Spuneti NU vaccinurilor-VACCINAREA: EROAREA MEDICALA A SECOLULUI

[antiecumenism]

Extrase din cartea Dr. Louis De Brouwer- VACCINAREA:EROAREA MEDICALĂ A SECOLULUI.PERICOLE ŞI CONSECINŢE


http://www.scribd.com/doc/37713555/Vaccinarea-Eroarea-Medicala-a-Secolului

“ADEPŢII TEORIEI VACCINĂRII:FIDELII LUI JENNER ŞI PASTEUR,„MAFIA" VACCINALISTĂ

Pasteur s-a angajat, fără nici o certitudine ştiinţifică, pe calea catastrofală a principalelor vaccinări care ne-au adus în situaţia în care ne aflăm astăzi, situaţie mai mult decât alarmantă. Această cale deschisă şarlatanilor ce erau şi sunt încă fabricanţii de vaccinuri de tot felul, şi care nu se gândesc decât la profit, este opera lui Pasteur. Această cale ne conduce la degenerescenţa speciei şi, probabil, la dispariţia sa în cursul secolului următor.
Trebuie să avem in minte, in permanenţă, faptul că Pasteur nu numai că n-a descoperit nimic prin el însuşi în domeniul imunologiei şi fiziologiei şi nici în biologie şi vaccinologie, dar şi-a atribuit descoperirile altora şi a ridicat la rang de dogme nişte rezultate false bazate pe experimente trucate. Aceste procedee false adoptate fără nici o împotrivire de către corpul medical, au făcut din această planetă un imens lagăr de concentrare în care domnesc ca stăpâni absoluţi fabricanţii de vaccinuri. Acest univers concentraţionar constituie un rezervor inepuizabil de profituri.
Astfel, un simplu chimist ca Pasteur a ştiut să-şi convingă contemporanii că organismele vii erau aseptice, lipsite de germeni microbieni şi că, în consecinţă, bolile infecţioase nu puteau fi produse decât de microbi rătăcind in mediul înconjurător, în căutarea unei prăzi. În mod evident, această concepţie asupra bolii nu era în totalitate falsă, răspunzând unei anumite logici de facilitate intelectuală. De aici până la a trage concluzia că, dacă se inoculează acest microb unui organism, acesta ar reacţiona în aşa fel încât, în caz de agresiune a acestui microb, el l-ar distruge imediat şi nu ar mai rămâne de făcut decât un pas. Şi care a fost făcut cu totală lipsă de prevedere, după câteva experimente.
Unul dintre aceste experimente improvizate a fost cel al lui Pasteur asupra tânărului Meister, aşa-zis atins de turbare în urma muşcăturilor produse de un câine presupus turbat. Ori, după cum ştim, alte cinci persoane muşcate de acelaşi câine nu contactaseră boala. Deşi acest experiment a fost realizat pe o singură persoană, fără nici un fel de precauţie sau protocol ştiinţific, Pasteur s-a declarat învingătorul turbării. Presa a acaparat această aşa-zisă victorie, trâmbiţând-o în lumea întreagă. Astfel a debutat gloria lui Pasteur, iar falsul sistem al vaccinărilor preventive s-a impus tuturor conştiinţelor de pe întreaga planetă. Este exact ca şi cum mâine eu aş pretinde că vindec definitiv cancerul punându-l pe un singur pacient să-şi bea urina, iar o publicitate bine orchestrată ar raporta că acest pacient este în mod definitiv vindecat. Pasteur era cu siguranţă la curent cu accidentele provocate de vaccinarea antivariolică. Cu toate acestea, inspirându-se din Jenner, el ajunge să impună lumii medicale şi ştiinţifice a epocii principiul absurd al vaccinărilor. Referindu-se la un principiu incert şi neverificat, pe care îl ştia neverificat în ceea ce priveşte utilitatea şi inocuitatea, şi pretinzând că atenuează virulenta vaccinurilor prin oxigenul din aer şi căldură (magistrală eroare, în care s-a cufundat mult timp), Pasteur trebuie considerat şeful unei criminale întreprinderi aducătoare de moarte. Încă din vremea lui s-au făcut vaccinări împotriva turbării — primă etapă către alte vaccinări intempestive. Cei care au văzut în principiul vaccinărilor o sursă de profit n-au întârziat să formeze grupuri de presiune care au intervenit pe lângă oamenii politici în scopul de a face obligatorii vaccinările: În 1903, la doar opt ani de la decesul lui Pasteur, statul francez impunea vaccinarea antivariolică; În 1938, vaccinarea antidifterică; În 1940, vaccinarea antitetanică; În 1950, vaccinarea împotriva tuberculozei; În 1964, vaccinarea antipoliomielitică.

Prin caracterul obligatoriu al acestor vaccinări, fabricanţii îşi asigurau beneficii confortabile. Dar acestea nu erau de ajuns... Au pus la punct un mare număr de vaccinuri faţă de care nu există nici o obligaţie legală, dar cărora o publicitate zgomotoasă le laudă meritele. În felul acesta a răsărit un mare număr de vaccinuri pentru oameni şi animale, vaccinuri împotriva claveleei, împotriva antraxului, împotriva leucozei aviare şi feline, pojarului, rujeolei, rubeolei, meningitei, holerei, gripei, toate la fel de inutile şi periculoase, constituind însă o sursă inepuizabilă de profituri care ajung în paradisurile fiscale. Dar nu e tot. În 1992, directorul adjunct al Institutului Pasteur, profesorul Marc Girard explica, în revista Tempo Medical din 5 martie, că în curând vor fi comercializate în Franţa vaccinurile contra hepatitei B, varicelei, hepatitei A, citomegalovirusului, herpesului genital şi împotriva tipului de gripă Harmophilus influenzac, tip B. Desigur, Institutul lucrează din greu la un vaccin împotriva SIDA, miopatiei, sclerozei în plăci şi, probabil, împotriva tracului, ghinionului şi prostiei omeneşti... !
O anchetă efectuată între mai şi septembrie 1986 în centrele pentru controlul sănătăţii ale Casei naţionale de asigurări de boală pare să arate că acoperirea vaccinală este de 96% pentru difterie, tetanos şi poliomielită şi de 98,5% pentru BCG la copiii sub 8 ani. Este vorba aici, în Franţa, despre respectarea unei adevărate religii vaccinale. Părinţii îndeplinesc un act de credinţă, sau, mai curând, cred că vaccinarea constituie o practică magică, destinată a alunga spiritele rele încarnate în microbii cei răi generatori de boli. Sărmana Franţă ! Ce înapoiere mintală ! Ca dovadă, ceea ce se întâmplă în alte părţi din lume. În Europa, nici o vaccinare nu este obligatorie în Suedia, Finlanda, Danemarca, Luxemburg, Olanda, Irlanda, Anglia, Germania, şi doar una singură este obligatorie în Belgia. (contra poliomielitei), în Italia (contra difteriei, tetanosului şi poliomielitei) şi în Spania (contra poliomielitei).
Franţa este singura ţară din lume care comercializează aproximativ 20 de vaccinuri. Această ţară poate fi deci, considerată ca principalul furnizor de produse ce duc la transformarea oamenilor în „rezervoare de viruşi" şi principalul poluant al organismelor la scară planetară. După lansarea pe piaţă a vaccinului contra hepatitei B, conducerea grupului Pasteur Vaccins a reuşit să-l convingă pe ministrul adjunct al Sănătăţii, Philippe Douste - Blazy să „prevăndă" acest produs. Într-adevăr, in 1994, pentru a convinge un număr cât mai mare de indivizi să se vaccinurize, dl Douste - Blazy şi-a dat toată osteneala atât la televiziune cât şi în ziare şi reviste.

Motivaţi de Ministru, educaţia naţională şi asociaţiile de părinţi au făcut la fel, de bună credinţă de altfel, fără să-şi dea seama că erau manipulaţi de fabricanţii de vaccinuri ! Urmare a sfaturilor Comitetului Tehnic pentru Vaccinări şi ale Consiliului Superior al Igienei a fost lansată in colegii, in octombrie 1994, o campanie de informare adresată adolescenţilor şi pre-adolescenţilor care urmau să intre in licee. Se pretindea că se protejează, în acest fel, aproximativ 750.000 tineri.

De îndată ce Pasteur Vaccins va fi pus la punct un vaccin pediatric cu încărcare antigenică redusă, vaccinarea contra hepatitei B va fi înscrisă în calendarul vaccinal al sugarului. Astfel, 720.000 de sugari urmează a fi vaccinaţi în fiecare an, cu rapel în adolescenţă ! Şi astfel, puterile economice, - adică de industriile de vaccinuri - îşi impun legea făcând presiuni pe lângă instanţele politice. Cum se exercită aceste presiuni ? Îi las cititorului sarcina de a ghici. Ori Ministrul Sănătăţii este un imbecil ignorant ori, inteligent şi şiret se laas amăgit de procedee uşor de imaginat. Şi lucrurile se petrec identic pentru toate naţiunile planetei. Evident că nu dispunem de nici o dovadă palpabilă, dar dacă am ajunge să examinăm conturile diverselor partide politice, cu siguranţă am avea mari surprize privind originea fondurilor primite şi pe care laboratoarele producătoare de vaccinuri le-ar considera bine plasate.

[antiecumenism]

Este evident că miliarde de franci sunt astfel dirijate spre industriile vaccinurilor, sume ce provin de la casele de asigurări sociale, adică din prelevările asupra salariilor populaţiei active. În acest fel, în mod involuntar, din lipsă de informare, acceptând principiul vaccinărilor şi cotizând la asigurări sociale , marele public participă eminamente la distrugerea propriei sale sănătăţi.
De fapt, „mafia" vaccinalistă a devenit de-a lungul anilor nu numai un stat în stat pe plan financiar şi politic, ci şi „făcător" şi „desfăcător" de guverne la scară planetară şi aceasta, în strânsă colaborare cu laboratoarele de produse farmaceutice care şi ele, la rândul lor, reprezintă considerabile puteri financiare.
Dacă mâine, câţiva jurnalişti ar hotărî să vorbească despre medicamente sau despre vaccinuri şi dacă s-ar deschide anchete din cauza presiunii opiniei publice, atunci ar izbucni un scandal mult mai amplu, inimaginabil de mare, decât cel al sângelui contaminat. intr-adevăr, acest scandal ar părea prea puţin lucru faţă de noua afacere, cauza unui număr fantastic de accidente şi decese premature de-a lungul secolului. S-ar vorbi atunci nu de câteva mii de cazuri, ci de miliarde! Din păcate, asemenea scandal nu se va produce vreodată. Toţi cei care, ca mine, îndrăznesc să ridice vocea pentru a denunţa practicile „mafiei" vaccinaliste, nu vor avea nici un ecou pe lângă autorităţile medicale şi politice care cred cu tărie în eficacitatea şi inofensivitatea vaccinărilor atât de lăudate de fabricanţii de vaccinuri.
Oricum, întreaga lume se confruntă cu această credinţă, fie că ea este sau nu acceptată.. Cât despre ceea se numeşte marele public, dezinformat, manipulat, ignorant in materie medicala, legat de principiul vaccinului miracol ce ţine de memoria ancestrală, el va continua să se vaccinurize şi va transmite descendenţilor gene alterate, care vor face din ei nişte taraţi şi nişte infirmi.

[antiecumenism]

RESPONSABILII PENTRU O GENERAŢIE SLĂBITĂ DIN PUNCT DE VEDERE GENETIC

-mulţi indivizi fragili, bolnavi, handicapaţi motoriu şi mental sunt întâlniţi în segmentul de vârstă de la 1 la 30 de ani. Sunt legiuni întregi de indivizi suferind de diverse alergii, de astm sau care prezintă tulburări neurologice şi chiar cancer. Date fiind progresele medicinii, realizate în cursul ultimilor 30 de ani în special în obstetrică, progresele în domeniul igienei şi alimentaţiei ca şi in cel al confortului, această generaţie n-ar trebui - în mod normal - să fie afectată de toate aceste rele ci ar trebui, dimpotrivă, să fie perfect sănătoasă, robustă şi dezvoltată intelectual. Se ştie însă cum stau lucrurile în realitate. În consecinţă, e cazul să se pună în discuţie generaţia precedentă, cea a genitorilor. Este evident acest lucru.
Genitorii au transmis descendenţilor lor gene alterate. Codul genetic al părinţilor a fost modificat şi transmis alterat prin diferite procese. Dintre aceste procese, pe care să-l încriminezi ?
Pare greu de răspuns cu precizie, dar pot fi în mod rezonabil incriminate substanţele chimice conţinute în alimente şi medicamente, poluarea generală, inclusiv cea de sursă nucleară, ca şi anumite condiţii de viaţă. Asta face toată lumea. Dimpotrivă, nu se aude niciodată vorbindu-se despre poluarea vaccinală, adică dacă e cazul, despre poluare directă. Acest lucru nu-i vine nimănui în minte. Ia gândiţi-vă ! S-ar şti, se spune foarte frecvent. Iar mamele, chiar de la naşterea copiilor lor, se grăbesc vaccineze pentru a-i proteja. În felul acesta, suntem liniştiţi, spun ele. Publicitatea vaccinalistă şi-a îndeplinit bine opera, făcându-i pe părinţi să creadă că prin magie, prin miracol, vaccinarea îi va proteja pe copii de toate relele pământului. Vaccinarea a devenit mai importantă decât ceremonia botezului sau a circumciziei ! Actul vaccinal devine, astfel, un adevărat act de credinţă în atotputernicia medicală ! Religia vaccinală a înlocuit pur şi simplu religia.
Practic, condiţiile climaterice ale ţărilor occidentale nu s-au schimbat deloc în 60 de ani. Desigur, poluarea generală
a aerului, solurilor şi apelor a crescut considerabil. Desigur, au avut loc accidente nucleare care au mărit procentul de radioactivitate pe întreaga suprafaţă a planetei, dar această creştere a procentului global nu este într-atât de semnificativă încât să provoace mutaţii genetice. Desigur, condiţiile de viaţă şi de muncă s-au modificat, antrenând un stres uneori periculos din punct de vedere al sănătăţii indivizilor În definitiv, toţi factorii de poluare par să nu constituie decât avataruri legate de industrializarea ţărilor dezvoltate. Ei nu permit explicarea derivei genetice care afectează o largă fracţiune a populaţiilor occidentale.
Poluarea aerului şi radioactivitatea induc cancer, ca şi apele încărcate cu nitraţi şi metale grele provenite din poluarea aerului. Poluarea solurilor şi modele alimentare intervin în mare măsură şi provoacă în egală măsură cancer precum şi alte afecţiuni, cum ar fi boala lui Alzheimer. Dar cum să explici toate celelalte afecţiuni care se exprimă prin degenerescenţa organismelor ? Dacă radioactivitatea şi poluarea aerului şi a apelor, şi într-o anumită măsură, stresul, pot interveni ca factori promotori ai diferitelor forme de cancer şi de afecţiuni foarte grave ori minore, nu li se poate atribui un rol determinant în deriva genetică care ne preocupă.
indivizii care suferă aceste forme de poluare pot face cancer în urma cărora mor după câţiva ani de gestaţie tăcută. Copiii aduşi pe lume nu prezintă neapărat cancer sau afecţiuni grave din cauza poluării generale accidentale. În consecinţă, este cazul să punem în evidentă alte cauze decât poluarea generală pentru a explica degenerescenţa speciei.

