Cuvant pentru suflet !

[cristiboss56]

În ispite, împotriveşte-te cu smerenie, precum scriu şi spun Sfinţii Părinţi, iar dacă se întâmplă să cazi, ridică-te şi cunoaşte că pentru mândria ta te ispiteşti de acestea. Aleargă la prihănirea de sine şi la smerenie, iar nu afară din chilie. Dacă monahul nu va fi încercat prin diferite ispite şi scârbe, nu va putea cunoaşte neputinţa sa şi nu se va smeri.
Scrii că vezi înlăuntrul tău patimi şi neputinţe sufleteşti pe care nu le văzusei înainte şi că nu te poţi slobozi şi desprinde de ele. Asupra celui care începe să meargă pe calea vieţii duhovniceşti şi războiul duhovnicesc se ridică mai nemilos şi, dacă nu putem să ieşim îndată biruitori, să nu ne mâhnim şi să nu ne necăjim, ci, văzând neputinţele noastre, să ne smerim şi să aducem Domnului pocăinţă. Primejdios este atunci când îţi vei vedea îndreptările sau virtuţile, ceea ce este semn vădit de înşelare şi cădere de la Dumnezeu. Înaintea Lui, mai plăcut este un păcătos cu pocăinţă, decât un drept cu mândrie. (Sfântul Cuvios Macarie de la Optina)

[cristiboss56]

Mult mă rănesc când văd monahi care actionează omeneşte, iar nu cu rugăciunea, spre a mijloci la Dumnezeu în lucrurile greu de izbutit omeneşte. Dumnezeu le poate aranja pe toate. Când cineva face o lucrare duhovnicească în chip corect, atunci chiar şi cu rugăciunea poate zidi mănăstiri, le poate înzestra cu toate cele absolut necesare şi poate ajuta toată lumea. Nu este trebuinţă nici măcar să lucreze, ci ajunge numai să se roage. Monahul trebuie să încerce să nu aibă dureri de cap pentru cutare sau cutare greutate, fie a sa personală, fie a unui semen de-al său, fie privind situaţia generală, ci să alerge la rugăciune şi să trimită multe puteri dumnezeieşti prin mijlocirea lui Dumnezeu. De altfel, aceasta este lucrarea monahului, iar dacă monahul n-a înţeles-o, viaţa lui nu are nici un sens.
De aceea, să ştie că orice nelinişte a sa, care îl sileşte să caute cu chinuială şi durere de cap soluţii omeneşti la diferite probleme, este de la diavolul. Atunci când vedeţi că vă preocupă lucruri pentru care, omeneşte, nu există rezolvare şi nu le încredinţaţi lui Dumnezeu, să ştiţi că aceasta este o măiestrie a diavolului, ca să lăsaţi rugăciunea prin care Dumnezeu poate trimite nu numai, simplu, putere dumnezeiască, ci puteri dumnezeieşti . Ajutorul adus de rugăciune nu este un simplu ajutor dumnezeiesc, ci o minune a lui Dumnezeu. Dar, din clipa în care începem să ne neliniştim, Îl împiedicăm pe Dumnezeu să intervină. Punem logica înainte, iar nu pe Dumnezeu şi voia Sa cea dumnezeiască, lucru care ne-ar îndreptăţi să primim ajutorul dumnezeiesc. Diavolul încearcă, furând cu măiestrie dragostea monahului, să-l ţină într-o dragoste lumească, într-o înfruntare lumească a lucrurilor şi într-o slujire lumească a semenului său. În timp ce el, ca monah, are posibilitatea să se mişte în spaţiul lui propriu, în spe*cialitatea sa de transmisionist, pentru că aceasta este şi ascultarea pe care i-a dat-o Dumnezeu. Toate celelalte, pe care le facem prin străduinţe omeneşti, sunt pe un plan inferior.
De aceea, este mai bine ca monahul să ajute pe ceilalţi cu rugăciunea sa, decât cu cuvintele sale. Dacă nu are puterea să oprească pe cineva care face rău, să-l ajute, de departe, cu rugăciunea, pentru că altfel se poate chiar vătăma. O rugăciune bună, făcută din inimă, are mai multă putere decât mii de cuvinte, atunci când ceilalţi nu ascultă de cuvinte .
Cu toate că unii spun că ajut lumea care vine şi mă află, eu văd însă că mai eficace slujesc lumea citind o oră şi jumătate la Psaltire . Cealaltă lucrare o văd ca o recreaţie, adică să-şi spună sărmanii durerea lor, iar eu să le dau un sfat. De aceea nu socot că-i ajut prea mult slujindu-i astfel. Rugăciunea este cea care ajută. Dacă tot timpul meu l-aş fi dat rugăciunii, aş fi ajutat mai mult lumea. Să spunem că văd, pe zi, 200 de oameni. Oare numai 200 de necăjiţi există în lume? Dacă n-aş vedea pe nimeni şi m-aş ruga pentru toată lumea, atunci aş primi toată lumea. De aceea spun lumii: „Eu vreau să vorbesc lui Dumnezeu despre voi, iar nu vouă despre Dumnezeu. Aceasta este mai bine pentru voi, dar nu mă înţelegeţi”.
Să nu neglijăm rugăciunea în aceşti ani grei, căci ea este o asigurare, este comuniunea cu Dumnezeu. Aţi văzut ce spune Avva Isaac? „Dumnezeu nu ne va întreba pentru ce n-am făcut rugăciune, ci de ce n-am avut legătură cu Hristos şi ne-a chinuit diavolul” (Sfântul Isaac Sirul, „Cuvinte ascetice”, Cuvântul 42, p. 219).
(Cuviosul Paisie Aghioritul )

