YHWH si Elohim

[oni91]

Peste tot in Vechiul Testament, numele de "Elohim" este interpretat ca o profetie a Dumnezeului Triunic, insa mare mi-a fost surprinderea si tristetea sa gasesc pe Internet o explicatie destul de logica a intrebuintarii acestui termen care mi-a schimbat parerea deoarece aveam si eu niste banuieli in sensul asta inainte de a citi acel articol.Iata un fragment:
"În primul sens, termenul Dumnezeu corespunde tetragramei ebraice YHWH, ce este un acronim; transliterarea acestei tetragrame mai cunoaşte şi formele YHVH, JHVH sau JHWH. În lipsa altor precizări, în vorbirea curentă "Dumnezeu" desemnează Dumnezeul evreilor, al creştinilor şi al musulmanilor. Dar iudaismul, religia din care atât creştinismul cât şi islamul au preluat ideea de dumnezeu unic ("monoteism") a trecut printr-o lungă perioadă (secole) în care YHVH era doar unul dintre zeii pe care evreii îi considerau a exista. Biblia poartă urmele acestei perioade: în Deuteronom găsim interzicerea idolatriei, Dumnezeu declarându-se gelos (Deut. 5:9, Deut. 4:24) deşi se pretinde totuşi unic. Explicaţia este că o lungă perioadă evreii nu au fost monoteişti. Multă vreme populaţia regatelor Iuda şi Israel l-au venerat pe IHWH, un zeu tribal propriu, în schimbul speratei protecţii din partea acestuia, fără a nega însă existenţa divinităţilor ţărilor vecine. Aceasta practică se numeşte "monolatrie", evreii având chiar perioade în care s-au rugat ocazional la aceste zeităţi. Asta explică de ce Biblia ne spune (1 Cronici 14:1) că regele David a avut un fiu numit "Baaliada", adica "Baal ştie" (Baal fiind una dintre principalele zeităţi cananeene, alături de "El") şi că Saul, şi el, a avut un fiu numit Eşbaal (1 Cronici 8:33), adică "omul lui Baal". Biblia (Ieşire 15:11) îl citează pe Moise spunând: "Cine e ca Tine între dumnezei Doamne?". Psalmul 86:8 reia şi el ideea: "Nimeni nu e ca tine între dumnezei, Doamne". În alţi psalmi (82:1, de exemplu) dumnezeul evreilor ni se spune că stă de vorba într-o adunare de dumnezei ("[. . .] El judecă în mijlocul dumnezeilor.") sau "alţi dumnezei se închină Lui" (Psalm 97:7 - 9). Aceeaşi idee a "zeului nostru printre alţi zei" este reluată şi-n Exod (18:11) unde Ietro, socrul lui Moise, declară: "Cunosc acum că Domnul este mai mare decât toţi dumnezeii;" De unde concluzia că folosirea pentru YHWH a substantivului comun plural "dumnezei" ("Elohim" pluralul de la "El"/"Eloha"), în afară de a sugera un plural de politeţe indică şi spre multitudinea de zei/divinităţi pe care acesta le-a înlocuit în cursul procesului de trecere a religiei evreieşti spre monoteism (aşa cum Marduk, zeul babilonian, şi el întruchipează de la un anumit moment din ce în ce mai mulţi zei (Lugal-Aki, Nirig, Nergal, Bel şi Nebo). Fenomen cu corespondenţă însă şi-n religia Egiptului). Istoria (arheologia) demonstrează că în perioada monarhică, sub Solomon, evreii divinizau mai mulţi dumnezei în afară de YHWH precum Baal, Asera, Milkon şi Kemos). Panteonul acesta evreiesc era ierarhic, în el intrând kerubimi (heruvimi, iniţial personificări ai norilor furtunii, fiinţe fantastice cu aripi de acvilă cunoscute şi de către alte populaţii canaaneene [1]), serafimi (şerpi înaripaţi)[2]"
"
YHVH (în ebraică יהוה) este numele unei zeităţi evreieşti. Prima utilizare a tetragramei apare în perioada politeistă (evreii adorau alături de zeul lor tribal YHWH diverse alte zeităţi locale precum El, Milkon, Anat, Aşera, Baal, Kemoş) şi de tranziţie spre monoteism, YHVH fiind numele zetăţii masculine, aşa cum atestă mărturiile epigrafice găsite la Kuntilet Ajrud (ostrace cu invocaţii spre "Iahve şi a sa Aşera") şi cele găsite la Şefela (tăbliţe cu inscripţia "Yahve şi a sa Aşera" ca şi numeroase statuete care demonstrează că partenera divină a lui YHVH era adorată de evreii timpului atât în templu cât şi în case). Ulterior, odată cu statornicirea viziunii monoteiste la evrei, tetragrama va desemna zeul unic al iudaismului, Dumnezeu. Trecerea a început la nivel oficial (al statului) în secolul al VIII-lea î.e.n. şi a durat mai multe sute de ani, perioadă în care a cunoscut progrese şi eşecuri succesive. Ştim că în secolul al VII-lea î.e.n., după reforma lui Iosia, populaţia încă nu era sub influenţa noii idei monoteiste şi nici măcar celei henoteiste (monolatriei), căci în casele evreilor se găseau încă statuete ale adoratei soţii a lui YHWH, Aşera. La sfârşit de secol V î.e.n. chiar, evreii încă ezitau întru adoptarea unui monoteism absolut, aşa cum ne demonstrează papirusurile evreilor de pe insula Yeb (Elephantine), refugiaţi în Egipt din faţa invaziilor asiriene şi babiloniene din regatul Iuda: templul local era dedicat mai multor zeităţi canaaneene, printre care şi Yahve şi Anat. Templul a fost distrus de egipteni la cererea preoţilor lor, care vedeau probabil în apariţia unei noi religii şi a unor noi zeităţi în Egipt o ameninţare pentru propriile credinţe.[1] În zorile religiei iudaice între Iahve, dumnezeul everilor, şi Satan, nu se făcea o distincţie foarte clară, aşa cum ne arată povestea din Ieşire (Exod) 4:24, unde Moise este pe punctul de a fi omorât de Dumnezeu. Acest pasaj introdus în textul Ieşirii pare a fi un fragment narativ vechi, din perioada în care Iahve era perceput ca un soi de demon nocturn ostil.[2] Conform părţii centrale a cărţii lui Iov, toate necazurile care îl lovesc pe acesta sunt provocate de Dumnezeu însuşi. Această opinie reflectă tradiţia evreiească conform căreia totul e cauzat de o unică entitate spirituală, atât binele cât şi răul. În prologul cărţii lui Iov însă, nu mai este Dumnezeu autorul necazurilor, ci Satana, care aici apare nu ca o încarnare a răului, ci ca un membru al curţii cereşti (Iov 1:6), el acţionând cu permisiunea lui Iahve. În Biblie poate fi de altfel urmărită evoluţia lui Satan: în Samuel 2, Dumnezeu îl incită pe David să numere poporul (2 Sam. 24:1). Însă acelaşi episod relatat în Cronici (1 Cron. 21:1) ne spune că de fapt nu Dumnezeu, ci Satan, este acela care îi sugerază lui David recensământul cauzator de ciumă.[3]

