Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Generalitati > Generalitati
Răspunde
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #1  
Vechi 24.07.2015, 11:28:50
AGabriela AGabriela is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 18.12.2011
Locație: Ploiesti/Bucuresti
Religia: Ortodox
Mesaje: 253
Implicit De la resemnare la acceptare

Doamne ajuta!

Cum credeti ca se poate ajunge de la resemnare la acceptarea unei situatii neplacute sufletului? Mentin sa precizez ca nu de pacat vorbesc aici ci de o situatie, de exemplu pierderea unei persoane. singuratatea etc.

Multumesc.

P.S: as dori sa se raspunda in concordanta cu subiectul, nu pe langa. Multumesc frumos.
Reply With Quote
  #2  
Vechi 24.07.2015, 12:31:57
leaveu leaveu is offline
Junior Member
 
Data înregistrării: 22.07.2015
Locație: Bucuresti
Religia: Ortodox
Mesaje: 6
Implicit

Buna Gabriela, ai putea sa spui cum vezi tu diferenta dintre resemnare si acceptare, pentru mine au cam acelasi sens.
Reply With Quote
  #3  
Vechi 24.07.2015, 12:47:07
Ioan_Cezar Ioan_Cezar is offline
Banned
 
Data înregistrării: 17.06.2014
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.618
Implicit

Citat:
În prealabil postat de AGabriela Vezi mesajul
Doamne ajuta!

Cum credeti ca se poate ajunge de la resemnare la acceptarea unei situatii neplacute sufletului? Mentin sa precizez ca nu de pacat vorbesc aici ci de o situatie, de exemplu pierderea unei persoane. singuratatea etc.

Multumesc.

P.S: as dori sa se raspunda in concordanta cu subiectul, nu pe langa. Multumesc frumos.
Mai multă rugăciune, mai multă înfrângere a inimii, mai multă deschidere spre Mila Domnului cu recunoștință pentru toate. Trebuie să vedem în necazuri, neplăceri și pierderi - prilejul de a ne apropia încă mai mult de Domnul, de a-L căuta încă mai stăruitor strigînd și mai fierbinte către El.
În toate necazurile e și Domnul alături de noi. Să luăm așadar aminte la noi înșine, mai întâi. Necazul e prilejul cel mai bun, e învățătorul cel mai priceput pentru înțelegerea noastră și a Milei lui Dumnezeu Proniatorul.
Singurătatea e grea pentru noi, într-adevăr, doar pentru că nu voim cu nici un preț să ne lăsăm carapacea deoparte pentru a primi Lumina.
Ne facem prea, mult prea multe griji pentru cele dinafară... Din păcate.
Reply With Quote
  #4  
Vechi 24.07.2015, 13:07:12
AGabriela AGabriela is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 18.12.2011
Locație: Ploiesti/Bucuresti
Religia: Ortodox
Mesaje: 253
Implicit

Citat:
În prealabil postat de leaveu Vezi mesajul
Buna Gabriela, ai putea sa spui cum vezi tu diferenta dintre resemnare si acceptare, pentru mine au cam acelasi sens.
Resemnarea doare si creaza mereu intrebari care incep cu "De ce...?" sau oftat, iar acceptarea nici nu doare nici nu ofteaza nici nu are intrebari
Reply With Quote
  #5  
Vechi 24.07.2015, 13:09:26
AGabriela AGabriela is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 18.12.2011
Locație: Ploiesti/Bucuresti
Religia: Ortodox
Mesaje: 253
Implicit

Citat:
În prealabil postat de Ioan_Cezar Vezi mesajul
...mai multă înfrângere a inimii, ...
Multumesc pentru cuvintele frumoase, insa sunt o fire mai pragmatica si nu prea inteleg termenul de "infrangere a inimii". Daca o inima nu e inima si nu simte, cum ar putea sa se infranga pe sine?
Reply With Quote
  #6  
Vechi 24.07.2015, 13:23:57
leaveu leaveu is offline
Junior Member
 
Data înregistrării: 22.07.2015
Locație: Bucuresti
Religia: Ortodox
Mesaje: 6
Implicit

In ce priveste intamplari ireversibile, cum ar fi o pierdere, cred ca este nevoie de rabdare. Sufletul a nevoie de timp sa se vindece, sa asimileze si sa intelega. Nu stiu daca exista scurtaturi in cazul acesta.