[cristiboss56]

Un frate care a păcătuit a mers la un Sfânt Părinte şi l-a întrebat ce trebuie să facă: „Ai căzut? Ridică-te!”, i-a spus acesta. „M-am ridicat, dar am păcătuit din nou”, i-a răspuns omul.
„Nu-i nimic, i-a spus părintele, te ridici din nou...! Clipa finală trebuie să te găsească, fie ridicându-te, fie căzând, dar în luptă cu tine însuţi şi cu ispitele. Numai aşa găseşti calea spre rai”.
(Părintele Iustin Pârvu )

[cristiboss56]

Imi aduc aminte de o doamnă pe care o stimam foarte mult, fiindcă mă ajutase de multe ori atunci când veneau la mine oameni cu probleme mari; era o femeie deosebită, foarte evlavioasă şi jertfitoare. Odată, nu ştiam cum să-l ajut pe un tânăr care avea probleme cu drogurile; doamna respectivă s-a oferit să-l ia la ea acasă pentru şase luni, până ce a depăşit starea critică şi a putut să se integreze din nou în societate. Slavă Domnului, până acum totul a mers foarte bine cu acel tânăr. Este căsătorit şi are trei copii. Aveam, aşadar, mare respect şi admiraţie pentru această doamnă. Într-o zi, a venit la mine şi mi-a spus:
‒ Nu ştiu ce se întâmplă, dar mă rog şi sufletul nu-mi este împăcat. Îmi cercetez cugetul şi nu văd unde am greşit. Spuneţi-mi ce să fac.
Nu ştiam ce să-i răspund; eu aveam numai admiraţie pentru dânsa. În acel moment Dumnezeu m-a ajutat, dându-mi un cuvânt pentru ea. I-am zis:
‒ Nu ajunge să ne cercetăm pe noi înşine, bizuindu-ne doar pe propria noastră judecată, şi să nu descoperim în noi nici o vină. Trebuie să ne cercetăm starea în lumina poruncilor lui Hristos, ca să vedem cum vrea El să fim cu adevărat. Aşa că strigaţi către El: „ Doamne, de cele ascunse ale mele curăţeşte-mă! ”. Rugaţi-vă astfel şi Domnul vă va descoperi unde v-aţi poticnit.
‒ Bine, a încuviinţat ea.
Peste trei zile a venit din nou şi mi-a spus:
‒ Acum ştiu. Dumnezeu mi-a arătat unde am greşit, şi mi-a mărturisit care era greşeala. Bineînţeles că citisem versetul respectul în psalmi (Psalmi 18, 13), dar nu-l folosisem niciodată, nici măcar nu mă gândisem vreodată la el. Dar Dumnezeu mi l-a descoperit tocmai în clipa aceea, ca să-l pot spune doamnei respective.
(Arhimandrit Zaharia Zahărul )

[cristiboss56]

Inima omului implică, în dimensiunea vieţii spirituale, un dublu aspect; pe de o parte, ea este centrul fiinţei umane, iar pe de altă parte, punctul de întâlnire cu Dumnezeu.
Ea este locul cunoaşterii de sine, în care omul se vede aşa cum este el cu adevărat şi, în acelaşi timp, locul depăşirii eului propriu, locul în care omul îşi înţelege fiinţa sa ca fiind templul Sfintei Treimi, locul unde chipul îşi întâlneşte Prototipul. În camera lăuntrică a inimii sale, omul îşi descoperă propriul fundament, depăşind astfel graniţa tainică dintre creat şi necreat. În inimă, ne spun Omiliile Sfântului Macarie, se găsesc adâncimi de nemăsurat. Dumnezeu e acolo cu îngerii; acolo sunt lumina şi viaţa, împărăţia şi apostolii, cetăţile cereşti şi bogăţia harului; toate sunt acolo”.
Rugăciunea inimii desemnează, aşadar, punctul în care acţiunea mea, rugăciunea mea se identifică cu acţiunea, cu rugăciunea continuă a lui Iisus în mine.

