Rugaciunea lui Iisus

Sunt multe moduri, aflam din scrieri si din propria experienta firava, prin care ne apropiem de rugaciune.
Si multe, felurite rugaciuni practicam noi oamenii.
Si rugaciunile au fost catalogate, dupa vesmantul lor extern, in rugaciuni de cerere, de multumire etc. si chiar oamenii, una si aceeeasi persoana se afla in felurite stari atunci cand practica una si aceeeasi rugaciune.
Vasta este rugaciunea, complexa lucrarea ei! Nu ajunge viata de om pentru a-i da de margini...

Facem distinctia intre rugaciune ca vesmant (carcasa ei de vorbe) si lucrarea rugaciunii. Marii rugatori insa sunt ei insisi , cu totul, "rugaciune"... Slava lui Dumnezeu!

Talcuirea rugaciunii e de folos pentru incepator. Nu in zadar s-au ostenit cuviosii, urmind modelul Domnului care a adus primele lamuriri definitive (prin pogoramant, caci se cuvenea sa le fi obtinut deja ca dar printr-o viata curata, prin insasi rugaciunea dintr-o inima curata), sa talmaceasca atat de bogat o rugaciune sau alta.

Rugaciunea nu poate fi doar un act omenesc, o preocupare ca oricare alta, ci o ruptura totala cu modul de a fi obisnuit, lumesc. Daca nu e asa, nici nu e rugaciune, ci maimutareala, vai mie.
Si inca, o extraordinar de complexa activitate sufleteasca, cea mai complexa, limita extrema la care se poate ridica fiinta umana.
Si inca, nici asa nu mai este, cu vremea, nu mai este rugaciunea o activitate umana personala, individuala ci, pe masura inaintarii in vazduhuri este o aventura a sufletului, intre duhuri nu mereu prietenoase, dar si prietenoase!, este o lume de relatii interpersonale... Rugaciunea nu este inchidere in sine, ci deschidere. Tocmai deschidere este rugaciunea! Decentrare a eului de pe sine. Slava lui Dumnezeu ca o face in dar noua, bietilor oameni egoisti, spre sfaramarea mormantului zidit in care-alegem sa petrecem mai mereu...

Sa fiu iertat, dar s-ar cuveni putina umilinta incepatorului si oarecare consideratie fata de insusi acest cuvant sfant si sfintitor: rugaciunea.

Noi tragem in jos tot ce-i sfant.
In loc sa cautam cu atentie mare sa prindem firul tainic al unor daruri cu neputinta de gestionat doar de firea umana...
Si nu vedem pieirea in care ne topim cu totii, ceas de ceas.

S-ar cuveni nu noi sa inghitim lumina, cu pantecul intunecos al mintii noastre ci sa ne lasam modificati, re-modelati de mana blanda a Olarului, Lumina din Lumina...
Sa renuntam, treptat, la ale noastre, la cele ale mandriei si sa cersim de-a dreptul, sa cersim, o firimitura din Invatatura cea de negrait.

Iar Domnul este, cu noi cei de azi inca mai este, Multmilostiv si Multrabdator ... Dragostea Lui razbate chiar prin munti de piatra, chiar prin cosmosuri de intuneric gros.

Si, fratilor, sa avem grija noi: sa nu hulim, avind aerul inocent ca ne intereseaza cand una, cand alta...

[MariS_]

În prealabil postat de ioan cezar

Sunt multe moduri, aflam din scrieri si din propria experienta firava, prin care ne apropiem de rugaciune.
Si multe, felurite rugaciuni practicam noi oamenii.
Si rugaciunile au fost catalogate, dupa vesmantul lor extern, in rugaciuni de cerere, de multumire etc. si chiar oamenii, una si aceeeasi persoana se afla in felurite stari atunci cand practica una si aceeeasi rugaciune.
Vasta este rugaciunea, complexa lucrarea ei! Nu ajunge viata de om pentru a-i da de margini...

Facem distinctia intre rugaciune ca vesmant (carcasa ei de vorbe) si lucrarea rugaciunii. Marii rugatori insa sunt ei insisi , cu totul, "rugaciune"... Slava lui Dumnezeu!

Talcuirea rugaciunii e de folos pentru incepator. Nu in zadar s-au ostenit cuviosii, urmind modelul Domnului care a adus primele lamuriri definitive (prin pogoramant, caci se cuvenea sa le fi obtinut deja ca dar printr-o viata curata, prin insasi rugaciunea dintr-o inima curata), sa talmaceasca atat de bogat o rugaciune sau alta.

