Povesti adevarate , de prin lume adunate !

[cristiboss56]

Locuitorii din Rodos vorbesc despre o minune, petrecută sâmbătă dimineața (26 octombrie 2013), atunci când au curs lacrimi din icoana Arhanghelului Mihail aflată în biserica cu același hram din vechiul cimitir Ialyssos, Grecia.
La ora 14.00, Mitropolitul Chiril al Rodosului a mers la locul unde se află icoana, urmând povestirile credincioșilor, pentru a vedea dacă a fost vorba despre o minune sau de un eveniment obișnuit.
Mitropolitul, după ce a verificat ceea ce păreau a fi lacrimi vărsate de Sfântul Arhanghel , a cerut ca icoana să fie mutată din locul unde fusese așezată.
A studiat cu grijă partea din spate a icoanei, precum și peretele pe care fusese pusă pentru a vedea dacă nu cumva umezeala afectase icoana.
După ce s-a lămurit că acest lucru era imposibil, Mitropolitul Rodosului a afirmat că aceasta a fost o minune, și a cerut ca icoana să fie dusă în biserica cu hramul Adormirea Maicii Domnului din Ialyssos pentru a fi așezată spre închinare, precum și pentru a se vedea dacă schimbarea mediului va opri fenomenul .
O vom duce la biserica cea mare pentru a vedea dacă minunea continuă , le-a spus Mitropolitul Chiril credincioșilor adunați în biserică.
Primele persoane care au văzut icoana plângând au fost femeile care au deschis biserica sâmbătă dimineața și care la rândul lor l-au anunțat pe preotul bisericii.
Părintele Apostolos ne mărturisește că icoana a fost pictată în 1896 și că recent a fost restaurată de către departamentul arheologic.
Icoana continuă să izvorască lacrimi, chiar și în noul său mediu, oprindu-se doar pentru scurt timp, și se spune că și cu o a doua icoană a Arhanghelului Mihail de la aceeași biserică se petrece același lucru.

[cristiboss56]

In ţinutul Arcadia, la hotar cu Messinia, în regiunea Megalopolis, se află satul Vasta. Aici în sat este o bisericuţă cu numele sfintei din ţinut -
Teodora, preacuvioasa muceniţă -, care se sărbătoreşte la 11 septembrie.
Această barcă a credinţei este unică în toată lumea. O astfel de bisericuţă nici nu a existat, nici nu va mai exista. Este cu totul o minune care zdrobeşte necredinţa. Deasupra acestui lăcaş sfânt, în mod cu totul miraculos şi inexplicabil, au crescut şaptesprezece copaci, o specie de stejari şi arţari, fiecare din ei depăşind zece metri. Cu toată greutatea lor şi în ciuda bătăii vânturilor stau drepţi, în picioare, acolo pe un acoperiş care s-a făcut în urmă cu zece secole. Demn de uimire este faptul că în interiorul acoperişului nu se disting rădăcinile lor.
Notează un pelerin cucernic: „Cum s-au sădit, au crescut şi se susţin aceşti copaci pe un acoperiş din veacul al X-lea? Cum poate sta atâta greutate acolo sus? Cum se poate, când bat vânturi puternice, când forţele naturii se înteţesc, să nu se prăbuşească, ci să stea acolo semeţ ca un mănunchi de flori? Cum ajungi şi îi zăreşti de departe, buzele tale rostesc: «Mare eşti Doamne şi minunate: lucrurile Tale!»”.
Iar de sub bisericuţă curge apă. O apă limpede , care a ţâşnit miraculos din pământul pietros. O apă binecuvântată, care rămâne curată precum aghiazma.
Copaci, biserică, izvor se află pe locul în care a fost înjunghiată pe nedrept Cuvioasa Teodora, victimă a unei grele calomnii. Şi amintesc de ulti*mele cuvinte rugătoare ale sfintei, dinaintea marti*riului ei: „Dumnezeul meu şi Doamne al meu! Trupul meu să se facă biserică, sângele meu să se prefacă-n râu, iar părul meu să se facă copaci”.
(Arhimandrit Daniil Gouvalis, Minunea credinţei , Editura Bunavestire, p. 163-166)

[cristiboss56]

