Predica de azi

[glykys]

La biserica la care am mers astazi s-a pus accentul pe faptul ca un om alege singur daca sa fie un fiu al imparatiei sau un fiu al diavolului si ca pentru a face parte din prima categorie e nevoie sa daruim iubire in stanga si in dreapta , pentru ca nu nu vom fi intrebati cate rugaciuni am facut, de cate ori ne-am dus la biserica sau cate zile am tinut post - acestea sunt doar mijloace pentru a dobandi si a inmulti credinta, nu scopuri in sine. Si ca bunul cel mai de pret pe care il poate avea un om este credinta. Crestinul este un om inteligent, care a inteles cat de fragil este el si cat de fragile sunt toate in jurul lui, dar care alege sa fie credincios inainte de toate, stiind ca Hristos se face toate celui care crede.
O duminica placuta tuturor!

[Mena59]

În prealabil postat de glykys

La biserica la care am mers astazi s-a pus accentul pe faptul ca un om alege singur daca sa fie un fiu al imparatiei sau un fiu al diavolului si ca pentru a face parte din prima categorie e nevoie sa daruim iubire in stanga si in dreapta , pentru ca nu nu vom fi intrebati cate rugaciuni am facut, de cate ori ne-am dus la biserica sau cate zile am tinut post - acestea sunt doar mijloace pentru a dobandi si a inmulti credinta, nu scopuri in sine. Si ca bunul cel mai de pret pe care il poate avea un om este credinta. Crestinul este un om inteligent, care a inteles cat de fragil este el si cat de fragile sunt toate in jurul lui, dar care alege sa fie credincios inainte de toate, stiind ca Hristos se face toate celui care crede.
O duminica placuta tuturor!

Pe aceeasi ideie a fost si predica parintelul de la parohia din care fac eu parte.
Mi-a placut tare mult cuvantul:
"Dragostea ne da Putere si Credinta ne da Curaj"

[cristiboss56]

Sfantul Nicolae: Dragostea de popor – pana la sacrificiu, si Dragostea de Iisus – dragostea de Adevar "Indreptător credinţei şi chip blândeţilor, învăţător înfrânării te-ai arătat pe tine, turmei tale, adevărul lucrurilor. Pentru aceasta ai câştigat cu smerenia cele înalte, cu sărăcia cele bogate. Părinte Ierarhe Nicolae, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiasca sufletele noastre."

Sfântul ierarh Nicolae e unul din cei mai populari sfinti ai crestinismului. Nu e nici sfântul Ioan Gura de Aur, a carui sfânta Liturghie se savârseste mereu. De ce? Ne-ar putea explica cele doua calitati ale marelui ierarh:

Dragostea de popor – pâna la sacrificiu, si Dragostea de Iisus – dragostea de Adevar.

Deci „mila si adevarul" pe care le-a trait ca ierarh, l-au facut mare înaintea lui Dumnezeu, iar Dumnezeu l-a facut mare înaintea oamenilor.

Constantin cel Mare l-a gasit pe sfântul Nicolae în temnita. Prin edictul Împaratului de recunoastere a crestinismului ca religie de stat, de la anu1 313, sfântul Nicolae, dimpreuna cu toti crestinii de prin temnitele Imperiului roman, sunt pusi în libertate.
La anul 325, când Împaratul Constantin a convocat primul sobor ecumenic, a toata crestinatatea, printre cei 318 sfinti Parinti ai lumii si ierahi era si sfântul Nicolae.

Soborul s-a convocat pentru a stavili marea erezie a arianismului, care tagaduia divinitatea lui Iisus.
Atunci s-a cunoscut râvna sfântului Nicolae pentru Adevar, care a si trecut masura. Caci sfântul Nicolae l-a palmuit pe ereticul Arie în plin sobor pentru hulirea lui: ca Iisus n-ar fi Dumnezeu, ci numai o faptura a lui Dumnezeu. Hulirea vrednica era de bataie, caci Arie sapa la temelia crestinismului: ataca dumnezeirea Întemeietorului sau. Ori crestinismul sta sau cade cu dumnezeirea sau nedumnezeirea Întemeietorului sau.

Deci sfintii Parinti, amarându-se pentru palma pe care a dat-o sfântul Nicolae lui Arie, i-au luat omoforul arhieriei.

S-a aratat însa Maica Domnului unuia dintre îmbunatatitii Parinti si le-a poruncit sa-i dea omoforul înapoi, ca placuta a fost Domnului râvna sfântului Nicolae.

De atunci pe icoana sfântului Nicolae e zugravita Maica Domnului si Domnul Hristos, dându-i omoforul arhieriei înapoi.

Iata râvna pentru Adevar, cum n-au mai avut-o Parintii Bisericii. Dar tot râvna pentru adevar se pot socoti si interventiile energice, pâna la rafuiala si pâna la împaratul, când, în doua rânduri erau sa fie osânditi la moarte niste nevinovati.

