Raspunsuri duhovnicesti +

[cristiboss56]

Ispitele sunt îngăduite ca să ni se descopere patimile ascunse, ca să ne luptăm cu ele şi să ne tămăduim sufletele. Sunt şi ele un semn al milei dumnezeieşti. Pentru aceasta, lasă-te cu încredere înmâinile Lui şi cere ajutorul Lui, ca să te întărească în nevoinţa ta.
Nădejdea în Dumnezeu nu poate sfârşi niciodată în deznădejde. Ispitele aduc smerita cugetare. Dumnezeu ştie cât poate răbda fiecare dintre noi şi îngăduie ispitele după puterea noastră. Însă trebuie ca şi noi să fim cu luare-aminte, ca să nu intrăm singuri în ispită.
Încredinţaţi-vă lui Dumnezeu cel bun, cel tare, cel viu şi El vă va povăţui la odihnă. După încercări urmeazăbucuria duhovnicească. Domnul ia aminte la cei ce rabdă încercările şi întristările pentru dragostea Sa. Aşadar, nu vă împuţinaţi cu sufletul şi nu vă temeţi!
Sfântul Nectarie al Pentapolei

[cristiboss56]

Nu trebuie să ne înşelăm, Dumnezeu nu săvârşeşte minuni prin săraci, nici prin bogaţi, ci prin drepţi. El stă de partea celor care, pocăiţi fiind, se smeresc înaintea Lui: „Când a văzut Domnul că ei s-au smerit, atunci a fost cuvântul Domnului din nou către Şemaia şi a zis: S-au smerit; nu-i voi mai stârpi şi în curând le voi da şi izbăvire. Mânia Mea nu se va mai vărsa asupra Ierusalimului prin mâna lui Şişac” (II Paralipomena 12, 7), a spus Domnul conducătorului Ierusalimului, când i-a atacat conducătorul Şişac.
Dumnezeu celor mândri le stă împotrivă, ca şi ei faţă de Acesta, în timp ce smeriţilor le dă har, deoarece au duhul smereniei. Dumnezeu a săvârşit şi face minuni nenumărate, ca să-i smerească pe cei mândri şi să-i înalţe pe cei smeriţi.
Sfântul Nicolae Velimirovici

[cristiboss56]

Ce este slăbănogeala? Muşchii nu îşi mai fac datoria. Atunci, omul nu mai poate să-şi mişte degetele, gâtul, capul, picioarele, nu poate să vorbească, nu poate să mănânce. Şi ai lui îl poartă, îl duc, îl aduc. E o greutate... Toţi ştim că, atunci când cineva între noi este bolnav, este mai greu pentru familie, decât pentru bolnav.
De aceea şi unii dintre noi ne rugăm şi spunem: „Doamne, ajută-mă să nu cad la pat şi să fac supărare copiilor, nepoţilor mei, alor mei!”. Chiar şi Biserica se roagă mai întâi pentru sănătatea oamenilor, şi abia pe urmă pentru mântuirea lor.
Să fiţi atenţi şi să sesizaţi lucrul acesta: „Pentru sănătatea şi mântuirea lor”. Nu spunem: „Pentru mântuirea şi sănătatea lor”. De ce? Pentru să starea de sănătate este o stare de mulţumire şi dă posibilitatea acestor mădulare ale Bisericii, care suntem noi, să laude pe Dumnezeu, să facă voia Lui şi, în sfârşit, să fie plăcuţi lui Dumnezeu.
Preot Nicolae Tănase

[cristiboss56]

