Richard Dawkins

În prealabil postat de AlinB

Probabil ca nu. Sau nu cu acelasi discernamant.



Depinde ce aberatie numesti tu asa sofisticat si pretentios.

Daca te referi la stiinta, ea este modesta, nu pretinde ca este in cautarea lui Dumnezeu, cu atat mai putin sa demonstreze ceva in aceasta directie.
Doar ateii au pretentia ca ar face si ar demonstra lucruri pe care nu le faci si nu le demonstreaza - in incercarea de a-si justifica propria religie.

Daca Dawkins ar fi un om de stiinta, ar fi unul respectabil. Faptul ca incearca in mod patetic sa manipuleze stiinta intr-un mod atat de jenant, arata ca respectul de care se bucura, in special pentru ateismul sau ridicol, nu poate veni decat din partea ignorantilor.

A spus cumva Dawkins ca stiinta e in cautarea lui Dzeu?
In ce sens manipuleaza stiinta? Ce ii face?

[Dumitru73]

În prealabil postat de topcat

A spus cumva Dawkins ca stiinta e in cautarea lui Dzeu?
In ce sens manipuleaza stiinta? Ce ii face?

O face sa fie mai vizibila.

[Imogene]

În prealabil postat de anna21

Un interviu interesant:
http://www.fixed-point.org/index.php...-lennox-debate
Mi se pare ca Lennox ii este superior in profunzimea raspunsurilor. (din pacate nu-l gasesc tradus, dar ei vorbesc rar si clar..:) )

Foarte bun debate.

[hmiron]

Mie imi place accentul lui britanic.

[HoratiuM]

Tipul este îngrozitor de mediocru, previzibil, plicticos, pe alocuri de-a dreptul idiot şi mereu sofistic şi contradictoriu. I-am citit în bună parte "The God Delusion". E una dintre cele mai bogate colecţii de cretinisme peste care mi-a fost dat să nimeresc. Habar nu are de teologie şi filosofie, dar se amestecă şi îşi dă neavizat, efectiv ignorant, cu părerea - în cel mai bun caz, nu cunoaşte decât Hume, Hobbes şi Locke; n-a pus mâna în viaţa lui pe Platon, Aristotel, Spinoza, Leibniz, Descartes, ce să mai spun de Kant sau Hegel etc. etc.. Enormităţile se ţin lanţ. În materie de epistemologie bâjbâie şi scoate platitudini învăţate pe de rost la şcoala empirismului britanic şi contaminate de lipsa de perspectivă a lui Popper, uneori de irelevanţa idioată a vreunui Konrad Lorenz sau de mediocritatea pompoasă a unui Carl Sagan. Fireşte, cuvântul de ordine este "evidence", adică "empirical evidence". Şi o spune cu atâta emfază încât ai fi în stare să juri că nu a auzit în viaţa lui de "proof" şi de principiul raţiunii suficiente. Ca să nu mai punem la socoteală că empirismul însuşi este una dintre cele mai dogmatice paradigme para-ştiinţifice întrucât este un banal caz de petitio principii.

Ce este cu adevărat înfricoşător este că impostorul ăsta are o incredibilă priză la intelectualul occidental anglo-american. Ceea ce ne spune multe despre nivelul acestui intelectual în genere - care e dezolant. Şi, prin contrast, despre nivelul de cultură al "religioşilor" din societăţile respective - care e catastrofic.

În orice caz, cel avizat nu poate să rămână mult timp uimit. În fapt, aceeaşi şcoală de gândire - empirismul - s-a divizat, la anglo-americani, în religioşi-creaţionişti şi atei-evoluţionişti. Sunt una şi aceeaşi paradigmă. Dar se bat unii cu ceilalţi aproape pe viaţă şi pe moarte, ai zice. Dar se menţin constant, totuşi. Anglo-americanii nu au avut oameni remarcabili decât prin excepţie. Şi pe aceştia, fie nu i-au meritat şi îi celebrează fără să le mai continue tradiţia, fie aceşti oameni remarcabili sunt suficient de mediocri pentru standardele continentale de gândire încât să nu fie luaţi în seamă. Marile genii pe care le-au produs au fost predmoninant literare, nu filosofice sau ştiinţifice (cazul Poe, cazul Shakespeare).

În fine, tabloul e complicat. Am încercat numai să dau câteva hinturi, poate nu cele mai importante sau sugestive despre cum a fost posibil un om ca Dawkins.

[horatiu.miron]

Dawkins a fost criticat pentru ca este ceea ce multi numesc "rockstar atheist". Si este! Scrie carti cu titluri atatatoare, apare pe la televizor, e platit bine sa apara la dezbateri, calatoreste peste tot ca sa-si promoveze scrierile, si-a facut ONG ca sa promoveze ateismul. Ce sa mai, ar putea sa se lase de biologie si sa traiasca exclusiv din conferinte si carti despre ateism, daca ar dori.

