Sfintii Zilei

[tabitha]

Pe 4 Iulie este sărbătorit Sfântul Andrei Criteanul, sau Cretanul.

Sfântul Andrei Criteanul s-a născut în Damasc, în jurul anului 660. Din viața sa, aflăm că micuțul Andrei nu a vorbit până la vârsta de 7 ani, când într-o duminică, după ce a primit Sfânta Împărtășanie, a început să vorbească cu o abilitate nemaîntâlnită.

Andrei Criteanul este cunoscut ca unul dintre cei mai de seamă și mai prolifici creatori de canoane și imne, deosebite prin frumusețea formei și profunzimea gândirii.

El a compus Canonul cel Mare (Canonul de pocăință) din Triod, canon format din 250 de tropare. Canonul Sfântului Andrei Criteanul se citește de două ori în Postul Mare, astfel: unele părți, la Pavecernița Mare din primele patru zile ale Postului, și, în întregime, în a cincea săptămână în cadrul slujbei Utreniei.

Mai multe detalii citiți aici : http://www.crestinortodox.ro/vietile...nul-99218.html

Tot pe 4 iulie este sărbătorit Sfântul Andrei Rubliov - iconar rus cunoscut mai ales pentru reprezentarea iconografică a Sfintei Treimi. Un document de la anul 1408 amintește pentru prima dată numele lui Rubliov, când a fost pictată Catedrala Buna Vestire din Moscova.

Sfanta Mare Mucenita Chiriachi

In zilele imparatului Diocletian, la anul 282, era un crestin, anume Dorotei, impreuna cu sotia sa, care se chema Evsevia. Acestia, fiindca erau fara de fii, s-au rugat lui Dumnezeu ca sa le dea rod, fagaduind sa-I daruiasca Lui pe copilul ce se va naste. Deci a ascultat Dumnezeu rugaciunea lor si au nascut un prunc de parte femeiasca in ziua de duminica, lucru pentru care au si numit-o pe prunca Chiriachi, ce inseamna duminica. Deci botezand-o, au crescut-o cu invatatura si cuvantul Domnului, dupa Apostolul Pavel, pazind-o pe fecioara curata, fiindca fagaduisera a o afierosi lui Dumnezeu.

Iar intr-o zi, un pagan bogat, care vietuia in cetate, auzind laudandu-se frumusetea si bunatatea obiceiurilor tinerei fecioare, a hotarat s-o insoteasca cu fiul sau. Si spunand el lui Chiriachi de aceasta, ea a marturisit ca este mireasa lui Hristos si ca doreste sa moara in feciorie. In vremea aceea, Diocletian a ridicat prigoana asupra crestinilor, iar paganul maniindu-se, s-a dus si a parat la imparat pe Chiriachi si pe parintii ei, cum ca sunt crestini. Deci tiranul i-a chemat si i-a intrebat de ce defaima zeii. Dorotei a raspuns cu indrazneala ca a invatat de la parintii sai sa nu cinsteasca decat pe Unul Dumnezeu, Cel ce a facut cerul si pamantul si Care s-a intrupat pentru a noastra mantuire. Atunci imparatul a poruncit sa fie biciuit, dar pentru ca Dorotei nici sub lovituri nu inceta sa batjocoreasca pe idoli, l-a trimis impreuna cu Evsevia la ighemonul Iust, ce se afla in partile Militinei, in Armenia cea mica. Deci acela i-a pus la chinuri, apoi a poruncit sa le taie capetele.

Iar pe Chiriachi, Diocletian a trimis-o la ginerele sau, cezarul Maximian, care se afla in Nicomidia. Acela uimindu-se de frumusetea fecioarei, i-a fagaduit ca o va insoti cu o rudenie a imparatului, daca se va inchina idolilor. Dar Chiriachi nu s-a plecat deloc, zicand ca nimic nu poate sa o desparta de Hristos. Atunci Maximian a poruncit sa o intinda la pamant si sa o bata cu vine de bou, pana va muri. Deci ostasii au batut-o pana au ostenit si s-au schimbat intre ei de trei ori, dar mucenita a ramas nesimtitoare la lovituri si inca mai mult stralucea de har. Pentru aceasta tiranul se mania asupra ostasilor ce o chinuiau pe mucenita, crezand ca acestia nu o lovesc cu toata puterea, din mila fata de ea. Atunci sfanta a zis catre Maximian: "Nu te insela, Maximiane! Niciodata nu ma vei birui, caci harul lui Dumnezeu imi este in ajutor!"