Cand ai sanatate si spor in treaba, inalta-ti inima si zi: ”Tie, Doamne!”
Cand oamenii tecinstesc si te lauda, spune-ti in sinea ta: ”Nu eu merit asta, asta nu se cuvine mie, ci – Tie, Doamne!”
Cand iti trimiti copiii la munca ori la scoala, ori in armata, binecuvanteaza-i din pragul casei tale si zi: ”Ii dau in grija – Tie, Doamne!”
Cand te lovesc invidia omeneasca si necredinta prietenilor, nu cadea cu duhul si nu tine amaraciune in inima ta, ci zi: ”Toate acestea le dau spre judecata si dreptate- Tie, Doamne!”
Cand mergi in urma sicriului ce poarta tot ce ai mai drag, paseste cu vitejie ca atunci cand duci un dar celui mai mare Prieten, si zi: ”Acest suflet drag Ti-l aduc in dar – Tie, Doamne!”
Cand se vor aduna asupra ta chipurile intunecate ale ispitelor dracesti, si suferintelor, si bolilor, nu deznadajdui, ci spune: ”Ajutor si mila cer – Tie, Doamne!”
Cand ingerul mortii va veni la patul tau, nu te speria – prieten este-, ci iarta-te cu aceasta lume si spune: ”Sufletul meu pocait il dau in maini – Tie, Doamne!”


Sf. Nicolae Velimirovici

[cristiboss56]

Nu apăraţi desfrânarea că nu are nicio apărare. Ea nu întreţine, ci mai curând sau mai târziu macină dragostea dintre soţi şi duce la ură şi răzbunare, ca orice păcat. Iată cu ce rânduială să fie soţii de un înţeles. De ce aşa? Iată lămuriri: O căsătorie creştină nu este cu putinţă decât între creştini convinşi. Tot ce este sănătos în părinţi înclină spre Dumnezeu, iar tot ce este păcătos sau bolnav înclină spre începătorul răutăţii iar în copil se bat cap în cap aceste înclinări potrivnice.
Necredincioşii în Dumnezeu nu pot avea parte de Taina lui Dumnezeu, în care nu cred. Până când cineva este înafara credinţei creştine dreptmăritoare, tot ce face e păcat şi păcatul îi este lege. Cu necredincioşii nu e cu putinţă viaţă curată. Prin răbdarea chinuirii de la ei, pot fi biruiţi de Dumnezeu şi înviaţi din moartea în care trăiesc. Ajutaţi-le, răbdând toate de la ei, dar împotrivindu-vă păcatului, chiar dacă ar fi aceasta o mucenicie continuă, neîntreruptă.
Deci: „Femeia să se teamă de bărbat” când Hristos este capul bărbatului (Efeseni 5, 22-24; 1 Corinteni 11, 3), dar când capul lui este păcatul şi “dumnezeul lui e stomacul”, nu are ce sfat de mântuire lua de la dânsul. Fără Hristos e mort, iar sfatul morţilor duce sigur la moarte; acolo să nu mergeţi. De morţi să nu aveţi frică. De cei ce nu se tem de Dumnezeu, nici vouă să nu vă fie teamă. Toată teama să vă fie de păcat, căci pe aceasta au avut-o şi Sfinţii.

Pr. Arsenie Boca

[cristiboss56]

