frumusetea interioara a omului

o povestioara pe care tocmai am primit-o si eu de la o prietena, si m-am gandit sa v-o impartasesc:

Era odata un barbat care sedea la marginea unei oaze la intrarea unei cetati din Orientul Mijlociu. Un tanar se apropie intr-o buna zi si il intreba:
- Nu am mai fost niciodata pe aici. Cum sunt locuitorii acestei cetati?
Batranul ii raspunse printr-o intrebare:
- Cum erau locuitorii cetatii de unde vii?
- Egoisti si rai. De aceea ma bucur ca am putut pleca de acolo.
- Asa sunt si locuitorii acestei cetati, raspunse batranul.
Putin dupa aceea, un alt tanar se apropie de omul nostru si ii puse aceeasi intrebare:
- Abia am sosit in acest tinut. Cum sunt locuitorii acestei cetati?
Omul nostru raspunse cu aceeasi intrebare:
- Cum erau locuitorii cetatii de unde vii?
- Erau buni, marinimosi, primitori, cinstiti. Aveam multi prieteni acolo si cu greu i-am parasit.
- Asa sunt si locuitorii acestei cetati, raspunse batranul.
Un negutator care isi aducea pe acolo camilele la adapat auzise aceste convorbiri si pe cand cel de-al doilea tanar se indeparta, se intoarse spre batran si ii zise cu repros:
- Cum poti sa dai doua raspunsuri cu totul diferite la una si aceeasi intrebare pe care ti-o adreseaza doua persoane?

- Fiule, fiecare poarta lumea sa in propria-i inima.
Acela care nu a gasit nimic bun in trecut nu va gasi nici aici nimic bun.
Dimpotriva, acela care a avut si in alt oras prieteni va gasi si aici tovarasi credinciosi si de incredere.
Pentru ca, vezi tu, oamenii nu sunt altceva decat ceea ce stim noi sa gasim in ei.

[Marta]

În prealabil postat de veilur

Marta, sper ca motto-ul tau de la fericitul Augustin nu il folosesti ca un pretext pentru a face chiar ce vrei tu, pentru ca stim bine ca chiar putem face ce vrem noi, dar nu toate ne sunt de folos dupa cum spune Sf. Ap. Pavel si pe deasupra nu se stie daca lucrurile facute in deplina libertate si dupa placul nostru sunt si placute lui Dumnezeu, ;)

CAre e problema ta in aceasta privinta?! Inseamna ca nu stii ce e aceea libertate de-mi pui aceasta intrebare... Inafara iubirii nu exista libertate, dupa cum nu exista iubire si libertate inafara lui Dumnezeu. Dar nu despre asta e vorba in intrebarea ce mi-ai pus-o , asa-i?! Nu facem exegeza la acest text, insa intrebarea ta e un amestec in cele ce ma privesc doar pe mine si Dumnezeu, respectiv duhovnicul meu.
Iti spun eu ceva: la vara , ia un rucsac in spate si mergi vazand cu ochii spre inaltimile muntilor, cat mai sus si mai sus si roaga-te. Stai singur in cort, nu vezi pe nimeni cateva zile, vei cobori, iar vei urca cand vei avea timp, si atunci poate vei intelege ce a spus fer Augustin despre libertate si iubire. ( sau despre cele de folos asupra carora incerci sa-mi atragi atentia)

[viviana]

[size=4]Buna seara tuturor.Foarte interesant subiectul,interesante raspunsurile.Dar cati dintre noi ,sa fim sinceri, avem rabdare sa descoperim acea frumusete interioara? caci despre acea frumusete interioara plina de har, discutam aici.Cati dintre noi? foarte putini,nu vedeti,toata lumea se grabeste,nimeni nu mai are rabdare!???Cati stiu sa asculte?sa ofere suflet? foarte putini... este atata truda pentru cele ale trupului, pentru frumusetea fizica...pentru super haine,superparfumuri,supermasini,superfemei,superb arbati...:( trist dar asa este.Caci oameni buni ,ne trebuie multa RABDARE pt a descoperi ,,scanteia divina din fiecare om,,,frumusetea sufletului sau.Asa ca ,sa avem RABDARE ,si MULTA CREDINTA.Doamne Ajuta-ne!

[Marius22]

În prealabil postat de viviana

[size=4]Dar cati dintre noi, sa fim sinceri, avem rabdare sa descoperim acea frumusete interioara?