[antiecumenism]

VACCINARILE, FACTORI DE DEGENERESCENŢĂ AI SPECIEI UMANE

Există degenerescenţă atunci când un corp organizat îşi pierde caracterele proprii pentru a dobândi altele noi, care îi sunt defavorabile. Ori, care sunt caracterele proprii unui organism uman? Nici un biolog, nici un genetician nu poate afirma ceva, indiferent ce, în legătură cu originea vieţii organismelor şi a microorganismelor. El nu poate decât să constate că aceste organisme sunt constituite din miliarde de elemente celulare (numite organite, cum sunt, de exemplu, mitocondriile) şi din bacterii care par să trăiască în simbioză cu celula, în interiorul căreia ele au o funcţie. Altfel spus, un organism constituie un conglomerat de fiinţe vii care, se pare, s-au asociat pentru a forma o entitate vie.
Speciile vor fi întotdeauna constituite în acelaşi mod: organisme formate pornind de la celule şi microorganisme care trăiesc în simbioză, dotate cu un sistem imunitar care le permite respingerea oricărui agent străin exterior şi chiar interior (exogene şi endogene), susceptibile a le modifica homeostazia, integritatea fiziologică şi biologică.
S-ar putea presupune că la o fiinţă umană, peste o mie de ani, picioarele s-ar atrofia din cauză că omul n-ar mai avea de mers ca înainte, dar aceasta nu înseamnă că asamblarea biologică a organismului s-ar fi modificat.
un organism care, în timpul evoluţiei, a reuşit să se adapteze mediului in care se găsea, da naştere altor organisme perfect sănătoase dacă genitorii au fost ei înşişi sănătoşi datorită faptului că sistemul lor imunitar era performant: Dimpotrivă, dacă genitorii nu posedau un sistem imunitar ad-hoc şi dacă unii viruşi, retroviruşi sau alte bacterii ar fi dejucat apărarea organismelor pentru a pătrunde şi a se instala in ele, rămânând mute, defective, este evident că intruşii vor fi transmişi descendenţilor în acest mod, practic, toţi occidentalii au în organism cinci sau şase varietăţi de virus Herpes şi mulţi locuitori ai Africii Centrale adăpostesc în celulele lor HTLV 2, descoperit de Robert Gallo şi echipa sa. Nu se vorbeşte decât rareori despre această descoperire capitală, eclipsată de aceea a
retrovirusului SIDA.
Trebuie să intervină anumite situaţii particulare pentru ca aceşti viruşi herpetici să se manifeste şi să iasă din somnul lor. La fel şi HTLV 2. Aceşti viruşi şi retroviruşi au fost puşi în evidenţă, dar este sigur că organismul uman adăposteşte şi alte forme de viruşi şi retroviruşi care, pentru moment, n-au fost descoperiţi. (Se va ajunge şi la aceasta într-o zi). La fel se petrec lucrurile pentru diferitele specii animale devenite adevărate rezervoare de viruşi, în special maimuţele verzi din Africa. Dar aceşti viruşi şi retroviruşi dobândiţi în timpul evoluţiei şi transmişi descendenţilor rămân muţi în cea mai mare parte a timpului. Sistemul imunitar a funcţionat şi, chiar dacă el n-a reuşit să-i elimine, aceştia şi-au pierdut virulenţa prin restrângerea propriului capital genetic. În mod cert, acest lucru nu s-a produs fără apariţia unor probleme majore pentru organismele afectate, dar oricum, se poate afirma că intruşii în discuţie nu se manifestă decât în rare ocazii.
În consecinţă, se poate afirma că genitorii sănătoşi, chiar dacă sunt purtători de viruşi şi retroviruşi defectivi, dau naştere unor descendenţi sănătoşi, care vor fi de asemenea purtători ai aceloraşi intruşi ce vor rămâne muţi, în principiu, ca şi la ascendenţii lor. Descendenţii acestor genitori sănătoşi, în contact cu un mediu înconjurător care s-a modificat prea puţin de-a lungul mileniilor, se vor lupta cu diverşi viruşi şi bacterii patogene ce riscă să provoace binecunoscutele boli ale copilăriei, rujeolă, rubeolă, oreion, etc. şi cu alţii, mult mai periculoşi, susceptibili a provoca afecţiuni grave, cum sunt variola, ciuma, holera, etc., dacă nu sunt realizate anumite condiţii elementare de igienă şi nutriţie. În acest fel apare limpede importanţa mediului înconjurător în geneza multor boli infecţioase. Dacă întreaga umanitate ar trăi în condiţii excepţionale de igienă şi nutriţie, n-ar mai exista niciodată epidemii şi pandemii provocate de intervenţia factorilor infecţioşi.
Slăbirea sistemului imunitar a organismelor este aceea care provoacă intruziunea acestor agenţi infecţioşi sau, în unele cazuri, care generează sau regenerează proprii săi agenţi infecţioşi — muţi până atunci pentru că trăiau în simbioză cu maşinăria celulară rezultată din evoluţie. In consecinţă, este evident că in ţările dezvoltate, unde condiţiile de nutriţie si igiena sunt normale, nu este nevoie de prevenire, prin vaccinare, contra bolilor care nu vor apare niciodată, întrucât factorii generatori ai acestor boli, practic, au dispărut. Astfel, principiul vaccinărilor apare ca fiind o adevărată înşelătorie şi escrocherie pentru sănătate. Copiii de vârstă fragedă posedă deja, la naştere, anticorpi transmişi de mama lor. Mai târziu, dacă organismul lor este confruntat cu boli ca rujeola, oreionul, rubeola, etc., el însuşi îşi va provoca, prin aceasta confruntare, propria sa imunitate viitoare. Acestea nu sunt boli grave. Este uşor să le îngrijeşti prin metode naturale.
Dacă apar afecţiuni foarte grave, atunci este cazul să incriminăm factorii de mediu în mod special nefaşti, cărora li se poate adăuga o modificare a terenului la individul afectat, ea însăşi datorată transmiterii ereditare sau nerespectării unor condiţii adecvate de viaţă, igienă şi nutriţie.
După caz, ne vom afla în prezenţa unor boli ca tuberculoza, poliomielita, holera, ciuma, scleroza în plăci, etc. şi de ce nu, SIDA. Ori, ce vedem ? Cu cât ţările sunt mai industrializate, cu atât principiul vaccinărilor (inutile, totuşi) este aplicat, promovat de către guverne. Şi cu cât ţările din lumea a treia sunt mai fragilizate pentru că populaţiile suferă aici de malnutriţie şi sistemul lor imunitar este pus la grea încercare prin numărul mare de vectori patogeni, cu atât OMS realizează campanii de vaccinare fără a face nici o distincţie privind starea imunitară a indivizilor.
Este o adevărată aberaţie.

[antiecumenism]

Majoritatea oamenilor de ştiinţă competenţi şi cinstiţi recunosc astăzi că se dovedeşte a fi extrem de periculos să vaccinurizi (să introduci viruşi vii sau atenuaţi) în organismul indivizilor fragilizaţi din punct de vedere imunitar. In ţările dezvoltate, vaccinarea este inutilă şi periculoasă, în timp ce în ţările în curs de dezvoltare, ea devine criminală.
-epidemii şi pandemii se manifestă în mod esenţial la populaţiile care suferă de mizerie fiziologică şi malnutriţie, sau care trăiesc într-un mediu în care cele mai elementare reguli de igienă nu sunt respectate. Altfel spus, hrăniţi corespunzător aceste populaţii, puneţi-le să respecte reguli stricte de igienă şi veţi eradica aceste boli, fără să mai fie nevoie să le vaccinaţi.In loc să participe financiar la campanii de vaccinare, ţările dezvoltate ar face mai bine să aloce banii pentru promovarea. agriculturii şi creşterii animalelor astfel încât popoarele lor să trăiască decent şi să asigure profilaxia ad-hoc prin campanii de deratizare şi asanare a locurilor care constituie focare permanente de ciumă. La început, acestea ar costa desigur mai scump decât vaccinările, dar ce economii s-ar face câţiva zeci de ani mai târziu! Mai mult, această acţiune ar reprezenta o adevărată operă umanitară.
Focarele permanente sunt cunoscute de OMS. Campaniile de vaccinare pe care aceasta le-a realizat contra variolei, în Africa, depăşesc imaginaţia. Din 1958, an în care se înregistraseră 278000 cazuri în lume, nu doar în Africa, şi până la 26 octombrie 1979, dată la care Organizaţia Mondială a Sănătăţii anunţa oficial eradicarea completă a variolei, fuseseră vaccinaţi mai mult de 120 milioane de africani. În 1963, nu se numărau mai mult de 80000 cazuri în lume, cu doar 30% - 40% mortalitate la copiii nevaccinaţi. Pentru OMS vaccinarea nu este eficace decât dacă sunt vaccinate mai mult de 80% din toate grupele de populaţie, inclusiv nomazii. Astfel în l 973, se putea estima că fuseseră efectuate mai mult de 100 milioane de vaccinări în Africa Centrală şi Occidentală ! În 1980, evaluarea poate fi cotată la 180 milioane de vaccinaţi. Ori, campaniile antivariolice au fost cele mai intense atunci când nu erau semnalate decât 80000 de cazuri în lume, în 1963. De altfel, aceasta n-a fost singura vaccinare practicată în aceste ţări africane; s-au adăugat aici cele contra tuberculozei, poliomielitei, tetanosului, rujeolei, etc. cu procente de vaccinaţi de ordinul a 70% - 100%.
Pentru partizanii şi profitorii săi, vaccinarea a devenit un act de dictatură medicală şi economică împotriva celor mai slabi şi mai fragilizaţi de condiţiile de viaţă mizerabilă şi împotriva celor mai puţin evoluaţi în înţelegerea actelor terapeutice. S-ar putea califica actul vaccinal practicat asupra acestei populaţii puţin evoluate drept un act terorist şi criminal, relevând, la limită, genocidul. Dacă această intenţie de genocid nu este real, este oricum vorba aici, pentru vaccinalişti, de un caz de conştiinţă produs de consecinţele catastrofale pe termen mediu şi lung. Cei care cunosc aceste consecinţe practică un act criminal, din motive de profit.
Cealaltă faţă a dictaturii exercitate de fabricanţii de vaccinuri şi de vaccinalişti confirmă ceea ce se vede, în primul rând, atunci când vaccinarea este impusă unor populaţii aparţinând unor ţări în curs de dezvoltare sau nu. Într-adevăr, în plan secund, se regăsesc aceleaşi procedee dictatoriale dar modificat întrucât sunt întărite de legi votate de guverne — impunând ca obligatorii anumite vaccinări. Regimul dictatorial este şi mai ipocrit, ascunzându-se în spatele acestor legi în cadrul regimurilor aşa-zis democratice.
Cine ar îndrăzni să se ridice împotriva unei legi votate în mod democratic ? Cine ar îndrăzni să pretindă că dacă unele vaccinări au fost făcute obligatorii, nu era pentru a avea în vedere asigurarea sănătăţii publice ? Cine ar îndrăzni să spună şi să scrie că "întregul corp medical ignoră pericolele vaccinărilor ? Aşa cum gândeşte cea mai mare parte a oamenilor, dacă ar fi periculos, medicii ar fi primii care ar spune-o. Ei s-ar opune vaccinărilor. Vaccinările realizate în ţările lumii a treia sunt prezentate ca fiind o operă umanitară. La această operă aşa-zis umanitară participă ţările bogate care, normal, plătesc vaccinurile fabricanţilor. În ţările occidentale cu nivel de viaţă ridicat, vaccinările impuse sunt plătite de organismele sociale, adică de toţi oamenii care cotizează la aceste organisme.
Vaccinările neobligatorii dar „insistent indicate" sunt, de asemenea, plătite de ceva vreme de către asigurările sociale, cel puţin în Franţa. În acest mod, sistemul vaccinal astfel stabilit, impus sau nu, le aduce fabricanţilor sume astronomice.
Suntem deci siliţi să constatăm că ne găsim în fata următoarei situaţii paradoxale şi aberante în întreaga lume, guvernele, organizaţiile sociale şi umanitare, OMS, companiile de asigurări, corpul medical şi cetăţenii (din lipsă de informare în ceea ce priveşte manipularea ale cărei victime sunt) participă activ la fenomenul de degenerescentă a speciei care a început să se producă şi care va continua într-un ritm accelerat in următoarele decenii! Sistemul vaccinărilor nu este nici mai mult nici mai puţin decât o „bombă cu întârziere" amorsată şi reglată de umanitatea însăşi după indicaţiile principalilor responsabili ai sănătăţii şi a fabricanţilor de vaccinuri, discipoli ai lui Pasteur. Cei care pretind că sunt binefăcătorii umanităţii îndeplinesc în realitate, din ignorantă sau din interes, un genocid programat fără precedent în istoria umanităţii. În acest sens, Pasteur şi toţi care s-au inspirat din metoda sa pentru a obţine profit pot fi consideraţi nişte criminali.
Medicii şi oamenii de ştiinţă avertizaţi şi care nu reacţionează faţă de aceasta dictatură vaccinală exercitată de şefii lor şi de fabricanţii de vaccinuri ar trebui să fie urmăriţi pentru neacordarea de ajutor persoanelor aflate în pericol. Nu este exclus ca această eventualitate să devină reala într-o zi. În câteva zeci de ani, situaţia sanitară a populaţiilor planetei va fi de aşa natură încât conducătorii naţiunilor, intraţi în panică, îşi vor da seama că e cazul să înceteze vaccinările pentru a încerca să salveze umanitatea; atunci va fi posibilă organizarea unui organism internaţional care să-i judece pe principalii responsabili de genocid. Cei aduşi în faţa unei asemenea instanţe judiciare, ucenicii vrăjitori ai sistemului vaccinal, in situaţia de faţă —unii mandarini ai corpului medical şi fabricanţii de vaccinuri, ar pleda cu toţii „nevinovat". Ar afirma cea mai deplină bună-credinţă făcând referiri la lucrările lui Jenner şi Pasteur, singurii doi vinovaţi şi ar pune în cauză Institutul Pasteur, care a fost precursorul sistemului, propagându-l pe plan internaţional cu sprijinul republican al epocii. Noi am fost înşelaţi, abuzaţi, ar protesta toţi in cor. Noi nu aveam decât un singur obiectiv: asigurarea bunăstării tuturor locuitorilor planetei. Nimeni, de un secol încoace, nu ne-a demonstrat că greşeam. Noi suntem responsabili de actuala situaţie de degenerescenţă a umanităţii, desigur, dar nu suntem vinovaţi.
Această iniţiativă descrie, pentru moment, cea mai perfectă utopie căci, pentru ca ea să se realizeze, ar trebui să survină la scară planetară o răsturnare în profunzime a structurilor sociale şi politice.
Cu câţiva ani mai înainte, în 2002, un laborator anglo-saxon a pus la punct un vaccin împotriva SIDA, aşa-zis eficace. Milioane de indivizi seropozitivi şi seronegativi s-au vaccinat. Cum toţi aceştia nu au fost înregistraţi şi urmăriţi din cauza numărului ridicat, este imposibil să se ştie dacă acest vaccin împiedică apariţia sau dezvoltarea bolii. Dar toată lumea crede în acest lucru... Nedorind să rămână în pagubă, laboratorul în discuţie realizează profituri uimitoare.
Pasteur Vaccins şi Merieux Vaccins pun pe piaţă un alt vaccin destul de asemănător. Concurenţa între francezi şi americani este feroce.

[antiecumenism]

Trei ani mai târziu, când din ce în ce mai mulţi indivizi sunt atinşi de SIDA, ceea ce pare să dovedească ineficacitatea acestor două vaccinuri, profesorul american David J. Allen, care a lucrat la punerea la punct a acestui vaccin anti SIDA pentru laboratorul X şi a participat la studiul eficacităţii lui, publică The Mortal Vaccin (“Vaccinul mortal" — n.tr.), în care explică procedeul de fabricaţie şi dă socoteală de rezultatele negative obţinute pe un grup de voluntari, pentru a declara apoi că a demisionat după ce a exprimat în zadar cele mai categorice rezerve faţă de punerea pe piaţă a vaccinului, Această lucrare obţine un succes enorm. Vândută în milioane de exemplare, ea provoacă panică în Statele Unite şi Europa. La câteva luni după apariţia acestei cărţi, profesorul Allen este găsit mort la domiciliul său. Ancheta trage concluzia că este vorba de spre o sinucidere prin absorbţie de barbiturice, sfârşit foarte ciudat pentru un cercetător care tocmai a câştigat mai multe milioane de dolari din drepturile de autor !
Un grup de oameni de ştiinţă de prestigiu reia acţiunea doctorului Allen şi demonstrează că punerea pe piaţă a vaccinului X constituie o înşelătorie şi ca în realitate, vaccinurile stau la originea SIDA. Ei afirmă că prin recombinare genetică, introducerea viruşilor vii in organisme poate trezi un virus adormit şi că aşa s-a şi întâmplat. SIDA este deci o boală provocată de vaccinări. Aceasta este concluzia experţilor, concluzie care se raliază declaraţiei lui Robert Gallo în London Times din 11 mai 1987:
„Relaţia dintre programul de vaccinare al OMS în efortul său de a eradica variola în ţările din lumea a treia şi epidemia de SIDA reprezintă o ipoteză interesantă. Nu spun că aceasta s-a petrecut de fapt, dar timp de ani de zile, am spus mereu ca folosirea vaccinurilor din viruşi vii (aşa cum se practică în Africa) poate activa un virus adormit ca cel al bolii SIDA."
În mod evident acest grup de experţi omite să spună că în 1993, doctorul De Brouwer scrisese o lucrare, "SIDA, tăvălugul" în care încerca să demonstreze în mod ştiinţific faptul că virusul SIDA era rezultatul unei recombinări genetice dintre HTLV 2 şi virusul vaccinurii.

