Predica de azi

[Mihnea Dragomir]

Din predica de azi, axata pe regalitatea lui Isus (predica cu ocazia Floriilor) am retinut cateva idei principale:

-Isus TREBUIA sa fie rege de drept. Era o conditie necesara pentru a putea prelua datoria intregului popor. Ca sa te poti substitui poporului, trebuie sa ai aceasta calificare. Or, NUMAI regele poate fi, in mod legitim, un substitut pentru poporul sau.

-Intreaga problematica a judecatii este in jurul regalitatii lui Isus. El este primit ca rege in Ierusalim ("osana, fiule al lui David" este un mod de a spune ca Isus e rege si de a-L proclama astfel in capitala).

-Adus in fata lui Irod (fiul si succesorul acelui Irod cu masacrul inocentilor) pentru ca sa fie judecat, Irod joaca pe singura carte posibila: aceea de a-L scoate pe Isus nebun. Regalitatea Lui e mai mult dacat sustenabila: e legitima. Dar, daca Regele este nebun ?

-Intrebarea centrala pe care Pilat Pontius i-o pune este daca e sau nu rege. Ca imputernicit al Imparatului, principala problema care il preocupa este: "e acest om rege ?" Si, in caz afirmativ, este el recunoscut ca atare de poporul lui ?

-Pilat pare, la inceput, hotarat sa il achite pe Isus. "Nu vad nicio vina in acest om". Momentul cand cedeaza amenintarii de revolta este replica "nu avem alt rege decat pe Cezarul". Condamnarea lui Isus inseamna recastigarea unei pozitii de forta, o clipa amenintate. In acest sens este si refuzul lui Pilat de a da jos placa pe care scria in trei limbi (ebraica, latina si greaca) "Isus nazarineanul regele iudeilor". Poate ca a fost pusa in bataie de joc, dar politicianul Pilat isi da seama de importanta ei in economia raportului de forte. Celor care vroiau sa o dea jos le spune: "Quod scripsi, scripsi!".

-Cine, din cei prezenti in Vinerea Patimilor recunoaste regalitatea lui Isus ? Talharul din dreapta. Ultimele lui cuvinte sunt "pomeneste-ma, Doamne, in imparatia Ta". El a inteles ceva ce nici arhiereii, nici Pilat nu intelesesera.

Am mai retinut, din predica de azi, ca gestul arhiereului de a-si rupe vesmintele, gest care a fost prilejuit tocmai de afirmarea de catre Isus a regalitatii Sale, atunci cand arhiereul spune "ce nevoie mai avem de martori ?" este un sacrilegiu. Un preot are voie sa isi rupa hainele obisnuite, dar nu hainele imparatesti.

[Mihnea Dragomir]

Predica de astazi a fost tesuta in jurul afirmatiei Domnului: "Puţin şi nu Mă veţi mai vedea, şi iarăşi puţin şi Mă veţi vedea" (Ioan 16: 16).
Nu o data Biserica a avertizat impotriva perversitatii imprumuturilor. In unele situatii a impurmuta este singurul mijloc de a obtine lucruri de absoluta necesitate. Dar, in multe situatii oamenii imprumuta pentru lucruri care nu le sunt absolut necesare, sau care nu le sunt astfel in acel moment. Or, si aici intervine perverisunea celor care "ofera" imprumuturi, li se promite fericirea pe pamant. Imediat. Fara niciun efort. Faci o cerere azi, si maine esti fericit. De poimaine platesti, si ai sa platesti dublu decat face, dar asta e alta poveste. Oamenii traiesc intr-o economie a imprumutului, in loc sa traiasca intr-o economie a rascumpararii.

La Domnul nostru este invers decat la banca. Domnul nostru ne ofera si el un imprumut si chiar o arvuna pe care o primim fara plata: gratia. Fericirea pe care ne-o promite El nu este pe Pamant si nici imediat. Este o fericire e care o vom primi dupa o perioada de efort, cu toate ca atunci cand se va trage linie, se va vedea ca acest efort cerut de Domnul este mai mic decat efortul cerut de banci.

