mesaj de la noul ierusalim

[vsovivi]

În prealabil postat de Alin27

Noi am facut tot raul din lume, si tot noi am mintit pentru el. Rasplata este acest razboi mondial pentru tot ce am facut...

Omul si-o face cu mana lui. "Si a privit omul toate cate le-a facut si a fost foarte multumit de toate cate le-a facut."

Ne meritam soarta prieteni, razboi , foamete , boli,..... omul a dorit de la inceput ...moartea si nu viata...

Aşa e, şi omul s-a făcut că e om... şi a dat uitării pe Dumnezeu şi a dat apoi lumii de ştire, că... totuşi există... blestem... de la tinereţe până la moarte...

Și-apoi firește... ecoul papagalului:
„ Eu știu c-ai să mă-nșeli chiar mâine, dar fiindcă azi ești suspărată, am să te iert, e vechi păcatul,.. și nu ești prima... vinovată. (Versiuniune după Minulescu, modificartă.)

Și placa:

''...placa stricată, aia cu zmeus:

„Deci nu te mai agita dejabba, că oricum nu te mai cred!

Şi oricâte p-ape vei arunca din guriţă după copiii lui Dumnezeu, să fii pregătită că la un momendat se vor întoarce toate val vârtej asupra ta... săramnă amăgită de cel rău. ”''”

Așa că iubește-Mă draga mea... dușmancă...”

[vsovi]

Așa că nu te mai juca cu idolul până când crezi tu că va scoate bellaurul ăla fum pe gurițe... ci adu-ți mai bine aminte de noi... de cât am așteptat... ca să dansăm... împreună... o, draga Mea Românikaa... și nu te mai juca... cu focool... ca să nu ajungi ca pasta.

[vsovivi]

În prealabil postat de vsovi

Așa că nu te mai juca cu idolul până când crezi tu că va scoate bellaurul ăla fum pe gurițe... ci adu-ți mai bine aminte de noi... de cât am așteptat... ca să dansăm... împreună... o, draga Mea Românikaa... și nu te mai juca... cu focool... ca să nu ajungi ca pasta.

Păi cine se joacoacoacă mereu cu idoleul și leul... din tenenerife? Cine?
Și cui îi place la nebunie picajul de la mare înălțime? Picajul cel de după zborul spre înalt...
Miiiieeeee? Eu cred că țieeeee!

Iar dacă nici ție nu-ți pasă... atunci cui?

Căci cui pe cui și cucui pe cucui... nu se poate scoate! Cu niciun chip... o, draga mea România.

[mariamargareta]

280. Cei 14 magnifici de la Pucioasa (I)

Legenda celor “14 magnifici” pucioşi despre care ani de-a rândul s-a pretins că “aud în primă instanţă Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa” (adică, îl aud la unison cu urechile lor pe “Creator”, vorbindu-le din înaltul Cerului, în şuier de suflare de crivăţ care se coboară deasupra “templului” pucios de la Glodeni-Vale) s-a dovedit a fi o minciună răsuflată. Parafrazând zicătoarea maliţioasă “Cei patru evanghelişti erau trei: Luca şi Matei”, putem spune că la “Noul Ierusalim” de la Pucioasa “cei 14 magnifici erau doar trei: Mihaela şi Nicuşor”. Mai precis, Mihaela pretindea că-L aude pe Dumnezeu vorbindu-i, iar Nicuşor pretindea că Mihaela are dreptate în ceea ce pretinde.

Această minciună colosală a stat permanent la baza înşelătoriei de la “Noul Ierusalim”, chiar şi atunci când vieţuitorii “mânăstirii” care alcătuiau lista iniţială a celor “care auzeau Cuvântul” (a se citi corect: “…despre care se pretindea că aud acel Cuvânt …”) s-au risipit care încotro, iar în “incinta sacră de la Glodeni” n-au mai rămas decât doi: Spiridon Şerban şi fiul său Marian, adică exact alţii decât pretendenţii actuali ai “darului auzirii Cuvântului”, Mihaela şi Nicuşor).

Dar cine erau cei 14 locuitori ai “chibuţului” pucios de la Glodeni, despre care se pretinde din 1990 şi până astăzi că “aud cu urechile lor Cuvântul lui Dumnezeu”?

