Ce carti am mai citit....

[Ioan_Cezar]

În prealabil postat de forever...

"cuvânt... vine de la coventus, adunare de oameni" (însemnare din caietele lui Eminescu)
Câţi mai ştiu asta? Câţi îşi iubesc şi caută cuvântul, fiinţa comunitară, adevărul lor ultim? (C. Noica)

Mă întreb dacă asta are vreo legătură cu Logosul, cu Sfatul din Sfânta Treime...

[forever...]

În prealabil postat de Ioan_Cezar

Mă întreb dacă asta are vreo legătură cu Logosul, cu Sfatul din Sfânta Treime...

Mie mi se pare ca are legatura, de aceea am si citat aici cele de mai sus. Chiar daca, in carte, Cuvant este scris cu litera mica, deci legatura nu ar fi explicita (?)

[forever...]

"A vorbi de poet este ca şi cum ai striga într-o peşteră vastă... Nu poate să ajungă vorba până la el, fără să-i supere tăcerea. Numai graiul coardelor ar putea să povestească pe harpă şi să legene din depărtare delicata lui singuratecă slavă.

În toate veciile vizitate de atleţii şi bicicliştii filozofiei, el are vecia lui deosebită, închisă. Trebuie vorbit pe şoptite... Într-un fel, Eminescu e sfântul preacurat al ghiersului românesc. Din tumultul dramatic al vieţii lui s-a ales un Crucificat. Pentru pietatea noastră depăşită, dimensiunile lui trec peste noi, sus şi peste văzduhuri. Fiind foarte român, Eminescu e universal. Asta o ştie oricine citeşte: cu părere de rău că lacătul limbilor nu poate să fie descuiat cu cheile străine.

S-au făcut multe încercări, onest didactice, de transpunere a poetului, unele poate, se spune, mai izbutite; dar Eminescu nu este el decât în româneşte. Dacă se poate traduce o proză, o povestire, un roman, unde literatura se mărgineşte, aproape fizic, la tablouri, la personaje şi la conture, dominată de mişcarea şi succesiunea cinematică, poezia nu poate să fie tălmăcită, ea poate fi numai apropiată. Poezia aparţine limbii mai mult decât proza, sufletului secret al limbii: jocul de irizări din interiorul ei face vocabularele neputincioase. Eminescu nu poate fi tradus nici în româneşte...Dovadă şi încercarea de faţă.
Competinţa eterului e limitată şi ea nu ar vrea să semene cu nimic ordonat şi pedagogic. E vorba de un Eminescu zărit în dezordine şi răzleţ, după o călătorie prin peisajele lui făcută în zigzag şi fără Cicerone. Muntele începe de jur împrejur şi nu are poteci. Unde nu te poţi urca te uiţi şi te mulţumeşti cu câteva imagini vaporoase. Dacă aş râvni să agăţ de constelaţia lui Eminescu o lumină ar fi o neînchipuită îndrăzneală. Constelaţia fuge mereu, se depărtează. Cine ar putea să o ajungă?

Mă numesc unul din oamenii în viaţă, care l-au văzut pe Eminescu în carne şi oase. Eram copil de nouă ani. L-am zărit pe Calea Victoriei... Trecea prin public un om grăbit, fără să ocolească, impetuos. „Uite-l pe Eminescu!”- a spus cineva, cu un glas pe care-l ţin minte. Se pare că poetul nu mai făcea parte din viaţa lui şi că trăia o metempsihoză străină. Nu puteam şti atunci cine era să fie Eminescu, şi ar fi fost normal să-i uit numele auzit. E curios că nu l-am uitat. Mi-a rămas în ureche, o dată cu tonul de stupefacţie şi de compătimire, probabil, cu care a fost rostit. Mi-a rămas aninat ca de o schiţă de fum. Nu mă puteam gândi, atunci, că după cincizeci şi cinci de ani trecuţi voi evoca într-o pagină de tipar ceea ce începea să fie, încă de pe atunci, o amintire...”

T. Arghezi

[Mena59]

În prealabil postat de Mihailc

M-aş bucura dacă ai posta nişte impresii după ce o citeşti, atât pozitive cât şi negative.