Atunci Maximian a trimis pe sfanta la Ilarion, stapanitorul Bitiniei, care era vestit pentru cruzimea sa fata de crestini. Acela citind scrisoarea lui Maximian, a amenintat-o pe mucenita cu chinuri groaznice, dar Chiriachi i-a raspuns ca i-ar fi mai usor sa inmoaie fierul, decat sa o supuna pe ea. Deci chinuitorul a poruncit sa o spanzure de par si sa o arda cu torte, dar ea a ramas nepasatoare, ca si cum ar fi fost fara de trup. Iar noaptea urmatoare, Hristos i s-a aratat in temnita si i-a vindecat ranile, fagaduindu-i sa o treaca toate incercarile cu harul Sau.

Deci chinuitorul s-a spaimantat vazand-o vindecata dimineata, dar a crezut ca zeii au tamaduit-o si a dus-o in capistea idolilor. Acolo rugandu-se sfanta lui Hristos, s-a facut cutremur mare, incat s-au zdrobit idolii si s-au facut praf. Dupa aceasta, a urmat si o furtuna de vant, care a imprastiat praful idolilor, facandu-i pe pagani sa fuga. Doar Ilarion a ramas in capiste blestemand, dar un fulger venit din cer a ars fata lui, incat a cazut din scaun si a murit. Atunci a venit un alt stapanitor, cu numele Apolonie, si fiind instiintat de cele intamplate, a poruncit sa se aprinda un foc mare, ca sa fie aruncata sfanta in flacari. Deci ostasii incingand un cuptor mare, au aruncat-o pe Chiriachi inauntru. Dar ea a stat acolo mai multe ceasuri in rugaciune, cu mainile intinse spre cer, fara sa fie arsa deloc. Si desi era vara si senin, a aparut un nor si s-a facut o ploaie mare, care a stins focul. A fost aruncata apoi la doi lei salbatici, dar fiarele, simtind sfintenia ei, se gudurau ca miei. Si multi pagani, minunandu-se de un lucru ca acesta, au marturisit pe Hristos si au fost ucisi. Iar a doua zi, stapanitorul vazand ca nu poate sa o induplece in nici un chip, a statut la judecata si a dat asupra sfintei hotararea sa fie ucisa afara din cetate, prin taierea capului.

Auzind Chiriachi aceasta hotarare, a cerut vreme sa se roage. Deci s-a rugat indelung, multumind lui Hristos care a invrednicit-o sa marturiseasca numele Sau inaintea imparatilor si a ighemonilor, si Care i-a pazit fecioria neintinata. Atunci s-au aratat niste ingeri luminosi veniti ca sa-i primeasca sufletul pentru a-l duce la Mirele sau cel ceresc, iar ea s-a culcat incet la pamant, incredintandu-se in mainile lui Dumnezeu. Deci cand ostasii au mers aproape de dansa, vrand sa-i taie capul, au vazut-o moarta si s-au spaimantat. Si s-a facut glas dumnezeiesc catre dansii: "Mergeti, fratilor, si propovaduiti la toti maririle lui Dumnezeu!" Si in vreme ce ostasii s-au intors sa spuna ighemonului cele vazute, crestinii care se ascundeau de frica paganilor au luat trupul sfintei si l-au ingropat intr-un loc potrivit, laudand pe Dumnezeu, cel slavit intru sfintii sai
https://www.google.ro/url?sa=t&rct=j...VlUxHE2K_A9bug

Mana Sf Mucenite Chiriachi se afla si astazi in Catedrala Episcopala A Husiului.
Va asteptam cu drag sa va inchinati Sfintelor Sale Moaste.

[cristiboss56]

În Sinaxarul Bisericii noastre este consemnată la data de 7 iulie, ziua martiriului Sfintei Chiriachi. O sfântă martiră pentru credinţa în Mântuitorul Iisus Hristos care a avut curajul de a înfrunta păgânătatea, întunericul, compromisul, duplicitatea şi a pecetlui cu preţul propriei vieţi pământeşti trecătoare, credinţa în Mântuitorul Hristos.

Poate pentru foarte mulţi conaţionali, sfânta este puţin cunoscută, însă la Catedrala Episcopală din Huşi, de peste 250 de ani, se află un fragment din moaștele sale.