Ceea ce știm din viața Sfintei Teodora din Vasta provine integral din tradiția locală, dar mica ei biserică din sudul Greciei este cunoscută în întreaga lume și vizitată de mii de credincioși în fiecare an.
Biserica Sfintei Teodora datează aproximativ din secolul al XII-lea și este în întregime din piatră. Nemaipomenit este totuși faptul că pe acoperișul ei cresc, în prezent, 17 copaci. Cei mai mulți au peste treizeci de metri înălțime, iar unii au peste un metru în diametru. Mulți arbori cântăresc peste o tonă. Cu toate acestea, chiar dacă acoperișul bisericii este mic, subțire și fără niciun sprijin special, rămâne în picioare de secole, ca prin minune.
Oamenii de știință au studiat biserica și s-au arătat incapabili să explice modul în care copacii cresc pe un astfel de acoperiș subțire, fără a distruge biserica. Micuța biserică este supusă unei mari presiuni și, de-a lungul timpului, au fost necesare unele restaurări minore - dar aceasta este mai ales din cauza curiozității unor oameni lipsiți de experiență, care au încercat să „înțeleagă misterul”. Intervențiile neprofesioniste au afectat arhitectura bisericii, dar doar într-o mică măsură.
Conform tradiției, înainte de martiriu, Sfânta Teodora s-a rugat: „Fie ca trupul meu să devină biserică, sângele meu să devină râu, iar părul meu să devină copaci. ” Astăzi, exact acest lucru se vede când vizitezi acest loc sfânt. Pe locul în care trupul ei martirizat a fost așezat, localnicii au construit o biserică în cinstea ei. De asemenea, un râu trece pe sub această biserică, iar deasupra au crescut copaci.
Micuța biserică este acum sub protecția Mitropoliei din regiune, precum și sub cea a Ministerului Culturii, ca monument bizantin de valoare națională.
Credincioșii cred că această biserică este o minune inexplicabilă. Sărbătoarea Sfintei Teodora a fost prăznuită anual în marțea din Săptămâna Luminată, timp de mai multe secole, până în 1956, când sărbătoarea a fost mutată la 11 septembrie, din cauza unei asemănări cu viața Sfintei Teodora din Alexandria care este, de asemenea, sărbătorită în acea zi.
Dar ce spun oamenii de știință despre minunea din Vasta?
În anul 2003, la cel de-al patrulea simpozion de „Arheometrie” din Grecia s-a prezentat un raport geofizic al bisericuței din Vasta. Cercetătorii de la Universitatea din Patras au venit în Vasta special pentru a studia „minunea”. Ei au decis să facă un test cu ultrasunete, analizând fiecare parte a pereților. Rezultatele au oferit cercetătorilor răspunsurile necesare pentru a primi aprobările de care aveau nevoie pentru restaurarea în întregime a monumentului. Au observat modul în care rădăcinile au crescut prin spațiile mici rămase libere între pietrele zidului, croindu-și drum până la pământ. Pereții sunt sub presiune constantă, iar clădirea a devenit „un corp viu”.
Descoperirile arheologilor au condus la aceeași concluzie: modul în care rădăcinile au urmat această cale și faptul că biserica și acoperișul sunt neatinse par a fi un miracol, care este unic în această lume și inexplicabil.
Eleftherios Beligiannis, un inginer din Atena a declarat în 1986: „De vreme ce vânturile care suflă în această regiune au puterea să dezrădăcineze arbori, se înțelege clar cu ce mare putere apasă cei 17 copaci asupra acoperișului. ”
Loukos Constantinos, un geolog din Corint a declarat în 1987: „Nu există nicio explicație geologică. Este un miracol continuu. ”
George Raptis, un silvicultor din Nafpaktos, a declarat în 1992: „Întregul fenomen este dincolo de orice logică umană, fie explicație naturală sau științifică. ”
Eleni Stavrogiannis-Perry, o arhitectă din Kalamata, a declarat în 1993: „Fenomenul este inexplicabil științific. Având în vedere poziția bisericii, construcția temporară și vârsta ei, greutatea și vânturile ar fi distrus-o treptat. Dar este încă în picioare, după atâtea secole, fără nicio stricăciune serioasă. ”
Anastasios Tinkas, un arheolog, istoric și teolog din Attica a declarat: „Întreaga creștere, existență și viață a copacilor de pe acoperișul bisericuței Sfintei Mucenițe Teodora este uimitoare și depășește orice rațiune și explicare firească a omului . Aceasta arată o caracteristică rară: intervenția lui Dumnezeu pentru făptura Sa prin săvârșirea de minuni. ”
Domnul Pallas, director al Anticariatelor din Atena, a declarat: „În conformitate cu legile naturii, cel puțin copacii mari, din cauza înclinării, înălțimii și a circumferinței, ar fi distrus-o . Pentru a sta imperios, este ceva la care știința nu poate oferi o explicație. ”
P. Makrigiannis, geolog, a declarat în 1993:
„Șaptesprezece uriași sprijiniți pe nimic! Toți acești arbori imenși sunt înrădăcinați pe nimic, sau mai bine zis pe acoperișul care este gros de numai câțiva centimetri. Cu toate acestea, cea mai mare surpriză ne așteaptă înăuntru. Nu există nicio rădăcină, cât de mică, care să iasă dintre zidurile vechi. Nu există nicio crăpătură cauzată de acestea. Atunci când vântul bate printr-un copac uriaș al bisericuței, rădăcinile lui formează pârghii foarte puternice, încât micul așezământ ar trebui să se dărâme imediat. Ca geolog, știu foarte bine că în mod normal zidurile ar fi fost strivite și dărâmate numai din cauza unui copac, iar aici sunt șaptesprezece! ”
Trebuie adăugat faptul că această biserică este menționată în Guinness Book of World Records ca miracol minunat.

