Dumnezeu iubeste neconditionat?

Iata un concept ecumenist care incearca sa se impuna in biserici. ,,Dumnezeu ne iubeste oricum, indiferent cat de mult gresim. El nu ne pedepseste pentru pacate. El ne iubeste neconditionat."

Am crezut ca m-a lovit cineva cu o maciuca peste cap cand l-am auzit pe un preot, astazi, rostindu-l. Adica putem pacatui oricat, caci Dumnezeu nu Se supara?

Din cate stiu, cui datoram frica datoram si supunere.

Care e pasul urmator?

În prealabil postat de antoniap

Iata un concept ecumenist care incearca sa se impuna in biserici. ,,Dumnezeu ne iubeste oricum, indiferent cat de mult gresim. El nu ne pedepseste pentru pacate. El ne iubeste neconditionat."

Am crezut ca m-a lovit cineva cu o maciuca peste cap cand l-am auzit pe un preot, astazi, rostindu-l. Adica putem pacatui oricat, caci Dumnezeu nu Se supara?

Din cate stiu, cui datoram frica datoram si supunere.

Care e pasul urmator?

Cred că părintele a vrut să spună că Dumnezeu ne iubeşte, într-adevăr, şi dacă greşim, oricât de mult am greşi. Şi nu ne pedepseşte întotdeauna, ci aşteaptă cu multă răbdare întoarcerea noastră. Cred că s-a referit la pedeapsa din această viaţă.
Mai multă dragoste decât să-Şi dea Dumnezeu viaţa pentru toţi păcătoşii şi să se roage pentru a nu le fi iertat păcatul de a-L fi răstignit poate închipui cineva? Nu e evident că ne iubeşte în pofida păcatelor noastre?

În prealabil postat de antoniap

Din cate stiu, cui datoram frica datoram si supunere.

Lui Dumnezeu ii datoram IUBIRE !

„În iubire nu este frică, ci iubirea desăvârşită alungă frica, pentru că frica are cu sine pedeapsa, iar cel ce se teme nu este desăvârşit în iubire” (1 Ioan 4, 18).

Si este normal si evident ca Dumnezeu ne iubeste neconditionat.

Nu stiu daca tu esti mama. Dar oricum gandeste-te un pic, daca copilul tau e obraznic sau nu te asculta sau face diverse prostioare si nu se supune regulilor tale, nu-l mai iubesti?

[Guru inc.]

pana la urma daca pacatuim cui ii facem rau?lui Dumnezeu?

[Mihai36]

Da probabil a exagerat in unele privinte ca sa accentueze in altele.

Despre pedeapsa si iertare e mai complicat de vb , faptul ca sintem departe de Dumnezu este in sine o pedeapsa.
Uneori noi trebuie sa ne iertam pe noi insine ca sa putem fi iertati apoi si prin restul binecuvintarilor. Asta insemna sa constientizam ca am fost pusi la incercare si ca deacum treb sa invatab bine lectia, fara sa ne simtim vinovati dar sa cautam sa indreptam lucrurile implinind astfel pocainta.
Insa cea mai mare pedeapsa nu este cea prin moarte sau boala ci aceea prin decadere spirituala.
Apoi ce mai cred eu este ca omul chiar daca este ierat o anumita bucatica neiertata uneori tot mai ramine si ea necesita ispasire , am putea zice ispasire reparatorie. Asta ajuta sa inveti mai temeinic lectia respectiva.
Adica ai gresit fata de tine tu suferi ar daca ai gresit fata de altul macar si in parte ramii dator fata de el pina ajungi sa iti repari greseala macar si in parte. Un fel de karma cum ar zice cei din rasarit. care poate fi buna sau rea - dupa fapta si rasplata.
Un calugar sau preot spunea ca pedeapsa pentru betie este destramarea familiei si saracia.
Asa incit cea mai mare iertare este cea in care esti inaltat spiritual incit pacatele sa se lipeasca mai putin si tentatiile sa fie mult mai mici -pina la disparitie.
Stau si ma gindsc ca noi de la adam in coace nvatam intelepciunae prin bine si rau trecind prin ele nevoiti sa invatam a le deosebi si a alege ce e bun. Dar dupa sfirsitul Judecatii cind pe pamint nimic rau nu va mai fi inseamna ca nici pacate si nici tentatii asa incit vom invata doar prin bine si exemple pozitive iar raul doar asa la nivel teoretic in conditile in care gindul si constiinta ne va sta numai catre bine, simtind binele din tot sufletul .