"Adevarat va spun voua, ca voi veti plange si va veti tangui, iar lumea se va bucura" spune Domnul despre cele ce urmeaza. Aceasta este explicatia la "putin si nu Ma veti mai vedea". Iar dupa explicatia aceasta, rostita in finalul Cinei, au inceput Patimile Domnului. El era chinuit, in timp ce "lumea" se bucura. Desigur, e vorba de lumea condusa de Irod, care traia intr-un chef continuu. Lumea mercenarilor care Il chinuiau pe Domnul. Lumea politicului, lumea Sanhedrinului care L-a scos pe Dumnezeu din cetate si L-a rastignit.

Dar Domnul spusese ca nu este sluga mai mare decat stapanul. Mai spusese de curand, in Marea Predica de pe Munte, ca fericiti vom fi cand vom fi batjocoriti pentru credinta noastra. Acolo unde trece capul, acolo trebuie sa treaca intregul corp. Biserica, fiind corp al lui Cristos, nu poate decat sa urmeze Stapanului pe drumul urcusului pe Calvar.

Biserica a avut si ea Duminica Floriilor ei. Timp de mai bine de o mie de ani, lumea a primit-o cu osanale si ramuri de finic. Acum in perioada istorica pe care o traim, Trupul il urmeaza pe Capul Cristos si se pregateste sa fie rastignit. Despuiata de hainele ei, batjocorita si scuipata, sluga isi urmeaza Stapanul. Pe Crucea Domnului nostru curge acum sangele Bisericii: este sangele sutelor de martiri ucisi in zilele noastre pentru credinta. Altii, multi altii, vor urma.

Dar ce inseamna, atunci, "Deci şi voi acum sunteţi trişti, dar iarăşi vă voi vedea şi se va bucura inima voastră şi bucuria voastră nimeni nu o va lua de la voi." ? Acesta este mesajul de optimism al Domnului. Biserica rastignita va fi Biserica inviata. Intr-un Cer nou si un Pamant nou.

Laudati pe Domnul!

[Illuminatu]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Predica de astazi a fost tesuta in jurul afirmatiei Domnului: "Puţin şi nu Mă veţi mai vedea, şi iarăşi puţin şi Mă veţi vedea" (Ioan 16: 16).
Nu o data Biserica a avertizat impotriva perversitatii imprumuturilor. In unele situatii a impurmuta este singurul mijloc de a obtine lucruri de absoluta necesitate. Dar, in multe situatii oamenii imprumuta pentru lucruri care nu le sunt absolut necesare, sau care nu le sunt astfel in acel moment. Or, si aici intervine perverisunea celor care "ofera" imprumuturi, li se promite fericirea pe pamant. Imediat. Fara niciun efort. Faci o cerere azi, si maine esti fericit. De poimaine platesti, si ai sa platesti dublu decat face, dar asta e alta poveste. Oamenii traiesc intr-o economie a imprumutului, in loc sa traiasca intr-o economie a rascumpararii.

La Domnul nostru este invers decat la banca. Domnul nostru ne ofera si el un imprumut si chiar o arvuna pe care o primim fara plata: gratia. Fericirea pe care ne-o promite El nu este pe Pamant si nici imediat. Este o fericire e care o vom primi dupa o perioada de efort, cu toate ca atunci cand se va trage linie, se va vedea ca acest efort cerut de Domnul este mai mic decat efortul cerut de banci.

"Adevarat va spun voua, ca voi veti plange si va veti tangui, iar lumea se va bucura" spune Domnul despre cele ce urmeaza. Aceasta este explicatia la "putin si nu Ma veti mai vedea". Iar dupa explicatia aceasta, rostita in finalul Cinei, au inceput Patimile Domnului. El era chinuit, in timp ce "lumea" se bucura. Desigur, e vorba de lumea condusa de Irod, care traia intr-un chef continuu. Lumea mercenarilor care Il chinuiau pe Domnul. Lumea politicului, lumea Sanhedrinului care L-a scos pe Dumnezeu din cetate si L-a rastignit.

Dar Domnul spusese ca nu este sluga mai mare decat stapanul. Mai spusese de curand, in Marea Predica de pe Munte, ca fericiti vom fi cand vom fi batjocoriti pentru credinta noastra. Acolo unde trece capul, acolo trebuie sa treaca intregul corp. Biserica, fiind corp al lui Cristos, nu poate decat sa urmeze Stapanului pe drumul urcusului pe Calvar.

