Diferenta intre spovedanie si discutie cu preotul

[cristiboss56]

În prealabil postat de costel

Sophia, depinde ce ne aduce intristare. Pentru unii pacatul aduce intristare, pentru ca stiu ca prin el pierd asemanarea cu Dumnezeu. Spovedindu-se, se simt usurati ca au lepadat de pe chip, cele neplacute lui Dumnezeu.

Daca ai citit ceva si nu ai inteles, asta nu trebuie marturisit preotului, caci nu e un pacat. Dar sigur, ii poti cere un raspuns mai tarziu. A dori ca in cazul unei spovedanii sa primesti raspunsuri la unele neintelegeri, imi pare a fi asemanator cu a tine pe loc un chirurg care trebuie sa opereze, sa salveze o viata.

Depinde , nu trebuie sa fim nici prea categorici in afirmatii , si nici sa folosim cuvinte prea mari atunci cand nu trebuie . Ne meritam duhovnicii pe care-i vrem , caci si aici functioneaza asa zisa " economie de piata " . Multi duhovnici din generatia mai tanara sunt slabi pregatiti , fac cam totul in graba , iar o parte din vina o au chiar credinciosii care se multumesc cu putin din partea lor , iar problema per ansamblu nu-i deloc imbucuratoare , si asta o spun din discutiile purtate cu multi credinciosi , dar si cu cativa preoti . Asa ca chestia cu salvatul unei vieti este perfect adevarat , dar cand totul se face in graba si mai mult formal , mai rau fac acesti " chirurgi " . Rabdarea este o virtute , care trebuie insusita mai intai de chirurg si apoi de pacientul aflat in suferinta !

[sophia]

@Costel - revin cu intrebarea.
Cand atunci putem sa-l intrebam pe preot/duhovnic nelamuriri (din credinta) si sa ne spunem problemele?
Daca la spovedanie sa spunem numai pacatele, restul cand, unde sa le spunem?
Ca eu tocmai asta spun, asta este problema mea, nu am cand/unde sa discut problemele care ma dor. Nu e timp niciodata.
Si cu ce te ajuta daca ti-ai spus pacatele si ai plecat cu durerile in suflet?
Ca sunt lucruri diferite.
Si atunci nu mai cereti (tot voi) sa mergem la duhovnic si nu la terapeut. Mergem la fiecare cu domeniul sau si gata.
Atata va mai contraziceti singuri.

[cristiboss56]

Nu te mai amărâ atât pentru o simplă opinie fie ea si contrară năzuinţelor tale

[maria32]

În prealabil postat de sophia

@Costel - revin cu intrebarea.
Cand atunci putem sa-l intrebam pe preot/duhovnic nelamuriri (din credinta) si sa ne spunem problemele?
Daca la spovedanie sa spunem numai pacatele, restul cand, unde sa le spunem?
Ca eu tocmai asta spun, asta este problema mea, nu am cand/unde sa discut problemele care ma dor. Nu e timp niciodata.
Si cu ce te ajuta daca ti-ai spus pacatele si ai plecat cu durerile in suflet?
Ca sunt lucruri diferite.
Si atunci nu mai cereti (tot voi) sa mergem la duhovnic si nu la terapeut. Mergem la fiecare cu domeniul sau si gata.
Atata va mai contraziceti singuri.

Incerc sa-ti dau un raspuns foarte clar. La spovedanie nu trebuie sa spui numai pacatele. Incepi cu pacatele si apoi spui parintelui, va rog parinte vreau sa va cer parerea/sfatul vreau sa vorbesc cu dvs despre... si-i expui problemele care te dor.

Tu spui ca nu e timp niciodata. Te cred ca ti s-a intamplat ca duhovnicul tau sa nu aiba timp insa asa cum spunea si fratele Cristi trebuie sa insisti. Sa-i spui direct si fara rusine, va rog parinte am nevoie sa vb cu dvs. Daca nu puteti acum spuneti-mi in ce zi si la ce ora sa revin pentru ca este intr-adevar f important pentru mine sa discut cu dvs. Nu se poate, nu pot crede ca-ti va raspunde negativ si nu-si va face timp sa te asculte sau sa te sfatuiasca.

În prealabil postat de sophia

Ca eu tocmai asta spun, asta este problema mea, nu am cand/unde sa discut problemele care ma dor. Nu e timp niciodata.