Iată lista lor:

1. Ilie Bunea (pe atunci, în 1990, el era proprietarul de drept al pământului şi a casei cu etaj în care şi-au găsit găzduire şi adăpost ceilalţi “13 magnifici”, venetici sosiţi de departe ca să se căpătuiască aici, la Pucioasa. Însă Ilie a mai fost proprietar doar câţiva ani; când Mihaela Tărcuţă a preluat “frâiele teleguţei”, ea l-a forţat pe Ilie Bunea să renunţe la casă şi la teren în favoarea “comunităţii” de pucioşi, căreia ea îi dăduse între timp numele de camuflaj “Fundaţia Sfânta Virginia”. Ulterior, Ilie Bunea a fost nevoit să abandoneze complet casa şi grădina în braţele rapacilor lideri pucioşi Mihaela şi Nicuşor, el retrăgându-se la părinţii săi din comuna Maluri, ca să-şi lingă rănile sufletului;

2.-3. Mihaela Tărcuţă şi soţul ei, Milică (Emilian Tărcuţă);

4.-6. Marian Zidaru şi soţia sa Victoria Zidaru, împreună cu fiul lor Simion;

7.-10. Spiridon Şerban cu soţia sa Ioana şi cu copiii minori Marian şi Nuţica;

11.-13.Nicolae Nedelcu cu soţia sa Tanţa (Constanţa Nedelcu) şi fiica minoră Andreea;

14. Sandu Dan, zis “Tataia”, ucenic şi prieten al soţilor Marian şi Victoria Zidaru.

Dar cum să audă ei acum ceva în grădina cu minuni de la Pucioasa dacă, în majoritate, ei nu mai locuiesc în această gădină, iar unul (Simion) a şi murit?

Ar fi fost de aşteptat ca această “sfântă familie”, care număra cândva 14 suflete “primitoare ale Cuvântului” pucios, să dăinuiască până în zilele noastre şi să fie şi să rămână un model inegalabil de frăţietate creştină, de altruism şi de dragoste. Deşi conceptul de “mănăstire” – pe care Mihaela voia cu orice preţ să-l asocieze cu “gospodăria agricolă colectivă” a pucioşilor de la Glodeni – este total impropriu (căci nu s-a mai văzut vreodată vreo mânăstire mixtă, în care să locuiască de-a valma bărbaţi şi femei sub acelaşi acoperiş), totuşi, faptul că ei L-ar fi auzit acolo cu urechile lor pe Dumnezeu vorbindu-le ar trebui să fie un argument serios ca să credem că această existenţă mixtă a “celor 14 aleşi” le-a marcat profund întreaga fiinţă, făcându-i exemple vii de iubire, de toleranţă, de echilibru, de înţelepciune şi de pace. Când colo… lucrurile au stat exact pe dos. Între aceşti 14 “prooroci” a intrat rapid o aşa mâncătorie şi o dihonie şi o intoleranţă şi o ură neîmpăcată, încât s-au risipit toţi ca pleava-n vânt, fugind unii de alţii unde au văzut cu ochii. Aşa cum am mai spus, din formaţia iniţială a celor “14 magnifici” se mai regăsesc la ora actuală între zidurile “mânăstirii”, ca rezidenţi permanenţi, doar doi: Spiridon Şerban şi cu fiul său Marian, care, deşi între timp s-a făcut flăcău în toată puterea, este în continuare poreclit în batjocură “Mormăilă” de către Mihaela. Cu toate acestea, legenda cu “cei 14 aleşi care aud Cuvântul” este pe mai departe vehiculată cu mult tupeu de farseurii de la Pucioasa, în frunte secretarul lor general, tovarăşa Mihaela Tărcuţă, care nu ezită să-i mintă fără să clipească pe vizitatorii curioşi să afle cine aude “Cuvântul lui Dumnezeu” la Pucioasa (unul dintre ultimii “grei” care au fost păcăliţi cu “taina celor 14 aleşi” a fost Cristi Tabără, în celebrul său “interviu” intitulat “Te vezi la Ştirile ProTv: Taina Noului Ierusalim” şi difuzat pe postul Tv pe care îl slujea acum un an).

