Fiecare are o pereche pe lumea asta?

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de alecsandra_ldc

Intreb pt ca exista persoane (eu cred ca ma numar printre ele) care par ca nu sunt potrivite nici pt casatorie (nu exista iubirea fata de partener, dorinta de a avea copii etc.) dar nici pt calugarie unde musai trebuie sa participi la slujbe, vrei nu vrei, nu e vorba doar de rugaciune, nu mai ai voie sa mananci carne, nu mai ai voie sa pleci din manastire etc.

Amandoua sunt cai de vocatie; nu exista in Biblie porunca obligatorie de casatorie. Si nici de calugarie ("cine voieste, sa imi urmeze Mie").

Fiindca oamenii sunt atat de feluriti exista in Biserica Catolica atatea ordine si feluri de participare la viata de credinta. Intermediare intre casatorie si calugarie sunt fecioarele consacrate. Dintre cele trei voturi, ele depun unul singur: al castitatii. Traiesc in lume, unde se ocupa, frecvent, cu a fi profesoare in invatamantul catolic de toate nivelurile. Tot in categoria de granita intre calugarie si laicat (desi, din punct de vedere canonic, apartin laicatului, adica nu fac parte dintre "trupele regulate ale Bisericii", ci dintre "rezervisti") se afla tertiarii. Multe dintre ordinele mari calugaresti au tertiari, adica un fel de simpatizanti care participa partial la viata de credinta a ordinului. Ei pot ramanea o viata in aceasta "stare a treia" (intre laici si calugari) ori pot opta, la un moment dat, pentru primirea tonsurii monahale.
In sfarsit, exista calugari-calugari, adica oameni care au depus toate cele trei voturi, dar traiesc in lume, nu in manastire. Exemplul cel mai ilustru este acela al iezuitilor. Exista tot felul de manastiri (franciscane, benedictine, dominicane etc etc), dar nu exista manastiri iezuite, fiindca iezuitii locuiesc foarte bine la bloc, traind din munca lor (de obicei intelectuala, au aplecare speciala spre stiintele exacte si matematici).

Trebuie observat un lucru: si la fecioarele consacrate, si la iezuiti ori altfel de feluri de calugari care traiesc in lume, nu exista cale de intoarcere. Nu se pot casatori, din moment ce au promis lui Dumnezeu, Bisericii si oamenilor ca vor ramanea in stare casatorita. Numai la tertiari si la fraternitatile laice exista aceasta posibilitate. Iar a face parte din fraternitati laice poate fi mereu o sansa de a gasi un sot (sotie) cu credinta in Domnul.

Nu se poate si in prezent sa traim ca sf.Ioan Botezatorul , sf.Pavel? Daca ei au putut fi sfniti , necasatoriti si in lume, noi de ce nu putem fi?

Sf Ioan Botezatorul a fost profet si pustnic avant la lettre. Iar Sf Pavel a fost episcop.

[Cornel Urs]

iezuitii nu sunt cei cu Inchizitia?

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de Cornel Urs

iezuitii nu sunt cei cu Inchizitia?

Iezuitii (membrii Societatii lui Isus) sunt un ordin calugaresc a carui chemare speciala este opera de (re)evanghelizare si misiune, pe cand Inchizitia (Sfantul Oficiu al Inchizitiei, devenit recent Congregatio de Doctrina Fidei) este un minister al Bisericii care se ocupa cu ortodoxia credintei. Campul de activitate al iezuitilor: acatolicii. Campul de activitate al Inchizitiei: catolicii.

