Cumpana

Sunt fata, am aproape 22 de ani. Nu vreau neaparat sa ma calugaresc, nu as merita asta deocamdata. Dar m-am gandit sa fac ascultare sau un fel de traire cat mai curata in lume pt un timp, apoi o sa mai vad...
Stiu ca suna ciudat dar simt o frica... ca si cum... ca si cum as fi asezata pe carbuni incinsi, dar simturile-mi sunt amortite si nu simt cum ma ard, dar daca mai stau mult pe ei dupa ce-o sa ma ridic o sa incep sa ma dezmortesc si sa simt durerea pt totdeauna.

Vreau sa ma spovedesc. Si mi-e teama. Pt ca:

-nu stiu carui duhovnic sa ma marturisesc. Imi este rusine sa ma marturisesc unuia de la biserica aproape de casa mea, m-as marturisi unuia de la o biserica din alt cartier, dar din cate stiu nu e bine, pt ca imi trebuie binecuvantare de la preotul din biserica de care apartin... nu stiu ce sa cred, nu stiu prea bine regulile astea.
-trebuie sa fac o marturisire foarte lunga, toate pacatele inca din copilarie. Stiu ca daca omit unul restul pacatelor nu se iarta (daca n-au iesit titi serpii, intra toti la loc, am citit despre asta nu mai stiu unde, intr-o predica)
-pacatele marturisite trebuie SA NU LE MAI REPET. Aici e partea cea mai dificila. Aici e... alegerea pe care trebuie sa o fac. Am de un an si ceva o relatie cu un baiat. O relatie serioasa,planuri de viitor... si stiu ca este o persoana buna. Dar el nu crede in Dumnezeu. Avem o relatie "moderna" -deci care include si relatiile intime. Aici e problema- daca ma spovedesc va trebui sa renunt la relatia cu el.
Am vorbit cu el despre asta, despre conceptul de viata si familie ortodoxa... pana la urma am ajuns la o mica pace in legatura cu zilele de post, dar... nimic mai mult.
La biserica vine daca il rog frumos, si sta toata slujba, chiar si de Inviere a stat... dar mi-a zis clar de fiecare data ca niciodata nu se gandeste la slujba, ci la alte probleme, ca nu crede in Dumnezeu si in Biserica, ci ca vine si sta doar pt ca stie ca e important pt mine. Am hotarat ca-i mai bine sa vina daca vrea si el, nu ca zic eu... Deci tot n-am ajuns nicaieri.

M-am gandit ca poate nu ma rog eu suficient de mult sau poate nu cred suficient de mult ca Dumnezeu sa produca o schimbare ... dar nici eu nu m-am schimbat, pt ca asa nespovedita si neimpartasita rugaciunea mea inseamna nimic. Dar nu ma pot spovedi si impartasi decat daca incetez relatia cu el...

Ce cale sa aleg... sa termin relatia cu el si sa incerc calea cealalta (ascultarea) sau sa mai sper la un miracol sa se schimbe?...
Tin mult la el, desi ma gandesc ca o astfel de iubire in pacat nu poate fi iubire adevarata. I-am explicat si lui ca ascultarea de simturile carnii inseamna inchinare la idoli, si ca asta facem traind asa, si odata cu asta multa alte pacate vin. Dar se supara, se simte ofensat, imi spune ca nu tin la el... mai ales daca-i spun si ca nu trebuie sa iubim pe nimeni mai mult ca pe Dumnezeu, si ca renuntarea la vointa noastra proprie in favoarea vointei Lui e ce trebuie facut... are niste reactii de parca i-as spune sa se omoare,se deprima, plange, si-mi spune ca el nu vrea o viata de-asta.

Spuneti si voi, ce-ar trebui sa fac?...

[I.Calin]

În prealabil postat de crestinOrtodoxa

Vreau sa ma spovedesc. Si mi-e teama. Pt ca:

-nu stiu carui duhovnic sa ma marturisesc. Imi este rusine sa ma marturisesc unuia de la biserica aproape de casa mea, m-as marturisi unuia de la o biserica din alt cartier, dar din cate stiu nu e bine, pt ca imi trebuie binecuvantare de la preotul din biserica de care apartin... nu stiu ce sa cred, nu stiu prea bine regulile astea.

Poți să-ți alegi orice duhovnic, depinde doar de tine.