Sophia, nu cumva ai tendinta sa abuzezi de timpul si rabdarea parintelui tau? Poate de asta ramai mereu cu senzatia ca nu are timp de tine, poate ca vorbesti prea mult si il ametesti de cap si atunci el incearca sa scurteze "conversatia". zic si eu, nu te supara.

[sophia]

Am mai spus: aici preotul are mult mai multi enoriasi se pare, si alte preocupari si nu are timp. Am ajuns la concluzia ca mai depinde si de alte lucruri: de pozitia in comunitate (vechime, foloase, etc.), de tupeul si insistenta fiecaruia etc.
Sunt unii care se duc mereu si cer si il cheama si il invita, insista.
De la unii are folos: botezuri, nunti (de la care castiga ceva), altii sunt cineva aici (profesori, medici, muzicieni, etc.), au bani, masina, relatii.
Noi n-avem nimic din toate astea sa-i oferim.
Am incercat si eu, dar mai timid, in felul meu, al nostru (caci si sotul s-a implicat). Am mai povestit ca am incercat sa ma implic in alt mod, in social, in cor etc. N-a mers.
Si am renuntat demult, pentru ca este dureros sa vezi mereu ca pentru tine nu este timp niciodata si totul este "nu" si "nu se poate". Am inchis aceasta usa, ca sa nu mai sufar.
Probabil ca exista si limitari: oricat am vrea si am considera noi institutia preotului si a duhovnicului, ei au puteri limitate.
Nu stiu exact.
Am renunta de mult la orice intrebare si ajutor din partea preotului si a bisericii. Mi-e teama sa nu ajung sa renunt si la spovedanie si de asta am deschis acest topic. Nu mai stiu ce si cum as putea sa spun la spovedanie in fata "unei usi inchise".
In rest ma descurc singura (citesc, intreb aici) si ma ajuta altii mai mult. Dumnezeu imi deschide alte usi. Ma ajuta altii din alte confesiuni f.mult.
E pacat, dar asta este cu...romanii nostri.

[georgeval]

În prealabil postat de sophia

Am mai spus: aici preotul are mult mai multi enoriasi se pare, si alte preocupari si nu are timp. Am ajuns la concluzia ca mai depinde si de alte lucruri: de pozitia in comunitate (vechime, foloase, etc.), de tupeul si insistenta fiecaruia etc.
Sunt unii care se duc mereu si cer si il cheama si il invita, insista.
De la unii are folos: botezuri, nunti (de la care castiga ceva), altii sunt cineva aici (profesori, medici, muzicieni, etc.), au bani, masina, relatii.
Noi n-avem nimic din toate astea sa-i oferim.
Am incercat si eu, dar mai timid, in felul meu, al nostru (caci si sotul s-a implicat). Am mai povestit ca am incercat sa ma implic in alt mod, in social, in cor etc. N-a mers.
Si am renuntat demult, pentru ca este dureros sa vezi mereu ca pentru tine nu este timp niciodata si totul este "nu" si "nu se poate". Am inchis aceasta usa, ca sa nu mai sufar.
Probabil ca exista si limitari: oricat am vrea si am considera noi institutia preotului si a duhovnicului, ei au puteri limitate.
Nu stiu exact.
Am renunta de mult la orice intrebare si ajutor din partea preotului si a bisericii. Mi-e teama sa nu ajung sa renunt si la spovedanie si de asta am deschis acest topic. Nu mai stiu ce si cum as putea sa spun la spovedanie in fata "unei usi inchise".
In rest ma descurc singura (citesc, intreb aici) si ma ajuta altii mai mult. Dumnezeu imi deschide alte usi. Ma ajuta altii din alte confesiuni f.mult.
E pacat, dar asta este cu...romanii nostri.

Ai avut anumite asteptari in scaunul spovedanie de la duhovnicul tau?
Consideri ca nedreptateste pe cineva?
Nu cred ca ajutorul nostru se poate compara cu iertarea din scaunul spovedaniei.

[sophia]

@georgeval - ciudate intrebari.
Nu am asteptari din scaunul de spovedanie. Am asteptari in general de la preot si biserica (institutie).
Nedreptatire - da. Si voit si ne-voit (lipsa de timp).
Si da, si oamenii din biserica, din comunitate pot si trebuie sa faca ceva, sa ajute pe cei de langa ei.