Mai multe informații despre această sfântă găsim pe site-ul episcopiahusilor.ro:

Născută din părinţi creştini, în Asia Mică, ca răsplată a rugăciunii lor către Dumnezeu, pentru că a văzut lumina zilei în zi de duminică, a primit numele Chiriachi, substantivul plural desemnând în limba elină, ziua Învierii, ziua care pentru creştini este odihnă şi lucrare a celor pentru suflet. Tinereţea şi viaţa ei plină de virtute şi dragoste creştină, a dus-o în conflict cu autorităţile păgâne ale Imperiului roman. Întrucât cel mai mare şi perfid persecutor al Bisericii, împăratul Diocleţian (284 -305), a pornit o sângeroasă şi de neimaginat luptă împotriva ei, mulţi creştini primind cununa nepieritoare a martirajului, şi Sfânta Chiriachi, pentru credinţa în Domnul cel mort şi înviat, s-a învrednicit de a se socoti împreună cu cei ce „şi-au spălat hainele lor şi care stau neîncetat slujind şi bucurându-se de slava cea cerească” (Apoc.7, 14-17).

Martiriul sfintei ne arată puterea credinţei şi biruinţa ei. O tânără îşi asumă curajul, şi în faţa autorităţilor păgâne, mărturiseşte curajoasă că aparţine lui Hristos, că este creştină, că viaţa această pământească şi favorurile trecătoare şi înşelătoare, nu pot fi niciodată comparate cu dobândirea vieţii veşnice, pe care o dăruieşte Mântuitorul Hristos tuturor celor ce cred în El, şi-L mărturisesc. Sfârşitul vieţii ei a întors mulţi păgâni, cerând să devină creştini. Şi astfel, o lumină ce strălucea pe acest pământ, a luat în ceruri şi alte lumini care nu încetează a străluci de-a lungul veacurilor. Aceasta, în câteva cuvinte despre viaţa sfintei mare martire a lui Hristos, fericita Chiriachi.

O împrejurare fericită

La Catedrala Episcopală din Huşi, se află mâna dreaptă a acestei sfinte care în fiecare zi răspândeşte mireasmă ce îndeamnă la revenirea în sine, la apropiere şi împăcare cu Dumnezeu a tuturor celor care caută odihna şi liniştea sufletească, într-o lume foarte zbuciumată şi bulversată.

În perioada anilor 1781-1791, a păstorit scaunul episcopal, vrednicul transilvănean de origine, Iacov Stamati, care a zidit actualul palat Episcopal, dar care a primit şi parte din sfintele moaşte ale Sfintei Chiriachi.

Spre sfârşitul secolului XVIII, o parte din moaştele Sfintei Chirachi, respectiv mâna dreaptă, se află în posesia arhimandritului Meletie Ghica, călugăr şi vieţuitor al Marei Lavre din Muntele Athos.

Mai înainte fusese stareţ al unei mănăstiri din Bucovina, după anul 1774, când această parte de ţară a fost încorporată în Imperiul austro-ungar, pleacă şi se stabileşte la Muntele Athos. Nu ştim de unde a intrat în posesia sfintelor moaşte, însă într-un testament scris de propria mână, aminteşte de existenţa lor, pe care, în cazul plecării lui din această lume, le lasă Mănăstirii Marea Lavră din Muntele Athos.

În viaţa lui a intervenit o suferinţă pe când se afla în cetatea Smirna din Asia Mică şi neavând mijloace financiare de tratament, scrie episcopului Huşilor, Iacov, propunându-i să-i ofere o sumă de bani, în schimb urmând să primească pentru Catedrala Episcopală din Huşi, sfintele moaşte. Acesta primeşte bucuros propunerea arhimandritului Meletie Ghica, făgăduindu-i cele cerute în schimbul primirii sfintelor moaşte. În arhiva Episcopiei, s-a păstrat următoarea însemnare: „prin această de faţă iscălită scrisoare se face cunoscut că pentru suma de 100 de lei, am dat mâna Sfintelor moaşte a Sfintei Chiriachi, iubitorului de Dumnezeu, episcopul Huşilor, kir Iacov, şi am luat de la Preasfinţia Sa banii, dăruindu-i în mâinile sale în ziua de 1 iunie, 1787 sfintele moaşte”.

O astfel de împrejurare fericită a făcut ca o parte din sfintele moaşte ale Sfintei Chiriachi să fie adăpostite în Catedrala Episcopală. La început, sfintele moaşte erau aşezate într-o cutie de lemn de chiparos, după care episcopul Iacov a confecţionat un chivot de argint poleit cu aur în care a aşezat odorul acesta de nepreţuit.

Sfinţenia nu anihilează firescul, ci întregeşte ceea ce lipseşte

În ziua de 7 iulie a fiecărui an când se cinsteşte Sfânta, mulţime de credincioşi veneau mai ales de dincolo de Prut să cinstească după vrednicie pe Sfânta Chiriachi, să se atingă de ea, să se vindece de bolile şi suferinţele lor, să mulţumească pentru darurile primite de la Dumnezeu.

