Icoana Maicii Domnului de la Schitul Valea Neagra

Icoana Maicii Domnului de la Schitul Valea Neagra Mareste imaginea.

De multe secole, aici, în biserica schitului de la poalele Munţilor Vrancei, se află o icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului. Nu se cunoaşte de către cine a fost făcută, dar în interiorul ferecăturii părintele duhovnic Cosma de la Schitul Valea Neagră, cu ajutorul unor măicuţe, a descoperit că s-a realizat la Moscova, în anul 1688. Tradiţia spune că a fost adusă de la Kiev prin Moldova, în vremea Ţarinei Ecaterina cea Mare, odată cu secularizarea bisericilor, chiar de către Sfântul Vasile de la Poiana Mărului, ce era de origine ucrainean. Sfântul s-a refugiat în judeţul Vrancea, la Schitul Poiana Mărului. De aici icoana a fost trimisă împreună cu alte odoare sfinte, prin nişte călugări ce aveau ca misiune înfiinţarea unui nou schit, în Valea Neagră.

Maniera de execuţie a picturii este rusească, deşi combină iconografia de tip Hodighitria („Povăţuitoarea" sau „îndrumătoarea") şi Eleusa („Milostiva"). Mai târziu, în secolul al XlX-lea, a fost ferecată în argint. Multe minuni au fost săvârşite de sfânta icoană prin vindecarea celor bolnavi, dar şi în vreme de secetă, aducând ploaia. Cea mai recentă minune de aducere a ploii s-a petrecut în vara anului 2013, când nu plouase de trei săptămâni, iar la cererea credincioşilor părintele duhovnic a scos icoana din biserică şi imediat a început să plouă numai în acea zonă; nicăieri prin satele învecinate nu s-a vărsat un strop de ploaie.
 

Cumpara cartea "Icoane facatoare de minuni din Romania", Editura Lumea Credintei

.
Pe aceeaşi temă

25 Iulie 2016

Vizualizari: 6886

Voteaza:

Icoana Maicii Domnului de la Schitul Valea Neagra 5.00 / 5 din 1 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE