AM FOST IN MOARTE CLINICA

[Ioan_Ciobota]

M-am ridicat deasupra patului si mi-am vazut trupul de sus.

L-am vazut pe micutul meu Simonel, de 4 anisori, cu mutrita lui de copil necajit.

A inceput sa curga peste mine un fascicul de lumina.
Lumina aceea era ca un fel de dragoste, bucurie, pace, fericire, dar parca sub forma lichida.

Suntem un abur ce piere.


Claudiu Lapadat s-a dus impreuna cu familia la o casa de vacanta, la munte.
In camera in care dormea impreuna cu Lucia, sotia lui, au fost scapari de gaze de la o soba si amandoi au fost intoxicati cu monoxid de carbon.

Claudiu Lapadat:
Am incercat sa ies afara, dar am cazut jos. Am incercat sa ma ridic. Aveam niste dureri cumplite de cap. in cele din urma sotia mea cu greu s-a ridicat din pat, a ajuns cu greu pana la mine, mi-a dat mana si m-a ridicat.
Am deschis usa de afara si am cazut acolo pe beton. Am stat vreo 15 minute, apoi am reusit sa ma ridic, in frigul acela de noiembrie, dimineata, undeva la munte.

Lucia Lapadat:
Lucrul pe care l-am realizat dupa aceea a fost faptul ca atat de usor puteam sa plecam „acasa”. ii spuneam lui Claudiu: „in noaptea asta chiar puteam sa murim! Pur si simplu sa plecam de pe pamant!”.
La un moment dat m-am uitat in pat in stanga mea, la Claudiu, si mi-am dat seama ca este absent. Sesizam ca lipseste din trup, dar nu puteam sa accept ca este mort. Am inceput sa dau cu cotul in el, sa-l trezesc, sa-l scot afara. Fata lui, modul cum arata, faptul ca n-a raspuns deloc la ghionturile mele, m-au ingrozit. Dadeam cu cotul in el, dar nu respira...

Intr-un final am reusit sa-l trezesc, tot dandu-i cu coatele. Dupa ce s-a trezit, m-a ridicat si pe mine din pat si a iesit afara. Eu ma simteam foarte rau.
Cand am ajuns la Dej, la spital, tensiunea mea era 40 cu 20. Daca nu ajungeam atunci la spital, eu chiar muream. Sangele meu era deja negru si gros ca o pasta.

Reporter:
Claudiu, ce s-a intamplat cu tine in acest timp?

Claudiu Lapadat:
Dintr-o data, sufletul s-a ridicat din trupul meu. M-am ridicat deasupra patului si mi-am vazut trupul de sus. stiam foarte clar ce se intampla in momentul in care sufletul meu a iesit din trup. M-am vazut. Am vazut-o pe Lucia. in momentul acela am gandit foarte liber. Nu aveam nici o durere, nu aveam nici o confuzie. stiam ca sunt eu, adevaratul eu, sufletul meu, ca sunt iesit din trup si ca am murit la propriu.

Reporter:
Te-a durut aceasta iesire din trup - moartea clinica?
E dureroasa desprinderea...?

Claudiu Lapadat:
Pentru mine nu a fost dureroasa. Durerea la care ne gandim noi este durerea fizica, insa durerea spirituala este cumplita si va dura o vesnicie pentru cei ce ajung in iad.
Am inceput sa urc. Am trecut prin tavan, prin acoperis. Am ajuns deasupra casei. Mi-am vazut casa, masina, becul din fata casei. M-am uitat spre cer. Erau nori desi si am inceput sa urc. Nu era nimeni langa mine, nici un inger, dar stiam ca sunt insotit de prezenta lui Dumnezeu. N-aveam nicio teama...

Reporter:
Regrete ai avut?

Claudiu Lapadat:
Deloc. Niciun regret. in momentul in care sufletul iese din trup, cand duhul omului iese din trup, tot ce este legat de lumea aceasta inceteaza. Asa cum spune Scriptura: acolo nu este nici lacrima, nici durere, nimic legat de pamant.
Am inceput sa urc si, la un moment dat, de undeva din cer a inceput sa curga peste mine un fascicul de lumina. Lumina aceea era ca un fel de dragoste, bucurie, pace, fericire, dar parca sub forma lichida.

