Jertfa

Pentru că mă preocupă ideea jertfei în sens creştin şi pentru a nu mai încărca alte topice deschise în alte scopuri, şi pentru că nu am mai găsit un topic similar, vă invit aici la a ne împărtăşi înţelegerea, aşteptările, experienţa şi alte aspecte legate de jertfă.

http://www.crestinortodox.ro/forum/s...&postcount=402

http://www.crestinortodox.ro/forum/s...&postcount=404

Link-urile de mai sus sunt la nişte mesaje de început pe această temă.

M-ar interesa şi exemple ... de genul celor adunate de părintele Steinhardt în Sfinţi şi oameni iubiţi

http://nicolaesteinhardt.wordpress.c...oameni-iubiti/

Aici nu e vorba numai de jertfă, ci şi de alte exemple de atitudine, trăire a creştinismului.

În legătură cu discuţiile anterioare, în care se pomenea şi de jertfa de a renunţa la (ataşamentul de) un anumit confort material, aş vrea să înţeleg mai bine acest lucru.

Nu cred că e obligatoriu ca existenţa unui confort să presupună, mereu, ataşamentul de acesta. Deşi e foarte probabil, într-adevăr. Asta Domnul ştie cel mai bine.

De exemplu, dacă ar fi vorba de o problemă de sănătate a unui membru al familiei, aş considera normal să mă mut ... cu chirie, să zicem, pentru a avea bani de o operaţie...

Am o prietenă care vrând-nevrând a renunţat la un anumit confort, că are patru copii şi normal că e greu să-i creşti... Mi se pare clar că a ales bine, dar Dumnezeu a pus-o (pe ea şi pe soţul ei), într-o situaţie concretă...

Eu nu prea văd în jur, în zilele noastre, ocazii de jertfe din astea, mari. (De altfel am şi postat citatul din Steinhardt în care suntem invitaţi la a face jertfe mici, zilnice, de genul politeţe, bunăvoinţă etc. - care cer şi ele un anumit efort şi o anumită stare, dacă ne gândim că putem fi obosiţi, stresaţi, solicitaţi la datorie etc.).

Adică azi nu mai suntem duşi în închisoare sau nu ni se confiscă averea pentru mărturisirea credinţei...

Dacă ar fi, aşa de bună voie, să aleg sărăcia, păi m-aş gândi serios la călugărie, măcar să fac un lucru ca lumea...

Referitor la carieră, care a fost şi ea adusă în discuţie - dacă ar fi de exemplu un chirurg foarte bun, care evident a studiat şi a muncit enorm pentru a fi astfel, pe lângă darul primit de la Dumnezeu... ar trebui el să se ducă medic la un dispensar... pentru a alege sărăcia şi a se feri de păcatul mândriei, inerent, cred unii, pentru un om care are o carieră?

[oaie_cugetatoare]

În prealabil postat de Annyta

Dacă ar fi, aşa de bună voie, să aleg sărăcia, păi m-aş gândi serios la călugărie, măcar să fac un lucru ca lumea...

Intrarea in monahism este un lucru foarte serios.Trebuie sa fii hotarata si
serioasa in aceasta privinta si sa nu fie doar un gand de moment.

Referitor la carieră, care a fost şi ea adusă în discuţie - dacă ar fi de exemplu un chirurg foarte bun, care evident a studiat şi a muncit enorm pentru a fi astfel, pe lângă darul primit de la Dumnezeu... ar trebui el să se ducă medic la un dispensar... pentru a alege sărăcia şi a se feri de păcatul mândriei, inerent, cred unii, pentru un om care are o carieră?

Nu, neaparat.Nu oricine poate sa devina chirurg.Din pozitia de chirurg
poate salva foarte multe vieti.Ori daca se face medic de dispensar, atunci
oamenii pe care el i-ar fi putut salva, nu-i mai poate salva.Si va fi intrebat
la judecata de ce a refuzat sa salveze vieti(si o sa i se enumere pe cine ar
fi putut salva, dar nu i-a salvat).De ce a refuzat sa-i salveze, pe cei pe care
Dumnezeu i-a trimis la el ?

În prealabil postat de oaie_cugetatoare

Intrarea in monahism este un lucru foarte serios.Trebuie sa fii hotarata si serioasa in aceasta privinta si sa nu fie doar un gand de moment.

De acord. Nu se pune problema în această perioadă ca eu să mă călugăresc.

Nu, neaparat.Nu oricine poate sa devina chirurg.Din pozitia de chirurg
poate salva foarte multe vieti.Ori daca se face medic de dispensar, atunci
oamenii pe care el i-ar fi putut salva, nu-i mai poate salva.Si va fi intrebat
la judecata de ce a refuzat sa salveze vieti(si o sa i se enumere pe cine ar
fi putut salva, dar nu i-a salvat).De ce a refuzat sa-i salveze, pe cei pe care
Dumnezeu i-a trimis la el ?

Păi da. Dar dacă e un profesor universitar, sau de liceu, dar i s-ar cere, în spiritul jertfei, să fie doar învățător, la o școală primară, eventual cât mai modestă, pentru a dovedi că e modest, nu e legat de carieră, de poziție, de confort...

[Yasmina]

În prealabil postat de Annyta

Păi da. Dar dacă e un profesor universitar, sau de liceu, dar i s-ar cere, în spiritul jertfei, să fie doar învățător, la o școală primară, eventual cât mai modestă, pentru a dovedi că e modest, nu e legat de carieră, de poziție, de confort...

