vreau sa ma spovedesc dar imi e rusine

[kikyo_ea]

In perioade de stramtorare o sa te apropii de Dumnezeu. La moartea cuiva drag, la o boala grea. Toate sunt in sens pedagogic, pentru indreptare sufleteasca. Un parinte nu isi lasa copilul sa bage cuie in priza. Il bate ca sa nu moara curentat. Asa face si Domnul cu noi. Ingaduie sa ni se intample lucruri grele ca sa ne apropie de El. "Misto" nu este un cuvant potrivit aici... Partea misto este ca viata noastra are un sens si a ta NU...

[bluester]

În prealabil postat de apophis

Ok, roaga-te. Pierzi sansa de a trai in adevaratul sens al cuvantului. Daca te inchizi in basmele din scripturi nu vad ce e asa misto.

Aphobis (si ceilalti) , daca vreti sa vorbiti despre suflet si continuitatea vietii -dupa moarte ,deschideti un nou subiect (thread). :)

[Eugen7]

În prealabil postat de anita

Filocalia este foarte vasta si nu usor de citit , cu alte cuvinte nu la indemana oricui.
Ce volum vi s-a parut mai potrivit pentru un incepator in ale credintei ?
De la lectura pana la practica lecturii filocalice e un drum foarte lung.
Multumesc

Doamne ajuta.
Sunt de parere ca orice autor filocalic este potrivit, iar parintele duhovnic poate ajuta la indicarea unei anumite carti. De asemenea trebuie sa staruim in rugaciune si Dumnezeu ne va indruma, ne va ajuta sa ii ascultam pe Sfintii Parinti, sa auzim vorbele lor pline de harul Duhului Sfant... chiar daca nu in direct ("live") ci din carti... insa valoarea invataturii este aceeasi caci "Cuvantul lui Dumnezeu este viu si lucrator".

Consider pertinent ca prin Filocalie sa nu intelegem exclusiv doar cele 12 volume ale filocaliei in limba romana. Important este duhul filocaliei si autori sunt multi.

In acest sens recomand scrierile: Gheron Iosif (Marturii din viata Monahala), Sfantul Teofan Zavoratul, Sfantul Serafim de Sarov, Ascetia si Mistica Bisericii Ortodoxe - Pr. Prof. Dumitru Staniloae, Sfantul Siluan Atonitul... iar lucrari mai elaborate, sitematice: scrierile lui Jean-Calude Larchet: Terapeutica bolilor spirituale, Terapeutica bolilor psihice, Inconstientul spiritual sau adancul nestiut al inimii...

O afirmatie de baza a filocaliei este aceasta: "cum ne sunt gandurile asa suntem si noi", caci omul are activitatea sa, lucrarea constituita pe 3 nivele (straturi, etape): ganduri, vorbe, fapte... de aceea lupta cu radacinile rautatii (patimile, duhurile rautatii): lacomia, desfranarea, avaritia, mania, tristetea, invidia, trandavia, slava desarta, mandria... se da cel mai aprig in minte (ganduri). Daca sunt respinse gandurile rautatii atunci nu mai pacatuim nici cu gandul nici cu vorba nici cu fapta. De aceea paza mintii (adancul inmii) este primordiala.
Sfintii Parinti afirma inechivoc: cea mai buna arma impotriva gandurilor necurate, fie ca sunt patimi fie ca sunt duhuri necurate este rugaciunea lui Iisus, rugaciunea inimii.

Har si pace Domnul Iisus Hristos sa ne daruiasca.

[anita]

Multumesc !

[kikyo_ea]

Am citit undeva o intamplare cutremuratoare care m.a marcat si la care ma gandesc mereu cand ma spovedesc. Era vorba despre un diacon imputernicit duhovniceste care asista din holul biseticii (pronaos... parca ii zice) la spovedanis unei femei. Nu suzea ce vorbra femeia cu preotul dar putea sa ii vada. De fiecare data cand spunea cate un pacat, diaconul vedea un sarpe iesind din gura femeii. Tot asa s.a intamplat pana la un moment in care toti serpii au venit inapoi in femeie. Cauza? Aceasta ascunsese un pacat de care ii era foarte rusine. La toate celelalte i s.a adaugat inca unul f mare... Acela de a ascunde pacatele si a te Impartasi cu nevrednicie... Usor nu este, dar mantuirea nu se obtine simplu. Fiti cu luare-aminte...

