Patericul- Intelepciunea pragmatica a zilelor noastre

[georgeval]

Viata noastra are nevoie, parca mai mult decat oricand, de un exemplu pragmatic. Cuvintele intelepte din Pateric, scrise de oameni care si-au facut din singuratatea chiliei lor scara catre cer si loc al cunoasterii de sine, dau noi puteri ca sa traimi intelepteste in fiecare zi.

"De aceea a poruncit Duhul Sfant sa se scrie vietile sfintilor, ca fiecare dintre cei ce se apuca de unul din felurile acestea de vietuire sa fie dus printr-o pilda asemanatoare spre adevar." (Nil Ascetul)

Draga George, imi place ce ai scris aici de la avva Nil Ascetul citire si totodata mi-am adus aminte de o intrebare pe care mi-am pus-o adesea vizavi de Pateric...putem noi, ca mireni, sa urmam acele exemple intocmai? adica, este indicat, avem cum, sau mai degraba ar trebui sa le "ajustam" putin? mentionez ca Patericul este una din cartile mele preferate.

[georgeval]

Personal, cred ca putem sa ne acomodam viata dupa Pateric, nu sa traim anahoretic ca in Pateric. Voturile monahale sunt valabile si pentru mireni. Cineva spunea ca unui mirea nu i se cere feciorie trupeasca, insa trebuie sa dobandim si noi fecioria mintii- sa nu se desfateze mintea cu patimile: ascultarea si saracia raman valabile si pentru noi mirenii, nu cu aceeasi exigenta.

[ovidiu-s]

[SIZE=3]Avva Pamvo l-a trimis pe ucenicul său ca să vândă rucodelia sa. Şi făcând şaisprezece zile (după cum ne spunea nouă), noaptea dormea în tinda bisericii sfântului apostol Marcu; şi văzând slujba bisericii, s-a întors la bătrânul. A învăţat încă şi câteva tropare. Deci i-a zis lui bătrânul: te văd, fiule, tulburat. Nu cumva vreo ispită şi s-a întâmplat în cetate? Răspuns-a fratele: cu adevărat, avvo, întru lenevire cheltuim zilele noastre în pustia aceasta şi nici canoane, nici tropare nu cântăm. Mergând la Alexandria, am văzut cetele bisericii cum cântă şi m-am întristat că nu cântăm şi noi canoanele şi troparele. [/SIZE]
[SIZE=3]I-a zis lui bătrânul: amar nouă, fiule, că au ajuns zilele în care vor lăsa călugării hrana cea tare, cea zisă prin Sfântul Duh, şi vor urma cântărilor şi glasurilor, căci, ce umilinţă şi ce lacrimi se nasc din tropare? Când stă cineva în biserică sau în chilie şi îşi înalţă glasul său ca neputincioşii. Că dacă înaintea lui Dumnezeu stăm, suntem datori să stăm cu multă umilinţă şi nu cu răspândire, că n-au ieşit călugării în pustia aceasta ca să stea înaintea lui Dumnezeu şi să se răspândească şi să cânte cântări cu viers şi să pună glasurile la rânduială cu meşteşug, să-şi clatine mâinile, să-şi târască picioarele, ci suntem datori cu frica lui Dumnezeu şi cu cutremur, cu lacrimi şi suspini, cu glas evlavios, umilit, măsurat şi smerit să aducem lui Dumnezeu rugăciune. Că iată îţi zic ţie, fiule, vor veni zile când vor strica creştinii cărţile Sfintelor Evanghelii şi ale sfinţilor apostoli şi ale dumnezeieştilor prooroci, ştergând Sfintele Scripturi şi scriind tropare şi cuvinte elineşti. Şi se va revărsa mintea la acestea, iar de la acelea se va depărta. Pentru aceasta părinţii noştri au zis: cei ce sunt în pustia aceasta, să nu scrie vieţile şi cuvintele părinţilor pe pergament, ci pe hărtii, că va să şteargă neamul cel de pe urmă vieţile părinţilor şi să scrie după voia lor, fiindcă mare este necazul ce va să vină. [/SIZE]
[SIZE=3]Şi i-a zis lui fratele: aşadar, se vor schimba obiceiurile şi aşezămintele creştinilor şi nu vor fi preoţi în biserică să facă acestea? Şi a zis bătrânul: în astfel de vremuri se va răci dragosstea multora şi va fi necaz mult. Năpădirile păgânilor şi porrnirile noroadelor, [COLOR=red]neastâmpărul împăraţilor, desfătarea preoţilor, lenevirea călugărilor. Vor fi stareţi nebăgând seamă de mântuirea lor şi de turmei, osârdnici toţi şi silitori la mese şi gâlcevitori, leneşi la rugăciuni şi la clevetiri osârdnici, gata spre a osândi vieţile bătrânilor şi cuvintele lor, nici urmându-le nici auzindu-le, ci mai vârtos ocărându-le şi zicând: de am fi fost şi noi în zilele lor, ne-am fi nevoit şi noi. [/COLOR]Iar episcopii în zilele acelea se vor sfii de feţele celor puternici, judecând judecăţi cu daruri, nepărtinind pe cel sărac la judecată, necăjind pe văduve şi pe sărmani chinuindu-i. [COLOR=red]Va intra încă şi în norod neredinţă, curvie, urâciune, vrajbă, zavistie, întărâtări, furtişaguri şi beţie. Şi a zis fratele: ce va face cineva în vremile şi anii aceia? Şi a zis bătrânul: fiule, în acele zile, cel ce îşi mântuieşte sufletul său mare se va chema în Împărăţia Cerurilor![/COLOR][/SIZE]