Nu numai ca nu mai avem rabdare sa o descoperim, dar, indraznesc sa spun, multi dintre noi, nici macar nu o mai cautam, nu ne mai indreptam privirea catre ea, caci ne-am pierdut abilitatea de a o mai vedea.

Frumusetea interioara este cea a omului launtric si este data de prezenta lui Hristos. Cati mai luam seama la acesta, in ceilalti si in noi insine? Omul launtric este asta neglijat si ignorat astazi, intr-o maniera excesiva. Uitam ca prin pacat, batjocorim in noi si in ceilalti, "Chipul lui Hristos". Uitam ca singurele podoabe ale omului launtric sunt virtutile.

[AndruscaCIM]

În prealabil postat de Z.Lidia

Frumusete interioara implica ganduri frumoase. Despre Dumnezeu, despre ceilalti. Se revarsa si in privirile oamenilor,din cate am observat, iar uneori chiar pe trasaturile fetei.
Totusi, termenul, ca atare ar putea sa nu insemne neaparat ganduri despre Dumnezeu. Ce parere aveti?

Si eu cred ca e mai mult o anumita structura sufleteasca, si e ceva greu de definit...dar care se simte.

Eu am vazut/simtit multe persoane frumoase sufleteste, care se disting printr-o anumita delicatete sufleteasca...oameni care te indoioseaza, te uimesc, si simti ca se detaseaza de mare masa...sunt cumva mai aparte, mai luminosi, senini, radiosi!

[AndruscaCIM]

În prealabil postat de viviana

[size=4]Buna seara tuturor.Foarte interesant subiectul,interesante raspunsurile.Dar cati dintre noi ,sa fim sinceri, avem rabdare sa descoperim acea frumusete interioara? caci despre acea frumusete interioara plina de har, discutam aici.Cati dintre noi? foarte putini,nu vedeti,toata lumea se grabeste,nimeni nu mai are rabdare!???Cati stiu sa asculte?sa ofere suflet? foarte putini... este atata truda pentru cele ale trupului, pentru frumusetea fizica...pentru super haine,superparfumuri,supermasini,superfemei,superb arbati... trist dar asa este.Caci oameni buni ,ne trebuie multa RABDARE pt a descoperi ,,scanteia divina din fiecare om,,,frumusetea sufletului sau.Asa ca ,sa avem RABDARE ,si MULTA CREDINTA.Doamne Ajuta-ne!

Dar nu cred ca se pune problema sa o cautam noi cu lumanarea neaparat, pentru ca eu sunt constienta ca fiecare om are in el ceva frumos, sensibil...de artist, insa mai este un aspect...decizia fiecaruia in parte de a-si cultiva frumosul din suflet, sau de a-l masca de caracteristicile negative!

Nu conteaza cat de mult cautam noi frumusetea interioara in cei care nu pun ei insisi accentul pe ea, conteaza si daca ea se observa si nu este prafuita, ruginita...asta e problema reala a omului, a sufletului sau!

Am cunoscut persoane, care foarte rar emit niste lucruri extrem de interesante si de frumoase..care tin de arta, de sentiment, de o viziune originala si deosebita asupra lumii, naturii, dar acestea sunt doar franturi din ceea ce aleg ei sa fie...in general fiind concomitent si vulgari, rautaciosi, invidiosi, grandomani si atei!!!

Deci eu o vad, si cred ca toti o vedem, dar in acelasi timp vad si ce procentaj din ea il caracterizeaza pe individ, vad tabloul complet, alegerea lui, deci practic reflexia eu-lui sau....deci nu cred ca nu mai avem ochi de vazut, sau rabdare...pentru ca frumusetea interioara nu e ascunsa, mascata sau dubioasa...e ceva ce poate vedea/simti oricine...cred eu!

[heaven]

