Raspunsuri duhovnicesti +

[cristiboss56]

Vezi-ţi de rugăciune, că spune în Pateric: „chiar de nu pricepi cuvântul, îl pricepe dracul şi se teme”.

De-ţi vine la vremea rugăciunii silă, lene, vlăguire, cunoaşte că-s de la draci, şi o veche ispită. Căieşte-te şi roagă-L pe Domnul să te ierte pentru neputinţa ta.
Iarăşi, de-ţi fuge mintea şi nu mai ştii ce spui la rugăciune, nu te lăsa de ea. Nu-i fă dracului pe plac. Vezi-ţi de rugăciune, că spune în Pateric: „chiar de nu pricepi cuvântul, îl pricepe dracul şi se teme”. Fără osteneală nu e rugăciune.

(Jean-Claude Larchet, Ține candela inimii aprinsă. Învățătura părintelui Serghie, Ed. Sophia, București, 2007, p. 112)

[cristiboss56]

Oare nu de la iubirea lui Dumnezeu vrea să ne îndepărteze vrăjmaşul şi să ne înece în adâncul păcatelor şi al fărădelegilor? Întru dragostea Domnului se cuvine să ne întărim corăbioara inimii noastre.

Ştii tu oare, creştine, ce fac marinarii în timpul unei furtuni cumplite? Nemaiavând nădejde de scăpare, ei aruncă ancora în adâncul mării şi o înţepenesc în pământ, pentru ca în acest chip să poată salva corabia şi pe ei dimpreună cu ea; şi astfel scapă de la înec.
Urmând întocmai pilda acelor corăbieri, aşa li se cuvine să facă şi creştinilor care umblă pe marea lumii acesteia, fiind purtaţi de corabia Sfintei Biserici. Atunci când satana ridică asupra lor furtuna ispitelor, nevoilor şi nenorocirilor, ei trebuie să lepede toată nădejdea omenească şi să alerge la Dumnezeu, întărindu-şi în dragostea Lui inimile zdruncinate şi răvăşite.
Oare nu de la iubirea lui Dumnezeu vrea să-i îndepărteze pe ei vrăjmaşul şi să-i înece în adâncul păcatelor şi al fărădelegilor? Întru dragostea Domnului li se cuvine să-şi întărească atunci corăbioara inimii lor.

(Sfântul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu în împrejurările vieţii de zi cu zi, Ed. Sophia, Bucureşti, 2011, p. 131)

[cristiboss56]

La Dumnezeu trebuie să venim ca ultimi păcătoși și să ne osândim sincer și întru toate. Nu trebuie să ne imaginăm nimic, nu trebuie să căutam nimic în afară de iertare și miluire.
Cu cât ne smerim mai mult întru pocăință, cu atât mai repede rugăciunea noastră Îl dobândește pe Dumnezeu. Când pierdem însă smerenia, atunci nici un fel de fapte bune nu ne pot ajuta. Acțiunea în noi a mândriei, judecarea fraților, vrăjmașia față de aproapele, ne aruncă departe de Dumnezeu.
La Dumnezeu trebuie să venim ca ultimi păcătoși și să ne osândim sincer și întru toate. Nu trebuie să ne imaginăm nimic, nu trebuie să căutam nimic în afară de iertare și miluire. Aceasta trebuie să fie starea noastră interioară permanentă. Noi ne rugăm lui Dumnezeu să ne ajute să nu mâhnim Duhul Sfânt cu patimile noastre mârșave, să nu pricinuim nici un rău aproapelui nostru. Noi ne rugăm să dobândim adevăratul sens al poruncilor lui Hristos și să trăim în acord cu ele. Noi Îl chemăm:
"Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi și lumea Ta." Și Dumnezeu ne aude și mântuirea vine la noi. "Și cel care va chema numele Domnului se va mântui."(Ioil 2,32)


(Arhimandrit Sofronie, Despre rugăciune, Mănăstirea Lainici, 1998, p.145)

[cristiboss56]

