Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Generalitati > Generalitati
Răspunde
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #1  
Vechi 02.09.2010, 02:18:39
anisoara anisoara  is offline
Member
 
Data înregistrării: 28.02.2010
Mesaje: 75
Implicit Ce se intampla cu sufletul nostru ?

As vrea sa stiu unde pot citi sau daca poate cineva sa-mi spuna ,ce se intampla cu sufletul nostru in primele 40 de zile dupa moarte.
A murit tatal meu acum 2 sapt.si as vrea sa stiu ce pot face eu ca sa-l ajut ,ca sufletul lui sa fie mantuit.
Reply With Quote
  #2  
Vechi 02.09.2010, 02:45:57
Mihnea Dragomir's Avatar
Mihnea Dragomir Mihnea Dragomir is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 15.02.2010
Locație: Ținuturile Loirei, Franța
Religia: Catolic
Mesaje: 5.960
Implicit

Dumnezeu să îl ierte pe tatăl dv, iar dv și celorlalți rămași să vă dea tărie să treceți peste însingurarea care cuprinde inimile în asemenea perioade !

Deși există deosebiri mari între învățăturile catolică și ortodoxă în ceea ce privește drumul sufletelor după moarte, ambele au în comun credința că rugăciunile și celelalte fapte de credință și milostenie pot ajuta mult sufletelor celor pe care îi iubim. Iar cea mai mare sete o au sufletele față de rugăciuni, cu precădere față de rugăciunile din cadrul Sfintelor Liturghii.
__________________
Doamne, Tu pe toate le știi ! Tu știi că Te iubesc !

www.catehism.ro
http://regnabit.wordpress.com
Reply With Quote
  #3  
Vechi 02.09.2010, 07:06:08
crestinOrtodoxa
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit

Exista 2 volume:

1-Calea Sufletelor in Vesnicie- Vamile Vazduhului

2-Calea Sufletelor in Vesnicie - Sau cele 24 de vami ale vazduhului- sufletul Cuvioasei Teodora trecand prin Vama a 19-a

Or sa-ti raspunda la multe intrebari.
Reply With Quote
  #4  
Vechi 02.09.2010, 09:30:26
Mirela0110 Mirela0110 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 28.04.2010
Religia: Ortodox
Mesaje: 295
Implicit

si mama mea a murit anul acesta in mai si in cele 40 de zile am visat-o de vreo 4 ori inn imbracaminte normala si apoi dupa cele 40 de zile am mai visat-o o singura data intr-un alb foarte stralucitor. din cate stiu eu, se spune ca in cele 40 de zile sufletul umbla pe pamant in locurile pe unde a umblat trupul, iar dupa 40 de zile se duce dupa caz ori in rai ori in iad..... poate or mai exista si alte versiuni ...

Dumnezeu sa ii ierte si sa ii odihneasca in pace pe tatal tau si pe mama mea....si pe toti mortii...

PS:
si stiu ca in cele 40 de zile trebuie depuse la cat mai multe biserici si manastiri cat mai multe pomelnice ca sa fie pomenit pentru iertarea pacatelor si odihna in pace, cat de mult, stiu ca trebuie date de pomana din hainele lui, trebuie facute la biserica 7 slujbe, sincer eu nu am stiut de astea si nu i-am facut, nici macar nu stiu ce fel de slujbe, dar trebuie intrebat la biserica, trebuie facut in fiecare zi acatistul adormitilor, este de cumparat la biserica si bineinteles la 40 de zile facut slujba in biserica si/sau la mormant ....si cam atata....cred....apoi slujba de 6 luni...un an...si in fiecare sambata cand se face pomenirea mortilor...

Last edited by Mirela0110; 02.09.2010 at 09:35:41.
Reply With Quote
  #5  
Vechi 02.09.2010, 09:54:25
spre_rasarit spre_rasarit is offline
Banned
 
Data înregistrării: 29.08.2010
Religia: Ortodox
Mesaje: 545
Implicit

Din învățăturile părintelui Cleopa

Înainte vreme, când încă nu se știa puterea celor 40 de Liturghii, lumea făcea pentru cei răposați câte 20, alții câte 30 de Liturghii. Dar s-a descoperit că sunt mai puternice 40 de Liturghii decât 30. Si cum a fost?

Un preot bătrân dintr-un sat avea peste 80 de ani. El, săracul, nu mai putea sluji. A măritat o fată a lui, iar ginerele rămăsese în locul lui la parohie. Poporul avea evlavie la preotul bătrân, dacă l-a cunoscut, pentru că pe atâția i-a botezat și i-a și cununat și pe alții i-a și înmormântat; îl știau drept părintele satului, că era de mult timp acolo. Oamenii aveau evlavie la bătrân. Se mai duceau la spovedit, la citit, să le mai spună un cuvânt, și tânărul era bucuros că bătrânul mai poate face ceva, de-l ajută pe el.

Dar pe preotul bătrân îl dureau picioarele, căci era bolnav de reumatism. Acum la bătrânețe reumatismul își arată puterea, pe măsură ce slăbește omul tot mai tare. Și i se umflaseră picioarele. Acolo în satul acela era un feredeu, o baie, care avea apă sărată, ce făcea bine la reumatism, la diferite boli.

Baia aceasta era într-o grădină mare, cu o livadă frumoasă.

Și preotul ducându-se acolo să facă baie, se ducea cu nădejdea în Dumnezeu, că așa-i datoria preotului și a călugărului și a creștinului când călătorește, mai ales singur, să zică rugăciuni pe drum. Zicea rugăciuni de acasă până ajungea în grădină.

Când ajungea acolo în grădină, întâlnea un tânăr plângând și văitându-se foarte tare, dar care nu vorbea. Si mergea tânărul acesta cu preotul la baie și arăta multă dragoste să-l ajute pe preot. Preotul bătrân, cât stătea în baie zicea rugăciuni, că el știa rugăciuni multe pe de rost.

Când ieșea din baie, tânărul acela iar venea plângând. Plângea într-una. Ștergea picioarele preotului, îl încălța, îi dădea haina și-l petrecea plângând. Acuma bietul preot, văzând pe tânărul acesta că plânge, îl întreabă: “Tinere, de ce plângi?” Iar el nu grăia nimic. Atunci preotul s-a gândit să-i dea bani. Dar acela plângea și n-a vrut să primească banii. De câte ori venea preotul, găsea pe tânărul ăsta care ieșea de undeva din livadă, că era livadă deasă cu pomi, plângând tare, și mergea cu el la baie și îl ajuta până ieșea preotul din grădină, iar el rămânea în grădina aceea.

Atunci, ce s-a gândit preotul? A pus niște prescuri și o sticlă de vin curat într-un șervet frumos și a zis: “Eu am să-i dau prescurile acestea și o sticlă de vin, poate acestea le va primi, că tare mult bine îmi face omul acesta”.

Când a ajuns preotul, l-a întâlnit iar plângând. A mers la baie, acela iar l-a ajutat, și când să iasă pe poartă, preotul zice:

- Ia legătura asta cu prescuri și o sticlă de vin, să le mănânci, că le-am blagoslovit eu.

Atunci a vorbit tânărul acela:

- Oh, părinte, oh! Dacă ai ști cine sunt eu, nu mi-ai da prescuri să mănânc. Vai și amar de mine!