[vsovivi]

Hai să vă mărturisesc ceva,

Și eu aud Cuvântul, dar nu cu urechile, și nu ca și propoziții sau fraze sau voce sau adiere răcoroasă de vânt, ci doar mă „trezesc”, îmi dau seama, că în sufletul meu a apărut Adevărul, s-a manifestat ceva, a ajuns unda și iată că Îl știu pe Adevărul, ca și cum ar fi trecut prin pământ, prin văzduh, prin ziduri și a ajuns în mintea și în inima mea crescând ca o plantă ce a răsărit din sămânța cea bună, și ca atare am devenit și sunt conștient că Tainic a ajuns și în mine și mereu ajunge și la mine astfel, exact cum o apă curată ajunge la rădăcina plantelor... și treptat, comparînd ceea ce susțineam eu, credeam eu, în diferite momente ale vieții mele cu ceea ce am citit de pe Site-ul lor, am ajuns ca să pricep că erau echivalente și similare, deci parcă chiar știam ce se grăia acolo de către Dumnezeu dar nu eram suficient de conștient și de clar, deci iată cum la sute de Km, Cuvântul ajunge Tainic la oameni, mai devreme sau mai târziu, căci și morții aud Cuvântul Lui Dumnezeu...

Deci e vorba de undă, și cum atunci să nu audă cei ce-L trăiesc în primă instanță? Care trăiesc la Izvorul Dorului... Și cum atunci vă mirați și pentru ce vă tot îndoiți crezând că nu L-ar auzi cei 14 magnifici dacă până și cei din morminte Îl aud? Se aude, vine, și oriceochi Îl va vedea, chiar și cei ce L-au străpuns. E ca un curent electric, „elctroni” și „pozitroni”, „fulgere și trăznete și tunete”, mai mici sau mai mari, ce vin prin apa Vieții și prin Pământul Făgăduinței, prin biserică sau prin afara ei...

Nu vă mint, e ca și când ai pune urechea la pământ, sau pe șină, dar e mult mai tainic... e ca un al 7-lea simț căci al șaselea e o vrăjecmăneală. Cu al 7-lea simț nu-L auzi, nu-L vezi, dar parcă știi ce s-a grăit de sus, căci parcă ai fiii și tu semănat în pământul Adevărului și devi treptat conștient că ceva crește, dreptate și dragoste și cunoașterea Domnului în tine, în inima și viața și în vorbele tale. Și eu sunt la sute de Km de Pucioasa, darmite atunci cei deasupra cărora adie Desăvârșirea cea răcoroasă care stinge focul pătimășiilor jignidoliceștii, care din necredință și răzbunare nu mai vor să recunoască pe Sfântul Iertării și Milostivirii și Păcii.

[mariamargareta]

În prealabil postat de vsovivi

Hai să vă mărturisesc ceva,

Și eu aud Cuvântul, dar nu cu urechile, și nu ca și propoziții sau fraze sau voce sau adiere răcoroasă de vânt, ci doar mă „trezesc”, îmi dau seama, că în sufletul meu a apărut Adevărul, s-a manifestat ceva, a ajuns unda și iată că Îl știu pe Adevărul, ca și cum ar fi trecut prin pământ, prin văzduh, prin ziduri și a ajuns în mintea și în inima mea crescând ca o plantă ce a răsărit din sămânța cea bună, și ca atare am devenit și sunt conștient că Tainic a ajuns și în mine și mereu ajunge și la mine astfel, exact cum o apă curată ajunge la rădăcina plantelor... și treptat, comparînd ceea ce susțineam eu, credeam eu, în diferite momente ale vieții mele cu ceea ce am citit de pe Site-ul lor, am ajuns ca să pricep că erau echivalente și similare, deci parcă chiar știam ce se grăia acolo de către Dumnezeu dar nu eram suficient de conștient și de clar, deci iată cum la sute de Km, Cuvântul ajunge Tainic la oameni, mai devreme sau mai târziu, căci și morții aud Cuvântul Lui Dumnezeu...

Deci e vorba de undă, și cum atunci să nu audă cei ce-L trăiesc în primă instanță? Care trăiesc la Izvorul Dorului... Și cum atunci vă mirați și pentru ce vă tot îndoiți crezând că nu L-ar auzi cei 14 magnifici dacă până și cei din morminte Îl aud? Se aude, vine, și oriceochi Îl va vedea, chiar și cei ce L-au străpuns. E ca un curent electric, „elctroni” și „pozitroni”, „fulgere și trăznete și tunete”, mai mici sau mai mari, ce vin prin apa Vieții și prin Pământul Făgăduinței, prin biserică sau prin afara ei...

Nu vă mint, e ca și când ai pune urechea la pământ, sau pe șină, dar e mult mai tainic... e ca un al 7-lea simț căci al șaselea e o vrăjecmăneală. Cu al 7-lea simț nu-L auzi, nu-L vezi, dar parcă știi ce s-a grăit de sus, căci parcă ai fiii și tu semănat în pământul Adevărului și devi treptat conștient că ceva crește, dreptate și dragoste și cunoașterea Domnului în tine, în inima și viața și în vorbele tale. Și eu sunt la sute de Km de Pucioasa, darmite atunci cei deasupra cărora adie Desăvârșirea cea răcoroasă care stinge focul pătimășiilor jignidoliceștii, care din necredință și răzbunare nu mai vor să recunoască pe Sfântul Iertării și Milostivirii și Păcii.

"Mărturisirea" ta este ... vorba lui Cristi Tabără, tulburătoare. Îţi mai rămâne să pui mâna pe un caiet şi să aşterni tot ce auzi. Apoi să-ţi faci un site intitulat "Cuvântul lui Dumnezeu auzit de Vsovi" şi să publici ceea ce ai auzit venind din cer. Apoi să faci ceva schimb de idei cu pucioşii, că ei ţi-ar putea dărui din experianţa lor bogată şi inventivă.
P.S. Poate scoţi şi o carte cu numele "Evanghelia după Vsovi". Ar fi cazul , celelalte s-au cam prăfuit.

[mariamargareta]

280. Cei 14 magnifici de la Pucioasa (II)

Să-i luăm pe rând.

1. Ilie Bunea a fost înşelat în aşteptări de Mihaela Tărcuţă în mai multe rânduri, până ce a fost adus la disperare. La începuturile farsei intitulată “Noul Ierusalim”, prin anii ‘90, Ilie a fost promovat de Mihaela ca unic “preot-slujitor al lucrării” de la Pucioasa, pe o “temelie” pusă de “proorociţele” Verginica (între anii 1955 şi 1980) şi Maria (începând cu anul 1982). Ulterior, Mihaela Tărcuţă a mai promovat doi “preoţi” în persoana lui Spiridon Şerban şi respectiv Nicolae Nedelcu, lansând cu acest prilej conceptul de “triumvirat sacru” sau “troiţă sfântă”, şi stabilind totodată ca “primul între egali” să rămână tot Ilie. Cu trecerea anilor, Mihaela a alunecat într-o simpatie maladivă şi un favoritism deşănţat, dirijate ţintit înspre Nicolae Nedelcu, pe care ea a început să-l alinte cu numele “Nicuşor” şi pe care l-a promovat rapid ca “mâna ei cea dreaptă” şi totodată “singura ei mână”. Din acest moment Nicuşor era în ochii ei ca un giuvaer de neegalat, iar ceilalţi doi “preoţi” (Ilie şi Spiridon) au căzut treptat în dizgraţia făţişă a Mihaelei. Nicuşor a uzurpat titlul neoficial de protos, deţinut până atunci de Ilie Bunea, motiv pentru care între ei a izbucnit un conflict bărbătesc, aţâţat de această “Elena din Troia a Dâmboviţei”. Cel mai adesea verbal, dar şi cu unele accente contondente uneori, acest conflict s-a dovedit – odată cu trecerea anilor – a fi ireconciliabil. În acest conflict surd, dar deloc mut, Mihaela i-a ţinut partea făţiş lui Nicuşor, denigrându-l metodic şi săpându-l pe Ilie Bunea în faţa tuturor adepţilor pucioşi, perseverând în exagerări şi chiar falsificând fără scrupule realitatea. Când toţi adepţii s-au obişnuit să-i vadă zi şi noapte pe noii lideri pucioşi, aceşti doi Pat şi Pataşon, nedespărţiţi şi neîmpărţiţi, neamestecaţi şi neschimbaţi, lipiţi ca marca de scrisoare, Mihaela l-a “cooptat la tron” şi l-a avansat pe “Nicuşiţă al ei” la rangul de “prooroc” şi de “arhiereu”, devenind amândoi “cei doi fii unşi”, sau “solii lui Dumnezeu care primesc Cuvântul din cer”. Deşi Nicolae Nedelcu şi-a arătat pe faţă o ostilitate neîmpăcată faţă de Ilie Bunea – inclusiv prin exprimarea rostită odată printre dinţi, la mare mânie: “ Mai bine îl omoram cu mâna mea! Intram şi eu în puşcărie, dar se termina odată cu povestea asta!”, Mihaela susţinea sus şi tare în faţa tuturor pucioşilor că “Nicuşor este o biată victimă a răutăţii, obtuzităţii şi gosolăniei ţărăneşti a lui Iliuţă”.
Acest Iliuţă – căci aşa îl alinta Mihaela, când “îi dădea miere cu lingura”(dar “cu coada lingurii îi scotea mereu ochii”) – n-a putut să suporte la nesfârşit agresiunea concertată a duetului toxic Mihaela & Nicuşor, sprijiniţi făţiş de grupul lor de acoliţi, cerberi fideli până la sacrificiu faţă de cei doi „fraţi siamezo-corsicani” (liderii pucioşi), aşa că până la urmă a abandonat definitiv lupta care devenise inegală şi incorectă, şi s-a retras la casa părintească din comuna Maluri.

