jurnal

[georgeE]

Acum vro 5-6 ani eram eram elev intr-un liceu din orasul meu . Ma rugam la Dumnezeu seara sa imi dea o fata cuminte sa o am toata viata . In timp am cunoscut o fata ,tot din liceu , in cateva luni ne-am indragostit foarte mult unul de celalalt . Ea atunci nu cunostea mai nimic despre Biserica . In timp i-am povestit tot ce am stiut eu de Biserica si Dumnezeu ( pentru ca am un preot in familie ) . In religia noastra se spune ca este mai pacatos unul care cunoaste cuvantul lui Dumnezeu si nu il aplica , decat unul care nu il stie si nu il aplica . Eram amandoi curati atunci . In timp desi eu stiam k trebuie sa fi curat pana la casatorie am hotarat impreuna cu ea sa incepem si "sa facem dragoste " . Dupa un timp ei i s-au inradacinat bine invataturile bisericii si ajunsese asa incat sa mearga la manastiri sa se imbrace mai acoperit (decent) sa poarte batic la biserica . Problema a inceput knd mi-a cerut sa nu mai facem dragoste pentru k "nu e bine" .eu nu am acceptat . Ulterior facultatea ne-a separat pentru un an (un an foarte greu) . La facultate a inceput sa nu mai fie ca la inceput . A inceput sa fumeze ocazional ... ne-am despartit si ne-am impacat de mai multe ori . Am vrut sa ne casatorim d mai multe ori dar am ramas doar la stadiul de planificare .. La inceput eram prea mici si nu ne puteam pentru ca inca depindeam de parinti , la facultate nu aveam salariu ... Iar acum dupa atatia ani ...knd urmeaza sa avem si salariu flacara s-a stins (cel putin din partea ei ) .In prezent pentru ea sunt mai importante relatiile de colegialitate la serviciu decat mine , sau cel putin mi se pare k orice este mai important decat mine . Spunea mereu ca are nevoie de timp , pretexte ..... Acum suntem despartiti ... Ma rog mereu la Dumnezeu sa imi lumineze mintea , si de altfel si ei sa ii lumineze mintea .. Credeti k asta este o consecinta a faptului k nu am incetat sa pacatuim knd mi-a spus ea ? Eu sincer cred , sau incerc sa ii gasesc scuze poate . Eu am fost primul baiat in viata ei si ea prima fata in viata mea . am stat 5-6 ani impreuna. Intotdeauna am crezut lucrul k si chiar daca am pacatuit este mai bine sa ne casatorim , decat sa ne despartim si asa automat sa trebuiasca sa pacatuim din nou . Am crezut k pacatul se poate repara prin casatorie . Acum ma gasesc pe calea in care nu mai gasesc nici-un raspuns . Voi ce credeti ... ne vom mai impaca vreodata si sa ne casatorim sau viata merge inainte . muntumesc!

