Pacatele crestinilor

[Florin-Ionut]

Salut,

Am nevoie ne niste lamuriri cu legatura la problema pacatului si la pocainta (indreptare).

Mai intai stiu ca nu este posibil sa fie om fara pacat: Daca zicem ca n-am pacatuit, Il facem mincinos si cuvantul Lui nu este intru noi. Si, de la Sfintii Parinti sau din Psalmi, nu retin exact, ca nu poate trece o zi fara sa pacatuim, macar si cu gandul.

Dar tot in Noul Testament am gasit:

Stim ca [color=red]oricine e nascut din Dumnezeu nu pacatuieste[/color]; ci cel ce s-a nascut din Dumnezeu se pazeste pe sine, si cel rau nu se atinge de el.

Oricine ramane intru El nu pacatuieste; oricine pacatuieste nu L-a vazut nici nu L-a cunoscut. Cine savarseste pacatul este de la diavolul, pentru ca de la inceput diavolul pacatuieste. Pentru aceasta S-a aratat Fiul lui Dumnezeu, ca sa strice lucrurile diavolului. [color=red]Oricine este nascut din Dumnezeu nu savarseste pacat, pentru ca samanta lui Dumnezeu ramane in acesta; si nu poate sa pacatuiasca, fiindca este nascut din Dumnezeu.[/color]

Deci, sa inteleg ca dupa nasterea din nou, nasterea de sus a omului, acesta nu mai pacatuieste? Daca eu m-am marturisit si am pus inceput pocaintei mele, inglodat fiind inca in mlastina patimilor de care Dumnezeu ma va ajuta sa scap, nasterea omului nou se va petrece atunci cand Hristos isi va recunoaste din nou chipul Sau in mine? Atunci se va declansa acea metanoia sau la luarea deciziei de indreptare?

Stiu ca de nu va veti intoarce si nu veti fi precum pruncii, nu veti intra in imparatia cerurilor si ca dreptul abia se mantuieste, [color=red]dar indrazniti. Eu am biruit lumea[/color]

[Florin-Ionut]

Inca ma mai astept la un raspuns competent de la teologii acestui sait, vis-a-vis de paradoxul aparent de mai sus...

[windorin]

partea cu "nu poate omul trai o zi fara sa pacatuiasca" e mai usor de inteles.. din practica, fiecare putand vedea cat de grea este iubirea aproapelui si pastrearea linistii sufletesti si trupesti..

partea cu.. cel nascut din Dumnezeu care nu poate pacatui.. este cam grea pentru mintea mea.. gandesc insa ca trebuie avut in vedere la ce se refera aceasta "nastere din Dumnezeu".. nu cred ca se refera pur si simplu doar la Botez.. sau la Euharistie.. cred ca este avuta in vedere o realitate mai ampla privind starea duhovniceasca.. si anume, nu se refera la un moment fix incadrat intr-un timp trecut..

"de nu se va naste cineva din apa si din duh nu va putea mosteni Imparatia" (Ioan 3, 5) deci, de nu se va Boteza omul, nu va putea intra in Imparatie.. insa nu inseamna ca odata "nascut din apa si din duh", adica botezat, omul intra automat in Imparatie.. este vorba de un continuu proces de "nastere".. si nu de un moment fix.. cred..

zice parintele rafail noica.. face o comparatie de fapt intre nasterea fizica si cea duhovniceasca, si anume.. "asa cum in pantecela mamei ne cresc parti ale corpului de care nu avem nevoie in pantece, ci abia dupa nastere, in lumea de afara, tot asa si cu nasterea duhovniceasca.. ne cresc ochi duhovnicesti, urechi duhovnicesti.. pentru folos in viata de apoi, unde vom vedea pe Dumnezeu mai cu adevarat.."

nasterea nu trebuie vazuta ca un moment fix.. trecut.. ci ca o lucrare pe termen lung.. si, odata incheiata aceasta lucrare, atunci putem spune ca "nu mai putem pacatui".. insa, pana "ne nastem deplin din Dumnezeu", este nevoie de permanenta lupta cu pacatul, care incearca sa ne complice tot timpul "nasterea".. incearca sa ne "nasca" prematur, inainte de termen.. mai inainte de a fi deplin formati..

eu cam asa inteleg "nasterea".. ca ceva ce nu se termina pana in momentul mortii noastre.. ca un indelungat proces de formare din Dumnezeu, spre asemanarea cu Dumnezeu..

din pacate, eu nu cunosct atat de bine Sfanta Scriptura.. deci, cand luam din Sfanta Scritura, este bine sa citam si locul, pentru a putea gasi si unele comentarii la Sfintii Parinti care ne-au lasat cuvinte pline de talc..


cel ce cauta cu inima curata si cu minte sincere.. nu este lasat de Dumnezeu.. vezi cazul Sfantului Apostol Pavel, pe drumul Damascului.. nadajduiesc sa gasesti raspunsul la cele ce te framanta..

seara cu pace..