(Sfântul Macarie Egipteanul )

[cristiboss56]

Voi, ca tineri începători ai vieții, sunteți poate ispitiți de ideea că tineri fiind, de ce să începem cu copii din primul an de căsnicie, ci să ne mai trăim puțin viața, că mai avem vreme și de copii. Cu acest gând, dacă-l primiți și luați de bun, vă deschideți calea către păcat și către tot felul de necazuri care vin matematic. Ca să n-o luați rău de la început, că nu aveți cum sfârși bine, e recomandabil să o luați bine de la început și să vă precizați poziția sufletească față de roadele binecuvântate de Biserică ale cununiei — copiii. Ei sunt roadele dragostei; evitarea nu e dragoste, ci crimă. Căutarea plăcerii numai, cu evitarea rostului firesc al instinctului, e viciu și păcat, și se pedepsește de Legea care vede toate ale omului. (Arhimandrit Arsenie Boca, Tinerii, familia și copii născuți în lanțuri, Editura Credința strămoșească, 2005, p. 33)

[cristiboss56]

Sunt convins că mai mult valorează o îmbrățișare puternică, o privire caldă, un zâmbet din inimă, a ne afla alături de o persoană, în liniște, atunci când plânge, decât o expunere teologică savantă sau o lecție rafinată de psihologie. Omul are mari dificultăți în a accepta durerea, suferința, bolile și cu atât mai puțin moartea. Tocmai de aceea, ar trebui să învățăm să râdem cu inima. Călătorind prin lume și reflectând asupra existenței mele, am descoperit incredibila capacitate de recuperare a ființei omenești. A avea o inimă veselă ne permite să fim încă integri, după ce am trecut prin nenumărate necazuri, mii de suferințe, încă încrezători în noi înșine, după ce am suferit mii de violențe, defăimări, abuzuri, răutăți, încă și mai hotărâți să mergem înainte, după ce am îndurat durere, boli, suferințe.
Cred că Dumnezeu se află tocmai în capacitatea noastră de recuperare, în întoarcerea la o viață plină, bogată în semnificații, după ce am trecut prin boli grave; în izbânda de a râde din inimă, în mijlocul a mii de greutăți. Eu sunt un om care a fost lovit și jignit de viață în multe feluri. Și totuși, sunt convins că a învăța să râzi cu inima îți permite să ieși din întunericul lipsei de sens. Te poate ajuta să renaști!
(Valerio Albisetti )

[cristiboss56]

ste o reţetă pentru cei care nu-şi fac datorii în această lume, iar dacă sunt dintre cei cu datorii, chiar şi aceştia pot fi fericiţi, acceptând necazul scurt de acum prin care trec şi bucurându-se cu nădejdea la fericirea viitoare, făgăduită tuturor celor care caută dreptatea şi se luptă ca să se păstreze cât mai curaţi. Oamenii se pot bucura cu atât de puţin, încât nu ar avea nevoie să se cheltuiască aproape cu nimic pentru aceasta. Dacă unii au nevoie de bani mulţi pentru a căuta bucuria şi visează la vacanţe în locuri cu cheltuială şi la tot felul de lucruri materiale care să le bucure ochii şi celelalte simţuri, alţii pentru a se bucura nu au nevoie decât de un colţ liniştit şi de o carte bună, iar alţii se bucură pentru un loc cald și o bucată de pâine.
Sigur că sunt diferenţe mari între felurile de a fi ale oamenilor, însă este greu de înţeles de ce acela care are bani mulţi nu se poate bucura pentru aceleaşi lucruri de care s-ar bucura un om fără bani, adică să-şi găsească fericirea în liniştea sufletească, să mulţumească pentru ceea ce are şi, desigur, să ajute pe cei care nu au, căci dacă nu se gândeşte şi la aceştia, atunci ar trăi ca un egoist; iar lucrul acesta se poate întoarce asupra lui, deoarece dacă eşti nepăsător faţă de cel care are nevoie de ajutor, atunci eşti nepăsător faţă de Hristos. O astfel de nepăsare duce la pierderea harului fără de care nimeni nu poate să trăiască adevărata fericire.
(Singhel Ioan Buliga, Provocările creștinului ortodox în zilele de astăzi )

[cristiboss56]