În prealabil postat de alynnna

Povestea vulturilor aurii
Se spune ca, departe, exista un loc foarte frumos, în care traiesc vulturii aurii. Nu toate penele lor au aceasta culoare nobila, ci numai o aripa; la masculi, cea dreapta, iar la femele, cea stânga. An de an, pe masura ce puii cresc, parintii pleaca în ultima lor calatorie: zboara zile îndelungate pâna ajung la Muntele Linistii. Acolo unde au murit si parintii lor.
Si se mai spune ca într-un an, oprindu-se sa se odihneasca peste noapte, ultima calatorie a devenit cât se poate de trista: vulturii au fost prinsi, printr-o mestesugita cursa, de catre niste oameni care credeau ca se vor îmbogati vânzând penele care straluceau ca soarele. Au taiat pasarilor preafrumoasele aripi si le-au agatat la brâu, ca pe niste scalpuri. "Ei, acum sa se târasca pe jos, ca niste serpi, pâna mor. De ce au vrut sa moara în Muntele Linistii?" - a întrebat unul dintre ei, care nu se gândea niciodata la moarte.
De durere si de amaraciune, vulturii mai slabi au murit imediat. Însa cei tari se încapatânau sa zboare cu o singura aripa. Fâlfâiau din ea, cu rabdare, având o vointa nepamânteana; dar tot nu puteau zbura. Se gândeau cu tristete: "Ce vor zice puii nostri, care vor veni la anul sa moara lânga trupurile noastre, când vor vedea ca nu am ajuns la Muntele Linistii?"
Sprijinindu-se unul de altul, si gândindu-se la urmasii ramasi acasa, doi vulturi au simtit cum suferinta începe sa li se aline. Si stând asa, asteptând parca sa le creasca aripi, ei au simtit ca durerea se preschimba în putere.
Da, da, chiar asa: stând lipiti unul de celalalt, durerea li se preschimba în putere. Au încercat sa zboare astfel; la început fâlfâiau din aripi încet, plini de sfiala, si apoi din ce în ce mai puternic. Pe masura ce se ridicau, de jos se vedea un singur trup, cu doua aripi. Se vedea o singura cruce.
Luându-se dupa ei, s-au ridicat si alte cruci; s-au ridicat spre Muntele Linistii... "

Superb!Multumim pentru povestirea ta frumoasa si plina de intelepciune!
Poti sa imi spui,te rog,ce provenienta are?Chiar as fi curioasa sa stiu...

[vali99]

Se spune ca ochii sunt poarta sufletului...intr-adevar frumusetea interioara a unui om se vede in ochii acestuia, nu culoarea lor ci acea sclipire dumnezeiasca care iese din suflet prin ochii care te face sa tresari iar in ochii sfintilor...de multe ori nu te poti uita, decit asa sa te indulcesti o clipa, din pricina nevredniciei...
Nu cred ca principala sursa a frumusetiii interioare e educatia, e si ea un factor, dar principalul factor e harul dobindit: prin rugaciune, curatie si trairea dupa Dumnezeu.
V-ati uitat in ochii unui copil mic (cam pina-n 4-5 ani, dar si dupa poate) botezat? Parca vezi Raiul in ochii lui...
Mi s-a intimplat sa asist la moartea unei batrine, 95 de ani, care era paralizata la pat de citiva ani si statea numai pe o parte,abia mai vorbea si minca, cind o schimbau avea niste dureri ingrozitore caci avea niste rani pe spate de i se vedeau oasele..inainte sa moara cam cu o ora- doua, cind m-am uitat in ochii ei m-am cutremurat - ochii ei frumosi, albastri, straluceau de o lumina nefireasca, dumnezeiasca as putea zice....aceasta batrina cocorjata,incretita, veche de zile, avea o frumusete extraordinara!

[Marius22]

În prealabil postat de vali99

V-ati uitat in ochii unui copil mic (cam pina-n 4-5 ani, dar si dupa poate) botezat? Parca vezi Raiul in ochii lui...
Mi s-a intimplat sa asist la moartea unei batrine, 95 de ani, care era paralizata la pat de citiva ani si statea numai pe o parte,abia mai vorbea si minca, cind o schimbau avea niste dureri ingrozitore caci avea niste rani pe spate de i se vedeau oasele..inainte sa moara cam cu o ora- doua, cind m-am uitat in ochii ei m-am cutremurat - ochii ei frumosi, albastri, straluceau de o lumina nefireasca, dumnezeiasca as putea zice....aceasta batrina cocorjata,incretita, veche de zile, avea o frumusete extraordinara!

Este frumusetea omului care nu gandeste si nu savarseste raul.

Harul dumnezeiesc nu se poate salaslui decat intr-un loc gatit lui, o inima curata. Odata ce patrunde in inima omului, harul se odihneste si oglindeste pe chipul aceluia, il lumineaza, il innobileaza, il infrumuseteaza. Chipul unuia ca acesta graieste in mod negrait si tainic cele ale inimii sale. Vazandu-i chipul, parca-i vezi inima.

[costel]

Nu e de ajuns sa ai in fata oameni care au chipul luminos, trebuie sa fii si tu pe cale spre dobandirea acestui chip. Altminteri nici nu observi lumina de pe chipul lor.