Cuvant pentru suflet !

[cristiboss56]

Omul are nevoie să fie atins atât de gingaş cu dragoste!
,, Îmi este foarte drag omul, icoana lui Dumnezeu. Iubesc toți oamenii deopotrivă și învăț să văd lumina din viața fiecăruia. Intru în logica lui Hristos. Mereu mă întreb ce ar face Hristos în locul meu în acea situație? Ar așeza bolovani pe spatele celui căzut la podea sau ar ridica, mângâia, ierta cu bunătate, blândeţe, compasiune? Diferențele sunt doar mentale, în iubire nu există diferențe. Dragostea nu are nevoie de subtitrare sau de dicționar. Are aceeași aromă și gust pe întreg pământul. În fața lui Dumnezeu nu există albi sau negri, români sau greci, slabi sau grași, deștepți sau proști, bogați sau săraci, vrednici sau nevrednici, crocanţi sau pufoşi, sau alte categorii, la El sunt cu toții suflete. Și un singur suflet dacă pierde, nici îngerii nu îi sunt consolare. Așa că rânduiește la fiecare drumul, ritmul, timpul, momentul său… Hristos nu pune niciodată etichete pe nimeni. Nici noi nu avem nevoie de a arunca nici măcar cu piatra privirii spre celălalt, ci avem nevoie să scoatem chiar şi nisipul de pe mâinile sufletului.”
Sursa: Parintele Hrisostom Filipescu-Schitul Tibucani Bucuria Isihiei

[cristiboss56]

De aceea, dragă frate, se cuvine a-ţi păzi cu mare băgare de seamă ochii și a nu-i lăsa să se întindă la fețele oamenilor, frumoase ori urâte, ale bărbaţilor ori ale tinerilor cei fără barbă sau la goliciunea chipurilor străine ori a trupului tău. Fiindcă dintr-o astfel de curiozitate şi privire emotivă, inima naşte plăcerea, pofta preacurviei şi sodomiei. Cum a zis Domnul: „Oricine se uită la femeie, poftindu-o, a şi preacurvit cu ea în inima sa” (Matei 5, 38); iar un oarecare înţelept a spus: „Din vedere se naşte iubirea” . De aceea Solomon porunceşte să nu fim robiţi de ochii noştri, nici cuceriţi de plăcerea frumuseţii. „Fiule, să nu-ţi biruiască inima frumuseţea ei şi să nu te seducă prin ochii ei”. (Proverbe 6, 25)
Pe lângă aceasta, fereşte-te a nu iscodi cu privirea mâncărurile şi băuturile alese. Adu-ţi aminte că strămoaşa noastră Eva pentru că a văzut fructul pomului oprit în Rai, l-a poftit, l-a mâncat şi astfel a murit. Nu căuta cu dulceaţă la hainele frumoase, la bani, la argint ori la gloriile măreţe ale lumii. Ia seama bine să nu treacă de la ochi la sufletul tău patima iubirii de mărire şi de bani.
Pentru că e scris: „Întoarce ochii mei de la priveliştea celor deşarte şi mă viază după cuvântul tău”. (Psalmi 119, 37)
Şi, în genere vorbind, păzeşte-ţi privirea de dansuri, jocuri, mese, banchete, discuţii, lupte, alergări şi tot felul de lucruri dezordonate şi necuviincioase, iubite de lumea nebună şi oprite de Legea lui Dumnezeu.
Fugi şi închide ochii de la ele, ca să nu-ţi umpli inima şi imaginaţia cu patimi şi închipuiri urâte şi să ridici nouă tulburare asupră-ţi, părăsind lupta ce ai a duce cu pasiunile vechi. Să iubeşti a vedea biserici, sfinte icoane, cărţi sfinte, cimitire, morminte şi toate cele cinstite, a căror vedere îţi foloseşte.
Nicodim Aghioritul

[cristiboss56]

Taina vindecării omului: luăm aminte la noi, ne comparăm cu Domnul și cu Poruncile ca să ne cunoaștem, să ne conștientizăm și să ne acceptăm neputința, singurul loc în care Îl putem chema pe Domnul ca să ne vindece. Strădania omului de a fi bun, perfect, fără Dumnezeu este felul în care își zidește „trupul morții” și temelia iadului sufletesc. Omul n-a primit bunătatea și perfecțiunea prin creație, ci a fost chemat să le dobândească și să se bucure de ele în relația ontologică, vie, cu Cel Singur Bun, Dumnezeu. Chemarea de a deveni desăvârșiți, „precum Tatăl nostru Cel Ceresc”, este chemarea la lucrarea asemănării cu Dumnezeu care este o împreună lucrare cu El și nu o imitare a unui model exterior. Noi punem „ale noastre”, adică ceea ce am primit în stăpânire prin creație și Dumnezeu pune „ale Sale”. Și punerea lui Dumnezeule e cu atât mai bogată cu cât omul se oferă pe sine, ale sale, ca să primească Darul. Și oferirea de sine, și primirea Harului sunt lucrări, activități libere și conștiente ale omului.