Cartea m-a captivat. Am citit-o destul de repede, tinand cont de faptul ca timpul meu pt citit e destul de limitat.
Astfel, ca si noutati pt mine, am aflat informatii de dogma yehovista. M-am bucurat sa aflu erorile si falsitatile cu care sunt indoctrinati pentru a nu cadea in plasa lor. Intr-o perioada am fost asaltata de doi fericiti martori. Am scapat de ei doar pt ca nu am avut timp sa-i asult.
In schimb stiam cate ceva despre aerul acela fals fericit si prietenos pe care il afiseaza milenaristii, cum li se mai spune.
Mi s-a parut foarte buna asemanarea dintre atmosfera din sanul societatii Turnul de veghe cu filmul The Truman Sohw.
Mi-a placut cartea. Insa nu cred intr-un happy end pt cei ce au parasit societatea T.de V.
Dupa cum spunea unul din personaje (nu mai stiu, Nikos sau George): daca cel ce paraseste erezia o face pentru cautarea Adevarului atunci va ramane in Biserica Ortodoxa. Daca cel alungat, excomunicat, nu cauta decat un alt grup, un alt mediu de socializare din care sa faca parte si in care sa i se gadile orgoliul, acesta nu va ramane in Ortodoxie. Va cauta ceva similar societatii t/v ...

Nu stiu de ce dar cartea mi-a lasat o mare tristete...

[Mena59]

În prealabil postat de Mena59

Cartea m-a captivat. Am citit-o destul de repede, tinand cont de faptul ca timpul meu pt citit e destul de limitat.
Astfel, ca si noutati pt mine, am aflat informatii de dogma yehovista. M-am bucurat sa aflu erorile si falsitatile cu care sunt indoctrinati pentru a nu cadea in plasa lor. Intr-o perioada am fost asaltata de doi fericiti martori. Am scapat de ei doar pt ca nu am avut timp sa-i asult.
In schimb stiam cate ceva despre aerul acela fals fericit si prietenos pe care il afiseaza milenaristii, cum li se mai spune.
Mi s-a parut foarte buna asemanarea dintre atmosfera din sanul societatii Turnul de veghe cu filmul The Truman Sohw.
Mi-a placut cartea. Insa nu cred intr-un happy end pt cei ce au parasit societatea T.de V.
Dupa cum spunea unul din personaje (nu mai stiu, Nikos sau George): daca cel ce paraseste erezia o face pentru cautarea Adevarului atunci va ramane in Biserica Ortodoxa. Daca cel alungat, excomunicat, nu cauta decat un alt grup, un alt mediu de socializare din care sa faca parte si in care sa i se gadile orgoliul, acesta nu va ramane in Ortodoxie. Va cauta ceva similar societatii t/v ...

Nu stiu de ce dar cartea mi-a lasat o mare tristete...

Citind cartea, mi-i imaginam pe acei frati ai nostri, yehovistii, caci sunt si ei fiii Lui Dumnezeu, fiii cei rataciti, mi-i imaginam plutind pe o mare adanca, imbarcati pe un vas sub pavilon strain...
Poate ca aceasta carte ar trebui sa fie distribuita gratuit spre a fi citita de toti oamenii.
Sau poate ca ar fi in zadar, gandindu-ma la raspunsul parintelui Avraam dat bogatului cel nemilostiv:
"Daca nu asculta de Moise si de prooroci, nu vor crede nici daca ar invia cineva din morti” (Luca 16, 19-31).

[tot-Laurentiu]

Titlu: Sfantul Andrei cel nebun pentru Hristos
Editura: Evanghelismos



Epifanie l-a luat cu el pe Fericitul Andrei si au mers impreuna in Biserica Sf. Mare Mucenic Agathonic. Dupa ce s-au asezat intr-un loc linistit, langa Aghiazmatar, tanarul l-a intrebat:

- Este adevarat ceea ce se spune, ca tunetele si fulgerele sunt pricinuite de Proorocul Ilie, alergand cu carul sau deasupra norilor si urmarind un oarecare balaur?