Curgea, iar eu urcam prin ea. La un moment dat, fasciculul acela s-a facut tot mai mare, norii s-au dat la o parte, m-am ridicat deasupra pamantului si am plecat.

In timp ce urcam, dintr-o data am inceput sa aud muzica. Era o asemenea muzica cum pe pamant nu exista. si undeva, departe, am vazut ceva mare si alb. De dupa obiectul acela urias si alb curgea spre mine acel riu de dragoste, de fericire, de bucurie pe care nu stiu sa-l descriu.

Mai tarziu mi-am dat seama ca era o poarta mare si alba, iar langa ea erau niste omuleti foarte mici, pe care am inceput sa-i aud strigandu-ma. Ma salutau si ma chemau: „Vino, vino aici! Vino acasa!”.

In partea mea dreapta au aparut cei 5 copii ai nostri. Atunci Duhul lui Dumnezeu m-a oprit si mi-a zis asa: „Fiule, alege unde vrei sa te duci: in Cer sau te intorci pe pamant?”. In clipa aceea, m-am uitat la cei 5 copii ai mei, m-am uitat la fiecare in parte si i-am vazut asa de tristi.

Stiam ca tot acolo, pe pamant, sunt si acele milioane de oameni pentru care ma rog de 23 de ani. Dumnezeu mi-a aratat copiii si mi-a aratat rugaciunea pentru care stau inaintea Lui de ani de zile. M-am uitat la ele, m-am uitat la cer, m-am uitat la omuletii aceia mici care ma chemau si-am spus: „Doamne, eu vreau sa ma duc in Cer !”.
Imaginile au disparut si eu am continuat sa urc. Poarta era foarte putin deschisa si pe ea curgea riul acela.

Reporter:
Descrie-ne culorile si formele pe care le-ai vazut.

Claudiu Lapadat:
Fara cuvinte. Vreau sa va spun ceva foarte important pentru intelegerea lumii spirituale. in lumea spirituala nu este modul nostru de a gandi, al oamenilor de pe pamant. Pe pamant poti percepe o anumita parte a lucrurilor, o anumita portiune din intreg. in lumea spirituala poti vedea si gandi de jur imprejur. Nu exista limita. stiam si vedeam totul clar.

Acolo erau mamica mea, bunicii mei, acolo era Laurentiu, prietenul meu care-a plecat. Acolo erau multi oameni pe care ii cunosteam. Ma strigau sa ma duc acolo.
Ei au iesit in fata portii, spunand: „Vino! Vino! Vino! Vino!”. Parca era o galerie. Ma simteam fantastic.

Reporter:
Totusi esti aici in carne si oase.

Claudiu Lapadat:
Am fost oprit a doua oara de Duhul lui Dumnezeu, care mi-a spus din nou: „Fiule, alege unde vrei sa te duci: in Cer sau te intorci pe pamant?”.
Si mi i-a aratat inca o data pe cei 5 copii, dar de data aceasta mi-a aratat in spatele lor doua sicrie: eram eu si Lucia, sotia mea. Mi-am vazut propria inmormantare.

Le-am vazut cu ochii mei. Erau atat de reale. Dar mai real decat asta a fost altceva. in clipa in care mi-am vazut copiii, mi-a fost dat sa traiesc durerea lor in sufletul meu. A fost fara cuvinte. M-a blocat. Dar continuam sa urc incet pentru ca nu voiam sa ma intorc inapoi.
L-am vazut pe micutul meu Simonel, de 4 anisori, cu mutrita lui de copil necajit.

Si Duhul lui Dumnezeu m-a intrebat ultima oara: „Fiule, unde vrei sa te duci: in Cer sau te intorci pentru ei pe pamant? Ei sunt responsabilitatea ta”. in clipa aceea Dumnezeu mi-a atras atentia.

M-am uitat la Cer, am vazut poarta aceea mare si alba. Am vazut riul acela care curgea pe poarta. I-am vazut pe oamenii care ma strigau si care ma asteptau acolo. stiam ca intr-o zi voi ajunge in Cer. M-am uitat din nou la cei 5 copii ai mei si stiam ca ei sunt responsabilitatea mea. M-am uitat inca o data la Cer si-am spus: „Doamne, doar de dragul lor ma intorc pe pamant, doar pentru ei”.