Si atunci s-a speriat preotul:

- Dar cine ești tu, fiule? De ce n-ai vorbit până acum, că de atâtea ori am venit eu în grădina asta și tare mult m-ai ajutat?

- Oh, părinte sfinte, dacă ai sta sfinția ta în grădina asta și în baia asta toată viața, mare bine mi-ai face mie!

- Dar de ce?

- Că numai sfinția ta când vii în grădina asta și cât stai în baie zici rugăciuni, și numai atât pot sta și eu în grădina asta a mea.

Bătrânul când făcea baie se ruga și zicea: “Doamne, pomenește și iartă păcatele aceluia care a făcut baia aceasta”, fiindcă era gratuită și avea toate cele de nevoie.

- Dar unde ești tu?

- Eu sunt în iad!

- Dar cine ești tu?

- Eu sunt proprietarul acestei grădini. Grădina aceasta cu pomi a fost a mea și baia aceasta am zidit-o pe cheltuiala mea și am lăsat-o în folosul comunei, dar am murit în floarea vârstei, cu păcate grele și m-am dus în iad. M-am mărturisit eu, dar degeaba, că n-am avut vreme când face canon. Si iată, părinte sfinte, sunt 80 de ani de când mă muncesc în iad. Si când intri tu, părinte sfinte, în grădina asta și te rogi, îngerul Domnului vine si mă scoate din foc. Si toți care stau în baie, numai răutăți fac, si nu se gândesc la Dumnezeu. Iar dumneata și când stai în baie și când intri în grădină, intri cu rugăciunea. Asta dreptate mi-a făcut Dumnezeu, că trimite pe îngerul Domnului și mă ia din foc, “cât va sta preotul în baie și în grădină, pentru rugăciunile lui, fiindcă se folosește și preotul, tu să stai în grădina ta”. De aceea am spus, părinte sfinte, dacă ai sta mata în grădina asta până la sfârșitul vieții, atâta stau eu afară din iad. Cum pleci mata, mă răpește îngerul Domnului si mă duce înapoi la munci.

Și s-a speriat preotul. Și a întrebat:

- Cum te cheamă, frate?

- Ioan mă cheamă.

- Da? Frate Ioane, și cum pot eu să te ajut?

- O, părinte, mare putere au preoții de la Dumnezeu! Multe suflete scot preoții din iad.

- Dar cu ce?

- Dacă vrei, părinte sfinte, nu-mi da prescuri să mănânc, că eu sunt duh, eu mă arăt ție așa, dar eu nu-s cu tot cu trupul aici. Eu nu pot mânca și bea acuma. Dacă vrei, ia prescurile și vinul și să faci pentru mine, părinte sfmte, 40 de Liturghii să mă scoți din foc, că dacă mă ajuți, mare plată ai să ai în ziua judecății, în ziua cea mare.

Și cum a zis așa, cum era cu preotul de vorbă în grădină, n-a mai văzut nimic preotul. I-au țiuit preotului urechile, s-a speriat, a rămas în grădină și a început a plânge: “Doamne, Doamne, cum mi-ai adus un suflet din iad ca să vorbească cu mine și să-mi arate puterea celor 40 de Liturghii!” Până atunci se făceau 30 de Liturghii, cum am spus.

Atunci preotul a venit acasă plângând. Și l-a văzut ginerele și fiică-sa, și l-a întrebat:

- Ce ai, tată, că ești mâhnit?

Știi, omul se cunoaște.

- Dragul tatii, ce să am? Sunt supărat. Mă cam dor picioarele; de-acum văd că mi se apropie sfârșitul meu. Uite, măi băiete, ce vreau să fac. Eu, fiindcă am fost preot 60 de ani în comuna asta, vreau să mă duc pregătit din lumea asta. Să-mi dai voie să slujesc 40 de zile Sfânta Liturghie.

- Cine?

- Eu.

- N-ai să poți, tată! Vezi, mata de-abia te duci.

- Cum va vrea Dumnezeu.

- El a vrut să slujească; să se ostenească el.

Și atunci s-a minunat.

- Dacă ai să poți, tată! Am să te mai ajut și eu. Dar dacă poți mata, noi te lăsăm să faci.

- Dar nu așa cum slujiți voi, numai duminica și în sărbători, eu fac ca la mănăstiri.
Reply With Quote
  #6  
Vechi 02.09.2010, 09:55:37
spre_rasarit spre_rasarit is offline
Banned
 
Data înregistrării: 29.08.2010
Religia: Ortodox
Mesaje: 545
Implicit

Dar nu le-a spus taina ce a grăit acela și ce-a văzut în grădină. Și s-a apucat preotul, s-a. pregătit, s-a schimbat, s-a spălat, s-a mărturisit la cel tânăr, că nu poate sluji până nu se mărturisește. Si s-au minunat oamenii în satul acela: “Ați auzit o veste? Preotul cel bătrân a zis că înainte de moarte vrea să facă 40 de zile slujbă”.

Si trăgeau clopotul la biserică în fiecare zi dascălul și cântărețul. Oamenii, când auzeau, ziceau: “Hai, măi, că slujește preotul bătrân! Asta-i o minune mare!” Dar se minunau toți cât de ușor făcea slujba. Toată rânduiala, și în fiecare zi Liturghie, că el dacă se împărtășea cu Preacuratele Taine în fiecare zi, Sfintele îl întăreau. Sfintele Taine sunt și pentru întărirea trupului, iar preotul slujitor se împărtășește în fiecare zi, când slujește. Și se minunau toți: “Preotul cel bătrân a întinerit! Hai să-l vedeți cum slujește, cum cădește și la urmă ține predică si face panahidă si toate”. Si oamenii, bucuria lor că a început preotul în fiecare zi să slujească. Așa se slujea înainte în sat. Mergeau și ei la biserică.

Si atunci a slujit preotul acesta bătrân vreo 20 de zile. La 20 de zile săracul a venit de la biserică foarte obosit. Si s-a dus în camera lui: “Eu mă odihnesc oleacă. Voi mânca când m-oi scula. Acum nu mi-e foame. M-am împărtășit cu Sfintele Taine”.

Și preotul bătrân cum era încălțat cu ciubotele, a pus capul să se odihnească. Și nici n-a adormit bine și vede un râu mare de foc, de n-avea margine lățimea lui. O mare de flăcări. Și auzea fel de fel de vaiete și țipete și scrâșniri din dinți și răcnete de disperare și vedea cum ard oamenii și cum îi întorc dracii cu furci în flăcări, și cât de mare e chinul. Si s-a speriat preotul. Când aproape de malul acelui râu de foc, iaca vede pe Ioan al lui. Jumătate era ieșit din flăcări. Și a început a striga, bătând din palme: “Părinte, părinte, nu mă lăsa. Eu sunt Ioan din grădină! Iată cu Sfintele tale Liturghii, jumătate am ieșit din foc”. El făcuse jumătate din slujbe. “Nu mă lăsa, părinte sfinte, fă înainte și mă scoate, că mare plată ai să ai în ziua judecății!”

Si preotul s-a trezit si n-a mai văzut râul de foc, și s-a speriat. S-a sculat, și mai tare s-a îmbărbătat. “Chiar de-oi muri, dar mai fac 20 de Liturghii”, a zis bătrânul. A întinerit. Nici nu simțea că-i bătrân. “Ia uite, domnule, ce putere la el!”