- Nu, fiul meu, nu este asa. Trebuie sa fie omul peste masura de prost ca sa primeasca asa ceva. Acestea le-au plasmuit oamenii cei nebuni cu mintea lor. Unii, asemenea acestora, au spus si ca Hristos facea inaintea iudeilor pasari de lut si, dandu-le suflare, le lasa sa zboare sau mai ziceau ca zapada este faina care cade din cer si altele asemanatoare. Cate lucruri desarte si mincinoase au scris ereticii! Pe acestea fiecare crestin trebuie sa le lepede.

Asadar Ilie nu s-a ridicat la cer, nici nu sade in car, pentru ca "nimeni nu s-a suit la cer, decat Cel Ce s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer" (Ioan 3,13). Are insa darul de a-L face milostiv pe Dumnezeu si sa trimita ploaie pe pamant in zile de seceta.

Ilie traieste inca si este cu trupul sau, dar nimeni nu-l cunoaste. Traieste si Enoh si are legatura cu multi, dar nimeni nu-l recunoaste. Traieste si Ioan Teologul. Exista si traieste in lume ca margaritarul in noroi. A fost lasat cu trupul pe pamant ca un trimis al lui Iisus Hristos, ca sa-L faca milostiv fata de pacatele noastre si sa-L opreasca sa ne stearga de pe fata pamantului de fiecare data cand, cu dreptate se porneste asupra-ne mania Sa cea dreapta, vazand gresalele noastre inmultindu-se.

- Putem oare - a intrebat Epifanie - sa inchipuim Dumnezeirea cu infatisare omeneasca?

- Nu - a raspuns fericitul - pentru ca Dumnezeu nu are infatisare omeneasca, nici nu seamana cu vreo zidire oarecare, nici nu L-a vazut cineva, incat sa descrie infatisarea Sa. De multe ori, desigur, Se arata alesilor sai, dar sub o infatisare accesibila fiinteli omenesti, precum si El insusi a facut cunoscut: "Eu am vorbit catre prooroci si le-am inmultit vedeniile si tot prin prooroci am grait in pilde "(Osea 12,11).

- Spune-mi, care este prima zidire a lui Dumnezeu? Vreau sa te ascult. Semeni cu izvorul din care curge miere si lapte.

- Dumnezeu - a raspuns Cuviosul - a existat de la inceput, exista si va exista impreuna cu Fiul si Cuvantul Cel fara de inceput si Cu Prea Sfantul si de viata facatorul Sau Duh. Nici una din zidiri nu a existat. Imparatea numai o tacere si o liniste intertreimica. Deoarece Dumnezeu n-a voit sa limiteze binele intru Sine Insusi, S-a gandit sa creeze lumea si sa-i faca bine, revarsand asupra ei nesfarsita Sa bunatate. Asadar, a spus: "Sa se creeze veacurile"; si cu Cuvantul s-a creat indata. Cuvantul este Fiul Cel Unul Nascut, Care S-a Nascut mai 'nainte de veci din Tatal, Fara sa-si schimbe firea Sa cea dumnezeiasca. El Insusi S-a facut temelia pe care s-au intarit nesfarsitele veacuri si El insusi le-a desavarsit. Asadar, El este temelia creatiei, dar in acelasi timp nu inceteaza a fi si Dumnezeu Cuvantul, Unit cu Tatal. De altfel, El Insusi, cand a venit plinirea vremii, S-a facut om pentru noi din fecioara Maria.

-Explica-mi mai adanc - a spus Epifanie - care este ipostasul veacurilor?

