Budism - Ce este Vacuitatea

[florin.oltean75]

Vacuitatea Scolii de Mijloc

Nu orice gol este vacuitatea Scolii de Mijloc.

De exemplu, un spatiu gol nu este aceasta vacuitate. Un nimic conceput astfel nu este aceasta vacuitate.

“Un spatiu gol” poate fi conceput in doua moduri:

(1) prin raportare la obiecte externe spatiului insusi - lipsa unor obiecte care sa-l populeze;

(2) prin intelegerea naturii spatiului insusi - lipsa oricarei forme de obstructie sau contact in fiecare punct al spatiului.


Al doilea mod de intelegere este mai subtil, pentru ca neaga o caracteristica subtila: contactul.

Spatiul care apare mintii prin intelegerea “lipsei obstructiei” in orice punct, este mai profund decat un spatiu gol inteles prin absenta entitatilor.

Pentru ca este mai profund, acest spatiu gol mai este denumit si “sub-spatiu”.

Insa, nici “sub-spatiul” nu este vacuitatea Scolii de Mijloc.

Vacuitatea Scolii de Mijloc nu neaga existenta obiectelor si fiintelor, ci existenta lor intrinseca.

Obiectul negatiei este foarte subtil, dificil de surprins.

Dar intelegerea acestuia este un efort care trebuie angajat in mod necesar daca dorim sa cunoastem modul in care realitatea exista cu adevarat.

====================================

Una din aplicatiile de baza ale vacuitatii Scolii de Mijloc este demascarea “eului intrinsec” in toate aspectele in care prolifereaza. In ambele clase de pronume (cu forme personale si fara forme personale).

Cand "eul intrinsec" este invins prin identificarea naturii sale adevarate, iubirea nu mai cunoaste nicio opreliste, patrunde in toate si peste tot.

Eu, tu, el/ea, noi, voi, ei - devin Unul.

[florin.oltean75]

Vacuitatea Eului Intrinsec

Scripturile budiste spun ca Eul Intrinsec este creatorul karmei, miscarii (Timpului).

Schimbarea, pentru fiintele obisnuite, este suferinta, patimire. Nimic nu este statornic. Trupurile se asambleaza [ prin asimilari de substanta] si se dezagrega necontenit.

Eul Intrinsec este forta negativa care pune in miscare roata karmei, agentul patogen care declanseaza o sumedenie de boli, de la cele mai usoare forme, la unele foarte grave – de mare intensitate (iaduri pe pamant, taramuri asemanatoare iadurilor, iaduri propriu-zise).

Eul Intrinsec este Domnul acestei lumi, Domnul samsarei.

De fapt, la acest Domn se inchina fiecare fiinta, cu stiinta si fara stiinta. La Eul Intrinsec pe care il percepe automat in propriul continuum existential.

Eul Intrinsec este contracarat frontal de lucrarea smereniei. Smerenia amelioreaza dogoarea bolilor pe care le provoaca Eul Intrinsec, si aduce inlauntru racoarea pacii. Desi smerenia loveste cu mare putere in Faraon, nu-l poate elimina complet. Desi ii taie fructele, ramurile si trunchiul, nu poate usca complet radacina acestuia.

Eradicarea, invingerea lui definitiva poate fi facuta doar prin intelegerea deplina a naturii acestuia, si lepadarea lui cu totul [“Lepadarea de Sine”].

Un inamic ca sa poata fi invins, trebuie mai intai inteles ce este el cu adevarat si cum actioneaza.

Iar acesta este un inamic foarte puternic. Cel mai puternic.
Si ascuns. Cel mai greu de identificat dintre toti inamicii.

****************************

[florin.oltean75]

În prealabil postat de florin.oltean75

Vacuitatea Eului Intrinsec

Scripturile budiste spun ca Eul Intrinsec este creatorul karmei, miscarii (Timpului).