Vezi, omul când ia contact cu lumea de dincolo, cât curaj are? Si a făcut bătrânul încă 20 de slujbe; 20 de Sfinte Liturghii. Și se minunau oamenii: “Măi, să-l întărească Dumnezeu pe părintele nostru, săracul! La 80 si atâția de ani face zi de zi!” – cum a făcut starețu1 meu Liturghii aici până la 82 de ani. Starețul care m-a călugărit pe mine, Ioanichie. Aici se vede și credința! Credința îl întărește pe om.

Și a făcut încă 20 de liturghii. Si când a ajuns la 40 de zile, la ultima Liturghie, pe când era cu sfântul pocrovăț în mână și cu sfânta linguriță ca să consume Sfintele, după ce s-au împărtășit credincioșii, preotul vede deodată intrând în sfântul altar un vultur frumos, cu pene în mii și mii de culori. Lumea plecase din biserică, pentru că se dăduse anafura. Paracliserul era prin biserică. Și preotul a strigat:

- Măi, Vasile, ia vino repede încoace! Când a intrat paracliserul și a văzut vulturul așa de frumos, grozav s-a minunat. A căzut cu fața la pământ și a zis:

- Vai, părinte, de unde-i pasărea asta așa de frumoasă? N-am mai văzut o așa pasăre!

Si atunci vulturul a început a vorbi:

- Părinte sfinte, eu sunt Ioan. Iată cu Sfintele și dumnezeieștile tale Liturghii, 40 de Liturghii, m-ai scos din munca iadului. Eu zbor si mă duc la raiul desfătării. Și să-ți dea ție Dumnezeu plată în ziua cea mare a judecății, că ai scos un suflet din muncile iadului. Să știi aceasta, că prin mâinile preoților și prin Sfânta Liturghie multe mii și mii de suflete în fiecare zi ies din iad, cum am ieșit și eu. Deci mare este puterea Sfintei Liturghii, dar de acum înainte să nu mai faci 30 de Liturghii, ci 40 de Liturghii.

Și zicând aceasta, nu l-a mai văzut. Si apoi preotul le-a spus:

- Iată azi am terminat 40 de Liturghii. De acum să vă spun taina de ce am slujit.

Și le-a spus la ai lui si au scris, că avem în prolog scris. “Scrieți istoria asta, că am văzut-o cu ochii și am auzit-o cu urechile. Iată cum s-a întâmplat cu mine … “. Le-a spus de când mergea la baie. Si n-a mai făcut preotul baie la picioare pe urmă, l-a întărit Sfântul Duh. Si a mai trăit preotul trei ani de zile și după trei ani s-a dus la Domnul.

Și s-a făcut întâmplarea aceasta în Constantinopol, pe timpul împăratului grecesc Heraclie, împărat foarte credincios, acela ce a scos Sfânta Cruce de la Ierusalim, care a fost robită de perși. Și v-am spus aceasta ca să cunoașteți puterea celor 40 de Liturghii.

*

Dar să vă mai spun o istorioară. Până la anul 1054 Franța era ortodoxă, și Italia; toate țările din lume eram o singură Biserică. Atunci catolicii s-au despărțit de noi. Marea schismă papală când s-au rupt de Biserica noastră pentru anumite reforme pe care le-au făcut.

Franța fiind ortodoxă, un preot din Franța avea un frate militar. Si au avut francezii război cu mauritanii. Mauritanii erau unde este Africa Franceză azi, dincolo de Gibraltar imediat, către Liberia. împărăția maurilor de pe vremuri. Si s-a dus armata franceză să se bată cu maurii dincolo de Gibraltar, în Africa.

Fratele preotului acesta din Franța a mers și el, era militar într-un regiment. Atunci nu erau tunuri ca acuma și mitraliere și avioane și bombe atomice, atunci se băteau cu săbiile, ca pe vremea lui Ștefan cel Mare, cu sulița, cu arcul, cum era.

Si trecând armata franceză în Mauritania să se lupte, a fost mare război între armatele europene și cele din Africa. Și i-au bătut francezii pe mauri, dar au luat maurii mulți prizonieri francezi, pe care i-au dus în țara lor, printre care au luat și pe fratele acestui preot. Preotul era din Marsilia, portul Franței, care este port la Oceanul Atlantic. Preotul n-a știut că fratele său a căzut prizonier, dar a văzut că n-a mai venit și a întrebat pe ceilalți soldați, când s-a terminat războiul:

- Măi, dar pe fratele meu nu l-ați văzut?

- Părinte, cred că a murit, că a fost mare măcel. Stăteau trupurile pe jos cum stau butucii, așa luptă a fost, și cred că a murit și el, săracul.

Preotul, ca frate al lui, a început să-i facă 40 de Liturghii. Fratele preotului nu era mort, dar era prizonier și-l țineau în lanțuri într-o temniță, și erau mai mulți legați acolo.

Preotul făcând Liturghia aici, când era pe la ora 10 din zi, toate lanțurile cădeau de pe fratele preotului, și rămânea dezlegat. Și ziceau ceilalți:

- Ce este cu tine? De ce cad lanțurile de pe tine? Faci farmece?

Acela a zis:

- Eu nu știu farmece.

- Ei, nu știi farmece!

Toate lanțurile se rupeau și cădeau jos în fiecare zi la ora zece, aceia îl legau cu alte lanțuri. A doua zi și acelea, praf jos. Puneau altele. Praf.

- Măi, mare fermecător!

- Eu sunt creștin. Cred în Hristos. Eu farmece nu știu, dar eu cred altceva. Fratele meu este preot în țara mea, în Franța, și eu cred că el face Liturghii acuma și scoate părticele pentru mine, crezând că am murit. Și, că dacă aș fi în iad, și acolo aș fi dezlegat, nu numai de la voi. Si eu asta cred că se întâmplă, că numai asta închipuie. Dar nici eu nu știu de ce.

- Și cât timp are să se întâmple așa cu tine?

- Știu că la noi se fac 40 de Liturghii. Și o să vedeți că până la 40 de zile cad lanțurile de pe mine.

- Dar atunci ce-o să se întâmple?

- Nici eu nu știu ce-o să se întâmple, dar știu că o să scap din mâinile voastre.

- Cum? Nu scapi tu din mâna noastră!

- Eu cred că Dumnezeu mă scotea și din iad, dacă aș fi fost în iad, pentru cele 40 de Liturghii, cu atât mai mult o să mă scoată din mâna voastră de aici.

- Ai să vezi că te punem noi sub pază atunci!

Și au numărat aceia și n-au mai pus lanțuri pe el.

- Degeaba le punem, că la 40 de zile pică toate.

La 40 de zile erau atenți cu toții. Au pus santinele duble la porți și au pus lanțuri pe el și pază. „Păziți-l, măi, că auzi că acesta la 40 de zile pleacă de aici!”

Și cum erau ei în pază deodată au văzut că s-a desfăcut acoperișul temniței în două și o mână l-a luat de perii capului și nu l-au mai văzut. Și unde l-a dus? L-a pus pe prispa casei, la Marsilia, într-o clipă de vreme.

Și atunci aceia s-au întrebat:

- Ce s-a întâmplat, măi?

- A venit Hristos al lui, căci am văzut o mână. (Ei nu știau că era îngerul Domnului). L-a luat dintre noi. Toți am căzut tremurând. Nu putea nimeni să se țină pe picioare.

- Și pe unde?

- Prin acoperișul temniței, și temnița s-a închis apoi.

