Pentru a înțelege mai bine noțiunea de
suflet [viu], o să încerc să exemplific printr-un lucru care prea rar este adus în discuție, și anume
crearea animalelor:
Reiese că în raportul biblic al creației omului nu se vorbește despre faptul că
omul ar fi primit un suflet, ci ni se spune că
omul, țărâna pământului și suflarea de viață, este un suflet viu. Această concluzie este susținută și de enciclopediile din care am citat (
http://www.crestinortodox.ro/forum/s...postcount=1324).
Suflarea de viață este „principiul de viață” care
a făcut ca țărâna modelată să devină un suflet viu.
Nu am amintit încă că sintagma „
suflet viu” este traducerea cuvintelor ebraice „
nephesh hayyah”. După cum am mai amintit „
suflet viu” înseamnă simplu
ființă vie. Pentru a verifica această concluzie la care am ajuns trebuie să vedem dacă există diferențe între felul în care a fost creat omul și felul în care au fost create animalele. Trebuie să vedem dacă numai omul este un suflet viu sau și animalele au fost numite în Scripturi
suflete vii. Dacă
suflet viu înseamnă ceea ce credeau grecii și popoarele păgâne și dacă animalele au
suflet viu, înseamnă că ar fi corect ca și sufletul acestora după moarte să existe independent de trup. Așadar trebuie să analizăm acele pasaje din Scripturi care vorbesc despre aducerea la existență a viețuitoarelor pământului și să vedem care a fost modul în care ele au fost percepute de gândirea evreilor (am să mă folosesc iarăși de o traducere neutră, nici ortodoxă, nici neoprotestantă, o traducere literară
Septuaginta, vol. 1, Colegiul Noua Europă, Editura Polirom, pagina 54-55, Iași 2004):
„
Și Dumnezeu a zis: ‘Apele să scoată la iveală târâtoare cu suflete vii și zburătoare care zboară deasupra pământului sub tăria cerului.’ Și Dumnezeu a făcut balene mari și toată suflarea animalelor târâtoare...” (Geneza 1,20-21)
„
Și Dumnezeu a zis: ‘Pământul să scoată la iveală suflet viu, soi după soi, patrupede târâtoare și fiarele pământului sălbatice, soi după soi.’” (Geneza 1,24)
„...
și tuturor fiarelor pământului, tuturor zburătoarelor cerului și târâtoarelor de pe pământ tuturor făpturilor cu suflet viu, iarba verde să le fie de hrană” (Geneza 1,30)
Traducerile Scripturii care există în țara noastră (dar și altele) nu sunt fidele în întregime textului ebraic așa cum este în aceste cazuri Septuaginta . Citind manuscrisele în limba ebraică ale Vechiului Testament observăm că acestea utilizează sintagma
suflet viu [
nephesh hayyah] și atunci când se referă la crearea animalelor. Observăm astfel, că
și animalele, la fel ca omul, sunt suflete vii. În această situație, fie acceptăm ideea că și animalele sunt dotate cu un suflet nemuritor care poate trăi independent de trupul lor, fie suntem fideli textului Scripturii și punctului de vedere holistic al evreilor și considerăm că sufletul nu este o entitate de genul celei de mai sus.
În Scriptură atât omul cât și animalele sunt considerate suflete. În relatarea episodului creației iese în evidență faptul că plantele nu intră în aceeași categorie cu oamenii și animalele. Omul și animalele nu au un suflet care la moarte poate exista separat de trup, ci omul și animalele sunt văzute ca un suflet viu care este un întreg și cuprinde corpul lor și puterile mintale și spirituale (a nu se confunda totuși instictele generate de creierul animalului cu spiritualitatea de origine divină ce trece prin creierul umului). Cuvintele ‘
apele să scoată la iveală târâtoare cu suflete vii’ și '
tuturor făpturilor cu suflet viu’ arată că animalele au suflet, iar cuvintele ‚
pământul să scoată la iveală suflet viu’, arată că animale au fost considerate în gândirea biblică ca fiind suflete vii.
Putem concluziona că omul și animalele se deosebesc de celelalte lucruri create de Dumnezeu prin faptul că
sunt suflete vii, au viață. Atât pe om, cât și pe animal îl ține în viață acel principiu de viață care vine de la Dumnezeu.