Schimbarea, pentru fiintele obisnuite, este suferinta, patimire. Nimic nu este statornic. Trupurile se asambleaza [ prin asimilari de substanta] si se dezagrega necontenit.

Eul Intrinsec este forta negativa care pune in miscare roata karmei, agentul patogen care declanseaza o sumedenie de boli, de la cele mai usoare forme, la unele foarte grave – de mare intensitate (iaduri pe pamant, taramuri asemanatoare iadurilor, iaduri propriu-zise).

Eul Intrinsec este Domnul acestei lumi, Domnul samsarei.

De fapt, la acest Domn se inchina fiecare fiinta, cu stiinta si fara stiinta. La Eul Intrinsec pe care il percepe automat in propriul continuum existential.

Eul Intrinsec este contracarat frontal de lucrarea smereniei. Smerenia amelioreaza dogoarea bolilor pe care le provoaca Eul Intrinsec, si aduce inlauntru racoarea pacii. Desi smerenia loveste cu mare putere in Faraon, nu-l poate elimina complet. Desi ii taie fructele, ramurile si trunchiul, nu poate usca complet radacina acestuia.

Eradicarea, invingerea lui definitiva poate fi facuta doar prin intelegerea deplina a naturii acestuia, si lepadarea lui cu totul [“Lepadarea de Sine”].

Un inamic ca sa poata fi invins, trebuie mai intai inteles ce este el cu adevarat si cum actioneaza.

Iar acesta este un inamic foarte puternic. Cel mai puternic.
Si ascuns. Cel mai greu de identificat dintre toti inamicii.

****************************

Ce este Eul Intrinsec sau Posesorul ?

Toate fiintele samsarice simt, concep un “eu intrinsec”, care le apartine - care le defineste in mod esential existenta. Un “eu” pe care il poseda si care este posesor in acelasi timp.

O gaza simte ca are/poseda un “eu intrinsec”, intr-un mod similar fiintei umane.

Si una si alta se tem in fata unui pericol iminent, care pare sa le ameninte existenta acestui “eu independent”.

Gaza zboara, omul fuge. Reactia este instinctiva si intr-un caz si in celalalt.

Perceptia “eului intrinsec” este innascuta. La nastere se afla deja in fibra gandirii. Este mostenirea cu care fiecare fiinta samsarica vine in lume.

In cazul omului, perceptia “eului independent” este mai sofisticata. “Eul intrinsec” este amplificat de procesele asociate gandirii conceptuale.

Este un efect inevitabil al utilizarii limbajului, care apeleaza la pronumele personal, atat in procesele de gandire interne (monolog) cat si in formele de comunicare cu semenii (dialog).

Eul intrinsec este un fals care se infiltreaza in toate miscarile mintii.

Este un fals pentru ca acest eu care apare mintii atat de viu nu exista intr-un mod intrinsec, desi il concepem in mod instinctiv astfel.

Aceasta nu inseamna ca eul nu exista. Eul exista dar nu intr-un mod autonom, intrinsec, independent.

Cu o observatie meticuloasa, cu staruitoare luare aminte la sine putem sesiza mecanismele prin care acest eu apare mintii in experientele de zi cu zi, fie prin interactiunea cu mediul ambiant, fie in dinamica gandirii interne.

Cu trezvie la sine, vom incepe sa realizam progresiv ca acest “eu autonom” nu este atat de “autonom” pe cat pare a fi. Ca in fapt este un fenomen ca toate celelalte, care depinde de procese si interactiuni.

Metaforic putem afirma ca acest “eu semet” este smerit prin cunoastere directa, neinselatoare.

Insa pentru a incepe sa detectam/sa cunoastem in mod intim acest “eu autonom” care ne populeaza constiinta in fiecare moment, este necesara o instruire psihologica speciala.

Instructiuni care sa ne permita sa sesizam automatismele gandirii, sa discernem din ce in ce mai fin modul cum apare “eul independent”, cum este amplificat sau estompat - sa analizam si sa evaluam corect natura acestei experiente.