Iar singuratatea nu cred ca trebuie acceptata, traim in lume, suntem inconjurati de oameni si de noi depinde sa intram in legatura cu ei sau nu :)
Reply With Quote
  #7  
Vechi 24.07.2015, 13:40:57
AGabriela AGabriela is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 18.12.2011
Locație: Ploiesti/Bucuresti
Religia: Ortodox
Mesaje: 253
Implicit

Citat:
În prealabil postat de leaveu Vezi mesajul
In ce priveste intamplari ireversibile, cum ar fi o pierdere, cred ca este nevoie de rabdare. Sufletul a nevoie de timp sa se vindece, sa asimileze si sa intelega. Nu stiu daca exista scurtaturi in cazul acesta.

Iar singuratatea nu cred ca trebuie acceptata, traim in lume, suntem inconjurati de oameni si de noi depinde sa intram in legatura cu ei sau nu :)
Uneori ne putem simti singuri si daca avem 1000 de prieteni carora le pasa de noi...aceasta singuratate trebuie si ea acceptata intr-un anume fel...dar cum?
Reply With Quote
  #8  
Vechi 24.07.2015, 15:13:55
Mihailc Mihailc is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 15.03.2008
Mesaje: 3.173
Implicit

Citat:
În prealabil postat de AGabriela Vezi mesajul
Uneori ne putem simti singuri si daca avem 1000 de prieteni carora le pasa de noi...aceasta singuratate trebuie si ea acceptata intr-un anume fel...dar cum?
Singurătatea de acest fel este o prăpastie fără fund și o sete imposibil de astâmpărat cu apa chioară a autosugestiei. N-ai să găsești nicăieri rețete care să te scutescă de suferință, mai ales atunci când pierderea a atras cu ea în neant o bună parte din tine. Totuși, dacă mai ai capacitatea de a te amăgi pe tine însăți cu ceva consolări secundare nu ezita să profiți de acest defect salvator al naturii umane. Nu-ți vor rezolva problemele, însă te ajută să te târâi spre viitor cu o oarecare agilitate. Mulți reușesc cu succes să-și fraierească luciditatea cu tot felul paleative ridicole, câteodată la fel de necesare ca paiele de care agață înecatul în ultima clipă. Demonii angoasei singurătății sunt imposibil de înfrânt, trăim cu ei în cârcă până la moarte cel puțin.
__________________
Prostul este dușmanul a ceea ce nu cunoaște (Ibn Arabi)
Reply With Quote
  #9  
Vechi 24.07.2015, 15:46:37
alex190
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit

Citat:
În prealabil postat de AGabriela Vezi mesajul
Uneori ne putem simti singuri si daca avem 1000 de prieteni carora le pasa de noi...aceasta singuratate trebuie si ea acceptata intr-un anume fel...dar cum?
Viata ne doare atunci cand nu il iubim pe Dumnezeu.Spun asta din proprie experienta.Cand am grija zilnic de relatia mea cu Dumnezeu,putin cate putin, toate se asaza la locul lor.Asta nu inseamna ca totul in jurul meu devine perfect, ci ca ma simt din ce in ce mai impacata cu tot.Cum deviez(cu gandul sau cu fapta) de la ce stiu ca e bine, cum dispare acea acceptare, si liniste sufleteasca, si apare amaraciunea, tristetea, nelinistea etc.
Reply With Quote
  #10  
Vechi 24.07.2015, 17:59:09
Ioan_Cezar Ioan_Cezar is offline
Banned
 
Data înregistrării: 17.06.2014
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.618
Implicit

Citat:
În prealabil postat de AGabriela Vezi mesajul
Multumesc pentru cuvintele frumoase, insa sunt o fire mai pragmatica si nu prea inteleg termenul de "infrangere a inimii". Daca o inima nu e inima si nu simte, cum ar putea sa se infranga pe sine?
Nu sunt cuvinte frumoase. Sunt realități de care au parte doar cei ce le doresc. Adică, surpriză! - cei pragmatici. Cu adevărat pragmatici!
Cuvinte "frumoase", în schimb, sunt prostioarele pe care le debităm noi de obicei, în lipsă de ceva mai bun.

"Inima înfrântă și smerită", spune Psalmul 50. Un preot ți-ar putea explica mai pe îndelete despre ce e vorba, dacă voiești.
Toate cele bune!
Reply With Quote
Răspunde

Tags
acceptare, pierdere, resemnare, singuratate

Thread Tools
Moduri de afișare