În prealabil postat de crestinOrtodoxa

-trebuie sa fac o marturisire foarte lunga, toate pacatele inca din copilarie. Stiu ca daca omit unul restul pacatelor nu se iarta (daca n-au iesit titi serpii, intra toti la loc, am citit despre asta nu mai stiu unde, intr-o predica)

Câteva zile de post și rugăciune înainte de spovedanie și în acest răstimp, notarea tuturor păcatelor de care-ți amintești și pomenirea lor la spovedanie.

În prealabil postat de crestinOrtodoxa

-pacatele marturisite trebuie SA NU LE MAI REPET. Aici e partea cea mai dificila. Aici e... alegerea pe care trebuie sa o fac.

Păcatele săvârșite trebuie să dorești să nu le mai faci. Nici unul dintre noi nu avem niciodată garanția că nu vom săvârși păcatele care ne-au fost iertate o dată. Esențial e să nu dorești să se întâmple și să te abții cât depinde de tine de nu a le mai săvârși. Dacă se întâmplă să "recidivezi", fuga iute la duhovnic. Nu e ușor, dar calea mântuirii e o permanentă luptă cu noi înșine.

În prealabil postat de crestinOrtodoxa

Am de un an si ceva o relatie cu un baiat. O relatie serioasa,planuri de viitor... si stiu ca este o persoana buna. Dar el nu crede in Dumnezeu. Avem o relatie "moderna" -deci care include si relatiile intime. Aici e problema- daca ma spovedesc va trebui sa renunt la relatia cu el.

Am vorbit cu el despre asta, despre conceptul de viata si familie ortodoxa... pana la urma am ajuns la o mica pace in legatura cu zilele de post, dar... nimic mai mult.
La biserica vine daca il rog frumos, si sta toata slujba, chiar si de Inviere a stat... dar mi-a zis clar de fiecare data ca niciodata nu se gandeste la slujba, ci la alte probleme, ca nu crede in Dumnezeu si in Biserica, ci ca vine si sta doar pt ca stie ca e important pt mine. Am hotarat ca-i mai bine sa vina daca vrea si el, nu ca zic eu... Deci tot n-am ajuns nicaieri.

Relațiile intime nu sunt OK îniante de căsătorie. E un păcat de care poți să te ferești. Dacă el nu acceptă o relație curată din acest punct de vedere, înseamnă că nu va accepta niciodată ceea ce-ți dorești și tu de la viață și nu doar ceea ce vrea el. Și atunci nu ai nimic de pierdut. Fiindcă relațiile intime nu sunt esența unei prietenii sau căsătorii de durată. E adevărat că relațiile conjugale presupun existența relațiilor intime, dar nu cele d e prietenie. Sunteți prieteni, totuși, nu amanți. Dacă nu te acceptă de pe acum cu felul tău de a fi și cu convingerile pe care le ai, crezi că o va face mai târziu? Puțin probabil. Și chiar de-ați fi amanți, am spus mai sus, nu e OK din punct de vedere creștinesc.

În prealabil postat de crestinOrtodoxa

M-am gandit ca poate nu ma rog eu suficient de mult sau poate nu cred suficient de mult ca Dumnezeu sa produca o schimbare ... dar nici eu nu m-am schimbat, pt ca asa nespovedita si neimpartasita rugaciunea mea inseamna nimic. Dar nu ma pot spovedi si impartasi decat daca incetez relatia cu el...

Niciodată nu este suficient cât ne rugăm, trebuie să o facem cât mai des cu putință, rugăciunea trebuie să fie calea de comunicare și comuniune cu Dumnezeu și dacă aceasta ar fi stabilă și permanentă, nu am avea atâtea probleme și nu ne-am pune atâtea întrebări.

[IOLANDA]

Draga mea"crestinortodoxa",ma bucur foarte mult ptr.problema pe care o ridici pe acest forum si te apreciez ptr.asta.Sunt multe fete care trec prin aceste framantari,insa nu au curajul sa o spuna sau sa ceara ajutor.Eu te sfatuiesc sa cauti ,mai intai un duhovnic foarte bun(si stiu de ce spun asta),sa mergi sa-i spui toate framintarile tale.Ar fi ideal,daca si "iubitul" tau te-ar insoti la acel duhovnic, sa vorbeasca si cu el.Iar daca el se impotriveste ,netinand cont de dorinta sufletului tau,atunci sa stii ca ...."nu te merita"....iarta-ma ,nu vreau sa te supar.Recent am fost intr-o Sfanta Manastire,la un preot cu mult har si am stat la un rand, sa pot ajunge la el.In spatele meu erau doi tineri,o fata si un baiat si fara sa vreau am asistat la o discutie intre ei,cind el o certa intruna ca l-a adus in acea manastire.,ca a venit numai ptr.ea...si alte cuvinte destul de dure.Crede-ma ....m-am simtit atat de rau....parca imi venea sa ma intorc sa spun ceva.....dar in final am inceput in gandul meu sa ma rog ptr.linistea lor.Ai putea vorbi ca mama ta,sa se roage si ea ptr.tine.Rugaciunile mamelor ,ptr.copiii lor de cele mai multe ori fac mari minuni(o spun din experienta)Doamne Ajuta.