În prealabil postat de georgeE

Acum vro 5-6 ani eram eram elev intr-un liceu din orasul meu . Ma rugam la Dumnezeu seara sa imi dea o fata cuminte sa o am toata viata . In timp am cunoscut o fata ,tot din liceu , in cateva luni ne-am indragostit foarte mult unul de celalalt . Ea atunci nu cunostea mai nimic despre Biserica . In timp i-am povestit tot ce am stiut eu de Biserica si Dumnezeu ( pentru ca am un preot in familie ) . In religia noastra se spune ca este mai pacatos unul care cunoaste cuvantul lui Dumnezeu si nu il aplica , decat unul care nu il stie si nu il aplica . Eram amandoi curati atunci . In timp desi eu stiam k trebuie sa fi curat pana la casatorie am hotarat impreuna cu ea sa incepem si "sa facem dragoste " . Dupa un timp ei i s-au inradacinat bine invataturile bisericii si ajunsese asa incat sa mearga la manastiri sa se imbrace mai acoperit (decent) sa poarte batic la biserica . Problema a inceput knd mi-a cerut sa nu mai facem dragoste pentru k "nu e bine" .eu nu am acceptat . Ulterior facultatea ne-a separat pentru un an (un an foarte greu) . La facultate a inceput sa nu mai fie ca la inceput . A inceput sa fumeze ocazional ... ne-am despartit si ne-am impacat de mai multe ori . Am vrut sa ne casatorim d mai multe ori dar am ramas doar la stadiul de planificare .. La inceput eram prea mici si nu ne puteam pentru ca inca depindeam de parinti , la facultate nu aveam salariu ... Iar acum dupa atatia ani ...knd urmeaza sa avem si salariu flacara s-a stins (cel putin din partea ei ) .In prezent pentru ea sunt mai importante relatiile de colegialitate la serviciu decat mine , sau cel putin mi se pare k orice este mai important decat mine . Spunea mereu ca are nevoie de timp , pretexte ..... Acum suntem despartiti ... Ma rog mereu la Dumnezeu sa imi lumineze mintea , si de altfel si ei sa ii lumineze mintea .. Credeti k asta este o consecinta a faptului k nu am incetat sa pacatuim knd mi-a spus ea ? Eu sincer cred , sau incerc sa ii gasesc scuze poate . Eu am fost primul baiat in viata ei si ea prima fata in viata mea . am stat 5-6 ani impreuna. Intotdeauna am crezut lucrul k si chiar daca am pacatuit este mai bine sa ne casatorim , decat sa ne despartim si asa automat sa trebuiasca sa pacatuim din nou . Am crezut k pacatul se poate repara prin casatorie . Acum ma gasesc pe calea in care nu mai gasesc nici-un raspuns . Voi ce credeti ... ne vom mai impaca vreodata si sa ne casatorim sau viata merge inainte . muntumesc!

Din punctul meu de vedere, poti sa o uiti...
Dar mai ai variante : sa ai rabdare daca crezi ca merita efortul,chiar daca pana la final va fi poate tot necastigator sau ,ceea ce nu iti doresc: sa nu renunti ,sa devina o obsesie si sa incepi sa o hartuiesti...

[mela me]

Nu prea sunt in masura sa dau sfaturi, dar cred ca cel mai indicat ar fi sa mergi la duhovnicul tau, daca nu ai sa iti cauti de urgenta unul, el va stii ce sa te sfatuiasca, e luminat de harul Sfantului Duh; de asemenea sa te rogi in fiecare zi la Dumnezeu sa iti lumineze mintea si ei la fel si ajutorul va veni, Maica Domnului de asemenea e de mare ajutor.
Curaj!

[gabriela8]

Eu zic sa ceri ajutorul Sfantului Nectarie! Multe probleme legate de "iubirea asta" a dezlegat! Si mai cred ca e bine ca in timp ce ii ceri ajutorul Sfantului, sa ai rabdare si nu te lega de alta fata. Asteapta putin ca Sfantul Nectarie nu intarzie sa te ajute!

[FiulRisipitor]

În prealabil postat de Melissa

Din punctul meu de vedere, poti sa o uiti...
Dar mai ai variante : sa ai rabdare daca crezi ca merita efortul,chiar daca pana la final va fi poate tot necastigator sau ,ceea ce nu iti doresc: sa nu renunti ,sa devina o obsesie si sa incepi sa o hartuiesti...

Mai exista o varianta: sa nu renunti dar sa nu devina obsesie.

