Ce se intampla cu sufletul in clipa mortii?

Ce se intampla cu sufletul in clipa mortii? Mareste imaginea.

„Adevărat zic ţie, astăzi vei fi cu Mine în rai!" -îi spune Iisus tâlharului de pe cruce, care în ultima clipă a vieţii lui a recunoscut puterea lui Dumnezeu şi a cărui căinţă a fost sinceră. Deci niciodată nu este prea târziu, cât timp mai este omul în viaţă, să se pocaiască cu credinţă. Amânarea înseamnă însă moartea, căci clipa în care ea ne surprinde nu poate fi prevăzută de nimeni.

Cuvântul „astăzi" arată veşnicia de dincolo de mormânt, acolo unde nu există timp împărţit în zile, acolo unde nu există diviziunea timpului. Misterul a ceea ce se petrece în sufletul omului după moarte a fost descris de Apostoli şi ucenici, de Sfinţii Părinţi, marii asceţi, care au avut viziuni şi cărora, datorită purităţii lor sufleteşti, le-a fost permis să înţeleagă şi chiar să vadă ceea ce noi, muritorii de rând, nu înţelegem, căci suntem prea corupţi, şi prin această lipsă de înţelegere pecetluim necredinţa noastră.

Astfel, sfinţii spun că în clipa morţii sufletul care iese din trup este imediat înconjurat de îngeri buni sau spirite rele, după cum a fost viaţa celui ce stă să moară. Sufletul păcătos este îngrozit de ceea ce vede. Cine n-a auzit de delirul muribunzilor? Şi cine poate să-l explice pe cale ştiinţifică?

Ar fi fost de aşteptat ca, o dată cu distrugerea trupului, a materiei înseşi, omul să moară încet, liniştit, pe nesimţite, prin descreşterea puterilor, a rezistenţei fizice, prin încetarea funcţiunilor corpului. Dar ce se întâmplă, de fapt, de cele mai multe ori? Stări prelungite de comă, zile în şir de delir îngrozitor, coşmaruri şi răcnete din trupuri ce abia mai palpită, viziuni sinistre sau, din contră, o stare de mulţumire, de beatitudine, de pace şi linişte poate apărea pe feţele celor ce mor chiar de aceeaşi boală fizică.

Cum se explică toate acestea, dacă nu prin diferenţa sufletului fiecăruia? Sf. Teodor Studitul, Sf. Macarie Alexandrinul, Sf. Chiril al Alexandriei. Sf. Vasile cel Mare, Sf. Efrem Şirul etc. ne descriu petrecerea sufletului după moarte.

Disputa violentă care se poartă intre îngeri şi spiritele rele pentru cucerirea sufletului ce tremură îngrozit, cântărirea faptelor lui bune şi a celor rele, partea în care înclină cumpăna balanţei, toate acestea hotărăsc soarta sufletului!

Deci, noi singuri ne pregătim moartea, de noi depinde ca ea să fie uşoară sau chinuitoare! Noi suntem stăpâni pe viaţa şi pe faptele noastre, avem legea evanghelică şi pe Iisus ca model, şi nimic nu ne va scuza, de faptele rele ale vieţii noastre. Numai printr-o căinţă continuă şi printr-o credinţă vie şi lucrătoare în Domnul nostru Iisus, ne vom prilejui o moarte dulce şi fericirea veşnică.

Aşadar, moartea nu înseamnă sfârşitul existenţei noastre; sufletul continuă a vieţui într-o lume nouă, şi reîntâlnirea cu cei adormiţi, cum spune Iisus, iar nu „morţi", va fi sigură. „Nu este mort, ci doarme"!, spune Iisus despre fiul văduvei din Nain sau despre fiica lui Iair.

