|
#21
|
||||
|
||||
In cartea a doua Macabei se pomeneste de un caz de rugaminte a unui drept pentru cei vii. Iuda Macabeul, inainte de a incepe lupta cu Nicanor, a vazut intr-o revelatie pe arhiereul Onia si pe proorocul Ieremia, care murisera, cum se rugau pentru poporul evreu. Ieremia, intinzandu-i lui Iuda sabia de aur, dar de la Dumnezeu, i-a spus: "Ia aceasta sfanta sabie, care este dar de la Dumnezeu, prin care vei surpa pe vrajmasi". Iar despre Ieremia, arhiereul Onia i-a spus lui Iuda: "Acesta este iubitorul de frati, proorocul lui Dumnezeu Ieremia, care mult se roaga pentru popor si pentru sfanta cetate" (capitolul 15, versetul 14).
|
#22
|
||||
|
||||
Citat:
La chiar primul Conciliu al Bisericii, acela în care apostolii s-au reunit la Ierusalim, vedem cum se desființează unele prevederi ritualice, în timp ce altele nu se desființează: în Fapte, cap 15, apostolii hotărăsc ca să existe interdicție asupra mâncărurilor care conțin sânge și asupra animalelor sugrumate. În altă parte, apostolul Pavel vorbește despre interdicția pe care o au bărbații de a intra în biserică cu capul acoperit, sau femeile cu capul descoperit. Acestea sunt interdicții ritualice pe care, dacă urmașii de azi ai apostolilor nu le-au abolit sau schimbat, sunt în vigoare. Citat:
__________________
Doamne, Tu pe toate le știi ! Tu știi că Te iubesc ! www.catehism.com http://regnabit.wordpress.com |
#23
|
|||
|
|||
Citat:
Numai ca, in tot acest timp, folosirea instrumentelor a condus si la dezvoltarea muzicii de divertisment, folosita la palatele imperiale, la serbarile claselor superioare ale societatii, sau de oamenii de rand. Aceasta muzica avea de cele mai multe ori un caracter erotic, obscen, fiind insotita de dansuri variate. (ca multe stiluri muzicale din zilele noastre) Sfintii Parinti cand au stabilit canoanele au luat hotararea de a pastra in cult muzica exclusiv vocala. In biserica, omul nu trebuia sa regaseasca muzica teatrelor sau a petrecerilor. Pe de alta parte, trecerea de la Legea Veche la cea Noua, aduce cu sine renuntarea la numeroase practici vechi. Biserica nu a renuntat la muzica definitiv, insa a imbracat-o intr-o forma mai duhovniceasca, mai potrivita cu duhul Evangheliei lui Hristos. |
|
Subiecte asemănătoare | ||||
Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
Instrumentele muzicale in biserica | mihaitzaneicu | Generalitati | 65 | 08.01.2013 15:55:58 |
Pomana | julline | Generalitati | 57 | 20.11.2010 18:29:36 |
Hiper si super marketurile instrumentele Satanei de omorat sufletul si trupul | mihailt | Generalitati | 26 | 13.03.2010 23:01:16 |
Canoane despre moaste | marcos | Moaste | 1 | 22.01.2007 16:46:57 |
|