În prealabil postat de N.Priceputu

Cred că părintele a vrut să spună că Dumnezeu ne iubeşte, într-adevăr, şi dacă greşim, oricât de mult am greşi. Şi nu ne pedepseşte întotdeauna, ci aşteaptă cu multă răbdare întoarcerea noastră. Cred că s-a referit la pedeapsa din această viaţă.
Mai multă dragoste decât să-Şi dea Dumnezeu viaţa pentru toţi păcătoşii şi să se roage pentru a nu le fi iertat păcatul de a-L fi răstignit poate închipui cineva? Nu e evident că ne iubeşte în pofida păcatelor noastre?

Doamne, fereste-ma de ispite. Inteleg ca Dumnezeu ne iubeste foarte mult, asteptand cu multa rabdare intoarcerea noastra din pacat.

In Epistola catre romani, cap. 12, versetul 19, scrie:


,,Nu va razbunati singuri, iubitilor, ci dati-i loc maniei graite de Domnul, caci scris este: A Mea este razbunarea; Eu voi rasplati.''

Prin urmare nu cred ca e gresit sa ne fie frica sa pacatuim din cauza ca astfel atragem mania lui Dumnezeu in viata aceasta si in vesnicie. Un imparat care isi iubeste supusii are si pretentii de la acestia. Cu cat ii iubeste mai mult cu atat ii cearta mai mult, pentru ca acestia sa devina virtuosi si vrednici de iubirea lui.

Nu cred ca e bine sa cadem in dulcegarii, crezand ca Dumnezeu e dator sa ne iubeasca oricum ne-am comporta. Cred ca e spre folosul crestinului sa stie ca Dumnezeu are si niste pretentii in schimbul acestei iubiri. Acest lucru ne este de folos pentru a ne pocai.

Plangem pentru un pacat fie din frica de pedeapsa (,,Tine-ti mintea in iad si nu deznadajdui.''), fie pentru ca Il iubim pe Dumnezeu atat de mult incat rosim pur si simplu stiind ca L-am suparat. Chiar si atitudinea slugii care isi plange pacatul din frica de a nu fi pedepsita de Dumnezeu e mai buna decat increderea prea mare ca Dumnezeu ne iubeste oricum, fara sa ne ceara nimic in schimb.

Calea spre Rai este mai ingusta decat am vrea noi sa fie. De aceea mai bine sa se spuna lucrurilor pe nume decat sa ajungem sa credem ca mantuirea ni se cuvine.

[DragosP]

În prealabil postat de Guru inc.

pana la urma daca pacatuim cui ii facem rau?lui Dumnezeu?

1. Vorbeşte la persoana 1 singular.
2. Când cineva păcătuieşte îşi face rău lui.

[gabriela8]

În prealabil postat de Guru inc.

pana la urma daca pacatuim cui ii facem rau?lui Dumnezeu?

Noua ne facem rau, dar Il intristam si pe Dumnezeu ca unii care purtam Chipul Lui. Atunci cand savarsim pacatul Il tradam pe Dumnezeu si ne unim cu diavolul. Spunea foarte frumos un preot: asa cum sotul sau sotia sufera cand este inselat(a) la fel simte si Dumnezeu cand savarsim pacatul.

[Guru inc.]

atunci ce este pacatul?

Diavolul este un ambasador de-al lui Dumnezeu la fel ca toti ingerii.

[costel]

În prealabil postat de antoniap

Iata un concept ecumenist care incearca sa se impuna in biserici. "Dumnezeu ne iubeste oricum, indiferent cat de mult gresim. El nu ne pedepseste pentru pacate. El ne iubeste neconditionat."

Nu-i vorba de idei ecumeniste, ci de marturisiri adevarate. Asa este, Dumnezeu ne iubeste neincetat. Si atunci cand facem fapte bune si atunci cand cadem in pacate. Ne iubeste pentru ca ii suntem fii.

Asa se intampla si cu un parinte adevarat, nu-si iubeste copilul doar cand il asculta, ci si atunci cand acesta ii greseste.

Asta nu inseamna ca a fi in pacat echivaleaza cu a te impartasi de Dumnezeu. Caci cel ce vietuieste in pacat, nu simte iubirea lui Dumnezeu si nici nu-I raspunde.