[cristiboss56]

Se înserase, stelele se iviseră una câte una ca nişte candele sfinte pe cer. Era primăvară şi mănăstirea noastră, cufundată în sfânta ei tăcere, îşi primea vizitatorii întârziaţi şi grăbiţi. Un frate al unui om pe moarte m-a chemat să-l însemnez în semnul crucii cu sfintele moaşte ale Sfântului nostru pe fratele său în spital. Era atât de bolnav, încât îi cumpăraseră şi cele pentru înmormântare. Toţi plângeau în jurul său, situaţia lui era deznădăjduită; pentru o clipă a deschis cu efort ochii şi cu glas întretăiat şi prin semne pe care abia le-am înţeles, a întrebat: cum se numeşte Sfântul? I-am spus: Sfântul Efrem şi am continuat, spunându-i: Sfântul te va face bine şi vei veni pe picioarele tale ca să i te închini. Era în Săptămâna Stâlpărilor, în ziua de vineri când l-am vizitat. În Vinerea Mare, ieşind din biserică, în chip uimitor l-am văzut şezând în spaţiul de dinaintea curţii interioare, plin de bucurie şi veselie pentru darul de mult preţ al sănătăţii, pe care i l-a dăruit Sfântul.
În ajunul praznicului Sfântului nostru, toate surorile cu bucurie am pregătit biserica. În momentul în care am terminat cununa pentru icoana Sfântului şi am coborât de pe scaun, în acea clipă a căzut un trandafir mare şi s-a oprit pe geamul ce se află peste obrazul Sfântului. Am urcat iarăşi ca să-l pun la locul lui, dar pentru o clipă am gândit şi am zis: „ÎI voi lăsa şi oriunde voieşte Sfântul, acolo îl va dărui”. Au trecut mai multe ore şi slujba a început. Au venit mulţi credincioşi din diferite părţi, cei mai mulţi din clasele sociale înalte. Sosi şi cel vindecat de Sfântul nostru şi au trecut înainte atâţia alţii şi toţi s-au închinat la sfânta sa icoană. În acea clipă s-a întâmplat ceva uimitor. Trandafirul care rămăsese agăţat la icoana Sfântului a căzut în acel moment în capul omului care cu puţine zile înainte din aproape mort Sfântul nostru l-a înviat şi în acea clipă a auzit glasul dulce al Sfântului spunându-i:
„Spune tare, copilul meu, ca să audă toţi, că te-am făcut bine”.
Acela însă a tăcut, cu toate că Sfântul i-a zis de multe ori: „Nu ascunde, copilul meu, facerea de bine pe care ai primit-o”, şi atunci fiul lui a strigat şi din când în când zicea „s-a făcut bine tatăl meu, s-a făcut bine tatăl meu” şi bucuria era zugrăvită pe faţa lui. Recunoştinţa este virtute cerească, de aceea şi Hristos, atunci când doar unul dintre cei zece leproşi s-a întors ca să mulţumească Făcătorului de bine, a zis cu tristeţe: „Au nu zece s-au curăţit? Dar cei nouă unde sunt?”.
( Vedenii şi minuni ale Sfântului Mare Mucenic Efrem cel Nou, facătorul de minuni, vol. I-II , Sfânta Mitropolie a Atticei, Sfânta Mănăstire Bunavestire a Născătoarei de Dumnezeu, Muntele Neprihăniţilor - Attica, traducere din neogreacă de Nicuşor Deci, pp. 92-93)