[zaharia_2009]

În prealabil postat de mela me

Ma intreb pentru ca tot mai multe persoane sunt singure si desi au o varsta matura ( peste 30 de ani) nu au nici macar o prietena sau la fete prieten( excluzand de aici pe cei care au ales monahismul); sunt persoane inteligente, cu aspect fizic placut , credincioase si cu studii sau serviciu stabil; imi vine acum in minte o tanara care e profesor universitar, merge la biserica, are viata duhovniceasca activa, se spovedeste , se impartaseste regulat si cei din anturajul ei zic ca isi doreste un suflet pereche; se apropie de 40 de ani, isi doreste si copii, dar dupa 35 de ani e mai greut, dar nu imposibil la Dumnezeu; exemplele pot continua, atat cu fete cat si cu baieti care au in jur de 30 de ani si sunt singuri, desi sunt apropiati de biserica si comunicativi; exista 2 cai de mantuire din cate stiu: casatoria si calugaria, dar atunci cum ramane cu cei care au o anumita varsta si nu-si intalnesc perechea nici intr-un fel? doar nu ar avea casatorii legate toti? chiar exista la toti cei din lume pereche pentru fiecare? voi cum comentati?

Tinerii, ca si netinerii, din ziua de astazi in loc sa rumege bine ce este o casnicie prefera sa se vaite si sa nu faca altceva nimic decit mindriile lor .
Casnicia , asa cum spunea un user, este crucea mireanului , iar cruce nu inseamna bal sau concedii in Filipine , sau cont in banca , sau influenta politica , putere si iar putere !
Crucea inseamna jerfa , singe, mai mult durere, mai mult plingere, mai mult teama si ingrijorare, mai mult incordare, mai mult rabdare multa si iar multa, si cite si mai cite altele pe care tinerii din ziua de astazi , needucati in meseria casatoriei , nu o vor sa o mai faca . Dar ca si cind ar fi loviti in minte de temiri ce molima , stau si se vaita pe toate drumurile ca ce rau le este ca nu-si gasesc jumatatea .
Daca doamna profesoara este incercata sau chiar supusa la treburi firesti ale casniciei si i se va comanda sa faca ceva anume, pe loc, imediat , fara tagada, mai mult ca sigur ca isi va aduce aminte ca ea este fata scolita , ca este universitara si ca ea nu poate fi tratata astfel .
Citeam la unii useri despre parerea "aprofundata a cunoasterii de sine" si despre cunoasterea incapacitatilor fiecaruia cum ca asta ar fi motivul , uneori, cind se refuza casatoria .
Adica , ceva de genul "... iubitule , esti prea bun pt. mine , nu te merit ! Du-te si ma uita , sa fi fericit !"
Cind defapt asemenea oameni sunt niste josnici , niste putori (in sensul de puturosi dar mult orgoliosi), oameni care dicteaza ei impotriva firii si care vorbesc acolo unde nu trebuie sa se auda glasul lor , oameni care nu vor sa asculte si sa se supuna nimanui, oameni comozi, cu tabieturi imuabile , cu "prestanta" universitara", s.a.m.d., oameni/femei care daca fac un mic efort pina ce pun mina pe un barbat si cumva isi ating scopul de a avea si un copil dar care ajung la divort , apoi se judeca cu cerul si pamintul pt. a obtine o pensie cit mai mare in euro , nu de alta , dar ca sa simta bine tatal cum se creste copilul dorit de mama .
Chiar daca merg la biserica, si se lauda cu asta , sau daca nu se lauda ci insinueaza fin sau lasa sa se vada faptul ca de, ele si la biserica merg (adica vezi doamne , nu este asa fiste cine) , ei , asemenea oameni daca ar fi incercati fara sa stie vreun gram lucurl acesta , atunci si-ar da arama pe fata de numa , numa .
Dar sa nu uitam , dara sa nu uitam , proverbul romanesc care spune ca : de unde atitea neveste rele daca lumea este plina numai de fete bune ?

Si discutia este interminabila , si vina se arunca numai pe barbati , ca probabil si universitara respectiva nu pe ea se vede cauza starii sale (ca daca s-ar vedea s-ar schimba, fiindu-i atita dor de jumatatea ei !) si tot asa fiecare dintre clevetitori sfirsesc prin a constata ca ce gingase si dragute si manierate sunt fetele din ziua de astazi si ce mame si gospodine desavirsite pot ajunge ele (ca asta presupune in primul rind familia, casnicia, si nu consacrarea pe tarimul stiintei) si ce badarani si barbari sunt barbatii !
Totusi , norocul lor ,acestor universitare, este ca cu adevarat barbatii din ziua de astazi nu mai sunt precum cei de acum 35 de ani !
Si crede-ti-ma , este un noroc mare de tot.