[antiecumenism]

INOCUITATEA [Însușire a unui agent fizic, chimic, biologic de a nu constitui un pericol pentru organism] VACCINURILOR: UN MIT
Diverse încercări realizate în şi controlate pe calculator au relevat că unii viruşi şi retroviruşi prezenţi într-un organism uman pot să rămână în stare latentă sau defectivă, adică fără să se exprime. Orice virus inoculat se comportă în acest fel. Dar dacă se produc anumite evenimente biologice ce antrenează o schimbare de teren, sau dacă terenul celui vaccinat este slăbit pe plan imunitar, acest virus poate să-şi regăsească virulenţa iniţială. În fapt, orice modificare biochimică a unui organism poate să antreneze reîntoarcerea la virulenţa virusului inoculat sau să permită o recombinare genetică cu un alt virus prezent in organism dar care nu se manifesta în măsura în care se stabilise o stare de echilibru, de simbioză biologică. Referindu-mă la experienţe care s-au desfăşurat la departamentul de microbiologie al Universităţii din California, la Los Angeles, în 1986, pot afirma că doi viruşi nevirulenţi pot deveni virulenţi, adică letali, prin recombinare spontană, in vivo. Totodată, nu este nevoie să se procedeze la recombinarea intre doi viruşi sau retroviruşi care afectează specii diferite pentru a obţine un super-virus sau retrovirus.
Experienţa pe care o voi relata imediat ne dă de gândit. Doi viruşi patogeni, dar neletali luaţi separat sunt susceptibili de a provoca o afecţiune mortală (pentru animale), recombinându-se prin ei înşişi, fără manipulare genetică executată de om. Se ştia că infectarea unui animal printr-un virus virulent este capabilă să provoace o boală caracteristică. Dar nu s-a demonstrat niciodată in vivo că inocularea de viruşi nevirulenţi putea provoca o boală pe calea fenomenului de complementare sau recombinare. În 1986, o echipă de cercetare americană a utilizat două tulpini de virus herpes simplex tip 1 şi le-a inoculat unor şoareci (American Science, 7 noiembrie 1986).
62% din animalele care au primit un amestec cu concentraţie egală a celor două specii virale au decedat. Dimpotrivă, toţi şoarecii care au primit o injecţie similară sau de 100 de ori mai concentrată din fiecare dintre agenţii virali, luaţi separat, au supravieţuit. Analizând un lot de 20 de şoareci morţi după injectarea amestecului viral al celor două surse nevirulente, au fost izolaţi 14 viruşi.
Unsprezece dintre ei s-au dovedit a fi recombinanţi. Trei dintre aceşti recombinanţi, reinjectaţi şoarecilor s-au dovedit mortali. Rezultate asemănătoare dovedesc că două variante nevirulente de herpes simplex pot să interacţioneze in vivo şi să dea naştere unor recombinanţi virulenţi şi letali.
Concluzia este evidentă, se observă ca transferul unui virus de la o specie la alta reprezintă un pericol pentru cel care-l primeşte si în al doilea rând, că doi viruşi posedă capacitatea de a se recombina in vivo, adică de a crea o tulpină nouă nu numai patogenă, dar şi letala. In cadrul acestei concluzii obiective, ne putem pune problema de a şti dacă vaccinarea atât de lăudată nu reprezintă, de fapt, un serios pericol pentru sănătatea publică. Într-adevăr, este evident pentru oricare biolog că organismul uman, animal sau vegetal constituie o entitate, o lume închisă care trebuie să rămână pură şi nepoluată pe tot parcursul existenţei sale, dacă vrea ca să supravieţuiască în condiţii ideale de funcţionare şi homeostazie. Sistemul imunitar al fiinţelor vii este o dovadă: el intervine cu putere pentru a-l apăra contra oricărei agresiuni străine.
In caz de deficienţă. a acestui sistem, intervine boala şi moartea. Ori, ne putem întreba dacă, în zilele noastre, organismul uman este scutit de toate tipurile de poluare, şi în special de poluare virală... Răspunsul este evident. de când cu practica generală a vaccinărilor, cu siguranţă el nu mai este nepoluat.
Chiar atenuat, un virus îşi poate regăsi virulenţa in vivo. Este cazul virusului poliomielitic vaccinal, care redevine patogen după trecerea în intestin şi care contribuie astfel la contaminarea anturajului. Un studiu făcut de OMS în 8 ţări, din 1970 până în 1974, arată că din 360 cazuri de poliomielită paralitică, 144 s-au produs la contacte ale vaccinaţilor şi că în Statele Unite, în 1982 şi 1983, toate cazurile de poliomielită raportate au fost asociate cu vaccinurile. În afară de aceasta, vaccinurile antipoliomielitice au fost produse pe rinichi de maimuţe contaminate cu virusul carcinogen SV 40, inofensiv pentru maimuţe dar tumoral pentru om, ceea ce ar explica explozia de cancer în lume, de 30 de ani încoace. Astfel, fără să ştie, omul crease deja o armă de temut, punând in pericol planeta, şi aceasta, în numele unor principii profilactice absurde.

[antiecumenism]