2.-3. Mihaela Tărcuţă şi-a mutat reşedinţa de la “mănăstire” într-o locaţie apropiată, pe un alt teren al pucioşilor, unde adepţii i-au construit un buncăr subteran pe care l-au numit “legănuţ”, dotat cu toate utilităţile moderne, de la telefon, interfon, internet, baie şi WC, la încălzire centrală montată în dalele de gresie din pardoseală. Această manevră strategică a avut loc atunci când conflictele dintre cuplul dictatorial Mihaela & Nicuşor pe de o parte şi Ilie Bunea pe de alta, au atins cote paroxistice. Mihaela voia pe de o parte să evite conflictele tot mai dese dintre cei doi „arhierei” rivali, care se cocoşeau uneori încât disputa lor lua forme contondente, iar pe de altă parte voia să-i dea lui Ilie Bunea o lecţie, adică să-i arate că ea şi cu Nicuşor nu depind de nimeni, sugerându-le şi celorlalţi adepţi că ei nu au nevoie şi se lipsesc oricând de „mofturile şi comândurile lui Iliuţă”. Acest gest avea urmări serioase în ceea ce priveşte imaginea celor doi lideri pucioşi, vis-a-vis de legătura cu „templul” pucios zidit în incinta pe care tocmai o părăsiseră, legătură care acum devenea sporadică. Locaţia a fost aleasă într-o grădină apropiată, aflată tot în proprietatea pucioşilor, pe care Mihaela a numit-o „Grădina Întâlnirii”şi unde s-a mutat împreună cu Nicuşor.

Desigur că Mihaela a aranjat lucrurile ca să pară că decizia de a se muta nu-i aparţine, ci „este de la Domnul”. În acest sens, ea a fabricat un „Cuvânt” din care reiese clar că hotărârea de a-şi muta reşedinţa din incinta „mânăstirii” este „a Domnului”, iar liderii pucioşi, cei atât de îndureraţi de intoleranţa lui Iliuţă faţă de ei, au fost nevoiţi să I se supună:

„[...] fiilor. Îmi sunteţi atât de dragi când sunteţi îndureraţi de durerile care bat spre lucrarea Mea cu voi, de v-aş lua şi v-aş face un legănuţ între pământ şi cer, ca să vă legăn Eu în el cu îngeraşii Mei cei mângâietori din cer şi de pe pământ de lângă voi. Dar de peste tot Mi-e greu să pot aceasta, să vă fac legănuţ şi să vă mângâi în mângâieri ca să-Mi pot Eu mângâia de la voi durerea Mea cea grea pentru lucrarea Mea, pentru lucrul cel greu de lucrat al venirii Mele de la Tatăl pe pământ acum, la sfârşit de timp, şi de început nou, fiilor îndureraţi. Mă tare doare de voi! Nu ştiu cum să vă mai mângâi, să vă fac legănuţ, între pământ şi cer să vi-l fac, şi să pun îngeraşi să vă legene pe voi, că-Mi sunteţi aşa de dragi când purtaţi în voi durerile Mele care bat spre lucrarea Mea cu voi!” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 21 septembrie 2002)

[vsovivi]

În prealabil postat de mariamargareta

"Mărturisirea" ta este ... vorba lui Cristi Tabără, tulburătoare. Îţi mai rămâne să pui mâna pe un caiet şi să aşterni tot ce auzi. Apoi să-ţi faci un site intitulat "Cuvântul lui Dumnezeu auzit de Vsovi" şi să publici ceea ce ai auzit venind din cer. Apoi să faci ceva schimb de idei cu pucioşii, că ei ţi-ar putea dărui din experianţa lor bogată şi inventivă.
P.S. Poate scoţi şi o carte cu numele "Evanghelia după Vsovi". Ar fi cazul , celelalte s-au cam prăfuit.