=============

“Incarcat cu duhul” in sensul cel mai profund al expresiei inseamna purtarea acestui eu fals in minte, clipa de clipa, un fals care reprezinta combustibilul tuturor actelor nevirtuoase, tuturor pacatelor.

“Sarac cu duhul”, in sensul cel mai profund, inseamna recunoasterea acestui eu fals si lepadarea lui. Inseamna cunoasterea Adevarului despre Eu. Cel ce face asta gusta cu adevarat libertatea. Pana atunci este rob.

[florin.oltean75]

În prealabil postat de florin.oltean75

Ce este Eul Intrinsec sau Posesorul ?

Toate fiintele samsarice simt, concep un “eu intrinsec”, care le apartine - care le defineste in mod esential existenta. Un “eu” pe care il poseda si care este posesor in acelasi timp.

O gaza simte ca are/poseda un “eu intrinsec”, intr-un mod similar fiintei umane.

Si una si alta se tem in fata unui pericol iminent, care pare sa le ameninte existenta acestui “eu independent”.

Gaza zboara, omul fuge. Reactia este instinctiva si intr-un caz si in celalalt.

Perceptia “eului intrinsec” este innascuta. La nastere se afla deja in fibra gandirii. Este mostenirea cu care fiecare fiinta samsarica vine in lume.

In cazul omului, perceptia “eului independent” este mai sofisticata. “Eul intrinsec” este amplificat de procesele asociate gandirii conceptuale.

Este un efect inevitabil al utilizarii limbajului, care apeleaza la pronumele personal, atat in procesele de gandire interne (monolog) cat si in formele de comunicare cu semenii (dialog).

Eul intrinsec este un fals care se infiltreaza in toate miscarile mintii.

Este un fals pentru ca acest eu care apare mintii atat de viu nu exista intr-un mod intrinsec, desi il concepem in mod instinctiv astfel.

Aceasta nu inseamna ca eul nu exista. Eul exista dar nu intr-un mod autonom, intrinsec, independent.

Cu o observatie meticuloasa, cu staruitoare luare aminte la sine putem sesiza mecanismele prin care acest eu apare mintii in experientele de zi cu zi, fie prin interactiunea cu mediul ambiant, fie in dinamica gandirii interne.

Cu trezvie la sine, vom incepe sa realizam progresiv ca acest “eu autonom” nu este atat de “autonom” pe cat pare a fi. Ca in fapt este un fenomen ca toate celelalte, care depinde de procese si interactiuni.

Metaforic putem afirma ca acest “eu semet” este smerit prin cunoastere directa, neinselatoare.

Insa pentru a incepe sa detectam/sa cunoastem in mod intim acest “eu autonom” care ne populeaza constiinta in fiecare moment, este necesara o instruire psihologica speciala.

Instructiuni care sa ne permita sa sesizam automatismele gandirii, sa discernem din ce in ce mai fin modul cum apare “eul independent”, cum este amplificat sau estompat - sa analizam si sa evaluam corect natura acestei experiente.

=============

“Incarcat cu duhul” in sensul cel mai profund al expresiei inseamna purtarea acestui eu fals in minte, clipa de clipa, un fals care reprezinta combustibilul tuturor actelor nevirtuoase, tuturor pacatelor.

“Sarac cu duhul”, in sensul cel mai profund, inseamna recunoasterea acestui eu fals si lepadarea lui. Inseamna cunoasterea Adevarului despre Eu. Cel ce face asta gusta cu adevarat libertatea. Pana atunci este rob.

Samsara este realitatea in care “Eul intrinsec” se baga tot timpul in seama.