Biserica a avut si ea Duminica Floriilor ei. Timp de mai bine de o mie de ani, lumea a primit-o cu osanale si ramuri de finic. Acum in perioada istorica pe care o traim, Trupul il urmeaza pe Capul Cristos si se pregateste sa fie rastignit. Despuiata de hainele ei, batjocorita si scuipata, sluga isi urmeaza Stapanul. Pe Crucea Domnului nostru curge acum sangele Bisericii: este sangele sutelor de martiri ucisi in zilele noastre pentru credinta. Altii, multi altii, vor urma.

Dar ce inseamna, atunci, "Deci şi voi acum sunteţi trişti, dar iarăşi vă voi vedea şi se va bucura inima voastră şi bucuria voastră nimeni nu o va lua de la voi." ? Acesta este mesajul de optimism al Domnului. Biserica rastignita va fi Biserica inviata. Intr-un Cer nou si un Pamant nou.

Laudati pe Domnul!...

... zise Dragomir dupa ce i-a mai jignit inca o data pe ortodocsi numindu-i "spalatori de W.C.-uri catolice"!
Bravo, Dragomire, lauda-l pe Domnul cu jumatatea de gura curata, cealalta foloseste-o pentru ucidere!

Eu zic ca e timpul sa te retragi, s-a facut tarziu si prin postarile tale - pardon, predicile tale - denigrezi cel putin ideea de crestinism.

[Mihnea Dragomir]

Predica de astazi a fost tesuta in jurul episodului inmultirii painilor si pestilor din Evanghelia dupa Marcu, din capitolul 8. Este vorba de al doilea miracol de acest fel, primul miracol, cu alta semnificatie, fiind cel relatat cu doua capitole mai inainte, cand Isus inmultise cele 5 paini si doi pesti.

De aceasta data este vorba de o multime de 4000 de oameni care il urmase pe Isus timp de 3 zile. Patru este numarul punctelor cardinale, numarul directiilor de pe pamant, adica al intinderii, iar "o mie" este numarul multimii. Cand Biblia spune "4000 de oameni", inseamna, din punct de vedere literal "4000 de oameni", iar din punct de vedere alegoric "mari multimi de peste tot". Versetul trei spune "unii au venit de departe", subintelegandu-se ca altii au venit mai de aproape. Asadar, la Isus vin multi oameni, de peste tot, unii mai de departe, altii mai de aproape. Ei sunt flamanzi, fiindca au asteptat. Timp de trei zile (aici e alta alegorie, la care nu am ciulit urechile destul). Acestia sunt hraniti cu 7 paini care se inmultesc miraculos, ca sa ajunga la toata lumea. Sapte este numarul tainelor Bisericii. Motivul administrarii acestor 7 Taine este "imi e mila de ei", iar aceasta mila e data de faptul ca, la intoarcere acasa, "la casa lor" (casa Tatalui) unii se vor istovi pe drum. Deci, cele 7 paini inmultite reprezinta un ajutor supranatural care suplineste "istovirea" care e de asteptat.

Dar Isus, colaborand cu "ucenicii Lui" (adica apostolii, cei chemati special de Isus la preotie) inmulteste nu numai cele 7 paini, ci si "putini pestisori". Este vorba de Ierurgii. La paini, numarul lor e precizat, fiindca numarul Sacramentelor Bisericii este fixat de Isus si nu e subiect de variatie. Dar, cand vine vorba de pesti, numarul lor nu mai este precizat, fiindca numarul Sacramentaliilor este la latitudinea Bisericii. Spre exemplu, in urma cu 100 de ani, nu exista un ritual al binecuvantarii avioanelor, pe cand astazi exista, in cartile Bisericii, un ritual al binecuvantarii avioanelor. Cartea Sfanta nu spune "pesti", ci spune "pestisori", fiindca nu numai ca numarul Sacramentelor este determinat, dar ele au intaietate fata de Ierurgii. Din acelasi motiv, in ACEST episod al inmultirii hranei, Domnul si apostolii lucreaza in doua etape distincte: mai intai inmulteste painea si o distribuie, pe urma inmulteste "pestisorii" si ii distribuie, adica profita pe deplin in a se hrani cu Sacramentalii cei care s-au hranit mai intai cu Sacramente.