Cuvântul e compus din trei consoane, yōd (י), hē (ה) şi vāv (ו), consoana hē (ה) fiind repetată la sfârşit.

Din cauza faptului că în vechiul scris ebraic nu existau vocale şi, de asemenea, pentru că evreii considerau numele יהוה tabu (este interzisă pronunţarea lui de către profani), înlocuindu-l cu Tetragrammaton sau cu Adonai (Domn), nu se poate cunoaşte cu exactitate pronunţia iniţială, unii considerând că aceasta a fost pierdută. Variante de pronunţie şi transcriere pot fi: Iahve, Iahveh, Iahweh, Yahwe, Yahweh, Yahoweh, Iehova.

Evrei l-au numit pe YHVH în diferite moduri funcţie de perioada istorică analizată.

În Mesopotamia, locul lor de origine dacă e să credem Biblia (în istorie chestiunea este cel puţin disputată), Patriarhii au adorat zei locali. Ajunşi pe pământ canaanean, ei au luat cunoştinţă de zeitatea supremă locală, "El", şi au adoptat-o. Astfel începe perioada de monolatrie a religiei evreieşti. "El" a devenit un dumnezeu personal şi un zeu tribal.[4] Forma Elohim este forma de plural de politeţe a lui El/Eloah (Eloah apărând în Biblie în special în "Cartea lui Iov".), el intrând în diverse sintagme de adoraţie (("El Elion" (supremul), "El Olam" (eternul), etc.) sau de particularizare ("El Elohe Israel" - "El, dumnezeul lui Israel"). E dificil însă de determinat când o denumire de aşezare sau de dumnezeu se referă la dumnezeul evreilor sau la alte zeităţi canaaneene. De exemplu este incert dacă "El-berith" ("Dumnezeul legământului") în Judecători 9:46 se referă la Iahve, întrucât această zeitate pare a fi aceeaşi cu "Baal-berith" din 8:33 şi 9:4, putând fi un dumnezeu canaanean. [5] De altfel este cunoscut faptul că în ce priveşte revelarea numelui său (acela de Iahve) de către zeul evreilor, tradiţiile biblice diferă: astfel, conform acelor porţiuni de text ale Pentateucului atribuite de cercetători "Iahvistului" ("sursei iahviste"), numele este cunoscut şi adorat de pe vremea lui Adam, în timp ce alte porţiuni ale textului Pentateucului, anume acelea atribuite "sursei sacerdotale" ("sursei P"), numele de "Iahve" îi este revelat prima dată lui Moise, fapt care duce la concluzia că zeul pe care Patriarhii l-au adorat era "El", zeitatea canaaneană.[6]