-Este nesfarsita lor prelungire, adica neintrerupta succesiune a timpurilor si nemarginirea anilor. Esenta lor este un duh foarte frumos si minunat, care se fixeaza pe toata intinderea sa in 7 semne(puncte) (adica se imparte in 8 perioade de timp)
De la veacuri au luat minte oamenii si ingerii. Si veacurilor le-a dat Domnul pornirea pentru calatoria neintrerupta in timp ce noua si ingerilor ne-a daruit viata. Astfel, prin calatoria lor neintrerupta, veacurile ne indeamna sa umblam si noi intr-acelasi chip.
Aceasta calatorie a lor are inceput, sfarsit insa niciodata. A luat si Adam de la inceput acest drum al veacurilor, dar pana astazi nu a putut depasi veacul al saptelea. Nu a putut din pricina noastra, deoarece, ca urmasi ai sai cu acelasi sange, suntem la fel cu acela si calatoria noastra este comuna. Adica pana astazi nu s-a implinit cele sapte veacuri ale acestei lumi, pe care noi le masuram cu anii. Cand se vor implini, Cel Prea Inalt va ridica un vant infricosator in toata lumea. Atunci se vor impreuna oasele oamenilor si se vor lipi in chip armonios unul cu altul. Peste ele se vor intinde nervii si dupa aceea carnurile; si fiecare suflet, care a fost dezlegat de trupul sau cel stricacios, il va primi nestricacios.
Atunci va trambita un inger cu o trambita infricosatoare si se va cutremura lumea. Mormintele se vor deschide, mortii vor invia intru clipeala ochiului si va cobori Judecatorul, Care va rasplati fiecaruia potrivit cu faptele sale. Atunci va incepe veacul al optulea, precum zice Solomon: "Fa parte la sapte si la opt" (Eccl.11,2) Acest veac nu va avea sfarsit. Pe cei drepti ii va aduce in veselia cea nespusa si in odihna cea vesnica, in timp ce pe cei pacatosi in pedeapsa cea nesfarsita. Dupa invierea mortilor, oamenii vor deveni nestricaciosi si nemuritori, raiul, vesnic, iadul, nesfarsit si veacul acela, netrecut. De altfel, cuvantul "veac" inseamna in sens propriu, ceea ce se intinde continuu spre nemarginire si spre nesfarsit, fara sa aiba vreo margine sau sfarsit

- De vreme ce veacurile sunt prima creatie a lui Dumnezeu, care este a doua? - a intrebat Epifanie.

- A doua sunt cetele ingeresti. Pentru ca Cel Prea Inalt este netrupesc, a creat mai intai lumea cea nemateriala, intelegatoare si netrupeasca, pe care o inconjoara si o tine alaturi de El.

- Cetele ingeresti au fost create in acelasi timp toate odata sau in mod succesiv, una dupa alta, precum zidire materiala?

- Ar fi putut Dumnezeu, cu un cuvant al Sau, sa puna inaintea infricosatorului tron al Dumnezeirii sale celei nemarginite, toate legaturile ingeresti impreuna. Insa a fost bunavoirea Sa sa le creeze in mod succesiv, una dupa alta, exact ca si zidirile cele vazute ale acestei lumi. Astfel, dupa ce a intregit, precum am spus, duhul preafrumos al veacurilor, a luat din acest duh si a creat Preacuratele Puteri ceresti, dupa cum a luat din pamant si a creat trupul omenesc.
Mai intai a plasmuit Heruvimii, Serafimii si Tronurile, dupa aceea Domniile, Stapaniile si Puterile, iar la sfarsit Incepatoriile, Arhanghelii si Ingerii. Capeteniile miilor si ale zecilor de mii de Puteri ceresti fara de trup sunt Mihail, Gavriil, Uriil, Rafail si Salatiil. Ultima era satana, care a cazut din cer. Preaspurcatul nu a cazut deoarece nu s-a inchinat lui Adam, dupa cum palavragesc unii, caci omul inca nu fusese zidit. A cazut deoarece a invidiat Slava Domnului si s-a gandit sa ntemeieze o imparatie a sa dimpreuna cu ceilalti ingeri lepadati. Caci a spus: "Voi aseza tronul meu... sui-ma-voi deasupra norilor si asemenea cu Cel Prea Inalt voi fi" ( Is. 14, 13-14)
Astfel Dumnezeu l-a surpat din cer jos, impreuna cu toata ostirea sa, cu care afcut aceste planuri. In locul lor urca ceata oamenilor mantuiti, care vor implinii a zecea ceata ingereasca.
Cetele pe care le-a creat Dumnezeu sunt atat de numeroase, incat este cu neputinta a se socoti cu mausri omenesti. De altfel, de aceea a spus Domnul Apostolului Petru in timpul Patimii: "Sau ti se pare ca nu pot sa rog pe Tatal Meu si sa-Mi trimita acum mai mult de douasprezece legiuni de ingeri?" (Mat. 26, 53).