Sfântul Nicolae i-a scapat de moarte. Iata râvna pentru dreptatea omului. Asa ceva nu poate face decât omul hotarât sa le ia locul. Dar acestia sunt sfintii: „pastorii cei buni, care-si pun sufletul pentru oi".

Dar sfântul Nicolae nu s-a ocupat numai de grijile duhovnicesti ale turmei sale. El n-a vazut omul împartit, ca sa se multumeasca a se griji numai de o parte a omului. El a luat omul ca întreg, si pentru întreg omul s-a expus riscurilor si grijilor. Asa odata, fiind mare seceta, a alergat si a aprovizionat cetatea sa cu grâu, scapând oamenii de foamete.

De trei ori a scapat de mizerie si pacat pe un tata vaduv cu trei fete, aruncându-le bani pe ascuns, si asa le-a casatorit iubitorul de oameni, cu cinste. Si i s-ar mai putea pomeni din fapte, dar ne oprim aici.

***

Poate ca si aci sta o taina a sfinteniei lui: în capacitatea lui de a aduna suferinta. Suferinta pe care o aduna de la toti, îi facea iubirea mai stralucitoare, si acestea laolalta ard ca o faclie viata sfântului, care apoi, mai multa suferinta atrage, sporind focul iubirii sale de oameni. Suferinta si iubirea se cresc în progresie una pe alta, în sfinti. Asa se face ca inima lui era o mare în care se revarsau toate lacrimile si durerile pamântului si gaseau alinare. Cred ca aceasta e o taina a „luminatorilor lumii".

De altfel toate minunile pe care le-a facut Dumnezeu oamenilor, dupa mutarea sfântului, nu au alta explicatie, decât ca sunt un raspuns pe care ti-1 da Dumnezeu, pentru iubirea lor de marele ierarh. Caci Dumnezeu e facatorul de minuni în sfinti Sai, indiferent daca sunt în lumea aceasta sau s-au mutat în cealalta.

Dar marea minune – si din ce în ce mai rara între oameni, e tocmai aceasta lumina a inimii, careia Dumnezeu nu-i pune hotar mormântul. De aceea Dumnezeu o lauda cu fapte mai presus de fire, cinstind cu ele pomenirea iubitilor Sai: iubitorii de oameni, sfintii.

Dumnezeu o lauda cu faptele mai presus de fire.

Sa o laudam si noi... macar cu vorba!

de Ieromonah Arsenie BOCA
“Cand iti va fi mai greu, sa-l chemi in ajutor pe Sfantul Nicolae!”

[cristiboss56]

Atunci, au ales şapte diaconi, între care şi Sfântul Arhidiacon Ştefan. Ei aveau misiunea atunci să împartă mâncarea şi ajutoarele care se strângeau şi se împărţeau în mod egal creştinilor. Apoi ei îi ajutau pe Apostoli, pe preoţi şi pe episcopi la slujba de la Sfântul Altar.