Candva cant treceam si eu prin ceva asemanator am gasit asta:

"Ajungand intr-un moment de "cumpana"(il numesc asa pentru ca nu stiu sa-l numesc altfel) cand te intrebi intr-una "de ce?": de ce cel de langa tine nu respecta ceea ce oferi? ; de ce cel de langa tine te uita? ; de ce cel de langa tine te-a trecut pe planul doi? de ce nu ii e deajuns ceea ce oferi tu? ; si alti o mie de "de ce?" uitandu-ne la cel de langa noi.
Te miri ca ai oferit tot ce ai mai bun, toata bunatatea, toata dragostea, toata sinceritatea, ai oferit totul!!! (asa ai crezut tu!) Si totusi nu a fost destul.... Pentru ca celui de langa tine parca i-a lipsit ceva, si s-a indepartat. Te miri cum se poate ca avand toate cele bune cel de langa tine vrea sa plece, si te intrebi in acelasi timp: "daca dupa toate astea cel de langa tine totusi pleaca, care este in fond si la urma urmei definitia de fericire, ce este dragostea, ce inseamna sa-ti fie bine?"
Zeci de filosofi si intelepti ai lumii au incercat sa dea tot felul de explicatii legandu-se de psihicul uman. Singura si cea mai viabila explicatie o vom gasi intotdeauna la Sfintii Parinti, caci lor Duhul Sfant dat de Dumnezeu le-a insuflat intelepciunea suprema si au vazut toate astea. Si noi le putem vedea daca ne apropiem de Dumnezeu si daca comparam comportamentului celui de langa noi, cu comportamentul omului fata de Dumnezeu.
Dumnezeu a oferit omului totul, i-a oferit raiul, i-a oferit lipsa de griji, i-a oferit viata vesnica, la facut dupa chipul si asemanarea Lui. Nimeni nu poate spune ca omul nu a avut totul, si ca nu mai poate avea. Ce a facut omul? Numai pentru ca i s-a vandut o imagine de mai bine, numai pentru ca i s-a spus ca va fi mai bine, fara nici o certitudine a incalcat porunca, a incalcat fagaduita catre Facatorul lui, catre Datatorul de bine, si s-a transformat in nenorocit.
Daca omul a fost in stare sa renunte la toate acelea, cum am putea noi oare sa ne mai miram, sa sa fim intrigati cand cel de langa noi uita de tot ce i-ai oferit care este incomparabil mai mic decat tot ce a oferit si ofera Dumnezeu. Vrea altceva, un altceva ceea ce nici el nu stie ce e, se lasa convins de cel mai mic amanunt crezand ca e mai bine, ca nu e nimic rau sau prea grav, ca va fi mai fericit, mai vesel fara sa se uite ca inselarea vine din acelasi loc: tatal stricaciunii si al tuturor relelor DIAVOLUL. Un invelis frumos si atragator cu continut otravitor care nu te omoara numai pe tine dar si pe cei din jurul tau pe care i-ai dezamagit. Intotdeauna se pleaca de la ceva ce pare fara nici un fel de vina, fara nimic rau si se ajunge la dezastre.
Fiecare vrea sa-l certe, sa-l traga la raspundere, sa lamureasca lucrurile sau sa le justifice. Evident ca nu se justifica si nu pot fi justificate. Singura solutie, pentru ca asa cum aratam mai sus problema este similara cu relatia om-Dumnezeu, este sa urmam exemplul Lui. Asa cum spunea Sfantul Ioan Damaschin, El zice: "stai, vino, nu te cert, nu ma lepad de tine, oaia mea, omul pe care l-am cladit si pentru care m-am jertfit" , si ofera iertare, mila si dragoste mai multa. Asa trebuie sa facem si noi, si daca ce am oferit inainte a fost intr-adevar dragoste apoi acum trebuie sa oferim si mai multa, caci cel cazut are nevoie de mai multa dragoste. Numai asa vindecam si dezamgirea noastra si il putem vindeca si pe cel cazut. Usor de spus greu de facut, devreme ce si noi sutem oameni si cadem si noi la fel ca ceilalti."

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de georgeE

Am crezut k pacatul se poate repara prin casatorie .