Fratilor , cine incuviinteaza sa se bage sub legea casatoriei singur si sa-i ia crucea pe umeri , pai trebuie sa stie precis (vai de adolescentii care nu sunt invatati si educati cum trebuie de parinti !) ca are de rabdat cu virf si indesat cele ale legii !
Cine pune pret mai mult pe faptul ca este universitar ... vai de capul celui pe care reuseste sa il prosteasca , ca apoi se trezeste el !

[Andra_07]

Din nou o sa va spun punctul meu de vedere, intr-adevar cu o orientare mai mult lumeasca. O sa vorbesc in special din perspectiva femeii, pentru ca topicul a fost deschis de o femeie.
Problema vine de la standarde. Suntem urmariti inca din copilarie de niste acceptiuni general valabile impuse fie de Biserica, fie de parinti, fie de scoala, fie de prieteni sau de cultura noastra. Din cate am observat, cazul este al unei femei frumoase, inteligente, cu serviciu stabil, credincioasa practicanta.
Inca de cand este foarte mica, o fetita primeste de acasa sfaturi de genul: sa-ti gasesti un barbat frumos, destept, de familie buna, credincios, sa se poarte frumos cu tine, sa te respecte, sa aiba o cariera buna, sa faca bani, sa te iubeasca, sa te iubeasca exclusiv pe tine, sa te ia de nevasta repede etc. In doua cuvinte: Barbatul ideal pentru orice femeie. Pe masura ce creste, cand devine adolescenta, tanara domnisoara incepe sa-si creasca si ea standardele. Este constienta ca pentru a ajunge la un barbat ideal, trebuie sa fie de rangul lui. Studiaza, se aranjeaza, se cultiva, merge si la Biserica regulat, devine independenta si de multe ori obsedata de cariera. In timpul liceului cunoaste diversi baieti care o curteaza. Ii refuza. De ce? Pentru ca se pastreaza acelui barbat ideal. Stie ca nu se poate marita de la 17 ani, deoarece parintii ii vorbesc zi de zi despre celalalt mare standard al vietii: Cariera. Nu poate sa se abata de la drum. Invata, invata mult, ajunge la facultate. Acolo din nou cunoaste diversi pretendenti, dar niciunul pe placul ei. Sunt mici, sunt nehotarati, ei nu vor inca o casatorie si nici ea nu a ajuns la cariera mult visata. Nu e momentul potrivit. Termina studiile, se angajeaza, are un serviciu bun, platit bine. Si-a indeplinit primul standard, se simte deja pe jumatate implinita. Isi aduce aminte de barbatul ideal si incepe sa-l caute. Il gaseste de multe ori, dar acesta este fie deja insurat, fie intr-o relatie, fie inca instabil emotional. Se deprima. Anii trec, iar ea se apropie tot mai mult de Biserica. Obsesia implinirii ca femeie o urmareste la tot pasul. Banii nu mai au nicio valoare, vrea o casnicie, vrea copii si isi doreste asta foarte repede. Incepe sa scrie pe astfel de forumuri, cere sfaturi la preoti, la calugari, parintiilor, prietenilor. Toata lumea ii spune acelasi lucru: Ce e al tau e pus de o parte. Dar ea nu mai are rabdare. Ce face atunci? Ingroapa standardele. Isi ingroapa principiile care au adus-o pana la 30 de ani. E dispusa sa renunte la orice pentru a gasi un barbat si in niciun caz ideal. Cum cunoaste pe cineva isi exprima cu disperare dorinta de a se marita. Ii povesteste despre acatistele pe care le-a dat, despre rugaciunile facute cu ardoare, despre cat a muncit si ce este dispusa sa faca pentru un sot. Pare femeia ideala pentru orice fel de barbat. De ce nu este?
Pentru ca barbatii s-au schimbat. Ei nu mai vor femei supuse, femei care sa accepte orice pentru o casatorie foarte usor, femei nesigure pe ele si in niciun caz femei grabite. Isi pun mereu intrebarea: Ceva nu este in regula la ea, pare ideala la prima vedere, dar totusi, nimeni n-o doreste. De ce face astfel de gesturi disperate? De ce se arata atasata de mine de la inceput? De ce a ajuns sa faca rugaciuni zi de zi pentru a-si gasi un sot?
Si renunta. Renunta pentru ca nu au confirmarea societatii si a standardelor lor proprii ca acea femeie este pregatita si dorita pentru o casatorie.
Nu cred in suflete pereche, nu cred in "ce e al tau e pus de o parte", nu cred in conceptia de a cauta cu disperare un sot la Biserica sau dand acatiste. Cred ca standardele distrug viata acestor femei. Se simt puternice, sigure, independente, inteligente, in primii 25 de ani de viata. Vad ca sunt dorite si apreciate si considera ca asa va fi mereu. Dar apoi devin slabe, dominate de incertitudini, instabile emotional, capabile de a se marita cu oricine le iese in cale doar pentru a nu ramane singure.
Probabil vorba "nu lasa pe maine ce poti face azi" este mai potrivita. E bine sa deschizi ochii din adolescenta, fara a mai avea credinta ca "stii tu exact ce vrei de la viata". Chiar daca parintii tai stiu ce vor pentru tine, chiar daca si tu crezi ca stii asta, dupa o varste ajungi sa te multumesti cu ceea ce ti se ofera.
Si ca sfat pentru femeile trecute de 30 de ani si ajunse in acel prag al disperarii, eu zic urmatorul lucru: Lasati de o parte standardele, sfaturile babesti, proverbele si compatimirea de sine. Aduceti-va aminte ce femei puternice erati acum 10 ani si reveniti-va. Ascundeti-va slabiciunea si dorinta apriga pentru maritis. Rezultatele nu vor intarzia sa apara.