Rugaciunea nu poate fi doar un act omenesc, o preocupare ca oricare alta, ci o ruptura totala cu modul de a fi obisnuit, lumesc. Daca nu e asa, nici nu e rugaciune, ci maimutareala, vai mie.
Si inca, o extraordinar de complexa activitate sufleteasca, cea mai complexa, limita extrema la care se poate ridica fiinta umana.
Si inca, nici asa nu mai este, cu vremea, nu mai este rugaciunea o activitate umana personala, individuala ci, pe masura inaintarii in vazduhuri este o aventura a sufletului, intre duhuri nu mereu prietenoase, dar si prietenoase!, este o lume de relatii interpersonale... Rugaciunea nu este inchidere in sine, ci deschidere. Tocmai deschidere este rugaciunea! Decentrare a eului de pe sine. Slava lui Dumnezeu ca o face in dar noua, bietilor oameni egoisti, spre sfaramarea mormantului zidit in care-alegem sa petrecem mai mereu...

Sa fiu iertat, dar s-ar cuveni putina umilinta incepatorului si oarecare consideratie fata de insusi acest cuvant sfant si sfintitor: rugaciunea.

Noi tragem in jos tot ce-i sfant.
In loc sa cautam cu atentie mare sa prindem firul tainic al unor daruri cu neputinta de gestionat doar de firea umana...
Si nu vedem pieirea in care ne topim cu totii, ceas de ceas.

S-ar cuveni nu noi sa inghitim lumina, cu pantecul intunecos al mintii noastre ci sa ne lasam modificati, re-modelati de mana blanda a Olarului, Lumina din Lumina...
Sa renuntam, treptat, la ale noastre, la cele ale mandriei si sa cersim de-a dreptul, sa cersim, o firimitura din Invatatura cea de negrait.

Iar Domnul este, cu noi cei de azi inca mai este, Multmilostiv si Multrabdator ... Dragostea Lui razbate chiar prin munti de piatra, chiar prin cosmosuri de intuneric gros.

Si, fratilor, sa avem grija noi: sa nu hulim, avind aerul inocent ca ne intereseaza cand una, cand alta...

O abordare cu care sunt in consonanta. Adaug doar cateva lucruri din putina mea experienta.
Nu e folositor duhovniceste sa impartim rugaciunile in puternice, tari sau slabe. Si asta si pentru a nu sminti pe altii. Unul face o rugaciune si aude aici ca o alta e mai puternica si imediat o schimba pe a lui, dornic de una mai puternica. Nu e bine. Rugaciunea puternica e cea care vine din cea mai mare adancime, adica din strafundul inimii noastre si poarta incarcatura iubirii.
Dar se poate face o diferentiere dupa scopul urmarit din rugaciune. Mintea noastra e ca o roata, morisca, se invarteste tot timpul. Uneori avem sus ravna, alteori indolenta, alteori poate un soi de deznadejde, asa cum afirma un frate pe alt fir de discutie. E bine sa avem pregatite rugaciuni "speciale" pentru aceste stari ale sufletului. Pentru starea de deznadejde recomand cu caldura rugaciunea talharului sau rugaciunea vamesului sau forma prescurtata a rugaciunii lui Iisus. Acest fel de rugaciune se mai numeste rugaciune strigat: noi suntem in prapastie si strigam dupa ajutorul lui Dumnezeu. Eu folosesc deobicei formula: "Miluieste, Doamne, sufletul meu pacatos!", dar se poate spune si simplu "Doamne, miluieste!" sau rugaciunea vamesului "Dumnezeule, fii milostiv mie, pacatosului!". Important e sa o alegeti pe cea care va misca inima cel mai tare. Ea trebuie sa fie foarte scurta, ca un strigat de ajutor. E mai numita rugaciune sageata, pentru ca urca cel mai rapid la Cer. E caz de urgenta, e "apel 112", ca sa ma exprim prozaic.
Alt fel de rugaciune e cea pentru paza mintii si aici e clasica rugaciunea lui Iisus. Ea are rol sa pazeasca mintea de gandurile rautatii, sa pazeasca simturile de poftele placerii si sa pazeasca inima de invidie, ura si alte sentimente urate. Se foloseste in tot timpul zilei (chiar si noaptea de catre cei induhovniciti) si are mai multe trepte. Le gasiti descrise foarte frumos la parintele Cleopa. Trebuie stiut ca rugaciunea mintii si rugaciunea inimii folosesc exact aceleasi cuvinte, adica rugaciunea lui Iisus, ele se deosebesc, insa, foarte mult prin modul in care sunt spuse si scopul pentru care se folosesc. Daca rugaciunea mintii are rol principal de paza, rugaciunea inimii face mult mai mult, ea curateste inima de toata intinaciunea de peste zi si o aprinde de dragostea fata de Dumnezeu.
Si al treilea fel de rugaciune sunt toate celelalte, de cerere, de multumire, de laude. Aici regina este rugaciunea domneasca "Tatal nostru". Ea este foarte eficace atunci cand e spusa in grup sau in comuniune. Are si efect de legare a comuniunii, de cimentare a ei, de infratire prin Duhul intru Hristos. Aceasta se poate spune la masa, in familie, la biserica sau la orice eveniment ce implica prezenta mai multor persoane.
Pentru orice eventualitate si pentru orice stare in care ne aflam e bine sa avem pregatite rugaciuni "speciale", dupa inima noastra, una sa fie de strigare, alta de paza a mintii si alta pentru ocaziile cand suntem in comunitate cu altii. Insa nu e bine sa facem ierarhii intre ele, ca nu e folositor.
Sa nu schimbati rugaciunile fara aprobarea duhovnicului. Sper sa fie de folos. Doamne ajuta!
Har, smerenie si jertfa de sine.