Sunt reale acuzatiile lui HoratiuM de mai sus? Habar nu am. Nu am studiat filosofia in asemenea masura ca sa pot da un raspuns. Ce stiu sigur, insa, este ca disputa teism-ateism se desfasoara pe o multitudine de planuri, de la discutii intre prieteni pana la showuri televizate si dispute academice. Desi ma consider ateu, pot spune cu mana pe inima ca la un moment dat disputa ajunge in niste ape tulburi, unde daca nu esti filosof de meserie nu intelegi nimic.

Dawkins fie a scris The God Delusion intr-un limbaj care sa fie pe intelesul omului de rand, fie se face vinovat de ce zicea mai sus HoratiuM. In ambele cazuri eu il apreciez, pentru ca a reusit sa popularizeze ateismul si a facut multi oameni sa-si puna intrebari in privinta credintelor pe care le au.

Sunt sigur ca pentru cine doreste atei mai bine pregatiti filosofic decat Dawkins e plina balta de peste. Dar apar ei la TV? Scriu ei carti pentru mase? Sunt ei figuri publice controversate? Nu, pentru ca nu e rostul lor acesta, asa cum nici rostul lui Dawkins nu e sa fie mai bun ca marii filosofi ai lumii.

[HoratiuM]

În prealabil postat de horatiu.miron

Dawkins fie a scris The God Delusion intr-un limbaj care sa fie pe intelesul omului de rand, fie se face vinovat de ce zicea mai sus HoratiuM. In ambele cazuri eu il apreciez, pentru ca a reusit sa popularizeze ateismul si a facut multi oameni sa-si puna intrebari in privinta credintelor pe care le au.

Sunt sigur ca pentru cine doreste atei mai bine pregatiti filosofic decat Dawkins e plina balta de peste. Dar apar ei la TV? Scriu ei carti pentru mase? Sunt ei figuri publice controversate? Nu, pentru ca nu e rostul lor acesta, asa cum nici rostul lui Dawkins nu e sa fie mai bun ca marii filosofi ai lumii.

În primul rând eu nu văd nici un motiv de bucurie sau apreciere în răspândirea ateismului când se bazează pe lipsa de cultură a relativismului inept sau a monismului materialist, adică pe un dogmatism şi un sistem de prejudecăţi echivalent tocmai celui pe care pretinde că-l identifică şi combate. Şi eu am fost un ateu radical odată. Şi chiar anticreştin. Dar mi-am dat seama că fără o ontologie fundamentală nu voi putea niciodată să am nici curajul şi nici înţelegerea propriei mele poziţii. Or, ontologia m-a făcut să mă îndrept către filosofie, iar acolo am reuşit să-mi pun problemele în mod ireductibil şi să ridic chestiunea totalităţii sau a fundamentului a tot ceea ce se află în fiinţă sau în nefiinţă. După câţiva ani chinuitori de îndoială şi investigaţii am reuşit să ajung la concluzia că trebuie să existe o Fiinţă absolută care nu mai este un zeu sau o entitate determinată, limitată, finită. Şi asigur pe oricare om care este doritor să facă ontologie serioasă că nici nu se poate ajunge la o altă concluzie - dacă îţi duci raţionamentele până la capăt şi ai curajul să admiţi că ai greşit atunci când descoperi că ai făcut-o.

- Or, ateismului i se poate recunoaşte acest merit: acela de a exorciza norii de fum ai concepţiilor şi reprezentărilor neclare sau determinate, de a face o reducţie fenomenologică şi de a ajunge la problema fundamentală a nedeterminării. De aici încolo pot să meargă mai departe doar aceia care au curajul de a-şi spune că oricând suntem sub puterea autoînşelării dacă nu ajungem la un răspuns final, care, adică, să îşi adeverească substanţa chiar acolo şi când este pus sub îndoială - iar acesta este singurul semn al certitudinii de care dispunem.

Însă cei care ajung (dacă ajung...) la problema nedeterminării trebuie să lase şi ateismul şi teismul la uşă pentru a da ocazia faptelor inteligibile să îşi facă ele însele cunoscute esenţa, fără intervenţia sau prejudecata celui care le cercetează, de orice fel ar fi ea. Teismul - dacă se mai poate numi astfel - la care se ajunge prin răspunsul la problema nedeterminării, depăşeşte orice fel de confuze reprezentări asupra lumii sau a fundamentului său. De aici încolo poate, numai, să înceapă adevărata cunoaştere, indiferent că vorbim despre ştiinţă sau filosofie.

Cam acesta este meritul ateismului şi necesitatea lui în biografia unui viitor credincios autentic. Pentru că adevărata credinţă întotdeauna vine numai şi numai prin îndoială.(!) Paradox asupra căruia nu meditează, vai!, nici credincioşii, dar nici aceia care se pretind atei.

