Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Generalitati > Generalitati
Răspunde
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #1  
Vechi 19.07.2012, 23:50:02
AGabriela AGabriela is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 18.12.2011
Locație: Ploiesti/Bucuresti
Religia: Ortodox
Mesaje: 253
Implicit Rugaciune si practica

Doamne ajuta!
Cum sa aduc pe Hristos intr-un suflet care se afla departe de El? Cum sa ma cunosc cine sunt? Cum sa fac rugaciunea staruitoare? Cum sa simt dragostea? Cum sa fiu blanda si rabdatoare? Cum sa nu mai astept rezultat la rugaciunile mele vazand ca nu sunt indeplinite si sa accept intru totul voia lui Dumnezeu? De unde stiu eu care-i voia Sa?
O sa-mi spuneti: rabdare si rugaciune... dar rugaciunea nu merge si ce sa mai spunem de rabdare? Cum sa nadajduiesc din nou din tot sufletul in Dumnezeu? Ma simt singura si uneori ma indoiesc ca Dumnezeu imi asculta rugaciunile (care de fapt nici nu stiu daca mai sunt rugaciuni). Duhovnicul mi-a spus acum cateva saptamani "Dumnezeu te iubeste si pe tine!". Imi alin sufletul uneori cu aceste cuvinte ca stiu ca Dumnezeu pune uneori cuvinte pe buzele duhovnicului, dar de ce totusi ma simt asa? De unde sa incep eu si cum sa fac primul pas catre Hristos ca El sa vina si spre sufletul meu pacatos? Daca sunt lucruri practice care aduc bucurie care pot fi acelea care dau rezultat pe termen ceva mai lung avand in vedere ca milostenia imi aduce bucurie doar pe moment, la metanie si rugaciune nu mai simt nimic, gandul mi-e imprastiat, nu mai stiu a zambi, in piept am mai degraba o piatra decat o inima...
si toate acestea pentru niste sentimente neimpartasite si nu numai (mentionez ca nu tin neaparat sa fiu cu omul respectiv caci ce stiu eu daca el imi este de folos sau eu i-as fi lui de folos spre mantuire), dar vreau sa se cuibareasca in sufletul meu dragostea. Cum sa iubesc daca Duhului cel Sfant nu reusesc sa-I fac loc in sufletul meu?
Reply With Quote
  #2  
Vechi 20.07.2012, 00:58:11
AlinB AlinB is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 29.01.2007
Religia: Ortodox
Mesaje: 20.084
Implicit

Din pacate in ziua de azi se confunda mult prea des iubirea cu sentimentalismul.

Chiar si crestinii, influentati de educatia acestei lumi, de multe ori confunda iubirea cu o stare extatica sau cel putin cu un sentiment caldutz.
Daca iaste sentiment, iaste si iubire, nu e sentiment ioc si iubire.

Ei bine, gresit ..iubirea este o decizie in primul rand, de a face ceea ce e bine de facut prin prisma Evangheliei.
O poti face luptand cu alte sentimente (de impotrivire chiar), o poti face chiar si cu inima grea sau fara entuziasm, atat timp cat faci ceea ce este corect duhovniceste, este iubire.

Ah, ca perseverenta in rugaciune + fapte bune duce poate la un moment in care vin si anumite stari harice, este adevarat, dar e un drum lung pana acolo si chiar o data primite acele stari nu sunt o garantie ca vor ramane mereu si in locul lor nu se va instala la un moment dat plictiseala sau o stare de "ariditate" duhovniceasca.

Exemplu cuv. Siluan Antonitul.

In plus, la tine mai sunt si problemele astea sentimentale, sentimente care din moment ce nu isi afla raspunsul asteptat, usor dau peste cap fiinta omului, inclusiv in plan spiritual.

