Raspunsuri duhovnicesti +

[cristiboss56]

FRĂMÂNTĂRILE TINERILOR - VOPSITUL PĂRULUI, MACHIAJE...
https://youtu.be/POqFvCobAbk

[cristiboss56]

ARHIMANDRIT ARSENIE PAPACIOC (2005)
https://youtu.be/ofXkNO3ecvo

[cristiboss56]

CUM SĂ DEOSEBIM VISELE?

Sfântul Ioan Scărarul ne sfătuiește și ne îndeamnă: „Crede numai acelor vise ce-ți vestesc osândă veșnică și judecată. Dar, dacă acestea îți pricinuiesc deznădejde, atunci ele sunt de la dracul”. Deci: visele drăcești ne îngrozesc și ne fac să deznădăjduim. Visele dumnezeiești (singurele adevărate) ne arată osânda și judecata.

Ne trezim din ele îngrijorați, neliniștiți, dar în mod pozitiv, adică în privința mântuirii sufletelor noastre. Visele omenești nici nu ne îngrozesc, nici nu ne aruncă în deznădejde, nici nu ne aduc pocăință spre mântuirea sufletelor.

(Arhimandrit Vasilios Bacoiannis, Înfruntând diavolul și vrăjitoria, Editura Cartea Ortodoxă, Galați, 2004, p.7)

[cristiboss56]

ÎN TREI CHIPURI GREŞEŞTE OMUL: DIN SLĂBICIUNE, NEŞTIINȚĂ SAU DIN VOIA CEA REA

În trei chipuri greșește omul: din slăbiciune, neștiință sau din firea (voia) cea rea. Păcatul din slăbiciune este împotriva lui Dumnezeu Tatăl, căci Tatăl se cheamă Atotputernic. Păcatul din neștiință este împotriva Fiului, că Fiul lui Dumnezeu se cheamă Înțelepciune. Păcatul din voia cea rea este împotriva Duhului Sfânt, că Duhul Sfânt se cheamă Bun.

Pe omul care va greși din slăbiciune sau din neștiință îl va ierta Domnul mai lesne, de se va pocăi. Că așa zice David: „Păcatele tinereții și ale neștiinței mele, Doamne, nu le pomeni” (Psalmi 24, 7). Iar cine greșește din firea (voia) cea rea împotriva Duhului Sfânt, acelui om nu-i iartă Dumnezeu lesne păcatul. Că așa zice Domnul: „Tot păcatul și hula se vor ierta oamenilor, iar hula care este împotriva Duhului Sfânt nu se va ierta” (Marcu 3, 28-29).

(Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Editura Episcopiei Dunării de Jos, 1998, p. 249)

[cristiboss56]

CREŞTINII SE VOR MÂNTUI NUMAI PRIN RĂBDAREA NECAZURILOR ŞI PRIN POCĂINȚĂ

Sfinţii Părinţi ne învaţă că în vremurile din urmă creş*tinii se vor mântui numai prin răbdarea necazurilor şi prin pocăinţă.

Păcatele uşoare sunt nimicite prin pocăinţă; pentru păca*tele mai grele şi pentru cele de moarte este nevoie de mai multă pocăinţă şi este mai bine să primeşti un canon de la preot, decât o pedeapsa grea de la Domnul.

(Părintele Valentin Mordasov, duhovnicul de la Pskov, Invăţături şi întâmplări minunate, Editura Sophia, Bucureşti, 2011)

[cristiboss56]

"DOAMNE, ÎMPLINEŞTE RUGĂCIUNEA MEA DUPĂ VOIA TA!"

Prin rugăciune se poate dobândi de la Dumnezeu orice ai cere, numai să fie vrednice de Dumnezeu rugăciunile noastre. Trebuie, însă, ca rugăciunea să fie făcută cu inima curată, cu stăruinţă şi cu smerenie. Însuşi Mântuitorul Hristos ne făgăduieşte acest lucru, când zice: „Toate câte veţi cere întru rugăciune, crezând, veţi lua”. Şi iarăşi: „Cereţi şi se va da vouă”.

Cine se roagă din toată inima, adâncind cuvintele rugăciunii, pe lângă împlinirea cererii sale, va dobândi şi o pace lăuntrică pe care nu i-o poate da lumea, acea pace făgăduită de Iisus Hristos Mântuitorul, când a spus: „Pacea Mea dau vouă, nu precum dă lumea vă dau Eu” (Ioan 14, 27). Şi simţim atunci o siguranţă, aceea că nu suntem singuri pe lume, numai oamenii, cu noi este Dumnezeul părinţilor noştri, care ne ocroteşte şi ne apară în viaţa noastră pământească.