Pentru o lume bazată în mare parte pe profit şi interese materiale, sfinţii, prin sfintele lor moaşte, mărturisesc prezenţa şi lucrarea lui Dumnezeu în această lume, care deşi este supusă păcatului nu este distrusă total, ci este chemată la sfinţenie. Sfinţenia nu anihilează firescul, normalul, ci întregeşte, completează şi reface ceea ce lipseşte. Niciun sfânt nu s-a prezentat ca purtător de lucruri suprafireşti, ci în răbdare a mărturisit credinţa, a apărat-o uneori cu preţul vieţii, dar a şi sădit-o prin faptele lui în sufletele şi inima multor generaţii.
Sfânta Chiriachi prin credinţa ei este dascăl şi îndrumător către ceruri.

Deşi tânără, slabă, lipsită de forţă fizică, puterea credinţei i-a dat curajul mărturisirii, într-un timp al persecuţiilor şi încercărilor.

Pentru un timp scurt şi efemer în faţa persecutorilor şi a celor însetaţi de sânge nevinovat, totul s-a părut de învins, însă prin lucrarea Duhului celui sfânt care a rodit în inima Sfintei Chiriachi, numele şi viaţa ei au devenit prilej de tărie în credinţă, putere a mărturisirii şi curaj chiar şi în faţa morţii trupeşti.

În fiecare an la 7 iulie, când sărbătorim ziua martiriului Sfintei Chiriachi, se face o procesiune cu sfintele ei moaşte, astfel reluându-se firul întrerupt de cei 50 de ani, de dictatură comunistă, când Episcopia a fost desfiinţată, ziua sfintei fiind trecută sub tăcere.
Martiriul Episcopiei Huşilor, coincide cu viaţa Sfintei Chiriachi, care din secolul al XVIII-lea a devenit ocrotitoarea ei înaintea lui Dumnezeu.
Biruinţa martiriului o observăm mereu, în ciuda dificultăţilor tot mai directe provocate de oameni necredincioşi, pătimaşi, lipsiţi de latura umană şi tot mai ignoranţi în viaţa duhovicească.

Sfinţii martiri prin credinţa şi viaţa lor, prin curajul şi puterea mărturisirii au devenit casnici ai lui Dumnezeu, izvorul vieţii şi al biruinţei. Cinstindu-i pe ei, recunoaştem puterea şi lucrarea lui Dumnezeu în viaţa noastră, precum şi măsura dragostei Lui faţă de noi, căci „minunat este Dumnezeu întru Sfinţii Săi”.

[tabitha]

Prăznuirea Icoanei Prodromița - de la Muntele Athos.

[adrian7]

Sfantul Nicodim Aghioritul praznuit la data de 14 iulie, a scris in timpul vietii sale prima editie a "Filocaliei", "Pidalionul", "Noul Theotokarion" (Canoanele aghiorite ale Maicii Domnului), "Paza celor cinci simturi" si multe alte opere inspirate din Sfintii Parinti si Sfanta Scriptura. A practicat rugaciunea isihasta si a fost un astru al Bisericii Ortodoxe. Cartile sale au ramas izvor de invatatura de credinta.

[tabitha]

În prealabil postat de adrian7

Sfantul Nicodim Aghioritul praznuit la data de 14 iulie, a scris in timpul vietii sale prima editie a "Filocaliei", "Pidalionul", "Noul Theotokarion" (Canoanele aghiorite ale Maicii Domnului), "Paza celor cinci simturi" si multe alte opere inspirate din Sfintii Parinti si Sfanta Scriptura. A practicat rugaciunea isihasta si a fost un astru al Bisericii Ortodoxe. Cartile sale au ramas izvor de invatatura de credinta.

Doamne ajută! Mulțumim pentru aducere aminte.

Sfântul Nicodim Aghioritul este reprezentat în multe icoane aplecat spre studiu și scriind cărți duhovnicești.

Una dintre cărțile sale cele mai cunoscute este "Războiul nevăzut". Extras din Precuvântare :

"Într-adevăr cartea aceasta învață nu despre o luptă sensibilă și văzută; nu despre lucruri trupești și trecătoare; ci despre războiul spiritual și nevăzut, în care intră fiecare creștin din ceasul botezului și făgăduinței sale în fața lui Dumnezeu de a se lupta în acest război și a muri pentru numele Lui dumnezeiesc. Războiul a fost descris în chip alegoric și în Numerii: "Pentru aceea se vorbește în cartea războiului Domnului" (XXI, 14) .

Însă cartea aceasta se ocupă de dușmanii netrupești și nevăzuți, care sunt diferitele pasiuni și dorinți ale cărnii, păcatului și demonului și care zi și noapte nu încetează a lupta împotriva ta.