Sf. Macarie Alexandrinul ne precizează, în urma descoperirilor pe care le-a avut, că sufletul, imediat după moarte, rămâne încă două zile pe pământ, prin locurile unde a trăit în trup, iar a treia zi, aşa după cum Iisus a înviat, sufletul se urcă la cer. De aceea se înmormântează omul după trei zile, adică atunci când sufletul nu mai este lângă corp. Spaţiul care desparte pământul de cer este plin de duhuri, de îngeri căzuţi, deveniţi demoni, care se străduiesc să ispitească pe om, să-l oprească de a se mântui, să-l facă un instrument al răutăţii diavolului, care „umblă răcnind ca un leu, căutând pe cine să înghită" (I Petru 5, 8).

Ingerii izgoniţi de Dumnezeu pentru trufia lor şi-au găsit un refugiu în acest spaţiu dintre pământ şi cer. Pavel îi numeşte: „duhurile răutăţii răspândite în văzduh", iar pe Satana: „domnul puterii văzduhului".

După căderea primului om, nici un suflet nu a mai putut intra în rai, din pricina acestor duhuri necurate care opreau orice trecere. Toţi drepţii Vechiului Testament au coborât în iad, unde au rămas până la venirea lui Iisus, afară de Ilie şi de Enoh, care au fost ridicaţi de Dumnezeu la cer cu trupurile lor pământeşti chiar. Iisus, prin învierea Sa, a răpus această putere a duhurilor rele; El a coborât în iad şi a deschis drumul spre cer celor drepţi. Iisus a fost primul Care, după moartea trupului, a străbătut acest spaţiu al văzduhului cu duhul, distrugând astfel puterea şi blestemul morţii.

După Domnul, tâlharul pocăit a fost primul care a urmat calea văzduhului spre cer, împreună cu toţi drepţii eliberaţi din iad. Sfinţii fac această cale cu uşurinţă şi chiar dacă duhurile rele se silesc să-i oprească, virtuţile lor le acoperă păcatele. De aceea, în acest spaţiu al văzduhului se duce o luptă teribilă între păcatele şi virtuţile omului, atunci când el moare, îngerii se luptă cu demonii pentru sufletul omului, care tremură de groază aşteptând verdictul.

După venirea Mântuitorului, după ce am primit exemplul Lui de comportare în viaţă şi după calvarul pe care l-a îndurat pentru noi, în acest drum prin văzduh al sufletelor, spi-ritele răului vor avea o şi mai mare putere asupra celor care au dispreţuit sau au fost indiferenţi la venirea şi sacrificiul lui Iisus pentru oameni.

Folosindu-şi rău libertatea dobândită, oamenii de după Hristos au ales inspiraţiile şi îndemnurile celui rău, deci acesta are tot dreptul să-şi ceară supuşii şi ascultătorii lui!

Sufletul însuşi se judecă singur de către propria lui conştiinţă, acum nepărtinitoare, îşi recunoaşte vinovăţia văzând că după moartea trupului său nu s-a sfârşit totul, aşa cum credea el, îngăduind toate poftele trupului. Acum, când sufletul s-a despărţit de trup, şi el trăieşte încă, îşi dă seama de toată responsabilitatea pe care a avut-o şi ce durere şi remuşcări teribile urmează!

Astfel, judecata lui Dumnezeu nu este decât o confirmare a ceea ce sufletul însuşi a judecat singur asupra faptelor sale. De aceea spune Iisus că cel ce, încă în timpul vieţii pământeşti, se judecă pe sine, adică dă curs mustrărilor de conştiinţă, pocăindu-se, acela nu va mai fi judecat după moarte. Prin căinţă, omul face ca puterea păcatelor să dispară după moarte, să nu-i mai fie socotite. De aceea, Taina Spovedaniei şi împărtăşania sunt atât de preţioase şi de aceea „leul turbat" se luptă din răsputeri sâ împiedice îndeplinirea lor de către om.

Tot acest spaţiu dintre pământ şi cer este împărţit în douăzeci de tribunale, sau vămi, după credinţa poporului, şi la fiecare dintre ele sufletul are de dat socoteală pentru faptele sale, iar vameşii, adică duhurile rele, cu mare greutate lasă să treacă mai departe sufletul. Demonii acuză sufletul nu numai de păcatele săvârşite, dar şi de cele gândite numai.