Cred că ar trebui un pic mai multă seriozitate în viaţa de credinţă. Spuneţi că aveaţi un duhovnic. Să înţeleg de aici că vă spovedeaţi cu anumită regularitate ? Dar cum vă spovedeaţi dacă recidivaţi de fiecare dată în păcatul curviei, din care atâţia ani nu aţi dorit să ieşiţi, nici prin căsătorie, nici prin curăţie ? Iată, el a îndeplinit rugămintea dv şi v-a dat o fată pe potrivă. Dv aţi îndeplinit rugămintea Lui ? Convertirea înseamnă transformare (prefacere) în Cristos. Atunci omul vechi din noi moare şi trăim numai prin El, cu El şi în El. Atunci Îl iubim şi ştim că, oricât de mult Îl iubim, El ne iubeşte încă şi mai mult. Atunci înţelegem cât de mare ofensă în obrazul Lui este păcatul şi mai degrabă ne-am tăia mâna dreaptă decât să mai facem un singur păcat. Îl iubiţi atât de mult încât să vreţi să nu vă mai despărţiţi de El niciodată ? Dacă nu, rugaţi-vă să vă întărească credinţa. Dacă da, faceţi penitenţă. Post şi rugăciune. Spuneţi-I că dv sunteţi oaia cea pierdută. Cereţi-I, încă o dată, sfat şi ajutor. Şi nu vă mai despărţiţi de El niciodată, pentru nimic şi nimeni în lume.

Cu frăţietate creştină,
M.D.

În prealabil postat de FiulRisipitor

Mai exista o varianta: sa nu renunti dar sa nu devina obsesie.

Candva cant treceam si eu prin ceva asemanator am gasit asta:

"Ajungand intr-un moment de "cumpana"(il numesc asa pentru ca nu stiu sa-l numesc altfel) cand te intrebi intr-una "de ce?": de ce cel de langa tine nu respecta ceea ce oferi? ; de ce cel de langa tine te uita? ; de ce cel de langa tine te-a trecut pe planul doi? de ce nu ii e deajuns ceea ce oferi tu? ; si alti o mie de "de ce?" uitandu-ne la cel de langa noi.
Te miri ca ai oferit tot ce ai mai bun, toata bunatatea, toata dragostea, toata sinceritatea, ai oferit totul!!! (asa ai crezut tu!) Si totusi nu a fost destul.... Pentru ca celui de langa tine parca i-a lipsit ceva, si s-a indepartat. Te miri cum se poate ca avand toate cele bune cel de langa tine vrea sa plece, si te intrebi in acelasi timp: "daca dupa toate astea cel de langa tine totusi pleaca, care este in fond si la urma urmei definitia de fericire, ce este dragostea, ce inseamna sa-ti fie bine?"
Zeci de filosofi si intelepti ai lumii au incercat sa dea tot felul de explicatii legandu-se de psihicul uman. Singura si cea mai viabila explicatie o vom gasi intotdeauna la Sfintii Parinti, caci lor Duhul Sfant dat de Dumnezeu le-a insuflat intelepciunea suprema si au vazut toate astea. Si noi le putem vedea daca ne apropiem de Dumnezeu si daca comparam comportamentului celui de langa noi, cu comportamentul omului fata de Dumnezeu.
Dumnezeu a oferit omului totul, i-a oferit raiul, i-a oferit lipsa de griji, i-a oferit viata vesnica, la facut dupa chipul si asemanarea Lui. Nimeni nu poate spune ca omul nu a avut totul, si ca nu mai poate avea. Ce a facut omul? Numai pentru ca i s-a vandut o imagine de mai bine, numai pentru ca i s-a spus ca va fi mai bine, fara nici o certitudine a incalcat porunca, a incalcat fagaduita catre Facatorul lui, catre Datatorul de bine, si s-a transformat in nenorocit.
Daca omul a fost in stare sa renunte la toate acelea, cum am putea noi oare sa ne mai miram, sa sa fim intrigati cand cel de langa noi uita de tot ce i-ai oferit care este incomparabil mai mic decat tot ce a oferit si ofera Dumnezeu. Vrea altceva, un altceva ceea ce nici el nu stie ce e, se lasa convins de cel mai mic amanunt crezand ca e mai bine, ca nu e nimic rau sau prea grav, ca va fi mai fericit, mai vesel fara sa se uite ca inselarea vine din acelasi loc: tatal stricaciunii si al tuturor relelor DIAVOLUL. Un invelis frumos si atragator cu continut otravitor care nu te omoara numai pe tine dar si pe cei din jurul tau pe care i-ai dezamagit. Intotdeauna se pleaca de la ceva ce pare fara nici un fel de vina, fara nimic rau si se ajunge la dezastre.
Fiecare vrea sa-l certe, sa-l traga la raspundere, sa lamureasca lucrurile sau sa le justifice. Evident ca nu se justifica si nu pot fi justificate. Singura solutie, pentru ca asa cum aratam mai sus problema este similara cu relatia om-Dumnezeu, este sa urmam exemplul Lui. Asa cum spunea Sfantul Ioan Damaschin, El zice: "stai, vino, nu te cert, nu ma lepad de tine, oaia mea, omul pe care l-am cladit si pentru care m-am jertfit" , si ofera iertare, mila si dragoste mai multa. Asa trebuie sa facem si noi, si daca ce am oferit inainte a fost intr-adevar dragoste apoi acum trebuie sa oferim si mai multa, caci cel cazut are nevoie de mai multa dragoste. Numai asa vindecam si dezamgirea noastra si il putem vindeca si pe cel cazut. Usor de spus greu de facut, devreme ce si noi sutem oameni si cadem si noi la fel ca ceilalti."

