Psalmii nepotilor lui David.

[Moroco]

Psalmul neascultarii de... fix de Dumnezeu.

Nu vrea sa asculte, nu asculta si atunci tot ce este el se preschimba intrun mar gustos al cunostiintzei extraordinar de frumos, putred pe interior si in mijloc viermele nescultarii. Parca toate din el sunt foarte bune la gust incat ar putea jura ca e bun si ca neascultand face binele. Daca il santajeaza cineva emotional ca sa asculte, daca il mustra, il amenintza, il forteaza prin ceva, atunci ca un mare sef infailibil, victima silnicita, tarata, dandu-se mintizit-batjocurit in fatza sau barfit si tradat in spate, se infurie si apeleaza la armaghedon si loveste tzintind, focalizand, ca si cum ar avea in ochi varfuri de ac de barfa, un sir de varfuri de barfa si le-ar vedea pe toate unite de o zeama neagra feroce si ar trebui sa se rezbune si sa elibereze asa cum il manipuleaza si il asmutza varfurile acelor barfei pe care le genereaza in ochi in timp ce se infurie. Cauta vinovatii si culmea e ca gaseste de fiecare date ca fiind vinovat pe cel sigur nevinovat, pe Dumnezeu, un efect paradoxal al coincidentei imposibilului si al minimei sanse probabile de aparitzie, exact asa cum in Rai omul putea lua din orice pom afara de pomul cunostintei si culmea e ca fix din ala a gasit mereu ca e de luat ca intrun cosmar al alinierii coincidentelor nefericite, ghinioniste. Luand arma si avand arma in mana, infuriindu-se avand in ochi acest sir de varfuri de ace de barfa prin care ca din ascuns ar vedea afara barfitul-vinovatul, defapt singurul nevinovat din toata creatia, se incrunta si loveste si parca din seria de varfuri de ace de barfa ii iese o zeama neagra si buna care ii spune ca e bun si ca face bine, ca e frumos si puternic, aia simte si de aia ii vine mereu sa continue lovitura si sa loveasca din nou pana moare, ca intro adictzie neputincioasa imposibil de oprit. Poate avea o sulitza in mana ca Saul, vrand sa strapunga, poate avea un bocanc in picioare, vrand sa striveasca sau sa sfarame cu calcaiul ca si cum ai distruge fructe sau ai sparge nuci, poate avea o sabie in mana vrand sa reteze gaturi, sa te lase fara cap, sa te taie in doua, sau poate avea topor, drujba, pumnal, pistol, catzea-mitraliera cu rotatie, grenada, ca sa te faca bucatzi sau te poate umili si viola dand cu organe, cu pumn, cu genunchi, cu pulanul, cu labele, cu palma, cu capul sau cu dosul, sau te scuipa, te spurca, te pangareste. Deci cu arma isi duce la indeplinire eliberarea fara oprire pana la capat, pana te distruge, asa cum il asmutza si-l manipuleaza barfa, caci neascultand si cautand vinovatul isi gaseste fara gresala fix eroarea maxima adica pe Cel ce asculta la maxim, pe Iisus Hristos-Cuvantul lui Dumnezeu si pe El Il impunge, Il strapunge, asa ca toti ceilalti barbatzi frumosi in care locuieste satana-stiintza, fiind ei ca niste mere ale cunostiintzei foarte frumoase pe afara insa pe interior putrezi si in mijloc viermele neascultarii, asa manifestandu-se ca niste ipocritzi demonizatzi-demonizatori, avand pe interior a-luatul fariseilor, scaiul si cornitzeii agatzatori cu care te ia si te dezbina de Dumnezeu, caci lucrarea lor e in stil arc, sa te traga, sa te ia, si tu dand sa nu vrei sa te duci, atunci te tragi ca arcul in directie opusa, adica te bagi mai mult in Dumnezeu insa neavand masura iubirii si curatzeniei necesara asa ca vei intra ca neghina in Lumina si vai fi nevoit sa te rusinezi acolo si sa pleci capul si sa iesi singur umilit afara pe usa din dos si astfel incercand sa lupti cu dezbinarea si sa nu te lasi dezbinat, tarat, tragandu-te ca un arc in interior, facand jocul psihologic al ispititorilor care te trag afara ca sa te bagi inauntru nepregatit, vei fi nevoit mai tarzu sa te dezbini singur, adica sa iesi si sa pleci mai afara si iata astfel ai fost pacalit-invatzat sa pleci, sa te lepezi si sa te dezbini singur ca un fraier, si devenind adictzie si obijnuintza nu-ti mai pasa si pleci inapoi in lume si in trecut facandu-te asemenea lumii si familiei pacatoase din care provii, lepadand lucrarea sfinteniei pentru lucrarea pacatului. Iata asa pierzi fiecare batalie si cazi intro singura zi ca satana din Cer mai rau ca fulgerul, defapt ca fulgerul-glontz invartit, racheta avand motor cu reactzie exploziva, cazand mai repede si mai orbit ca laserul orbitor!

Deci daca ascultzi de oricine si fix de Dumnezeu nu vrei sa ascultzi asa cum din orice este de mancat tu gasesti sa manci fix din ceea ce nu ai voie, si cautand vinovatul pentru suferinta ta intre atatea pacate si lumi vinovate pline de oameni pacatosi si tu culmea il gasesti vinovat fix pe Domnul, atunci e clar ca esti un neascultator ce pacatuiesti si pacatuind in ascuns ca ipocriztii te demonizezi trufind cand mai pui mana si pe arma ca sa te eliberezi asa cum iti arata barfa si cum iti da ea de facut, de la draci sau de la neascultarea ta, lucrare neagra care te transforma intrun ”barbat” foarte ”frumos” asa ca un mar putred si avand pe centru viermele neascultarii care nu mai moare, fiind defapt pentru oricine un ispititor!

In concluzie:
Neascultarea te face ispititor!
Neascultarea prin pacate te face dezbinator!
Neascultarea prin barfa si eliberare cu arma te face calau-nimicitor!

Necredintza cuplata cu neascultarea e si mai rea!
”Credinta fara (fapte) seriozitate (tinerii Cuvantului invoirii) este moarta,
ca un fel de necredintza in credintza, pierind lucrarea ei pe Cale fara sa poata face mila cu adevarat.

[Moroco]

Psalmul omului om,

Eu omul om, sunt din pacate, cea mai neagra si adanca cadere, prapastia tristetzii, ravna placerii de a face pe placul tradarii.
E-li E-li berarea mea prin E-liblestem, a eu omului om, e cea mai cumplita capcana a tuturor barfelor si razbunarilor in zadar, in desert.

Vai de mine Doamne ca-s om si orice-i mai bun si mai bine ca omul om,
Orice-i mai bun ca omenia omului, omenia omului om care te omeneste,
Dar sa nu deznadajduiesc cazand in indoilei, asa ca te rog,
Doamne te rog fa-ma om ca-s om, si sunt constient ce inseamna sa fie omul om,
Doamne fa-ma nou ca-s nou, si sunt constient ce inseamna sa fie omul nou,
Doamne Libereaza-ma de E-liberare ca toate grijile lumii indoielnice ma E-libereaza iar eeE-li-berarile omului om nou nu se mai sfarsesc!

Mie da-mi Doamne sa te liberez pe Tine de mine, eu omul om, om nou, incepand sa Te ascult, sa Te cred, sa nu ma mai razgandesc si sa implinesc pana la sfarsit ceea ce imi dai de facut, ce ai semanat prin Cuvant, ca sa te iubesc pe Tine Domnul si nu omul, nuuuuu.......uuuuuuu omul!

[Moroco]

Psalmul parerii,

Am o parere, un adevar neintreg,
Nu-mi pasa si vreau sa fiu orb si sa cred ca e tot adevarul in parerea mea,
Deci e clar ca mint ceva, insa ma flatez, ma incant, ma bucur ca-s laudat pentru parerea mea,
Sunt gata sa ma cert cu oricine ca sa fortzez pe oricine la parerea mea,
O cred dreapta, adevarata, infailibila, perfecta, de acceptat si de dorit adica de urmat,
Defapt nu vreau sa vad si sa cred ca practic e o tradare, o erectica placere,
Nu vreau sa vad si sa cred ca mai marii fura, mint, inseala, pacalesc, tzapuiesc si manipuleaza, ucid, hulesc, tarasc fraierii in iad,
Nu vreau sa vad ca mai marii nu fac altceva decat ca isi urmaresc interesele (egoiste),
Nu vreau sa vad si nu vreau sa cred ca ma lupt cu morile de vant, ca ma maresc, ma gonflez, ma ingamf, ma grozavesc, ma mandresc, ma cred mai mare si mai tare ca oricine inoculandu-mi vrajeala de agarici, de popa ostenit, de calungare terorist, urand ca sa ”eliberez”, lovind ca sa ”mantuiesc”, slujind pana la sacrificiu pentru o varianta imbunatatzita a sistemului utopic, neo-matrixul mortilor, neo-matrixul patimilor, neo-matrixul rautatii umanoide,
Nu pricep nicicum ca liberarea se poate face fara lupte, batai, revolte, revolutzii, razboaie, distrugeri sau santaje emotionale (frici, pofte, placeri dorinte, pisme, tristeti, depresii, deznadejdi, disperari, crize, panici,...) ci prin simple lepadari, plecari, uitari, lasari in urma, fara auto-indreptatiri patimashe, fara beroisme in desert. Te umilesti si te smeresti nu k prostul sau k lumea ci ca sa crezi si sa mergi.

Asa ca mi-am luat un pistol cu apa, poate mai adaug niste picaturi de apa sfintita si o sa ies la lupta de atac si aparare pentru parerea mea. Nu stiu daca-i buna sau rea insa e parerea mea si pretind respect pentru ea si cine nu-mi acorda respect il stropesc de nu se vede, pentru ca nu mai merge asa, sa ne toooot dam rotunzi sau cubici cand defapt suntem pro pacat ca niste serpi cameleonici mascati bagati in multipersoane impamantenite, inmalastinizate, mocirlite, intinate, apa si pamant autohton, demonizate, contzinute in alti serpi pro pacat ca sa inghitim pe interior suflete vrand sa le facem serpisori pro pacat.

Ajunge cu scandalul pro ”sfintenie”!

[Moroco]

Psalmul mortilor,

Ei se iubesc pe ei insisi,
Ei se mantuiesc prin iubirea de iubirea de sine,
Arunca vina pe iubire sustinand ca din cauza ei e raul, ca a aparut iubirea in zona si iubind a rezultat ca iubirea de sine e rea si de acolo au inceput toti sa slujeasca acel rau, acea acuzatie la adresa iubirii facuta de iubirea de sine. ”Ce bine ar fi fost sa nu fie iubirea”, se plangeau ei, ”caci nu mai era raul”, ziceau ei, ”toti iubindu-se pe sine ar fi fost fericiti, ar f fost buni”, credeau ei. Insa, va intreb, oare fara iubirea iubire nu cumva ramane acolo o pestera de talhari in care iubindu-se fiecare pe sine insusi se barfesc, se pismuie, se omoara si se dezbina intre ei pentru ca sa se laude in ei iubirea de sine? Toti stiu experienta asta, toti stiu ce inseamna sa-L lepezi si sa-L parasesti pe Dumnezeu, toti stiu ca o sinagoga a iubirii de sine e o pestera de talhari, toti stiu ca o biserica a iubirii de sine e o pestera de talhari, toti stiu ca un templu al iubirii de sine e o pestera de talhari, toti stiu ca o familie a iubirii de sine e o pestera de talhari, toti stiu ca un partid al iubitorilor de sine e o pestera de talhari, toti stiu ca iubirea de iubirea de sine e o iubire de sine deci e o pestera de talhari, adica o sursa a tuturor relelor, dracul cu iubirea lui de sine, ”Tanda cu Manda”, "Jean si Jeana", tu si papusa gonglabila din interior. Cutra asta batrana ce se da fecioara, mamona asta, satana asta, e insasi iubirea de sine ce le slujeste altora toate patimile si faradelegile ca sa se poata ea lauda mai abitir pe sine. Lor le place sa se alinte cu ea, lor le place sa se incante cu ea, o descopera mereu ca pe o mare fericire si odihna, ca pe o rezolvare la toate problemele. Lor la place sa se bage in ea ca bani-n pusculitza, in toate comoditatile ei, in toate lagunele, in toate paturile si pernele ei, in toate luxurile si poftele ei gururmande. E irezistibila, e ca o fecioara, ca o mama, ca o casa. Le place sa o simta, le place sa o ravneasca, le place s-o socoteasca plina de intelepciune si plina de virtuti. O adora poetii, o adora judecatorii, o adora politicienii, o adora jurnalistii, o adora oamenii de stiinta, o adora toti generalii si luptatorii de pe front, o adora toti comerciantii si toti muncitorii, care pentru ea se jertfesc, pentru ea lucreaza, pentru ea se intrec, pentru ea alearga toti sportivii si cei ce vor sa-si dovedeasca puterea si competentza, cu ea se incununeaza si se lauda toti premiantzii, cu ea se inaltza toti catzaratorii pe munti, cu ea zboara toti aviatorii si cosmonautzii, cu ea se ingrijoreaza toti salvatorii si mantuitorii, pentru ea, cu ea, numai si numai ea, iubirea de sine e cea mai mare eroina a tuturor romanelor politiste, ea e cireasa de pe tort, ea e regina balului, ea e miss univers si mister musculo instalatorul gel, deci e vorba de ea si numai de ea pe toate canalele. In trup ea umbla ca o bagaboanda ca sa te insufleteasca, ea iti umple mintile de vise, ea iti umple inima de dorinti. Cine nu s-ar da in carusel cu ea, cine nu s-ar plimba cu trasura cu ea, cu barca pe lac, cu vaporashul pe Dunare, cu iahtul pe mari si oceane, cine nu ar juca o partida de tenis, de sah sau de ritzi pitzi cu ea in timpul orelor, cine nu ar canta impreuna cu ea, cine nu ar juca scenete si teatre, cine nu s-ar urca pe scena sa fie vazut si auzit de ea, cine nu ar face pentru ea toate grozaviile palpitante, la limita imposibilului, cine nu s-ar hazarda la orice rau ca s-o impresioneze, ravnind sa-i dea ea putere, curaj, ca sa se afirme, sa-i faca ea ochi dulci, sa-i dea ea bani si mila cand esti in nevoie, la greu... deci ea e cea mai dorita, ea e iubirea de sine insusi, maica tuturor relelor si pacatelor, insasi minciuna, insasi lumea, insasi moartea care se cere mereu inviata pentru bani.

Vai de tine, fa proasto, ca inteleapta te mai crezi, vad ipocrito cu nasul pe sus ca desi esti moarta vrei sa mori ca sa ma omori, sa murim impreuna ca Romeo si Julieta, insa nu servesc, nu pun botul la mandre, n-ai decat sa mori singura ca smintzii-ispitzii Smiths din Matrix care te transforma in ei, in ea, n-ai decat sa te omori disparand ca focul de pacura amestecacios, strain, s-a aprins, a ars, a disparut si nimeni nu mai stie si nu va mai stii vreodata ca a fost oricat si-ar intretine mandria repetandu-si memoriile la fraieri naivi, ca prea te crezi vesnica, prea te crezi infailibila, prea te dai mare inaintea pripitzilor, prea te crezi o mare imparateasa, o regina, o femeie importanta, celebra, cu inceput si sfarsit tragic ca dama cu camelii ca sa-mi fie si mie mila de tine si sa te iubesc luandu-te in bratze din scaietzi, insa nu esti decat o vrajitoare, o capcana, un blestem, o Jeana, o fata morgana!

Nu vezi ca esti plina de barne, de tzepe?
Piei barfo din ochii mei!
Esti amagirea!

[Moroco]

Psalmul tanarului singur,

S-a intins pe spate si l-a luat toropeala, nu dormea ci atipise si motaia auzind si vazand totul ca printre gene, simtea totul pana departe. Il cuprinse placuta si fascinanta iubire de sine, misterioasa ca asia, lasciva si plina de ”istov”, asa ca tanarul razboinic se contopise cu mirosul de iarba din aerul racoros si curat, alungit ca sa-si indrepte spatele, in caldura soarelui, la umbra.

Se apropie de el o tanara foarte frumoasa, ii auzise pasii de departe insa nu se misca si vazand-o printre gene cand intra in campul sau energetic vizual contiua sa se minta si sa-si spuna barfe si despre ea asa cum se obijnuise sa le ”analizeze” pe toate cele din mediu inconjurator, in tacerea de taina a singuratatii sale, pana i se formase ochiul ca un serviciu de stiri si informatii sofisticate.

Ii placu de ea ca o dragoste la prima vedere, ca si cum ii place vanatorului un exemplar de inalta rasa, ravnind sa-si incununeze muzeul trofeelor si exponatelor sale cu minunea perfecta, insa nu o iubea si o mai si ura, ii dorea raul asa ca un imbold venit de la serviciile de securitate care parca ii slujeau patimei sale in care se odihnea la umbra pushtii, sulitei si sabiei sale, respectiv a pumnalului ascutit cu maner de corn pe care il tinea ascuns la cingatoare.

”Nu este bine sa fie omul singur” pentru ca sa nu-si barfeasca lui insusi, asa cum face de obicei in adancul singuratatii iubirii sale de sine insusi, ridicand-se apoi la lupta ca beroii grozavinversiunati, neputand decat sa-si slujeasca puiul de sine, neputincios, salbatic si nebun, care mai vrea si acum sa se joace cu... focul, cutitul, sulitza si sabia, emitand pe guritza grozavii inversate, inversunate, ca sa se arate frumos, necrutzator si crud, personajul de poveste cel mai important, comunicatorul de competentze maxime, eroul micu-mare elberator al patimilor sale, alintat si slujit... sa creasca ”vrednic”, sa-i creasca puterea patimashe, ”fericirea” pierzarii.

Se pare ca stia omul adevarul pacatelor sale mai inainte de a manca din pomul cunostiintei, putandu-se pocai, indrepta si mantui! Deci sarpele l-ar fi mintit ca Dumnezeu nu i-ar fi marturisit adevarul cunostiintei binelui si raului lasandu-l in rusine impreuna cu femeia sa inaintea intregii creatii.

Facerea Femeii din omul aflat in toropeala adanca in care era constient si aducerea ei apoi la om de departe e dovada ca Dumnezeu i-a aratat omului pacatul iubirii sale de sine insusi si al mandriei autobarfei din singuratate, barfe catre sine insusi, respectiv pacatul ipocrismului maxim, trufash, semetz, la intalnirea cu Dumnezeu sau cu femeia, ca fiind sursa tuturor patimilor si nemultumirilor sale, a starii de suferinta si de tristete in care cazuse pana acolo incat nu-si gasise in toata creatia si din toate fapturile nici macar un prieten pe potriva lui, in ciuda faptului ca toate erau frumoase si bune si Cuvantatoare ca si omul.

Dupa ce omul a cazut, toate au tacut si s-a facut liniste in Cer ca sa vorbeasca mai departe doar omul... sa-si poata gasi in liniste chemarea si Cararea promisa.

[Moroco]

Psalmul milei de pacatos,

Mi-e mila de tine pacatosule nu de pacatul meu cu mine sau cu tine,
Mi-e mila de tine pacatosule si ma lepad de pacat, ma lepad de pacatul pacatuitor, ma lepad de mila de pacat, de pacatuirea pacatului pacatuitor.

Vad pacatule ce pacatuiesti ca facand pacatul iti apare reactiunea la fapta ta, ca si in legea actiunii si reactiunii, daca nu imediat, sigur o sa apara candva mai tarziu, daca nu tie, atunci celor dragi, celor apropiati, celor nevinovati, si vad cum de frica, nevrand sa te pocaiesti, strigi ca din gura de sarpe posedat in glasul tau de glasul unui demon, vad ca urlii cu viclenie SILNICIE, urlii ca sa ma faci sa te cred si sa ma faci sa-mi fie mila de tine, de parca tu ai fi victima. Vad ca ti-ai facut pacatule, tara, popor, natiune, religie, stiinta, intelepciune, partide, lume, familie, filozofie, soi de mare productivitate, vad ca-ti faci mereu un bar mare ca o biserica in care iti plangi de mila din iubirea ta de sine, pacatule care esti, raule care esti tu, vad ca ti-ai facut scoala, ti-ai facut casa, ti-ai facut haita, ti-ai facut echipa, ti-ai facut gashca, ti-ai facut prieteni, colegi, fratietate, vad ca ti-ai facut locuri de joaca, locuri de odihna, vad ca ti-ai facut locuri de munca, de vacantza, de petrecere, de distractie, vad ca ti-ai facut raiuri, lagune, baldachine, castele, armate, justitii, vad ca te straduiesti mereu sa ma ispitesti si sa ma pacalesti sa ma inrolez si eu in armatele tale corupte, in razboaiele tale desarte, razboaiele pacatului cu pacatul, razboaiele raului cu raul, ale infernului cu infernul, vad ca ma asmuti, ca ma provoci, ca ma indignii, ca ma bagi in problema, ca ma bagi in situatie, ca ma bagi in labirint, in capcana, ca ma pui la incercare, ca ma incluzi in suferinta si iubirea ta de tine insuti ca sa ma faci sa-mi fie mila de tine pacatule si sa-l tradez si sa uit de cel pacatos pe care il tii sclav, pe care il stapanesti cu minciunile si mangaierile tale pacatoase pro pacat, vrand sa impresonezi cu mila ta cea mare de pacat, mila de pacatuire. Oricat ma sperii, m ingrozesti, ma disperi, oricat imi dai tulburari de neinteles nu mi-e mila de tine si nici de mila de tine pacatule viclean. Iata ca de ciuda te-ai bagat la comutatie, la dreptate, la justitie, la lupta, la atitudine si orice vreau sa fac si sa spun corect si drept, tu inversezi, strambi, invarti, in favoarea milei de pacat ca sa fac exact ca proorocul mincinos, proorcul necredintei, proorocul silniciei prin necredinta ta pacatule, prin precautiile tale indoielnice, prin neascultarile si uitarile tale comode si usuratoareoare. Imi incurci limbile si propozitiile, imi invarti sensurile, imi schimbi tintele, subiectii, imi revelezi, imi traduci, imi intelegi, imi stii pe dos, pe sfinvers, imi invarti ca la alba-neagra ziarul cand nu-s atent ca sa gresesc, ca sa pierd, ca sa-ti slujesc, ca sa-ti cad sclav, prada. Ma incanti, imi spui ca-s frumos, ca-s dumnezeu, ca-s mare si tare, ca-s mantuitor, ca am descoperit averica, ca am gasit formula universala a adunarii si inmultirii, a unitatii si a masurii a toate, ca ma aplauda si ma plateste lumea, ca ma pomeneste istoria, doar doar sa-ti fac pe placul iubirii de sine, pe placul mile de pacat, de rau si sa ma mangai si eu cu mila asta de iubirea de sine si de pacatuirea pacatului ca fiind eu revelatia marelui panaceu universal mantuitor, MILA DE PACAT. Si culmea, sa cer sau sa doresc eu insumi asta, adica sa ma autotzepuiesc... pe veci. Asta ai vrea. Asta ai vrea sa cred ca-mi va fi bine.

Ei bine nu te cred, nu cred in mantuirea ta prin mila, prin mila de pacat, nu cred in mila de rautate, nu cred in fericirea soiului asta lumesc, viclean si desfranat, care aduce mai devreme sau mai tarziu aspura lui si a altora silnicia, risipirea, pierzarea, distrugerea, urland cu groaza si cu frica la vremea respectiva SILNICIE si aruncand vina pe altii, mai ales pe Dumnezeu. Te lepad deci si ma pocaiesc fiindca Domnului ii e mila de pacatos, si mie mi-e mila de mila Lui de pacatos, mi-e mila de mila de pacatos, de mila de mila de mila... de pacatos... asa ar trebui sa-mi fie si mie mila si nicidecum invers, nicidecum sa mai vreau sa-mi fie mila de pacat, de mila de pacat si de pacatuire care duce la silnicie prin necredinta, si silnicia duce la robie si chinuri groaznice... imediate sau fix atunci cand te astepti mai putin, cand izi zici ca insfarsit poti bea si manca intru bucuria sufletului tau, ca ai multe zile fara de griji, sau ca iata ai trecut la cele vesnice si ai scapat de toate grijile lumii, de pofta ochilor si trufia vietii. Vine candva sigur si nota de plata chiar daca crezi ca ai trecut de toate posibilitatile crezand ca sigur ai scapat. Doar Domnul te poate scapa sigur. Tu pacatule n-ai cum sa ma ierti oricat iti pui slugile sa ma minta. Nu vreau sa mai cred pacatul ci pacatosul, vreau sa aud durerea, sa-mi fac mila de pacatos, nu de pacatul ipocrit care s-a inmultit si s-a instapanit peste tot si prin slujeri se preface ca ma iarta.

Deci nu mi-e mila de ingrasarea ta pacatoasa, de gonflatia ta, de ingamfarea ta, de laudarosenia ta, de beroismele milei tale de pacate inmulticioase ci te lepad ca pe o gluma proasta, ca pe o minciuna mituitoare, ca pe un coshmar care se da vis de viitor vesnic dulce si maret. Te lepad impreuna cu haita ta de milosi de pacat care iau impreuna cu lucrarea lor mincinoasa locul la orice lucrare divina asa cum banul si barul plin de barfitori ia loc la mila divina de pacatosi care urla de durere de la silnicia produsa de pacatul mare imparat-presedinte-faraon, mare cap de familie, mare sef ce se da victima, ce se da silnicit, urland SILNICIE ca sa silnicieasca incat cu viclenia asta a ocupat pana si biserica preschimband-o in bar camuflat, travestit in loc sacru unde se aduna oamenii sa cante si sa danseze mai placut ca-n lume, satisfacandu-si toate poftele si placerile pagane.

Te lepad simplu pacatule iubitor de sine cu toata iubirea ta de tine si cu toata lucrarea milei tale de tine pacatul si raule cu tot soiul tau dracesc, lumesc, viclean si desfranat.

Te lepad mereu, te lepad de fiecare data, te lepad in fiecare zi si in fiecare ceas, te lepad si nu vreau sa mai stiu de mila ta de tine, mila ta de pacatul tau si al altora. Io as vrea sa am mila de pacatosi asa ca Domnul si de mila de mila de pacatosi si nici intrun caz de pacat sau de mila de pacat, raule care ne bagi in silnicie mai devreme sau mai tarziu profitand de naivitatea si necredinta noastra nepucincioasa, caci ca niste pui nu putem crede decat in vrajitoriile si sulimenelile mandriilor tale si in bolboroselile ipocrizmului ”smereniei” tale trufase, in ”virtutiile” bolilor tale profesionale, ale functiilor tale ce-ti depasesc gradul... de alcoolizare al betiei de sine insuti pacatule hotz, agent acoperit... de informatii si contra informatii... competente!

E greu daca tu insuti esti pacatul sau esti raul, e greu sa te lepezi de pacat si de rau, de soiul cel viclean si desfranat caci practic trebuie sa te lepezi de tine, sa te omori pe tine si apoi sa te lepezi de cadavrul tau, insa oare ce ramane dupa operatiunea asta? " Da' " daca ramane pacatul care a scapat de trup, care a scapat de casa, care a scapat de haine? " Da' " daca ramane sinele=pacat "liber"? Atunci trebuie sa-ti omori si sinele=pacat sau sa-l golesti de continutul lui pacatul si mila de pacat si sa te lepezi apoi si de lesul sinelui-pacat si de continutul lui pacatul si trebuie sa faci asta fara sa te vatami si fara sa-ti faci vreun rau tie sau altora, nici chiar esentei sinelui tau in care ar trebui sa se odihneasca Duhul lucrator ca in Hrsitos, caci nu ai voie sa vatami nici macar un spic sau un bob din graul din inima ta ci doar neghina trebuie s-o lepezi si s-o dai afara din sine curatindu-ti inima ta, ca s-o arunci in foc din toate cele pe care le-ai primit de la Dumnezeu.

Deci pe cat e de greu sa te lepezi de pacat, de mila de pacat si de mangaierea cu pacatul care de frica maxima, de disperare ingroazita, nu poate suporta pomenirea sau aparitia Lui Dumnezeu, strigand silnicie si dand sa se razbune, pe atat e de simplu.

Pe cat de nebunesc si insuportabil e tot ce te apuca de la pacat, pe atat e de simplu sa te lepezi de mila de el.

[Moroco]

Psalmul celui ce nu se poate intalni,

Cand stie ca urmeaza sa se intalneasca, il apuca ceva necunoscut, neinteles, nedeslusit,
Nu poate fi decat ipocrit, trufash, ascuns, fatarnic, batjocuritor, superior, semet, ironic, intelept, sarcastic, rau,
Nu poate decat juca un rol, intra intrun personaj, vorbi ca altii,
Nu vrea intalnirea cu atata panica si disperare violenta ca blesteama sa scape, iti doreste si isi doreste moartea, distrugerea, da sa se razbune de frica, de panica, de groaza, de neputinta, de furie iesita din minti,
Practic nu poate merge la intalnire, simplu, normal, sanatos, linistit,
Nu-si poate aduce la suprafata persoana sa ascunsa, persoana sa profunda, persoana sa interioara,
Nu poate sa se intalneasca cu Dumnezeu fara sa moara, fara sa tradeze, fara sa devina ipocrit, fara sa-si ia masca fatarniciei pe chip, pe suflet, pe limba,
Nu poate sa se intalneasca normal, sincer, cinstit, cuminte, banal, fata catre fata, persoana catre persoana,
Simte nevoie sa evite, sa fuga, sa se certe, doreste, se roaga, unelteste sa nu se prezinte la intalnire, la nicio intalnire,
Se simte fortat, silnicit si il apuca o furie atat de mare daca trebuie sa se intalneasca incat ii bubuie intelepciunea si gaseste scuza, se termina ca de obicei, tradeaza si absenteaza, se razbuna, fuge, dispare, se delasa, abandoneaza, nu-i mai pasa si nu se mai prezinta la interviul cel mare cu Iisus, la intalnirea dintre el insusi si Domnul sau.

Asta imi pute a boala, asta imi miroase a pacat si necredinta, a frica de adevar, a fuga de realitate. Pare o iesire din minti bine camufata, bine disimulata. Nu vrea sa se stie cine este si ce este cu adevarat. Sta in starea oculta inghitit de necunoscut pandit de intamplarea cand se va intalni intamplator. Ii e groaznic de groaza de intamplarea asta intamplatoare. Devine un cosmar, devine un concurs nefavorabil de imprejurari ce se sfarseste mereu cu o cadere in capcana. Se complace in iluzii si letargii somnoroase cochetand cu minciuna ca va fi bine, adica se minte in sine si spera in desert crezand ca desi nu poate azi va putea maine si asa trec zilele in zadar de parca s-ar rezolva ghinionul de la sine.

Nu-i greu sa te intalnesti cu Cineva insa daca simti invers, daca stii ca nu-L iubesti, ca nu-L asculti, ca nu-L urmezi, ca nu-L vrei, ca nu poti sa te intalnesti, atunci te apuca groaza, durerea, frica, nenorocirea, moartea, tristetea, hula. Urlii de necaz. Te apuca tot iadul. E nenorocire mare caci daca nu poti azi maine va fi si mai greu sau va fi prea tarziu si tot taraganand asa prosteste se ingroase gluma, se impute treaba si nu te mai intalnesti niciodata musamalizand si basculnad logic, ideologic, psihologic, daca nu e alba atunci e neagra ca noaptea mintii, o sa ramai acolo in inuneric si o sa mergi sa te intalnesti cu diavolii, cu dracul, cu singuratatea, cu pacatul, cu tine cel comod si fara de Dumnezeu, cu tine cel ateu si pofticios ca sa te ascunzi in mancare si bautura, in pat, in fotoliu, smerit k lumea si consolat cu neputinta stiind ca nu vei mai incerca niciodata, ca nu vei mai indrazni niciodata si parca in prostia bolii tale ai vrea sa-i faci pe plac neintalnirii acceptand sa vrei sa scapi de tot cu solutia asta ridicola, sa scapi pentru totdeauna.

Deci trebuie sa vrei, trebuie sa poti, trebuie sa te intalnesti cu Domnul stiind ca El e insusi Adevarul care stie totul despre tine, stie interiorul tau, stie cine esti, ce esti, cum esti. De ce, pentru ce n-ai curaj sa stai de vorba cu Iisus asa cum esti intr-adevar? De ce nu te poti tu insuti uita in ochii Lui, sta in prezenta Lui, de ce nu te poti apropia asumandu-ti starea si intalnirea cu sinceritate, iesit cu pieptul gol si inima deschisa?

Trebuie sa invingi fatalitatea, trebuie sa-ti explodezi si sa-ti arzi diavolii care te tin legat, trebuie sa mergi la intalnire... caci fiecare intalnire cu El te elibereaza.

Intalneste-te cu Iisus, asta e tot ce conteaza!
Nu tooot sta in indoiala ci indrazneste odata si o sa-ti lepezi pe veci toti dracii!

Intalneste-te! Intalneste-te! Intalneste-te! Intalneste-te! Intalneste-te!
Intalneste-te! Intalneste-te! Intalneste-te! Intalneste-te! Intalneste-te!
Intalneste-te! Intalneste-te! Intalneste-te! ...........

[Moroco]

Psalmul speculantilor

Erau niste speculanti speculatori care cautau mereu sa profite si ei nu se puteau nicicum pocai.
Isi luara de nevasta pe domnisoara Specula si toata ziua o iubeau si o giugiulea, o alinteau si-i promiteau marea cu sarea, luna de pe cer. Faceau pentru ea analize, prognoze, interviuri, discutii, sedinte, intelepciuni, doar pentru ea, numai pentru ea, frumoasa lor, iubita speculatorilor. Se laudau cu ea, o laudau toata ziua si toata noaptea si oare cine era ca ea Specula fara specula?.. fiindca in mod evident lucrau tot timpul fara pic de minune. Erau cei mai vrednici speculanti ai tuturor timpurilor, mai tari ca evreii, mai albi ca tiganii, erau eroii speculei fara specula, doar din munca si efort telectual, frenezie si brain storming, stinta si tehnologie, calcule, politici, dreptati, scopuri, supravietuiri, interese... tototototot se masura, se verifica, se repara, se indrepta ca sa le creasca mireasa, sa le iasa domnisoara Specula mai mare si mai frumoasa, ca sa-i poata face fericiti pe cat mai multi credinciosi intimi, prieteni adevarati, caini de nadejde, cai si bivoli care trag si nu te lasa la greu.

Traiasca Specula stigau si-i cantau in cor ca de intelepti, de drepti, de ingeri
Traiasca Specula strigau si se imbracau in lux, se impopotonau si se sulimeneau, isi etalau bogatia
Traiasca Specula strigau si se luptau si se razboiau pentru ea cu toate armele, cu toti balaurii
Traiasca Specula strigau si se rasculau pentru ea fiind gata sa-si sacrifice orice pentru ea
Traiasca Specula strigau si in taina o pandeau, o filau, chefuiau cu ea pierzandu-si toate noptile
Traiasca Specula strigau si erau gata sa faca pentru ea toate faradelegile, pacatele, rautatile si ipocrismele
Traiasca Specula si te minteau in fatza pentru ea de frica sa nu le-o afli, sa nu le-o descoperi, sa nu le-o rapesti
Traiasca Specula si se "pocaiau" pentru ea ca sa nu i se faca rau frumoasei din padurea adormita cu care petreceau relaxati si fara de griji in toate vacantele si concediile, rasfatzandu-se in inselaciuni ca necunoscutii cu necunoscutele ca sa nu-si asume nimic
Traiasca Specula Necunoscuta si Oculta si o iubeau "necunoscutii" cu neasumare reciporca, cu mila asa ca pe cenusareasa desi ea era pe invers.

Nu se puteau dezlipi de ea, nu se puteau hotara sa o mai lase, nu-si puteau lua ochii si mintile de la ea de parca o vedeau pe Gioconda, pe Naomi Campbell, pe Linda Evanghelista, pe Kate Moss, pe Adriana Lima...

Nu puteau sa nu se bucure foarte tare sub soare cu mamonica Specula de parca o vedeau pe statuia libertatii ca o invinge pe baba cloantza ce umbla cu balanta in mana legata la ochi ca in batalia dintre BatMan si SuperMan.

Ravneau la puterea ei inchipuindu-se Arnold in lupta cu robotii Terminator ce vin din viitor, cu Predator, cu Alien, la credinta lui Neo in lupta cu Matrixul, la mentalismul si intelepciunea lui X-Man Xavier... doar ca s-o impresioneze pe ea, Specula travestita in Femeia Fantastica, Gal Gadot, ca sa-i bage in seama.

Strigau Fericire cand venea vorba despre ea, strigau Fericire cand aparea un gand, o idee, un vis si cu mare veselie porneau s-o slujeasca, s-o linguseasca, sa-i ceara favoruri, sa le dea un loc de munca.

Ei bine ea e, maica ispitelor, curvelor si desfrantelor si pe frunte ii e scris un nume de hula, o taina: Babilonul cel mare si tare care are stapanire asupra tuturor imparatilor si a celor cazuti!... care cad mereu si caderea nu li se mai sfarseste.

Ea te ia si ei i te dai ca sa va aveti unul pe altul si nu te poti abtine ca intro adicictie fara putinta de lepadare, de oprire, de schimbare.

Ti-a venit sfaristul!..
...pentru ca Vine Domnul care te va biirui!

[Moroco]

Psalmul fricilor fricosilor,

De foame ti-e frica daca ti-e frica insa nu esti constient de asta,
De acolo iti baga foamea in cap sa-ti fie frica si de moarte,
Deci de foame si de moarte ti-e frica si de aia esti disperat,
Daca ai patimi atunci ti-e frica si cand incep sevrajele, urlii de durere, vrei
Insa frica cea mare e sa nu te inhaiteze satana, mamona, haita de draci, de demoni, sa nu cumva sa-ti dai ca prostul sufletul lor, sa nu cumva sa semnezi vreun angajament, sa nu cumva sa faci vreun juramant, sa nu cumva sa-ti faci vreun "botez" al focului, vreun bal al bobocilor sau al burlacilor, un examen de majorat, vre-o fratie de sange, studenteasca, haiduceasca, talhareasca, vreo fratie de necuratie, de boli, de bolboroseli, de vrajitorie, de blestematii ca sa te legi intro legatura pe care nu o mai poti rupe usor, pentru care vei fi tras la raspundere de cei carorea le-ai jurat credinta, ascultare, supunere, slujire, sacrificiu suprem. O vorba, un cuvand si logic te ia legatura si te silniceste ca si cum ai fi al lor, ca si cum ai fi cu ei, te comporti apoi ca un posedat ce nu se poate opune parerii generale a gastii, a turmei, a haitei, dorintelor fiarelor dominante cu care nu poti lupta fiindca te inving.
Apoi e frica de intuneric, de apa adanca, de innec, sa nu tragi apa in plamani, frica de inaltime, sa nu ametesti si sa cazi in gol, in prpastie, de pe bloc, din turn, din copac, de pe acoperis, apoi avem frica de spatii inchise, de sufocare, de puscarie, de singuratate si intuneric acasa noaptea, frica de taiere, frica de animale, ca te musca, ca te zgarie, frica de insecte, de paianjeni, de scorpioni, de viespi, ca te inteapa, apoi frica de serpi ca te musca si mori de la venin, ca te hipnotizeaza si te stranguleaza si te inghit, ca umbla pe tine, ca te ating, apoi avem frica de vraji, blesteme, boscoane, mosmondeli, deocheri, farmece, blesteme, dorinte rele, gand rau, ca am fi afectati de influentele nefaste, de energiile necurate, apoi avem frica de disparitie totala, de inexistenta totala, de explozie, de curentare, de virusare si imbolnavire, de lepra, de ciuma, de holera, de cancer, de nebunie, de dementa, apoi avem frica de urati, de rai, de criminali, de oameni agresivi, de hoti, de militieni, de barbati musculosi, de muncitori, de sportivi, de politiceni vicleni, de vecini, de frati mai mari, de parinti, de profesori, de sefi, apoi avem frica de lume, de scena, de a vorbi in public, de pierderea sirului vorbelor, pierderea memoriei, de nevenirea cuvintelor, de incurcarea si penibilizarea exprimarii, de neputinta, da, avem o mare frica de frica si sa nu cumva sa fim vazuti ca ne este frica, sa nu se vada semnele frici pe chip sau in traire caci e mare rusine si un spectacol infierant, ne e frica de bataie, de scandal, de arme, de bate, de lovituri, de hule, de ridicol.
Mai vine frica de pierderea mantuirii, frica de lepadare de Hristos, frica de iad, de aruncarea sufletului in iad pe vesnicie, frica de pierderea ajutorului, pierderea banilor, frica de saracie, de lipsa modului de a-ti castiga si intretine existenta, frica de viitor, frica de alte persoane, de intalnirea interpersonala cu persoana lui Iisus, nu neaparat fizic.
Apoi e frica de adevar, de scoaterea la lumina a faptelor rele, a raului pe care l-am ales si l-am facut. Frica de a nu fi descoperiti cand savarsim pacatuirea, cand intretinem si hranim adictia pacatasa, curvia, betia, fumatul, mancatul, jucatul la noroc, bagabondatul, fugirea de la lucru, de la ore, de la sarcinile si indatoririle la care te-ai angajat.
Apoi e frica cea mare incontrolabila si nebuna, frica inexplicabila, frica absurda, frica de stafii, de umbre, de extraterestrii, de balauri, de naluciri, de fenomene paranormale, de puteri miraculoase rele, de lucruri inexplicabile.
Mai vine frica de viteza, de mersul cu masina, cu trenul, cu vaporul, de curbe, de franari repetate si bruste, de tangaj, de invartire, de linghispil, de revenirea raului, a ametelii, a lesinului, a situatiilor stresante, rele, frica de atacul de panica, de starea de sufocare, de tuse, de innecare, de incordari si izbucniri necontrolate, de ducerea la spital, la sectie, la preot, la seful superior.
Apoi e frica de neiubire, de lipsa sentimentelor, de amestecul sau inversarea sentimentelor, de nesimtire, de inadecvare, de nepotrivire, de simtiri bolnave, simtiri patimase, pofticioase, crude, de valul unor trairi ce se manifesta fara sa le putem controla sau opri, de asaltul vicleniilor si desfranarilor, a tzepuielilor si autotzepuielilor compromitzatoare, coruptibile, frica de pripeala, de tradare voluntara si de tradare involuntara la momente culminante care poate duce la dezastre incalculabile.
Apoi vine frica de amputarea unor organe, frica de bube, de rani, de mancarimi, de placeri, de trairi cu declansari hormonale ciudate, frica de scurgeri, de vise dulci, de scursuri, frica de imobilizare la pat, frica de dureri de masele, de hemoroizi, de constipatie, de diaree, de ocluzii intestinale, de dureri de mate, de burta, de ovare, de prostata, de oase, de articulatii, de nervi sciatici, de coloana, de ceafa, de cap, de minte, de arderea neuronilor, de caderea parului, de lipsa orgasmului, de impotenta, de handicapje, de pierdere, de ratacire, de neputinta de a iesi din capcana, din put, din prapastie, din groapa, dintro situatie fara iesire, din conflict, din pierzare, din mandrie, din ingamfare, din calcarea respectului, a cuviintei, din razboi, din lupta, din duel, din incercare, din alunecare, din derdelus, din avalanse, din daramarea castelului din carti de joc, din operatiunea de cadere a tuturor pieselor dominoului, din incurcatura cu vreo fata, vreo femeie, vreo femeie, vreo datorie, vreo obligatie...
Apoi frica de aparitia evenimentelor nedorite, a intamplarilor neprevazute, de musafiri, de venirea neamurilor, a prietenilor, a celor pe care nu-i doresti aproape, a celor ce te deranjaza, ce te sperie, frica pentru ca nu stii sau nu poti sa te comporti cu inima buna si sincera, nu poti sa nu apara si sa iasa la lumina din tine chestii care te fac de rusine, care distrug, pacate, nebunii pe care nu le poti controla, nu le poti alunga, nu le poti lepada, nu le poti parasi, uita, lasa in urma, depasi, iesi la suprafata deasupra lor,
Frica de a venii in acelasi timp mult prea multe lucruri si persoane si toate duc la ceva rau si nefavorabil incat urlii ghinion pentru ca nu le stii gestiona cu calm si cu incredere, cu liniste sufelteasca, cu credinta in ajutorul lui Dumnezeu, nadajduind in mila Lui ca sa iasa totul bine si frumos, cu folos, tragand invataminte si atitudini pozitive pentru viitor, ramanand in pace
Frica de vorbe grele, rele, de hule, de ura, de barfa, de scandal, de batjocurirea imaginii, de jigniri, de denigrari, de atacuri la persoana, la iubire, la familie, la persoana iubita, la prostie si nebunie, la caracter, frica de haituiri, urmariri, cercetari, studieri, analizari, scoateri inaintea oamenilor ca sa fi rusinat, mustrat, judecat, batut, condamnat, gasit vinovat, damnat, etichetat, blamat, urgisit, chinuit, nenorocit,... frica de niscare, frica de impietrire, frica de explozie si descompunere radioactiva.... si putem continua la nesfarsit caci fricile pot aparea din senin, prea usor din te miri ce si trec foarte foarte greu.