Iar duhovnicul, cred ca a gresit nitel in exprimare.
Mai corect ar fi fost: "Hristos te iubeste pe tine", nu "si pe tine"

Apropo de eseul par. Nicolae Steinhardt "O picatura de sange"

http://www.poezie.ro/index.php/essay/48437/index.html
Reply With Quote
  #3  
Vechi 20.07.2012, 04:26:50
ioan cezar
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit

Citat:
În prealabil postat de AGabriela Vezi mesajul
si toate acestea pentru niste sentimente neimpartasite si nu numai (mentionez ca nu tin neaparat sa fiu cu omul respectiv caci ce stiu eu daca el imi este de folos sau eu i-as fi lui de folos spre mantuire), dar vreau sa se cuibareasca in sufletul meu dragostea. Cum sa iubesc daca Duhului cel Sfant nu reusesc sa-I fac loc in sufletul meu?
Pesemne tocmai aici e explicatia, in cuvintele dvs.: iubiti atat de mult pe altcineva, incat nu mai e loc si pentru Domnul, decat intr-un colt al constiintei si pe buze... Asa patim cu totii cand lasam sa se inverseze in noi ordinea prioritatilor.
Apoi ne plangem ca nu mai simtim harul etc.
Pai da, ca l-am jertfit de mult pe-o dragoste pamanteasca. Stiu cum e. Imi pare rau ca traiti aceasta...
Ce sa zic... Eu am continuat sa ma rog, asa cum am reusit. Cand m-am simtit foarte rau, adica pur si simplu coplesit, am aflat intr-o biserica sau alta alinare.
Odata m-am dus mort sufleteste la Sfanta Liturghie, la o bisericuta mititica, undeva... Nu speram nimic, eram mort sufleteste.
Si nu stiu cum s-a intamplat, insa pe masura ce slujba curgea, incet incetisor inima mea s-a despietrit, lacrimile mele au inceput sa curga, simteam ca nu sunt nici singur nici parasit... Si, ca un facut, parintele a tinut o predica parca pentru mine, special: a vorbit dumnezeieste despre ce inseamna a avea pe Hristos in mijlocul universului nostru sufletesc, despre Soarele duhovnicesc si despre Primavara duhovniceasca... Cand am iesit din biserica am simtit ca sunt o alta persoana decat cea care intrase. Si lumea toata era buna si frumoasa. Si am tras adinc aer in tot pieptul, inainte atat amar de vreme chinuit, si am plans. De data asta de fericire!
Asadar, continuati sa faceti ca tot crestinul: cereti, bateti, staruiti!
Altadata eram intr-un mare necaz si nu mai aveam putere sa il duc, eram coplesit de neputinta. In moemtul cel mai greu am cazut ca seceratla pamant (nu stiu de unde am avut tasnirea aceea) si am strigat in hohote: "Tata, ajuta-ma!" si in secunda imediat urmatoare, INSTANTANEU, a pierit tot greul. Instantaneu, intelegeti va rog...

Asadar, ce sa zic... Continuati. Cu toata sinceritatea, fara ocolisuri sau idei prefabricate.
Domnul sa va ocroteasca mereu si sa va lumineze calea!

Last edited by ioan cezar; 20.07.2012 at 04:30:32.
Reply With Quote
  #4  
Vechi 20.07.2012, 05:31:44
ioan cezar
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit

Cand eram copil si cand eram foarte tanar, inteleg abia acum, iubeam plin de emotionalitate, exclusiv emotional. De fapt, mai erau si hormonii si influentele preluate necritic din jurul meu... Tot lucruri irationale.
Treptat, cu anii, am inceput sa descopar ca iubirea poate fi si un sentiment, adica poate beneficia si de niscaiva gandire, ratiune, valori s.a.m.d., nu doar de emotii si alte afecte primare.
De aceea, intaresc si eu sugestia lui Alin, de a vedea cum e cu iubirea asta, cata emotionalitate si senzualitate se impletesc in ea, cata rationalitate, cata valoare/valori (si care anume), cata credinta... O alegere doar emotionala e ca si credinta: sufera de neajunsuri. Nu doar emotiile, ci si gandurile profunde, atinse de ratiune, ajung la miezul inimii.
Nu e o rusine sa stam stramb si sa judecam drept. Dimpotriva, cred eu...
Nu e o cadere sa iubim si totodata sa gandim, dimpotriva, abia asa iubirea a devenit sentiment (iar nu un sir de emotii, mai mult sau mai putin euforizante, placute si gadilitoare).
Reply With Quote
  #5  
Vechi 20.07.2012, 11:01:44
AGabriela AGabriela is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 18.12.2011
Locație: Ploiesti/Bucuresti
Religia: Ortodox
Mesaje: 253
Implicit