Maica Siluana

[cristiboss56]

Când Îl afli pe Hristos, este de-ajuns, nu vrei nimic altceva, te linişteşti. Devii alt om. Trăieşti pretutindeni unde este Hristos. Trăieşti în stele, în nemărginire, în cer împreună cu îngerii, cu sfinţii, pe pământ împreună cu oamenii, cu animalele, cu toţi şi cu toate. Acolo unde există iubirea lui Hristos, singurătatea se risipeşte. Eşti liniştit, bucuros, plin. Nici melancolie, nici boală, nici apăsare, nici frământare, nici tristeţe, nici iad.
Hristos este în toate gândurile tale, în toate faptele tale. Ai harul şi poţi suferi toate pentru Hristos. Poţi chiar şi să pătimeşti pe nedrept. Să rabzi nedreptăţi pentru Hristos, ba chiar cu bucurie. Precum El a pătimit, tot aşa poţi şi tu să pătimeşti pe nedrept. L-ai ales pe Hristos ca să nu pătimeşti? Ce zice Apostolul Pavel? Mă bucur în pătimirile mele (Col. 1, 24). Aceasta este religia noastră. Să se deştepte sufletul şi să-L iubească pe Hristos, să devină sfânt. Să se predea numai dragostei dumnezeieşti. Aşa şi El îl va iubi.
Când vine Hristos în inimă, viaţa se schimbă. Hristos este totul. Cel ce trăieşte în Hristos, trăieşte lucruri despre care nu se vorbeşte, lucruri sfinte. Trăieşte în bucurie. Ele sunt adevărul. Le-au trăit oameni, asceţi din Sfântul Munte. Fără încetare, cu dor fierbinte şopteau rugăciunea: „Doamne Iisuse…”.


Ne vorbeşte părintele Porfirie

[cristiboss56]

Sfintii Parinti marturisesc ca pacatul este asemenea unui cui pe care cineva il bate intr-un lemn tare. Daca l-a batut putin, il va scoate mai usor. Iar daca l-a batut mai mult, cu anevoie si cu mare greutate il mai poate scoate. Deci, nimeni sa nu se insele crezand ca daca nu a parasit azi pacatul, cu care s-a obisnuit sau s-a deprins, il va parasi mai tarziu. Cu cat se invecheste pacatul in noi, cu atat mai greu il vom scoate mai tarziu.

[cristiboss56]

Nu ajunge sa ierti, mai e neaparat nevoie sa si uiti. Iertarea neinsotita de uitare nu inseamna nimic, e vorba goala, vorbarie, flecareala, amagire si masca a tinerii de minte a raului. Am cunoscut un preot, om de mare isprava (mi-a fost candva duhovnic), parintele George Teodorescu din Bucuresti. Obisnuia sa spuna enoriasilor sai: "Vin la mine barbati ori femei si graiesc: de iertat il iert sau o iert, dar de uitat nu pot uita. Le raspund: zici ca ierti dar ca nu poti uita. Prea bine. Ti-ar placea insa, dupa ce te voi fi spovedit si-ti voi fi pus patrafirul pe cap si voi fi rostit: te iert si te dezleg, sa vezi ca sare Hristos de colo si-mi striga: l-oi fi iertand sfintia ta dar sa stii ca Eu unul nu-l uit. Aud?". (Parintele Nicolae Steinhardt)

[cristiboss56]

Înainte de rugăciune, omul trebuie să se pregătească prin rugăciune. Rugăciune pentru rugăciune. Ascultaţi ce zice preotul în taină, în timp ce se citeşte Apostolul la Dumnezeiasca Liturghie: „Străluceşte în inimile noastre, Iubitorule de oameni, Stăpâne, lumina cea curată a cunoaşterii Dumnezeirii Tale, şi deschide ochii cugetului nostru spre înţelegerea evangheliceştilor Tale propovăduiri. Pune în noi şi frica fericitelor Tale porunci, ca toate poftele trupului călcând, vieţuire duhovnicească să petrecem, cugetând şi săvârşind toate cele ce sunt spre bună-plăcerea Ta. Că Tu eşti luminarea şi sfinţirea sufletelor şi a trupurilor noastre, Hristoase Dumnezeule, şi Ţie slavă înălţăm, împreună şi Celui fără de început al Tău Părinte, şi Preasfântului şi bunului şi de viaţă făcătorului Tău Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor.”
În rugăciune pătrundem fără să ne dăm seama. Este de trebuinţă să ne aflăm şi într-o atmosferă potrivită. Întoarcerea către Hristos, împreună-vorbirea, învăţătura, cântarea, căndeluţa, tămâia – toate alcătuiesc atmosfera potrivită, astfel încât toate să se facă simplu, întru simplitatea inimii. Psalmodiind, citind slujbele cu dragoste, ajungem sfinţi fără să ne dăm seama. Ne veselim de cuvintele dumnezeieşti. Această veselie, această bucurie este strădania noastră de a intra cu uşurinţă în atmosfera rugăciunii, „încălzirea”, cum se spune. Această strădanie este lină, neînvârtoşată. Dar să nu uităm ce a spus Domnul: Fără Mine nu puteţi face nimic (Ioan 15, 5).