Fericiţi sunt cei care au izbutit să-şi simplifice viaţa şi s-au eliberat din laţul acestui progres lumesc, al multor înlesniri - sau mai degrabă al multor greutăţi, şi au scăpat de acest stres înfricoşător al vremii noastre de azi.
Mirenii spun: "Fericiţi sunt cei care trăiesc în palate şi au toate înlesnirile" - dar fericiţi sunt cei care au izbutit să-şi simplifice viaţa şi s-au eliberat din laţul acestui progres lumesc, al multor înlesniri - sau mai degrabă al multor greutăţi, şi au scăpat de acest stres înfricoşător al vremii noastre de azi. Dacă omul nu îşi simplifică viaţa, se chinuieşte - în timp ce simplificând-o nu va avea acest stres.
Odată, la Sinai un german i-a spus unui copil de beduin, care era foarte deştept: "Tu eşti deştept, poţi învăţa carte" - "Şi după aceea?", îl întrebă copilul. "După aceea o să devii mecanic" - "Şi după aceea?" - "După aceea îţi vei deschide un atelier de reparat maşini" - "Şi după aceea?" - "După aceea o să-l măreşti" - "Şi după aceea?" - "După aceea vei lua şi pe alţii să lucreze şi vei avea mult personal" - "Adică", îi spune, "să am durere de cap, să dau şi altuia durere de cap, şi după aceea altuia? Nu e mai bine acum, când nu am nici o durere de cap?" Cea mai mare durere de cap vine din gândurile acestea: "Să facem asta, să facem cealaltă". Dacă gândurile ar fi duhovniceşti, cel ce le are ar simţi mângâiere duhovnicească şi nu are durere de cap.
Încă şi la mireni insist mult asupra simplităţii - pentru că multe din cele ce se fac nu sunt de trebuinţă şi îi mănâncă omului liniştea. Le vorbesc de cumpătare şi nevoinţă. Strig mereu: "Simplificati-vă viata, şi stresul va fugi". Cele mai multe divorţuri de aici pornesc. Multe treburi, multe lucruri au oamenii de făcut, şi se ameţesc. Lucrează amândoi, tata şi mama, îşi lasă copiii de izbelişte. Osteneală, nervi - din probleme mici, scandaluri mari: apoi, divorţ fără justificare. Acolo ajung. Dar dacă şi-ar simplifica puţin viața, ar fi şi odihniţi, şi veseli. Stresul ăsta este o catastrofă.


(Cuviosul Paisie Aghioritul, Cu durere și dragoste pentru omul contemporan, Chilia „Bunei Vestiri”, Schitul Lacu, Sfântul Munte Athos, pg. 155-156)

[cristiboss56]

Orice ţi s-ar întâmpla, tu să strigi aşa: "Pentru dragostea Ta, Iisuse al meu, dulce dragoste, duc toate ocările, batjocoririle, nedreptăţile, ostenelile şi toate necazurile care mi se întâmplă". Acestea gândind, dintr-o dată sarcina greutăţilor se va uşura şi amărăciunea provocată de demon va înceta.
Nimic altceva nu poate să ajute atât de mult şi să stingă mânia şi toate celelalte patimi cât poate iubirea către Dumnezeu şi către toţi semenii. Cu iubirea biruieşti mult mai uşor decât cu celelalte lupte. Dar chiar şi atunci când lupţi, nu simţi durerea dacă mintea ta este stăpânită de iubire. Iubirea nu cade niciodată dacă îndreptezi mereu cârma sufletului spre aceasta. Orice ţi s-ar întâmpla, tu să strigi aşa: "Pentru dragostea Ta, Iisuse al meu, dulce dragoste, duc toate ocările, batjocoririle, nedreptăţile, ostenelile şi toate necazurile care mi se întâmplă". Acestea gândind, dintr-o dată sarcina greutăţilor se va uşura şi amărăciunea provocată de demon va înceta.
Crede în ceea ce am să-ţi spun. Odată, din cauza repetatelor şi înfricoşătoarelor mele ispite, am fost stăpânit de mare întristare şi deznădejde şi socoteam că sunt nedreptăţit de către Dumnezeu. Că m-a lăsat pradă atâtor ispite, fără să mă uşureze vreun pic, să iau măcar o răsuflare. Şi aflându-mă în această amără*ciune, am auzit o voce înlăuntrul meu, tare dulce, foarte clară şi trădând multă compasiune: "Nu vrei să suferi totul pentru dragostea Mea?" Şi o dată cu vocea a început să curgă şuvoi de lacrimi neîncetat şi mă căiam pentru deznădejdea care mă stăpânise. N-am să uit niciodată vocea aceea, atât de dulce, care a făcut să dispară deodată ispita şi toată deznădejdea.
"- Nu vrei să suferi toate pentru dragostea Mea?"
Cu adevărat, dulce dragoste! Pentru dragostea Ta ne-am răstignit şi pentru ea toate le purtăm.



(Gheron Iosif, Mărturii din viața monahală, Editura Bizantină, pg. 54-55)

[cristiboss56]

Înainte de orice lucru, cel care cere har de la Dumnezeu trebuie să îndure ispitele şi necazurile, în orice fel ar veni acestea.