E aceiasi cu una din variantele mele "sa ai rabdare daca crezi ca merita efortul,chiar daca pana la final va fi poate tot necastigator "...doar ca in loc de "a nu renunta"...am spus "sa ai rabdare"...si am fost mai realista la final,pentru ca eu cred ca si in acest caz, poate fi "necastigator"...

[georgeE]

deja este a 2-a oara cand imi face asta . se spune k esti bine sa acorzi o sansa .acum vro 2 mi-a facut acelasi lucru . si in perioada cat am stat despartiti , am facut acatistul sfintilor 3 ierarhi pt luminarea mintii . s-a intors la mine , si mi-a spus k in perioada asta s-a sarutat cu un baiat . am iertat-o. eu nu am inselat-o niciodata .poate tocmai d-asta imi face din nou . nu credeti k e deja prea mult . a facut 1 data , akum e a 2-a . deja mi se pare k devin eu penibil , sau doar incerc sa ii caut scuze .

[FiulRisipitor]

george, daca o iubesti ii vrei binele, chiar daca acel bine inseamna departe de tine. Daca se intoarce poate merge treaba cu "de 70 de ori cate 7"...
Nu pune problema cu inselatul ca si tu l-ai inselat pe Dumnezeu amanand casatoria fara sa renunti la pacate. Nu vreau sa te cert dar, de obicei cam primim ce meritam. Vrem sa-l schimbam pe cel de langa noi asa cum am vrea noi sa fie, iar apoi ne miram de ce e rau. Nu noi sau dorintele noastre suntem etalonul.
Am iertat si eu cate ceva, timp de 7 ani pana cand s-a maritat cu altul. Orice lucru rau ni se intampla de atatea ori pana invatam tot ce se poate invata din el.

În prealabil postat de FiulRisipitor

Orice lucru rau ni se intampla de atatea ori pana invatam tot ce se poate invata din el.

Da,actiunea repetitiva are o cauza : faptul ca nu ai invatat lectia.Pana nu inveti lectia, se va repeta intr-una acelasi lucru.Chiar ieri imi spunea cineva ceva de genul :" de 4 ori a plecat de casa si l-am iertat.Acum iar a plecat."