În prealabil postat de Florin-Ionut

Salut,

Am nevoie ne niste lamuriri cu legatura la problema pacatului si la pocainta (indreptare).

Mai intai stiu ca nu este posibil sa fie om fara pacat: Daca zicem ca n-am pacatuit, Il facem mincinos si cuvantul Lui nu este intru noi. Si, de la Sfintii Parinti sau din Psalmi, nu retin exact, ca nu poate trece o zi fara sa pacatuim, macar si cu gandul.

Dar tot in Noul Testament am gasit:

Stim ca [color=red]oricine e nascut din Dumnezeu nu pacatuieste[/color]; ci cel ce s-a nascut din Dumnezeu se pazeste pe sine, si cel rau nu se atinge de el.

Oricine ramane intru El nu pacatuieste; oricine pacatuieste nu L-a vazut nici nu L-a cunoscut. Cine savarseste pacatul este de la diavolul, pentru ca de la inceput diavolul pacatuieste. Pentru aceasta S-a aratat Fiul lui Dumnezeu, ca sa strice lucrurile diavolului. [color=red]Oricine este nascut din Dumnezeu nu savarseste pacat, pentru ca samanta lui Dumnezeu ramane in acesta; si nu poate sa pacatuiasca, fiindca este nascut din Dumnezeu.[/color]

Deci, sa inteleg ca dupa nasterea din nou, nasterea de sus a omului, acesta nu mai pacatuieste? Daca eu m-am marturisit si am pus inceput pocaintei mele, inglodat fiind inca in mlastina patimilor de care Dumnezeu ma va ajuta sa scap, nasterea omului nou se va petrece atunci cand Hristos isi va recunoaste din nou chipul Sau in mine? Atunci se va declansa acea metanoia sau la luarea deciziei de indreptare?

Stiu ca de nu va veti intoarce si nu veti fi precum pruncii, nu veti intra in imparatia cerurilor si ca dreptul abia se mantuieste, [color=red]dar indrazniti. Eu am biruit lumea[/color]

Tot Sf Ioan Teologul din care ai citat spune,ca"sunt pacate mari si pacate mici,sunt pacate care nu sunt de moarte".Adica,mai simplu,pacatul este ruperea nostra de Dumnezeu,care insemna de altfel moarte.Fara Dumnezeu nimeni si nimic nu poate trai.Deci daca te tii strans unit cu Dumnezeu,prin Sfintele Taine si prin a face voia LUi,normal ca nu te rupi de Dumnezeu,deci nu pacatuiesti.Este ca si cum,comparatie des folosita,tii un fier in foc,cat ste in foc este ca si focul,rosu si nu rugineste.daca il scoti din foc,se raceste si api rugineste si se distruge.Asa si cu omul,daca sta uni cu Hristos,prin Euharistie este ca focul,nu se atinge nici un rau de el,nici diavol,nici moarte nimic.dac insa se indeparteaza de Hristos,de Sf Taine,se racste si face diavolul ce vrea cu el.

[sherlock_holmes]

Despre indoita nastere din Dumnezeu

Chipul nasterii noastre din Dumnezeu este indoit:unul le da celor nascuti intreg harul infierii ca sa-l aiba prezent ca potenta;
celalat le da sa aiba intreg harul in lucrare ca sa preschimbe si sa modeleze aplecarea voii celui nascut din Dumnezeu,incit sa tinda liber spre Cel ce l-a nascut.
Chipul dintii are prin credinta numai harul prezent ca potenta;celalat sadeste pe linga credinta si asemanarea atotdumnezeiasca cu Cel cunoscut,asemanare ce lucreaza insotita de cunoasterea in cel ce cunoaste.Cei in care se afla primul chip al nasterii neavind inca aplecarea voii deplin desfacuta de pornirile trupesti,si de aceea nefiind strabatuta in intregime de Duhul ca sa se impartaseasca in mod actual de tainele cunoscute in chip dumnezeiesc,nu e exclus sa incline spre pacat daca vor.Caci nu naste Duhul o aplecare a voii fara voie,ci pe una voita o modeleaza pina la indumnezeire.
Iar cel ce a cunoscut-o pe aceasta prin experienta nu poate sa mai cada de la ceea ce a cunoscut o data cu adevarat si propriu prin traire,spre altceva.Precum nici ochiul care a vazut o data soarele nu poate sa se mai insele cu luna sau cu alte dintre stelele de pe cer.
Astfel este insa cu cei care s-au impartasit de-al doilea chip al nasterii.Duhul Sfint,cucerind intreaga aplecare a vointei acestora,le-a mutat-o cu totul de pe pamint la cer,iar prin cunoasterea adevarata si traita le-a transformat mintea,strabatind-o cu razele fericite ale lui Dumnezeu si Tatal,incit sa fie socotita ca un alt Dumnezeu.
Dar prin aceasta aplecarea vointei s-a facut sloboda de pacat,cistigind prin deprindere aptitudinea virtutii si a cunostintei,si nemaiputind sa tagaduiasca ceea ce au cunoscut prin experienta cu lucrul.
....