[cristiboss56]

Tradiția săvârșirii Sfântului Maslu la Bisericani are rădăcini adânci, la fel ca ale stejarului în care s-a arătat Maica Domnului călugărilor ce voiau să plece la Muntele Athos. Multe minuni de vindecări se vor fi săvârșit și se săvârșesc și astăzi, din mila lui Dumnezeu, după cum mărturisește Părintele stareț, protosinghelul Serafim Mihali.
Pentru întărirea și îmbărbătarea celor care au nevoie de ajutor, suferinzi fiind de vreo boală gravă, istorisesc această minune pe care mi-a spus-o un părinte, viețuitor în obștea de la Bisericani în timpul petrecerii ei.
„Omule bun, ficatul tău este nou”
Era vineri seara, momentul în care se săvârșește
Taina vindecării la Bisericani. Biserica plină, ca de obicei. Preoții duc rânduiala slujbei, citind Evangheliile cuvenite, cu epitrahilele pe capetele credincioșilor. Printre ei, și un bolnav de ciroză, căruia medicii i-au dat de trăit cel mult două luni.
Nu era singurul bolnav și nici nu s-a remarcat în vreun fel. Detaliile pe care le-a dat sunt spuse de el însuși, când a venit să mărturisească starețului vindecarea sa miraculoasă. La câteva zile după Sfântul Maslu, la finalul Sfintei Liturghii, în altar era starețul și încă un părinte. În biserică, un om îngenuncheat în fața iconiței Maicii Domnului. Fața îi strălucea de recunoștință, iar lacrimile i-o încununau. S-a ridicat sfios și s-a apropiat de ușa diaconească din stânga.
‒ Aș dori să vorbesc cu părintele stareț, a spus el.
‒ Eu sunt, i-a răspuns părintele.
‒ Preacuvioase, doresc să mulțumesc Maicii Domnului și Sfinției voastre că, iată, am avut ciroză în ultimul stadiu, trebuia să mor, după spusele medicilor, dar am fost vindecat ! Am fost vineri la Taina Sfântului Maslu și am avut bucuria să stau chiar sub epitrahilul Sfinției voastre. Acum vin de la spital. Am fost la control și medicii s-au mirat foarte mult, întrebându-mă ce-am făcut, ce-am luat: „Omule bun, ficatul tău este nou!”, mi-au spus.
‒ Mulțumește-i Maicii Domnului , frate, și mergi sănătos la casa ta, l-a mângâiat starețul.
Omul s-a închinat și a plecat bucuros.

[cristiboss56]