Sfinţii Părinţi ne spun că fiecare tribunal corespunde unui anumit grup de păcate, începând cu: vorbe deşarte, vorbe obscene, ironii, luarea în râs a lucrurilor sfinte, cântecele pasionale, râsul obscen etc.

Urmează apoi vămile: minciunii, călcării jurământului sau făgăduielilor făcute lui Dumnezeu/întrebuinţarea numelui lui Dumnezeu în deşert, ascunderea păcatelor la spovedanie, apoi vama calomniei, a vorbirii de rău, a bârfelilor, a uneltirii împotriva altuia, a injuriilor, judecarea altora, lăcomia, beţia, neglijarea facerii rugăciunilor, nepaza posturilor, desfătările şi îmbuibările, plăcerile nesăţioase, lenea sub toate formele ei, furtul, avariţia, cămătăria, înşelătoria, gelozia, mândria, lipsa de respect faţă de părinţi, de preoţi, de superiori, neascultarea, mânia, enervarea, furia, răzbunarea, ura şi omorul, magia, vrăjile, spiritismul sau invocarea spiritelor, necurăţia în fapte şi în gânduri, imoralitatea, trăirea fără cununia Bisericii, voluptatea, privirile necurate, adulterul, incestul, sodomia, homosexualitatea, erezia, hulirea credinţei în Dumnezeu, blestemul, cruzimea, lipsa de milă etc.

Trecerea sufletului prin toate aceste vămi are loc a treia zi după moarte, de aceea Biserica face o slujbă specială pentru uşurarea sufletului, pentru trecerea lui de aceste vămi şi învierea, ca şi Hristos, spre viaţa veşnică.

Sufletul este dus după aceea de îngeri să viziteze raiul şi lăcaşurile sfinţilor, timp de şase zile, în care sufletul admiră şi slăveşte pe Dumnezeu, Creatorul. A noua zi, se urcă din nou să se închine lui Dumnezeu, de aceea Biserica face din nou un parastas special pentru iertarea păcatelor celui plecat. După această a doua închinare, sufletul este dus să viziteze iadul timp de treizeci de zile; el vede toate locurile de chinuri ale infernului şi tremură de frică să nu fie aruncat acolo definitiv. A patruzecea zi, sufletul urcă iarăşi, pentru a treia oară, să se închine Domnului. Atunci abia Dumnezeiescul Judecător hotărăşte, după faptele sufletului, locuinţa ce i se cuvine, adică are loc judecata particulară.

Iisus a spus: „In casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri". Aşadar, pentru că în a patruzecea zi are loc judecata particulară, şi atunci Biserica face un parastas special. Această zi este decisivă pentru soarta sufletului până la judecata din urmă a lui Dumnezeu asupra întregii omeniri.

Acesta stare a sufletului nu rămâne însă definitivă, ci este supusă schimbării în bine, prin intervenţiile celor în viaţă, prin rugăciuni, milostenii, pomeniri cu slujbe la biserică. Toate acestea aduc multă binefacere celor ce s-au dus. Fericit este acel suflet pentru care cineva se roagă neîncetat, uşurându-i astfel viaţa de dincolo de mormânt.

In zilele de comemorare a morţii, a sărbătoririi Sfinţilor patroni ai numelui şi a zilei de naştere a celui ce s-a dus, se fac de asemenea slujbe şi rugăciuni pentru sufletul lui. Să ne rugăm deci cu tărie şi cu convingere pentru cei dragi care s-au dus în lumea de dinco-lo, căci Iisus ne-a spus: „Cereţi şi vi se va da" El nu poate să ne refuze cererea de iertare a păcatelor celor pe care i-am iubit, căci El însuşi ne cere milă şi dragoste pentru aproapele.

Paulin Lecca

"Ce este moartea", Editura Lumea Credintei

Cumpara cartea "Ce este moartea"

 

18 Martie 2015

Vizualizari: 1769

Voteaza:

Ce se intampla cu sufletul in clipa mortii? 5.00 / 5 din 1 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE