Este rău râsul? Când și cât?

[RappY]

In alt thread, Demetrius a binevoit sa posteze un link catre invataturi din Filocalie, mentionand pagina unde putem gasi invataturi despre ras. Fragmentul de mai jos nu stiu daca este atribuit vreunui Parinte exact, si nu stiu cui apartin comentariile din paranteze, dar traducerea pare a fi a Pr. Staniloae:

Începutul pieirii monahului este râsul si lipsa fricii. Când te vezi stapânit de râs, cunoaste-te în adâncul relelor si în adâncul iadului. Râsul scoate afara fericirea lui Hristos, el nu zideste ci topeste toate virtutile. Râsul întristeaza Duhul, corupe trupul, vatama sufletul, întuneca întelegerea, scufunda în noroi constiinta, înaspreste si împietreste inima, face rugaciunea neprimita. (Râsul este semn de superficialitate, semnul lipsei de reflexie, de neobservare a insuficientelor proprii, a neîmplinirii datoriilor fata de Dumnezeu si de altii.) Monahul pricinuitor de râs (glumet) este urât în fata lui Dumnezeu, privit cu scârba de îngeri, gol de toata virtutea, îmbracat în rusine, unealta a diavolului si vatra a mortii. Râsul este dusmanul înfrânarii si prietenul demonilor, desfrânarii, rusine, osânda a celui câstigat de el. (Râsul nu vede realitatea profunda si grija de-a ramâne în unirea cu ea, de a înainta spre ea si în ea.) Râsul risipeste sufletul si aduce caderea grabnica a trupului, dispretuieste pacea si se bucura de lupte între oameni. Glumetul cauta moartea si doreste pierzarea; el îsi pregateste chinurile vesnice si grabnica pieire. (viata redusa la cele ale lumii si la cele placute ei, se simte bine în monotonia lumii, echivalenta cu moartea spirituala; el acopera aceasta monotonie, dar cât timp va putea-o face?) Râsul este tulburarea Bisericii, pricinuitor al rusinii, aduce defaimarea si dispretul, este creatorul minciunii si batjocorirea adevarului. (Râsul nu ia în serios nici o valoare; priveste cu îngaduinta toate relele, orice dezordine sau lupta între oameni – este deci o arma a diavolului.) Râsul nu recunoaste ceea ce s-a împlinit cu adevarat, ci nascoceste minciuna. Râsul goleste sufletul de orice continut, de orice gândire, de orice relatie serioasa cu altii. Râsul opreste simturile de a lua contact cu realitatea. Râsul este pacatul neîncetat si un cui în suflet, sabia diavolului si o secera pustiitoare. Râsul este necunoasterea Scripturilor, mânie neîntârziata, strâmbarea cuvintelor adevarate, alegerea a ceea ce este nedrept. Râsul este miscarea între cele rele schimbatoare si cugetarea vicleana; râsul este foc nestins si pedeapsa pierzatoare, cursa multipla si lipsa vietii. (Este lipsa unei vieti adevarate. El nu se adânceste în bogatia vietii, nu simte trebuinta sa o patrunda, sa o cunoasca.) râsul este vietuire amagitoare, navala desfrâului, hambar de înduri rele si magazie de întelesuri urâte. Râsul este lipsit de gândul mortii si de cugetarea la chinurile vesnice. (Daca mila noastra este trezita nu de cel ce râde, ci de cel trist, cu atât mai mult trezeste cel trist si temator mila lui Dumnezeu. Cel ce râde trezeste compatimirea lui Dumnezeu, dar nu mila care-l poate mântui, ci doar compatimirea unita cu constatarea ca cel ce râde se pierde.)

Citind acestea, toate cuvintele rezoneaza pentru mine. Dar mi-au venit totusi in minte doua lucruri:

1. Un interviu cu Pr. Adrian Fageteanu cand rade si glumeste intr-un context anume: https://youtu.be/PrJ3zo1Lqdo?t=214
2. Faptul ca acum de multe ori monahii faz poze zambind cu totii.

Inteleg ca zambetul nu e neaparat ras, dar oare nu se aplica multe din cele de mai sus? Pe de alta parte, inteleg ca sunt mult mai complicate aceste lucruri. E o diferenta totusi intre a glumi in lume, a glumi din motive sociale, a incerca sa mentii voia buna intr-un loc lumesc, si a glumi intr-o manastire, a glumi cu calugarii, sau chiar si in lume de a rade necontrolat.

Voi ce parere aveti?

[Demetrius]

Citind materialul de mai sus din Filocalia despre râs acum mai bine de 10 ani, am ramas cu sentimentul ca râsul este, de cele mai multe ori, o forma de a desconsidera relatiile dintre oameni prin a scoate in evidenta diferite simpatii sau pasiuni(patimi), prin a le ironiza; de asemenea se râde prin incercarea de a transfera atentia dinspre un cuvant(sau situatie) spre aspecte inrudite fortzat cu cuvantul initial tocmai pentru a starni râsul si a leza(umili) o anumita trasatura de caracter sau o persoana anume fara a o nominaliza.

Aproape intotdeauna, in toate "glumele" se pomenesc lucruri care intra in contradictie (mai mult sau mai putin) cu Scriptura si cu starea de spirit propovaduita de Cuvantul lui Dumnezeu.
Iisus n-a râs niciodata. De ce? Pentru ca râsul n-are nicio legatura cu transcendenta. spre care invatatura Lui ne indeamna.

[Adr.iu91]

În prealabil postat de RappY

Inteleg ca zambetul nu e neaparat ras, dar oare nu se aplica multe din cele de mai sus? Pe de alta parte, inteleg ca sunt mult mai complicate aceste lucruri. E o diferenta totusi intre a glumi in lume, a glumi din motive sociale, a incerca sa mentii voia buna intr-un loc lumesc, si a glumi intr-o manastire, a glumi cu calugarii, sau chiar si in lume de a rade necontrolat.

Voi ce parere aveti?

Daca razi la glume de lucruri sfinte, sau de mistouri la anumite persoane, daca razi de ghinionul altuia, da se considera pacat.

Rasul normal nu cred ca te afecteaza, iti da buna dispozitia. Eu am si o zicala, lipsa rasului duce la instalarea depresiei. Depresia = pacat!

A ok, esti la Biserica la slujba, te abtii sa razi (dar aici nu e depresie, e seriozitate, respect fata de Dumnezeu). Vine un copil face o boacana, mica cade rade, incep si oamenii de langa sa rada un pic, ma rog cine sunt foarte usor manipulati sa nu fie atenti la slujba.

Preotul meu la fel rade usor cand se vede cu persoanele drage. Astea sunt sentimente umane, care fara de ele noi am fi ROBOTI (adica fara suflet). E bine sa zambim, sa radem de lucruri omenesti (dar nu care duc la pacat), nu de lucruri sfinte, de lucruri rele si etc. Asta e parerea mea.

Deci fericirea => zambet => ras.

Este posibil ca in viata monahala sa fie aceste reguli mai drastice de a interzice rasul, dar in rest pentru enoriasi sau preoti cred ca e ok.

[Moroco]

Razi de prostie. De prostie razi cand razi. Aia declansaza rasul, prostia dusa pana la nebunie. Daca razi de prostia altora e pacat caci te bucuri de raul altuia fiindca prostia duce la rau insa rasul il poate opri pe incapatzanat. Daca razi de prostia ta in loc sa te tulburi atunci rasul acela poate fi pocainta. Daca razi in general de tot felul de fapte si intamplari, cautand talcul si morala, fara sa ai in vedere pe cineva la propriu, deci daca razi fara sa barfesti si sa osandesti pe cineva anume, atunci e ca o lupta pentru desavarsire si pentru intelepciunea obtinuta din osandirea prin ras a patimilor si greselilor tale si ale altora, oameni nedefiniti, nenumiti, care pot si ei lua folos si se pot indrepta si scapa de propria lor prostie.

Rasul, ironia, sarcasmul e cea mai eficace arma de strapungerea inimii si umilirea pacatosului trufash, nesimtit, semet, mandru, arogant si prea indraznet. Sigur ca se va simti jignit daca-l pui la punct razand de el cu subanteles si facandu-l de rusine in public insa daca e mai puternic, mai golan, mai derbedeu, mai huligan, te poate lua la bataie ca razi de el, ca-l faci prost sau nebun, deci iti trebuie mult curaj.

De Dumnezeu n-ai cum rade fiindca e Cel mai intelept si Cel mai sfant. A rade de Dumnezeu sau de ceva ce vine de la Dumnezeu este o sinucidere prin aruncare in necredinta si denota o minte plina de o tampenie lumeasca crasa dusa pana la nebunie extrema si pana la rautate, hula, batjocura, fiind exteriorizarea patimii unei neputinte desfranate prostesti prin care prostul lumii se dovedeste mai prost ca oricine inchipuindu-se mare si daca prostul de tipul asta neascultator mai e si fudul si grozav-gresicios fara frica de Dumnezeu, permitandu-si sa trufeasca prin ras, atunci parca nu e prost destul dupa formula populara: "prostul daca nu e si fudul parca nu e prost destul".

Pentru un calugar rasul osanditor nu e folositor caci raneste fratietatea, relatia smerita. Se poate folosi de catre sef sau staret daca prin ras mustri si indrepti cu duhul blandetii si mangaierii contaminant insa mai folositor e zambetul, rasul de drag, de bucurie, de vesilia pe care ti-o aduce mila de la Dumnezeu pentru cate o rana iar faptul ca esti in rabdare si HARrnicie trebuie sa te umple asta de veselie, adica atunci cand asculti si ai de facut ceva e bine sa fi vesel cu apropiatii caci fatza posomorata, ascunsa, cand faci voia Lui Dumnezeu e silnicie si jug greu de dus in spate si cursa pentru apropiati si pentru frati pentru ca nemultumirea de Dumnezeu merge in ocultism ipocrit spre razvratire si cadere accelerata.

Zic si io ce mi se pare.... dar defapt habar n-am ce spun asa ca imi vine sa rad de mine la cate chestii scriu dar si de cel ce citeste si ma crede intelept sau vrednic, lasandu-se pacalit de aparente.

Sunt un prost, un mare prost, asa ca merit sa se rada de mine in public! Radeti fratilor, nu ma supar, ba ma supar rau de cat is de prost.... prost si penibil, de ingrozit cand ma simt brusc asa consternat-pierdut si prins in flagrant de cate un acces de ras maxim la adresa mea ca un atac violent si intolerant la care imi vine sa ripostez. As riposta cumva insa din nefericire sunt prea prost ca sa stiu riposta si asta straneste o noua declansare de rasete, caci si de omul neputincios se rade si nu doar de prost, de ala ce se da mare ca sa ascunda momente penibile si grele de tipul asta ce te pot marca profund pe toata viata mai ales daca ripostezi prosteste si penibil dandu-te in spectacol!

Problema grava a rasului apare cand omul incepe sa rada viclean avand dubla comanda, din interes si pentru bani murdari! Atunci e uneltire! Uitand omul ca banii n-aduc fericirea ci atrag hotii, hotii care striga hotii!

[Adr.iu91]

De la părintele Calistrat, legat de râs.

https://vm.tiktok.com/ZGJKxURbh/

[Moroco]

În prealabil postat de Moroco

Razi de prostie. De prostie razi cand razi. Aia declansaza rasul, prostia dusa pana la nebunie. Daca razi de prostia altora e pacat caci te bucuri de raul altuia fiindca prostia duce la rau insa rasul il poate opri pe incapatzanat. Daca razi de prostia ta in loc sa te tulburi atunci rasul acela poate fi pocainta. Daca razi in general de tot felul de fapte si intamplari, cautand talcul si morala, fara sa ai in vedere pe cineva la propriu, deci daca razi fara sa barfesti si sa osandesti pe cineva anume, atunci e ca o lupta pentru desavarsire si pentru intelepciunea obtinuta din osandirea prin ras a patimilor si greselilor tale si ale altora, oameni nedefiniti, nenumiti, care pot si ei lua folos si se pot indrepta si scapa de propria lor prostie.

Rasul, ironia, sarcasmul e cea mai eficace arma de strapungerea inimii si umilirea pacatosului trufash, nesimtit, semet, mandru, arogant si prea indraznet. Sigur ca se va simti jignit daca-l pui la punct razand de el cu subanteles si facandu-l de rusine in public insa daca e mai puternic, mai golan, mai derbedeu, mai huligan, te poate lua la bataie ca razi de el, ca-l faci prost sau nebun, deci iti trebuie mult curaj.

De Dumnezeu n-ai cum rade fiindca e Cel mai intelept si Cel mai sfant. A rade de Dumnezeu sau de ceva ce vine de la Dumnezeu este o sinucidere prin aruncare in necredinta si denota o minte plina de o tampenie lumeasca crasa dusa pana la nebunie extrema si pana la rautate, hula, batjocura, fiind exteriorizarea patimii unei neputinte desfranate prostesti prin care prostul lumii se dovedeste mai prost ca oricine inchipuindu-se mare si daca prostul de tipul asta neascultator mai e si fudul si grozav-gresicios fara frica de Dumnezeu, permitandu-si sa trufeasca prin ras, atunci parca nu e prost destul dupa formula populara: "prostul daca nu e si fudul parca nu e prost destul".

Pentru un calugar rasul osanditor nu e folositor caci raneste fratietatea, relatia smerita. Se poate folosi de catre sef sau staret daca prin ras mustri si indrepti cu duhul blandetii si mangaierii contaminant insa mai folositor e zambetul, rasul de drag, de bucurie, de vesilia pe care ti-o aduce mila de la Dumnezeu pentru cate o rana iar faptul ca esti in rabdare si HARrnicie trebuie sa te umple asta de veselie, adica atunci cand asculti si ai de facut ceva e bine sa fi vesel cu apropiatii caci fatza posomorata, ascunsa, cand faci voia Lui Dumnezeu e silnicie si jug greu de dus in spate si cursa pentru apropiati si pentru frati pentru ca nemultumirea de Dumnezeu merge in ocultism ipocrit spre razvratire si cadere accelerata.

Zic si io ce mi se pare.... dar defapt habar n-am ce spun asa ca imi vine sa rad de mine la cate chestii scriu dar si de cel ce citeste si ma crede intelept sau vrednic, lasandu-se pacalit de aparente.

Sunt un prost, un mare prost, asa ca merit sa se rada de mine in public! Radeti fratilor, nu ma supar, ba ma supar rau de cat is de prost.... prost si penibil, de ingrozit cand ma simt brusc asa consternat-pierdut si prins in flagrant de cate un acces de ras maxim la adresa mea ca un atac violent si intolerant la care imi vine sa ripostez. As riposta cumva insa din nefericire sunt prea prost ca sa stiu riposta si asta straneste o noua declansare de rasete, caci si de omul neputincios se rade si nu doar de prost, de ala ce se da mare ca sa ascunda momente penibile si grele de tipul asta ce te pot marca profund pe toata viata mai ales daca ripostezi prosteste si penibil dandu-te in spectacol!

Problema grava a rasului apare cand omul incepe sa rada viclean avand dubla comanda, din interes si pentru bani murdari! Atunci e uneltire! Uitand omul ca banii n-aduc fericirea ci atrag hotii, hotii care striga hotii!

Rasul e molipsitor si omul rade fiindca se rade si rade asa cum vede ca se rade si sunt foarte multe feluri de ras molipsitor la care e foarte greu sa te abtii alunecand in rasul-bucuria de raul altuia.

Pentru ca sa faci fatza acestui rod al cunostiintei care-ti inchide ochii cei drepti si-ti deschide ochii cei nedrepti ca sa te bucuri pripit ca prostul lumii ce se crede destept si se inchipuie mare vrand sa se laude pe sine desfranand impreuna cu cei ce se lauda intre ei razand de altii, trebuie sa cauti sa-ti deschizi bine ochii si urechile, sa ai credinta si putere ca sa o faci si sa-i tii deschisi in ciuda infricosarilor venite de la grozaviile amenintatoare ale demonilor si ale oamenilor speriati de ei si capiati ca sa te faca sa-i inchizi, incercand sa rabzi asa cu ochii deschisi si cu urechile ciulite cat mai mult, pana la final, ca sa auzi ceea ce e de auzit si sa intelegi cu inima corect si drept ce e de facut, de cine e de ascultat luptand bine incins cu toti laudarosii ca sa poti sa-L lauzi cu adevarat pe adevaratul Dumnezeu fiindca doar El merita a fi laudat fara sa lingusesti si fara sa desfranezi in boala profesionala a aducerii de lauda si de slava.

[Moroco]

În prealabil postat de Moroco

Rasul e molipsitor si omul rade fiindca se rade si rade asa cum vede ca se rade si sunt foarte multe feluri de ras molipsitor la care e foarte greu sa te abtii alunecand in rasul-bucuria de raul altuia.

Pentru ca sa faci fatza acestui rod al cunostiintei care-ti inchide ochii cei drepti si-ti deschide ochii cei nedrepti ca sa te bucuri pripit ca prostul lumii ce se crede destept si se inchipuie mare vrand sa se laude pe sine desfranand impreuna cu cei ce se lauda intre ei razand de altii, trebuie sa cauti sa-ti deschizi bine ochii si urechile, sa ai credinta si putere ca sa o faci si sa-i tii deschisi in ciuda infricosarilor venite de la grozaviile amenintatoare ale demonilor si ale oamenilor speriati de ei si capiati ca sa te faca sa-i inchizi, incercand sa rabzi asa cu ochii deschisi si cu urechile ciulite cat mai mult, pana la final, ca sa auzi ceea ce e de auzit si sa intelegi cu inima corect si drept ce e de facut, de cine e de ascultat luptand bine incins cu toti laudarosii ca sa poti sa-L lauzi cu adevarat pe adevaratul Dumnezeu fiindca doar El merita a fi laudat fara sa lingusesti si fara sa desfranezi in boala profesionala a aducerii de lauda si de slava.

Cand vine al 8-le imparat din randul celor 7 ca sa te ispistapaneasca prin pacat, tu ca prostul te inervezi si te razbuni facandu-i pe plac ispitei si imparatului, lasand dupa ei si facand ispita ca sa scapi de insistenta ispitei, crezand ca asa scapi mai usor si cu viata, iar el, dupa ce te-a tzepuit dispare si tu apoi dandu-ti seama ca tocmai ai cazut in ispita si ai facut raul, calcand ascultarea, pricepand ca de acuma esti ca si pierdut cu slava cu tot cauti sa te razbuni ca iesit din minti insa nu mai ai pe cine sa te razbuni fiindca ispititorul si ispita au disparut si cu toate astea vrei musai sa te razbuni crunt si chiar te pui si te razbuni asa iesit din minti cu o furie intaratata si indoit aprinsa. Pe cine crezi tu ca o sa te razbuni ajungand astfel de rasul lumii, un trist vrednic de tot rasul lumii? Si de cate ori oare crezi ca se va mai repeta situatia si razbunarea ta pana o sa te prinzi ce faci ca sa incerci sa te opresti... la timp? Deci rasul asta, de prostia asta, nu e de ras ci de plans! Unii rad, altii plang. Dar adevaratii umoristi saraci plini de veselie sunt cei care or sa rada la urma, atunci cand se rade mai bine, mult mai bine, pentru ca aici s-au razbunat pe ispite la timpul ispitei nefacandu-le jocul, prin faptul ca n-au pus botul, atat de mult au rabdat pana li s-au uscat si au cazut ca niste flori si niste fructe ofilite, putrezite de pe lujerul plantei carnivore, planta aia rea-placuta care manca cu pofta carne si bani murdari si bordelele stiintifice ale unor goliciuni de barbati betivi si de tot felul de fete-femei puse pe shopping, in "numele" iubirii sau a inimii mature, preaderanjate de cel ce vine sa le tulbure placerea, cerand exclusivism feroce, neputand de lene sa-i dea nici macar buna ziua, caraind inimile astea nemultumite si ne plecate ca lovite de revenirea............... luminii!

[MineaPeter]

Doamne ajută!

Moroco, dumitale ți s-a mai spus să taci. Cât este de folos această poliloghie pentru sufletul unui om ortodox? Vedem în continuare aceeași vorbire încâlcită și tendința de a te răspândi peste tot pe la postările cele noi ale colegilor. Cu ce ne ajută conținutul postărilor, dacă învățăturile de valoare sunt amestecate cu pânza de păianjen?

Ar merge bine să iei cu adevărat o pauză. Mai ales acum, la apropierea celor patruzeci de zile de Post sfânt. Desigur că în gândirea vechi-calendaristă, fie aceasta pucioasă sau nu, 25 decembrie al nostru nu este „sărbătoare în cer”, abia 7 ianuarie este, nu?

Și dacă tot veni vorba de calendar: legile astronomice după care se ghidează calendarele au fost și ele create tot de Domnul și trebuiesc respectate. Ele nu sunt dogme, dar sunt niște legi ale naturii rânduite de El. Este importantă și pacea în Biserici, cea întru Adevăr, nu cea însoțită cu învățăturile mincinoase, și pentru ea uneori trecem peste acrivia aritmetică și calendaristică (de pildă, atunci când facem Învierea Domnului împreună cu Bisericile de pe calendarul vechi, chiar dacă acesta este incorect astronomic, ca să nu facem dezbinare la Înviere ca și la Nașterea Domnului). Finlandezii ortodocși nu serbează nici Învierea o dată cu noi, ei se țin de adevărul astronomic mai bine, și nu îi considerăm apostați pentru asta. Nici nu pretindem că se face sărbătoare în Cer exclusiv pe calendarul vechi.

