Citat:
|
În prealabil postat de ancah
Este vorba de Matei 5, 33-37.
33. Ati auzit ce s-a zis celor de demult: "Sa nu juri stramb, ci sa tii inaintea Domnului juramintele tale".
34. Eu însa va spun voua: Sa nu va jurati nicidecum nici pe cer, fiindcă este tronul lui Dumnezeu,
35. Nici pe pamant, fiindca este asternut al picioarelor Lui, nici pe Ierusalim, fiindca este cetate a marelui Împarat,
36. Nici pe capul tau sa nu te juri, fiindca nu poti sa faci un fir de par alb sau negru,
37. Ci cuvantul vostru sa fie: Ceea ce este da, da; și ceea ce este nu, nu; iar ce e mai mult decat acestea, de la cel rau este.
|
INVATACELUL: Dar juramantul este ingaduit crestinului ?
PREOTUL: Juramantul nu este oprit atunci cand se face dupa voia lui Dumnezeu, adica atunci cand nu se face pentru un lucru de nimic si cand cel ce se jura este hotarat sa spuna adevarul.
Insusi Dumnezeu S-a jurat pe Sine, dupa cum spune Sfanta Scriptura: "Dumnezeu cand a dat lui Avraam fagaduinta... S-a jurat pe Sine insusi" (Evr., 6, 13). Asemenea si sfintii apostoli au luat chezasie numele Domnului, intarind prin aceasta adevarurile propovaduite (Rom., l, 9; II Cor., l, 23; Gal., l, 20 s.a.). Cand Mantuitorul spune: "Sa nu va jurati nicidecum... ci sa fie cuvantul vostru ceea ce este da, da - si ceea ce este nu, nu; iar ceea ce este mai mult decat aceasta, de la cel rau este" (Matei, 5, 34-37), El nu opreste desavarsit juramantul, ci numai juramantul cel nedrept si cel facut cu usurinta pentru lucruri de nimic, neinsemnate sau neadevarate. Juramantul drept si facut pentru lucruri inalte fiind o fapta de slujire a lui Dumnezeu - caci prin el se recunoaste ca Dumnezeu este atotstiutor si atotprezent - de buna seama ca trebuie tinut cu sfintenie. Calcarea lui este un pacat. Exista si juramant mincinos (Zah., 5, 4), de care crestinul trebuie sa se fereasca (cf. les., 22, 9-11).
INVATACELUL: Da, dar nu cumva prin juramant se calca porunca a treia a Decalogului: "Sa nu iei in desert numele Domnului Dumnezeului tau. Caci Domnul nu va cruta pe cel ce va lua numele Sau in desert" (Ies., 20, 7) ?
PREOTUL: Juramantul nu poate fi luare in desert a numelui lui Dumnezeu, deoarece prin el I se recunoaste lui Dumnezeu autoritatea suprema, dreptatea Lui si puterea Lui pedepsitoare. Numai atunci poate fi Juramantul o luare in desert a numelui lui Dumnezeu, si deci o calcare a poruncii a treia, cand el este facut stramb sau cand e intrebuintat abuziv si pentru lucruri de nimic. Aceste juraminte strambe si facute in graba pentru lucruri neinsemnate sunt cu adevarat defaimari la adresa numelui (fiintei) lui Dumnezeu si, deci, sunt in directa opozitie cu porunca a treia.
Juramantul drept insa este ca o rugaciune, ca o invocare cuviincioasa si evlavioasa a lui Dumnezeu pentru stabilirea adevarului si pentru inlaturarea minciunii. Juramantul este un factor necesar triumfului adevarului in lume, prin mijlocirea atotstiintei si atotputerii lui Dumnezeu. Asa cum nu e cu putinta ca rugaciunea evlavioasa sa fie oprita, tot asa cu neputinta e sa fie oprita invocarea evlavioasa si cucernica a numelui lui Dumnezeu in Juramantul drept.
INVATACELUL: Daca Juramantul este bun, ca act prin care se recunoaste puterea lui Dumnezeu si prin oare se cere de la El pedepsirea minciunii, atunci, acelasi lucru s-ar putea spune si despre blesteme, caci si in ele se cere interventia pedepsei dumnezeiesti si, prin aceasta, se recunoaste puterea si dreptul lui Dumnezeu de a pedepsi raul. Or, asa ceva ar fi un mare pacat.
PREOTUL: Juramantul drept, luand ca martor numele lui Dumnezeu nu este una cu a pomeni numele Lui blestemand, caci cine oare se va impaca cu un asemenea inteles nebun? Injuraturile si blestemele nu se fac spre slava si cinstirea lui Dumnezeu, nici din evlavie si pretuire a dreptatii si a atotstiintei Lui, spre a se stabili prin ele vreun adevar, ci ele se fac spre a se necinsti numele lui Dumnezeu si al sfintilor Lui sau al vreunui lucru sfant. Ele nu cauta altceva decat pedepsirea aproapelui nostru, care de multe ori este fara vina. Juramantul drept se face din frica lui Dumnezeu si din marea consideratie fata de dreptatea si atotstiinta Lui, iar injuraturile se fac din mandrie, din rautatea si din ura noastra fata de aproapele nostru. Asa fiind, blestemul nu este act de cinstire a lui Dumnezeu, ci un act doveditor al rautatii sufletului nostru, al urii si al dorintei noastre de razbunare asupra acelora pe care ii uram. Totodata, injuratura este o luare in desert a numelui lui Dumnezeu, prin care il chemam ca pedepsitor al lucrarilor parute noua nedrepte si, prin aceasta - in nebunia noastra - noi am voit sa facem pe Dumnezeu oarecum partas al rautatii noastre pedepsind pe acela pe care noi il uram, lucru care este cu totul spre necinstirea dreptatii lui Dumnezeu. Asadar, analizand aceste lucruri, putem intelege destul de bine si de clar ca injuraturile sunt numai de la diavolul si, deci, nu le putem pune in cantar ca un judecator drept.
Parerea nu imi apartine mie ci pr. Cleopa. Sper ca te-ai lamurit....
09.05.2007, 13:37:33
Subiecte asemănătoare
Mod linear