Multumesc, MariS_, pentru cuvantul tau.
Folosesc acum prilejul sa fac o marturisire publica, imi sta pe suflet ca un ghimpe...
Pornesc de la cuvintul tau in legatura cu Rugaciunea Domneasca.
Zilele trecute am avut oaspeti. Un dar de la Dumnezeu, pentru mine si familia mea, de mult nu se mai stransese atata bunavoire in casuta noastra... Si, inainte de a ne aseza la o mica masa, pregatita cu drag de sotia mea, am simtit impulsul de a spune cu totii Tatal nostru... Dar am ezitat, mi-a trecut prin minte gandul ca va fi un pic caraghios, ori, poate, voi ispiti pe careva sa creada ca m-as fatarnici... Si momentul propice a trecut, iar eu am mancat cu ghionturi, apoi m-am luat cu vorba si am uitat... Dar mi-am amintit ulterior si am regretat lasitatea mea. Caci de lasitate e vorba, cred, mai intai.
Am trait insa bucuria de a simti nevoia acestei rugaciuni in acele momente!
Imi vine a spune ca Domnul era cu noi, atunci, dar nu L-am primit intru totul. Ma biciuiesc singur cu gandul ca cel putin unii dintre noi au asteptat sa dau tonul. Dar nu am facut-o si imi pare nespus de rau. Fusese o pornire sincera.


Sa ne rugam unii pentru altii. Dumnezeu sa ne ocroteasca!

[cristiboss56]

În prealabil postat de ioan cezar

Multumesc, MariS_, pentru cuvantul tau.
Folosesc acum prilejul sa fac o marturisire publica, imi sta pe suflet ca un ghimpe...
Pornesc de la cuvintul tau in legatura cu Rugaciunea Domneasca.
Zilele trecute am avut oaspeti. Un dar de la Dumnezeu, pentru mine si familia mea, de mult nu se mai stransese atata bunavoire in casuta noastra... Si, inainte de a ne aseza la o mica masa, pregatita cu drag de sotia mea, am simtit impulsul de a spune cu totii Tatal nostru... Dar am ezitat, mi-a trecut prin minte gandul ca va fi un pic caraghios, ori, poate, voi ispiti pe careva sa creada ca m-as fatarnici... Si momentul propice a trecut, iar eu am mancat cu ghionturi, apoi m-am luat cu vorba si am uitat... Dar mi-am amintit ulterior si am regretat lasitatea mea. Caci de lasitate e vorba, cred, mai intai.
Am trait insa bucuria de a simti nevoia acestei rugaciuni in acele momente!
Imi vine a spune ca Domnul era cu noi, atunci, dar nu L-am primit intru totul. Ma biciuiesc singur cu gandul ca cel putin unii dintre noi au asteptat sa dau tonul. Dar nu am facut-o si imi pare nespus de rau. Fusese o pornire sincera.


Sa ne rugam unii pentru altii. Dumnezeu sa ne ocroteasca!