[Cornel Urs]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Campul de activitate al iezuitilor: acatolicii.

inclusiv ortodocsii?

iar modul lor de (re)evanghelizare este doi cate doi, cum organiza odinioara Domnul Hristos? (ca tot suntem pe topicul despre perechi).

[glykys]

Sunt foarte multe topicuri pe aceasta tema.
Ma mir ca nu raspunde persoanele care s-au casatorit mai tarziu si care au o poveste de viata potrivita pentru acest topic. Am gasit, spre exemplu, un mesaj al lui Fani71:


"Sotul meu si cu mine ne-am cunoscut tarziu in viata, eu aveam 35 de ani iar el 38, si nu mai fusesem nici unul casatoriti. Fiecare amasteptat mult, in felul fiecaruia, sa ne intalnit cu celalalt. Amandoi eram (si suntem) profesori de relgie, dupa un drum sinuos prin viata.
Cu o luna inainte de a ne castaori, i s-a descoperit un cancer foarte grav. Dupa 6 luni de la casatorie (cam acum 5 ani), metastaze neoperabile, iar medicii i-au spus ca pentru ce are el nu exista nici o sansa de vindecare, si 'i-au dat' intre 2 luni si trei ani.
Dar nu a fost asa, cel putin pana acum. Desi sanatatea ii este inca zdruncinata si fluctuanta, sotul meu duce o viata normala si nu pare mai bolnav acum decat atunci. (cum nu a mai facut controale, nu stim exact ce se mai petrece cu metastazele)
Intre timp, am avut doi copii si la fiecare sarcina ne-am gandit adesea la posibilitatea ca el sa nu-si poata vedea copilul, pe lumea asta cel putin, iar eu sa il cresc singura.
Cu fiecare luna care trece, sansele sa fie vindecat cresc, dar nu stim ce va hotari Dumnezeu.
Situatia asta ne-a ajutat sa punem baze poate mai solide decat ar fi fost, poate in alte conditii, relatiei noastre, si ne-a apropiat foarte mult. Traim multe momente fericite, bune, binecuvantate, pe langa cele grele, intunecate, si uneori angoasante. Am trait poate deja si ce unele cupluri traiesc abia la batranete. Este si aspectul psihic al bolii care te macina, si in viata de toate zilele nu e greu de tinut. Este si apropierea eventuala a mortii si a despartirii (sigur, pentru un tmp.. dar totusi!) care este greu de trait zi de zi. Cum am putut sa avem copii sanatosi si echilibrati in conditiile astea? Este clar ca numai cu ajutorul lui Dmnezeu si al dragostei pe care ne-a dat-o.