Pentru ca nu reflectam suficient de profund asupra sinelui si sensurilor cuvintelor, “eul independent” ramane mascat, neobservat. Actioneaza din umbra, falsificand realitatea. O lume distorsionata de falsitate genereaza neincetat iluzii, deziluzii si suferinta. Atat timp cat “eul independent” supravietuieste, suferinta pe care o resimtim, nu cunoaste sfarsit. Pentru a cunoaste “viata vesnica” acest “eu independent” trebuie negat (“urat si lepadat”).


Cum apare <eul intrinsec> mintii atunci cand apelam la gandirea conceptuala?
Sa luam un exemplu foarte simplu - actiunea de a merge.

Conceptual, exprimam acest fenomen prin propozitia: “Eu merg.”

Sa analizam cu atentie subiectul propozitiei, pentru a intelege natura Eului care merge, Eului care apare mintii in mod automat, dar la care nu reflectam suficient de acut, pentru ai sesiza adevarata natura.

Infaptuitorul actiunii - in acest caz - este “Eul”.

Pentru a cunoaste in profunzime sensul propozitiei enuntate, sa apelam la interogatie.

Ne intrebam astfel:

Poate “Eul” intradevar merge? Poate Eul pasi?

Daca “Eul” este una cu “Trupul” atunci, “Eul insusi paseste”.

Daca “Eul” nu este una cu “Trupul” atunci propozitia este inselatoare, “Eul” se substituie unei actiuni pe care o savarseste de fapt “Trupul”.

Exista doar doua alternative pentru modul de existenta al “Eului”.

Acesta poate fi: (1) fie amestecat cu “Trupul” (2) fie o entitate care nu este “Trupul”. A treia posibiliate nu exista.

“Eul” nu poate fi in acelasi timp si “Trup” si ceva complet diferit de “Trup”.

Este o imposibilitate logica.

Similar, nu putem spune ca albul este si amestecat cu negru dar si ceva complet diferit de negru. Albul poate fi doar una din cele doua variante. A treia posibilitate se exclude.

Daca analizam cu atentie fiecare parte a “Trupului”, fiecare celula, nu putem gasi un “Eu” care sa coincida cu aceasta.

Daca nicio parte a “Trupului” nu este “Eul” atunci nici suma partilor “Trupului” nu poate fi acest “Eu”.

In particular, daca doua parti ale “Trupului” nu este niciuna “Eul”, nici suma celor doua parti nu poate fi “Eul”. “Eul” poate fi desemnat ca suma partilor, dar nu are nicio existenta substantiala in parti. Acest Eu are pur si simplu o existenta prin imputatie conceptuala, fara o natura intrinseca.

Daca Eul nu este Trupul atunci acest Eu ar trebuie sa fie ceva complet independent de Trup.

Insa, cand facem referire la “Eu”, in mod obisnuit facem referire de fapt la “Trup”.

De exemplu: Cand spunem “Eu mananc”. Mintii apare un eu independent care “mananca”. Mintea nu vede un “Trup” care asimileaza substanta, o tranziteaza si o elimina.

Aceste Eu este “Eul independent” care genereaza Samsara.

“Eu am reusit”, “Eu am pierdut”, “Eu am castigat”, “Eu am ratat”….

Prin filtrul acestui “Eu independent” percepem si celelalte “Euri independente”.

Le percepem in acelasi mod eronat in care ne percepem propriul eu.

Un ochi obisnuit vede o lume obisnuita.
Un ochi extraordinar luminat de intelepciune vede o realitate extraordinara.


Eul intrinsec apare mintii ca fiind o entitate independenta inlauntrul agregatelor. O entitate posesoare de agregate. O entitate care isi intinde tentaculele si in afara agregatelor trupului spre realitatea inconjuratoare pe care vrea de asemenea sa o posede in diferite feluri.

Atunci insa cand vrem sa o analizam amanuntit Eul intrinsec, acesta se estompeaza, se ascunde si devine invizibil. Este un indiciu clar ca nu are o realitate proprie, autonoma. Pentru ca daca ar fi astfel, ar aparea din ce in ce mai clar mintii.