Mă întrebi care din doi primeşte harul mai repede, pustnicul sau cel aflat sub ascultare. Fără îndoială că ucenicul ascultător.
Acesta primeşte şi harul mai repede şi este şi în afară de orice pericol. Nu se teme nici că o să cadă, nici că o să ardă. Numai să nu se lase cuprins de neglijenţă. Şi să mai ştii că, atunci când omul îl are înlăuntrul său pe Hristos, atunci fie că este singur, fie că este împreună cu mulţi semeni ai săi, el îşi află liniştea şi are pace mereu.
Harul lui Dumnezeu nu depinde de timp, ci de modul în care vietuieşti şi de mila Domnului. Experienţa se dobândeşte, într-adevăr, o dată cu trecerea timpului, dar harul, de aceea se numeşte har, adică dar, pentru că depinde de Dumnezeu, se dăruieşte în funcţie de căldura credinţei, de smerenie şi de voia cea bună.
Solomon a primit har când era de doisprezece ani. Daniil la aceeaşi vârstă. David pe când păştea turmele tatălui său. La fel toţi cei vechi şi noi.
Imediat ce omul ajunge la căinţa adevărată, Harul se apropie de el şi sporeşte o dată cu creşterea zelului. Experienţa cere nevoinţă îndelungată.
Înainte de orice lucru, cel care cere har de la Dumnezeu trebuie să îndure ispitele şi necazurile, în orice fel ar veni acestea. Iar dacă în timp de ispită se nelinişteşte şi nu arată destulă răbdare, nici harul nu va veni, nici virtutea nu o săvârşeşte şi nici nu se învredniceşte de vreun dar duhovnicesc, dacă cineva a aflat care este darul lui Dumnezeu; cum că sunt necazurile în general, tot ceea ce ne aduc ispitele, acesta a aflat cu adevărat care este calea Domnului.
Acesta aşteaptă ispitele să vină pentru că prin acestea se curăţeşte, răbdând se luminează şi ajunge să-L vadă pe Dumnezeu.



(Cuviosul Iosif Isihastul, Mărturii din viaţa monahală, Editura Bizantină, p. 78)

[cristiboss56]

În viaţa aceasta fiecare este încercat spre a se vedea dacă va corespunde la cele pe care le cere Dumnezeu Părinte, care este adică sensul exact al acestei vieţi?

Care este? Să ne pregătim pentru patria noastră, pentru cer, pentru rai. Totul este să prindă omul acest sens adânc al vieţii, care este mântuirea sufletului.
Când omul crede în Dumnezeu şi în viaţa viitoare, atunci înţelege că această viaţă este deşartă şi îşi pregăteşte paşaportul pentru cealaltă viaţă. Uităm că toţi vom pleca. Nu vom face rădăcini aici. Viaţa aceasta nu este pentru ca să petrecem bine. Este ca să dăm examene, pentru a trece în cealaltă viaţă.
De aceea scopul nostru trebuie să fie pregătirea noastră în aşa fel ca să plecăm cu conştiinţa împăcată şi să zburăm lângă Dumnezeu, atunci când ne va chema El. Atunci când Hristos a binecuvântat cele cinci pâini şi a săturat atâtea mii de oameni, lumea un singur lucru a spus: "Este exact ce trebuie pentru a fi împărat!" Au mâncat cele cinci pâini şi cei doi peşti şi s-au entuziasmat. Dar Hristos le-a spus să nu se îngrijească de această hrană, pentru că nu vom rămâne aici.
În viaţa aceasta fiecare este încercat spre a se vedea dacă va corespunde la cele pe care le cere Dumnezeu.



(Cuviosul Paisie Aghioritul, Trezire duhovnicească, Editura Evanghelimos, p. 343-344)

[cristiboss56]