Nu te întrista , o vom face cu siguranţă data viitoare , căci iată încă un motiv de a ne reântâlni ! Multă sănătate să-ţi de Domnul în micul hop pe care trebuie să-l treci . Doamne ajută!+

[Raoul]

Va multumesc pentru raspunsuri si pentru dorinta (acceptul) de a participa la aceasta discutie. Insa tot nu ati inteles ce vroiam sa spun cu adevarat. Nu am zis si nu am trait nicio clipa cu impresia ca Rugaciunea lui Iisus e slaba,nu trebuie spusa etc. etc. Citisem doar ceva cu privire la asta in cartea cu si despre parintele Adrian. Si el era putin "revoltat" pe rusi,pe cei care sustineau sus si tare ca rugaciunea asta e cea mai puternica (practic asta am adus eu in discutie: nu ca vreau sa arat ca sunt alte rugaciuni mai "puternice",ci vroiam sa mi se raspunda de ce zic unii/majoritatea ca "Rugaciunea lui Iisus" e cea mai puternica). Luandu-o asa,parintele Adrian a spus ca ii contrazice,ca mai puternica este "Tatal nostru" (adica daca e sa privim lucrurile in felul asta),pentru ca atunci cand Apostolii au intrebat cum sa se roage nu li s-a spus "Rugaciunea inimii",plus ca in "Tatal nostru" te rogi pentru toti,nu numai pentru tine. De cand incepi zici "Tatal NOSTRU",apoi "painea NOASTRA", "da-ne-o NOUA", "ne iarta NOUA" etc. Deci in ispita "care rugaciune e mai puternica" mai degraba cad cei impatimiti dupa "Rugaciunea inimii",si eu intrebasem de ce gandesc asa. Atata tot. Nu stiu cad de bine m-am facut inteles insa sper ca ati prins ideea,ce vroiam sa spun...

Doamne-ajuta!

În prealabil postat de Raoul

Va multumesc pentru raspunsuri si pentru dorinta (acceptul) de a participa la aceasta discutie. Insa tot nu ati inteles ce vroiam sa spun cu adevarat. Nu am zis si nu am trait nicio clipa cu impresia ca Rugaciunea lui Iisus e slaba,nu trebuie spusa etc. etc. Citisem doar ceva cu privire la asta in cartea cu si despre parintele Adrian. Si el era putin "revoltat" pe rusi,pe cei care sustineau sus si tare ca rugaciunea asta e cea mai puternica (practic asta am adus eu in discutie: nu ca vreau sa arat ca sunt alte rugaciuni mai "puternice",ci vroiam sa mi se raspunda de ce zic unii/majoritatea ca "Rugaciunea lui Iisus" e cea mai puternica). Luandu-o asa,parintele Adrian a spus ca ii contrazice,ca mai puternica este "Tatal nostru" (adica daca e sa privim lucrurile in felul asta),pentru ca atunci cand Apostolii au intrebat cum sa se roage nu li s-a spus "Rugaciunea inimii",plus ca in "Tatal nostru" te rogi pentru toti,nu numai pentru tine. De cand incepi zici "Tatal NOSTRU",apoi "painea NOASTRA", "da-ne-o NOUA", "ne iarta NOUA" etc. Deci in ispita "care rugaciune e mai puternica" mai degraba cad cei impatimiti dupa "Rugaciunea inimii",si eu intrebasem de ce gandesc asa. Atata tot. Nu stiu cad de bine m-am facut inteles insa sper ca ati prins ideea,ce vroiam sa spun...

Doamne-ajuta!

Da, acum inteleg mai bine ce doresti si sunt de acord ca e nepotrivit sa punem ierarhii intre rugaciuni. Chiar nu are sens.
Cat priveste impatimirea, nu stiu cum sa zic dar e aiurea sa credem ca are vreo noima impatimirea dupa rugaciuni... Ce prostie mai poate fi si asta? Rugaciunea nu e patima ci dimpotriva, exercitiu ascetic de-a binelea, tocmai impotriva impatimirii.
Cat priveste pe rusi, iar riscam sa cadem in lumesc. Rusii si romanii si bulgarii, aminteste-ti te rog: nu mai au nationalitate cand se roaga fierbinte, adinc... Sa nu amestecam iarasi politicile acolo unde e doar dragostea lui Dumnezeu. Rugaciunea e pasul de iubire catre Tatal nostru Cel din Ceruri, strigat si chemare, ori raspunsul nostru la chemarea Lui. De ce dam atentie unor ganduri venite din alta parte?...
Lasa-i frate sa isi faca de cap pe cei care nu prea se omoara cu rugaciunea si vad fantome unde sunt doar umbrele de la ciorapii atarnati pe culme ai vecinei...