În prealabil postat de georgeval

ascultarea si saracia raman valabile si pentru noi mirenii, nu cu aceeasi exigenta.

poate spui mai multe despre asta... e cam greu de impacat si capra si varza.

[georgeval]

În prealabil postat de mirelat

poate spui mai multe despre asta... e cam greu de impacat si capra si varza.

M-am referit in primul rand la ascultarea de duhovnic si saracia ca forma prin care constientizez ca dincolo de strictul necesar bunurile mele materiale trebuie sa le impart celor lipsiti ca forma a milosteniei.

multumesc, george, pentru clarificari.

eu in privinta ascultarii ma gandeam ca poate fi vorba si de respectarea mai marilor nostri, in diverse contexte.

iar in privinta saraciei, am citit pe undeva o pilda, despre un mirean care se tot framanta in legatura cu cat sa dea, ca i se parea ca nu cat ar trebui, poate... si raspunsul de la un parinte imbunatatit a fost sa nu se mai precupe de aspectul acesta fara rost, ca are Dumnezeu grija, si sa nu-si mai faca tot felul de griji materiale. sa vad daca gasesc pilda originala pe undeva, sa o postez aici.

http://www.crestinortodox.ro/cauta/despre-pateric

[Florin-Ionut]

Una dintre cele mai impresionante povestiri este asta:

"Doi din parinti s-au rugat lui Dumnezeu, ca sa-i incredinteze pe ei, la care masura au ajuns. Si le-au venit lor glas zicand : in cutare sat al Egiptului este un mirean anume Evharist si femeia lui se numeste Maria. Inca nu ati venit voi la masurile acestora. Si sculandu-se cei doi batrani, au mers in satul acela si intreband, au aflat chilia lui si pe femeia lui si i-au zis ei : unde este barbatul tau ? Iar ea a zis : pastor este si paste oile. Si i-a bagat pe ei in chilie. Iar dupa ce s-a facut seara, a venit Evharist cu oile si vazand pe batrani, le-a gatit lor masa si a adus apa sa le spele picioarele lor. Si i-au zis lui batranii : nu vom gusta ceva, de nu ne vei vesti noua lucrarea ta. Si Evharist cu smerenie a zis : eu sunt pastor si aceasta este femeia mea. Iar batranii au statut rugandu-l pe el si nu a vrut el sa le spuna. Si au zis lui batranii : Dumnezeu ne-a trimis pe noi la tine. Iar cum a auzit cuvantul acesta s-a temut si a zis lor : iata oile acestea le avem de la parintii nostri si orice spor va da Domnul sa dobandim dintransele, facem in trei parti: o parte saracilor si o parte pentru iubirea si primirea de straini si a treia parte pentru trebuinta noastra. Si de cand am luat pe femeia mea, nu m-am spurcat nici eu, nici ea, ci fecioara este si fiecare din noi deosebi se culca, iar noaptea purtam saci si ziua hainele noastre. Pana acum nimeni din oameni acestea nu le-a stiut. Si auzind s-au minunat si s-au dus slavind pe Dumnezeu."