[Eugen7]

În prealabil postat de anita

Multumesc !

Slava Domului. Lui sa ii multumim si sfintilor Sai... caci ei duc "greul zilei, arsita zilei". Sfintii lui Hristos ne tin cu harul lui Dumnezeu caci ei marturisesc la unison: "Datori suntem noi cei puternici sa purtam suferintele celor neputiciosi".

Doamne ajuta. Har si pace.

[Eugen7]

În prealabil postat de kikyo_ea

Fiti cu luare-aminte...

Sa fim cu luare aminte, sa nu ne fie frica decat de Dumnezeu. "In iubire nu este frica caci frica are cu sine pedeapsa (legii) iar cel ce se teme (de ceva) nu este desavarsit in iubirea lui Dumnezeu" (I Ioan). Cel ce este in iubirea lui Dumnezeu, cunoaste pe Dumnezeu si nu se teme decat ca nu cumva sa supere pe parintele Sau, pe Tatal, pe Dumnezeu (Sfanta Treime) si astfel sfintii marturisesc "caci de voi si umbla in mijlocul mortii nu ma voi teme caci TU cu mine esti".

Frica de demoni, de patimi si pacate nu este buna, caci le confera acestora o putere pe care nu o au in realitate. Harul lui Dumnezeu este mai puternic decat toate si de voieste omul se poate pocai intr-o clipa si poate reveni la Dumnezeu (Pilda Fiului Risipitor este elocventa).

Frica de Dumnezeu este mantuitoare iar frica de patimi si de demoni este inrobitoare.

La Dumnezeu trebuie sa venim din iubire nu de frica ca "justitia" divina ne va arunca in iad. Dumnezeu nu osandeste pe nimeni, omul singur sa osandeste pe sine prin alegerea mortii duhovnicesti definitive.

[kikyo_ea]

În prealabil postat de Eugen7

Sa fim cu luare aminte, sa nu ne fie frica decat de Dumnezeu. "In iubire nu este frica caci frica are cu sine pedeapsa (legii) iar cel ce se teme (de ceva) nu este desavarsit in iubirea lui Dumnezeu" (I Ioan). Cel ce este in iubirea lui Dumnezeu, cunoaste pe Dumnezeu si nu se teme decat ca nu cumva sa supere pe parintele Sau, pe Tatal, pe Dumnezeu (Sfanta Treime) si astfel sfintii marturisesc "caci de voi si umbla in mijlocul mortii nu ma voi teme caci TU cu mine esti".

Frica de demoni, de patimi si pacate nu este buna, caci le confera acestora o putere pe care nu o au in realitate. Harul lui Dumnezeu este mai puternic decat toate si de voieste omul se poate pocai intr-o clipa si poate reveni la Dumnezeu (Pilda Fiului Risipitor este elocventa).

Frica de Dumnezeu este mantuitoare iar frica de patimi si de demoni este inrobitoare.

La Dumnezeu trebuie sa venim din iubire nu de frica ca "justitia" divina ne va arunca in iad. Dumnezeu nu osandeste pe nimeni, omul singur sa osandeste pe sine prin alegerea mortii duhovnicesti definitive.

Aveti perfecta dreptate. Dar trebuie sa avem grija. Ideea era ca nu trebuie sa consideram Spovedania
un act de rutina... ceva facut superficial. Trebuie sa luam lucrurile in serios si sa punem inceput bun mantuirii. "Cu frica de Dumnezeu si cu Dragoste" sa ne apropiem... Imi cer iertare daca se interpreteaza gresit intamplarea pe care am scris.o. Pe mine ma intareste sa nu fiu superficiala.

[Eugen7]

În prealabil postat de kikyo_ea

Aveti perfecta dreptate. Dar trebuie sa avem grija. Ideea era ca nu trebuie sa consideram Spovedania un act de rutina... ceva facut superficial. Trebuie sa luam lucrurile in serios si sa punem inceput bun mantuirii. "Cu frica de Dumnezeu si cu Dragoste" sa ne apropiem... Imi cer iertare daca se interpreteaza gresit intamplarea pe care am scris.o. Pe mine ma intareste sa nu fiu superficiala.