[Doriana]

În prealabil postat de crestinOrtodoxa

. mai ales daca-i spun si ca nu trebuie sa iubim pe nimeni mai mult ca pe Dumnezeu, si ca renuntarea la vointa noastra proprie in favoarea vointei Lui e ce trebuie facut... are niste reactii de parca i-as spune sa se omoare,se deprima, plange, si-mi spune ca el nu vrea o viata de-asta.
.

Cred ca oricine ar fi tentat sa fuga daca ar auzi o asemenea marturisire de credinta. E normal ca omul sa inceapa sa planga; ca un necunoscator al credintei crestine, mesajul pe care il percepe este ceva de genul: " Iubita mea nu ma mai vrea ca Il are pe Dumnezeu iar crestinismul inseamna robie".

Nu, in nici un caz crestinismul nu inseamna robie. Hristos a murit tocmai ca sa ne elibereze din robia pacatului, sa ne faca liberi si sa ne putem bucura de El, de viata si unii de altii. Viata cu Dumnezeu, desi nu e lipsita de necazuri, este una plina de mangaiere, binecuvantare si bucurii sufletesti. Crestinul Il alege pe Hristos tocmai pentru ca El ofera ceva infinit mai bun decat avem noi acum, anume prietenia cu Dumenzeu. In Scripturi scrie ca cei ce cred in El si Il urmeaza sunt numiti fii de Dumnezeu, iar fiu inseamna ca ai un Tata puternic care te va proteja, o familie mare formata din toti cei ce cred in El si o bogata mostenire in ceruri.
Cei ce devin creidinciosi nu renunta la liberul arbitru; in nici un caz; ar fi o monstruozitate si nici lui Dumnezeu nu i-ar place asa ceva, deoarece chiar El a creat omul cu liber arbitru. Crestinul isi foloseste liberul arbitru pentru a alege voia lui Dumnezeu, deoarece stie ca este cel mai bun lucru care i se poate intampla si ca orice ar alege nu poate alege mai bine decat sa urmeze sfatul bun al lui Dumnezeu. Iar daca Dumnezeu spune sa faci ceva o face pentru ca stie ca asa ne mai bine pentru tine. El e un Tata bun si iubitor.

Parerea mea este sa-i prezinti iubitului tau pe Hristos asa cum este El, frumos, puternic, bland , iubitor, sacrificiul suprem pentru mantuirea ta. Asta in eventualitatea in care Il cunosti. Daca nu Il cunosti cauta sa Il afli. Citeste Evangheliile, care povestesc despre El si despre cate a facut El pentru tine, ca a murit moarte de cruce, biciuit, dispretuit si parasit de toti desi era Dumnezeu...Dar a suferit toate astea tocmai pentru ca tu si iubitul tau sa aveti mantuirea si sa puteti fi impreuna cu El pe pamant si in cer. Noi meritam moartea pentru multele noastre pacate, dar El a luat asupra Lui toate pacatele noastre si a suferit moartea in locul nostru, pentru ca noi sa nu mai murim ci sa avem viata vesnica impreuna cu El.

Daca nu poti sa traiesti in curatie relatia ta cu iubitul tau , propune-i sa va casatoriti ca sa nu mai traiti in pacat. Daca nu vrea, roaga-te sa Il convinga Dumnezeu. Dumnezeu primeste rugaciunile pe care le faci din dorinta de a nu mai pacatui. Si arata-i frumusetea lui Hristos, sa stie ca Dumnezeu este dragoste, iubeste oamenii dar uraste pacatul,mai ales ca pacatele noastre L-au costat atat de mult, anume moartea in chinuri groaznice a singurului Sau Fiu. De aceea Dumnezeu ne vrea pentru El, ne ajuta, ne sprijina, ne da o viata noua, cu conditia sa lasam pacatul si sa venim la El, in bratele Sale ocrotitoare.
Dumnezeu sa va ajute pe amandoi sa alegeti calea cea buna!

[florinbrasov0]

În prealabil postat de crestinOrtodoxa

Stiu ca suna ciudat dar simt o frica... ca si cum... ca si cum as fi asezata pe carbuni incinsi, dar simturile-mi sunt amortite si nu simt cum ma ard, dar daca mai stau mult pe ei dupa ce-o sa ma ridic o sa incep sa ma dezmortesc si sa simt durerea pt totdeauna.

Cred că orice om care vrea sa se lepede de un pacate simte o frica gandindu-se ca viata lui va fi lipsita de o placere. Numai ca acesta placere este urmata de suferinta. Numai ca Dumnezeu nu ramane dator si compenseaza totul cu dragostea Sa, si cred ca stii despre ce e vorba.

În prealabil postat de crestinOrtodoxa

Vreau sa ma spovedesc. Si mi-e teama. Pt ca:

-nu stiu carui duhovnic sa ma marturisesc. Imi este rusine sa ma marturisesc unuia de la biserica aproape de casa mea, m-as marturisi unuia de la o biserica din alt cartier, dar din cate stiu nu e bine, pt ca imi trebuie binecuvantare de la preotul din biserica de care apartin... nu stiu ce sa cred, nu stiu prea bine regulile astea.

Daca te-ai mai spovedit la preotul din cartierul tau ar fi bine sa te duci tot la el. Sau sa iei binecuvantare sa te duci la altul, asta in cazul in care vrei sa te duci la un alt preot despre care se stie ca e un duhovnic mai bun.

Rusine simtim cu totii cand mergem la spovedit, sa stii. Nu ne e rusine cand facem pacatele dar o simtim cand vrem sa ne spovedim, vezi ce viclean e vrajmasul... Dar cu ajutorul lui Dumnezeu trecem si peste asta.

Sa stii ca pentru un duhovnic faptul ca cineva vine cu pacate mari pe care vrea sa le stearga e o bucurie ca mai ajuta inca un suflet sa se indrepte catre Dumnezeu.

Nu vreau sa spun prea multe legat de relatia cu prietenul tau decat ca, daca el vrea sa continue viata fara sa vrea sa se intoarca la Hristos i-ai face un bine (mai ales ca tii la el si il iubesti) daca nu ai mai continua sa faci pacate impreuna cu el. Chiar daca va fi revoltat si aceasta situatie sau/si v-ar duce la despartire tu si Dumnezeu stiti ca e mai bine asa...

Noi, cei de pe forum incercam sa iti dam cele mai bune sfaturi, dar mai mult decat atat doar Dumnezeu te poate ajuta sa iei cele mai bune decizii pentru tine si prietenul tau.
Dumnezeu sa te aiba in paza.

[IonelS]

Renunti la relatiile intime si ii dai sa citeasca despre Arsenie Boca..O sa-l trezeasca !

of... i-am dus cartea "Tinerii,familia si copiii nascuti in lanturi" de Arsenie Boca

Mai demult i-am citit despre post din cartea asta. Acum i-am zis ce cuprinde, adica temele principale. Din start mi-a zis ca n-o citeste si punct.El e si pe principiul ca citeste numai carti tehnice ca doar alea sunt utile, si acum vin eu cu o carte, care mai e si despre religie... L-am rugat sa ma lase sa i-o citesc eu. M-am gandit ca ia ceva timp dar daca intelege ceva e bine. Dupa vreo 2-3 pagini m-a oprit.

Am incercat sa-i explic ca judecata omului de capul lui e facuta cu simturile, si simturile vin din carne. E ca si cum te-ai uita la o bucata de carne si ai intreba-o ce si cum sa faci, ca trupul e un hoit stricacios, ca suntem pamant, si-n pamant ne intoarcem, si ca viata e asa de scurta ca trebuie sa facem ce e bine, in clipa mortii o sa ni se para viata asa de scurta, (cum pomenea parintele Cleopa... nu mai tin minte despre cine), c-o sa ni se para ca din pantecele mamei am cazut in mormant.

Nu cred ca "auzit" cu adevarat nimic din ce i-am zis. I-am explicat si ca il iubesc, si daca vreau viata asta ortodoxa nu inseamna ca el nu conteaza, dimpotriva (si i-am citit din cartea aceea despre casatorie si iubirea dintre sotzi, de ce nu trebuie sa inlocuim comuniunea cu senzualitatea,etc)...

S-a pun in pat si a inceput sa planga... cred ca se abtine sa vorbeasca prea mult ca sa nu ma jigneasca sau sa spuna ceva urat despre religie. Spune ca nu crede, si ca nu vrea ca viata sa-i fie afectata de religie, ca i se pare o prostie ce spun, etc.
I-am zis ca nu vreau sa ne despartim. Si nu vreau, mi-ar fi greu, e ca si cum as ramane fara o mana, sau mai rau. Un an si ceva poate nu e mult, dar nici putin... a avut timp sa inceapa sa faca parte din viata mea ca un fel de ruda apropiata, nu stiu cum sa explic bine. Am vorbit despre familie, copii, despre cum vrea mansarda si alte chestii de-astea. Si serios, nu vorbe-n vant, pt ca se tine de cuvant. Familia mea il place, totul e bine, efectiv totul e bine, singurul defect care ma deranjeaza e ca nu crede in Dumnezeu. Si daca ne-am cununa religios, cel mai probabil tot in desfranare am trai, daca nu-si schimba felul de a gandi sa vada lucurile clar, nu cu simturile...
E si vina mea ca am ingaduit ca relatia sa ia o turnura gresita din start, recunosc, trebuia sa fac totul bine de la inceput. Dar vreau sa indrept lucurile...

Dupa toata discutia asta despre ortodoxie si desfranare si familie... am adormit amandoi plangand stand imbratisati. Nu stiu ce sa cred, nu stiu cat timp va trece pana va lua o decizie. Eu nu vad nici o problema sa fin in continuare impreuna, sa petrecem timp, etc... dar fara sa mai traim in pacat ca inainte. Daca nu intelege motivele o sa se sature la un moment dat si-o sa puna singur punct. Nu vrea sa ne despartim. Si nici eu nu vreau. Dar daca el nu vrea sa facem lucrurile cum trebuie... nu stiu ce o sa se intample in continuare. Maine seara ne vedem iar... poate ii da Dumnezeu un gand bun si rasfoieste macar cartea pe care i-am lasat-o.

Dupa Sf.Maslu, maine, o sa vorbesc cu un preot sa vad cand ma poate spovedi.

[florinbrasov0]

Atitudinea de refuz a cartii s-ar putea rezuma in "Dragoste cu sila nu se poate." si "Dumnezeu nu Se baga pe gat". Referitor la asta cred ca e mai bine sa nu il constrangi in vreoun fel pentru ca nici Dumnezeu nu ne constrange, ne-a lasat libertate....
Ar fi bine sa nu pierzi nadejdea in Dumnezeu si sa te rogi ca prin duhovnic Dumnezeu sa te indrume. O avem pe Maica Domnului mijlocitoare. Ea ne poate ajuta daca ii cerem ajutorul.

Dumnezeu sa va ajute!

[costel]

În prealabil postat de crestinOrtodoxa

Spuneti si voi, ce-ar trebui sa fac?...

Pentru linistea imediata trebuie sa te spovedesti, pentru linistea de toate zilele trebuie sa alegi - ori ma casatoresc, ori rup relatia cu persoana respectiva. Nu te intrista ca este necredincioasa. Pavel spune ca se poate sfinti printr-o femeie credincioasa. Asa ca spor in lucrarea duhovniceasca.

[Adelinne]

În prealabil postat de crestinOrtodoxa

Sunt fata, am aproape 22 de ani. Nu vreau neaparat sa ma calugaresc, nu as merita asta deocamdata. Dar m-am gandit sa fac ascultare sau un fel de traire cat mai curata in lume pt un timp, apoi o sa mai vad...
Stiu ca suna ciudat dar simt o frica... ca si cum... ca si cum as fi asezata pe carbuni incinsi, dar simturile-mi sunt amortite si nu simt cum ma ard, dar daca mai stau mult pe ei dupa ce-o sa ma ridic o sa incep sa ma dezmortesc si sa simt durerea pt totdeauna.