În al doilea rând, dacă e să vorbim despre atei mai "tari" decât Dawkins, daţi-mi voie să mă îndoiesc. Cine? B. Russell? Voltaire? Hume? Herbart? Despre oricine ar fi vorba, nu poate sări peste problema nedeterminării ontologice şi felul în care o asumă îi va revela întregul mod de a gândi. Iar ateismul care este profesat - o!, îl ştiu pe de rost!, eu însumi îl practicam cu minuţie! - întotdeauna refulează această problemă şi se întoarce numai ca mod de gândire simptomatic al acestei refulări. Deci, daţi-mi voie să mă îndoiesc asupra noutăţii pe care ar putea s-o aducă la lumină vreun ateu sau altul. Toţi cei pe care i-am cunoscut îşi trăiau necredinţa într-un neverosimil somn dogmatic în raport cu problema fundamentală a cunoaşterii şi a fiinţei. Şi, ca fapt divers, foarte puţini au fost în stare să aibă curiozitatea măcar să treacă prin marea filosofie într-un mod riguros. Oricum, asigur pe oricine că încă nu am întâlnit vreun ateu care să fie în stare să îmi arate că a înţeles măcar în mod coerent idealismul german, de pildă - Kant sau, încă şi mai greu, un Hegel. Încă nu am întâlnit ateul care să aibă forţa interioară prin care să parcurgă măcar primele pagini din "Fenomenologia Spiritului" sau "Ştiinţa Logicii" şi să le înţeleagă. De regulă, cei pe care i-am întâlnit nu doar ignorau cu voioşie aceste lecturi fundamentale, dar le şi dispreţuiau, fiind complet depăşiţi de faptul că tocmai ignoranţa lor îi obliga să repete toate erorile de concept analizate şi depăşite de astfel de scrieri.

În final voi confirma, da, că rolul lui Dawkins nu e acela de a fi mai bun decât filosofii lumii. Demonstrează el însuşi că e incapabil de o asemenea performanţă. Cu toate că, în ciuda a ceea ce credeţi Dvs., tocmai asta şi încearcă. Iar aici se arată mediocritatea şi impostura lui patente. Pur şi simplu pretinde o vocaţie pe care nu o are. Şi sfârşeşte, inevitabil, în sfânta mediocritate. Aş îndrăzni să pariez că peste o sută de ani nimeni nu îşi va mai aminti de el, dacă nu ar fi destul de evident că nu voi mai fi pe atunci în viaţă.

[cocacoc]

Credeam ca raspandirea ateismului se bazeaza pe cresterea IQ-ului si nu pe nu stiu ce prejudecati/dogme si ignorarea nu stiu caror probleme fundamentale din imaginatia cuiva .

[HoratiuM]

În prealabil postat de cocacoc

Credeam ca raspandirea ateismului se bazeaza pe cresterea IQ-ului si nu pe nu stiu ce prejudecati/dogme si ignorarea nu stiu caror probleme fundamentale din imaginatia cuiva .

Ei bine, se pare că v-aţi înşelat. Problemele fundamentale "din imaginaţia" unui Kant sau Hegel sau Platon sunt cele care au revoluţionat modul de gândire al societăţii şi al ştiinţei pentru că sunt probleme perene de care se loveşte orice om care nu se hrăneşte numai cu digestia ultimelor clişee "de pe piaţă". Numai cei care duc o cronică lipsă de imaginaţie îşi închipuie că pot să treacă pe lângă aceste probleme de parcă nici măcar n-ar exista.

Dar, mă rog, simptomul ăsta ateist este în plină contagiune. Şi se pare că molima nu se va stinge prea uşor. Poate chiar deloc.

[horatiu.miron]

HoratiuM, sunt sigur ca s-ar gasi persoane care sa te contrazica, care sa aiba o parere diferita de a ta, la care sa fi ajuns intocmai ca tine, prin ceea ce ei sustin ca este rationament clar si curat. Doar pentru ca tu nu poti sa vezi lucrurile altfel nu inseamna ca concluziile tale reprezinta adevarul.

Dawkins popularizeaza ateismul printre cei ce cred, printre asa-zisii moderati. El nu e un ateu pentru atei. Cei care-l citesc si carora li se pare interesant ce are de zis pot sa treaca mai departe la scrieri mai serioase, nu e nevoie sa fie intru-totul de acord cu dansul.

De fapt, cred ca orice persoana educata trebuie sa-si rezerve cel putin odata in viata timp pentru a explora problema divinitatii. Tocmai de-aia exista scriitori ca Dawkins cau C.S. Lewis. Filosofii sunt sigur ca nu duc nici ei lipsa de material, iar a te cobori de pe piedestal ca sa critici scrierile pentru mase e ca si cum savantii din Geneva de la LHC s-ar plange ca Stephen Hawking nu a inclus domonstratii matematice avansate in "O scurta istorie a timpului".