Acela a spus:

- Vedeți voi cât de mare-i credința creștină? Vezi ce putere are Hristos al lor? Iaca, măi cât l-ați păzit voi și l-a luat când a vrut!

Și preotul când l-a văzut i-a zis:

- Măi, frate, măi, ai venit? Mie mi s-a spus că ai murit. Chiar astăzi am terminat 40 de Liturghii pentru tine și am scos ultima părticică pentru sufletul tău.

Și atunci cel scăpat i-a zis:

- Bine ai făcut, frate, că dacă eram în iad, mă scoteai și de acolo. Dacă am fost pe pământ m-ai scos din temniță. Să-ți dea Dumnezeu ție plată, dar uite cum a fost cu mine.

Și i-a spus istoria cu lanțurile și s-a scris și asta. Aceasta despre puterea celor 40 de Liturghii.
Reply With Quote
  #7  
Vechi 02.09.2010, 09:56:42
spre_rasarit spre_rasarit is offline
Banned
 
Data înregistrării: 29.08.2010
Religia: Ortodox
Mesaje: 545
Implicit

S-a mai întâmplat încă și o altă minune în legătură cu cele 40 de Liturghii. Un stareț bătrân, ieromonah, avea un ucenic. Dar ucenicul acela nu prea asculta de el. Și de multe ori îi spunea bătrânul: “Ascultă, fiule, ai să te muncești veșnic”. Și s-a întâmplat că a murit ucenicul cel neascultător și l-a văzut bătrânul în iad. Si i-a spus: “Părinte, te rog, fă pentru mine 40 de Liturghii, fiindcă am fost neascultător si rău si te-am amărât. Și după ce a făcut bătrânul 40 de Liturghii, a venit ucenicul cu un veșmânt îmbrăcat ca soarele și i-a zis: “Cu sfintele tale rugăciuni, prin mijlocirea pe care ai făcut-o pentru mine, m-am ușurat și m-am mântuit”.

*

Pomenirea morților o făceau creștinii demult, la Liturghia Sfântului Iacov: întâia Liturghie care se întocmise încă din vremea celui dintâi episcop al Ierusalimului. În timpul ei se rânduise slujbă specială pentru morți. Dar mai târziu, rânduindu-se alte slujbe pentru morți, s-a văzut cât de mare folos aduc cele 40 de panahizi (parastase) pentru răposați. S-au descoperit multe taine. Acum să vă mai spun o istorioară despre puterea celor 40 de panahizi.

Pe timpul împăratului Nichifor Focas, pe la anul 963, când s-a făcut Marea Lavră a Sfântului Anastasie în Muntele Athos, acest împărat creștin a avut război cu perșii. Totdeauna imperiul Bizantin cu perșii au avut război, pentru că sunt în graniță.

Și a fost mare luptă. Două împărății puternice. Și atunci perșii, deși nu i-au biruit pe greci, au luat mulțime de prizonieri și au făcut cele mai grele munci cu ei. Ca să-i piardă, i-au pus să facă un tunel. Pe atunci nu erau trenuri, dar în tuneluri făceau depozite. Au pus să sape într-un munte să facă tunel, ca să țină ei acolo multe. La tunel au pus mai mulți prizonieri, că dacă va cădea tunelul peste ei, acolo să le fie mormântul. Că atunci nu era meșteșug să lege bine tunelul, așa cum se leagă acum.

Bieții greci credincioși lucrau săracii, că aveau santinele lângă dânșii. Si când au ajuns la o distanță oarecare sub tunel, lucrând, într-o bună zi, vrrrum! A căzut tunelul peste ei. Au murit toți. Dar prin iconomia lui Dumnezeu, tocmai în fundul tunelului, două pietre mari au căzut vârf la vârf și dedesubt a rămas un loc liber. Și acolo în coliba aceea puteau să trăiască mai mulți, că era larg, dar numai un om a rămas. El când a văzut că pietrele se reazemă, a intrat dedesubt și nu l-a omorât. Dar ce folos? A rămas în întuneric beznă, că era în pântecele muntelui, întuneric și rece. Și se gândea el: “Au să ne mai scoată pe noi păgânii ăștia?” Că dacă ar fi fost vorba de cineva de-ai lor, s-ar fi silit să-i scoată, dar așa, nu s-a mai gândit nimeni la asta, ci i-a lăsat morți acolo pe toți.

Și se gândea el: “Ei, am rămas cu mila lui Dumnezeu, dar tot voi muri aici de foame, de frig și de urât”. Și a început să se roage strașnic.

Când s-a terminat războiul, venind curând după înfrângere la satul lor unul din tovarășii lui de arme, femeia l-a întrebat:

- Pe bărbatul meu nu l-ai văzut?

El zise:

- Bărbatul tău a fost prins de perși împreună cu alții și am auzit că i-au pus să sape un tunel și a căzut tunelul peste ei și au murit toți. Atunci a murit și al dumitale.

Femeia credincioasă știa rânduiala care se făcea cu parastasele (știți în Postul Mare, că duce colive la biserică). Ce s-a gândit ea? “Să-i port eu parastasele, dacă a murit, și pe urmă îi voi face eu și praznic la 40 de zile!” Dar ce s-a întâmplat? Dumnezeu voia să descopere puterea celor 40 de parastase (panahizi).

Atunci în vechime, Sfânta Liturghie se slujea la sate așa cum se slujește la noi în mănăstire, adică zilnic. Dar în vremea aceea, veneau toți creștinii la biserică, cum se spune în Faptele Apostolilor, că „erau pururea zăbovind în biserică și întru frângerea pâinii”.

Și ce a făcut biata femeie? De când a auzit că a murit, a început să ducă la biserică o prescură, un sfert de vin și câteva lumânărele, să-i poarte parastasele. Așa era tradiția. Preotul scotea la Liturghie și o părticică pentru robul lui Dumnezeu care murise, după cum i-a spus femeia.

El săracul, până a ajuns vestea la femeie, până nu știu ce, el a postit acolo vreo săptămână, mai mult; era gata-gata să moară de foame. Era ultima suflare acolo în întunericul acela, dar se ruga: “Doamne, vreau să mă rog Ție, dacă Tu ai rânduit ca eu să trăiesc sub aceste pietre, Tu poți să mă scoți si de aici, sau dacă nu, mor, și să mor rugându-mă, că n-am altă nădejde”. Se ruga săracul cu toată inima, că era singur în acel întuneric și beznă de munte și știa că va muri.

Rugându-se el, deodată numai vede că a intrat un tânăr, dar nu știa pe unde, și avea în mână o sticluță de vin, niște lumânări aprinse și o prescură.

El era aproape leșinat. Stătea cu pântecele la pământ, că nu mai putea să se scoale. Era mort de foame.

- Scoală, frate, și ia și mănâncă prescura asta și bea vinul ăsta, că numai bine ai și lumină! Că i-a adus toate lumânările aprinse.

Și el s-a speriat când a văzut pe tânărul acela.

- Doamne, Tu ești Mântuitorul Hristos?

- Nu. Eu sunt îngerul, păzitorul vieții tale, și acestea ți le-a trimis soția ta astăzi la biserică și Dumnezeu mi-a poruncit, fiindcă ești în viată, să ți le aduc, că dacă erai mort, pentru acestea aveai să primești lumina cea veșnică; dar fiindcă ești în viață Dumnezeu m-a trimis, fiindcă ai trup aici, să te întărești cu hrana aceasta.