[windorin]

De cele mai multe ori, mireanul ramane anonim. Sa incepem totusi cu o intimplare in care mireanului i se spune numele, iar calugarului nu.

Se spune ca un calugar traia de patruzeci de ani in pustiul Iordanului. In tot acest timp el nu a intilnit alt om, ci a trait gol, alaturi de fiarele salbatice, ca pastor. Intr-o zi, intreaba pe Dumnezeu: "Arata-mi pe unul asemenea mie" si mare ii este mirarea, caci i se raspunde: "Pe imparatul Teodosie". Auzind acestea, batrinul isi spune trist: "Mi-am petrecut toti acesti ani in pustiu, ars de fierbinteala zilei, gol in frigul noptii, fara sa vad chip omenesc. De patruzeci de ani nu am mincat piine, ci am flaminzit si am insetat, petrecindu-mi noptile sub cerul liber. Iar dupa atitea lipsuri si nevointe sunt pus deopotriva cu cineva care traieste in lume, are femeie si petrece in lux".

Asa ca isi imbraca rasa si pleaca in Constantinopol. Teodosie il primi cu bunatate si cu respect pentru ca "era un mare prieten al calugarilor". Batrinul il intreba pe imparat cu vietuieste. La inceput Teodosie este sovaielnic, marturisind ca este un om lumesc si un pacatos, fara sa se poata compara in vreun fel cu marii nevoitori Antonie, Macarie sau Pahomie. In cele din urma, Teodosie ii marturiseste: "Am imparatit treizeci si noua de ani si de treizeci de ani port o camasa de par sub purpura imperiala". "Asta nu inseamna nimic", spuse batrinul. "De treizeci si doi de ani", continua imparatul, "nu m-am culcat alaturi de sotia mea, ci am trait in curatie". "Asta nu-i nimic", spuse iarasi batrinul. Apoi imparatul ii spuse cum posteste si nu se spala degraba. "Asta nu inseamna nimic", zise din nou batrinul.

Dupa ce i-a dezvaluit tainele nevointelor sale, Teodosie ii arata cum face milostenie, cum ii ajuta pe cei nedreptatiti si ocroteste vaduvele si orfanii, cum cerceteaza in fiecare noapte strazile si inchisorile si da bani celor aflati in nevoi; cum spala ranile bolnavilor si madularele uscate ale slabanogilor cu miinile lui. "Toate acestea sunt bune si demne de admiratie", spuse batrinul, "dar ele nu inseamna nimic in comparatie cu nevointele noastre".

In sfirsit, imparatul ii arata cum in timpul curselor de pe hipodrom sta in loja sa imperiala, incoronat si invesmintat in purpura, copiind manuscrise fara sa dea atentie la cele ce se intimpla in jurul sau. Cind multimile il aclama si ii cinta laude, el nu ingaduie inimii sa se umple de mindrie, ci continua sa scrie fara sa-si ridice macar ochii. Batrinul este impresionat. "Fii binecuvintat, fiul meu!", striga el. "Eu nu am ajuns la aceasta virtute. Dar roaga-te lui Dumnezeu pentru mine". Teodosie cere si el binecuvintarea calugarului si pleaca.