Spiritualitatea ne face fericiti

[silverstar]

[SIZE=3]Studii de psihiatrie - arata ca oamenii care se declara religiosi si sint "prea" religiosi sint dimpotriva mai putin fericiti decit persoanele care nu se declara religioase. Este si firesc - fanatismul = nefericire. Dogma religioasa e una si spiritualitatea altceva. Personal - cred ca orice religie are nevoie de re-formare. Religiile au aparut intr-o vreme in care "neocortexul" nu era foarte dezvoltat la om, o vreme in care doar sistemul "hipocamp-amigdala-sist limbic" (adica emotiile si instinctele primare) era dezvoltat si ca atare - religiile au dat unele Legi de convietuire in societate. (O paranteza sistemul limbic ne ajuta in integrarea emotiilor noastre insa ne si incurca in anumite momente - eu ma refer aici la momentele in care ne incurca).
Acum, avem pretentia ca neocortexul este mult mai dezolvat si ca atare "nu ucidem" din ratiuni pur sociale si de umanitate, nu pentru ca scrie intr-o carte sfinta sau ca spune mama/tata/bunica/vecinul. Avem pretentia ca gindim - s-o si demonstram.
Cioran spunea ceva de genul: pe nefericit nu il ajuta Dumnezeu. Sint si astazi persoane care dau vina pe Divin, pe soarta, pe "conditiile aspre de viata" pentru faptul ca ele insele nu sint fericite, multumite, implinite, indestulate, satisfacute (profesional si afectiv). Din pacate, deseori religia e folosita ca o arma, scuza, cirja si ne face sa ne simtim ne-ajutorati, ca si cum Altcineva de sus, sau Statul eventual ar fi responsabul pentru ceea ce ni se intimpla.
La polul opus - spiritualitatea autentica = indestulare materiala si spirituala, inteligenta, empatie, pace interioara, intelepciune, marinimie si altele (adaugati dvs).
Unul dintre proverbele ok din cultura romana este "Dumnezeu iti da insa nu-ti baga si in traista"!

Cris A Levitchi psihoterapeut [/SIZE]

In vremurile cele de pe urma, multi prooroci mincinosi vor aparea.
Credinta nu e obligatorie; Dumnezeu nu ne obliga sa fim ai Lui. La fel nici mantuirea nu e obligatorie; Dumnezeu insa se indura de noi.
Psihoterapeutul vede lucrurile prin prisma sa, fara a fi preocupat de mantuirea noastra. Deci neglijeaza partea cea mai importanta a vietii noastre.

[silverstar]

În prealabil postat de Anca-Miha

In vremurile cele de pe urma, multi prooroci mincinosi vor aparea.
Credinta nu e obligatorie; Dumnezeu nu ne obliga sa fim ai Lui. La fel nici mantuirea nu e obligatorie; Dumnezeu insa se indura de noi.
Psihoterapeutul vede lucrurile prin prisma sa, fara a fi preocupat de mantuirea noastra. Deci neglijeaza partea cea mai importanta a vietii noastre.

[COLOR=green]Nu-i adevarat, nu neglijeaza deloc si art mi se pare bine argumentat. Puterea de a fi fericiti sta in noi, nu trebuie sa asteptam nimic de la nimeni. Si acest lucru l-am spus si eu pe aici, fara sa fiu psiholog. [/COLOR]
[COLOR=green]Si se mai spun niste lucruri foarte adevarate si utile pentru viata laicilor. [/COLOR]
[COLOR=green]Stiu ca art va fi inteles si apreciat de multi colegi de pe forum.[/COLOR]

[C.tin]

Nu reiese nimic din el! O confuzie totala....
Oamenii "religiosi" nu se pun in aceeasi oala, fiindca nu toti isi duc "crucea" la fel!

Modul ortodox de traire, e trairea autentica dovedita in timp de Sfintii Parinti ! Fara Crucea rabdata cu bunavoire, nu se ajunge la adevarata fericire, la PACEA DESAVARSITA, la spiritualitatea autentica ! Si daca nu s-a trecut prin Cruce, atunci e cu siguranta vorba doar de fericirea de sub buric...

[silverstar]

În prealabil postat de C.tin

Nu reiese nimic din el! O confuzie totala....
Oamenii "religiosi" nu se pun in aceeasi oala, fiindca nu toti isi duc "crucea" la fel!

Modul ortodox de traire, e trairea autentica dovedita in timp de Sfintii Parinti ! Fara Crucea rabdata cu bunavoire, nu se ajunge la adevarata fericire, la PACEA DESAVARSITA, la spiritualitatea autentica ! Si daca nu s-a trecut prin Cruce, atunci e cu siguranta vorba doar de fericirea de sub buric...