“Eul intrinsec” nu este intrinsec ci este un fenomen dependent de alte evenimente. Acest “Eu independent” apare cu intensitate atunci cand ii este frica, cand se bucura, cand se supara, cand dispera.


Cel ce pierde acest “Eu intrinsec” prin forta cunoasterii gaseste Adevarul si prin acesta Libertatea.
Cine ramane agatat de el ramane in necunostinta.

“Eul intrinsec” este zidul care astupa dragostea. Dragostea devine atotprezenta doar atunci cand fortareata “Eului Independent” cade si se releva infinitatea fara obstructii al adevaratului Eu.

Cel ce mediteaza corect asupra non-inerentei Eului simte o mare usurare si bucurie, ca si cum ar fi gasit ceva neasemuit de pretios. O dezlegare profunda inlauntrul sau, o mare slobozenie a mintii.

Cand Eul apare doar ca un fum, ca ceva aievea - mandria este imposibila iar smerenia naturala. Pana atunci suntem chinuiti de mandrie chiar daca in forme foarte subtile iar smerenia este una artificiala, indusa prin diferite forme de reprezentare mentala (ex: “cel mai mic dintre toti”, “servitorul tuturora”, “mai jos decat dobitoacele”…) - pentru ca samanta "eului intrinsec" nu a fost arsa complet de Duhul Cunoasterii.

Fericit este cel ce intelege cu adevarat semnificatia "golirii de sine" si

Prea-fericit cel ce se "goleste de sine".

[florin.oltean75]

Despre intrarea mintii in inima

-----------------------
„Imparatia lui Dumnezeu este inlauntrul vostru“ (Luca 17:21)
-----------------------

Deci, daca nu intram inlauntrul nostru nu vom gasi niciodata Imparatia lui Dumnezeu.

“Intrarea mintii inlauntru” deosebeste un credincios adevarat de unul superficial, indiferent de credinta conceptuala pe care o are.

---------------------------------
Ce inseamna “a intra inlauntrul nostru?”
----------------------------------

“Inlauntru” este centrul simtirii gandurilor. Generic, acest “inlauntru” este denumit “inima” sau “inima gandirii” sau “salasul mintii”.

Ca locatie fizica “simtirea intelegerilor este simtita” in zona pieptului.

Toate intelegerile sunt amestecate mai mult sau mai putin cu un gand radacina care le coloreaza pe toate.

Gandul radacina este “eu”.

Din acest punct de vedere, intrarea mintii in inima are o singura autostrada – urmarirea consecventa a “ gandului eu”.

Aceasta este o disciplina auto-impusa aplicata instinctiv in multe forme de practica spirituala.
In crestinism este uzitata expresia cu un aer mai arhaic “luarea aminte la sine”.

“Eul” poate fi urmarit cu exercitiu asupra lui (pocainta, semerenie,evlavie,…) si/sau observat in manifestarile sale spontane in cadrul interactiunilor neprevazute de zi cu zi.

Unii incearca sa “ingramadeasca” mintea in inima fara ca inainte sa o antreneze corespunzator, fara sa o fluidizeze in exercitiul de observare al eului. Este ca si cum cineva ar incerca sa intre pe o usa stramta incarcat cu multe bagaje. Lupta este teribila si cu putine rezultate.

Mintea insa, intra natural in inima, firesc, fara opintiri herculeene, atunci cand se straduie mai intai sa ia aminte la sine.

Observand eul in toate ipostazele sale virtuoase si nevirtuoase mintea este “trasa” in mod natural mai in adancul fiintei.



Luarea aminte la sine presupune o atenta observatie a miscarilor eului, a modului cum el apare mintii.

Cand acesta apare cu claritate, in budism se spune ca a fost realizata prima treapta din cele patru, in cunosterea persoanei “identificarea obiectului negatiei”.