Cand am spus lucrul acesta am inceput sa cobor. Oamenii aceia au devenit tot mai mici, poarta a inceput sa scada in dimensiune.
Riul era acelasi. Cobora peste mine in continuare. Am coborat cu el. M-a adus pana deasupra casei, am trecut prin nori, mi-am vazut din nou casa, masina, am trecut prin acoperis si prin tavan.

Reporter:
Cand te-ai intors in trup ai avut sentimentul ca de abia ai plecat sau ca a trecut mult timp?

Claudiu Lapadat:
Cand m-am trezit, in partea dreapta a mea era cineva care-mi dadea cu cotul. si-a dat tare si bine. Mi-am dat seama ca ma doare. Nu stiam cat ma lovise inainte.
M-am trezit. Mi-am dat seama ca sunt din nou in trup, acelasi trup, aceleasi dureri. si am auzit o femeie langa mine care striga disperata: „Da-te jos! Da-te jos! Du-te afara! Coboara din pat! Da-te jos! Du-te afara!”.
Cu greu am reusit sa cobor. M-am dus afara. Am incercat sa respir. in cele din urma am ajuns la spital.

Reporter:
A fost o vizita la poarta cerului. ti s-a dat har. Foarte putini oameni au o asemenea sansa: sa aleaga. Cate mamici nu-si lasa copiii orfani...

Claudiu Lapadat:
Cred ca aici suntem din nou la dispozitia harului lui Dumnezeu. Dumnezeu, care este suveran peste toate lucrurile, stie si are un plan cu viata fiecaruia.
Aceasta experienta mi-a aratat ca indiferent ce varsta ai, cine esti din punct de vedere social, indiferent daca ai sau n-ai bani, un lucru este sigur - moartea poate veni oricand. Problema este daca esti gata sa pleci? si sa pleci unde trebuie, adica in Cer, NU in iad.

Reporter:
Ce inseamna acest „esti gata”?

Claudiu Lapadat:
Inseamna sa intri in legamant cu Dumnezeu, sa-L accepti pe Hristos ca Mantuitor al vietii tale. Sa te nevoiesti cu nevointa Sfintilor Parinti, cu tot ce esti tu, sa te lupti, cu ajutorul harului lui Dumnezeu, sa umbli in voia Lui.

Reporter:
Ce-a schimbat in tine experienta aceasta?

Claudiu Lapadat:
In primul rand mi-am dat seama cat sunt de slab, de trecator si cu siguranta ca NU sunt stapan pe viata mea. Eu stiam teoretic aceste lucruri, din Scriptura, si imi dadusem viata lui Hristos, dar acum le-am si trait. Viata mea si a fiecarui om este doar in mana lui Dumnezeu.

In al doilea rand, aceasta experienta mi-a confirmat Scriptura. Tot ce credeam despre Biblie, pentru mine a devenit acum o realitate foarte puternica. Acum am trait eu insumi aceasta experienta. si tot ce vorbeste Biblia si Domnul Hristos si cartea Apocalipsa despre Cer, despre final, despre ce inseamna Cerul, este adevarat.

Credinta este acea incredere neclintita in Scriptura, in Cuvantul lui Dumnezeu si in Dumnezeu ca Persoana.

Dorinta mea este sa vad milioane de oameni ca merg pe acelasi drum pe care au mers milioane de crestini de-a lungul veacurilor.

Reporter:
Cred ca le-am oferit cititorilor o lectie de viata si poate una de moarte, pentru ca a trai frumos si a muri frumos este un lucru extraordinar. A muri si a sti unde te duci. De un lucru putem sa fim siguri: o sa ne ducem si noi dincolo.

Claudiu Lapadat:
Indiferent daca ai avut sau nu o experienta ca mine, pana la urma NU experienta este definitorie, CI Scriptura. Pentru ca Scriptura contine tot ce trebuie sa stim. Ne ofera absolut totul, inclusiv promisiunea faptului ca Duhul Sfant al lui Dumnezeu, care a inspirat Biblia, ne va ajuta sa o si implinim. si as spune ca cel mai important lucru ar fi sa-L acceptam pe Hristos nu doar ca Mantuitor, ci si ca Domn al vietii noastre.

Al treilea lucru: sa nu ne pierdem viata cu nimicuri, cu lucruri fara rost, cu lucruri care n-au valoare, cu atractii legate de lume. Afara piere o lume in pacat, oameni care au nevoie de acest mesaj al sperantei. Daca-L avem pe Hristos ca Domn, daca ne iubim familiile si traim aproape de ele, cred ca vom avea parte cu Dumnezeu.