Stiti... nu mai sunt nici la varsta nici cu experienta unui adolescent care se indragosteste nebuneste fara sa mai gandeasca. Numai ca intotdeauna am fost o fire prapastioasa, rareori, prin harul lui Dumnezeu, vazand lucrurile la lumina. Tot incerc sa ma descopar, sa stiu cine sunt si ce pot, dar duhovniceste sunt foarte obosita. Niciodata nu am avut incredere in mine si imi vars oful pe ceilalti oameni. In legatura cu acele sentimente neimpartasite lucrurile stau cam asa: din tinerete ii cer Domnului sa imi dea pe cineva cu care sa merg spre mantuire (atunci ii ceream pe cineva cu care sa imi alin singuratatea), deznadajduita dupa cativa ani de cerere m-am dus in bratele primului care parea interesat de mine si am pacatuit. Cand eram mai jos Hristos m-a scos din asta, m-a primit din nou in biserica dandu-mi prieteni. Pana acum simt ca am facut numai rau persoanelor din jurul meu, acum nu stiu ce sa fac: omul de care imi place cred ca nu imi impartaseste sentimentele plus ca are si cateva probleme de sanatate; personal incerc sa fiu draguta cu el dar totodata stau si departe incercand sa tin cont de el. Dar asta ma influenteaza foarte mult si imi pietrifica inima.
Ma simt obosita nu numai din aceasta cauza ci si din pricina mandriei, maniei, a neincrederii in mine, a faptului ca fac rau celor din jur etc. si, din pacate, incep sa nu mai credinta nici in cele sfinte (un pui de deznadejde). Aducandu-mi aminte ca tot asta m-a dus spre pacat odinioara, mi-e teama ca firea mea slaba sa nu ma lase sa cad din nou, mai ales ca deciziile le luam noi.
Reply With Quote
  #6  
Vechi 20.07.2012, 11:11:55
AGabriela AGabriela is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 18.12.2011
Locație: Ploiesti/Bucuresti
Religia: Ortodox
Mesaje: 253
Implicit

"Acum, dar, raman acestea trei: credinta, nadejdea si dragostea; dar cea mai mare dintre ele este dragostea." - si ce mai ramane daca nu ai niciuna? Ce sa te mai inalte? Ce sa-ti mai dea putere?
Va intreb de lucruri practice pentru ca daca nu mai pot duhovniceste (asta insemnand ca nu mai deschisa nici catre rugaciune, nici catre lectura duhovniceasca etc.) macar lucruri practice sa fac, Ceva care sa implice ratiunea, daca sufleteste momentan nu pot, pana imi va binevoi Dumnezeu sa imi inmoaie din nou inima.
Reply With Quote
  #7  
Vechi 20.07.2012, 13:48:31
lorena29 lorena29 is offline
Member
 
Data înregistrării: 26.06.2009
Locație: bucuresti
Religia: Ortodox
Mesaje: 35
Implicit

BUna! Ma regasesc in postarea ta.. :). Cand gandurile acestea m-au acaparat cu totul si m-au ingenunchiat (la propriu), tot ceea ce ai scris tu, i-am spus lui Dumnezeu! Eu sunt cazul fericit, care ridicandu-ma de la rugaciune, L-am simtit pe El aproape de mine si m-am simtit impacata. Acum simt asa: Este bine sa il ascult pe cel de langa mine, este bine sa ma accept pe mine, iar tot ceea ce fac intr-o zi, sa fac cu gandul ca Dumnezeu este langa mine si vede tot ceea ce fac. Prin urmare, sunt mult mai atenta la viata mea si actiunile sau inactiunile din timpul unei zile. Sunt in crestere si continua apropiere de Dumnezeu! Doamne ajuta!
__________________
Lorena Savin
Reply With Quote
  #8  
Vechi 23.07.2012, 13:30:34
Marius22 Marius22 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 23.07.2007
Locație: Bucuresti
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.345
Implicit