Dumneata părăsește mișcarea trâmbițelor de la Pucioasa și vino mai bine la Ortodoxia cea adevărată, cât timp încă ești viu! Altfel vei muri și va fi târziu!

Iar ca să comentez și la subiectul cu râsul: îmi amintesc de cartea lui Umberto Eco, „Numele Trandafirului”, unde tot așa se vorbește despre condamnarea râsului, iar cartea a doua din Poetica lui Aristotel (considerată pierdută, în viața reală) este responsabilă pentru răspândirea râsului necuviincios și sursă a dezastrului la mânăstirea catolică (anul 1327, în nordul muntos al Italiei) descrisă acolo.
Trecând peste potențialul ficțional al evenimentelor din carte și peste faptul că acțiunea se petrece în lumea eretică a catolicismului secolului 14, chiar înainte de definirea așa-zisei „viziuni beatifice” în care catolicii au pretins că omul mântuit poate după moarte să Îl vadă pe deplin pe Domnul (chiar dacă nu a avut loc Învierea noastră de la sfârșitul lumii), râsul este considerat și acolo în carte un păcat, iar la un moment dat este pomenit clar faptul că nicăieri în Sfintele Evanghelii nu este menționat faptul că Domnul Iisus Hristos ar fi râs. Că El a lăcrimat pentru Lazăr și apoi, în grădina Ghetsimani, S-a rugat cu durere „Tată, de este cu putință, treacă de la Mine paharul acesta!”, aceasta se știe!

Ca părere personală, cel puțin râsul cel mult, și răutăcios față de alții, când mai și neglijăm seriozitatea cuvenită a unor lucruri, se poate considera un păcat! Zâmbetul sau veselia interioară, în schimb, reprezintă altceva. Mai sunt și situații când oamenii discută cu voioșie pe anumite subiecte, fără răutăți și bagatelizare, și se întâmplă să râdă scurt (nu lung) la replici, acolo este mai greu de judecat dacă acel „ha-ha” neprelungit este un păcat. Însă dacă luăm în general lucrurile și oamenii din viață la „șto”, dacă obișnuim să „râdem până uităm de noi”, sigur ne atragem ură și păcate! Și moartea poate fi una rea și dură! Aici cunosc și exemple, dar să nu dramatizăm mai mult.

La Sfânta Liturghie și de Sfintele Taine sigur nu trebuie râs, asta clar. Și nici de învățăturile cele tari ale Ortodoxiei, legate de mântuire și veșnicie, care unora li se par „baliverne”. Da, acel râs este un păcat!
Și cum puncta un coleg de forum (nu Moroco) la o postare de aici din topic, se pomenește ca păcat expresia „nebunește am râs”, adică să înțelegem că există și un râs ne-nebunesc!

Oricare ar fi situația, să fim oameni serioși și voioși, cum trebuie și când trebuie. Nici neserioși, nici la vorbă poliloghioși!

[Iorest]

În prealabil postat de RappY

2. Faptul ca acum de multe ori monahii faz poze zambind cu totii.

Am văzut mai demult o poză cu Băsescu hăhăindu-se din mijlocul soborului de arhierei, nu văd ce vină aveau că se aflau acolo când l-a bufnit pe pirat râsul.

http://www.cuvantul-ortodox.ro/recom...ricii-noastre/

Mai degrabă smintitor mi se pare ca un călugăr să participe la petrecerile de nuntă chiar dacă e rudă apropiată cu unul din miri şi stă doar la masă.

[RappY]

Azi la biserică am văzut mulți copii jucându-se și râzând. Ce poate fi rău într-un copilaș râzând în biserică? Imi amintesc că odată a zis Pr. Papacioc să-ti păstrezi mereu un zâmbet în inimă. Și Mântuitorul ne-a zis, „de nu vă veţi întoarce şi nu veţi fi precum pruncii, nu veţi intra în împărăţia cerurilor” (Matei 18, 3). Poate exista o inocență și o puritate în râs, mie așa mi se pare.