Aceasta tragere a mintii inlauntru prin urmarirea eului este atent potentata si de identificarea centrului simtirii (inima) si “adunarea” mintii in locasul ei, in sursa proprie.

Mai precis, mintea se concentreaza, in principiu, intr-o vacuola imaginara din zona pieptului.

In budism, pentru adunarea mintii in inima ( in vacuola) se recurge la un spectru larg de metode ajutatoare (cu baza formala si fara baza).

Mintea este adusa inlauntru si angajata acolo in felurite meditatii si rugaciuni.

[bogdan81]

Florin, o intrebare simpla.
Crestinismul afirma raspicat existenta persoanei dupa moartea fizica, care isi pastreaza constiinta de sine. Numesc constiinta de sine constiinta propriei existente si a alteritatii personale, adica a faptului ca NU se confunda cu alte persoane.
Din cate stiu, Buddha afirma exact contrariul : constiinta de sine este o iluzie trecatoare iar dupa moarte nu mai exista nimic.
Or pentru mine e clar: fara constiinta de sine, fara a sti de propria ta existenta ca persoana deosebita de altele, nu poate exista sens al vietii.

[florin.oltean75]

În prealabil postat de bogdan81

Florin, o intrebare simpla.
Crestinismul afirma raspicat existenta persoanei dupa moartea fizica, care isi pastreaza constiinta de sine. Numesc constiinta de sine constiinta propriei existente si a alteritatii personale, adica a faptului ca NU se confunda cu alte persoane.
Din cate stiu, Buddha afirma exact contrariul : constiinta de sine este o iluzie trecatoare iar dupa moarte nu mai exista nimic.
Or pentru mine e clar: fara constiinta de sine, fara a sti de propria ta existenta ca persoana deosebita de altele, nu poate exista sens al vietii.

Nu stiu din ce surse te-ai informat ca budismul sustine ca nu mai exista nimic dupa moartea fizica.

Iar a se imputa budismului ca ceea ce numim constiinta sine, o considera doar o iluzie – este, de asemenea, neadevarat.

Budismul are o viziune aproximativ asemanatoare cu cea a crestinismului in ceea ce priveste fenomenul mortii.

Sustine ca exista o constiinta indestructibila, personala, care supravietuieste mortii trupului.

Aceasta, dupa moartea fizica intra intr-o “stare intermediara” (bardo), tranzitorie (similar vamilor in crestinism), pana cand imbraca, in virtutea legii cauzei si efectului, un anume invelis care-i stabilizeaza relativ o noua existenta.

Noul invelis poate fi unul angelic, luminos (deva loka) umplut de beatitudine sau unul intunecat, patruns de suferinta (naraka loka) functie de faptele anterioare ale mintii, vorbirii si trupului.

Budismul descrie in detaliu ierarhia taramurilor prin care calatoreste constiinta.

Pot fi clasificate functie de capabilitatea de a conceptualiza in doua: samsara superioara (lumi angelice, lumea oamenilor) si samsara inferioara (forme inferioare de existenta, iaduri). In iaduri nu mai este timp de gandit, pentru ca suferinta este atot-patrunzatoare.

Sau, de exemplu, in trei: lumile cu locuitori fara trupuri (arupa loka), lumile in care locuitorii au trupuri luminoase (rupa loka) si lumile in care locuitorii sunt munciti de dorinte (de la lumi celeste in care pofta este inca manifesta pana la iaduri).

Un invelis al constiintei isi mentine integritatea pana cand i se epuizeaza energia karmica. Cand acesta “se sparge”, constiinta calatoreste spre alte taramuri existentiale. Destinatia este stabilita in baza karmei acumulate anterior de constiinta respectiva, “karma” fiind o particularitate a legii cauza-efect.

Constiintele calatoresc prin samsara fara sa stie de unde vin si incotro se indreapta. Existentele anterioare sunt uitate, pentru ca mintea lor cea mai subtila inca nu este curatita de necunoastere.