Bineinteles ca nu trebuie sa fim superficiali in viata duhovniceasca (care implica Taina Sfantei Spovedanii, Taina Sfintei Euharistii) insa motivatia trebuie sa fie dragosta de Dumnezeu (si nu frica de patimi, demoni...)

Am considerat necesar sa fac acele precizari nu cu referire la dvs personal ci avand in vedere faptul ca multi oameni incearca sa se pocaiasca din frica (de demoni, de patimi) si nu din dragoste de Dumnezeu... iar rezultatele sunt dezastruoase intrucat pana nu experimentam , pana nu traim pana nu gustam din iubirea pe care Dumnezeu este gata sa ne-o dea deplin daca ne pocaim, ne smerim sincer... nu putem conlucra cu harul lui Dumnezeu intru Hristos Iisus.

Desigur pedagogia divina include si necazuri in viata omului, caci atunci cand omul sufera, experimenteaza durerea atunci el isi aduce aminte de Dumnezeu... insa consider ca doar omul care se pocaieste din iubire sincera poate ramane lana Hristos Iisus.

[andravenache]

În prealabil postat de apophis

Aud asta din gura tuturor super credinciosilor. Totusi, niciunu din ei nu explica de unde stiu ei cu siguranta ceea ce spun.

De unde stii tu 100% ca, ce spun cartile de povesti, sau ce spun preotii care citesc tot din aceleasi carti, este adevarat?

Nu ai de unde sa stii asta 100%, nimeni nu stie. Daca s-ar fi descoperit raspunsul la intrebarea asta, ar fi fost multe lucruri rezolvate.