STUDIU AL PRINCIPALELOR VACCINURI PUSE PE PIAŢĂ
VACCINUL ANTIVARIOLIC

În 1903, vaccinarea antivariolică devine obligatorie în Franţa, chiar în momentul în care boala este în plină fază de descreştere. Şcoala laică este cea responsabilă cu propaganda pentru acest gen de vaccinare, ca şi pentru toate celelalte. Pasteur, din raţiuni clar stabilite şi explicate mai înainte în această lucrare, reprezintă pentru această şcoală un adevărat erou ştiinţific, binefăcătorul republican al umanităţii suferinde. La limită, şi dacă şcoala n-ar fi fost laică, el ar fi fost venerat ca un sfânt. Vaccinarea devine practic un act religios ! Botezul nu este obligatoriu dar vaccinul da. În pofida multiplelor accidente care demonstrează că vaccinarea contra variolei nu este numai inutilă dar este şi periculoasă, provocând mai multe cazuri de variolă la vaccinaţi decât la nevaccinaţi (vezi, în prima parte a acestei lucrări, paragrafele consacrate lui Jenner), se continuă vaccinarea până în 1977, adică timp de 74 de ani !
La 26 octombrie 1979, OMS, după intensive campanii de vaccinare, în special în Africa Centrală şi în Brazilia, declară că variola este eradicată. Totuşi, din 1963 în 1973, în 12 ţări europene se înregistraseră doar 391 cazuri de variolă, rezultând din 28 de surse diferite ale acestei boli. Ţările cele mai afectate au fost Marca Britanie şi Republica Federală Germania, cu respectiv 145 şi 65 de cazuri. În 20 de cazuri boala venea din Asia şi în 5 din Africa, regiuni în care există focare epidemice permanente datorate condiţiilor de igienă şi malnutriţie. Cum se poate concepe că în faţa unei cifre atât de scăzute de bolnavi de variolă în Europa, să se fi continuat vaccinarea împotriva variolei în timpul acestei întregi perioade, atunci când aceste cazuri de variolă îşi aveau originea în afara Europei ? Se vede bine că vaccinarea antivariolică a provocat mai multe cazuri de variolă decât variola însăşi. Această boală n-a fost eradicată datorită vaccinării aşa cum pretinde Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi vaccinaliştii, ci din cauza modificărilor condiţiilor de viaţă şi igienă în ţările industrializate şi, într-o mai mică măsură, în Africa şi în Asia, întrucât anumite regiuni ale acestor continente aveau încă focare infecţioase deoarece condiţiile de viaţă nu evoluaseră.
După Organizaţia Mondială a Sănătăţii, pentru a asigura eficacitatea vaccinării, trebuie ca mai mult de 80% din toate grupele de populaţie să fie vaccinate, inclusiv nomazii. Astfel, în 1973 se putea estima că fuseseră efectuate în Africa Centrală şi în Africa Occidentală mai mult de 100 milioane de vaccinări. În 1980, evaluarea ajungea la peste 180 milioane de vaccinaţi. În cele 11 ţări din Africa, în care au avut loc cele mai intense campanii de vaccinare, se numără în prezent cei mai mulţi bolnavi de SIDA.
Într-o lucrare intitulată SIDA, tăvălugul, apărută în noiembrie 1993, după ce trecusem în revistă toate ipotezele emise asupra originii S1DA, îmi expun propria opinie, aceea că retrovirusul SIDA este rezultatul recombinării virusului vaccinurii cu HIV 2 specific populaţiilor din Africa Centrală. Concluzia mea în legătură cu vaccinarea antivariolică este deci categorică: nu numai că ea a provocat numeroase accidente şi a întreţinut variola chiar în momentul în care epidemiile erau în fază descrescătoare, dar ea se află la originea SIDA.
Profesorul J. Tissot scria in această privinţă: “Virusul vaccinurii lui Jenner, foarte înrudit cu virusul variolei, dar diferit de acesta, nu vaccinuriază împotriva variolei. Faptul este clar, stabilit prin epidemiile de variolă care-i ating şi pe vaccinaţi. În ciuda unei vaccinări aproape totale a locuitorilor oraşului Leicester (Anglia) epidemia din 1872 a cauzat atâtea cazuri de variolă la cei vaccinaţi încât a fost abandonată pentru a o înlocui, cu succes, cu măsuri profilactice. Epidemia de variolă din 1918 — 1919 din Filipine, a cărei naţiune este, începând cu 1905, una din cele mai vaccinate din lume, i-a lovit fără deosebire şi pe vaccinaţi şi pe nevaccinaţi, producând 145.317 cazuri şi 63.434 morţi. Mortalitatea datorită variolei a atins 65,3% la Manilla, oraşul cel mai vaccinat din ţară mortalitatea nefiind decât 10% înainte de 1905. Aceleaşi fapte au fost constatate în Germania şi în Japonia.. Acestea sunt dovezi formale care stabilesc clar faptul că vaccinarea jenneriană nu protejează împotriva variolei şi că ea chiar creşte serios mortalitatea."
-Robert R. Redfield şi Al Walter Reed, de la Army Institute of Research al Department of Virus Diseases (Institutul de Cercetări al Armatei, Departamentul de Boli Virale - n.tr.), în revista The New England Journal of Medicine, vol. 316, nr.11, 12 martie 1987:
„Acest caz arată că prima vaccinare antivariolică a persoanelor purtătoare de virus al SIDA prezintă riscul ca vaccinul să declanşeze boala şi ca vaccinările multiple să poată accelera dezvoltarea SIDA. Mai mult, acest caz ridică întrebări îngrijorătoare în ceea ce priveşte siguranţa ultimă a vaccinurilor clonate pe virus vaccinia în ţările în curs de dezvoltare în care SIDA se propagă din ce în ce mai mult".
-Aceeaşi revistă relatează cazul unui militar american vaccinat, în momentul încorporării, împotriva diferitelor boli dintre care variola, care a dezvoltat o vaccină generalizată, apoi SIDA, în urma căreia a decedat foarte rapid. Înainte de încorporare, acest militar fusese supus unui examen complet al sănătăţii, care cuprindea formula sangvină ce punea in evidenţă 6200 globule albe cu 24% limfocite; toate celelalte rezultate erau de asemenea normale.

[antiecumenism]

VACCINUL ÎMPOTRIVA HEPATITEI B
Hepatita B se datorează unui virus în ADN. Transmiterea se face în principal pe cale sexuala şi sangvină şi, în mai mică măsură, prin salivă. Incubaţia durează de la cincizeci la o sută de zile şi infecţia este acută, fie că este sau nu simptomatică. Icterul caracterizează de obicei boala, dar poate fi absent în 65% până la 85% din cazuri. De regulă, după infecţie acută urmează, cel mai adesea, vindecarea. Formele fulminante de hepatită sunt foarte rare. Trecerea la cronicizare (aproximativ 10% din cazuri) reprezintă gravitatea reală, cu risc permanent de contagiune şi de evoluţie spre ciroză şi cancer al ficatului. Studiile realizate în ţările occidentale pun în evidenţă 1 caz de hepatită severă la 1000.
Acum 10 ani se considera că hepatita B îi ataca doar pe medici şi infirmiere la contactul cu sângele unui bolnav sau ca urmare a injecţiilor. Se ştie astăzi că boala aceasta se transmite pe cale sexuală. Virusul acestei boli a fost descoperit în Statele Unite în 1963. Primele vaccinuri au fost realizate şi utilizate in 1976 de către echipa profesorului Maupas la Tours, în Franţa. În 1991, în această ţară, legea făcea obligatorie vaccinarea contra hepatitei B pentru personalul din sănătate. Puţin numeroase, aceste prime vaccinări n-au fost urmărite şi în consecinţă nu se poate şti ce efecte secundare s-au produs la cei vaccinaţi. Dimpotrivă, se ştie că această vaccinare obligatorie pentru personalul din sănătate a fost un eşec declarat. În orice caz, s-au scurs prea puţini ani (20) din 1976 pentru a verifica inocuitatea şi eficacitatea vaccinului, întrucât ciroza şi cancerul ficatului necesită 15 - 20 ani pentru se manifesta. Reculul nu este deci suficient. Copiii vaccinaţi în toamna anului 1994 (mai mult de 500.000) cu Engerix B şi ne-urmăriţi din cauza numărului lor mare, vor prezenta probabil, cancer şi alte afecţiuni grave peste 15 sau 20 de ani. In ciuda acestei evidenţe, fabricanţii de vaccinuri care consideră că timpul înseamnă bani şi care doresc să realizeze o cifră de afaceri şi beneficii record, ar dori ca vaccinarea contra hepatitei B să devină obligatorie. În acest scop, ei fac presiuni din toate puterile asupra instanţelor publice care le sunt înfeudate.
De ce sunt înfeudate ? Răspunsul este simplu. Pentru ca vaccinurile să-şi găsească locul în viaţa socială şi să fie considerate ca un panaceu capabil a eradica toate bolile infecţioase, este firesc să se facă apel la conducătorii statului pentru ca ei să impună aceste vaccinuri în număr cât mai mare, cu ajutorul legii. Astfel, profiturile vor fi mai importante dacă în loc să se vaccineze 100000 de persoane, se vaccinează 10000000. Pentru a face să se vaccineze 100000 de indivizi, fabricanţii cheltuiesc mulţi bani cu diverse reclame. Promulgând o lege care face vaccinarea obligatorie, se economisesc mulţi bani şi se realizează profituri mirifice ! De aceea, fabricanţii de vaccinuri preferă să aloce câteva sute de milioane campaniilor electorale ale şefilor de stat şi oamenilor politici. Rămânându-le îndatoraţi pentru a fi fost aleşi, aceştia din urmă nu vor putea refuza, după aceea, să le retrimită mingea. Ca dovadă, în Franţa, pe TF 1, miercuri 6 iulie 1994, la ora 20, s-a putut auzi din gura Ministrului Adjunct al Sănătăţii, dl Douste-Blazy, un discurs de propagandă în favoarea vaccinării împotriva hepatitei B. Ministrul avea sarcina să înnebunească de panică populaţia, pentru a o linişti apoi anunţând că există un vaccin.
Telespectatorul ignorant ia toate acestea de bune şi se încrede orbeşte în Ministru şi în medicina instituţională . Ia gândiţi-vă ! Dacă există un asemenea pericol şi un asemenea vaccin, trebuie să te vaccinezi cât mai repede. Ceea ce ignoră telespectatorul este că acest Ministru face parte dintr-un grup important reprezentat in Adunarea Naţională, al cărui şef manifestă o ambiţie preşedinţială şi că, din această cauză, el are nevoie de bani pentru a-şi duce la bun sfârşit campania electorală. Cum ajung banii în casieria partidului politic în cauză ? Mister total. Lucrul de care putem fi siguri este că omul politic va face totul pentru a favoriza interesele fabricanţilor de vaccinuri. Trebuie să ştim că un sprijin de acest gen (după caz, între 20 şi 50 milioane de franci) nu reprezintă o mare cheltuială pentru un laborator când se cunoaşte cifra de afaceri şi beneficiile realizate de acesta.