AMINTESTE-TI, ESTI IUBIRE !
Haideti, sa ne amintim sa fim ...ceea ce fiecare dintre noi, suntem de fapt ....Sa fim IUBIRE !
Vrei sa fii iubit.?- IUBESTE TU !
Vrei sa traiseti intr-o lume iubitoare? - IUBESTE ! Fii IUBIRE !
...........................................
''Zi de zi încă un pas, încă zece pasi...către tine însuti! În tine sunt toate răspunsurile pe care le cauti si toată iubirea pe care o cauti în lume. Tu esti acela ce rămâne cu tine, oricine ar pleca, oricine ar veni: ai grijă de tine însuti, iubeste-te, pretuieste-te, fii responsabil, fă lucrurile care-ti fac bine si care le fac bine celor din jurul tău, chiar dacă ele nu te fac...celebru sau bogat. Lumina pe care o vei descoperi, mergând pe cale, va atrage spre tine ceea ce ai nevoie pentru viată: nu te teme si nu te îndoi. Esti iubit dincolo de întelegere de către acela ce străluceste în tine, doar că...ai uitat. Uitasem si eu dar, păsind către mine însumi, mi-am amintit. Aminteste-ti si tu...
Esti IUBIRE! Esti...ceea ce cauti! Esti cel pe care îl cauti! Să nu disperi, să speri. Să te ridici după ce ai căzut. Să vrei, căci poti! Fii bun cu altii si fii bun cu tine însuti. Iartă-te si iartă orice ar fi! Viata ta e însăsi dovada că Dumnezeu există!
Tu esti dovada că Dumnezeu există si de aceea esti pretios! Niciodată n-a mai fost pe Pământ un altul ca tine, în această formă în care esti acum, nici nu va mai fi vreodată. Esti unic si de aceea...esti iubit, ESTI IUBIRE! Ai grijă de tine însuti si ai grijă de ceilalti, care sunt asemeni tie! '' emoticon heart
Maria Timuc - ''Pasi către tine însuti. . .''

[cristiboss56]

Vreme este...




„Pentru orice lucru este o clipă prielnică şi vreme pentru orice îndeletnicire de sub cer.
Vreme este să te naşti şi vreme să mori; vreme este să sădeşti şi vreme să smulgi ceea ce ai sădit.
Vreme este să răneşti şi vreme să tămăduieşti; vreme este să dărâmi şi vreme să zideşti.
Vreme este să plângi şi vreme să râzi; vreme este să jeleşti şi vreme să dănţuieşti.
Vreme este să arunci pietre şi vreme să le strângi; vreme este să îmbrăţişezi şi vreme este să fugi de îmbrăţişare.
Vreme este să agoniseşti şi vreme să prăpădeşti; vreme este să păstrezi şi vreme să arunci.
Vreme este să rupi şi vreme să coşi; vreme este să taci şi vreme să grăieşti.
Vreme este să iubeşti şi vreme să urăşti. Este vreme de război şi vreme de pace.
Care este folosul celui ce lucrează întru osteneala pe care o ia asupră-şi?
Am văzut zbuciumul pe care l-a dat Dumnezeu fiilor oamenilor, ca să se zbuciume.
Toate le-a făcut Dumnezeu frumoase şi la timpul lor; El a pus în inima lor şi veşnicia, dar fără ca omul să poată înţelege lucrarea pe care o face Dumnezeu, de la început până la sfârşit.
Atunci mi-am dat cu socoteala că nu este fericire decât să te bucuri şi să trăieşti bine în timpul vieţii tale.
Drept aceea dacă un om mănâncă şi bea şi trăieşte bine de pe urma muncii lui, acesta este un dar de la Dumnezeu.
Atunci mi-am dat seama că tot ceea ce a făcut Dumnezeu va ţine în veac de veac şi nimic nu se poate adăuga, nici nu se poate micşora şi că Dumnezeu lucrează aşa ca să ne temem de faţa Lui.
Ceea ce este a mai fost şi ceea ce va mai fi a fost în alte vremuri; şi Dumnezeu cheamă iarăşi aceea ce a lăsat să treacă.
Dar am mai văzut sub soare că în locul dreptăţii este fărădelegea şi în locul celui cucernic, cel nelegiuit.
Şi am gândit în inima mea: "Dumnezeu va judeca pe cel drept ca şi pe cel nelegiuit", căci este vreme pentru orice punere la cale şi pentru orice faptă.
şi am zis iar în inima mea despre fiii oamenilor: "Dumnezeu a orânduit să-i încerce, ca ei să-şi dea seama că nu sunt decât dobitoace".
Căci soarta omului şi soarta dobitocului este aceeaşi: precum moare unul, moare şi celălalt şi toţi au un singur duh de viată, iar omul nu are nimic mai mult decât dobitocul. Şi totul este deşertăciune!
Amândoi merg în acelaşi loc: amândoi au ieşit din pulbere şi amândoi în pulbere se întorc.
Cine ştie dacă duhul omului se urcă în sus şi duhul dobitocului se coboară în jos către pământ?
Şi mi-am dat seama că nimic nu este mai de preţ pentru om decât să se bucure de lucrurile sale, că aceasta este partea lui, fiindcă cine îi va da lui putere să mai vadă ceea ce se va întâmpla în urma lui?” (Ecclesiastul 3, 1-22)


Hrisostom Filipescu