In sfarsit, de toate acestea nu s-au folosit toti oamenii. Acest miracol nu a fost vazut de toti, ci numai de cei "ca la patru mii", de marea multime de oameni de peste tot care L-au urmat pe Domnul. Ceilalti, care au stat acasa, nici nu au realizat vreo flamanzire, nici nu au vazut vreo minune, nici saturati miraculos nu au fost. Ei sunt cei care ar spune: "despre ce fel de flamanzire, despre ce miracole, despre care Sacramente si Sacramentalii vorbiti aici, ca nu am vazut nimic ?".

Laudat fie Isus!

[Mihnea Dragomir]

Predica de azi a fost centrata de pilda ispravnicului (intendentului, iconomului) nedrept, la care vine stapanul cel bogat si-i spune ca in curand va veni sa-i ia gestiunea. De teama pentru ce va face dupa aceea, ispravnicul ii cheama pe datornici si, ca sa le castige bunavointa, le taie masiv din datorii.

O pilda mai dificila, fiindca este vorba, de fapt, de un hot care se apuca sa dea datornicilor din averea stapanului. Cheia intelegerii este in versetul Luca 16:8, de unde aflam ca stapanul nu l-a laudat pe intendent pentru hotia lui, ci pentru intelepciunea lui. Fiindca, in mod evident, stapanul bogat este Dumnezeu, iar intendentul este un om care are rele la activ si care acum se hotaraste sa faca nu lucruri bune din cine stie ce convertire interioara, ci din calcul. Omul isi pune problema ce va face el dupa ce il va chema stapanul cu dosarele, cand delapidarile vor fi date pe fata si mandatul lui se va incheia. O problema pe care nu si-au pus-o multi oameni. O problema pe care nu si-a pus-o Clemenceau, Aristide Briand si alti artizani ai celei de-a treia Republici, la fel de lipsita de Dumnezeu ca si cele dinainte. Intr-adevar, oamenii ar putea da dovada de intelepciune macar spre sfarsitul mandatului lor, din calcul si interes personal, daca nu din alt motiv.

[Mihnea Dragomir]

Predica de azi a fost tesuta in jurul episodului alungarii vanzatorilor din Templu, parintele dand acestei pericope o turnura la care nu ma asteptam.

Omilia a inceput cu...ipoteza unor broaste incalzite in marmite. Daca broastele vor fi aruncate in apa calduta, ele vor sari imediat. Dar, daca broastele vor fi puse in marmite cu apa rece, nu vor sari, ci se vor simti in elementul lor. Apoi, incalzind incet marmita, exista o mare sansa ca broastele sa ramana acolo. Se vor simti bine, chiar confortabil. Cand apa ajunge la o temperatura periculoasa, chiar daca instinctul de conservare le va da impulsul sa sara, nu vor mai putea, fiind prea slabite de destinderea si confortul dinainte.

Aceasta este tehnica preferata de diavol: o tehnica a pasilor marunti. Daca pastram un ritm regulat al vietii de credinta, daca ne rugam seara si dimineata, daca mergem la slujba ori de cate ori Biserica ne porunceste spre binele sufletelor noastre, atunci, chiar daca s-ar ivi ispita unui adulter de exemplu, am sari ca arsi, rezistandu-i. Diavolul stie asta. Mai intai, isi va indrepta tot efortul in directia slabirii practicii de credinta. Ce daca nu mergem intr-o Duminica la slujba ? Nu e vorba ca nu am vrut, dar a trebuit sa ne reparam masina, ori am avut alt motiv la fel de "binecuvantat". De ce sa mai spunem rugaciunea de seara, cand suntem atat de obositi ? Doar am spus rugaciunea la masa de seara. Pe urma, rugaciunea de seara nu e o porunca, ci numai un lucru recomandat. De fapt, decat sa o spunem in dodii din pricina oboselii si lipsei de concentrare ori liniste, nu ar fi mai bine sa nu o spunem de loc ?