Dumneata zici că ştii citi româneşte de te dai aşa o mare lingvisvistă... tulburată?

De unde eşti dumneata de loc şi ce eşti de neam? Sobietică sau diversionistă sau din ce rasa pură de securişti tablagii te-ai ivit?

Păi ce am zis şi scris eu şi ce te-ai făcut dumneata că ai priceput... comentând... că-mi vine să... zic şi eu cuiva că cine are noroc are!!!

În prealabil postat de vsovivi
Hai să vă mărturisesc ceva,

Și eu aud Cuvântul, dar nu cu urechile, și nu ca și propoziții sau fraze sau voce sau adiere răcoroasă de vânt, ci doar mă „trezesc”, îmi dau seama, că în sufletul meu a apărut Adevărul, s-a manifestat ceva, a ajuns unda și iată că Îl știu pe Adevărul, ca și cum ar fi trecut prin pământ, prin văzduh, prin ziduri și a ajuns în mintea și în inima mea crescând ca o plantă ce a răsărit din sămânța cea bună, și ca atare am devenit și sunt conștient că Tainic a ajuns și în mine și mereu ajunge și la mine astfel, exact cum o apă curată ajunge la rădăcina plantelor... și treptat, comparînd ceea ce susțineam eu, credeam eu, în diferite momente ale vieții mele cu ceea ce am citit de pe Site-ul lor, am ajuns ca să pricep că erau echivalente și similare, deci parcă chiar știam ce se grăia acolo de către Dumnezeu dar nu eram suficient de conștient și de clar, deci iată cum la sute de Km, Cuvântul ajunge Tainic la oameni, mai devreme sau mai târziu, căci și morții aud Cuvântul Lui Dumnezeu...

Deci e vorba de undă, și cum atunci să nu audă cei ce-L trăiesc în primă instanță? Care trăiesc la Izvorul Dorului... Și cum atunci vă mirați și pentru ce vă tot îndoiți crezând că nu L-ar auzi cei 14 magnifici dacă până și cei din morminte Îl aud? Se aude, vine, și oriceochi Îl va vedea, chiar și cei ce L-au străpuns. E ca un curent electric, „elctroni” și „pozitroni”, „fulgere și trăznete și tunete”, mai mici sau mai mari, ce vin prin apa Vieții și prin Pământul Făgăduinței, prin biserică sau prin afara ei...

Nu vă mint, e ca și când ai pune urechea la pământ, sau pe șină, dar e mult mai tainic... e ca un al 7-lea simț căci al șaselea e o vrăjecmăneală. Cu al 7-lea simț nu-L auzi, nu-L vezi, dar parcă știi ce s-a grăit de sus, căci parcă ai fiii și tu semănat în pământul Adevărului și devi treptat conștient că ceva crește, dreptate și dragoste și cunoașterea Domnului în tine, în inima și viața și în vorbele tale. Și eu sunt la sute de Km de Pucioasa, darmite atunci cei deasupra cărora adie Desăvârșirea cea răcoroasă care stinge focul pătimășiilor jignidoliceștii, care din necredință și răzbunare nu mai vor să recunoască pe Sfântul Iertării și Milostivirii și Păcii.

Păi eu ziceam că ce zice Domnul acolo, acolo unde zice El, aia ''aud'' şi alţii apoi, aud şi eu iată, ca pe o undă, care vine, vine, vine, vine şi pe la mine cam ca Moş Nicolae... prin văzduh, prin pământ, prin ziduri, prin ape... deci nu e vorba să scriu eu ceva în plus sau minus, că nu-s prooroc, ci e vorba că şi morţii aud pe Cuvântul...

...şi nu ţi se pare suficient cam cât am scris prin zonă, aşa fără nici un efort?

Că dacă aş fi fost prooroc mi-aş fi proorocit mie însumi cam aşa:

''Dacă nu mă pocăiesc şi nu mă păzesc apoi ca să mă păzească Domnul atunci precis în clipa următoare prezicătoare aş cădea direct de sus ca piatra legată de gâtul săracului, taman în fundul lacului... aşa, din susperstiţ pestriţ.''