S-a născut Iisus Hristos pe pământ, Domnul, Dumnezeul şi Mântuitorul nostru. Am serbat asta în 25 ale lunii decembrie. Am serbat apoi, ieri, pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, prin care ne-a venit o asemenea bucurie.
Iar astăzi facem începătură mucenicilor, a celor care şi-au dat viaţa pentru El, pentru Iisus Hristos, primul dintre ei fiind Sfântul Mucenic şi Arhidiacon Ştefan. (...). Arhidiacon înseamnă primul între diaconi. Diaconii erau şapte, aleşi de Apostoli pentru că nu mai biruiau cu slujirea oamenilor, adică slujirea la mese şi a nevoilor lor.
După Sfânta Liturghie, toţi creştinii rămâneau la masă şi Apostolilor le era foarte, foarte greu să se grijească şi de predică şi de slujbă şi de împărţirea mâncării. Atunci, au ales şapte diaconi, între care şi Sfântul Arhidiacon Ştefan. Ei aveau misiunea atunci să împartă mâncarea şi ajutoarele care se strângeau şi se împărţeau în mod egal creştinilor. Apoi ei îi ajutau pe Apostoli, pe preoţi şi pe episcopi la slujba de la Sfântul Altar.
Din păcate, după 2.000 de ani, în lume sunt foarte puţini diaconi, pentru că diaconul nu are putere deplină să facă cele sfinte. Atunci s-a preferat ca să existe mai mulţi preoţi. (...). Arhidiaconul Ştefan mărturisea pe Hristos şi spunea: „El, Hristos, a venit, S-a născut, a murit, a înviat şi a înlocuit Legea”. Care Lege? Legea Vechiului Testament. Când auzeau aşa, evreii se tulburau foarte tare. A ţinut şi o cuvântare, aţi auzit-o aici, la Apostol. La această cuvântare el a arătat că zadarnic ţinem legea Vechiului Testament, dacă „trecut-a umbra Legii” şi a venit Hristos.
În cele din urmă, l-au pus în mijloc, au luat pietroiul şi l-au omorât. Omenirea, de atunci încoace, tot omoară, continuu. Avem cu milioanele mucenici care au spus: „Sunt creştin, mărturisesc pe Iisus Hristos, nu mă închin dumnezeului străin”. Şi noi ar trebui să facem la fel: să nu ne închinăm la dumnezeii străini, ci la Dumnezeul adevărat, Iisus Hristos, Cel născut în iesle, Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu adevărat şi Om adevărat. La acest Dumnezeu să ne închinăm; şi dumneavoastră, care aţi venit azi la biserică, la acest Dumnezeu vă
închinaţi.
Cei care n-au venit la biserică se închină la un cu totul alt dumnezeu, la altceva, la dumnezeu străin. Asta nu este bine şi să fim cu luare aminte, pentru că ne cere socoteală Dumnezeu, de Sângele Fiului Său vărsat pentru noi.
Mai prăznuim astăzi încă doi sfinţi: Sfântul Teofan Mărturisitorul şi Teodor Scrisul. Erau fraţi şi au apărat cinstirea şi închinarea sfintelor icoane. Sfântul Teodor se numeşte Scrisul pentru că şi pe el şi pe fratele său, l-au însemnat pe frunte cu un fier înroşit, scriind un verset din Biblie, ca să se înveţe minte şi să nu mai apere sfintele icoane. Dar ei n-au cedat. Auziţi? Auziţi ce s-a întâmplat? Pe acela l-au omorât cu pietre, pe aceştia i-au scris pe frunte cu fier înroşit. Şi lumea îi zicea şi la unul şi la altul Scrisul, adică cel care e scris pe frunte. Ce impresionant, ce putere, ce rezistenţă, ce dragoste către Dumnezeu, pentru Iisus Hristos, Cel născut în iesle!
Mâine prăznuim mai mulţi mucenici. Au murit în vremea împăratului Diocleţian şi Maximian. În ziua de Crăciun au năvălit ostaşii, i-au înjunghiat într-o biserică imensă, în Nicomidia şi apoi au dat foc bisericii, cu ei cu tot, 20.000. Auziţi? 20.000. Auziţi? În ziua de Crăciun veniseră 20.000. (...). Ce biserică o fi fost aia? Imensă, care a putut să cuprindă 20.000. Şi toţi au murit. Nici unul nu s-a lepădat. Cine vroia să se lepede putea să iasă. Cu preotul lor, cu episcopul lor, cu toţii au murit acolo, 20.000, pentru Hristos.
Să facem şi noi ceva pentru Hristos! Acum nu mai murim, nu mai e pericolul acesta. Dar să aducem şi noi o jertfă, să sacrificăm şi noi câteva ore, venind în biserica lui Hristos. (...).
Iar poimâine prăznuim pe cei 14.000 de prunci omorâţi de Irod pentru ca doar, doar, între ei să fie şi Hristos. Se temea că i-ar fi luat domnia. Aşa spuseseră magii, care au văzut steaua. Iar el s-a îngrijorat şi i-a omorât. Pruncul a scăpat, ca şi Ioan Botezătorul. Dar Biserica îi prăznuieşte ca pe nişte mucenici pe cei 14.000 de copii. (...).
Dar ca să facem fapte bune pentru sufletul nostru nu trebuie să ni se întâmple ceva. Facem pentru că trebuie să facem, pentru că e bine să facem. Dacă vom face aşa, Dumnezeu ne va feri de multe. Abia în lumea cealaltă vom afla de câte ne-a ferit Dumnezeu. Acum nu ştim, pentru că nu recunoaştem întru totul pronia Dumnezeiască asupra noastră. Avem mai mult nădejde în noi. (...).
Aşa să ne ajute Bunul Dumnezeu să înţelegem, cu rugăciunile Sfântului Arhidiacon întâiul Mucenic Ştefan. Amin.

[Mihnea Dragomir]

Intr-o omilie plina de miez, vorbind despre Schimbarea la Fata, parintele ne-a spus ca venirea la fata locului tocmai a lui Moise si a lui Ilie nu e lucru intamplator. Cei doi postisera. Ca si Isus. Cei doi cunoscusera o lumina dumnezeiasca perceptibila fizic, fiecare in felul sau. Asadar, sunt de fata la Metamorfoza lui Cristos cei care-i vazusera lumina si cei trei apostoli care o vad acum.

[cristiboss56]

https://www.youtube.com/watch?v=7OU7PMnG2zc

[cristiboss56]

https://www.youtube.com/watch?v=A3P3fn6dQ7I