În părțile de pe țărmul eparhiei Lichiei își avea locuința un bărbat care sărbătorea an de an sărbătoarea Sfântului Nicolae. Și odată pe când prăznuia el și mulțime de popor era adunată în biserică, împreună cu aceștia era și Vasile, fiul celui ce făcea praznicul, săvârșind slavoslovia de priveghere lui Dumnezeu și slujitorului Lui Nicolae. Și deodată nor de agareni fără Dumnezeu împresoară biserica și mulțime de popor, împreună cu Vasile au fost duși robi în insula Creta. Și pe toți cei din legături i-a condamnat la muncă, iar pe Vasile, ca unul care era nobil, conducătorul luându-l l-a pus să slujească copiilor lui la masa lui.
Iar părinții lui Vasile schimbând în plâns sărbătoarea, se tânguiau foarte. Dar după ce a trecut un an, și venind din nou sărbătoarea, spune bărbatul femeii: „Nici pe noi, zicea, nici pe fiul nostru nu-l folosește plânsul nostru, măcar să nu rămânem nepărtași sărbătorii sfântului Nicolae. Este convinsă femeia de bărbat și pregătesc cele necesare sărbătorii, se adună oaspeții la ospăț ca de obicei și prietenii îi mângâie cu privire la fiul lor. Și apoi au început să latre câinii foarte tare. Pentru aceea stingând repede orice torță, toți tăceau cu frică, temându-se iarăși de un atac al agarenilor, se tulburau foarte. Iar tatăl ascuns în dosul zidului pândea încet căutând să afle pricina pentru care lătrau câinii.
Și iată, îl vede pe Vasile stând uimit în mijlocul curții, încins cu haine de agareni, și ținând în mână o cupă plină cu vin și zice tatăl: „Fiule Vasile, tu ești sau vreo nălucă mă înșeală? Iar fiul zice: Nu bănui vreo nălucire, tată, ci că eu sunt, fiul tău, Vasile. Pe când se îmbrățișau ei, iată și mama și prietenii cu multe făclii îl înconjoară pe fiul și întrebau să afle pricina venirii lui străine.
Și fiul: „În seara asta, zice, pe când umpleam paharul cu vin la cină ca să-l dau stăpânului, nu știu cum am fost răpit pe sus până aici, precum vedeți. Dar mie mi se părea că stau pe pământ până ce tata m-a strigat, dar îl vedeam stând cu mine pe ocrotitorul nostru, dumnezeiescul Nicolae”. Iar mama, luându-l în brațe, zicea plângând. „Eu, fiule, te țin acum în mâinile mele prin ocrotitorul nostru Nicolae, pe tine pe care te credeam ucis de mâini spurcate și ucigașe”. Dar când s-a făcut dimineață s-au adunat toți de prin împrejurimi laolaltă și pentru această mare minune toți L-au slăvit pe Dumnezeu împreună cu slujitorul Lui, dumnezeiescul Nicolae.
( Sfântul Neofit Zăvorâtul din Cipru , Panegirice I, Scrieri III , Editura Doxologia, Iași, 2016
)

[cristiboss56]

- Gheronda, spuneți-ne o minune a Sfinților Doctori fără de arginți.
- Da. Ascultă această minune care s-a petrecut în zilele mele. Când am primit această chilie a Sfinților Doctori fără de arginți, acoperămintele Sfintei Mese erau deteriorate. Trebuia să le schimb. Problema era că nu aveam bani și nici nu cunoșteam vreun croitor care să le facă. Din fericire, mi-am adus aminte de o doamnă din Tesalonic. Îmi croise mai demult trei rânduri de acoperăminte pentru Săptămâna Mare. Cu ajutorul bănesc al unor femei evlavioase, această credincioasă, pe nume Amalia, a cumpărat materialele și le-a croit. Însă, din cauza muncii extenuante pe care o făcea, a orbit . Când am întâlnit-o, într-una din ieșirile mele din Sfântul Munte, mi-a zis:
- Gheronda, rugați-i Sfinția voastră pe Sfinții Doctori fără de arginți, pentru a căror biserică am croit acoperămintele, să mă vindece. În 20 de zile, după cum mi-au spus doctorii, mă vor opera, însă șansele mele de vindecare sunt minime. Și chiar dacă ar reuși operația, voi vedea oamenii ca niște umbre.
Eu, continuă starețul, din iubire și din datorie față de această femeie, am făcut rugăciune către Sfinții Doctori fără de arginți , am aprins lumânări și candela, am citit paraclise. Timp de câteva zile nu mă opream din a zice: „Sfinților Doctori fără de arginți, aveți milă de această femeie care ne-a croit acoperămintele, care s-a îngrijit de casa noastră. Maica Domnului, buna mea Maică, spune-le Sfinților Doctori să facă această minune”. Iar Sfinții Doctori au săvârșit o mare minune. După 15 zile din ziua în care știam că va avea loc operația, am primit o scrisoare de la acea femeie, în care scria următoarele:
„Preacuvioase Părinte Stareț, cu multă bucurie vă scriu că au venit în seara dinaintea operației cei 12 Sfinți Doctori fără de arginți, au stat toți în jurul patului meu și mi-au făcut ei înșiși operația care a durat trei ore. Eu eram adormită și vedeam în minte umbrele lor împrejurul trupului meu. Când au terminat operația, mi-am redobândit vederea . Dimineața a venit infirmierul cu targa, pentru a mă transfera în sala de operație. I-am spus că nu mai am nevoie, pentru că m-au vindecat, în mod minunat, Sfinții Doctori fără de arginți. Acela, spunând că trebuie să îndeplinească ordinul medicului, era de neînduplecat. Așadar, ne-am dus împreună la medic, căruia i-am spus următoarele:
- Domnule doctor, știți că religia noastră ortodoxă are sfinți care fac minuni? O astfel de minune mi s-a întâmplat și mie, ieri seară. Au venit Sfinții Doctori fără de arginți și m-au operat.
Atunci, doctorul, după ce a constatat vindecarea orbirii mele, mi-a dat bilet de ieșire din spital zicând: « Puteți pleca, doamnă! Este vorba despre o minune, nu pot să zic nimic »”.
(Această minune este relatată de către Gheronda Emanuil Grigoriatul)