Pot spune ca Dumnezeu a facut minuni mari in viata noastra, dintre care vindecarea probabila a sotului meu nu este decat cel mai vizibil. Sunt unele mai greu de povestit si care ar intra poate in amanunte prea personale.

Pot spune si ca traim o dragoste mare, care creste mereu. Si asta fara sa vreau sa idealizez si sa romantizez, caci ni se intampla si noua sa ne certam, sau sa nu fim pe aceeasi lungie de unda, sau sa nu fim de acord sau sau... Si uneori ne este si greu, si cu copiii, si cu toate responsabilitatile, pe langa boala si slabiciune.
Dar pot spune ca intotdeauna ne cerem iertare, intotdeauna ne impacam daca ne suparam, si ne spunem adevarul, chiar cand este neplacut si neflatant, si ne ascultam unul pe altul. Si stim ca suntem pe o cale si ca Dumnezeu ne-a pus impreuna, si faptul ca ne si tine, inseamna ca are El motivele Lui si mai asteapta impliniri de la noi.
Nu, nu cred ca ne iubim ca la inceput', cum scria cineva mai sus ca nu crede. Ne iubim de fapt mai mult, si ne cunoastem mai bine. Si ne dam seama ca mai este mult de facut.

Hotrasem sa nu mai scriu pe forum si raman la hotarirea de a nu mai intra in nici o polemica, ci de a scrie numai cand pot da informatii folositoare. Ceea ce am incercat sa fac aici... "

[Florinvs]

Ca sa incerc sa sintetizez un pic aceasta discutie: intradevar, fara ajutorul lui Dumnezeu nu se poate realiza nici un lucru bun- inclusiv gasirea persoanei potrivite! Sunt foarte binevenite rugaciunile si credinta, insa asta nu inseamna ca omul nu trebuie sa caute persoana potrivita, ci numai sa astepte sa se intample! Un proverb romanesc zice "Dumnezeu iti da, dar nu iti pune si in traista"!
Sunt de acord cu ce a zis utilizatorul "Andra-07"- uneori gasim "motive" gen cariera, parerile celorlalti, etc, pentru a motiva de ce nu am gasit "persoana potrivita"! Important e- aici vorbesc din punctul de vedere al unui barbat- atunci cand intalneste o femeie cu care te potrivesti si te intelegi si bineinteles sa existe iubire reciproca, sa actionezi decent, cu bun-simt, dar hotarat si sa faci tot ce e omeneste posibil pentru a te casatori cu ea!
Sunt convins ca atunci cand exista sentimente adevarate intre doi oameni maturi, este loc si de cariera si de iubire!
De altfel, inainte de 1990, cand fiecare avea servici si "cariera"- inclusiv in meseriile mai speciale, cand barbatul trebuie sa plece 2-3 zile la rand de acasa cu serviciul (mecanici de locomotiva, soferi de cursa lunga, piloti) sau chiar luni de zile (in cazul marinarilor), cu toate acestea aveau si relatii de familie foarte bune!

[glykys]

În prealabil postat de Florinvs

De altfel, inainte de 1990, cand fiecare avea servici si "cariera"- inclusiv in meseriile mai speciale, cand barbatul trebuie sa plece 2-3 zile la rand de acasa cu serviciul (mecanici de locomotiva, soferi de cursa lunga, piloti) sau chiar luni de zile (in cazul marinarilor), cu toate acestea aveau si relatii de familie foarte bune!