[antiecumenism]

În mod normal vaccinul contra hepatitei B trebuie să asigure protecţia împotriva cancerului ficatului. Ori, se ştie că nu există pe piaţă nici un vaccin care să permită protejarea unui organism contra cancerului. Dimpotrivă, este din ce în ce mai admis de lumea medicală şi ştiinţifică că vaccinurile sunt generatori de dezordini imunitare provocate care antrenează diferite afecţiuni de degenerescenţă cum sunt bolile auto-imune, alergiile, cancerele şi, foarte probabil, SIDA. Nu numai că vaccinul contra hepatitei B nu protejează de cancer, pentru că ştiinţific vorbind aceasta este imposibil, dar el provoacă efecte secundare grave, cum ar fi hepatitele fulminante, meningitele, nevritele optice, sindromul paraliziile Bell, epilepsia, convulsiile, psoriazisul şi şocul anafilactic mortal. În ţările occidentale, subiecţii atinşi de hepatita B sunt în principal hemofilii transfuzaţi, dializaţii, homosexualii şi heterosexualii, toxicomanii şi personalul de sănătate în raporturi cu aceştia. Subiecţii supuşi riscului sunt deci în număr limitat şi constituie un segment puţin important al populaţiei. De ce, în acest caz, să vrei din toate puterile să vaccinezi până la 100% dintre membrii unei naţiuni ?
O primă generaţie de vaccinuri contra hepatitei B a fost propusă pacienţilor chiar din 1980; era vorba despre vaccinurile Hevac B şi Hepavax. Fabricate plecând de la plasmă umană prelevată de la bolnavii contaminaţi cu virusul hepatitei B şi prezentând antigeni specifici, aceste vaccinuri nu erau probabil lipsite de pericole. Într-adevăr, înainte de 1986, era foarte posibil ca bolnavii care au fost folosiţi la fabricarea vaccinurilor despre care vorbim să fi fost contaminaţi cu virusul SIDA, deşi dezminţirile vaccinaliştilor sunt formale, aceştia spunând că au recurs la tehnici de purificare şi de eliminare a particulelor de talie virală pentru a elimina viruşii recenzaţi ca posibili agenţi ai SIDA.
-miliarde de franci se scurg spre industriile vaccinurilor, bani provenind din casieriile Asigurărilor Sociale sau a altor organisme din diverse ţări ale lumii, adică din prelevări directe din salarii şi cotizaţii patronale ori prelevări directe din bugetele de sănătate şi bugetul anumitor state. În acest fel, banii care dispar spre industriaşii vaccinului împuţinează în mod evident bugetele organizaţiilor însărcinate cu sănătatea publică sau ale statelor. Această situaţie destul de specială provoacă anemierea considerabilă a investiţiilor pe care statele le-ar putea realiza în alte domenii esenţiale. Astfel, din lipsă de informaţie, în mod involuntar, acceptând principiul vaccinal, marele public ruinează statele şi participă la distrugerea propriei sale sănătăţi. Nu este paradoxal ?
De fapt, mafia vaccinalistă a devenit, de-a lungul timpului, nu numai un stat în stat pe plan financiar, ci şi un „făcător" şi „desfăcător" de guverne la scară planetară şi aceasta în strânsă legătură cu laboratoarele farmaceutice, care reprezintă, şi ele, puteri financiare colosale.
În legătură cu GenHevac B (şi nu Engerix B fabricat în alt mod) doctorul Scohy, deja citat, seria în revista Des clefs pour vivre (nr. 7, ianuarie 1995):
„Ele (vaccinurile GenHevac B) sunt preparate prin manipulare genetică de celule care au fost făcute în mod artificial canceroase deci „nemuritoare" in cazul vaccinului contra hepatitei B, este vorba la început despre culturi de celule de ovar de hamster. Odată devenite nemuritoare" ele sunt manipulate pe plan intern de către genele lor pentru a le obliga să fabrice proteinele vaccinale. Aceste vaccinuri vor inocula în profunzimea organismul nostru:
- substanţe cancerigene, nedecelabile, fără îndoială în cantităţi enorme;
- anumite unelte care au servit la manipularea genetica a celulelor ce fabricat proteina vaccinală, enzimele şi moleculele de ADN. Acest material poate provoca, in orice moment, modificări ale mesajului genetic al individului vaccinat, ceea ce riscă să atragă boli genetice la pacientul însuşi, sau monstruozităţi progeniturii sale, sau să modifice eventualii viruşi tăcuţi, ascunşi in profunzimea celulelor pacientului şi să-i facă virulenţi, surse de boli care ar putea fi la fel de înspăimântătoare ca SIDA;
- viruşi care contaminează, la un moment sau altul, cultura de celule nemuritoare care fabrică vaccinul. Nu este posibil să se asigure în permanenta perfecta inocenţă a acestor celule, fie că există viruşi ascunşi preexistenţi manipulărilor genetice, fie că aceste culturi sunt contaminate în momentul unei re-injectări.
Acumularea de vaccinuri de toate genurile, în toate direcţiile, fără cel mai mic interes curativ sau preventiv, epuizează şi înnebuneşte sistemul imunitar, ceea ce este baza indispensabilă instalării bolii SIDA. Acest nou vaccin contra hepatitei B riscă în mare măsură să fie picătura care umple paharul. Şi vom putea constata foarte curând propagarea acestei boli îngrozitoare pe căi perfect banale, cum ar fi contactul cutanat (strângerea de mână) sau micro-picăturile de salivă. Coşmarul va deveni total. Toate acestea pentru a preveni o boală complet ipotetică ce are tendinţa de a regresa spontan în ţările noastre şi care se vindecă spontan, fără tratament, în 999 de cazuri din 1000."