Vreau sa ma spovedesc. Si mi-e teama. Pt ca:

-nu stiu carui duhovnic sa ma marturisesc. Imi este rusine sa ma marturisesc unuia de la biserica aproape de casa mea, m-as marturisi unuia de la o biserica din alt cartier, dar din cate stiu nu e bine, pt ca imi trebuie binecuvantare de la preotul din biserica de care apartin... nu stiu ce sa cred, nu stiu prea bine regulile astea.
-trebuie sa fac o marturisire foarte lunga, toate pacatele inca din copilarie. Stiu ca daca omit unul restul pacatelor nu se iarta (daca n-au iesit titi serpii, intra toti la loc, am citit despre asta nu mai stiu unde, intr-o predica)
-pacatele marturisite trebuie SA NU LE MAI REPET. Aici e partea cea mai dificila. Aici e... alegerea pe care trebuie sa o fac. Am de un an si ceva o relatie cu un baiat. O relatie serioasa,planuri de viitor... si stiu ca este o persoana buna. Dar el nu crede in Dumnezeu. Avem o relatie "moderna" -deci care include si relatiile intime. Aici e problema- daca ma spovedesc va trebui sa renunt la relatia cu el.
Am vorbit cu el despre asta, despre conceptul de viata si familie ortodoxa... pana la urma am ajuns la o mica pace in legatura cu zilele de post, dar... nimic mai mult.
La biserica vine daca il rog frumos, si sta toata slujba, chiar si de Inviere a stat... dar mi-a zis clar de fiecare data ca niciodata nu se gandeste la slujba, ci la alte probleme, ca nu crede in Dumnezeu si in Biserica, ci ca vine si sta doar pt ca stie ca e important pt mine. Am hotarat ca-i mai bine sa vina daca vrea si el, nu ca zic eu... Deci tot n-am ajuns nicaieri.

M-am gandit ca poate nu ma rog eu suficient de mult sau poate nu cred suficient de mult ca Dumnezeu sa produca o schimbare ... dar nici eu nu m-am schimbat, pt ca asa nespovedita si neimpartasita rugaciunea mea inseamna nimic. Dar nu ma pot spovedi si impartasi decat daca incetez relatia cu el...

Ce cale sa aleg... sa termin relatia cu el si sa incerc calea cealalta (ascultarea) sau sa mai sper la un miracol sa se schimbe?...
Tin mult la el, desi ma gandesc ca o astfel de iubire in pacat nu poate fi iubire adevarata. I-am explicat si lui ca ascultarea de simturile carnii inseamna inchinare la idoli, si ca asta facem traind asa, si odata cu asta multa alte pacate vin. Dar se supara, se simte ofensat, imi spune ca nu tin la el... mai ales daca-i spun si ca nu trebuie sa iubim pe nimeni mai mult ca pe Dumnezeu, si ca renuntarea la vointa noastra proprie in favoarea vointei Lui e ce trebuie facut... are niste reactii de parca i-as spune sa se omoare,se deprima, plange, si-mi spune ca el nu vrea o viata de-asta.

Spuneti si voi, ce-ar trebui sa fac?...

Am trecut prin asta si eu............
DAR
M-am rugat la Bunul Dumnezeu sa ma ajute ...ori casatorie cinstita ..ori sa plece din viata mea ....precizez ruga a fost cu lacrimi ,nopti la rand dar in special o noapte in care m-am rugat si Sf Mina era singurul acatist din casa pe vremea aceea ...rezultatul : intr-o saptamana a plecat de la mine ''fostul'' pe care eu il vedeam ca pe viitorul sot crede-ma ..dar am ales calea in care sa nu ma mai simt asa vinovata cand intru in Biserica ,sa atarne pacatele asa ..in fine( suferinta nu o pot explica cum a fost ,dar tot Dumnezeu te ajuta si acolo ,eu asta am simtit)
Ai grija ce ceri pentru ca rugaciunea este ascultata ,desi eu nevrednica poate nici nu merit asta ..Dumnezeu are mila de noi ...
Iti doresc hotararea ! care sa te aproprie de Dumnezeu ....cere si ti se v-a da dar nu dupa cum vrem noi atentie ci dupa cum doreste Bunul Dumnezeu ,El face lumina in viata ,sufletul si inima ta .
Ps Iti doresc mantuire
Ps 2 : Referitor la calugarie sfatul care l-am primit eu a fost : Calugaria o doresti numai din dragoste pentru Dumnezeu ,atunci dupa Voia Lui poti deveni Inger de Lumina ..sper sa iti fie si tie de folos precum si altora .
Ps 3 : Iubeste-l pe Domnul Dumnezeul tau din toata inima cu tot cugetul si simtirile tale ,vei afla raspunsul.