Părintele Iachint era un bun cunoscător al mecanismelor de pervertire a sufletului. El spunea:
– Poftele trupului apar ca urmare a nesatisfacerii unor cerinţe sufleteşti. Apare un gol în suflet, care trebuie umplut cu ceva. Astfel, dacă dorinţa sufletului de rugăciune, de cugetare sfântă, de smerenie, de ascultare, de lepădare de sine nu este satisfăcută prin citirea de cărţi sfinte, prin rugăciune şi înfrânare, prin nevoinţă şi ascultare, apar nelinişti, nemulţumiri care sunt preluate de trup şi de suflet.
Astfel apare nevoia de a mânca şi de a bea, în loc de a posti; de a cleveti şi a judeca pe alţii, în loc de a ne ruga şi a ne smeri; slavă deşartă, în loc de a ne vedea neputinţele şi păcatele noastre; iubire de avuţii, de bunuri, în loc de sărăcie; iuţime, în loc de blândeţe şi bunătate; cugetări deşarte, în loc de cugetări sfinte. Până nu ne trezim din rătăcire, suntem asediaţi de fel de fel de patimi cu care vom avea de luptat după ce vom afla calea de întoarcere.
Odată, Părintele Iachint le-a vorbit ucenicilor săi şi despre pofte, zicând:
– Să ştiţi că nu orice poftă este viciu. Numai poftele repetate, întreţinute şi alimentate cu plăceri, care se transformă în obişnuinţe, în deprinderi, care ne obligă să le săvârşim, numai astfel de pofte devin vicii. Orice poftă, dacă este alungată şi nu este alimentată, cu timpul slăbeşte, se usucă şi dispare.
Un frate l-a întrebat pe Părintele Iachint: „De ce facem atât de uşor păcatul?”. Iar părintele i-a răspuns:
– Păcatul presupune întotdeauna o plăcere aparentă, apare ca un trandafir care ascunde mulţi ghimpi. Totul este iluzie, care mai apoi se transformă în amar şi plângere. Pe când urmarea virtuţilor cere multă osteneală. Binele se face greu, pentru că presupune multă înfrânare, abstinenţă, mergerea pe calea cea strâmtă, lacrimi, răbdare, suferinţă, renunţare la propria voinţă.
Părintele Iachint mai spunea:
– Satana iese la luptă deschisă atunci când vede că omul părăseşte păcatul; aruncă toată oastea iadului asupra bietului suflet, numai să-l apuce.
Arhimandrit Ioanichie Bălan

[cristiboss56]

Te tulburi văzând în tine însuţi desăvârşita neîmplinire a tuturor poruncilor, şi te temi că toată viaţa ta va trece doar în intenţii sterpe, şi care va fi sfârşitul?... Citeşte la Sfântul Isaac Sirul: „Răsplata se dă nu pentru împlinirea poruncilor, ci pentru smerenie, şi când puterea celor dintâi slăbeşte, smerenia place lui Dumnezeu în locul acestora”. Oricum, acesta nu trebuie să fie un prilej pentru nepăsare şi moleşire, ci pentru a nu ne tulbura, ci a ne smeri; când împlinim ceva, să nu ne îngâmfăm, iar când ne vedem neajunsurile, să nu cădem cu duhul, ci să ţinem calea de mijloc. Când Dumnezeu va vedea în noi chezăşia smereniei, ne va şi ajuta în lucrarea faptelor bune – iar atâta timp cât această chezăşie nu se află în noi, prin înseşi poticnirile şi neputinţele noastre dobândim smerenia şi suntem nevoiţi să ne vedem răutatea şi sărăcia.
Trebuie ştiut însă şi că suntem ostaşi duhovniceşti şi ne aflăm totdeauna în luptă cu vrăjmaşii cei nevăzuţi; când ne luptă cu felurite patimi, dacă nu reuşesc să ne biruie prin lucrarea acestora, ne aruncă în semeaţa cugetare şi în părerea de sine: de aceea, trebuie să avem ca armă împotriva lor smerenia.
Sfântul Macarie de la Optina

[cristiboss56]

Cinstind „nunta cinstită şi patul neîntinat”, Biserica condamnă relaţiile premaritale şi în afara căsătoriei, considerându-le păcate. „Desfrânarea nu poate fi socotită căsătorie, scrie Sfântul Vasile cel Mare, şi nici chiar începutul ei.” Bărbatul care întreţine relaţii sexuale cu o femeie, chiar dacă această persoană este logodnica lui, nu are dreptul să fie ridicat la treapta preoţiei (Regula 68 a Sfântului Vasile cel Mare).
Drept consecinţe ale relaţiilor premaritale sunt sarcinile pierdute, naşterea pruncilor morţi, copiii cu handicap, destrămarea căsniciei.
Ceea ce i se poate trece cu vederea unui necredincios nu i se poate ierta unei persoane credincioase: cui i se dă mult, i se cere mult. De obicei, cei care nu se păstrează curaţi până la căsătorie nu reuşesc să păstreze căsnicia. Unui eretic convertit la ortodoxie i se permite să devină preot, dar nu şi creştinului care a căzut în păcatul desfrânării sau care s-a căsătorit a doua oară (canonul 17 din Pravilele Apostolice, regula 12 a Sfântului Vasile cel Mare).
Tinerii ortodocşi trebuie să evite relaţiile premaritale. Această regulă se referă şi la persoanele care au hotărât să se căsătorească a doua oară. Vom mai spune o dată: relaţiile sexuale întreţinute înainte de căsătorie, chiar şi cu viitorul soţ, pot fi comparate cu săvârşirea Liturghiei în lipsa harului preoţiei. Pe prima o numim desfrânare, pe a doua – blasfemie. Această comparaţie este legitimă, întrucât relaţiile dintre soţi se aseamănă cu cele dintre Hristos şi Biserică.
(Pr. Prof. Gleb Kaleda, Biserica din casă, Editura Sophia, București, 2006, p. 207)