Se întâmplă uneori că Dumnezeu nu împlineşte numaidecât şi îndată rugăciunile noastre. Cum Sfânta Monica, mama Sfântului Augustin, s-a rugat vreme de 18 ani lui Dumnezeu să-l întoarcă pe fiul său, Augustin, la Dumnezeu. Stăruinţa în rugăciune i-a plăcut lui Dumnezeu și El i-a împlinit-o cu adevărat, întorcând pe fiul său la credinţă, dar nu oarecum, ci înzestrat cu frumuseţile harului care împodobeau sfânta lui viaţă.

Iar pentru că nu ştim dacă toate rugăciunile noastre ne sunt de folos, totdeauna este bine să încheiem rugăciunea noastră cu aceste cuvinte: „Doamne Care ştii toate, ajută-mă ca rugăciunea pe care o fac înaintea Ta să se împlinească după voia Ta cea sfântă! Doamne, facă-se voia Ta în viaţa mea!”.

(Ne vorbeşte Părintele Sofian Boghiu, Editura Vânători, Mănăstirea Sihăstria, 2004, p. 41)

[cristiboss56]

In timpul rugăciunii vin asupra noastră atâta ispite, că ni se pare că avem mai multă pace şi linişte când nu ne rugăm! E o veche şi bine-ştiută viclenie a dracului, care ne-aduce gândul că ne merge rău fiindcă ne rugăm, şi de nu ne vom mai ruga, ne va fi mult mai bine. Slavă lui Dumnezeu că dracu nu-i prea mintos, şi-i sărac în momeli!

Când nu te rogi, sufletul se vede limpede ca un lac. Dar un lac plin de mâl, care îndată ce-i răscolit se tulbură. Aşa rugăciunea răscoleşte sufletul şi scoate la iveală relele de care-i ispitit. De stăruim într-însa cu răbdare, ispitele se risipesc şi încet-încet vom stârpi cugetele rele care răsar în noi.

De unde vin aceste ispite? De la draci.

Dacă vin de la draci, cum poate rugăciunea să ne curăţească, de vreme ce izvorul lor e în afara noastră? Nu vom fi pururi războiţi de draci? Cu adevărat, ispitele vor dăinui, dar nu în suflet, ci în afara lui. În sufletul curăţit prin rugăciune nu-şi mai află hrana răutăţii lor şi surghiunite şi vlăguite nu ne mai războiesc ca mai înainte. „Iscodit-au fărădelegi şi au pierit când le iscodeau, ca să pătrundă înlăuntrul omului şi în adâncimea inimii lui" (Psalmul 63, 6-7).

(Jean-Claude Larchet, Ține candela inimii aprinsă. Învățătura părintelui Serghie, Ed. Sophia, București, 2007, p. 121)

[ioan67]

În prealabil postat de cristiboss56

Cu adevărat, ispitele vor dăinui, dar nu în suflet, ci în afara lui.

O precizare remarcabila!
Si totusi sufletul va fi razboit, pana la sfarsit...

[cristiboss56]

În prealabil postat de ioan67

O precizare remarcabila!
Si totusi sufletul va fi razboit, pana la sfarsit...

Cu adevărat, va fi războit pana la sfârsit :)

[cristiboss56]

Cand va rugati seara, nu uitati sa aratati, in rugaciunea catre Duhul Sfant, cu toata sinceritatea si cu zdrobire de inima, pacatele in care ati cazut in timpul zilei. Prin cateva clipe de pocainta fierbinte, Duhul Sfant va va curati de toata intinaciunea, mai alb decat zapada va va albi, din ochi va vor picura lacrimi de curatire a inimii, acoperiti veti fi cu haina adevarului lui Hristos, uniti cu El, cu Tatal si cu Duhul Sfant.
Ni se intampla uneori in timpul rugaciunii, acasa sau la biserica, sa ne cuprinda un fel de slabiciune a sufletului si a trupului; sufletul ni se face atunci neputincios, rece, neroditor, ca un templu pagan pustiu si desert. Dar indata ce ne incordam inima intr-o rugaciune sincera, indreptandu-ne-o catre Dumnezeu impreuna cu mintea, cu o credinta vie, indata sufletul prinde viata, se incalzeste, devine roditor. Si ne cuprinde deodata, o stare de pace, de usurare, de umilinta, un foc launtric sfant; incep sa ne picure din ochi lacrimi si sa ne para rau din tot cugetul ca L-am maniat pe Stapanul Cel Preabun cu pacatele noastre. Cata lumina in inima si in minte, ce bogat suvoi de apa vie ne inunda inima, putand sa se reverse de acolo nestanjenit, in cuvinte rostite sau scrise cu condeiul ori cu creionul pe hartie! Pustiul din suflet incepe sa infloreasca precum un crin o data cu venirea Domnului in inima. De ce oare nu ne indreptam mai des sufletele spre Domnul? Cata pace si cata liniste ne pregateste Domnul in locasurile Sale! “Cat este de mare multimea bunatatii Tale, Doamne, pe care ai gatit-o celor ce se tem de tine“ (Psalmul 30,20).
Monahia Parascheva