Hihi, imi aduc aminte ca bunica mea considera un avantaj faptul ca bunicul era militar si ca lipsea mult de acasa. Altfel, spunea ea, s-ar fi ciondanit o zi intreaga :).

În prealabil postat de bogdan81

Laura 19,

Mie personal nu imi prea place ideea ca daca vrei sa te casatoresti, dai nu stiu cate acatiste, vorbesti cu nu stiu ce preot "imbunatatit" etc. Asta seamana mai mult a relatie magica cu Dumnezeu. Am intalnit mai demult un viitor preot, culmea, care ii spunea unei prietene comune ca daca nu ai pe nimeni si vrei sa te casatoresti trebuie doar sa dai un nr. fix de acatiste in care sa scrii nu stiu ce, si gata, s-a rezolvat treaba.
Ca si cum Dumnezeu ar fi un fel de bancomat in care bagi cardul si ti-a venit banul.
Sigur ca te poti ruga lui Dumnezeu sa te lumineze in privinta asta, dar ca sa astepti ca El sa-ti scoata in cale o anume persoana, asta suna ca "pica para malaiata in gura lui natafleata".
Si nu era vorba in ce spuneam ca te poti casatori cu o persoana necredincioasa sperand ca ai putea sa o convertesti. Exista multi care vin la biserica, se spovedesc, postesc, se roaga, dar sunt plini de trufie si de judecarea aproapelui iar credinta lor seamana mai mult a superstitie si a habotnicie, decat a credinta adevarata.
Am cunoscut oameni care nu mergeau la biserica dar care aveau totusi o curatie sufleteasca si o disponibilitate spre credinta si chiar spre biserica, pe care insa nu apucasera inca sa o descopere. Nu cred ca trebuie respinse a priori asemenea persoane fiindca, vezi doamne, eu sunt credincios si merg la biserica iar tu nu mergi si esti vai de capul tau. Nu putem sa judecam asa, cel putin nu in toate cazurile.

De ce sa fie gresit daca primesti binecuvantarea duhovnicului sau a unui parinte imbunatatit cum e Pr.Iustin ptr. casatorie? Sau sa ceri sfatul daca esti in dubii?! Chiar si cand ai gasit pe cineva ai nevoie de binecuvantarea duhovnicului ptr. a te casatori cu acea persoana (+ binecuvantarea parintilor).Daca tu simti ca, calea ta de mantuire este casatoria atunci nu vad de ce sa fie gresit daca te rogi Domnului sa te ajute sa iti gasesti persoana potrivita care sa fie si pe placul tau, dar si pe placul Lui. Sunt atatia tineri care cu ajutorul Sfintilor (Sf.Parinti Ioachin si Ana, Sf.Nectarie etc) si a Maicii Domnului au reusit sa isi gaseasca pe cineva credincios in aceasta lume pagana. Oricum fara binecuvantarea duhovnicului nu iese nimic bun. Fara ruga nu iese nimic bun. Nu e gresit sa faci un acatist acasa. In general, a da acatiste la Biserica nu este gresit, caci daca era nu mai primea nici un parinte. Ci felul in care te raportezi la ele. Una este sa dai si acatist la manastire-in sensul sa se roage un parinte ptr. tine- si in acelasi timp tu sa fi un crestin model, sa tii posturile, sa fi bun, sa te rogi, sa faci milostenie etc. si alta este sa dai acatist si sa astepti, tu facand pacate dupa pacate. Asa si cu parintii care au primit darul inaintea-vederii. Unii ii privesc ca pe niste clarvazatori cu puteri magice, altii stiu care este treaba si cu credinta in Domnul merg la el-nu ptr. a stii viitorul, ci ptr. ajutor. Sunt multi parinti imbunatatiti care primeau oamenii la dansii cu tot felul de probleme si se rugau ptr. ei. Nu e gresit sa alergi la preotii Domnului, e gresit sa fi mandru si sa crezi ca poti face singur ceva fara Dumnezeu. A te lasa in voia Domnului nu este echivalent cu a sta si a astepta sa pice din cer. Eu personal am mai mare incredere in judecata Lui Dumnezeu decat in judecata mea.