[cristiboss56]

Link permanent catre articolul complet

http://www.cristiboss56.blogratuit.r...a-b1-p2413.htm
Alcatuite pe baza operelor Sfintilor Parinti si ale nevoitorilor bunei credinte:



1. Intrebare: Depinde, oare, mantuirea noastra de imprejurarile exterioare?



Raspuns : Mantuirea noastra nu depinde de nimic exterior; important nu este faptul ca cineva este renumit sau nu, ca este bogat sau sarac, ci ca este virtuos, ca are credinta, ca se ingrijeste de izbanda duhovniceasca si ca Il iubeste pe Dumnezeu.(Clement Alexandrinul)



2. Intrebare: Cum trebuie sa vietuim ca sa ne mantuim?



Raspuns : Fiecare fapta a bunei credinte si a iubirii crestine - citirea cartilor sfinte, gandurile bune, discutiile cu folos, sfanta ascultare, multumirea in ispite si in necazuri, iertarea ocarilor - poarta pecetea rugaciunii si raspandeste un miros placut inaintea lui Dumnezeu.Cu toate acestea trebuie sa stim, sa ne verificam in toate si caile rasfatului sa le inchidem si atunci osteneala si evlavia vor intra in obiceiul nostru.(Staretul Ioan Tritki).



3. Intrebare: Care sunt cele mai mari daruri ale lui Dumnezeu?



Raspuns : Pocainta si impartasania sunt cele mai mari dintre toate darurile lui Dumnezeu.(Sfantul Varsanufie cel Mare)



4. Intrebare: De ce trebuie sa se fereasca omul duhovnicesc?



Raspuns : Nevoitorul virtutii trebuie sa se indeparteze cu orice chip de gandurile care ii intra in minte si ii alinta inima.Satana este foarte inventiv cu privire la faptele rele:atunci cand pe oamenii renumiti in evlavie nu-i poate abate de la viata si purtarea pretuite de ei si nu-i poate inclina spre ceea ce voieste el, incearca sa-i loveasca prin alt mijloc.Ii lauda ca pe niste oameni care au atins desavarsirea, apoi ii proslaveste ca pe niste sfinti si ii fericeste ca pe unii care au devenit deja prietenii lui Dumnezeu si au ajuns la culmea tuturor virtutilor.Si, astfel, nascand in ei patima mandriei, ii starneste la vrajmasie impotriva lui Dumnezeu si, in cele din urma, ii smulge din radacina ca pe o planta.De aceea, asa cum am zis, trebuie sa ne departam de gandurile patimase care ne alinta mintea si inima.