După cum spune dumnezeiescul Pavel: " Lupta noastră nu este împotriva cărnii și sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva puterilor, împotriva stăpănilor întunericului acestui veac și împotriva duhurilor răutății de sub cer" (Efes, VI, 12) .

Și ea mai spune că ostașii care au să se arunce în această luptă sunt toți creștinii. Conducătorul lor este Domnul nostru Iisus Hristos, însoțit de toți coloneii și căpitanii Săi, adică de toate cetele îngerilor și sfinților. Câmpul de bătaie și terenul în mijlocul căruia are loc acest război este inima noastră și toată natura lăuntrică a omului.

Durata războiului este toată viața noastră."

[adrian7]

Pe 22 iulie este praznuita Sf. Mironosita Maria Magdalena. A fost prima mironosita care a vazut pe Mantuitorul inviat, in a treia zi, si a vestit Invierea. A fost numita de Biserica "apostol al Apostolilor" si a inceput traditia oualor rosii de Pasti. A fost inmormantata in Pestera unde au adormit si cei 7 tineri din Efes. Sfintele moaste se gasesc in prezent in Manastirea Simonopetra din Muntele Athos. Doamne miluieste!

[cristiboss56]

ADORMIREA SFINTEI ANA ,Mama Preasfintei Fecioare Maria -25 iulie



Potrivit tradiției, Sfânta Ana, mama Maicii Domnului, a trăit șaizeci și nouă de ani, iar soțul său Ioachim, optzeci. Fecioara Maria a rămas orfană de ambii părinți la vârsta de 11 ani, pe vremea când trăia în Templu.

Adormirea sa este sărbătorită în Biserica de Răsărit pe data de 25 iulie, zi ce ar putea simboliza și ridicarea primei biserici din Constantinopol în cinstea ei ori aducerea moaștelor în Constantinopol.

Rămășița trupului Sf. Ana nu a fost atinsă de stricăciune, făcând de-a lungul timpului nenumărate miracole, mai ales pentru femeile ce nu puteau avea copii. Întregul picior drept al Sf. Ana este păstrat la Mănăstirea Koutloumousiou, tot pe Muntele Athos. Mâna este păstrată la Mănăstirea Stavronikita. Alte rămășițe ale Sfintei se mai află la Patriarhia Ierusalimului și a Antiohiei, la Mănăstirea Kykkos de pe insula Cipru, precum și la alte patriarhii catolice și ortodoxe din întreaga lume. Rugăciunile către Sf. Ana sunt adresate pentru ajutor la nașterile dificile sau pentru ajutor în a avea copii.

[cristiboss56]

Sfântul Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon – Era originar din Nicomidia şi a trăit în timpul împăratului Maximian (292-311), un persecutor al creştinilor. Părinţii săi, Eustorghie şi Euvula, având o situaţie materială bună s-au îngrijit de creşterea copilului şi l-au dat în seama renumitului doctor Eufrosin, care l-a învăţat cum să-i îngrijească pe bolnavi. De la preotul Ermolae a învăţat credinţa creştină. Într-o zi, pe când se întorcea acasă, Pantelimon a găsit pe marginea drumului un copil mort, muşcat de o viperă. Dorind să pună la încercare spusele bătrânului preot Ermolae, el s-a rugat lui Dumnezeu ca acel copil să învie, iar vipera să moară. Spre uimirea tânărului Pantelimon, copilul a înviat. Atunci el a alergat la bătrânul Ermolae şi l-a chemat să îl vadă. Ulterior a primit sfântul botez şi Sfintele Taine. Pantelimon a mai tămăduit mulţi alţi oameni printre care şi pe un orb pe care nici măcar Eufrosin nu l-a putut vindeca. Atrăgând invidia celorlalţi medici, aceştia i-au spus împăratului că Pantelimon este creştin. Dorind să se convingă, împăratul l-a chemat mai întâi pe orbul vindecat care a mărturisit că el este creştin ca şi cel care l-a tămăduit, iar după aceea l-a chemat pe tânărul Pantelimon. Acesta a mărturisit că este creştin şi pentru a dovedi puterea lui Dumnezeu a vindecat pe un slăbănog despre care toţi spuneau că nu mai are şanse de tămăduire. Cu toate acestea, Pantelimon a fost supus la mai multe suplicii, primind în cele din urmă cununa muceniciei. La fel au fost martirizaţi şi preotul Ermolae şi cei doi ucenici ai acestuia, precum şi orbul vindecat. În tradiţia Bisericii, Sfântul Pantelimon a rămas cunoscut ca tămăduitor şi făcător de minuni.