Iubirea pentru Dumneyeu

[silverstar]

Iubirea pentru Dumnezeu

Multi dintre noi credem ca-L iubim pe Dumnezeu. De aceea mergem la biserica si ne inchinam cu smerenie, aprindem lumanari si speram ca lumina lor sa ne scoata din intunericul in care ne simtim ca-n cusca. Tinem posturi, avem adesea zeci de icoane agatate de pereti si cruci ascunse in san sau in buzunare, dar ne aducem aminte de ele doar atunci cand suntem raniti si cand nu mai avem paine. Cand suntem respinsi si cand lacrimile ne invadeaza dureros. Cum se face, insa, ca Dumnezeu nu mai apare cu atata putere in situatii banale? Adica, atunci cand criticam cu duritate actiunile prietenilor sau ale partenerilor de viata si cand ne uitam chioras catre casa vecinului nostru. Cand dintr-o singura suflare azvarlim cu ura de moarte sabia catre cel ce ne spune un adevar. Cand avem succes in viata si cand obtinem ceea ce ne dorim! Atunci suntem obisnuiti sa zicem: “ Ah, este doar meritul meu!”. Dumnezeu iese din zaruri si, cand vine declinul in viata, ne intoarcem spasiti spre rugaciune si ne aducem aminte ca-L iubim, totusi pe Dumnezeu.

Ce este, de fapt, iubirea pentru D-zeu si cum Il putem noi iubi pe D-zeu? Vrea El iubirea aceasta pentru Sine? Este in cererea Sa de a fi iubit un orgoliu nemasurat? Oare de ce ne pedepseste D-zeu pentru neiubire? Dar, oare, ne pedepseste insusi Dumnezeu? Acestea sunt doar cateva dintre intrebarile care ne bantuie pe fiecare dintre noi si, adesea, pare ca nu avem raspunsuri pentru ele. Totusi, ele exista si sunt simple desfasurari ale intuitiei, ale comunicarii sufletesti pe care o avem cu D-zeu. Un mare psihanalist, Carl Gustave Jung, spunea: “Eu nu cred ca exista Dumnezeu. Eu sunt sigur ca exista.” De la siguranta aceasta pleaca iubirea noastra pentru Dumnezeu, credinta si insasi schimbarea fundamentala a vietii noastre. Noi nu putem iubi un barbat sau o femeie despre care nu stim ca exista. Numai dupa ce ne intalnim cu el sau cu ea simtim si traim cu infrigurare iubirea. Dar, inainte de a/o iubi, noi avem nevoie sa stim ca exista. Dar, ce inseamna a-L iubi pe Dumnezeu? Sa nu credeti ca El a ramas ascuns si abstract de dragul jocului, nici pentru a ne pune noua mintile pe bigudiuri. Nu, Dumnezeu n-a vrut sa ne tulbure prin absenta-I “corporala”, ci doar sa intelegem ca “a-L iubi pe el inseamna a-L gasi in fiecare fiinta ce ne este alaturi, a-L gasi in ierburi, in pietre, in aer, in soare, in fulger si in ploaie”. Deci, si in noi insine, si in tot ce ne inconjoara. A-L iubi pe Dumnezeu mai presus de orice (aceasta este porunca intai, nu-i asa?) este secretul primordial al existentei noastre. Prin aceasta, noi stim ca a ne atasa de un lucru anume nu inseamna a-l iubi. A spune: “Nu pot sa traiesc fara barbatul sau femeia aceasta, nu pot trai fara casa aceasta sau fara tara aceasta” inseamna a fi atasat de acel ceva care-ti rapeste dorinta de a trai in absenta lui. Or, cand nu-ti doresti sa mai traiesti fara acel ceva, fara acea fiinta, tu negi existenta lui Dumnezeu in toate celelalte fiinte si lucruri care te inconjoara si care sunt, in esenta lor, Dumnezeu. Iata de ce atasamentul nu este iubire si de ce atasamentul te face sa pierzi lucrul sau omul de care esti atasat.