5. Intrebare: Care este cel mai important lucru pentru un crestin?



Raspuns : Cel mai important lucru este sa invete adevarata credinta.(Sfantul Ambrozie al Mediolanului)



6. Intrebare: Cum sa dobandim dreapta cugetare?



Raspuns : Inceputul chipului drept al gandurilor este ascultarea si citirea Cuvantului lui Dumnezeu si cuvintelor Sfintilor Parinti.(Sfantul Efrem Sirul)



7. Intrebare: Ce suntem datori sa cunoastem?



Raspuns : Toti trebuie sa cunoastem voia lui Dumnezeu si care fapte sunt virtuti si care sunt pacate.Si cine nu face aceasta greseste inaintea lui Dumnezeu.De aici reiese ca cel ce ramane in intuneric si in nestiinta, greseste de doua ori: prin faptul ca nu cunoaste voia lui Dumnezeu si prin faptul ca nu foloseste mijloacele necesare pentru a o afla si intr-adins ramane in intuneric.(Sfantul Teofan Zavoratul)



8. Intrebare: Cum sa ne intarim in Biserica?



Raspuns : Prin indrumarea parintelui duhovnic, prin legatura permanenta cu el, prin impartasirea deasa, prin pregatirea atenta pentru impartasire, prin frecventarea dumnezeiestii slujbe, prin rugaciunea de acasa, prin citirea zilnica a Evangheliei, prin citirea cartilor cu continut religios, prin tinerea sarbatorilor si a posturilor anului bisericesc, prin prietenia si legatura cu oameni credinciosi.



9. Intrebare: Dumnezeu ii trimite intotdeauna pe oameni la noi?



Raspuns : Nu, uneori nu Dumnezeu, ci diavolul ii trimite la noi.



10.Intrebare: Cum sa invatam viata duhovniceasca?



Raspuns : Vietuind in singuratate, ma hranesc din Dumnezeiestile Scripturi, dupa poruncile Domnului si din talcuirea lor si, de asemenea, din predaniile apostolesti, din vietile si invataturile Sfintilor Parinti si ascult de ele;si ceea ce este pe masura intelegerii mele spre a-I face pe plac lui Dumnezeu si spre folosul meu sufletesc, transcriu si invat; in aceasta constau viata si suflarea mea.Va sfatuiesc sa faceti la fel.Eu va dau sfatul acesta spre binele sufletului, propunandu-va ceea ce pentru mine insumi socotesc a fi folositor.(Sfantul Nil Sorski)

[cristiboss56]

Cât aş dori, bucuria mea, ca tu să afli acest izvor de har şi să te întrebi neîncetat: „Este Duhul Sfânt cu mine?”. Dacă este, slăvit să fie Domnul! Nu trebuie să fiu neliniştit, chiar dacă judecata cea din urmă ar fi mâine, eu sunt gata. Căci scris este: ”în ce stare te voi găsi, în aceea te voi judeca„.
Dacă însă n-ai certitudinea că eşti în Duhul Sfânt, trebuie să afli pricina pentru care te-a părăsit şi să-L cauţi fără răgaz până ce-L vei găsi din nou, pe El şi harul Său. Trebuie urmăriţi vrăjmaşii care ne împiedică de a merge înspre El până la înfrângerea lor definitivă. Proorocul David a zis: „Urmări-voi pe vrăjmaşii mei şi-i voi prinde pe dânşii şi nu mă voi întoarce până ce se vor sfârşi. Îi voi zdrobi pe ei şi nu vor putea să stea, cădea-vor sub picioarele mele” (Psalmul 17,41-42).
Aşa trebuie să fie. Neguţătoriţi cu virtuţile. Împărţiţi darurile harului celor ce le cer, călăuzindu-vă după următorul exemplu: o lumânare aprinsă nu îşi pierde din lumină dacă din ea se aprinde alta. Dacă aceasta este proprietatea focului pământesc, ce să zicem de focul harului Sfântului Duh? Bogăţia pământească împărţită se împuţinează.
Bogăţia cerească a harului se înmulţeşte la cel ce o împarte. A spus lucrul acesta Însuşi Domnul în convorbirea cu samarineanca: „Oricine bea din apa aceasta va înseta iarăşi; dar cel care va bea din apa pe care i-o voi da Eu nu va înseta în veac, ci apa pe care i-o voi da Eu se va face în el izvor de apă care curge spre viaţă veşnică” (Ioan 4,13-14).

Sfântul Serafim de Sarov