El însă nu îndrăznea să se atingă de ea. Și acela a spus:

- Uite, te rog, ia și te întărește, că dacă nu, mori.

El a prins curaj și a început să mănânce prescura, după aceea a băut câte oleacă de vin, iar mânca oleacă de prescură, și așa, încet-încet, a mâncat prescura, a băut vinul si numai bine a avut si lumânări. Și atunci a spus îngerul:

- Eu îți voi aduce în fiecare zi, dacă soția ta va duce la biserică această jertfă. Iar dacă nu, nu.

Și se gândea el în mintea lui: “Femeia îmi face parastasele. Dar ce are să se întâmple mai târziu? Știu că până la 40 de zile are să-mi aducă acestea aici îngerul Domnului. Dar după 40 de zile ce are să se întâmple cu mine?”

Și nu l-a mai văzut. Și acuma el aștepta. A doua zi pe la vremea aceea, vine iarăși îngerul, și-i aduce iarăși așa. I-a adus 20 de zile.

La 20 de zile, soția lui, grăbită săraca acasă, că avea și copii, s-a dus să ducă vaca la cireadă. Și ducând vaca dimineața, cireada plecase din sat, și ea s-a dus tocmai pe câmp unde era. A pus deoparte tot ce să ducă, dar întârziind și-a zis: “Las’ că oi duce mâine, că azi nu mai am timp”. Și în ziua aceea, nu i-a adus lui îngerul prescura, vinul și lumânările.

Și el a început a plânge, zicând: “Vai de mine, mi se pare că soția mea numai 20 de panahizi mi-a făcut. Azi n-a mai venit îngerul Domnului să-mi aducă prescura, vinul și lumânările. De acum voi muri iar de foame!”

Dar ea, biata femeie, dacă n-a adus în ziua aceea coliva, a dus a doua zi două, ca să fie colivele 40. Și a doua zi a venit îngerul Domnului și i-a adus mai multe lumânări, două sticle cu vin și două prescuri. Și i-a zis:

- Soția ta, a fost ieri cu vaca la cireadă, și n-a avut timp să aducă panahida, dar azi a dus la biserică două și eu ți le-am adus pe amândouă. Și s-a bucurat el tare, când a văzut că femeia are de gând să-i facă 40 de panahizi. Și a făcut rugăciunea și a mâncat. Și nu l-a mai văzut pe înger, că s-a dus.

Și se gândea el: “Doamne, Dumnezeule, dacă atâta milă și îndurare ai făcut cu mine aicea sub pământ, încât sub muntele acesta îmi porți de grijă, cu ce să-ți răsplătesc eu? Ce pot eu, om păcătos, să fac pentru tine, spre a-Ți mulțumi?” Și acum se gândea el: “Hai că soția săraca până la 40 de zile o să-mi aducă așa, dar la 40 de zile ce are să fie cu mine? Am să mor!” Așa se gândea el, că nu știa ce are să se întâmple la 40 de zile.

Și se plângea din adâncul inimii și mulțumea lui Dumnezeu pentru mila Lui cea negrăită, că-i poartă de grijă, să nu moară așa de repede, ci să mai trăiască. Și zice: “Tu, Doamne, Care mi-ai purtat de grijă și ai dat în gând soției mele să-mi poarte 40 de panahizi, ajută-mi cu mila Ta și mă scoate de aici, că Tu le poți pe toate. Iar dacă voi muri la 40 de zile, să-mi fie iertate păcatele mele”.
Reply With Quote
  #8  
Vechi 02.09.2010, 09:57:16
spre_rasarit spre_rasarit is offline
Banned
 
Data înregistrării: 29.08.2010
Religia: Ortodox
Mesaje: 545
Implicit

Deci femeia a continuat așa, și în fiecare zi îngerul i-a adus jertfa pe care o ducea soția lui la biserică. Iar în ziua a 40-a, stând el la rugăciune, a venit îngerul Domnului ca fulgerul, a spintecat muntele în două, l-a luat de părul capului și l-a pus acasă pe prispă, tocmai în Grecia, în satul de unde era el.

Și când s-a trezit, a văzut și a cunoscut satul, dar n-a știut cât de repede a fost dus. Când a venit el, soția era dusă la biserică. Și când a venit ea acasă, vede un militar pe prispă. “Vai de mine, cine este acela?” De la poartă i-au slăbit picioarele de emoție, de frică. “Vai de mine, acesta-i bărbatul meu. Eu azi am isprăvit cu cele 40 de panahizi și tocmai acum a venit și el”.

Și când a văzut-o și el, a început a plânge. Ea zicea:

- Vai de mine, omule, de unde vii tu? Eu am auzit că ești mort și ți-am făcut 40 de panahizi.

Iar el a zis:

- Cu adevărat, mare milă ți-ai făcut cu mine! Vino în casă.

Și s-au adunat toți vecinii și ziceau:

- A venit vecinul de care se zicea că e mort.

Și-l întrebau:

- Cum ai venit? Cum ai scăpat de la pieire, că se auzea că ai fost robit și că a căzut muntele pe voi?

- Toate sunt adevărate, a zis el. Când ne-a prins, îndată ne-a pus să săpăm un tunel și tunelul a căzut peste noi și ne-a acoperit acolo și au murit toți. Și le-a spus ce s-a întâmplat cu el, cum au căzut două pietre, la adăpostul cărora a putut sta, cum în fiecare zi îngerul Domnului i-a adus o prescură, o sticluță de vin și câteva lumânări. Și a întrebat-o pe soție:

- Așa-i că la 20 de zile ai uitat să duci prescura la biserică? Ea zise:

- N-am uitat, ci n-am avut timp.

- Dar a doua zi ai dus două.

- Da, două.

- Două am primit și eu acolo și toate lumânările.

Și s-au minunat toți foarte.

- Cum, cine le aducea sub munte?

- Un tânăr îmbrăcat în alb, foarte frumos. Venea, intra prin munte cum ai intra prin nor, nu-l împiedica nimic.

Așa sunt îngerii. Dacă Dumnezeu îl trimite în iad, el nu este împiedicat de nimic. Tot așa în rai.

Când s-a auzit de minunea celor 40 de panahizi, l-a chemat preotul pe acel ostaș la episcopul locului, să spună din nou tot ce s-a întâmplat. Și i-a povestit acela toate de la capăt, și i-a scris istoria aceasta ca să știe toți puterea parastaselor care se fac pentru morți, fiind răsplătite de Dumnezeu pentru rugăciunea Bisericii în veacul viitor. Că dacă omul acela ar fi fost în iad, îngerul nu-i aducea pâine și vin, că acolo nu poate omul să mănânce, ci îi aducea puterea rugăciunii care era făcută pentru sufletul lui. Dar fiindcă el era încă în trup, i-a arătat că tot ce-i aducea femeia la biserică, a folosit trupului și sufletului lui.

Iată cum s-a descoperit puterea celor 40 de panahizi și lumea a început și mai cu dinadinsul să facă parastase pentru morți.

*

La Liturghie, pune și unul sau doi săraci, sau o văduvă pe care nu are cine o pomeni și a murit săraca. Este mare pomană. Asta se cheamă milostenie duhovnicească. Este mai mare decât aceea când îi dai o haină sau o mâncare omului, că-l ajuți dincolo, în veșnicie.