Reporter:
Dincolo de aceste lucruri, mai presus de orice, cel mai important este sa-L vedem pe Dumnezeu si sa traim cu El.

Claudiu Lapadat:
Acolo este finalul. si e cel mai frumos lucru.

[Darius]

"Sa te nevoiesti cu nevointa Sfintilor Parinti"
Poti sa ne spui despre care Sfinti Parinti vorbeste D-l Claudiu?

Nu am gasit scris nimic despre iubirea de dusmani; dar probabil ca nu considerati ca e necesar, multumindu-va cu Sola Scriptura si Sola Fide.

[cristiboss56]

În prealabil postat de ancah

Nu am gasit scris nimic despre iubirea de dusmani; dar probabil ca nu considerati ca e necesar, multumindu-va cu Sola Scriptura si Sola Fide.

Rugaciuni pentru dusmani sunt destule. Sa ne rugam pentru ei asa cum si Mantuitorul s-a rugat pentru rastignitorii Lui.

Da, multumesc Cristian. Vad ca ai capatat darul de a transforma spini in floare.

[cristiboss56]

În prealabil postat de ancah

Da, multumesc Cristian. Vad ca ai capatat darul de a transforma spini in floare.

Draga Anca, sa sti ca aceste rugaciuni au efect ! Cand ma intunecam din cauza dusmanilor si chiar uram, lucrurile se agravau in relatia cu ei. Seara citesc de mai multe ori astfel de rugaciuni , inclusiv Paraclisul Maicii Domnului si imi sunt de un real folos. Multe s-au indreptat !

Iata un fragment din viata Sfantului Spiridon al Trimitundei:
"In acea vreme a murit Irina, fiica lui, care inflorise cu tineretile si vremea vietii sale si-a petrecut-o in feciorie curata, incat era vrednica de camara cea cereasca. Atunci a venit la sfantul o femeie plangand si spunand ca a dat fiicei lui, Irina, un odor de aur, spre pastrare; dar de vreme ce ea a murit, a ramas odorul ascuns, nestiut de nimeni. Sfantul Spiridon, cautand pretutindeni prin casa sa odorul, cel ascuns nu l-a aflat; apoi, vazand lacrimile si tanguirea femeii si fiindu-i mila de ea, a mers la mormantul fiicei sale, impreuna cu casnicii sai si a strigat catre cea moarta, precum odinioara Hristos lui Lazar, zicandu-i: "Fiica, Irino, unde este odorul cel de aur, care ti s-a incredintat spre pastrare?" Iar ea, ca dintr-un somn lung desteptandu-se, a raspuns: "In cutare loc al casei (spunand numele locului) l-am ascuns pe el". Si iarasi a zis catre dansa sfantul: "Dormi de acum, fiica mea, pana cand te va destepta pe tine Domnul tuturor, la invierea cea de obste". Atunci s-au cuprins de frica toti cei ce erau acolo, minunandu-se si inspaimantandu-se de acea minune preaslavita, iar sfantul, afland odorul in locul cel spus, l-a dat acelei femei. "

Acest Sfant, spranumit si Sfantul calator, are moastele in insula Corfu. Cei care mai au dubii in privinta sfintilor, se pot convinge aici de activitatea neintrerupta a sfantului si dupa moarte: papucii i se uzeaza si sunt schimbati anual; moastele parasesc racla, iar atunci cand revin in racla, corpul e cald, iar hainele sunt prafuite. Cine nu crede poate sa verifice.
Iata ca Dumnezeu a tinut sa ne convinga si pe acei dintre noi, care suntem "Toma necredinciosul".