[cristiboss56]

Multe dintre vindecările minunate ale Sfântului Ioan de Kronștadt (1829-1908), sfânt contemporan foarte iubit al Rusiei nordice, s-au întâmplat prin intermediul Sfintei Împărtășanii . Puterea vindecătoare se manifesta în primul rând în timpul împărtășirii cu Preacuratele Taine. Cu profunda credință pe care o aveau, bolnavii se împărtășeau cu adevărat „spre tămăduirea sufletului și a trupului”.
Preotul Vasilios Soustin povestește cum, pe vremea când era foarte tânăr, tatăl lui s-a îmbolnăvit grav de tuberculoză a laringelui. Profesorul Simanofski a constatat că bolnavul mai trăiește doar zece zile. Părintele Ioan se afla atunci în Kronștadt. I-au trimis o telegramă. În cinci zile părintele a ajuns la ei.
‒ De ce nu m-ați înștiințat că s-a îmbolnăvit așa de grav? Aș fi adus împreună cu mine Sfânta Împărtășanie.
Și, întorcându-se către bolnav, l-a întrebat:
‒ Crezi că pot să te ajut, cu puterea lui Hristos?
Acela a făcut un semn afirmativ. Atunci omul lui Dumnezeu a suflat asupra gurii bolnavului de trei ori, în semnul Sfintei Cruci .
‒ Vino la Kronștadt să te împărtășesc cu Preacuratele Taine. Te voi aștepta...
Când doctorul a aflat acest lucru, a spus că bolnavul va muri pe drum. Bolnavul a mers într-un final la Kronștadt, unde sfântul l-a împărtășit. A rămas acolo două zile. Toate rănile lui s-au închis și doar vocea îi era încă slăbită. Când s-a întors acasă, doctorul s-a mirat.
‒ Acest lucru este nemaivăzut. Este o minune vădită! a mărturisit pacientul în fața tuturor.
Bărbatul, care fusese pe moarte, a mai trăit încă 25 ani!
∞
În biografiile vechi ale sfântului se menționează și următorul caz de vindecare a unui femei în vârstă, după cuminecarea cu Sfintele Taine .
‒ Să vă împărtășiți, o sfătuia părintele Ioan de Kronștadt, și Domnul vă va face bine.
‒ Sunt foarte în vârstă, spunea bolnava, și de aceea nu voi putea fi vindecată.
‒ Nu este treaba noastră să știm timpurile și intențiile lui Dumnezeu, a răspuns părintele.
‒ S-a împărtășit mai demult, au completat cei din familia ei.
‒ Primii creștini, a mărturisit atunci sfântul, se împărtășeau în fiecare zi și voi nu vreți să vă împărtășiți acum, când aveți așa mare nevoie?
Într-un final, bolnava s-a împărtășit și foarte repede s-a vindecat.
∞
Caracteristică este și vindecarea principesei Zinaida N. Yusupova, care s-a îmbolnăvit de scurgerea sângelui după o naștere prematură. După cum istorisește ea însăși, Sfântul Ioan de Kronștadt a vizitat-o și s-a așezat pe patul ei, spunându-i:
‒ Dacă veți trăi sau nu, aceasta va fi după voia lui Dumnezeu. Dumneavostră însă trebuie să vă pregătiți pentru o nouă viață, prin împărtășirea cu Preacuratele Taine .
‒ Eu, părinte, mă pregătesc să mă împărtășesc înainte de Paști.
‒ Chiar dacă Paștele este aproape, a insistat atunci părintele, nu trebuie să amânați. Sunt pregătit să aduc imediat Sfintele Daruri.
La insistența lui, a primit cuminecarea și, deși se împărtășise cu conștiință curată și bucurie, a adormit șase ore. Când s-a trezit era sănătoasă cu desăvârșire! Profesorul Botkin, cel care îi urmărea îndeaproape starea de sănătate, văzând asemenea schimbare, a rămas pentru mult timp tăcut. Două lacrimi au curs pe fața lui. Mai apoi a murmurat gânditor:
‒ Noi, oamenii, nu am reușit să vindecăm această boală. Numai Domnul!
∞
Același sfânt povestește și următoarele evenimente asemănătoare: „Un om s-a îmbolnăvit de ulcer la stomac. A îndurat nouă zile, fără a primi nici cea mai mică alinare de la medici. M-am rugat cu fierbințeală pentru el zicând: «Doamne, ești Viața noastră! Pe cât de ușor pot eu să mă gândesc la vindecare, pe atât de ușor poți Tu să o dăruiești. Vindecă pe robul Tău, Împărate, de boala lui îngrozitoare!». Mai apoi l-am împărtășit, iar acela a primit Sfânta Împărtășanie cu dreaptă credință . În după-amiaza aceleiași zile s-a însănătoșit, iar seara s-a ridicat din pat. Stăpânul Hristos l-a miluit și i-a redăruit sănătatea. Mă uimesc de puterea dătătoare de viață a Preacuratelor Taine!
În slujirea mea preoțească, am întâlnit multe persoane bolnave care îndată s-au însănătoșit datorită credinței adânci, a pocăinței și a Sfintei Împărtășanii ”.