Pomenește, Doamne, pe toți cei adormiți din neamurile noastre.

Amin.
Reply With Quote
  #9  
Vechi 02.09.2010, 10:01:11
spre_rasarit spre_rasarit is offline
Banned
 
Data înregistrării: 29.08.2010
Religia: Ortodox
Mesaje: 545
Implicit

Ce-a gasit Stanica in rai:

"Invierea sotiei soldatului
Cand a sosit mobilizarea pentru razboiul din 1916, un barbat a avut intr-o noapte un vis in care a venit la el un tanar (inger) care i-a spus: ,,T u ai sa mergi pe front si nu ai sa te mai intorci acasa. Spune-i sotiei tale sa nu se mai casatoreasca si sa-ti faca cele trebuincioase pentru sufletul tau si al ei.’’ Apoi tanarul a plecat, iar el desteptandu-se din somn, i-a spus sotiei sale ce vazuse.
Si chiar asa s-a intamplat pentru ca a fost luat pe front iar nu dupa mult timp, s-a intors un soldat de acolo care i-a adus sotiei inelul si ceasul, spunandu-i ca chiar el l-a ingropat. Ea cand a auzit si a vazut si inelul lui, a lesinat deodata ca tinea foarte mult la el. A stat vreo doua zile tulburata caci de durere nu stia ce ar putea face.
Dupa aceea s-a recules si a inceput sa faca milostenie, gandind ca sufletul lui sa fie la bine pentru ca ei erau oameni tineri si abia traisera impreuna vreo patru ani, avand impreuna doi copilasi.
Si a inceput a vinde din lucrurile pe care le avea. A vandut masina de treierat, trasura cu cai si mai multe lucruri mari, de valoare pe care le avea pe langa casa, caci ei fusesera oameni instariti si gospodari. Iar cu banii cumpara cu carul zilnic paine si haine pe care le impartea la saraci. Ii ajuta pe bolnavi, cumpara icoane foarte multe si de valoare si le dadea de pomana mai ales acolo unde nu aveau, iar sarindarele si parastasele mergeau continuu. Viata ei s-a schimbat cu totul. Se imbraca numai in negru si petrecea numai in post si rugaciune, mergand des la biserica si umbland din sat in sat, ii invata pe oameni despre credinta in Dumnezeu.
A umblat asa un an de zile, venind din cand in cand acasa unde statea cateva zile cu copii si cu socrul ei care era batran, iar in aceste zile petrecea mai mult in camera ei pe care si-o umpluse cu icoane, intre care avea si o icoana cu chipul Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavriil carora se ruga cu lacrimi adeseori ca sa-i arate unde se afla sotul ei si unde sunt milosteniile pe care le facea.
Intr-o zi, a venit acasa dupa mai mult timp in care fusese plecata departe. Cum a ajuns acasa, s-a dus in camera ei si punanadu-se in genuchi in fata icoanei Sfintilor Arhangheli, zicea in gand: ,,Doamne, aici in lume cand este frig, ne ducem la caldura, cand este cald, ne ducem la umbra, bem, mancam si facem ce vrem ca suntem liberi, dar ce vom face cand se va desparti sufletul de trup ca nu mai este vointa noastra?’’ Si a inceput a plange si a se ruga.
Si tanguindu-se ea, deodata ii apare Sfantul Arhanghel Mihail in mare lumina, cu sabie de foc in mana, zicandu-i: ,,Haide sa-ti arat ce doresti!’’ Si invartind sabia de foc din care sarea scantei pe la gura ei, s-a dezlipit sufletul de trup si a cazut moarta. Unul din copilasi care avea vreo patru ani cand a vazut-o pe moarta, s-a dus si a chemat pe bunicul lui: ,,Haide ca mama doarme si nu vrea sa se scoale.’’ Acesta vazand ca intradevar e moarta, a chemat vecinii. Femeile au scaldat-o, au imbracat-o cu haine de inmormantare si au pus-o in cosciug. S-a tras clopotele la trei biserici, unde a facut ea milostenie. Lumea a priveghiat trei zile si trei nopti si toti se mirau cum a murit asa de repede.
A treia zi, cand preotii slujeau si neamurile ridicau coliva sa-i cante ,,vesnica pomenire’’, ea s-a ridicat si a sarit din cosciug in mijlocul casei, s-a asezat pe marginea patului, uitandu-se in toate partile. Cand au vazut asta, preotii si lumea au fugit cum au putut, ingramadindu-se la usa, iar de frica au cautat prin curte ciomege sau topoare si stateau uitandu-se speriati la cine se repede moarta ca sa-l omoare, toti crezand ca s-a prefacut in strigoi, cum zice lumea, si trebuie sa faca la cineva rau. Dar vazand ca nu se intampla nimic, s-au apropiat cativa barbati de fereastra, sa vada ce face. Cand s-au uitat pe fereastra, au vazut-o ca se lupta sa scoata sicriul afara, dar nu putea deoarece era foarte slabita si obosita ca de la drum lung. Atunci oamenii au intrebat-o: ,,Ce faci, Stanico’’, ca acesta ii era numele. Ea le-a raspuns cu glas stins: ,,Nu stiu ce-au facut aici. Cred ca a murit sotul meu ca vad un cosiug. Eu acum am venit de departe si sunt tare obosita. Dar oamenii i-au zis:
-Acela e sicriul tau, Stanico, si ai fost tu in el.
-Eu nu stiu ca am fost in el, dar daca ziceti voi, asa sa fie. Eu de trei zile umblu prin locuri necunoscute si nemaivazute de ochii omului pamantean si multe am sa va spun din cele ce am vazut, dar nu pot, dupa cum vedeti, ca sunt tare slabita si nu mai pot vorbi. Veniti maine la ora 9 dimineata si va voi spune ce-am vazut si mi s-o poruncit sa va spun. A doua zi dimineata a inceput lumea sa vine la casa ei, in urma zvonului adunanadu-se o multime de popor. Au venit preotii, jandarmii, primarul satului si din toate treptele conducerii de acolo si asteptau cu nerabdare si curiozitate sa auda ce are de spus Stanica din ce a vazut pe lumea cealalta.
Pe la 9 dimineata, dupa cum spusese, a iesit din casa palida si slabita ca o moarta, imbracata in negru. S-a suit pe o masa ca sa o poata vedea toata lumea, s-a facut liniste, si-a facut semnul Sfintei Cruci si a inceput a vorbi cu glas tare neputincios zicand:
-Oameni buni, venind din drumurile mele, dupa cum stiti, am intrat in camera mea de rugaciune si m-am rugat in genuchi Sfantului Arhanghel Mihail sa-mi arate unde este sotul meu si milosteniile la ce-au folosit. Si rugandu-ma, mi-a aparut Sfantul Mihail intrupat viu si luminat, iar pe el era o panza subtire si in mana tinea o sabie de foc pe care invartind-o pe la gura mea, mi-a scos sufletul din trup si mi-a zis:
-Vino sa-ti arat ce mi-ai cerut!
Si m-a luat Sfantul Mihail si am zburat prin sat, trecand in drum pe la primarie pana am iesit in camp, si am zburat in sus spre rasarit. Si tot mergand in sus, am dat de o casa mica pe care scria sus cu litere de pacura: Vama I. Iar eu am inceput a tremura de frica atunci cand am vazut ca m-au inconjurat o multime de harapi negri care atat de urati erau inacat de ar fi fost cu putinta sa mai mor odata, muream de frica. Erau unii cu cate o limba de trei coti care le atarnau de pamant ca la cainii turbati si-mi promiteau fel de fel de chinuri ingrozitoare si au inceput a trage de mine zicandu-mi:
-Femeie, unde mergi si unde-ti sunt actele tale? Iar eu tremurand am zis Sfantului Mihail:
-Sfinte Mihaile, de ce nu mi-ai spus, ca am trecut pe la primarie si sa fi scos si eu actele? Iar Sfantul Mihail a scos sabia si le-a zis:
-Aceasta femeie nu are nevoie de acte pentru ca va trece inapoi. Si asa am plecat zburand inainte si intalnind alte 23 de casute de acelea unde aveau scris la fiecare deasupra pana la vama a 24-a. Si la fel ma inconjurau diavolii si ma intrebau de faptele mele si noi tot mergem inainte. Si atatia ieseau din casutele acelea de credeam ca izvorasc si eu l-am intrebat pe Sfantul Mihail de unde au iesit atat de multi deoarece casa era mica. Iar Sfantul Mihail mi-a zis:
-Nu te mira, ca dedesupt este iadul si prin aceste casute care sunt ca niste rasuflatori, ies ei. Mergand mai departe cu Sfantul Mihail pe aceasta cale trista pe care era numai pacura si smoala, mi-a zis Sfantul Mihail sa calc pe urmele lui ca nu cumva sa cad in locurile acelea de unde alunec in iad. Am mers cu mare grija pana am scapat de acolo si am ajuns intr-un camp mare cat vezi cu ochii. Pe el erau niste uriasi imbracati cu par negru ca pacura si stateau cu fata in sus si cu mainile intinse, iar in loc de degete aveau gheare ca de vultur. Iar stomacul lor era in forma de ceaun mare si intr-insul erau tot felul de spurcaciuni: caini si pisici putrezi, viermi mari si multe necuratii din care mancau multi oameni si femei, avand toti cate o lingura si tipand, mancau acolo. Unii mancau intruna, altii mai rar, altii gustau din cand in cand si toti tipau de ti-era mai mare mila sa-i auzi. Aici ne-am oprit si mi-a zis Sfantul Mihail sa mananc si eu dandu-mi si o lingura. Iar eu am inceput a ma ruga de el zicandu-i:
Reply With Quote
  #10  
Vechi 02.09.2010, 10:01:49
spre_rasarit spre_rasarit is offline
Banned
 