[Laurentiu]

O experienta moderna a vamilor de Pr. Seraphim Rose
fragment din "Sufletul dupa moarte" de Seraphim Rose

Reactia tipica a unui om "luminat" al timpurilor moderne dupa ce intalneste personal realitatea vamilor, in cursul unei "morti clinice" (cu o durata de 36 de ore) poate fi urmarita intr-una dintre cartile deja amintite mai sus: "Unbelievable for Many but Actually a True Occurrence". "Prinzandu-ma de brate, ingerii m-au dus de-a dreptul prin zidul salonului in strada. Incepuse sa se intunece, ningea linistit, cu fulgi mari. Vedeam lucrurile astea, in schimb frigul sau macar o diferenta de temperatura intre interiorul camerei si exterior n-am simtit. Evident, aceste fenomene isi pierdusera semnificatia pentru corpul meu modificat. Incepuram sa ne inaltam cu repeziciune. Pe masura ce urcam, spatiul care se desfasura inaintea ochilor nostri devenea din ce in ce mai larg, astfel ca in final ajunsese la proportii atat de coplesitoare, incat m-a cuprins teama cand am realizat cat de nesemnificativ eram eu insumi in raport cu acest tinut infinit ...

Notiunea timpului era cu totul absenta din mintea mea, in acel moment, asa ca nu stiu cat anume ne-am deplasat in sus cand, dintr-o data, a inceput sa se auda, indistinct la inceput, un zgomot, dupa care, tasnind de undeva cu tipete si rasete salbatice, un stol de tot soiul de fiinte hidoase incepu sa se apropie cu viteza de noi.

Spirite rele! - am realizat si apreciat dintr-o data, cu iuteala uluitoare, starnita cu siguranta de groaza care cuprinsese, o groaza cu totul deosebita si necunoscuta pana atunci. Spirite rele! O, cu cata ironie, cu cata convingere n-as mai fi ras doar cu cateva zile inainte de asa ceva. Chiar cu cateva ore inainte, daca cineva mi-ar fi spus, nu ca el ar fi vazut cu ochii lui spirite rele, ci si numai ca crede in existenta lor ca in existenta a ceva cum nu se poate mai real, ar fi starnit in mine aceeasi reactie de ras copios! Asa cum se cuvenea pentru un om "bine educat" de la sfarsitul secolului al XIX-lea, eu intelegeam aceste lucruri ca desemnand inclinatii maladive, patimi ale fiintei umane si, din aceasta pricina, sintagma in sine nu avea pentru mine semnificatia unui nume, ci a unui termen care defineste un concept abstract. Si dintr-o data, acest "concept abstract" uni aparea in fata ochilor intr-o personificare vie !...

Dupa ce ne-au inconjurat din toate partile, printre chiote si zgomote nerusinate, spiritele rele cerura sa le fiu dat lor; incercau sa ma apuce cumva si sa ma smulga dintre ingeri, dar era evident ca nu indrazneau sa faca asta. Din mijlocul vacarmului zbieratelor, de neimaginat si tot atat de repugnant auzului, ca si infatisarea lor vazului, mai reuseam sa prind din cand in cand cuvinte si chiar fraze intregi. "Al nostru este: s-a lepadat de Dumnezeu" - strigara dintr-o data, aproape la unison, si se napustira asupra noastra cu atata inversunare incat pentru moment am simtit ca-mi ingheata sirul gandurilor in minte, de frica. "Asta-i o minciuna! Nu-i adevarat!" - as fi vrut sa strig, revenindu-mi in fire; dar o amintire impovaratoare imi lega limba. Intr-un mod cu totul necunoscut mie imi reveni in minte, dintr-o data, o secventa atat de lipsita de importanta din viata mea si atat de indepartata in timp, din vremea tineretii, incat nu credeam ca eu sa fi fost vreodata in stare a mi-o mai aminti".

Aici, autorul rememoreaza un incident din anii studentiei: candva, intr-o discutie filosofica dintre cele mai obisnuite printre studenti, unul dintre colegii sai exprimase aceasta opinie: "De ce trebuie sa cred? Nu este oare la fel de posibil ca Dumnezeu sa nu existe?". La care autorul raspunse: "Se poate". Acum, confruntat cu demonii acuzatori, autorul revine:

"Aceasta propozitie fusese in cel mai deplin sens al cuvantului o "vorba goala"ť: cuvintele lipsite de sens ale colegului meu nu putusera starni in mine nici cea mai mica indoiala cu privire la existenta lui Dumnezeu. Nici macar nu ascultasem prea atent ce spunea, de altfel, iar acum realizam ca acea vorba goala pe care o aruncasem atunci nu disparuse nicidecum fara urma. Am fost deci nevoit sa ma justific, sa ma apar de acuzatia care mi se aducea, in asa masura incat Noul Testament s-a verificat in practica: intr-adevar, avem de dat socoteala pentru orice cuvant desert, daca nu prin voia lui Dumnezeu, care cunoaste tainele inimii omenesti, atunci prin furia vrajmasilor mantuirii.