În prealabil postat de ioan cezar

Si, inainte de a ne aseza la o mica masa, pregatita cu drag de sotia mea, am simtit impulsul de a spune cu totii Tatal nostru... Dar am ezitat, mi-a trecut prin minte gandul ca va fi un pic caraghios, ori, poate, voi ispiti pe careva sa creada ca m-as fatarnici... Si momentul propice a trecut, iar eu am mancat cu ghionturi, apoi m-am luat cu vorba si am uitat... Dar mi-am amintit ulterior si am regretat lasitatea mea. Caci de lasitate e vorba, cred, mai intai.Am trait insa bucuria de a simti nevoia acestei rugaciuni in acele momente! Imi vine a spune ca Domnul era cu noi, atunci, dar nu L-am primit intru totul. Ma biciuiesc singur cu gandul ca cel putin unii dintre noi au asteptat sa dau tonul. Dar nu am facut-o si imi pare nespus de rau. Fusese o pornire sincera. Sa ne rugam unii pentru altii. Dumnezeu sa ne ocroteasca!

Acum mult timp si mie mi s-a intimplat acelasi lucru si am ezitat pt ca cei din jurul meu nu prea erau interesati de aspecte religioase.Am preferat cumva,la acel moment,sa-mi conserv imaginea neutra si ,,politically correct"in detrimentul inchinarii.La cateva zile distanta rasfoind Biblia mea mi-a cazut privirea fix pe urmatorul verset: ,,Căci de cel ce se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, de acesta şi Fiul Omului se va ruşina, când va veni întru slava Sa şi a Tatălui şi a sfinţilor îngeri." (Luca 9:26).

In plus tocmai terminasem de citit Actele martirice.M-am uitat in oglinda lung si am oftat: ,,Biet epigon,nici macar la o amarat de masa nu ai putut spune ceea ce altii marturiseau in arena,in fata leilor gata sa-i sfasie." Un prieten mi-a spus odata,analizand istoria martirilor crestini,ca traim timpuri populate cu pitici spirituali.La mine ma refer,a nu se intelege gresit :) Dumnezeu sa aiba mila de noi.

În prealabil postat de Scotland The Brave

traim timpuri populate cu pitici spirituali Dumnezeu sa aiba mila de noi.

Ha! Splendid spus...
Numai ca, vezi tu nostimada? Acesti pitici ar putea sa vada mai departe, daca nu ar tine ochii inchisi, fiind ei cocotati pe umerii gigantilor!... :)

[anita]

Hristos a spus Eu sunt Calea Adevarul si Viata
Si a mai spus ca este poarta ,cine intra prin aceasta poarta ajunge la Dumnezeu.
Cum s-ar putea intra decat prin aceasta puternica rugaciune?
Sfantul Simeon noul Teolog are niste versuri foarte frumoase care descriu vederea luminii necreate .El a avut aceasta revelatie in timp ce spunea rugaciunea lui Iisus.
Hristos nu avea cum sa spuna aceasta rugaciune ,El ne-a dat Tatal nostru care sintetizeaza toate cererile care ne sunt necesare spre mantuire .Sf.Pavel vorbeste de rugaciunea lui Iisus .
Roadele ei se stiu ,sunt descrise in nenumarate carti care s-au scris

În prealabil postat de ioan cezar

Ha! Splendid spus...
Numai ca, vezi tu nostimada? Acesti pitici ar putea sa vada mai departe, daca nu ar tine ochii inchisi, fiind ei cocotati pe umerii gigantilor!... :)

Ironia situatiei,dragul meu prieten, este ca postarea mea precedenta era insotita de semnatura de jos,acel citat din Apostolul Pavel.Gura pacatosului adevar graieste :) si uite cum confirm Scriptura,Dumnezeu chiar stie care sunt ai Lui si analizand asta in comparatie cu modul cum am actionat eu.. cred ca vor fi paturi supraetajate la Aghiuta.Da,asa este cum spui,asta imi aduce aminte de o scena din ,,Stapinul Inelelor" cand doi hobbiti erau carati pe sus de niste copaci gigant plecati in lupta contra raului.Se simteau si ei viteji acolo sus :) Probabil m-as multumi si cu asta.