Rugăciunea lui Iisus nu trebuie să o facă doar monahii, această rugăciune sunt datori să o facă toți creştinii. Pe ea s-a sprijinit secole la rând viaţa Bisericii, pentru că stârpeşte patimile, care sunt în inima noastră, căci acolo își au rădăcina.
Astăzi, când timpul trece parcă atât de repede şi oamenii le fac pe toate în grabă, încât nici Ceaslovul nu mai apucă să îl deschidă de obosiţi ce sunt, cea mai bună armă împotriva vrăjmaşului este rugăciunea lui Iisus, Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul. Această rugăciune a fost şi este zidul de apărare al Bisericii, zidul de apărare al creştinilor. Pentru că fiecare creştin este o biserică, fiecare familie este o biserică, fiecare şcoală poate fi o mică biserică… Această rugăciune are puterea să adune mintea foarte repede, să te interiorizezi şi să strigi din adâncul inimii către Dumnezeu. Rugăciunea lui Iisus nu trebuie să o facă doar monahii, această rugăciune sunt datori să o facă toți creştinii. Pe ea s-a sprijinit secole la rând viaţa Bisericii, pentru că stârpeşte patimile, care sunt în inima noastră, căci acolo își au rădăcina. Înainte viața creștinilor nu era departe de cea a monahilor, şi Sfântul Vasile cel Mare este cel care a adus monahismul până în cetate, spre a fi de ajutor creştinilor în trebuinţele trupeşti şi sufleteşti. De aceea, creştinii, oriunde s-ar afla, fie că sunt acasă, fie că sunt la lucru, că merg cu tramvaiul, călătoresc cu avionul, gătesc, repară, oriunde şi orice ar face, să rostească cu mintea lor această rugăciune a lui Iisus. Şi în funcție de silinţa fiecăruia Dumnezeu vă coborî harul Său cel sfânt în inimile noastre.
De ce nu se mai citesc cărţile duhovniceşti, acum când se tipăresc din ce în ce mai multe cărţi?
Dumnezeu o să ne ceară socoteală pentru că nu am citit. Nu avem dreptul să spunem că nu am ştiut atunci când suntem în necaz şi ne depărtăm de Dumnezeu; nu există nu am ştiut, ci nu am vrut să ştiu. Pentru că sunt atâtea cărţi ale Sfinţilor Părinţi în care poţi găsi sfaturi pentru orice problemă ai avea. Ne plângem că nu mai avem povăţuitori şi duhovnici iscusiţi, dar nu îi vedem că ei trăiesc prin cărţile, pe care noi nu le citim. O să vină vremea când nici Sfânta Scriptură nu o vom mai avea şi vom tânji după un cuvânt din Scriptură şi nu îl vom găsi. Luaţi şi citiţi vieţile sfinţilor şi învățăturile Sfinţilor Părinţi, că va veni vremea când nu le veţi mai găsi. Mamele să citească fiilor lor câte un capitol din Sfânta Scriptură în fiecare zi. Să nu ne lipsească Scriptura, că în ea găsim viaţa veşnică.

[cristiboss56]

Omul smerit, spunea, nu este o personalitate bolnavă. Are conștiința stării sale, nu și-a pierdut centrul personalității. Cunoaște păcătoșenia lui, micimea lui, și acceptă observațiile duhovnicului său, ale fraților săi. Îi pare rău dar nu deznădăjduiește. Se întristează, însă nu se istovește și nu se mânie.

Părintele Porfirie vorbea despre diferența dintre smerita-cugetare și complexul de inferioritate. "Omul smerit, spunea, nu este o personalitate bolnavă. Are conștiința stării sale, nu și-a pierdut centrul personalității. Cunoaște păcătoșenia lui, micimea lui, și acceptă observațiile duhovnicului său, ale fraților săi. Îi pare rău dar nu deznădăjduiește. Se întristează, însă nu se istovește și nu se mânie.
Cel stăpânit de complexul inferiorității în exterior și la început seamănă cu omul smerit. Însă dacă-l cercetezi puțin sau îl povățuiești, atunci ego-ul său bolnav iese la suprafață, se tulbură, pierde și acea puțină pace pe care o are.
La fel, spunea părintele, se întâmplă și cu omul melencolic în comparație cu cel care se pocăiește. Cel melancolic se interiorizează și se preocupă doar cu sinele său. Păcătosul care se pocăiește și se spovedește iese din sine. Credința noastră are acest lucru minunat, pe duhovnic. Dacă i-ai mărturisit duhovnicului și ai primit iertare, nu te mai întoarce înapoi". Accentua mult acest lucru.


(Ieromonah Sava Aghioritul, Vindecarea sufletului în învățătura părintelui Porfirie, Editura Egumenița 2012, p.98)

[cristiboss56]

Aduceţi-vă aminte de stâlpnici. Ei au stat mulţi ani la rând pe un stâlp, cu duh rugător, învingându-şi trupul, cel care, ca şi trupul tău, trăgea spre lenevie.

Îi auzim pe unii spunând: rugăciunea ne oboseşte repede.
De ce oare? Fiindcă nu-L aveţi în faţa ochilor minţii pe Domnul ca şi când ar fi aievea.
Priviţi-L mereu cu ochii minţii şi ai inimii şi atunci veţi putea sta la rugăciune toată noaptea şi nu veţi osteni. Ce spun, o noapte! Veţi fi în stare să staţi trei zile şi trei nopţi la rând şi nu veţi obosi.
Aduceţi-vă aminte de stâlpnici. Ei au stat mulţi ani la rând pe un stâlp, cu duh rugător, învingându-şi trupul, cel care, ca şi trupul tău, trăgea spre lenevie. Iar ţie ţi se par grele câteva ceasuri de rugăciune, poate chiar unul singur!

(Sfântul Ioan din Kronstadt, Viaţa mea în Hristos, Ed. Sophia, Bucureşti, 2005, pp. 111-112)