Cu astfel de idei incepe, aproape intotdeauna, incalzirea marmitei. Acestia sunt negustorii cei din Curtea Strainilor. Din mila pentru sufletele noastre, Cristos ne cere sa alungam pe acesti negustori. Ei sunt cei ce transforma Templul, care se cuvine a fi templul Duhului Sfant, in pestera de hoti. Sa il lasam pe Cristos sa alunge negustorii din templul nostru, iar, ca sa facem acest lucru, sa luam masa cu El macar o data pe saptamana. Sa dialogam cu El, in rugaciune, macar de doua ori pe zi. Sa crestem in El aprofundand ceea ce El ne-a spus in Evanghelie si ceea ce ne spune prin gura celor pe care i-a trimis sa ne invete. Daca il vom lasa, El ne va curati negresit de toti negustorii strecurati spre ruina noastra. Asa cum a facut-o atunci. Atunci, garzile Templului au fost ca paralizate, fiindca El vorbea despre Casa Tatalui ca unul care avea autoritate.

[Mihnea Dragomir]

Excelenta predica de azi, cu toate ca pericopa evanghelica este arhicunoscuta parabola a bunului samaritean. Este uimitor cum, de fiecare data, un preot cu harul explicarii Cuvantului Domnului stie sa croiasca o haina noua cu acelasi material care se repeta an dupa an. Ca de obicei, am aflat lucruri la care nu ma gandisem, despre o parabola care credeam ca nu imi mai poate rezerva surprize.

Astfel, cei doi dinari pe care Bunul Samaritean (in care il vedem pe Preotul Cristos) ii da hangiului reprezinta Vechiul si Noul Testament. In baza lor, hangiul ii va ingriji, ramanand ca orice plata va mai trebui facuta, va fi facuta cand Domnul se va intoarce. Pana atunci, hangiul ii va ingriji in contul Lui. "Cine este aproapele meu ?" intrebase invatatorul de Lege (e vorba de Legea cea Veche, adica Vechiul Testament). "Toti oamenii" raspunde, in esenta, Domnul. Asta inseamna multa lume! Suntem cateva miliarde. Toti oamenii sunt "aproapele meu", fiindca toti poarta in ei chipul lui Cristos, iar Domnul vrea sa se oglindeasca in fiecare. Si totusi, exista o anumita ierarhie. Insusi cuvantul "aproapele" poarta in el ideea de proximitate.

Mai intai, aproapele meu inseamna noi insine. Eu insumi sunt culmea proximitatii fata de mine. "Iubeste aproapele ca pe tine insuti" spune porunca iubirii. Deci, trebuie sa ne iubim, mai intai, pe noi insine. Acest lucru nu trebuie sa ne mire, facandu-ne sa credem ca este o invitatie la egoism. Iubirea crestina fata de mine insumi inseamna ca eu imi doresc mie insumi mantuirea si sunt gata sa fac eforturi de dragul meu in aceasta directie. In contextul in care intrebarea care I se pusese era despre iubirea de aproapele, Domnul da un exemplu de ingrijire a unui ranit. Ranile sale reprezinta, evident, pacatul. Aceasta inseamna iubirea de noi insine: mai intai, sa veghem bine asupra noastra, ca sa nu cadem prada talharilor. Apoi, daca, totusi, am cazut, sa ingrijim de ranile noastre, fiindca vedem bine, din parabola, ca pot aduce moartea.
Pe urma, aproapele meu inseamna celalalt. Mai cu seama cel in nevoie. Flamandul, insetatul, bolnavul, calatorul, cel detinut. In ceea ce priveste aproapele, exista o ierahie, care este dupa trei criterii, fiindca proximitatea poate fi inteleasa in trei feluri.

Un criteriu de proximitate este proximitatea geografica. Asta inseamna vecinul. Cel din blocul meu, din cartierul meu, din orasul sau satul meu. Desi sunt solidar cu toti oamenii, fiindca ceva ma uneste cu toti, fata de acela simt o solidaritate speciala. Vedem ca Bunul Samaritean nu se aseaza in fata laptop-ului, nu tasteaza dupa cuvintele cheie "saraci din Australia", ca sa vada pe cine poate sa ajute. El indeplineste Porunca Iubirii fata de cineva pe care il intalneste fata catre fata. Si aici avem un alt fel de proximitate, care e tot geografica, dar nu e data de vecinatate. Cei doi nu se cunosteau, nu stim daca erau din acelasi bloc, cartier, sat sau oras. Ar fi putut fi, sau nu. Spune Evanghelia: "intalnindu-se pe cale", adica, la un moment dat, drumurile lor s-au intersectat. Aici poate fi o manevra a lui Dumnezeu. De cate ori El ne indreapta noua, ranitilor, pasii astfel incat sa primim bun ajutor! De cate ori ne scoate in cale noua, celor chemati a fi buni samariteni, ocazia de a castiga o comoara in Cer ajutandu-l pe aproapele!