Inevitabil mi-am adus aminte de aceasta:
http://www.gandul.info/reportaj/vorb...useni-11721125

În prealabil postat de Yasmina

Inevitabil mi-am adus aminte de aceasta:
http://www.gandul.info/reportaj/vorb...useni-11721125

Foarte frumos exemplul. Tot respectul.
Aș fi curioasă să îi cunosc motivația din spate. Cred că există o satisfacție să le oferi lumină unor copii care par uitați de soartă...
Sunt mai liniștită că a rămas în Cluj, făcând naveta, și nu s-a mutat de tot la țară :-)

[oaie_cugetatoare]

Păi da. Dar dacă e un profesor universitar, sau de liceu, dar i s-ar cere, în spiritul jertfei, să fie doar învățător, la o școală primară, eventual cât mai modestă, pentru a dovedi că e modest, nu e legat de carieră, de poziție, de confort...

I-ar cere Dumnezeu explicit acest lucru ?

În prealabil postat de oaie_cugetatoare

I-ar cere Dumnezeu explicit acest lucru ?

Asta nu știu. Dar există oameni care pun această problemă...

[CristianR]

În prealabil postat de Annyta

Dar dacă e un profesor universitar, sau de liceu, dar i s-ar cere, în spiritul jertfei, să fie doar învățător, la o școală primară, eventual cât mai modestă, pentru a dovedi că e modest, nu e legat de carieră, de poziție, de confort...

Asta ar fi o falsă jertfă, după părerea mea. Este ca și cum Dumnezeu i-a dat 10 talanți, dar el - poate dintr-o greșit înțeleasă smerenie - ia hotărârea să lucreze numai 5. Și care ar fi scopul ei? Smerenia nu este un scop în sine, pentru că dacă îți pui în minte să o dobândești, s-ar putea să nu faci altceva decât să o idolatrizezi și să o ratezi.

Însă, dacă el alege să se facă învățător la sat din dragoste (sau milă) pentru niște copii care duc lipsă de așa ceva, atunci cred că este o jertfă. Dar nu e pentru oricine, ci numai pentru cei care simt chemarea. E ceva personal.
La fel și în privința unui medic foarte bun care ar alege, totuși, un dispensar sătesc (sau în Somalia).

Jertfa trebuie să fie liberă, făcută fără nicio constrângere, dar o chemare tot o precede, lăuntrică (de la Dumnezeu) sau din afară (de la oameni).

Atunci când nu este vorba de o carieră vocațională ca cele de mai sus, însă, și ți se cere să renunți la ea în vederea unui lucru cu mai mult rost dumnezeiesc și – din cauza atașamentului pe care l-ai dobândit față de ceea ce această carieră îți oferă ție, iar nu față de ceea ce oferi tu prin intermediul ei – nu poți să o faci, atunci cred că este o problemă. Fiecare își cunoaște mai bine ecuația vieții și poate să-și dea seama în consecință în ce situație se află. Eu nu pot decât să emit generalități.

Poți să-i slujești lui Dumnezeu și omului în multe profesii, de la cele foarte smerite (ca măturător sau îngrijitor) până la politician, dar cred că toate trebuie să fie însoțite de o jertfă personală. Să o faci ca pe o ofrandă, ca pe un dar pentru ceilalți. Există, din păcate, și multe profesii lipsite de un rost ziditor, în care nu poți sluji aproapelui, ba chiar din contră.

În momentul în care începi să lucrezi doar pentru tine - și nu am în vedere obținerea mijloacelor de trai minime pentru tine și familia ta -, jertfa lipsește sau îți jertfești ție, adică te-ai făcut idol ție însuți.

Cred că munca noastră este sau trebuie să fie modul nostru specific de a sluji creștinește și, prin asta, principala mărturie creștină, ca mădulare ale Bisericii ce funcționează în relație cu celelalte, animate de sângele jertfei lui Hristos. Adevărata jertfă ne duce de la moarte la viață într-un mod paradoxal, pentru că renunțăm la ceva (la limită la tot), însă ceea ce dobândim este de cu totul altă natură și nu poate fi mai bine numit decât Viață. Și numai când o gustăm pe cea adevărată ne dăm seama că înainte eram morți.

În prealabil postat de CristianR

Jertfa trebuie să fie liberă, făcută fără nicio constrângere, dar o chemare tot o precede, lăuntrică (de la Dumnezeu) sau din afară (de la oameni).

Atunci când nu este vorba de o carieră vocațională ca cele de mai sus, însă, și ți se cere să renunți la ea în vederea unui lucru cu mai mult rost dumnezeiesc și – din cauza atașamentului pe care l-ai dobândit față de ceea ce această carieră îți oferă ție, iar nu față de ceea ce oferi tu prin intermediul ei – nu poți să o faci, atunci cred că este o problemă. Fiecare își cunoaște mai bine ecuația vieții și poate să-și dea seama în consecință în ce situație se află. Eu nu pot decât să emit generalități.

Mulţumesc încă o dată pentru răspuns. Într-adevăr ai vocaţie de preot, cum mai ziceau şi alţii.

Îmi pari totuşi idealist. Am fost şi eu când eram mai tânără. Însă viaţa pe pământ e dură. Te aduce cu picioarele pe pământ.

Revenind la jertfă şi la creştinism, eu am o idee fixă, de a-mi verifica chemările, lăuntrice sau de la oameni, cu duhovnicul. Mai ales când e vorba de ceva important. Ai dreptate şi mă bucur că ai adus în răspunsul tău şi ideea ecuaţiei vieţii fiecăruia.

Te asigur că ideea jertfei mă preocupă de la o vreme (probez cu link-ul de mai jos) şi se pare că mai e nevoie de timp pentru a mă linişti în această privinţă.

http://www.crestinortodox.ro/forum/s...7&postcount=49

O zi cu pace până la slujba Învierii!

Bine că a mai ieşit soarele în Bucureşti...