Părintele Porfirie

[cristiboss56]

Cand se abate frigul peste copac, ramane lipsit de frunze si flori. Acelasi lucru se intampla cu orice om: cand frigul ispitelor si al pacatelor cade peste el, nu mai aduce roada placuta lui Dumnezeu.
Dar asemeni copacului, omul se poate trezi din nou la viata cand vine primavara credintei.

[cristiboss56]

Fraţilor, să muncim cu dragoste; să lucrăm, dar să avem pe Dumnezeu în minte. Nimeni nu poate să stea degeaba. Să lucrăm, să mergem la muncă, să asudăm, că aşa avem poruncă noi de la început, căci zice: „Cu sudoarea frunţii îţi vei câştiga pâinea ta” (Facere 3, 19).
Dar în sudorile noastre şi în osteneli, pe ogoare şi în fabrici, în birouri, în întreprinderi şi oriunde am fi, să avem pe Dumnezeu în minte. Să avem pe Hristos, şi cu Dânsul pe toate le putem. Auzi ce spune Apostolul Pavel: Toate le pot în Hristos, Cel ce mă întăreşte! Iar fără de El, nimic nu putem face!
Arhimandrit Cleopa Ilie

[cristiboss56]

Fraţilor, se cuvine ca cei ce sunt ucenici, să nu fie nicidecum neascultători sau împotrivă-grăitori către cei întru Domnul învăţători, ci toată smerita cugetare a o arăta înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor. Iar de se va întâmpla ca învăţătorul cu cuvântul să propovăduiască fapta bună, iar de lucrare a se cam lenevi, să nu dăm, din această pricină, încăpere Satanei spre surparea sufletului nostru, ci să ne aducem aminte de Cel ce a zis: „Pe scaunul lui Moise au şezut cărturarii şi fariseii; deci toate câte vă vor zice vouă a face, faceţi, iar după lucrurile lor să nu faceţi, că ei zic şi nu fac” (Matei 23: 2-3).
Încă şi Apostolul Petru porunceşte, zicând: „Nu numai celor buni şi blânzi să ne supunem, ci şi celor aspri, că acesta este har [plăcut] la Dumnezeu: dacă pentru ştiinţa lui Dumnezeu rabdă cineva scârbă, pătimind fără dreptate. Că ce laudă este dacă, greşind şi pedepsindu-vă, veţi răbda ? Dar dacă bine făcând şi pătimind veţi răbda, aceasta este har înaintea lui Dumnezeu. Că spre aceasta v-aţi chemat, pentru că şi Hristos a pătimit pentru noi, nouă lăsându-ne pildă, ca să urmaţi urmelor Lui, Care păcat nu a făcut, nici s-a aflat vicleşug în gura Lui, Care ocărându-Se, împotrivă nu au ocărât, pătimind, nu a îngrozit, ci Se lăsa Celui ce judecă cu dreptate” (I Pt. 2: 18-23). Să aveţi, fraţilor, şi pilda smeritei cugetări a Proorocului Samuil, că nu s-a înălţat cu inima asupra lui Eli preotul: măcar că atâtea şi atâtea a auzit de la Dumnezeu despre el, se smerea sub mâna lui (cf. I împ. 3:1-21).
Deci, să ne facem [vrednici] ai mântuirii noastre, iubiţilor, gata fiind spre metanie pentru tot lucrul pe care-l auzim, mai vârtos de la stătătorul-înainte cel întru Domnul. Că precum apa stinge focul, tot aşa metania [plecăciunea, pocăinţa] curată stinge mânia şi iuţimea o întoarce. Să te plece pe tine căpetenia celor cincizeci din vremea lui Ilie, care, prin smerita cugetare îmblânzind pe proorocul, s-a izbăvit de mânie alături de cei ai lui (IV împ. 9: 15). Aveţi dar, iubiţilor, ascultare în toate după Domnul către înainte-stătătorul, şi păziţi cuvintele lui până în sfârşit, şi să nu treceţi vreodată cu vederea graiul gurii lui, şi va fi cu voi Cel ce a zis: „Unde sunt doi sau trei adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor” (Matei 18: 20). Iubiţilor, de se vor face egumenii noştri aspri către noi - care, o, să nu fie! -, noi întru bună conştiinţă să le slujim lor ca Domnului, şi nu ca oamenilor, ştiind că de la Domnul vom lua plata. (Sfântul Efrem Sirul)