[COLOR=green]Cele scrise de tine sunt valabile, aplicabile dooar maicutelor si calugarilor care vietuiesc la manastiri. In viata laica asa ceva nu este posibil si, oricat s-ar stradui cineva sa ma convinga, n-o sa cred ca traieste ca un ascet pentru ca viata, lumea e plina de tot felul de tentatii. Lumea isi are legile ei... Călugării şi măicutile legile lor...[/COLOR]
[COLOR=green][/COLOR]
[COLOR=green]Nu mai incerca sa convingi ca rata.mpunge ca oricum, nu te crede nimeni... [/COLOR]

[MarinaAlca]

Cea mai buna prietena a mea de acum cativa ani (mama mea spirituala)...impeuna cu care am batatorit caile bisericilor si manastirilor, in cautarea Lui, impreuna cu care am trait multe bucurii spirituale dar si scarbe si nevointe... aceasta persoana a ajuns sa traiasca, in lume fiind,o viata de ascet.Relatia noastra s-a distrus, a devenit intoleranta, exagerata, dura in grai cu cei din jur, absolut respingatoare fata de cei mai putin induhovniciti... multa lume se plange de comportamentul sau.
Asa incat, sa imi fie cu iertare, daca asta presupune a fi "credincios" atunci mai bine..........

[silverstar]

În prealabil postat de MarinaAlca

Cea mai buna prietena a mea de acum cativa ani (mama mea spirituala)...impeuna cu care am batatorit caile bisericilor si manastirilor, in cautarea Lui, impreuna cu care am trait multe bucurii spirituale dar si scarbe si nevointe... aceasta persoana a ajuns sa traiasca, in lume fiind,o viata de ascet.Relatia noastra s-a distrus, a devenit intoleranta, exagerata, dura in grai cu cei din jur, absolut respingatoare fata de cei mai putin induhovniciti... multa lume se plange de comportamentul sau.
Asa incat, sa imi fie cu iertare, daca asta presupune a fi "credincios" atunci mai bine..........

[COLOR=green]Societatea, comunitatea in care traiesti, chiar si familia marginalizeaza si, uneori chiar si elimina persoanele care se abat de la legile omenesti. [/COLOR]
[COLOR=green]Asa cum cred ca se intampla in manastiri cand cineva care a facut huramant de credinta si ascultare, se abate de la legile extrem de rigide ale vietii manastiresti.[/COLOR]

[MarinaAlca]

Ma intristeaza tare mult aceasta intamplare din viata mea... acesata fiinta a ramsa in inima mea inca o pretuiesc si incerc sa ii inteleg comportamentul.Insa am asa o durere in suflet!!!!!!(cand ma gandesc la ea)

Poti fi fericit si in lumea ta daca nu esti gol pe dinauntru.

În prealabil postat de silverstar

[COLOR=green]Nu-i adevarat, nu neglijeaza deloc si art mi se pare bine argumentat. Puterea de a fi fericiti sta in noi, nu trebuie sa asteptam nimic de la nimeni. Si acest lucru l-am spus si eu pe aici, fara sa fiu psiholog. [/COLOR]
[COLOR=green]Si se mai spun niste lucruri foarte adevarate si utile pentru viata laicilor. [/COLOR]
[COLOR=green]Stiu ca art va fi inteles si apreciat de multi colegi de pe forum.[/COLOR]

Sunt convinsa ca unii iti vor da dreptate, nici un dubiu in aceasta privinta, cu conditia ca iti dedici viata numai trairilor si visurilor tale. Vorbesc acum la modul general.

Imagineaza-ti insa ca la un moment dat cineva se imbolnaveste grav; oare nu trebuie sa schimbe ritmul de viata? Nu trebuie sa isi schimbe activitatea, hrana, chiar atitudinea fata de viata, intrucat dintr-odata iti dai seama ca esti in situatia de a o pierde?!?
La fel si credinta vine odata cu diagnosticul "pacatos", pe care ti-l dai singur. Devenind constient de gravitatea "bolii" numita necredinta si pacatosenie, prin care poti pierde totul, incepi sa iti schimbi nu numai alimentatia, tinand posturile de peste an, dar si atitudinea. Incepi sa lucrezi la propria ta curatire de pacate. De aici incep alte schimbari; vezi altfel lucrurile, caci daca continui pe vechiul fagas, risti sa te pierzi pe tine.
Apropierea de Dumnezeu si lucrarea Lui asupra ta, te pune in legatura cu cel mai mare psihanalist, care este insusi Dumnezeu.

Chiar si conceptul de fericire se schimba; ea nu mai rezulta din satisfacerea nevoilor trupesti si a orgoliilor, ci din curatirea de pacate, oricat de mult te solicita si oricat de greu este acest lucru. Este cu adevarat o fericire sa constati ca ai scapat de un pacat care te-a tiranizat o viata. Si este o fericire de durata, nu ca cea pe care o obtii prin satisfacerea simturilor, si care pe cat e de scurta, pe atat de mare gol lasa in urma ei, cerand obsesiv repetarea.
Este adevarat insa, ca viata credinciosului este mai grea, mai plina de responsabilitate fata de sine si fata de altii; mai putin superficiala, chiar mai serioasa. Poate de aici s-a tras concluzia ca cel credincios e aparent mai putin fericit. In unele situatii grele e o fericire sa mai ai speranta in mila lui Dumnezeu.