- Care este a treia creatie a lui Dumnezeu?

- Bezna si haosul, intunericul si apa, focul, ceata si cele de mai dedesubt. Apa nu era adunata intr-un loc, ci se afla intr-o continua miscare: "Duhul lui Dumnezeu se purta pe deasupra apelor" (Fac. 1,2)
Acest duh nu era Duhul Sfant precum sustin unii si a fost creat dupa vanturi.

[tot-Laurentiu]

- Te rog - i-a spus iarăşi Epifanie - dacă vrei, fă bine şi spune-mi, în ce fel este sufletul omului? Desigur ştiu şi eu ceva despre el, dar nu am atâta încredere în argumentele mele, câtă am în învăţătura ta cea insuflată de Dumnezeu!

- Sufletul - a răspuns fericitul - este totul pentru om. Am putea spune ca este viata si dumnezeul trupului nostru pamantesc. Dumnezeu i-a dat acestuia posibilitatea de a-l insufleti si de a-l carmui, de a-l odihni si de a-l incalzi cu caldura. Fara acesta, trupurile noastre ar fi lut, cenusa si praf.

- Acestea le ştiu şi eu - a spus tânărul - dar caut să aflu care este firea sufletului, care este înfăţişarea lui după ieşirea sa din trup şi în ce se deosebeşte sufletul păcătos de cel virtuos.

- Firea sufletului este duhul intelegator, usor, foarte intelept si fin, foarte linistit, dulce si bland, alcatuit cu har si frumusete peste madulare nevazute, foarte cuviincioase si foarte placute lui Dumnezeu si cetelor sfintilor ingeri.

La inceput, sufletele tuturor oamenilor stralucesc mai mult decat soarele. Insa cu cat inainteaza in varsta, primesc infatisarea potrivita cu faptele lor. Sufletele celor virtuosi nu au toate aceeasi stralucire. Stralucirea depinde de cat de mult s-a straduit fiecare sa se curateasca prin nevointa pentru virtute. Potrivit cu nevointa, se lumineaza si sufletul. Cu cat rabda cineva mai multe osteneli si mahniri pentru Domnul, cu atat urca si se apropie de El; si cu cat se apropie de El, cu atat se lumineaza si devine dumnezeu dupa har prin impartasirea de Duhul Sfant.

Fierul, din negru si rececum este, cu cat sta in foc mai multa vreme, cu atat mai mult se lumineaza si se incalzeste. La fel se intampla si cu oamenii. Foc este Duhul Sfant, fier negru suntem noi, oamenii. Asadar, cu cat staruim in post si priveghere, in rugaciune si infranare, asa cum ni le-a legiuit Duhul Sfant, cu atat mai mult straluceste fata noastra de curatie si de iluminare.

Exact dimpotriva sa cugeti si despre cei pacatosi. Cand sufletele se dau pruncilor, se pastreaza nespurcate pe toata durata sarcinii. Dupa nasterea lor insa, daca incep sa pacatuiasca, se intuneca. Si cu cat se cufunda si se tavalesc in pacat, cu atat se innegresc si devin ca funinginea.

Multe suflete, cand se despart de trup, par a fi ranite, altele infometate si imbracate in zdrente. Unele par a fi pline de lepra, in timp ce altele sunt negricioase ca etiopenii, iar altele negre ca si cum ar fi parlite. Sufletele pomenitorilor de rau seamana cu diavolii, in timp ce ale ereticilor, cu intunericul cel adanc. Cele ale varsatorilor de sange si ale inchinatorilor la idoli – ca sa nu merg mai jos – sunt inca si mai rele!”

[sophia]

Foarte interesanta carte. Dar a aparut in 2002 asa ca nu cred ca se mai gaseste in librarii.

[tot-Laurentiu]

Trebuie să mai fie. Uite aici:
http://www.evanghelismos.ro/carte/93...pentru_hristos

[Mihailc]

Mulţumesc Mena59 pentru impresiile utile pe care le-ai împărtăşit cu noi. Ar fi interesant dacă toţi cei care recomandă cărţi, însoţesc recomandarea cu câteva opinii pe cont propriu despre textul recomandat.