Citat:
În prealabil postat de AGabriela Vezi mesajul
Doamne ajuta!
Cum sa aduc pe Hristos intr-un suflet care se afla departe de El? Cum sa ma cunosc cine sunt? Cum sa fac rugaciunea staruitoare? Cum sa simt dragostea? Cum sa fiu blanda si rabdatoare? Cum sa nu mai astept rezultat la rugaciunile mele vazand ca nu sunt indeplinite si sa accept intru totul voia lui Dumnezeu? De unde stiu eu care-i voia Sa?
Noi oamenii ne asemanam adesea unui pescar care, prins pe mare de o furtuna naprasnica, in loc sa-si ia toate masurile ce tin de el pentru a scapa cu viata, arunca undita pentru a prinde peste. Acest gest este justificat doar atunci cand ne incredem cu totul in purtarea de grija a lui Dumnezeu. Altfel, este nebunie. Nu tin jumatatile de masura.

Vrem sa culegem roade, intr-o stare cu totul inoportuna. Toate acele roade de care pomeniti nu pot fi primite de noi decat intr-o stare de linistire launtrica. Sa cautam a ne linisti, sa cautam sa fim oameni ai pacii. Sa ne luam acele masuri duhovnicesti aratate de Biserica impotriva furtunii gandurilor si valurilor vietii, provocate adesea de pacatele si patimile noastre. Si aceasta este o lupta de durata, o lupta de supravietuire de o viata.

Dar cu cat vom cauta linistea, si cu cat vom trai mai deplin unirea cu Hristos, cu atat vom gusta si din darurile pe care Dumnezeu le revarsa asupra noastra.
Reply With Quote
  #9  
Vechi 23.07.2012, 14:02:34
AGabriela AGabriela is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 18.12.2011
Locație: Ploiesti/Bucuresti
Religia: Ortodox
Mesaje: 253
Implicit

Sa cautam linistea... tocmai asta intreb, cum? Sunt genul care are nevoie de practica, de concret. Pot sta ore intregi la rugaciune, dar Dumnezeu ne da, nu ne baga in san. De aceea intreb cum...practic. Spovedanie... de acord si incerc sa ma tin de aceasta Sf. Taina. Sf Impartasanie cand am dezlegare de la la duhovnic. Pacatoasa sunt, caci nimeni din cei vii nu-i drept inaintea Domnului. Dar cunosc oameni care, mai drepti sau mai putin drepti, care cauta sincer imparatia cerurilor, au parte de liniste constientizand ca sunt pacatosi...Dar eu nu gasesc acea liniste, nu stiu sa caut imparatia cerurilor: dupa Sf. spovedanie se duce repede, dupa Sf. Impartasanie la fel, dupa vreo fapta care se considera a fi buna la fel... sigur ca gresesc undeva, problema este ca in anumite situatii nu stiu unde, in altele imi deschide Dumnezeu ochii sufletului. Am scris aici ca sa mai aflu cateva pareri. Am mai scris cateva thread-uri care mi-au fost de ajutor si le multumesc acelora care mi-au dat raspunsurile necesare si acelora care au postat si vor posta aici
Cu recunostinta, AGabriela
Reply With Quote
  #10  
Vechi 23.07.2012, 14:06:55
AGabriela AGabriela is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 18.12.2011
Locație: Ploiesti/Bucuresti
Religia: Ortodox
Mesaje: 253
Implicit

un exemplu de deschidere al ochilor de catre Dumnezeu ar fi ca zilele trecute mi-am dat seama ca buna mea dispozitie sau indispozitie depind de prezenta unei anumite persoane, lucru indezirabil pentru o relatie sanatoasa cu Hristos. De aceea, pe langa rugaciune, incerc sa pun si in practica de a nu ma mai lasa influentata de acea prezenta.
Reply With Quote
Răspunde

Tags
dragostea

Thread Tools
Moduri de afișare


Subiecte asemănătoare
Subiect Subiect început de Forum Răspunsuri Ultimele Postari
Practica Liturgica anonimos92 Preotul 4 14.10.2012 23:47:56
Crestinismul Aplicat in Practica andreicozia Despre Biserica Ortodoxa in general 85 27.12.2010 09:31:11
exorcismul se mai practica? indiranikos Exorcismul 19 27.10.2010 23:29:23
Se mai practica zeciuiala? potoceanc Generalitati 2 07.10.2009 12:19:08
Intrebari de teologie practica belciuge Generalitati 19 29.05.2008 09:04:22