Aceasta acuzatie era, evident, cel mai puternic argument adus de spiritele rele spre pierzarea mea, iar ele pareau sa prinda puteri noi de aici, judecand dupa indrazneala atacurilor si dupa faptul ca acum se roteau deasupra noastra cu mugete de furie, impiedicandu-ne sa inaintam.

Mi-am amintit o rugaciune si am inceput sa ma rog chemandu-i in ajutor pe toti oamenii sfinti ale caror nume mi le aminteam sau imi veneau in minte. Dar asta nu i-a speriat pe vrajmasii mei. Ca un jalnic ignorant, crestin doar cu numele poate ca pentru prima oara in viata mea de-abia atunci mi-am adus aminte de cea care este numita Mijlocitoarea crestinilor.

Si sigur ca rugaciunea mea catre ea a fost intensa, sigur ca sufletul meu era plin de invataturi gresite, caci cu greu mi-am putut aminti si i-am putut rosti numele, dar la un moment dat aparu totusi deasupra noastra ceva ca un fel de ceata alba care, curand, acoperi in intregime gloata de spirite rele. Le ascunse din fata ochilor mei, inainte de-a apuca sa se retraga de la sine. Mugetele si chicotele lor se mai auzira inca o vreme dar, din scaderea gradata a intensitatii zgomotului, pana la stingerea lui completa, mi-am putut da seama ca teribilii vanatori erau treptat lasati in urma".

"Unbelievable for Many but Actually a True Occurrence"
Orthodox Life, iulie-august 1976

[BogdanF]

În prealabil postat de Ioan_Ciobota

M-am ridicat deasupra patului si mi-am vazut trupul de sus.

L-am vazut pe micutul meu Simonel, de 4 anisori, cu mutrita lui de copil necajit.

A inceput sa curga peste mine un fascicul de lumina.
Lumina aceea era ca un fel de dragoste, bucurie, pace, fericire, dar parca sub forma lichida.
(...)

Conform invataturii Sfintilor Parinti despre ce se intimpla cu sufletul dupa moarte, invatatura rezumata foarte frumos in cartea Parintelui Serafim Rose, "Sufletul dupa moarte", intimplarea aceasta pare a fi un exemplu tipic de inselare demonica. Si iata de ce:

1. Pr. Serafim Rose spune ca trebuie facuta o diferenteiere clara intre experientele celor care au murit, si a celor care sunt pe moarte.

2. Sufletul dupa moarte este insotit de ingeri. In cazul de fata nu.

3. Sufletul dupa moarte trebuie sa treaca prin vamile vazduhului. In cazul de fata nu.

4. Sufletul dupa moarte traieste o stare de mare frica, fiind confruntat de demonii care incearca sa puna stapinire pe el, din cauza pacatelor savirsite in timpul vietii. In cazul de fata nu.

Recomand cu MULTA CALDURA cartea Parintelui Serafim Rose, "Sufletul dupa moarte".

Bogdan.

[MARIUS_DANIEL]

În prealabil postat de BogdanF

Conform invataturii Sfintilor Parinti despre ce se intimpla cu sufletul dupa moarte, invatatura rezumata foarte frumos in cartea Parintelui Serafim Rose, "Sufletul dupa moarte", intimplarea aceasta pare a fi un exemplu tipic de inselare demonica. Si iata de ce:

1. Pr. Serafim Rose spune ca trebuie facuta o diferenteiere clara intre experientele celor care au murit, si a celor care sunt pe moarte.

2. Sufletul dupa moarte este insotit de ingeri. In cazul de fata nu.

3. Sufletul dupa moarte trebuie sa treaca prin vamile vazduhului. In cazul de fata nu.

4. Sufletul dupa moarte traieste o stare de mare frica, fiind confruntat de demonii care incearca sa puna stapinire pe el, din cauza pacatelor savirsite in timpul vietii. In cazul de fata nu.

Recomand cu MULTA CALDURA cartea Parintelui Serafim Rose, "Sufletul dupa moarte".

Bogdan.

Ai dreptate frate.Omul cand moare simte o mare mustrare de constiinta si o durere sufleteasca pentru pacatele lui.