[cristiboss56]

Dorind să avem un copil, am mers la medic, însă în urma controlului şi a analizelor medicale, mi s-a dat un diagnostic grav: cancer de col uterin. Am urmat timp de un an tratamentul prescris, dar boala avansa. Am hotărât să renunţ la tratament şi să mă las în voia Domnului.
În 2009, de ziua Sfintei Parascheva m-am aşezat la rând, între pelerini, gândindu-mă că, dacă reuşesc să ajung la Sfânta, mă voi face bine. Deşi am probleme cu statul în picioare din cauza coloanei, am reuşit. Bucuria a fost mare, nu mai conta foamea şi frigul.
La controlul obişnuit, după câteva zile, n-am spus medicului că am întrerupt tratamentul. Rezultatele au fost bune, de parcă n-aş fi avut acel diagnostic cumplit. Atunci mi-am amintit spusele medicului că nu vom avea niciodată copii. Minunea s-a petrecut în 2011, când am născut la termen două gemene dorite şi iubite, lumina ochilor mei.
Nu vă îndoiţi; puterea lui Dumnezeu este mare!
Sfânta Parascheva face minuni, noi trebuie să ne rugăm şi să credem cu tărie.
Lăzăroaia Gianina , Iaşi

[cristiboss56]

Într-o bună zi, a sosit la mănăstire un credincios din Tesalonic. Cu multă credință s-a rugat sfântului să îi dea un semn de întărire, întrucât era foarte deznădăjduit . După o săptămână, aflându-se în Tesalonic, un prieten i-a făcut cadou o iconiță a Sfântului Efrem , pe care s-o poarte tot timpul la gât.
Din acel moment a simțit că prinde curaj și că poate depăși greutățile vieții . Starea de deznădejde a dispărut și a căpătat atâta putere, încât s-a apărat singur într-un proces în care era incriminat, avocații fiind în acea zi în grevă! Și și-a dovedit nevinovăția, fiind în cele din urmă achitat. Tot timpul procesului a cerut ajutorul
Sfântului Efrem . După ce s-a terminat totul, bărbatul a alergat la mănăstire și l-a găsit pe sfânt zâmbindu-i din raclă și parcă spunând: „Da, am fost lângă tine!”.
(Noi minuni ale Sfântului Efrem – Minuni cu copii născuți și nenăscuți, Editura Egumenița, 2009, pp. 137)