Intrebarea 6 ( Filocalia 3,Maxim Marturisitorul)

Daca n-am inteles prea bine ce vrea sa spuna Sfintul Maxim aici,cred ca este vorba despre drumul pe care trebuie sa-l strabata fiii lui Dumnezeu in aceasta viata:despatimirea(diaconul),iluminarea(preotul) si indumnezeirea(episcopul)....diaconul,preotul si episcopul de aici neavind nici o legatura cu cei care chiar poarta acest nume...desi asa ar fi trebuit sa fie....necaderea in pacat apartinind se pare ultimei trepte,omului(mintii) indumnezeit.

[Florin-Ionut]

E greu de patruns tainele Scripturilor de unul singur; dar bine ca am pe cine intreba... Ca, citind Noul Testament, cateodata ma sperii de cat de greu poate sa fie drumul Crucii si... Sper ca in timp voi ajunge sa ma lepad de patimile care inca ma leaga si ma tin departe de Duhul lui Dumnezeu.

Cum spunea si parintele Galeriu: problema capitala nu este suferinta, nici chiar moartea, ci a nu fi despartit de Hristos, cel ce a biruit suferinta si moartea prin Cruce si Inviere.

Doamne, ajuta-ne pe noi neputinciosii sa ne intoarcem la Tine si sa ne lepadam de idolii cotidiani.

[Traditie]

Trebuie sa întelegi ce e pacatul.

Prin pacat Biserica (inclusiv în Scriptura) defineste doua lucruri distincte:

-faptele nocive pentru om independent de relatia lui Dumnezeu
-tradarea lui Dumnezeu, care evident e si ea nociva

Faptele nocive sunt nocive pentru toti oamenii, atei, crestini, pagâni, sectanti. Caracterul lor nociv e intrinsec si fiecare afecteaza în alt mod omul: hotia si omorul aduc teama si mustrari de constiinta, minciuna distruge capacitatea mintii de a mai distinge adevarul si binele, ura reduce capacitatea sufletului de a simti bucuria, curvia despiritualizeaza, mândria duce la nebunie.

Tradarea lui Dumnezeu are ca urmare atrofierea constiintei morale si chiar pierderea posibilitatii ca omul sa mai înteleaga cine si ce e Dumnezeu. Scararul spune ca prin pacat acea parte din suflet cu care am pacatuit moare. Totodata, tradarea lui Dumnezeu aduce robia pacatului, un complex de gânduri înselatoare din cauza carora omul devine indulgent fata de pacatele sale si continua sa pacatuiasca la nesfârsit.

Toate pacatele acopera sufletul, sunt realitati ontologice datorita carora omul nu mai poate fi calauzit si vindecat de lucrarile Duhului Sfânt.


Mai intai stiu ca nu este posibil sa fie om fara pacat: Daca zicem ca n-am pacatuit, Il facem mincinos si cuvantul Lui nu este intru noi. Si, de la Sfintii Parinti sau din Psalmi, nu retin exact, ca nu poate trece o zi fara sa pacatuim, macar si cu gandul.

Asta se refera la tendinta adamica de a nu-si recunoaste pacatele, din mândrie.



Stim ca oricine e nascut din Dumnezeu nu pacatuieste; ci cel ce s-a nascut din Dumnezeu se pazeste pe sine, si cel rau nu se atinge de el.

Aici sensul e figurat, spune ca cine a cunoscut pe Dumnezeu si a decis sa-si dedice viata Lui, lupta cu pacatul (ceea ce nu înseamna ca nu poate cadea în pacat). Protestantii interpreteaza literar acest verset spunând ca ei sunt în imposibilitate practica de a mai pacatui. Iata ce înseamna sa consideri ca o carte e Legea lui Dumnezeu, când de fapt e doar un instrument.



Stiu ca de nu va veti intoarce si nu veti fi precum pruncii, nu veti intra in imparatia cerurilor si ca dreptul abia se mantuieste, dar indrazniti. Eu am biruit lumea

Sensul este aici ca dobândirea mântuirii e ceva foarte greu si rar, dar daca ne straduim avem o sansa, spre deosebire de nici o sansa daca ne lasam pe tânjala.