Iar undele de la piatra aruncată de zidari în lac ar forma...

''apoi firește... ecoul papagalului:
„ Eu știu c-ai să mă-nșeli chiar mâine, dar fiindcă azi ești suspărată, am să te iert, e vechi păcatul,.. și nu ești prima... vinovată. (Versiuniune după Minulescu, modificartă.)

Și placa:

''...placa stricată, aia cu zmeus:

„Deci nu te mai agita dejabba, că oricum nu te mai cred!

Şi oricâte p-ape vei arunca din guriţă după copiii lui Dumnezeu, să fii pregătită că la un momendat se vor întoarce toate val vârtej asupra ta... săramnă amăgită de cel rău. ”''”

Așa că iubește-Mă draga mea... dușmancă...” ...''


Mirarea mea este cum de voi nu simţiţi şi nu auziţi nimic, nici măcar cum creşte iarba... cum se înalţă vrejul de fasole uriaşă... şi nici cum şi cât roade viermişorul... una-ntr-una.

Păi farsa asta politică o pui dumneata în scenă toată ziua... şi văd că o şi jucaţi la nesfârşit... ca pe o piesă proastă şi ridicolă dar care e bine întreţinută din ceva fonduri, bani spălaţi, până o să vă vină să...

Uite o piesă de genul ăsta.

[mariamargareta]

280. Cei 14 magnifici de la Pucioasa (III)


Liderii pucioşi sunt prezentaţi ca micuţi şi îndureraţi şi “cu duhul în cer”, iar Iliuţă este prezentat ca “omul de pe pământ”, îngâmfat şi cu “duhul mare” (adică, încrezut) care îi tot strâmtorează pe ei. Cei doi lideri pucioşi sunt însă “mari cu lucrarea” la “Dumnezeul” lor, deoarece ei lucrează în ascuns la o “Evanghelie acoperită”, o altă Evanghelie decât cea pe care o folosesc creştinii de pretutindeni:

“Dar voi sunteţi micuţi de tot faţă de duhul cel mare al omului de pe pământ, şi sunteţi cu duhul cel din cer în voi, iar cei din cer sunt în strâmtorare mereu şi peste tot pe pământ. Învăţaţi din Scripturi ce este strâmtorarea, dar şi mângâierea ei, aşa cum Eu v-am arătat în timpul lucrului Meu cu voi, neumblând în vicleşug, nici stricând cuvântul Meu, şi îndemnându-vă pe voi prin arătarea adevărului faţă de orice conştiinţă omenească înaintea Mea, fiindcă Evanghelia Mea cu voi este încă acoperită, în parte acoperită pentru cei pierduţi care nu-şi deschid ochii şi mintea ca să-i lumineze lumina Evangheliei slavei Mele, care este chipul Meu, fiilor, fiindcă Eu am zis: "Să strălucească din întuneric lumina".” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 21 septembrie 2002)

Liderii pucioşi sunt prezentaţi apoi ca “strălucitori” pentru cei care caută lumina de la Dumnezeu. Duhul care-i mână pe ei se preface că nu ştie unde să le facă legănuţul, deşi planurile Mihaelei erau deja cristalizate, căci zidirea subpământeană de beton din Grădina Întâlnirii fusese mai de demult construită, dar încă nu i se stabilise precis destinaţia: la început Mihaela voia să facă aici o ciupercărie, apoi a fost o perioadă bună folosită ca magazie pentru recuzita de la “festivalurile” pucioşeşti care se ţineau în Cortul Întâlnirii, cort care era ridicat periodic, exact deasupra demisolului cu pricina. Cele două încăperi subterane aveau aşadar nevoie doar de amenajările de rigoare ca să devinţă o locuinţă confortabilă, pe măsura pretenţiilor liderilor pucioşi. Deşi proiectul “legănuţului” a fost să se facă “lângă îngerii din cer”, realizarea propriu zisă a lui s-a făcut la demisol, lângă “îngerii de sub pământ”:

“Iată, Eu strălucesc în inimile voastre ca să strălucească cunoştinţa slavei Mele pe faţa celor ce Mă caută cu voi. Dar puterea aceasta covârşitoare este a Mea şi nu a voastră, fiilor. Mi-e tare milă de voi, şi v-aş face un legănuţ între pământ şi cer, ca să vă legăn Eu în el când sunteţi duruţi de peste tot, şi apoi să pot în voi mereu, mereu, fiilor duruţi. O, cum să vă fac legănuţ? Unde să vi-l fac? Voiesc lângă îngeri să vi-l fac, ca să vă legene pe voi îngerii din cer şi de pe pământ când Eu sunt adânc îndurerat în voi.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 21 septembrie 2002)

Liderii pucioşi se plâng că gândirea lor nu este preţuită şi urmată întocmai de către răzvrătitul de Iliuţă, singurul la vremea aceea care îşi mai permitea să aibă gândirea lui proprie, iar firea lui independentă intra adesea în conflict cu gândirea liderilor pucioşi:

“O, cât de greu, cât de greu Îmi este Mie în voi când Eu şi cu voi trebuie să ne dăm după om, după gândirea omului, după firea omului, după iubirea sau neiubirea lui, iar gândirea Mea din voi stă supusă de gândirea omului, după felul lui de a fi, fiilor.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 21 septembrie 2002)

Până la amenajarea “legănuţului”, liderii pucioşi Mihaela şi Nicuşor nu mai slujeau deloc la “Templu” (unde slujeau însă în continuare Iliuţă şi Spiridon), ca o formă de pedepsire a lui Iliuţă, cel care “avea duh potrivnic care lovea în ei”; dar nu aveau încă nici un loc stabil, ci se mutau de colo-colo “cu legănuţul”, adică făceau liturghiile noaptea în maşina lor Renault 18, cu care se deplasau aiurea, tot prin apropierea “mânăstirii”, ca să fie cât de cât aproape de “ieslea Domnului de la Templu”:

“O, v-aş face un legănuţ între pământ şi cer, şi greu vi-l mai pot face. Mă mut cu legănuţul Meu cel pentru voi din loc în loc în tot jurul ieslei Mele de cuvânt, ca să vă port pe îngeri şi cu îngeri de sus şi de jos, şi ca să-Mi păziţi voi ieslea Mea de orice duh potrivnic care loveşte în voi ca să-Mi facă Mie nume rău pe pământ. Dar Eu sunt biruitor pentru voi, numai să fiţi voi uniţi; uniţi la bine şi la greu, fiilor unşi, ca nişte păstoraşi întru Unul singur, Păstorul vostru, Iisus Hristos.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 21 septembrie 2002)

Liderii pucioşi Mihaela şi Nicuşor se consideră a fi “cei doi fii unşi” , “cele două crengi de măslin, care sunt lângă cele două ţevi de aur prin care se lasă în jos untdelemnul din vasul ceresc”, despre care proorocea proorocul Zaharia (v. Zah. 4,12):

“Voi, fiilor unşi care staţi înaintea Mea mărturie peste neamurile pământului din partea Mea de-a dreapta şi de-a stânga vasului cu untdelemn din care Eu Mă las peste pământ cu cele şapte duhuri dumnezeieşti ca să fac cu ele ceruri noi, şi pământ nou să fac, voi să fiţi voia Mea.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 21 septembrie 2002)

[vsovivi]

Poate ai nevoie de a te vedea pe tine însăţi în haina ta cea roşie... că văd că mori ca să înţelegi... şi nu reuşeşti.

''Iar undele ar forma...

apoi firește... ecoul papagalului:
„ Eu știu c-ai să mă-nșeli chiar mâine, dar fiindcă azi ești suspărată, am să te iert, e vechi păcatul,.. și nu ești prima... vinovată. (Versiuniune după Minulescu, modificartă.)

Și placa:

''...placa stricată, aia cu zmeus:

„Deci nu te mai agita dejabba, că oricum nu te mai cred!

Şi oricâte p-ape vei arunca din guriţă după copiii lui Dumnezeu, să fii pregătită că la un momendat se vor întoarce toate val vârtej asupra ta... săramnă amăgită de cel rău. ”''”

Așa că iubește-Mă draga mea... dușmancă...”

Păi eşti prea visătoareoare şi să-ţi zici mereu aşa : ''Non, je ne regrette rien'', până ajungi sus... singură pe scenă... sperând să te asemeni cu diamantul... care-ţi cântă aşa... ca fata morgana... lu'gogj-ana.