O formulă însă se remarcă prin semnificaţia ei, anume "El Şadai", al cărui înţeles este adesea redat ca "Dumnezeu Atotputernicul". Importanţa ei stă în faptul că Biblia ("sursa P", sacerdotală), spune că acesta a fost primul nume cu care zeul evreilor li s-a anunţat prima dată, înainte chiar de a-şi revela numele "YHWH".[7] Şadai este un termen înrudit cu cuvântul akadian cu sensul de "munte"; e bine-cunoscut faptul că toţi redactorii Pentateucului s-au inspirat din tradiţiile sumero-akadiene.[8] O traducere mai exactă a formulei El Şadai ar fi deci "Dumnezeu, Unicul munţilor".[9] Un alt termen folosit de către evrei pentru zeul lor este şi "Baal", fie prin identificare cu bine-cunoscuta zeitate omonimă canaaneană, fie datorită sensului de "domn", "stăpân". Această a doua posibilitate este nesigură însă întrucât Biblia manifestă o aversiune pentru utilizarea termenului "Baal", utilizare chiar identificată explicit cu idolatria, fapt vădit şi din retuşările intervenite în textele ulterioare (2 Samuel) pentru numele fiului lui Saul (care în "Cronici" apare ca fiind "Eşbaal"), acesta devenind "Eşboşet". Aceeaşi situaţie cu fiul lui Ionatan, numit "Meribaal" ("iubit de Baal"), careîn 2 Samuel devine "Mefiboşet" .

Începând cu perioada post-exil (sec. 6 î.e.n.) şi în special după secolul 3 î.e.n., evreii au încetat să utilizeze numele "Iahve", el fiind înlocuit în sinagogă cu termenul "Domnul" ("Adonai")"

Deci ce constat eu de aici?Ca la inceput Dumnezeul nici macar nu era considerat Sfant, deoarece avea si o sotie, o zeita pe nume Asera. Apoi mai constat ca Dumnezeu era schimbat in functie de zeitatatea locala adorata si ca brusc, i se dadea alt nume. Apoi mai vad ca evreii nici nu au fost dintotdeauna monoteisti, ci au fost monolatri, dupa care au hotarat ca zeul revelat lor e Dumnezeu. Cum e posibil asa ceva? Dar cel mai mult ma deranjeaza totusi faptul ca nu a fost considerat Sfant de la inceput si ma face sa-mi pun si eu niste intrebari si totusi sunt constienta ca fac un pacat si as fi vrut sa va cer parerea...

[seminaristul]

cine e autorul articolului?

[seminaristul]

de pe wikipedia e articolul

[oni91]

În prealabil postat de seminaristul

de pe wikipedia e articolul

Da, si ce-i cu asta?Nu stiu daca te-ai uitat, are o lista intreaga de lucrari la bibliografie. Ai vreun antiargument?Ca doar scrie si unde au fost descoperite tablitele si statuetele de unde rezulta ceea ce s-a scris in articol...Si scrie jos de unde au fost luate fragmentele pentru alcatuirea artiicolului, daca cauti "YHWH" vei gasi tot ce trebuie...

[oni91]

ok, deci sa inteleg ca nu stie nimeni de ce "Elohim" este interpretat ca o profetie pentru un Dumnezeu Triunic cand de fapt e pluralul pt "El" si indica spre multitudinea de zeitati venerate...ok, dar nici macar de cand a inceput sa fie considerat Sfant, de cand nu mai avea acea partenera divina in ochii oamenilor?

[partenie]

Potrivit unei inscriptii din Tell el-Amarna, termenul elohim s-ar fi folosit ca semn de umilinta omagiala colectiva la adresa faraonului. Cu timpul prin Elohim este numit Dumnezeu in general, apoi devine dominant ca teonim, fiind exprimat sub forma de Elohey haelohim - Zeul Zeilor.