Data înregistrării: 29.08.2010
Religia: Ortodox
Mesaje: 545
Implicit

-Sfinte Mihaile, iti dau toata averea mea ce mi-a mai ramas, numai sa nu mananc de aici si sa ma inac cu viermii acestia si sa mor. Dar el mi-a zis:
-Nu te teme, ca nu mori. Pentru ca aici nu mai este moarte. Te ineci si te dezneci si nu mai mori in veci.
-Da, asa este, dar ma spurc Sfinte Mihaile, am zis eu.
-Dar cand mancai in posturi, miercurea si vinerea, nu te spurcai, mi-a zis el? Si cu mare greutate m-a lasat de nu am mancat si mi-a zis:
-Ia aminte, si vezi tot ce-i aici ca tu vei merge inapoi in lume si sa spui ca cei ce nu tin posturile si zilele de post din saptamana, aici se vor munci (chinui). Apoi am plecat mai departe si m-a dus Sfantul Mihail ca sa-mi arate muncile iadului si mi-a aratat unde era soacra-mea. O stiam femeie rea. Aici statea intr-o casa de fier pe un scaun, iar in fata ei era o masa plina cu tot felul de bucate. Ea plangea ca ii era foame iar niste muste mari cat vrabiile atat o intepau ca toata era insangerata. Cand m-a vazut m-a intrebat:

-Cum Stanica, si tu ai venit aici? Daca poti sa te intorci acasa, ajuta-ma ca nu mai pot de foame si mustele astea rau ma chinuie si sunt pline de necuratii si murdarie si de le spal mai rau se umple. Soacra-mea avea obiceiul urat ca de cate ori da milostenie, il certa pe sarac si-i zicea vorbe necuviincioase. A plans si m-a rugat s-o scap din locul acela. Mergand mai departe, am dat peste niste inchisori de fier. In ele o multime de oameni cu trupurile goale, iar de sus curgea un foc de smoala si rasina clocotita si-i ardea grozav. Ei fugeau din colt in colt ca sa scape dar in zadar.Si atat se vaitau de tare, ca zbirau ca dobitoacele. Am plans de mila lor si am intrebat pe Sfantul Mihail:
-Acestia, de ce se chinuie asa?
-Acestia sunt crestinii botezati care au luat in ras pe cei care le propovaduiau credinta si care au injurat de lucruri sfinte si au ras de cei care se pocaiesc adica de cei care sunt pe calea credintei si a Bisericii. Asa se chinuiesc in veci si nu are cine sa-i miluiasca la voi pe pamant cu sarindare. Mergand de acolo, am ajuns la un loc intunecat si trist, plin de fum si putoare. O multime de diavoli negri si urati stateau toti cu tigarile in gura, gata sa arunce sufletele care veneau in niste gropi ce erau pline de scuipat si viermi foarte mari unde erau o multime de suflete care se vaitau grozav. Si mi-a zis Sfantul Mihail:
-Acestia sunt cei care au fumat tutun si asa se vor chinui in veci. Mergand mai departe, am ajuns intr-o vale plina de flacari si tipete. Din loc in loc apareau niste ziduri prin focul acela si pe ele erau spanzurate femei nenumarate carora le sfartecau sanii niste serpi infricosati de ma lua groaza numai de frica. Pe unele erau cate doi, iar pe altele erau mai multi. Si intreband pe Sfantul Mihail, mi-a zis:
-Acestea sunt cele ce au mancat carne de om, adica acelea care au facut avorturi. Cati copii au avortat, atatia serpi sunt pe ele si asa se vor munci in veci. SPOVEDIREA TE SALVEAZA DE ASTA. DACA NU ESTI CRESTINA ORTODOXA FA-TE CRESTINA ORTODOXA. SI DACA RADE CINEVA DE TINE SA NU TE DOARA CA TU O SA AI VIATA VESNICA SI INTRARE IN RAI SI IERTARE DE AVORTURI SI ALTELE. Mergand mai departe, s-a facut un zid de stanca, dar era asa de inalt ca nu vedeam unde este sfarsitul. Sfantul Mihail ca pe o minge m-a pus pe palma si m-a aruncat pe zid, iar el a zburat.
Acolo, ce sa-mi vada ochii, atata frumusete era ca nu se mai saturau ochii privind si urechile auzind. Dar eu eram goala si ma rusinam asa de mult ca nu mai stiam ce sa fac. Atunci Sfantul mi-a zis:
Ti-ai dat tu vreo haina de pomana? Dar eu nu mi-aduceam aminte sa-mi fi dat ceva pentru mine, nu-mi purtam de grija cat am fost in viata ci numai de sotul meu aveam grija. Si mi-a aratat o multime de haine fiecare cu numele ei zicandu-mi:
-Du-te si cauta si tu o imbracaminte acolo! Si mergand, am gasit o rochie pe care o aruncasem la o saraca ca pe un lucru de nimic. Am luat rochia si m-am imbracat cu ea si mult imi parea bine de dansa.
Erau acolo pomi de tot felul cu flori frumoase si pasarile cantau in alte voci, iarba era moale si ca de aur, mese intinse printre flori, canite cu apa, vin, lapte, farfurii frumoase care aveau numele scris pe ele ale celor ce le dadusera si cu lumanari aprinse. La unele mese, in dreptul vaselor erau oameni care mancau si se veseleau. Unele erau singure si fara oameni si mi-a zis Sfantul Mihail:
-Acestea sunt ale celor ce si-au dat in viata si au murit si s-au mantuit si se veselesc de ele, iar la cele singure nu au murit cei care le-au dat, ci sunt inca in viata si ele au venit aici inainte si-i asteapta. Si sa stii ca numai cei ce si-au dat de pomana sau pentru cine au dat de pomana, se indulcesc cu ele, altul nu poate. M-a dus apoi pe o pajiste de o frumusete rara. Acolo erau o multime de soldati imbracati in alb care asteptau pe iarba si se veseleau si canta o muzica dulce de nu te mai puteai satura. Pana sa ajung acolo, vad o livada de pomi de tot felul cu niste roade de o frumusete tare placuta; cirese frumoase mai mari ca la noi,iar pe o poarta scria numele socrului meu. Fiindu-mi sete, mult m-am bucurat ca voi manca si eu din pomii aceia. Dar cand sa ma duc, Sfantul ma opreste si-mi zice:
-Nu te apropia ca nu e al tau. Iar eu i-am zis:
-E a socrului meu.
-Da, dar stii cand il certai si-i ziceai sa inchida gradina, sa nu o mai lase asa deschisa. Socrul meu lasa pe oricine sa-si ia cate fructe vrea. Si nu m-a lasat Sfantul Mihail sa iau nici o fructa si mi-a zis sa dau si eu de pomana ca sa am cand ma voi intoarce aici pe veci. Apoi mi-a zis:
-Hai sa vezi pe sotul tau. Si m-a dus la soldatii aceia pe care ii vazusem de departe in multa veselie si apropiindu-ne noi, se scoala unul de pe iarba unde sedeau si cantau si vine spre noi, iar cand s-a apropiat, eu l-am cunoscut. Era sotul meu dorit. De bucurie, am alergat spre el sa-l imbratisez, dar el mi-a zis:
-Nu te apropia, si in acel moment s-a facut un zid mare intre noi ca un gard de sarma, asa ca nu am putut sa ma apropii. Bucuroasa eu i-am zis:
-Mult mi-a fost dor de tine si am facut asa cum m-ai rugat si nu m-am casatorit. Iar el mi-a zis:
-Stiu toate si le vad. Stiu milosteniile si viata ta pana acum si ma bucur ca m-ai ascultat. Iata, acesti soldati, camarazii mei care sunt in acest loc fericit dar sunt tristi ca sotiile lor s-au casatorit. Eu nu i-am zis ca copii s-au facut marisori, dar el a zis ca si cum mi-ar fi stiut gandul:
-Stiu si chiar ii vad in acest moment cum se joaca. M-am uitat si eu, dar n-am vazut nimic. Apoi mi-a spus ca vede tot ce fcem noi pe pamant.
-Mult as vrea sa raman aici, sa nu-ti mai duc dorul pe pamant, dar el mi-a zis:
-Nu poti sa ramai acum; te duci inapoi in lume si sa faci asa cum ai inceput pana la sfarsit ca mai ai inca de trait pe pamant. Atunci au sunat trambitele si ne-am despartit. El s-a dus unde era mai inainte, iar pe mine m-a luat Sfantul Mihail si m-a dus la un munte de zahar si eu ma gandeam de unde sa fie atat de mult zahar. Dar Sfantul Mihail mi-a spus:
- Adevarat este cuvantul Domnului care zice:,, Orice va da omul, insutit va primi si viata vesnica va mosteni.’’ Tu ai dat una, si in cer s-a facut o suta. Si intradevar, eu aveam obiceiul de a da zahar la copii in loc de bomboane. Apoi Sfantul Mihail imi zice:
-Hai sa te duc la ai tai, sa mergi iarasi si sa faci asa cum ti-am spus. De acum incolo picioarele sa nu-ti mai stea, gura sa nu-ti mai taca. Sa te duci din sat in sat, din oras in oras, din casa in casa si sa ai grija de sufletul tau. Stai aici! Apoi Sfantul ma puse pe o polita care era tinuta in lanturi, zicandu-mi:
-Vezi ca eu te las in jos, iar tu cand vei vedea ca e la un metru de pamant, sa sari jos ca eu o trag la mine si ma duc sa ma inchin Dreptului Judecator.
Asa ca eu stiu ca din aceasta polita am sarit, nu din cosciug. Aceasta s-a intamplat toamna iar in iarna aceea am stat acasa si le spuneam la toti cei ce veneau la mine cate am vazut pe lumea cealalta. Iar noptile le petrec in rugaciune si plangand merg la biserica si ma rog pentru cei din iad. Ea mai spunea ca il vedea pe Sfantul Mihail mereu la dreapta ei. Amin si slava lui Dumnezeu pentru toate! "



Uite de ce trebuie sa dai haine la saraci, ca sa nu ramai gol/goala prin rai precum NICA la scaldat:

Acolo, ce sa-mi vada ochii, atata frumusete era ca nu se mai saturau ochii privind si urechile auzind. Dar eu eram goala si ma rusinam asa de mult ca nu mai stiam ce sa fac. Atunci Sfantul mi-a zis:
Ti-ai dat tu vreo haina de pomana? Dar eu nu mi-aduceam aminte sa-mi fi dat ceva pentru mine, nu-mi purtam de grija cat am fost in viata ci numai de sotul meu aveam grija. Si mi-a aratat o multime de haine fiecare cu numele ei zicandu-mi:
-Du-te si cauta si tu o imbracaminte acolo! Si mergand, am gasit o rochie pe care o aruncasem la o saraca ca pe un lucru de nimic. Am luat rochia si m-am imbracat cu ea si mult imi parea bine de dansa.

Ia uite ce mai zice PENTRU TIMPUL ACELA:

Si sa stii ca numai cei ce si-au dat de pomana sau pentru cine au dat de pomana, se indulcesc cu ele, altul nu poate.


iar pe mine m-a luat Sfantul Mihail si m-a dus la un munte de zahar si eu ma gandeam de unde sa fie atat de mult zahar. Dar Sfantul Mihail mi-a spus:
- Adevarat este cuvantul Domnului care zice:,, Orice va da omul, insutit va primi si viata vesnica va mosteni.’’ Tu ai dat una, si in cer s-a facut o suta. Si intradevar, eu aveam obiceiul de a da zahar la copii in loc de bomboane. Apoi Sfantul Mihail imi zice:
Reply With Quote
Răspunde

Thread Tools
Moduri de afișare


Subiecte asemănătoare
Subiect Subiect început de Forum Răspunsuri Ultimele Postari
Ce se intampla cu sufletul nebotezat? serb_crina Generalitati 25 20.01.2013 21:06:31
sufletul nostru ANDREEA-CRISTINA momosica Umanitare 0 23.09.2011 02:01:51
Ce se intampla cu sufletul dupa moarte heorhe Generalitati 85 02.08.2010 17:09:02
Despre sufletul nostru patinina34 Generalitati 31 10.03.2009 22:32:57