Dumnezeu nu intervine personal in pierderea ta. El nu spune: “Acest om a gresit, trebuie sa-l pedepsesc”. Nu, Dumnezeu nu este gelos, cum ni-l prezenta Moise. Dumnezeu nu este razbunator. Iisus ne-a adus esenta lui Dumnezeu si a iubirii sale si, prin aceasta, El ne-a adus esenta “Legii lui Dumnezeu”. Universul este coordonat de aceste Legi, care se autodeclanseaza atunci cand le incalcam. In sufletele noastre legile sunt scrise, ca si informatia genetica. Greseala atrage pedeapsa. Si, chiar atunci cand nu gresim, dar credem ca am gresit, legea functioneaza ca si cum am fi gresit. De aceea a iubi inseamna, mai intai, a nu incalca legile inscrise in sufletele noastre. A gandi bine, a face bine, a simti frumos pentru noi si pentru cei din jur. De aceea exista oameni necredinciosi, care au noroc in viata. Ei respecta legea si, prin aceasta, Il iubesc pe Dumnezeu, fara a fi constienti de iubirea aceasta. Ei daruiesc din tot sufletul si, cand nu daruiesc, sunt siguri ca nu trebuie sa faca darul acela. Ei gandesc bine despre cei din jur si despre ei insisi. Ei dau incredere si primesc incredere. Ei dau speranta si primesc speranta. Gelozia, de exemplu, este modul in care noi incalcam legea, caci prin ea nu dam nici incredere, nici speranta. Gelozia este un exemplu de iubire orgolioasa si infipta in pamant cu toata puterea. De aceea ea are ca rezultat conflictele, supararile, tristetile, despartirile si suferinta. A-L iubi pe Dumnezeu inseamna a da din tine tot ce-i mai bun, deopotriva altuia, cat si tie. Dumnezeu nu sta cocotat in Ceruri si asteapta cu ingamfare iubirea noastra pentru El. Dumnezeu canta cand noi il iubim pe celalalt. De aceea spune Iisus: “Cand il veti hrani pe cel sarman, pe mine ma veti hrani. Si cand il veti imbraca pe el, pe mine ma veti imbraca”. Aceasta este iubirea pentru Dumnezeu. Nimic abstract, nimic imposibil. Dumnezeu este aici, pretutindeni. Este in copil, in floare, in cantec, in fiinta iubita, in colegul de serviciu, in presedintele tarii si-n cersetorul de la coltul strazii. Oare au toti acestia ceva abstract, ceva de neinteles? Nu. Neintelegerea se afla in noi insine.

-------------------------------------------
Inainte sa-i convingi, zapaceste-i!

[catalinped]

Frumos spus!

[silverstar]

Asa inteleg eu iubirea pentru Dumnezeu!

[cristiboss56]

Foarte interesant si captivant modul tau de expunere. Ai dreptate in multe privinte si nu stiu ce as mai putea adauga.Totusi cum spui tu despre necredincios care face fapte bune in fine gindeste numai de bine etc. de aceea ii merge bine si Dumnezeu il iubeste.Unii pot deduce ca rugaciunea atunci devine inutila. Ar fi bine sa mai aduci mici lamuriri in aceasta directie. Omniprezenta lui Dumnezeu este clara.Ce nu este inca clar origina universului si in general problemele tangentiale despre asa ceva, chiar si despre Divinitate etc. Te astept oricind pe forum si sint sigur ca sint in asentimentul multora. Creeaza topicuri cit mai multe !

[silverstar]

Ce crezi tu ca este mai util: o fapta crestineasca sau o rugaciune? Eu as spune ca si una si alta. Si totusi, credinta mi-o arat atunci cand hranesc un om flamand sau cand ma pot lipsi de o haina ca sa imbrac un infrigurat.

[cristiboss56]

Asa este. O rugaciune completata cu o fapta buna.Multi din pacate se opresc la rugaciune. Vorba aceea la teorie toti sintem asi, practica ne cam omoara. Apropo : de ce se schimba topicul la nici 20 minute de la afisare?

[silverstar]

Ce vrei sa spui? A intervenit cumva cineva din administratie si ti-a schimbat ceva? Mergi, te rog, la subiectul cu Mos Craciun si vezi ce am scris acolo.

[costel]

Este o durere sa fi singur, insa, marea durere este sa fi singur printre altii. Numai iubind vei fi iubit, numai asa chipul tau devine chipul altora si chipul altora - chipul tau.

[windorin]

În prealabil postat de costel

Este o durere sa fi singur, insa, marea durere este sa fi singur printre altii.

Da, cred si eu ca aceasta este cea mai mare durere. Daca esti singur si te simti singur, un e nimic dureros aici, insa daca esti alaturi de altii si te simti singur, aceasta este un iad prezent inca de aici.

[COLOR=darkred]Salvador Dali[/COLOR], cand a vrut sa picteze iadul, a pictat doi oameni stand spate in spate. Simti ca nu esti singur, ca mai e cineva, insa nu il vezi, nu il auzi, nu poti comunica cu el. Este cea mai crunta singuratate. Aceasta singuratate in doi se simte in unele casnicii, iar atunci iadul incepe sa ia nastere in acea familie.

Singuratatea langa altii este o urmare a faptului ca nu avem dragoste. Cand iubesti in mod real, te simti odihnit langa ce iubesti, chiar daca ce iubesti nu te iubeste in aceeasi masura. [COLOR=darkred]Dragostea pentru Dumnezeu sa se arate in fapta, iar nu in cuvant[/COLOR], iar astfel faptele vor alunga sentimentul de singuratate din inima noastra.