Faptele bune duc in cer, intr-unul din locasuri, faptele rele duc in iad, in diferite locasuri (in budism sunt descrise opt nivele de iaduri).

Budismul considera ca urmatoarea destinatie a unei constiinte tot in samsara este asemanatoare iadului cel putin din doua motive: pentru ca in fata se deschide din nou perspectiva unui numar de morti infinit (nasteri doar pentru a muri din nou – constiinta se afla in falcile Mortii – reprezentare simbolica a samsarei in iconografia budista) si pentru ca samsara este atat de inselatoare incat drumul spre iad este foarte abrupt – caderea este rapida dar urcusul foarte anevoios.

[bogdan81]

Credinta in existente anterioare, deci in reincarnare, este in crestinism o erezie.
Dar vezi, tocmai aici e diferenta.
In timp ce budismul proclama intoarcerea la unitatea nediferentiata, in crestinism persoana ramane ireductibila.
Budismul sustine reincarnarea. Este vorba de asa-numitul "sine universal" impersonal care se intrupeaza sub diferite forme. In budism, acest sine universal impersonal este considerat mai adanc decat persoana. In crestinism dimpotriva, NU exista nimic mai adanc decat persoana.
Iar persoana presupune si aceasta constiinta empirica pe care crestinismul o prezerva, in timp ce budismul o anuleaza si o dispretuieste.

[florin.oltean75]

În prealabil postat de bogdan81

Credinta in existente anterioare, deci in reincarnare, este in crestinism o erezie.
Dar vezi, tocmai aici e diferenta.
In timp ce budismul proclama intoarcerea la unitatea nediferentiata, in crestinism persoana ramane ireductibila. Budismul sustine reincarnarea. Este vorba de asa-numitul "sine universal" impersonal care se intrupeaza sub diferite forme. In budism, acest sine universal impersonal este considerat mai adanc decat persoana. In crestinism dimpotriva, NU exista nimic mai adanc decat persoana.
Iar persoana presupune si aceasta constiinta empirica pe care crestinismul o prezerva, in timp ce budismul o anuleaza si o dispretuieste.

Crestinismul afirma ca persoana este ireductibila, fara insa sa explice ce intelege prin "persoana".

A suspenda analiza intr-un cuvant considerat tabu este incorect/neonest intr-o dezbatere. Cu atat mai mult cu cat se combate "o alta viziune asupra persoanei".

Ce intelege crestinismul prin "persoana"? Care este miezul ireductibil al persoanei?

Daca este o furnizata o explicatie pertinenta atunci avem o baza de discutie. Altfel avem doar afirmatii de gradinita gen:

"persoana mea este mai personala decat persoana ta care este impersonala".

De unde ideea ca budismul "dispretuieste" persoana...cand Buddha indeamna la iubirea tuturor persoanelor si nu dispretuirea lor ?

Crestinismul ataca budismul cu cuvinte de genul: "impersonal", "nimic", "necomunitar"....pentru a nu lasa sa se vada adevarata bogatie spirituala a acestei religii bazata in mod fundamental pe dragoste si respect pentru toata faptura.

[bogdan81]

Florin, dar budismul afirma ca persoana e unica si ireductibila ?
Din cate stiu eu nu. Si stiu ca am citit mai demult o carte scrisa de Ananda Comaraswami, intitulata "Hinduism si budism", de unde reiese destul de clar ceea ce spun eu.
Efortul tau de a pune semnul egalitatii intre crestinism si budism nu sta in picioare, fiindca fundamentele difera. Noi crestinii marturisim ca Hristos e UNICUL FIU al lui Dumnezeu.
Cu alte cuvinte nimeni nu poate fi comparat cu El, nici Buddha, nici Mahomed, nici Visnu sau altii. Sunt curios daca tu crezi acelasi lucru.