Chiar daca sunt off topic, cred ca ai nevoie de un raspuns .... pentru noi toti care intram pe acest forum avem incertitudini si cautam raspunsuri.
Totusi, o incertitudine pe care eu NU o am este aceea ca Dumnezeu exista, ca El este Cel pe care Biblia Il descrie si deci exista si o alta viata in afara de viata asta trecatoare.
De ce cred? Mi-am pus si eu intrebarea asta:
Astfel, cand eram mica, bunica mea imi povestea ca exista un Dumnezeu si ca la sfarsitul vietii El ii judeca pe oameni si ca cei buni se duc in Rai si cei rai se duc in Iad. Intr-adevar, bunica mea mi-a povestit in termeni simpli, atat cat a inteles ea.
Am intrebat, evident, care sunt criteriile de judecata (cand eram un pic mai mare) si tatal meu mi-a aratat cele 10 porunci. La prima citire mi-am dat deja seama (desi eram un copil) ca am incalcat deja foarte multe dintre ele, daca nu cumva pe toate. Privind din aceasta perspectiva, plus micile necazuri ale copilariei (care atunci mi se pareau uriase: cum ar fi ca nu aveam jucaria aia faina pe care o aveau toti prietenii mei, sau ca nu ma lasau ai mei sa merg la strand neinsotita, ca nu puteam sa ies la joaca dupa o anumita ora desi alti copii puteau etc. :D ) m-au determinat sa afirm ca Dumnezeu, daca exista, este rau pentru ca pe de-o parte m-am nascut ca sa ma chinui pe acest pamant, avand o viata nefericita, iar apoi, dupa ce voi muri, cu siguranta o sa ard in iad, caci incalcasem deja mai mult de o porunca din cele 10.
Astfel, punandu-mi aceste probleme, am aflat despre faptul ca Iisus a venit pe pamant pentru mine pacatoasa si si-a dat viata, murind pe cruce, pentru ca sa plateasca pretul pentru pacatele savarsite de mine (caci pretul pacatului este moartea), cerandu-mi in schimb doar sa Il iubesc pe Dumnezeu si pe aproapele meu sa ma incred in Domnul.
Am hotarat sa Il pun pe Dumnezeu la incercare. Fiind nascuta pe vremea comunismului, ai mei nu aveau prea multi bani astfel ca deobicei cu cateva zile inainte de salariu nu prea mai aveam ce manca (doa paine cu untura si sare). Era duminica si mama mea a spus ca nu mai are nici untura, doar paine si ca ia salariul doar peste cateva zile si se plangea ca nu stie ce sa se faca. Atunci mi-am amintit ca in Biblie scria sa nu ne ingrijim de ce vom manca si de ce vom bea si m-am rugat lui Dumnezeu si am asteptat sa vad daca va face ceva in aceasta privinta. Dup-amiaza la usa noastra suna cineva: erau un unchi si o matusa. Va dati seama ca ai mei nu erau prea fericiti, avand in vedere ca nu aveau cu ce sa ii serveasca, dar au deschis totusi usa. Matusa mea le-a spus parintilor mei ca nu poate sa stea, pentru ca numai ce s-au intors de la tara si ca au trecut si pe la bunica mea (statea departe de noi, la cca. 800 de km) care a rugat-o neaparta sa treaca pe la noi si sa ne dea o suma mare de bani, pentru vandu-se vitelul (si asa facea bunica, se gandea mereu mai intai la noi si apoi la ea).
Alta data, nu am primit bani ci un pachet cu faina, malai, etc. Cand aveam nevoie de haine, o prietena de-a mamei tocmai se gandise sa ii trimita un pachet cu haine, pe langa care mai pusese si dulciuri.
Apoi bunica mea ma invatase rugaciunea "Tatal Nostru" si mi-a explicat ca nu pot sa sar peste partea cu "precum si noi iertam greselile gresitilor nostri" , ca doar nu o sa-l pacalesti pe Dumnezeu. Mi-e nu prea mi-a placut asta pentru ca intotdeauna mi-a fost greu sa-i iert pe cei care mi-au gresit (asta si pentru ca am intalnit foarte multi oameni care nu m-au iertat pe mine) Societatea in care traim considera ca daca cineva ti-a gresit, trebuie sa "i-o platesti". In ciuda neputintei mele, de fiecare cand spuneam "Tatal Nostru" (rugaciunea) il rugam pe Dumnezeu sa ma ajute si sa ii iert pe cei care mi-au gresit. Si ce sa vezi, de curand, dupa aproape 30 de ani de viata, m-am angajat la o firma. Era un job extraordinar, imi placea foarte mult, dar, fiind la inceput, tot faceam mici greseli. Numai ca la un moment dat am facut o greseala foarte mare. Seful meu m-a intrebat daca e vina mea, am recunoscut si asteptam repercursiunile. Insa seful meu nu a facut decat sa ia legatura cu clientul caruia ii gresisem, sa rezolve problema (pe cheltuiala firmei, bineinteles) personal (caci era concediu si angajatii din atelier erau plecati din localitate) si in conditii de frig (era iarna si caloriferele fusesera golite de apa, caci centrala functiona cu lemne si nefacand nimeni focul ar fi putut sa crape tevile). In plus, dupa ce a rezolvat problema, la cateva zile era Craciunul si m-a sunat sa imi ureze sarbatori fericite, iar dupa concediu (eram toti in concediu cca. 2 saptamani), nu mi-a facut nimic: nu mustrare, nu sanctionare, NIMIC. Simtindu-ma foarte prost, normal ca mi-am cerut scuze, iar el a spus doar "sa fi mai atenta!". A fost o lectie de smerenie pe care eu cred ca doar Dumnezeu putea sa mi-o dea (prin intemediul sefului meu, care este si el crestin).
Si exemplele de cum a intervenit Dumnezeu in viata mea ar putea continua. Idea este ca EU CRED IN DUMNEZEU datorita relatiei personale pe care o am cu El. Pentru ca am observat ca este real. Pe de-alta parte, daca tu nu crezi, in Biblie scrie ca Dumnezeu iti spune sa Il pui la incercare: citeste Biblia si apoi verifica daca ce scrie acolo este adevarat! Roaga-l pe Dumnezeu sa iti raspunda, si vezi daca o face!.... fa asta pentru ca asa cum a spus cineva mai sus, daca nu afli adevarul, ai foarte multe de pierdut!
DUMNEZEU SA TE AJUTE SA AFLI ADEVARUL!