sfant Patron al meu"? Dar "Sfant Patron al casei"?
Am gasit intr-o rugaciune care se refera la Sfinti si se cere numele lor.

Expresia "sfânt patron" este un împrumut nefericit din limbajul de lemn pietist catolic....La ortodocşi mai potrivit se vorbeşte de "sfânt ocrotitor", adică cel care veghează şi focalizează harul Duhului Sfânt asupra unui creştin sau protejează şi se îngrijeşte din nevăzut de o familie, casă, aşezământ, comunitate, breaslă etc.

[cristiboss56]

Biserica noastră Ortodoxă învaţă că harul este dat tuturor oamenilor, deoarece Dumnezeu voieşte ca „toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină” (1 Timotei 2, 4). Și iarăși, „Aproape este Domnul de toţi cei ce-L cheamă pe El întru adevăr” (Psalmul 144, 18). Omul se mântuieşte şi aici [în mănăstire], şi în oraş, şi în sat, şi oriunde, dacă are trei fapte bune: credinţa dreaptă în Iisus Hristos, faptele bune şi smerenia. Omul se mântuieşte oriunde, dacă are aceste trei lucruri.


Arhimandrit Cleopa Ilie

[cristiboss56]

Această transformare a părţii pătimitoare a sufletului, precum şi reîntoarcerea sa la o viaţă firească, au constituit obiectul unei controverse dogmatice între Sfântul Grigorie Palama şi filosoful Varlaam, în secolul al XIV-lea. Varlaam, care condamna rugăciunea practicată de isihaşti, considera că nepătimirea este o mortificare a părţii pasionale a sufletului şi nimic mai mult.
Sfântul Grigorie însă, care avea experienţa personală a rugăciunii isihaste şi exprima întreaga experienţă a Bisericii, a respins această interpretare: „Dar noi, o, filosofule, am fost învăţaţi că libertatea de patimi nu este omorârea părţii pasionale, ci îndreptarea ei de la cele rele la cele bune, spre cele dumnezeieşti”. Astfel, liber de patimi „este cel ce a lepădat obiceiurile rele, dar e bogat în cele bune, cel care-şi supune partea irascibilă şi concupiscentă – care la un loc formează partea pasională – părţii cugetătoare a sufletului, aşa cum cei pătimaşi îşi supun partea cugetătoare celei pasionale”. Omul nepătimitor este „plin de virtuţi”, iar cel pătimitor e „covârşit de plăceri păcătoase”.
Cu ajutorul părţii cugetătoare a sufletului şi a înţelegerii duhovniceşti a lucrurilor create, omul dobândeşte cunoştinţa despre Dumnezeu, în timp ce, cu ajutorul părţii pasionale, omul „câştigă virtuţile, în concupiscenţă [înclinare către plăceri senzuale, trupești] sădind iubirea curată, iar în partea irascibilă – răbdarea”.
Astfel, nepătimirea înseamnă transformarea părţii pasionale a sufletului, cucerirea sa de către raţiune, care este prin fire menită să conducă în aşa fel încât „să evite tot ce e rău, cultivând amintirea lui Dumnezeu şi împlinind poruncile Lui – calea spre desăvârşita iubire de Dumnezeu”, înţelegem deci că partea pasională a sufletului nu e defel mortificată, ci se bucură de viaţă şi de o putere deosebită.


(Mitropolit Hierotheos Vlachos, Psihoterapia ortodoxă: Știința Sfinților Părinți, traducere de Irina Luminița Niculescu, Editura Învierea, Arhiepiscopia Timișoarei, 1998, pp. 344-345)