Al doilea criteriu de proximitate este proximitatea naturala. Asta inseamna ca simt o solidaritate speciala cu cei din familia mea, chiar daca ei sunt departe acum. Simt in mod natural o solidaritate speciala cu prieteni actuali sau cu fosti prieteni: chiar daca nu am pastrat, din neglijenta, legatura cu ei, timpul si distanta separandu-ne, exista ceva care ii face sa fie "aproapele meu" inaintea altora. Tot de proximitate naturala vorbim si in cazul solidaritatii speciale pe care o simt, sau ar trebui sa o simt, fata de cei din breasla mea sau cu care am orice alt fel de preocupari comune.

Al treilea criteriu de proximitate este proximitatea supranaturala. Ma doare cand aflu, de la radio, din ziare, ca multi oameni sunt jefuiti, chinuiti, batuti si omorati de agentii celor care isi spun "statul islamic", "fratia musulmana" sau in alte feluri. Am aflat ca unele dintre victimele lor sunt chiar islamici. Dar pe mine, cel mai mult ma doare de Asia Bibi. Desi toti sunt aproapele meu, fata de cei care au primit darul supranatural al Botezului simt o solidaritate speciala. Pentru Asia Bibi, pentru salvarea ei de la a fi asasinata de talhari, eu ma rog special.

In sfarsit, sa observam ca Parabola Bunului Samaritean vine dupa ce Isus le spusese ucenicilor: "Fericiţi sunt ochii care văd cele ce vedeţi voi! Căci zic vouă: Mulţi prooroci şi regi au voit să vadă ceea ce vedeţi voi, dar n-au văzut, şi să audă ceea ce auziţi, dar n-au auzit." Noi avem obiceiul ca ne tot plangem. Am face mai bine sa realizam cat suntem de fericiti. Apostolii erau oameni saraci sau relativ saraci. Si totusi, cati regi si-ar fi dorit sa se bucure de ce s-au bucurat ei! Sa stai de vorba cu Dumnezeu fata catre fata, ucenicind in mod direct Lui timp de mai bine de trei ani, asta e ceva la care cei mai mari regi nici nu visau!
Noi impartim aceasta mare avere cu apostolii. Avem acces la Dumnezeu asa cum nici proorocii, nici regii Vechiului Testament nu au avut. Avem, datorita Lui, o intelegere asupra Vechiului Testament de care ei nu s-au putut bucura.

Lauda lui Dumnezeu pentru toate!

[tabitha]

La noi la ortodocși a fost altă predică ieri, cea a datornicului nemilostiv.

[Mihnea Dragomir]

Noutatea (pentru mine) din predica de azi, axata pe pericopa evanghelica a vindecarii celui suferind de hidropica in zi de Sabat este accea ca nu intamplator era vorba tocmai de un bolnav de hidropica.

Suntem in contextul in care Isus statea de vorba cu fariseii. Este in legatura cu parabola pe care o da referitor la ocuparea locurilor la ospat (ocuparea locurilor din sinagoga), fiindca, din orgoliu, din umflarea propriului ego, fariseii aveau obiceiul sa se infiinteze in primele randuri.

Ei bine, bolnavul pe care il vindeca Isus, ca din intamplare, sufera de hidropica. Aceasta e o boala care consta in umflarea trupului. Boala (echivalentul din terminologia medicala de azi ar fi "oedem") pleaca de la picioare. Si urca. Intr-o prima faza, capul e scutit. Pana cand ajunge si la cap. Bolnavul de hidropica ajunge atat de umflat, incat nu mai poate face nimic (prima functie pe care o pierde e aceea de a putea sa umble). Avem aici o paralela intre o boala trupeasca si una spirituala: pacatul diabolic al orgoliului. Asa cum, cu alt prilej, avem o paralela intre vindecarea orbului si cei care se facusera singuri orbi sufleteste.

Doamne, lumineaza tot mai mult in noi invatatura Ta!

[GMihai]

Eu in lectionarul de astazi am vazut alta pericopa...