Practic la toate fricile astea ar merge o parafrazare mantuitoare daca punem mai presus de toate fricile, o frica si mai mare, frica de pacatuire, de neascultare prin pacate, asa cum ne-a invatzat Dumnezeu prin Domnul Iisus:

"Cu frica pe frica calcand si intelepciune daruind celor din morminte!" ca sa-si gaseasca pacea, bucuria si indrazneala cea buna.

Si atunci toate fricile celelalte devin niste copilarii stupide si penibile, din niste balauri uriashi devin niste gaze, niste furnici, niste mici particule de praf care se vor scutura de la sine la prima miscare sau la primul vant.

[Moroco]

Psalmul inversarii,

Nu-i scapare daca de frica cauti o scapare la o scapare care nu-i scapare, acolo e o inversare si te faci ca nu o vezi de frica.
Nu-i scapare la scaparea care nu-i scapare, e pripeala,
Nu-i scapare la scaparea care nu-i scapare, e naivitate,
Nu-i scapare la scaparea care nu-i scapare, e prostie.

Lucrarea tuturor neascultatorilor si necredinciosilor e inversarea.

Apare realitatea cu cei ce vin sa te intalneasca, sa te vada, sa te intrebe, sa te cunosca si tu de frica scapi de situatia coplesitoare prin tradare ca un fel de scapare la o scapare care nu-i scapare si ramai asa tradator si ipocrit, situatia devenind penibila ca cei de fata au impresia ca discuta cu un om cinstit, o persoana respectabila, un prieten, un sot, un coleg, un frate, o persoana de mare incredere si cand colo tu in ascuns stai si urla in tine adevarul ca ai tradat, ca esti tradator, ca faci voia tradarii si a sefului tau ocult, duh satanic, zeu, demon cu care esti in cardasie caci nu-l poti lepada in timp ce stai de vorba cu altii asa ca ei trebuie sa asiste la starea ta jalnica si la ciudateniie de comportament contorsionist si groaznic, perisculos la adresa lor si a ta caci orice se poate intampla.

Nu merge invers, nu merge si asa, nu se poate mantuire prin neascultare de Dumnezeu, nu se poate o cale larga plina de pacate si faradelegi, nu se poate desavarsire prin mandrie, prin laudarosenie, prin rautate, prin egoism, prin ura, pisma, razbunare... astea toate sunt invers fata de dreapta invatatura de Credinta.

Deci ce este nu este NU, ce este asa este ASA si tot ceea ce e invers vine de la cel rau.

Vrei sa faci ceva corect, sa spui ceva drept, sa osandesti pe cineva sau pe ceva si iti iese invers, ti se inverseaza subiectii, faptele, tintele, interlocutorii de dialog, comunitatile, oshtile, si te manifesti invers, in tine, afara din tine, undeva in minte, in suflet, in inima, in trup, spui ca nu faci ispita si in aceiasi clipa faci invers, zici ca faci un lucru bun si te razgandesti imediat, ai incredere si brusc nu faci ceea ce aveai de facut, faci ascultarea pe dos sau o lepezi, atunci ai o obijnuinta gresita.

Deci nu merge scapare de lume prin intoarcere inapoi in lume, scapare de adictii si de patimii prin adancirea in ele, nu merge sa pacatuiesti ca sa nu pacatuiesti, nu merge invers, mereu invers pe undeva caci asta inseamna stricare si pierzare, ipocrism, inseamna ca si-a bagat dracul coada, inseamna ca ai mintit, inseamna ca nu esti serios, inseamna ca esti nebun oricat ai crede ca esti sanatos facand pe nebunul si placandu-ti nebuniile, nebunia e invers decat intelepciunea, decat creierul sanatos, decat mintea linistita si limpede lucrand fara gresala si inauntru si in afara.

In concluzie acest invers, daca nu e umilinta si smerenie din iubire de Dumnezeu, atunci e in mod evident invers iar tot ce e invers e blestem!.. si va fi chin groaznic fara sa santajez emotional sau sa speriu pe cineva ca sa creada.

Nu te poti insuruba si inalta dandu-te excentric, vedeta, mai cu mot, special fiind invers decat ceilalti fiindca ce e invers decat sfantul, decat dreptul, decat omul simplu si cinstit e in mod evident pacatosul si vicleanul, e talharul ipocrit travestit care nu va intra in fericire si mostenire ci in invers, adica in iad!

Nu poti reactiona invers, invartindu-te in snitzele si gratare, in sangele si carnea pe care neputand-o taia te simti obligat de barfa sa o strapungi si sa bagi cutitul mai tare in ea ca intr-un miel-gratar de porc, vrand sa scapi, culmea, de Scaparea ta fix in "scaparea" din odihna vremelinca din balta gropii negre in care te odihnesti de obicei tzepuit si din care ai iesit, cautand odihna peste odihna ca un istovit de la atata trandavit speriat ca vei fi pus la lucru de insusi Odihna si Scaparea ta cu care din intamplare intalnindu-te, de frica si disperare, fugi sa scapi ispitit direct in ispita din balta in care ai fost bagat atunci cand ai tradat. Nu poti scapa cu adevarat decat in Scaparea din vesnicie pe care nu ti-o poate da decat Dumnezeu prin ascultarea, credinta, moartea si invierea ta asa ca nu mai reactiona pripit, invers, fugind de Lumina si Odihna de frica disperand ca nu cumva sa-ti dea ceva de facut, pentru ca sa fi si tu cumva harnic si cinstit, vrednic sa traiesti si tu in cinstea primita in dar si pusa in ascultarea si in munca ta, mancandu-ti painea ca un vrednic multumind si laudand pe Dumnezeu, pe Cel care te-a scapat si te va mai scapa cu adevarat... de balta gropii, de gratare si de pacat, in care invartindu-te te odihneai ca un beat imbatat caruia nu-i pasa ca s-a predat unui duh viclean necurat si desfranator, tzepuitor care te-a intzepat ca sa te tzepuiesti singur ca un retardat ingamfat.

Invers, invers, invers, invers, invers, invers.... invers... e o mare nenorocire atat pentru Dumnezeu cat si pentru oameni caci inversul vietii e moartea, inversul sfinteniei e pacatul si inversul dreptatii e viclenie si coruptia, iar inversul ascultarii si pocaintei e trufia si mandria.

Nu te poti mantui pe invers, nu poti face nimic pe invers asa ca n-are rost sa crezi invers! Cel mai bine este sa ai dreapta credinta, nicidecum una inversa!